Conflict de muncă. Decizia nr. 262/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
Comentarii |
|
Decizia nr. 262/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 05-11-2014 în dosarul nr. 375/36/2014
Dosar nr._ 2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
DECIZIA CIVILĂ NR.262/CM
Ședința publică din 05 noiembrie 2014
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE - M. P.
JUDECĂTOR - D. P.
JUDECĂTOR - I. B.
Grefier - A. B.
Pe rol soluționarea contestației în anulare formulată de contestatoarea S. G., domiciliată în Tulcea, ., împotriva deciziei civile nr. 287 CM din 01.06.2009 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, având ca obiect conflict de muncă, în contradictoriu cu intimata S.C. „T. P.” S.A. TULCEA, cu sediul în Tulcea, .. 7.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Grefierul de ședință expune referatul cauzei în cadrul căruia evidențiază părțile, stadiul dosarului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare. Arată, to0todată, că prin încheierea de ședință din data de 06.10.2014 a fost respinsă cererea de preschimbare a termenului de judecată formulată de contestatoare, intimata a depus la dosar întâmpinare, care a fost comunicată contestatoarei la data de 08.08.2014, întâmpinare prin care invocă excepția de tardivitate și, totodată, solicită judecarea cauzei și în lipsă, conform art. 242 pct.2 Cod procedură civilă.
După terminarea ședinței de judecată și rămânerea în pronunțare, la ora 1429, contestatoarea a trimis la dosar concluzii scrise și extras de pe portal privind hotărâri.
După referatul grefierului de ședință;
În ședința de judecată de astăzi a fost discutată cererea de conexare a dosarului nr._ (ord.6 pe lista de ședință) – cerere depusă în acel dosar de către contestatoarea S. G., la prezenta cauză – dosar nr._ (ordinea 5 pe lista de ședință), instanța apreciind că nu se impune conexarea în raport de dispozițiile art. 164 Cod procedură civilă întrucât nuexistă o strânsă legătură între cauze, care să facă necesară conexarea acestora.
Instanța, la acest moment constată că prin întâmpinarea aflată la fila 15 dosar intimata a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 pct.2 Cod procedură civilă. Totodată, a invocat excepția tardivității formulării contestației în anulare.
În raport de art. 321 Cod procedură civilă, instanța, din oficiu, invocă excepția inadmisibilității formulării unei cereri în contestație în anulare având în vedere împrejurarea că anterior partea mai exercitase calea de atac împotriva aceleiași hotărâri de mai multe ori.
Instanța rămâne în pronunțare asupra ambelor excepții.
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față:
Prin contestația înregistrată sub nr._ pe rolul Curții de Apel C., contestatoarea S. G. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimata S.C. T. P. S.A. Tulcea, anularea deciziei civile nr. 287/2009 a Curții de Apel C. și rejudecarea pe fond a recursului.
În motivare s-a arătat că instanța de recurs a săvârșit eroarea materială de a nu sesiza faptul că hotărârea Consiliului de Administrație al societății intimate este nulă în condițiile în care nu exista o hotărâre a Consiliului Local Tulcea, ceea ce a condus la încălcarea prevederilor Legii nr.215/2001 republicată și a constituit temei pentru formarea a nenumărate dosare penale.
Ca și temei de drept al contestației au fost indicate prevederile art.318 din Codul de procedură civilă.
Intimata a solicitat prin întâmpinare, în principal, respingerea contestației ca tardiv formulată, iar în subsidiar, ca nefondată.
Din oficiu, Curtea a invocat excepția inadmisibilității contestației în anulare în raport de prevederile art.321 din Codul de procedură civilă, având în vedere că împotriva aceleiași hotărâri judecătorești au fost promovate mai multe contestații în anulare.
Conform art.137 alin.1 din același cod instanța a analizat cu prioritate excepția invocată și a constatat că este întemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit art.321 din Codul de procedură civilă, nu se poate face o nouă contestație pentru motive care au existat la data celei dintâi.
Textul consacră o soluție a practicii judiciare care a urmărit împiedicarea unui frecvent abuz procesual și prevede, în această materie, un caz special de putere a lucrului judecat, care împiedică, după respingerea unei prime contestații, introducerea unei cereri noi, pentru motive care puteau fi invocate în prima.
Prin urmare, după respingerea unei prime contestații, o cerere nouă se poate introduce numai pentru motive noi, care nu au existat la data primei cereri, indiferent dacă partea a cunoscut sau nu existența acestor motive la data când a fost făcută prima contestație sau dacă a invocat un temei juridic diferit, admisibilitatea cererii nefiind condiționată de aspectul subiectiv, ci, exclusiv, de existența motivelor respective la data când a fost exercitată prima contestație.
Ori în cauză, din cercetarea lucrărilor dosarului rezultă că împotriva deciziei civile nr.287/CM/01.06.2009 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul civil nr._ au fost formulate, de aceeași parte, mai multe contestații în anulare, care au format obiectul dosarelor civile nr._, nr._ și nr._ .
Hotărârea nr.2/2008 a Consiliului de administrație al S.C. T. P. S.A. Tulcea, a cărei nulitate se pretinde că a fost ignorată de instanța de recurs care a pronunțat decizia contestată în cauză, exista la data formulării fiecăreia dintre contestațiile care au format obiectul dosarelor anterior menționate, soluționate prin decizia civilă nr.165/CM/20.05.2014, decizia civilă nr.877/CM/08.10.2013 și decizia civilă nr.719/CM/15.10.2012, prin care contestațiile au fost respinse ca tardiv formulate, iar nelegalitatea ei a fost invocată și în litigiul de fond, ca motiv de recurs.
Se constată, în consecință, că prin cererea dedusă judecății în cauză nu se invocă motive noi, ivite ulterior datelor la care au fost formulate contestațiile anterioare, ci aspecte care au fost valorificate de titulara cererii și în litigiile anterioare, și cum această împrejurare atrage incidența prevederilor art.312 din Codul de procedură civilă, contestația în anulare va fi respinsă ca inadmisibilă.
Având în vedere că pentru valorificarea drepturilor și intereselor lor legitime părțile trebuie să acționeze cu bună credință, iar contestatoarea și-a exercitat abuziv drepturile procesuale prin formularea mai multor contestații în anulare, respinse de instanță în mod succesiv ca tardiv formulate, Curtea va face aplicarea art.1081 alin.1 pct.1 lit. a din codul de procedură civilă și va aplica titularei contestației o amendă de 300 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea S. G., domiciliată în Tulcea, ., împotriva deciziei civile nr. 287 CM din 01.06.2009 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._, având ca obiect conflict de muncă, în contradictoriu cu intimata S.C. „T. P.” S.A. TULCEA, cu sediul în Tulcea, .. 7, ca inadmisibilă, conform art. 321 Cod procedură civilă.
În baza art. 1081 alin.(1) pct.1 lit.(a) Cod procedură civilă, aplică o amendă judiciară de 300 lei contestatoarei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 05 noiembrie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
M. P. D. P.
I. B.
Grefier,
A. B.
Red.hot.jud.fond M.B.
Red.hot.dec.287/CM/2009 jud.R.A.
Red.dec.c.în anulare jud.I.B. (concept 05.12.2012)
15.12.2014/2 ex.
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
C., ., județ C., cod poștal -_,
Tel.0241-_ int.144, 145 sau 0241-_; fax: 0241-_
Dosar nr._
Data emiterii adresei: 15.12.2014
C Ă T R E,
ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A
MUNICIPIULUI TULCEA,
. bis
Conform art. 1081 alin.(1) pct.1 lit.a) din Codul de procedură civilă, vă trimitem spre executare decizia civilă nr. 262/CM, pronunțată de Curtea de Apel C. la data de 05 noiembrie 2014 în dosarul nr._ .
Titlul executoriu privește pe debitoarea S. G. (contestatoare).
Natura creanței: amendă judiciară în cuantum de 300 lei.
Temeiul legal al puterii executorii a titlului: art. 1081 alin.(1) lit.a) Cod procedură civilă.
Data întocmirii titlului: 05 noiembrie 2014.
Emitentul titlului: Curtea de Apel C..
PREȘEDINTE DE COMPLET,Grefier,
Judecător M. P. A. B.
Veți confirma primirea prezentei prin decuparea ultimei părți a imprimatului, pe care o veți restitui acestei instanțe cu mențiunea numărului de înregistrare în evidențele dvs.
C Ă T R E
CURTEA DE APEL C.
Confirmăm primirea adresei nr. ./. a Curții de Apel C., prin care s-a comunicat titlul executoriu nr. . privind pe debitoarea ..
Aceasta a fost înregistrată în evidențele noastre sub nr. ..
Semnătura și ștampila,
← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 148/2014.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 401/2014.... → |
---|