Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 401/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 401/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 21-10-2014 în dosarul nr. 10047/118/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.401/CM
Ședința publică din 21 Octombrie 2014
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE M. B.
Judecător R. A.
Grefier D. R.
S-a luat în examinare apelul civil formulat de apelanta pârâtă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ – CFR MARFA SA, cu sediul ales în C., . nr.2, județul C., împotriva sentinței civile nr.732/31.03.2014 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant H. M., cu domiciliul în Basarabi, .. 2, județul C., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită conform art. 155 și urm. cod pr.civilă.
Apelul este declarat în termen, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru.
După referatul grefierului de ședință:
Instanța socotindu-se lămurită asupra cauzei, declară dezbaterile încheiate, constată dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra apelului de față, având în vedere că apelanta pârâtă a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
CURTEA
Cu privire la apelul civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanta sub numărul_ ,reclamantul Haratau M. a solicitat in contradictoriu cu pârâta SNTFM CFR Marfa SA sa se dispuna obligarea acesteia la plata primei pentru Ziua Feroviarului pentru anii 2010 și 2011, la plata jutorului material de P. pentru anii 2010 și 2011, la plata ajutorului material de C. pentru anii 2010 și 2011, a salariului suplimentar pentru anii 2010 și 2011, a contravalorii tichetelor de masa neacordate în perioada ianuarie 2011 până la data de 31.12.2011, a diferențelor de salariu rezultate dintre salariul de bază brut negociat în cuantum de 700 lei și sumele efectiv primite, actualizate cu indicele de inflație, precum și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale.
Reclamantul a arătat că are calitatea de salariat al pârâtei. Drepturile solicitate îi sunt conferite în temeiul contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2011, prelungit prin acte adiționale și contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură de transporturi pe anii 2008-2011. Prin art. 30 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, a fost prevăzut un salariu suplimentar-al 13-lea salariu, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv. Au fost invocate de asemenea dispozițiile art. 41 alin.3 din CCM pe ramură transporturi 208-2010 referitoare la salariul minim brut pe unitate.
În drept au fost invocate disp. Codului muncii, CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar 2006-2011, Legea nr.142/1998.
Pârâta SNTFM CFR Marfă SA a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune, întemeiată pe disp. art.268 alin.1 lit.e, d, c, Codul muncii. Pe fondul cererii, în privința salariului suplimentar, s-a învederat în cuprinsul întâmpinării că prevederile art. 30 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nu obligă societatea să plătească salariaților un salariu suplimentar la expirarea anului calendaristic. Conform actului adițional l CCM 2009/2010 salariul suplimentar menționat nu se acordă pentru anul 2010. Mai mult decât atât, exercițiile financiare au fost încheiate cu pierderi, ceea ce nu a permis constituirea unor fonduri de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar, în vederea plății celui de-al 13-lea salariu.
În privința ajutorului material de C., părțile au stabilit să nu se acorde primele și ajutoarele materiale prevăzute la art. 64 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, iar în anul 2011 acestea nu au mai fost reglementate. De asemenea Prima pentru Ziua Feroviarului 2011 și ajutorul material de P. 2011 nu au mai fost reglementate pentru anul 2011. Referitor la prima de vacanță aferentă anului_, reclamatul a beneficiat de acordarea acesteia iar pentru anul 2011, nu a mai fost prevăzută.
În ceea ce privește tichetele de masă, pentru anul 2010 nu se aplică prevederile art.74 din CCM2009/2010 iar CCM 2011 nu mai reglementează posibilitatea acordării tichetelor de masă către salariați, fiind eliminată această prevedere contractuală. Diferențele de salariu solicitate sunt nefondate întrucât CCM invocat ca temei al cererii a încetat la data de 31.12.2010 fiind denunțat.
În drept, au fost invocate prevederile Codului muncii, CCM al CFR Marfă SA 2009-2020,2011,2012-2014.
Prin sentința civilă nr. 732/2014, Tribunalul C. a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată în baza art. 268 alin.1 lit.e) și lit. d) Codul muncii și ca neîntemeiate.
A admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile anterioare datei de 29.11.2010, invocată în baza disp.art.268 alin.1 lit. c) din Codul muncii și a respins aceste pretenții ca prescrise.
A admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul H. M. și a obligat pârâta la plata către reclamant a următoarelor drepturi salariale, actualizate cu rata inflației până la momentul plății și dobândă legală începând cu data de 29.11.2013 până la data plății:
-contravaloarea tichetelor de masă aferente perioadei 1.01._11;
-diferențele dintre drepturile salariale calculate pe baza salariului de bază minim brut de 700 lei pentru clasa I de salarizare cu coeficienții de ierarhizare corespunzător clasei de salarizare conform CCM la nivel de unitate (precum și cu îndemnizațiile, adaosurile și sporurile la care era îndreptățit conform contractului individual de muncă) și drepturile salariale efectiv încasate, calculate pe baza salariului de bază minim brut de 600 lei pentru clasa I de salarizare pentru perioada 29.11._10.
A respins restul pretențiilor ca neîntemeiate.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele:-
-Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune, instanța a reținut că prestațiile care fac obiectul prezentei cereri (solicitate de către reclamant) sunt invocate ca drepturi salariale ale acestuia, întrucât toate au ca temei calitatea de salariat și munca prestată. În această situație, este aplicabil termenul de prescripție extinctivă de 3 ani prevăzut de art. 268 lit. c) Codul muncii, care constituie o dispoziție specială și derogatorie în raport cu cea de la lit. e), întrucât nu toate drepturile prevăzute în contractul colectiv de muncă sunt drepturi salariale, în schimb toate drepturile salariale sunt prevăzute, fie și generic, în contractul colectiv de muncă.
În raport de data înregistrării cererii – 29.11.2013, instanța a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune întemeiată pe disp. art.268 lit.c Codul muncii, respectiv cu privire la pretențiile aferente perioadei anterioare datei de 29.11.2010 (ajutorul material de P. 2010, prima pentru Ziua Feroviarului 2010 și diferențele salariale aferente perioadei anterioare datei de 29.11.2010), pentru care termenul de prescripție extinctivă de 3 ani era împlinit la data înregistrării prezentei cereri și a respins ca prescrisa cererea având ca obiect pretențiile anterioare datei de 29.11.2010.
Referitor la excepția prescrierii dreptului la acțiune dedusă din aplicarea art. 268 alin.1 lit. d Codul muncii, instanța a reținut că dispozițiile art. 268 alin.1 lit.d Codul muncii nu au incidență în cauză, deoarece nu a fost învestită cu o acțiune în anularea unor clauze din CCM, problema de drept supusă analizei cânstând tocmai în stabilirea modalității de aplicare a unor contracte colective de muncă pe durata valabilității acestora.
- Pe fondul cauzei, cu privire la salariul suplimentar pentru anul 2010 și ajutorul material pentru C. din anul 2010.
Reclamantul este salariatul pârâtei SNTFM CFR Marfă SA, fiind încadrat ca șef manevră, beneficiind de clasa 31 de salarizare.
Potrivit art.30 alin.1 din contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de unitate pentru anii 2009 și 2010, pentru munca desfășurata in cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul companiei va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
De asemenea conform 64 alin.1 din contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de unitate pentru anii 2009 și 2010, cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare.
Aceste prevederi contractuale sunt preluate din art. 30 și art.71 din Contractul Colectiv de Munca încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006 – 2008, cu valabilitatea prelungită până la data de 31.01.2011 prin actele adiționale înregistrate sub nr. 370/20.06.2008 și nr. 629/4.01.2011, care au același conținut.
Prin actul adițional la contractul colectiv de muncă pe anul 2009/2010 al SNTFM CFR Marfă SA înregistrat sub nr.1713/21.04.2010 la Agenția pentru Prestații Sociale a Municipiului București (fila 177), părțile semnatare ale CCM la nivel de unitate au stabilit că prevederile din CCM referitoare la aceste drepturi nu se aplică în anul 2010, ceea ce înseamnă că după data înregistrării acestui act adițional, cererea pentru acordarea drepturilor stabilite inițial este lipsită de temei legal.
Astfel, chiar dacă reclamantul și-a întemeiat pretențiile pe prevederile cuprinse în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități, față de voința exprimată în sens contrar în mod neechivoc de partenerii dialogului social care au negociat aplicabilitatea prevederilor din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, aceste drepturi nu se mai putea acorda pentru anul 2010, având în vedere că toate societățile din cadrul grupului de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel au stabilit că salariul suplimentar și ajutorul material pentru sărbătoarea Crăciunului nu se acordă pentru anul 2010.
Ca urmare, acesta nu are dreptul la salariul suplimentar și ajutorul material pentru C. pentru anul 2010.
- In ceea ce priveste pretentiile solicitate aferente anului 2011, respectiv prima pentru Ziua Feroviarului, ajutorul material de P., ajutorul material de C. și salariul suplimentar, instanța a constatat ca acestea nu sunt întemeiate, atât timp cât CCM la nivel de ramură transporturi și-a încetat valabilitatea la data de 31.10.2010, CCM la nivel de grup de unitati și-a încetat valabilitatea la data de 31.01.2011, iar CCM la nivel de unitate pe anul 2011 înregistrat la ITM București sub nr. 15/16.02.2011, nu reglementează acordarea acestora.
- Referitor la contravaloarea tichetelor de masă aferente perioadei ianuarie 2011-decembrie 2011 pârâta a aratat ca pentru perioada indicata nu a fost prevăzuta alocația bugetară și în acest condiții nu poate fi obligata la plata tichetelor de masa deoarece Legea nr. 142/1998 nu prevede acordarea tichetelor de masa ca pe o obligație ci numai în condițiile îndeplinirii criteriilor prevăzute de art. 1 alin.2, apărare care nu poate fi primita deoarece în CCM la nivel de unitate pe anii 2009/2010, s-a negociat de către părțile semnatare și că salariații beneficiază de câte un tichet de masă pentru fiecare zi lucrătoare, părțile stabilind și modalitatea de acordare a acestor tichete.
Aceste prevederi contractuale, după încheierea si . a se executa, având putere de lege între părțile contractante.
În aceasta perioada era în vigoare și CCM la nivel de grup de unități, contract a cărui valabilitate a fost prelungită până la data de 31.01.2011 prin acte adiționale succesive, ultimul dintre acestea fiind înregistrat sub nr. 629/04.01.2011 la MMFPS, care prevedea la art.81 ca angajații au dreptul al un tichet de masa pentru fiecare zi lucrătoare din luna în condițiile legislației în vigoare.
Aceste contracte constituie legea părților în condițiile art. 236 alin.4 Codul muncii și sunt aplicabile tuturor salariaților ai căror angajatori fac parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel. Din moment ce părțile semnatare ale acestor contracte nu au înțeles sa condiționeze achitarea acestor drepturi de îndeplinirea altor criterii, nici recurenta nu se poate prevala de ele.
Însă începând cu data de 21.04.2010, prin acordul părților s-a sistat acordarea acestui drept prin act adițional nr. 1713/21.04.2010, dispunându-se modificarea art. 74 din CCM la nivel de unitate pe anii 2009/2010 în sensul că drepturile decurgând din aplicarea acestui articol (tichete de masă) nu se aplică pentru anul 2010.
Prin urmare, după 21 aprilie 2010, cererea pentru plata c/val. tichetelor de masa nu mai are temei legal astfel ca urmează a fi admisă cererea reclamantei privind plata c/val tichetelor de masa doar pentru luna ianuarie 2011, actualizate cu rata de inflație la momentul plății, întrucât contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități – semnat și de către pârâtă, a fost prelungit până la data de 31.01.2011 prin acte adiționale succesive.
Referitor la diferențe salariale rezultate din aplicarea salariului de bază brut negociat în cuantum de 700 lei, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor Legii nr. 130/1996 (în vigoare în perioada de referință) Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivel de R. Transporturi produce efecte față de toți angajații în unitățile care fac parte din ramura transporturi.
Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi de un nivel inferior celor stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel superior (art. 8 alin. (2) din Legea nr. 130/1996).
Art. 41 (3) lit. a) din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 (filele 154-156) prevede că Salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte adaosuri ori indemnizații incluse în acesta, iar art. 40 (3) lit.b) instituie că părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate, vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 40, pct.(3) lit.a), pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariați, vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 40, pct. (1) din contract.
Rezultă că voința părților contractante a fost aceea de pornire la negociere atât la nivel de unitate cât și la nivel de grup de unități de la 700 lei pentru salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună.
Pârâta este obligată să aplice aceste dispoziții minimale întrucât este semnatara Contractului Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008, astfel cum a fost modificat prin Actul adițional înregistrat la M.M.F.E.S. cu nr. 370/20.06.2008 și a cărui valabilitate a fost prelungită până la data de 31.01.2011 prin Actul adițional nr. 629/04.01.2011 înregistrat la M.M.F.P.S. – S.D.S.
Contractele colective de muncă invocate mai sus cu valabilitate până la sfârșitul anului 2010 (respectiv, momentul până la care au învestit părțile instanța cu pretențiile deduse judecății) se supun sub aspect juridic dispozițiilor Legii nr. 130/1996 și Codului muncii, în forma anterioară aplicării Legii nr. 40/2011.
Astfel, potrivit art. 7 alin.2 din Legea nr. 130/1996, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituiau legea părților, iar potrivit art. 8 alin.2 din aceeași lege aceste contracte nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la nivel inferior celui stabilit prin contracte colective de muncă la nivel superior.
Față de dispozițiile art. 236 alin.4 Codul muncii și art. 7 alin.2 din Legea nr. 130/1996 instanța a înlăturat apărarea pârâtei referitoare la aplicabilitatea Contractului Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități în transportul feroviar pe anii 2006-2008 prelungit prin act adițional cu ignorarea contractului Colectiv de Muncă la nivel de ramură Transporturi întrucât contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților, clauzele fiind obligatorii pentru părțile contractante.
De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 238 din Codul muncii și art. 8 din Legea nr. 130/1996, în vigoare la data încheierii contractelor colective de muncă, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contracte colective de muncă încheiate la nivel superior.
Având caracter obligatoriu, rezultă că drepturile salariaților sunt cele stabilite prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, în cauză la nivel de ramură, în cazul în care la nivel de unitate, respectiv grup de unități au fost stabilite drepturi la nivel inferior iar salariații nu pot renunța la cele care, în temeiul legii, au fost statuate prin negocierile colective.
Având în vedere că natura juridică a dobânzii legale este diferită de natura juridică a reactualizării obligației cu rata inflației, prima reprezentând o sancțiune (daune moratorii pentru neexecutarea obligației de plată), iar a doua reprezintă valoarea reală a obligației bănești la data efectuării plății (daune compensatorii), instanța a constatat că este întemeiată și cererea reclamantului de acordare a dobânzii legale, aferente sumelor datorate cu titlu de drepturi salariale restante, cu începere de la data de 29 noiembrie 2013 (data formulării cererii de chemare în judecată), până la plata efectivă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel SNTFM- CFR Marfă SA care a formulat următoarele critici:
- În mod neleghal a fost respinsă excepția prescrierii dreptului material la acțiune.
Reclamantul a solicitat acordarea retroactivă a unor drepturi ce izvorăsc din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură transporturi 2008 – 2010, iar potrivit art. 268 alin. 1 lit.e din codul muncii republicat, “cererile privind soluționarea unui conflict de muncă în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clause ale acestuia, pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului”.
Având în vedere că prin cererea formulată de reclamant se solicită obligarea societății la modificarea tardivă unor clause din CCM prin prisma prevederilor art. 268 alin. 1 lit. e codul muncii, dreptul la acțiune al intimatului reclamant este prescris.
- Hotărârea instanței de fond este nelegală întrucât nu a fost soluționată excepția prescrierii dreptului material la acțiune având în vedere prevederile art. 268 alin. 1 lit.d codul muncii. Conform art.268 alin. 1 lit. d, respectiv art.283 alin. 1 lit. d codul muncii în forma anterioară aplicării legii nr. 40/2011, cererii de constatare a nulității unor clause ale contractelor collective de muncă pot fi formulate pe toată durata valabilității și existenței contractelor.
Cum în cauză nu s-a făcut dovada anulării contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, întrucât ar conține dispoziții mai puțin favorabile decât cele prevăzute la nivel superior, instanța de fond a lăsat nesoluționată excepția invocată întemeiată pe disp. art. 283 alin. 1 lit. d codul muncii, potrivit cu care cereriile de constatare a nulității unor clause ale contractelor collective de muncă pot fi formulate pe toată durata valabilității și existenței contractelor. Solicită admiterea excepției prescrierii dreptului material la acțiune și pe cale de consecință solicită respingerea acțiunii ca fiind prescrisă.
- Interpretând și aplicând greșit prevederile legale contractuale invocate de reclamant, CCM la nivel de unitate, CCM la nivel de grup de unități și CCM la nivel de ramură transporturi 2008 – 2010, instanța de fond a încălcat principiul disponibilității, specific cauzelor civile, motivând apreciat că a schimbat în mod nelegal înțelesul lămurit și al acțiunii, dând o interpretare diferită.
În temeiul acestor contracte a fost stabilit salariul prevăzut în contractul individual de muncă, părțile stabilind clasa de salarizare și valoarea nominală a salariului de bază prin semnarea actelor adiționale în contractul individual de muncă.
Prevederile contractuale din CCM la nivel de unitate au putere de lege, producând efecte juridice pentru toți salariații din unitate, iar contractul colectiv legal și valabil încheiat la nivel de unitate are caracterul unei norme speciale în raport cu contractile collective încheiate la nivel superior, ținând cont și de abrogarea expresă a dispozițiilor art. 238 – 247 Codul muncii, prin Legea nr. 40.
În acest context, în temeiul art. 40 alin. 2 Codul muncii, raportat la art. 243 Codul muncii, art.155 codul muncii și art. 41 alin. 5 din Constituție, ce statuează obligația angajatorului de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul coelctiv aplicabil și contractile individuale de muncă, în mod eronat, vădit nelegal pârâta a fost obligată să achite intimatului reclamant drepturi bănești ce nu sunt prevăzute în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, norma specială aplicabilă în raporturile de muncă între angajator și salariatul reclamant.
În acest context să se reanalizeze probele administrate, urmând a se constata valabilitate CCM încheiate la nivel de unitate, modificarea legală a acestor contracte prin acte adiționale înregistrate la Ministerul Muncii, conform legii și prevederile contractelor collective de muncă ce au reglementat raporturile de muncă în perioada interesată.
Subliniază, CCM încheiat la nivel de ramură transporturi 2008 – 2010 înregistrat sub nr. 722/03/24.01.2008, temei juiric al acțiunii și-a încetat valabilitatea la data de 31.12.2010, fiind denunțat la 17.11.2010 de Confederația Națională a Patronatului Român, parte semnatară a contractului, astfel cum rezultă din actul MMFPS nr.,141/DDS/10.03.2011. CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar și-a încetat valabilitatea la 31.01.2011.
Reclamantul pornește de la un temei juridic greșit, dorind să creeze o confuzie între clauzele contractelor collective de muncă aplicabile atât în domeniul transporturilor feroviare, cât și la nivelul societății SNRFM CFR Marfă SA, concret, încercând să se modifice tardiv prevederile CCM la nivel de unitate care a guvernat raporturile de muncă între părți.
- Referitor la capetele de cerere privind acordarea salariului suplimentar, ajutoarele materiale de P. și C., aferente anului 2010, hotărârea este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, prin soluționarea excepției prescrierii dreptului material la acțiune întemeiată pe disp. art. 268 alin. 1 lit. e codul muncii.
- Se critică hotărârea prin prisma interpretării și aplicării greșite a prevederilor contractelor collective de muncă încheiate la nivel de unitate CFR Marfă SA, astfel încât se impune modificarea hotărârii și respingerea capetelor de cerere privind plata premierelor, ajutoarelor materiale și contravaloarea tichetelor de masă neacordate din luna iunie 2010.
- Salariul suplimentar este reglementat de art. 30 alin.1, acordarea tichetelor de masă este reglementată de art.74, ajutorul material cu ocazia Paștelui, Crăciunului și prima Ziua Feroviarului sunt reglementate de art. 64 alin.1 și 2 din CCM 2009/2010, modificate prin act adițional pentru aplicarea CCM în anul 2010.
În ceea ce privește anii 2009 și 2010, urmează să se interpreteze prevederile CCM 2009/2010, notele de negociere, procesele verbale încheiate anterior încheierii CCM 2009, actul adițional la CCM 2009/2010, înregistrat la Direcția de Muncă București sub nr.1713/21.04.2010, potrivit cărora părțile dialogului social au stabilit de comun acord cu reprezentanții salariaților – federațiile sindicale semnatare, ca prevederile art.64 alin. 1 și 2 să nu se aplice în anii 2009 și 2010.
Conform actului adițional la CCM 2009/2010 înregistrat la Direcția de Muncă București sub nr. 1713/21.04.2010, prevede modificarea art. 30, 64 alin. 1 și 2 și art. 74 ce reglementa acordarea ajutorului material de P. și C. și prima de Ziua Feroviarului, în sensul că prevederile art. 30, 64 alin. 1 și 2 și art. 74 să nu se aplice în anul 2010.
Având în vedere înțelegerea părților semnatare în CCM 2009/2010 și actul adițional la CCM, solicită a se reține că voința părților semnatare a CCM a fost de a nu se aplica prevederile art.64 în anul 2009, precum și art. 30, art. 64 și art. 74 în anul 2010 și deci, a nu se acorda premierele de P., C. și Ziua Feroviarului, salariul suplimentar, tichete de masă. Având în vedere voința părților dialogului social, astfel cum rezultă din redactarea CCM 2009 și a actului adițional nr. 1713/2010, solicită a se constata că nu sunt întrunite condițiile antrenării răspunderii contractuale a angajatorului, întrucât convenția încheiate de părți prezentată nu prevede acordul nici uneia din părțile semnatare a CCM la aplicarea art. 64 din CCM, aceasta obligație nefiind asumată de angajator pentru anul 2010.
Pentru aceste motive, solicită admiterea apelului și modificând sentința recurată și respingerea ca neîntemeiată a cererii, având în vedere prevederile CCM 2009/2010 la nivel de unitate.
Analizând sentința apelată în raport de criticile formulate, de probele administrate și de dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea constată că apelul este nefondat.
-Cu privire la excepția prescriptiei dreptului la acțiune:
Cererea adresată instanței a vizat obligarea angajatorului la plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea greșită a unui salariu de baza mai mic decât cel prevazut în Contractual colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi precum și plata unor ajutoare materiale stabilite în CCM, ce urmau a fi platite cu ocazia sărbătorilor de P., C., salariul suplimentar și c/val. tichete de masă.
Potrivit art 268 lit c) Codul muncii, pentru drepturile salariale termenul de prescripție al dreptului la acțiune este de 3 ani, iar potrivit art. 268 litera e), pentru neexecutarea clauzelor contractului colectiv de munca termenul de prescripție al dreptului la acțiune este de 6 luni.
Potrivit art 160 c.muncii „ Salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.”
Stabilindu-se ca aceste drepturi au natură salarială, instanța a constatat că solicitarea de a se plăti aceste drepturi face să fie aplicabile în speță dispozitiile art 268 lit c) Codul muncii și nicidecum art 283 lit e) din codul muncii.
În acest sens sunt și dispozițiile art. 166 alin. 1 Codul muncii potrivit cu care „dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate”.
Prin urmare, excepția prescripției dreptului la acțiune întemeiată pe disp. art. 283 lit. e) Codul muncii nu este întemeiată iar din acest punct de vedere apelul pârâtei este nefondat.
De asemenea, în raport de obiectul cererii cu care a fost investita, instanța de fond a reținut în mod corect ca nu sunt incidente nici dispozițiile art. 268 alin.1 litera d) din Codul muncii deoarece nu a fost sesizata cu o cerere de anulare a unor clause din contractual colectiv de muncă.
- Pe fondul cauzei:
Potrivit art. 41 alin.3 din CCM la nivel de ramură transporturi aferent perioadei 2008-2010 “ salariul minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 01.01.2008 negociat pentru un program complet de 170 de ore medie/luna, este de 700 lei, adica 4,12 lei/ora, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizatii incluse în acesta”.
Art. 3 din CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008, prevedea :“ prin încheierea contractului colectiv de muncă la celelate niveluri, drepturile și obligatiile părților cu privire la condițiile speciale de muncă vor fi negociate de către acestea cu respectarea prevederilor minimale stabilite prin orice act normativ care vizeaza activitatea specifica din ramura…” iar în art. 71 se prevedeau diferite indemnizatii și prime sub forma unor ajutoare care exced salariului de baza al fiecarui salariat.
Potrivit CCM la nivel de unitate, pârâta a acordat salariatilor un salariu de bază mai mic, respectiv 570 lei pentru perioada 01.01._10; 600 lei pentru perioada 01.04._10, conform actului adițional la CCM nr.1713/21.04. 2010 prin care s-a modificat salariul de bază începând cu 01.04.2010.
Apelanta apreciază că salariile angajatilor săi au fost corect calculate deoarece cu ocazia încheierii contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pentru anii 2009-2010 s-a respectat contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior, respectiv CCM la Nivel de G. de Unități Feroviare pe 2006/2008, a cărui valabilitate a fost prelungită prin act adițional până în anul 2010, astfel încât prevederile din CCM la Nivel de R. Transporturi nu sunt aplicabile.
Aceasta consideră că salariații săi nu au fost defavorizați prin aplicarea prevederilor CCM la nivel de unitate deoarece au beneficiat de coeficienți de ierarhizare care nu erau prevăzuți în CCM la nivel de ramură transporturi, rezultand în final salarii mai mari decât dacă s-ar fi aplicat salariul minim de baza de 700 lei cât era prevazut în CCM la nivel de ramura.
Însă, aceste aparari nu pot fi reținute de instanța având în vedere următoarele:
Art. 238 din Codul muncii, în vigoare la data încheierii contractelor colective de muncă, prevede: „ Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă.
La încheierea contractului colectiv de muncă prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal.”
Chiar dacă, prin aplicarea unor coeficienți de salarizare - care variază de la un salariat la altul - ar fi rezultat un salariu brut mai mare pentru fiecare salariat, aceasta nu este de natură să înlăture de la aplicare o clauză mai favorabilă din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură deoarece acest contract încheiat la nivel superior se referă la salariul minim de bază, urmând ca respectivii coeficienți să se aplice la acest salariu.
Dealtfel, în practica jurisdictională a Curții Constituționale s-a stabilit că la încheierea contractelor colective la nivel de unitate se impune respectarea clauzelor referitoare la drepturile minimale prevăzute în contractul colectiv de muncă la nivel de ramura sau la nivel national deoarece acestea constituie izvor de drept ca și legea.
SNTFM - CFR Marfă SA este semnatara Contractului colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi și era obligată să stabilească salariul minim de bază de 700 lei asa cum este prevăzut în art. 41 alin.3 din acest contract.
În conditiile în care apelanta pârâta a negociat cu sindicatul un alt salariu de bază, mai mic decât cel indicat mai sus, indiferent de restul avantajelor acordate salariaților prin aplicarea unor coeficienți de ierahizare, clauzele din acel contract contravin legii și sunt lipsite de eficienta potrivit art. 24 din Legea nr. 130/1996 în vigoare la acea dată.
Având caracter obligatoriu, clauzele din CCM la nivel de ramură transporturi aferent perioadei 2008-2010 prin care se stabileau drepturi în favoarea salariatilor, trebuiau incluse și în CCM la nivel de unitate iar eventualele negocieri ale partenerilor sociali de dialog trebuiau sa plece de la clauzele privind drepturile minimale deja stabilite în contractul incheiat la nivel superior.
Prin urmare omstanta de fond în mod corect a solutionat acest capăt de cerere și a obligat pârâta la plată diferențelor salariale rezultate din aplicarea acestor dispoziții legale, respectiv art. 41 alin.3 din CCMR Transporturi 2008-2010 pentru perioada neprescrisă.
- Sunt nefondate și criticile privind acea parte din hotărâre prin care pârâta a fost obligată la plata c/val. tichetelor de masă aferente perioadei 01.01._11.
Apelanta pârâta arată ca pentru perioada indicată nu a fost prevăzută alocația bugetară și în aceste condiții nu poate fi obligata la plata tichetelor de masă deoarece Legea nr. 142/1998 nu prevede acordarea tichetelor de masa ca pe o obligație ci numai în condițiile îndeplinirii criteriilor prevăzute de art. 1 alin.2.
O astfel de aparare nu poate fi primita deoarece în CCM la nivel de unitate, s-a negociat de către părțile semnatare și s-a stabilit că salariații beneficiază de câte un tichet de masă pentru fiecare zi lucrătoare, părțile stabilind și modalitatea de acordare a acestor tichete.
Aceste prevederi contractuale, după încheierea si . a se executa, având putere de lege între părțile contractante.
Acest contract constituie legea părților în condițiile art. 236 alin.4 Codul muncii și este aplicabil tuturor salariaților ai căror angajatori fac parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.
Din moment ce părțile semnatare ale acestor contracte nu au înțeles sa condiționeze achitarea acestor drepturi de îndeplinirea altor criterii, nici recurenta nu se poate prevala de ele.
Este adevarat că începând cu data de 21.04.2010, prin acordul părților, la nivel de unitate s-a sistat acordarea acestui drept prin actul adițional nr. 1713/21.04.2010, dispunându-se modificarea art. 74 din CCM la nivel de unitate pe anii 2009/2010 în sensul că, ,, drepturile decurgând din aplicarea acestui articol ( tichete de masă) nu se aplică pentru anul 2010, ceea ce înseamnă că nici reclamantul nu mai poate beneficia de aceste tichete, cererea acestuia fiind lipsită de un temei legal și corect respinsă de instanța de fond însă, numai pentru perioadă rămasă până la finele anului 2010.
Pentru ianuarie 2011, sumele aferente tichetelor de masa sunt datorate întrucât contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități – semnat și de apelanta pârâtă, a fost prelungit până la data de 31.01.2011 prin acte adiționale succesive iar la nivel de unitate nu s-a convenit sistarea acestui drept pentru luna ianuarie 2011.
- Cu referire la restul criticilor formulate de apelanta, Curtea constată că ele sunt lipsite de interes atâta vreme cât instanța de fond a respins o parte din pretentii ca fiind prescrise iar cealaltă parte ca nefondate, reținând incidenta actului adițional nr. 1713/21.04.2010 prin care s-a sistat plata ajutoarelor de P., C. și salariul suplimentar aferente anului 2010.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 480 Cod procedură civilă va fi respins ca nefondat apelul declarat de apalanta pârâta împotriva sentinței civile nr. 732/2014 pronunțată de Tribunalul C..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge apelul civil formulat de apelanta pârâtă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ – CFR MARFA SA, cu sediul ales în C., . nr.2, județul C., împotriva sentinței civile nr.732/31.03.2014 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant H. M., cu domiciliul în Basarabi, .. 2, județul C., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21 octombrie 2014.
Președinte, Judecător,
M. B. R. A.
Grefier,
D. R.
Jud.fond: F.M.I.
Red.dec.jud.M.B.
19.11.2014 – 2 ex.
Emis 2 .
| ← Conflict de muncă. Decizia nr. 262/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA | Obligaţie de a face. Decizia nr. 193/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
