Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 94/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 94/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 17-03-2014 în dosarul nr. 15501/118/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 94/CM
Ședința publică din 17 martie 2014
Complet specializat pentru cauze privind
conflictele de muncă
PREȘEDINTE - Vanghelita T.
JUDECĂTORI - G. L.
- M. G.
GREFIER - M. D.
Pe rol soluționarea recursului declarat de reclamantul P. T., cu domiciliul în Hârșova, ., județul C., împotriva sentinței civile nr. 3902 din 18 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, având ca obiect contestație decizie de concediere, în contradictoriu cu intimata pârâtă C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA., prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI C., cu sediul în C., . număr.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru recurentul reclamant P. T., avocat I. L., în baza împuternicirii avocațiale nr. 124 din 04 decembrie 2013 depuse la dosar și pentru intimata pârâtă C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA., prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri C., consilier juridic G. S., în baza delegației de reprezentare nr. 3843 din 29 ianuarie 2014 depuse la dosar.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Recursul este declarat și motivat în termenul legal prevăzut de lege și scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul recurentului reclamant depune la dosar procesul verbal de control inopinat încheiat la 02 iunie 2011 la ACI Giurgeni, din care rezultă că nu s-au constatat plusuri sau minusuri din verificarea efectuată și anexa la acesta. Comunică reprezentantului intimatei pârâte un exemplar al înscrisurilor depuse.
Reprezentantul intimatei pârâte precizează că aceste înscrisuri chiar partea pe care o reprezintă le-a pus la dispoziție recurentului reclamant. Solicită a se observa un singur aspect. Apărătorul recurentului reclamant spune că nu au existat nici plusuri și nici minusuri în gestiunea reclamantului în perioada verificată, dar a fost verificat doar un interval orar 20:45-21:25. Adică din întreaga activitate de 12 ore pe tura respectivă - 01 spre 02.06.2011 s-au verificat doar 40 de minute și într-adevăr în acel interval șeful de tură și șeful de agenție care au făcut verificarea nu au găsit nicio neconcordanță dar per ansamblu din expertiza care s-a efectuat la dosarul cauzei se poate observa că au existat neconcordanțe. Nu se opune încuviințării probei cu înscrisuri.
Instanța deliberând, încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de apărătorul recurentului reclamant.
Întrebate fiind părțile, prin reprezentanți, arată că nu mai are alte cereri de formulat, probe de propus sau excepții de invocat, solicitând cuvântul pe fond.
Curtea, luând act de declarația părților, prin reprezentanți, în sensul că nu mai sunt cereri de formulat, probe de propus sau excepții de invocat, în temeiul dispozițiilor art. 150 Cod procedură civilă, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Apărătorul recurentului reclamant, având cuvântul - pe scurt - raportat la faptul că motivele de recurs au fost expuse și pe larg prin cererea de recurs vrea să sublinieze în special criticile pe care le aduce acestei hotărâri pronunțate de instanța de fond referitor la probatoriul pe care l-a avut în vedere instanța la pronunțarea soluției. Și se raportează aici la faptul că instanța de fond a avut în vedere că recurentul reclamant nu a formulat la momentul efectuării cercetării disciplinare obiecțiuni cu privire la imaginile video ce i-au fost puse la dispoziție acordându-i-se un termen de numai 4 zile pentru a face verificările acestor imagini, imagini care s-au derulat în decursul a două ture de muncă, adică două zile de lucru. Solicită a se observa că expertizele efectuate în cauză au durat peste 1 an de zile. Cum ar fi putut recurentul reclamant să-și expună un punct de vedere în patru zile când expertul nu a reușit într-un termen de un an de zile?
Trecând peste aceste aspecte consideră că instanța de fond nu a analizat în întregime materialul probator existent la dosar. A reținut ca fiind probe utile și pertinente expertizele ce au fost efectuate în cauză, respectiv expertiza IT și expertiza auto. Din cele două expertize rezultă faptul că au fost verificate aceste imagini video, imagini care provin de la camere video amplasate pentru supravegherea traficului și nu pentru a putea fi verificată activitatea personalului intimatei pârâte. Practic atât intimata pârâtă cât și instanța reține că într-adevăr nu există o corelare între imaginile de pe camera video și casele de marcat.
Înțelege să relateze un aspect care e de natură să combată cele reținute de instanța de fond în sensul că dacă imaginile video nu poartă nici oră, nici secunde, nici minute, într-un interval de un minut pot fi taxate două poate chiar trei autovehicule. Dacă în acel interval de timp casa de marcat nu este corelată cu camera video practic nu există o evidență concretă asupra taxelor care trebuiau să fie percepute pentru respectivele autovehicule.
În expertiză apare concluzia că există bonuri emise dar nu se regăsesc autovehicule pe camerele video, ceea ce i se pare absurd atâta timp cât nu ar fi fost cazul ca recurentul reclamant să emită niște bonuri, să se încarce cu niște bani, fără a se putea dovedi trecerea acelor autovehicule prin punctele de taxare.
Au arătat așadar că expertiza auto spune în mod clar că nu există documente privind caracteristici omologare, verificare și acuratețea sistemului video în orice condiții de funcționare necesare mai ales atunci când sunt utilizate ca mijloace de probe în desfacerea contractului individual de muncă. De asemenea, reține domnul expert faptul că nu se identifică numărul taxatorului, numărul sau datele de identificare ale casei de marcat și că cu o probabilitate de peste 80% concluzionează expertul, transcrierea datelor de identificare a autovehiculelor din tabel nu corespunde integral imaginilor video.
Și atunci cum putem noi să impunem în sarcina unui angajat un anumit prejudiciu când folosind chiar acele date puse de intimata pârâtă la dispoziție, domnul expert găsește un prejudiciu pe care nu îl apreciază ca fiind neapărat corect, când din aceste date, prejudiciu nu este calculat în mod corect. Așadar în loc de 746 de lei s-a analizat de către domnul expert un prejudiciu de 321 de lei, de 15 lei, dar cu rezerva că acestea sunt doar datele furnizate de către intimata pârâtă și nu cele care sunt corecte și pe care să și le asume.
Din punctul său de vedere nefiind la dispoziția instanței nicio probă clară, concretă din care să rezultă că există acest prejudiciu, nu se poate reține în sarcina angajatului o astfel de culpă sau vinovăție pentru a se ajunge la desfacerea contractului individual de muncă.
Și un ultim aspect. S-a depus de către intimata pârâtă la instanța de fond practică judiciară respectiv decizii ale Curții de Apel în spețe similare. Subliniază faptul că la momentul respectiv nu au fost efectuate expertize care să evidențieze aceste aspecte pe care le-a relatat anterior și prin urmare instanța neavând la dispoziție astfel de probatorii nu putea să pronunțe o altă soluție în necunoștință de cauză.
Prin urmare, apreciază că este întemeiat recursul, motiv pentru care solicită admiterea acestuia și modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii formulate.
Reprezentantul intimatei pârâte, având cuvântul solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca temeinică și legală.
În întâmpinare au detaliat pe larg fiecare aspect invocat de către recurentul reclamant. Prin recursul declarat s-au invocat două aspecte principale, respectiv faptul că s-au adus critici cu privire la modalitatea de efectuare a cercetării disciplinare și la modul în care au fost apreciate probele de către instanță, la fond.
În privința faptului că recurentul reclamant nu a avut timp suficient în cele 4 zile să vizioneze toate înregistrările video și să își formuleze un punct de vedere, solicită să nu se țină cont de această susținere, deoarece nici în fața comisiei de cercetare disciplinară, nici în momentul în care a formulat răspunsul la nota de relații reclamantul nu a invocat acest aspect. Acest lucru poate fi observat de către instanță din procesul verbal întocmit în data de 04.11.2011 când reclamantul s-a prezentat în fața comisiei de cercetare disciplinară cât și din răspunsul dat la întrebările din nota de relații. Mai mult, când a fost întrebat dacă mai are ceva de adăugat sau de solicitat acesta a răspuns că nu, deși ar fi putut să invoce și să solicite orice documente pe care le-ar fi considerat necesare pentru ași formula apărările.
În ceea ce privește faptul că nu ar exista corelare între ora înregistrării video și cea a casei de marcat, nici acest lucru nu poate fi avut în vedere de instanță. Chiar și instanța de fond a reținut faptul că succesiunea autovehiculelor și a bonurilor fiscale emise de casa de marcat pe categorii trebuie să fie aceeași. Deci din moment ce înregistrarea video pornește la ora, să zicem 19,30 pentru că recurentul reclamant a lucrat în două ture de noapte care au fost supuse verificării și se termină la 7,30, înregistrarea video trebuie să fie vizionată și a fost vizionată pe întreaga perioadă, iar rola casei de marcat la fel. Dacă în acest interval treceau 50 de vehicule și 60 de autovehicule pe înregistrarea video acestea trebuia să se regăsească și la fel și bonurile fiscale emise de către reclamant.
Cu privire la omologarea camerelor video au făcut referire și în întâmpinarea depusă la dosarul de fond în care au arătat că acest lucru nu constituie o cerință legală pentru funcționarea sistemului video de supraveghere utilizat în punctul de taxare de la ACI Giurgeni. Aceste înregistrări video conțin ora și data efectuării și astfel a fost facilitată verificarea datelor cuprinse în tabele centralizatoare. Înregistrarea așa cum a arătat și domnul expert IT nu conține ștersături sau modificări.
În recurs au fost evidențiate mai multe aspecte respectiv că nu ar fi funcționat camerele video și așa mai departe dar în întâmpinare au răspuns punctual tuturor criticilor motiv pentru care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței de la fond ca temeinică și legală.
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată la data de 14 decembrie 2011 pe rolul Tribunalului C. sub nr._, reclamantul P. T. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., să se constate nulitatea absolută a deciziei de concediere nr. 1552/09.11.2011 și repunerea în situația anterioară și obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri bănești egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, precum și cu celelalte drepturi bănești de care ar fi beneficiat ca salariat de la data concedierii și până la reintegrarea efectivă, obligarea pârâtei la achitarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul P. T. a arătat că a fost angajat al pârâtei în funcția de casier taxare, iar la data de 04.11.2011 a fost convocat la cercetarea prealabilă.
S-a învederat că reclamantul s-a prezentat în vedere ascultării, dar comisia nu a procedat la o reală audiere.
S-a susținut de către reclamant că decizia de sancționare este lovită de nulitate absolută, întrucât a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 252 alin. 1 Codul muncii. Astfel, s-a susținut că prin nota Direcției Comerciale nr. 24/874/28.06.2011 angajatorul a luat act de pretinsele abateri disciplinare, termenul de 30 de zile până la data sancționării fiind depășit.
De asemenea, s-a invocat nulitatea absolută a deciziei de concediere nr. 1552/09.11.2011, față de faptul că nu au fost respectate dispozițiile art. 252 alin. 2 Codul muncii, decizia nefiind motivată, aceasta nemenționând în clar și exact în ce constau pretinsele abateri disciplinare și care sunt în concret pentru fiecare abatere disciplinară în parte prevederile legale pe care le-a încălcat.
A mai susținut reclamantul că în cuprinsul deciziei nu se menționează care sunt prevederile din statutul de personal, regulament intern, contract individual de muncă sau contract colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate, așa cum prevăd art. 252 alin. 2 lit. „b” Codul muncii. Reclamantul a susținut că decizia este nulă întrucât în cuprinsul acesteia nu se arată motivele pentru care au fost înlăturate apărările sale.
S-a învederat că, din înregistrarea de pe CD, nu se vede cine este taxatorul, nu se identifică numărul camerei video, între ora trecerii autovehiculului prin punctul de taxare și ora înregistrată în tabelele centralizatoare sunt diferențe de 2,3 sau 4 minute.
S-a precizat de către reclamant că angajatorul în mod abuziv și neîntemeiat a dispus sancționarea sa pentru provocarea unui pretins prejudiciu, având în vedere faptul că pe de-o parte prejudiciul constatat nu se încadrează în abatere disciplinară, angajatorul având posibilitatea atragerii răspunderii patrimoniale a salariaților, iar pe de altă parte el nu a produs nici un prejudiciu și nu a săvârșit nici o abatere disciplinară. Reclamantul a susținut că în calitate de salariat și-a îndeplinit obligațiile de serviciu cu bună credință, erorile apărute nu pot fi confirmate dincolo de orice îndoială, întrucât nu exista dovada corelării între orele casei de marcat și ora de pe camera de luat vederi.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 250-252 Codul muncii, art. 62 alin. 3 Codul muncii, art. 266-268 Codul muncii.
Pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca nefondată. În ceea ce privește excepția prescrierii dreptului de a aplica sancțiunea, s-a susținut că prin nota de informare nr. 24/874/28.06.2011 nu i se aduce la cunoștință angajatorului faptul că reclamantul a săvârșit o abatere disciplinară, ci se referă la verificarea activității altor salariați și prin urmare nu constituie act de sesizare cu privire la faptele reclamantului. S-a susținut de către pârâtă că actul de sesizare îl constituie raportul 24/1325/10-10-2011, iar de la data acestui raport și până la data emiterii deciziei de sancționare nu au trecut mai mult de 30 de zile.
Cu privire la nulitatea deciziei, pârâta a susținut că în decizia contestată angajatorul a menționat clar și expres faptul că salariatul nu și-a îndeplinit obligațiile de serviciu, respectiv nu a încasat tariful de trecere pentru utilizarea podului peste D. pentru toate vehiculele, în ordinea sosirii la punctul de taxare. S-a mai arătat că au fost menționate toate dispozițiile încălcate de către reclamant. În ceea ce privește modalitatea efectuării cercetării disciplinare, pârâta a susținut că aceasta a fost corect efectuată, reclamantului oferindu-i-se posibilitatea de a se apăra, fiind comunicate toate documentele necesare formulării apărărilor.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, interogatoriu, martori și proba cu expertiză.
Soluționând pe fond cauza, Tribunalul C. a pronunțat sentința civilă nr. 3902 din 18 octombrie 2013 – prin care a respins acțiunea formulată de reclamantul P. T. în contradictoriu cu pârâta C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale ca nefondată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamantul P. T. a fost angajat al pârâtei C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. în funcția de casier taxare Agenția Control Încasare Giurgeni.
În baza deciziei nr. 1552 din 09 noiembrie 2011 i s-a aplicat reclamantului P. T. – sancțiunea disciplinară a desfacerii contractului de muncă, reținându-se în sarcina sa că nu a emis în mod corect bonurile fiscale pentru plata tarifului de trecere, în timpul activității din perioada 30 mai 2011-05 iunie 2011 – fapt ce a condus la prejudicierea pârâtei cu suma de 746 lei.
La stabilirea acestei sancțiuni s-a avut în vedere raportul de control nr. 24/1325/10.10.2011 privind încasarea tarifului de trecere pentru utilizarea podului peste D. la Giurgeni-Vadu Oii în turele din perioada 30.05-05.06.2011.
Potrivit art. 252 alin. 1 Codul muncii „Angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.”
Pentru a stabili dacă termenul de prescripție de 30 de zile a fost sau nu împlinit la data emiterii deciziei de sancționare instanța a trebuit să verifice data la care angajatorul a luat la cunoștință de săvârșirea de către reclamant a abaterii reținute în sarcina sa.
Instanța nu a luat în considerare susținerile reclamantului conform cărora angajatorul a luat la cunoștință de abatere la data de 28.06.2011 când s-a întocmit raportul_, aceasta nefiind întemeiată.
Astfel, din raportul_ a rezultat că perioada pentru care a fost verificată activitatea angajaților pârâtei o constituie turele de noapte din data de 12.04._11 și 16-17.04.2011.
Or, reclamantul a fost sancționat ca urmare a verificării activității sale în perioada 30.05.2011-5.06.2011, deci pentru o altă perioadă și prin urmare, altă activitate.
Din raportul 24/1325/10.10.2011 a rezultat că a fost verificată activitatea desfășurată în turele din perioada 30.05.-05.06.2011, fiind verificată inclusiv activitatea desfășurată de către reclamant.
Prin urmare, atâta timp cât raportul din 28.06.2011 nu se referă la perioada de activitate pentru care s-a constatat în decizia de sancționare că s-au săvârșit abateri, instanța a reținut că acesta nu poate constitui act de sesizare a conducerii pârâtei. Singurul act de sesizare referitor la faptele pentru care reclamantul a fost sancționat îl constituie raportul 24/1325/10.10.2011.
Instanța nu a reținut susținerea reclamantului conform căreia verificarea activității nu se putea face decât la cererea conducerii angajatorului și că astfel, data cunoașterii abaterii este anterioară datei de 10.10.2011 de întocmire a raportului de control, aceasta nefiind întemeiată.
Textul art. 252 Codul muncii mai sus citat face referire la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, adică data la care conducerea angajatorului a cunoscut că salariatul său a săvârșit o abatere disciplinară.
Or, este imposibil ca angajatorul să cunoască despre săvârșirea vreunei abateri de către salariații săi înainte ca acesta să efectueze un control. Simplul fapt al dispunerii efectuării unui control nu duce la concluzia că angajatorul știa de existența săvârșirii abaterilor disciplinare mai înainte de terminarea controlului.
Față de cele expuse, având în vedere că actul de sesizare al conducerii angajatorului este raportul 24/874/10.10.2011, iar data aplicării sancțiunii este 9.11.2011, instanța a apreciat că termenul de 30 de zile nu este împlinit astfel, că a respins excepția prescripției dreptului de a aplica sancțiunea ca nefondată.
În cauză părțile au administrat proba cu înscrisuri, interogatoriu și martori.
Pe fondul cauzei.
Așa cum s-a arătat mai sus, reclamantul a fost sancționat disciplinar cu desfacerea contractului de muncă, prin decizia nr. 1552/9.11.2011, reținându-se în sarcina sa că nu a emis în mod corect bonurile fiscale pentru plata tarifului de trecere în timpul activității în turele de lucru din perioada 30.05.2011-5.06.2011.
Instanța nu a reținut susținerile reclamantului referitoare la nulitatea deciziei de sancționare ca urmare a încălcării dispozițiilor art. 252 Codul muncii pentru nemotivare și neindicarea dispozițiilor legale încălcate și a dispozițiilor referitoare la desfășurarea cercetării disciplinare, art. 251 Codul muncii, acestea nefiind întemeiate.
Potrivit art. 268 alin. 2 Codul muncii „Sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu: a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară; b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat; „
În cuprinsul deciziei contestate instanța a constatat că la art. 1 pct. 2 și pct. 4 a fost descrisă suficient fapta pentru care reclamantul a fost sancționat, respectiv s-a reținut că nu s-a îndeplinit sau s-a îndeplinit defectuos sarcina de a încasa tariful de trecere pentru utilizarea podului peste D. a vehiculelor corespunzător categoriei din care fac parte și de a taxa toate vehiculele conform tarifelor legale în ordinea sosirii în punctul de taxare, în turele de lucru din perioada 30.05.-5.06.2011 ceea ce a dus la un prejudiciu în sumă de 746 prin neemiterea în mod corect a bonurilor fiscale pentru un număr de 16 de vehicule.
Or, față de această descriere a faptelor reținute de către angajator, instanța a apreciat că s-a respectat pe deplin dispoziția din art. 252 lit. „a” mai sus citat.
Totodată, instanța a constatat că în decizia de sancționare se arată la art. 1 pct. 3 că fapta salariatului constituie încălcare a obligațiilor legale prevăzute în art. 39 Codul muncii, art. 9.2 alin. 1 lit. „b” și „r” din CCM la nivel de unitate precum și a dispozițiilor conținute în capitolul atribuții, lucrări, sarcini din fișa postului.
Or, făcându-se referire la dispozițiile din CCM la nivel de unitate și la cele din fișa postului, instanța a apreciat că lit. „b” din art. 252 a fost satisfăcută, în fișa postului reclamantului prevăzându-se expres la capitolul indicat de către pârâtă sarcina reclamantului de a încasa tariful de trecere a podului peste D., în ordinea sosirii vehiculelor în punctul de taxare, conform categoriei din care face parte vehiculul respectiv.
Potrivit art. 267 Codul muncii „Sub sancțiunea nulității absolute, nici o măsură, cu excepția celei prevăzute la art. 264 alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile. 2) În vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii. (3) Neprezentarea salariatului la convocarea făcută în condițiile prevăzute la alin. (2) fără un motiv obiectiv dă dreptul angajatorului să dispună sancționarea, fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile. (4) În cursul cercetării disciplinare prealabile salariatul are dreptul să formuleze și să susțină toate apărările în favoarea sa și să ofere persoanei împuternicite să realizeze cercetarea toate probele și motivațiile pe care le consideră necesare, precum și dreptul să fie asistat, la cererea sa, de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru este. „
Din înscrisurile depuse la dosar coroborat cu răspunsurile date la interogatoriu de către pârâtă și cu declarația martorului audiat instanța a apreciat că toate garanțiile prevăzute de lege pentru efectuarea unei cercetării disciplinare corecte au fost respectate.
Astfel, ca urmare a raportului nr. 24/1325/10.10.2011 s-a dispus de către Directorul General al CNADNR SA constituirea unei comisii de disciplină care să cerceteze aspectele semnalate în raport.
Reclamantul a fost convocat pentru data de 4.11.2011, dată la care comisia de disciplină a adus la cunoștință reclamantului faptele ce i se impută și când i-au fost comunicate acestuia înregistrările video și tabelul centralizator al bonurilor fiscale precum și o notă de relații la care reclamantul trebuia să răspundă.
Cu ocazia întâlnirii din data de 4.11.2011 s-a încheiat procesul verbal nr. 92/4.11.2011 în care se arată că salariatul nu dorește vizionarea fișierelor la sediul CNADNR ci acasă și că acesta nu are alte date sau documente de solicitat.
Din coroborarea celor de mai sus – s-a apreciat de către instanță că cercetarea disciplinară a fost corect efectuată, reclamantului dându-i-se posibilitatea efectivă să-și facă apărări.
Asupra excepției nulității invocată de reclamant prin acțiune, instanța s-a pronunțat la termenul din 29 februarie 2012.
În ceea ce privește fapta reținută în sarcina reclamantului, instanța a reținut următoarele:
A fost verificată activitatea desfășurată de către reclamant în turele efectuate în perioada 30.05.-5.06.2011.
S-a constatat că în această perioadă reclamantul nu a taxat sau a taxat necorespunzător un număr de 45 de vehicule.
Din analiza coroborată a probelor administrate în cauză (înscrisurile depuse, raportul Z-rolele martor ale casei de marcat și înregistrările video din CD-ul depus) instanța a constatat că cele reținute în sarcina reclamantului sunt conforme cu realitatea.
Din raportul nr. 24/1325 din 10 octombrie 2011 rezultă că pentru perioada 30 mai 2011-05 iunie 2011 se constată diferențe între înregistrările video și bonurile fiscale emise, conform rolei martor, autovehiculele scutite.
Având în vedere probele administrate în cauză, înscrisuri și declarații de martori, coroborate cu raportul de expertiză, instanța a apreciat că în mod corect pârâta a stabilit că reclamantul se face vinovat de faptele reținute în sarcina sa.
În termen legal, împotriva sentinței civile nr. 3902 din 18 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul C. a declarat recurs reclamantul P. T., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Motivează recursul arătând că, în considerente, instanța de fond în mod greșit a reținut că cercetarea disciplinară s-a efectuat în mod corect, legal, acordându-i-se reclamantului posibilitatea de a-și expune punctul de vedere raportat la probele administrate în cauză.
Realitatea este că înregistrările video au fost puse la dispoziția reclamantului – acordându-i-se un termen de 4 zile pentru studiere și exprimarea punctului de vedere.
Precizează că timpul a fost insuficient ca să analizeze, în cele două ture de muncă și să vizualizeze CD-urile într-un timp atât de scurt. Nu a fost luată în considerare la aplicarea sancțiunii opinia exprimată de recurentul reclamant.
Instanța de fond a pronunțat o soluție nelegală și prin prisma faptului că a ignorat cele două rapoarte de expertiză efectuate în cauză care au confirmat că există decalaj între minutele de înregistrare și cele de pe bonurile fiscale, apreciind că sunt nerelevante și că este normal să nu fie identic timpul indicat pe casa de marcat cu cel de pe camere, atâta timp cât nu sunt corelate.
Instanța de fond a extras din rapoartele experților numai aspectele ce ar putea în mod unilateral să conducă la concluzia că este întemeiată decizia de concediere.
Astfel, instanța de fond a reținut, numai că expertul auto a concluzionat că „imaginile au claritatea necesară pentru a se putea identifica pe timp de zi categoria fiecărui autovehicul și că a identificat situații în care vehiculele nu au fost taxate conform categoriei sau au fost netaxate.,,
Este inechitabilă o astfel de interpretare a instanței, cu atât mai mult cu cât nu se arată de ce au fost înlăturate celelalte concluzii ale expertului.
Expertiza auto a arătat și concluzionat:
- La pagina 10 punctul 9 - faptul că NU EXISTĂ documente privind caracteristicile, omologarea, verificarea și acuratețea sistemului video, în orice condiții de funcționare, necesare mai ales atunci când sunt utilizate ca mijloace de probă în desfacerea contractului individual de muncă.
- La pagina 20 - punctul 3.2 - faptul că imaginile video pe timp de noapte NU au claritatea necesară pentru a se putea identifica cu maximă certitudine, categoria fiecărui autovehicul și numărul său de înmatriculare.
- Punctul 3.3 - faptul că în imagini nu se identifică numărul taxatorului si nici numărul sau datele de identificare ale casei de marcat.
- Punctul 3,4 - cu o marjă mare de probabilitate de peste 80 %, expertul concluzionează faptul că transcrierea datelor de identificare a autovehiculelor din tabelul centralizat NU CORESPUNDE integral imaginilor video...
În acest sens, raportându-se strict doar la datele înscrise în tabele întocmite de pârâtă, expertul a făcut o evaluare, a datelor neconforme, sub rezerva neidentificării numărului de înmatriculare al vehiculelor pe timp de noapte și a posibilității existenței unor defecțiuni ale sistemului video în perioadele menționate.
În urma acestei evaluării, cu toate rezervele asumate, expertului i-a rezultat un alt cuantum al prejudiciului, respectiv 321 lei și 15 lei și nu 746 lei.
De asemenea, la interogatoriu, pârâta, a recunoscut faptul că acele camere de înregistrare (care sunt amplasate doar pentru supravegherea traficului în zonă și nu a angajaților), nu sunt legate de casele de marcat, având ceasuri proprii si independente, putând exista decalaje.
În aceste condiții, cum mai poate susține instanța veridicitatea constatărilor comisiei de disciplină, în situația necorelării caselor de marcat cu înregistrările video, atâta timp cât controlul a avut în vedere ca unică proba împotriva reclamantului aceste înregistrări video?
În raport de expertiza IT, instanța de fond a reținut D. că „nu există elemente de discontinuitate, inserare, ștergere, modificare în cadrul fișierelor video și că imaginile video au claritatea necesară pentru a putea fi identificată pe timp de zi categoria fiecărui autovehicul care a tranzitat stația de taxare.”
Care este explicația faptului că instanța nu a avut în vedere și celelalte concluzii ale expertizei, de natură să creeze dubii față de veridicitatea informațiilor folosite de pârâtă pentru sancționarea reclamantului?
În cadrul expertizei IT, s-a concluzionat:
- la pagina 12 - observații - faptul că în vederea certificării realității și calității imaginilor originale expertul a solicitat certificate metrologice aferente aparatelor de înregistrare video, contractele de service, de asigurare a mentenaței acestora, însă pârâta nu le-a putut prezenta,
- la pagina 27 punctul 3 - faptul că NU pot fi identificate în imagini numărul taxatorului și casa de marcat.
Toate aceste, concluzii exprimate de către persoane de specialitate, din care rezultă imposibilitatea stabilirii legăturii dintre înregistrările video invocate, rolele casei de marcat și persoana reclamantului, converg către o singură soluție, a constatării faptului că probele avute în vedere la desfacerea contractului de muncă nu fac dovada vinovăției angajatului, a existenței prejudiciului sau cel puțin a unui prejudiciu cert, pe care să nu îl poată contrazice nicio altă probă.
Pârâta nu a putut face dovada monetarului predat de reclamant la sfârșitul fiecărei ture, a numărului de tichete predate la sfârșitul fiecărei ture privind autovehiculele scutite de taxă, întrucât nu există astfel de dovezi.
Prin expertizele efectuate la solicitarea reclamantului, în vederea verificării imaginilor existente pe înregistrările video, a corelării acestora cu rolele martor și a identificării în imagini a numărului taxatorului și a casei de marcat, s-au stabilit următoarele:
În aceste condiții, chiar și dacă se va concluziona că ar exista un prejudiciu, acesta nu se mai poate aprecia în mod cert, motiv pentru care condiția existenței unui prejudiciu real, cert, nu este îndeplinită, astfel că desfacerea contractului de muncă nu poate avea la bază fapte incerte, neputându-se stabili nici vinovăția angajatului.
Sentințele Tribunalului C. și deciziile pronunțate în căile de atac, de către Curtea de Apel C., prin care au fost respinse contestațiile împotriva deciziilor de concediere, ale altor angajați ai pârâtei au fost întemeiate, pe probele administrate de părți, exclusiv expertize tehnice judiciare de specialitate, așa cum au fost administrate în prezenta cauză.
Dacă în spețele depuse ca și practică judiciară de către pârâtă, instanțele nu au avut argumente fundamentate pe probe, pentru a aprecia întemeiate susținerile părților, în prezenta cauză, instanța are la dispoziție un probatoriu bogat, util, concludent și pertinent, opinii de specialitate, pe care nu le poate înlătura, și care converg către temeinicia cererii de chemare în judecată și admiterea acesteia, în consecință.
Pentru cele arătate a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate și pe fond admiterea acțiunii.
Analizând sentința recurată în baza motivelor de recurs invocate, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele:
Reclamantul P. T. a fost angajatul pârâtei în funcția de casier taxare la Agenția Control Încasare Giurgeni.
Conform deciziei nr. 1552 din 09 noiembrie 2011 i s-a desfăcut disciplinar recurentului, contractul individual de muncă, reținându-se în sarcina sa că nu a emis corect bonurile fiscale pentru plata tarifului de trecere în perioada 30 mai 2011 – 05 iunie 2011, faptă ce a condus la prejudicierea unității angajatoare cu suma de 746 lei.
Împotriva deciziei de concediere a formulat contestație la Tribunalul C. reclamantul P. T..
Soluționând cererea formulată Tribunalul C. a respins-o conform sentinței civile nr. 3902 din 18 octombrie 2013, sentință împotriva căruia recurentul a formulat recurs conform motivelor mai sus invocate.
Din analiza sentinței recurate se constată că instanța de fond a analizat existența sancțiunii disciplinare de desfacere a contractului de muncă și anume legalitatea și temeinicia acesteia precum și probele administrate în cauză; a fost respectat dreptul la apărare al recurentului în cadrul cercetării disciplinare.
Critica recurentului potrivit căreia a fost în imposibilitatea analizării unor probe video în termen de 4 zile și că nu a avut timp suficient pentru a formula obiecțiuni sau apărări în cadrul cercetării disciplinare este nefondată pentru următoarele:
În baza deciziei Directorului General al C.N.A.D.N.R. S.A. cu nr. 1426 din 19 octombrie 2011 s-a dispus constituirea unei comisii de cercetare disciplinară prealabilă care să analizeze aspectele constatate de comisia de control prin raportul nr. 24/1325 din 10 octombrie 2011, raport întocmit în urma verificării modului încasare a tarifului de trecere a podului peste D. –Giurgeni - Vadu Oii în perioada 30 mai 2011 (ora 7,30) – 05 iunie 2011 (ora 19,30).
În această perioadă au fost verificați 21 de salariați printre care și recurentul.
În urma cercetării s-a constatat că există neconcordanțe între încasările evidențiate în rolele martor și numărul de vehicule înregistrate video, urmare a netaxării sau taxării necorespunzătoare a unui număr de 833 vehicule, totalul sumelor cuvenite și neîncasate de către pârâtă în perioada 30 mai 2011 - 05 iunie 2011 ridicându-se la suma de 25.742 lei, iar în sarcina recurentului s-a reținut că acesta a prejudiciat intimata cu suma de 746 lei, întrucât nu a emis bonuri fiscale pentru un număr de 16 vehicule.
După anchetarea aspectelor mai sus menționate de către comisia de cercetare disciplinară prealabilă a fost numită o altă comisie de cercetare disciplinară pentru anchetarea aspectelor sesizate în urma întocmirii raportului nr. 24/1325 din 10 octombrie 2011, raport care a fost aprobat de directorul general.
Prin convocatorul cu nr. 96/_ din 28 octombrie 2011 i s-a adus recurentului la cunoștință că este convocat pentru cercetare disciplinară la sediul pârâtei, în București, pentru data de 04 noiembrie 2013, orele 13, întrucât potrivit raportului de cercetare mai sus menționat, au fost identificate diferențe între numărul de vehicule înregistrate pe role martor al caselor de marcat și înregistrările video în perioada 30 mai 2011, ora 07,30 - 05 iunie 2011, ora 19,30.
În vederea respectării dreptului la apărare, în sensul de a-și face apărări, i s-au înmânat recurentului la data de 02 noiembrie 2011, nota de relații 92/_ din 31 octombrie 2011 și anexele menționate în această notă.
Recurentul s-a prezentat la comisie la data stabilită și i s-au pus la dispoziție înregistrările video, dar a refuzat să le vizioneze cu motivarea că le va viziona la domiciliu; nu a solicitat alte documente în susținerea apărării.
Procesul verbal cu nr. 92/_ din 4 noiembrie 2011 încheiat de comisia de cercetare disciplinară a fost semnat de către recurent fără obiecțiuni; a semnat de primirea întregului material.
Recurentul s-a obligat până la data de 08 noiembrie 2011, orele 13,45 să comunice comisiei răspunsurile la nota de relații, relații care au fost transmise prin fax, fără nicio obiecțiune sau probe în apărare.
Dealtfel, recurentul nici în fața comisiei și nici în procesul verbal încheiat la data de 04 noiembrie 2011 și nota de relații nu a invocat faptul că a fost în imposibilitatea de a viziona înregistrările video în termen de 4 zile și de a formula apărări.
Mai mult, procesul verbal și nota de relații au fost semnate fără obiecțiuni.
Prin urmare, dreptul la apărare nu i-a fost încălcat recurentului, el a avut parte de un proces echitabil, astfel cum prevede art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.
De asemenea, sunt nefondate criticile recurentului privind raportul de expertiză tehnică judiciară.
Recurentul susține că instanța de fond a pronunțat o soluție nelegală întrucât a ignorat concluziile celor două expertize efectuate în cauză, care au confirmat că există decalaj între minutele de înregistrare și cele de pe bonurile fiscale, apreciind că sunt nerelevante.
Critica recurentului este eronată întrucât sistemul video este independent de casele de marcat, fiecare având ceas propriu – acesta fiind motivul pentru care există decalaj al orei afișată de sistemul video față de ora afișată de casa de marcat. Acest decalaj este nerelevant în cauză, fapt reținut și de către instanța de fond.
Dealtfel, acest decalaj nu a împiedicat verificarea celor reținute în tabelele centralizatoare.
Nefondată este critica recurentului privitor la faptul că instanța de fond nu a ținut cont că acele camere de înregistrare de la punctul de trecere al Dunării, Giurgeni - Vadu Oii nu sunt omologate.
Omologarea acestor camere video nu constituie o cerință legală a funcționării în activitatea specifică agențiilor de control și încasare, întrucât înregistrările video precizează ora și data astfel încât este facilitată verificarea datelor conținute.
Recurentul critică și faptul că imaginile pe timp de noapte nu ar avea claritatea necesară pentru a identifica cu maximă certitudine categoria fiecărui autovehicul și numărul de înmatriculare.
Din raportul de expertiză tehnică întocmit de expert M. Caramihai rezultă că imaginile video au claritatea necesară pentru a se putea indica pe timp de zi și de noapte categoria fiecărui autovehicul care a tranzitat stația de taxare, nu cum susține recurentul că pe timp de noapte imaginile video nu au claritatea necesară pentru a identifica categoria fiecărui autovehicul care a tranzitat stația de taxare.
Împrejurarea că în imagini nu se identifică numărul taxatorului și a casei de marcat, nu are nicio relevanță, întrucât în perioada 30 mai – 05 iunie 2011 recurentul a fost prezent la serviciu, fapt dovedit cu programarea activității depusă de către intimată și fișele colective de prezență.
În perioada de referință în care și-a desfășurat activitatea recurentul, camera video a funcționat, nu a prezentat defecțiuni astfel cum susține acesta.
Dacă sistemul video ar fi prezentat defecțiuni, comisia de cercetare ar fi consemnat acest fapt al nefuncționării în perioada verificată.
Dealtfel, nici raportul de expertiză efectuat în cauză nu a constatat că sistemul video nu funcționa în perioada 30 mai - 05 iunie 2011.
Ultima critică a recurentului se referă la faptul că intimata nu a făcut dovada monetarului predat la sfârșitul fiecărei ture, a numărului de tichete predate la sfârșitul fiecărei ture privind autovehiculele scutite de taxă întrucât nu există astfel de dovezi.
Se constată că la dosar s-au depus de către intimată înscrisuri, respectiv monetare și rapoarte și s-a făcut dovada autovehiculelor exceptate de la plata tarifelor din data de 01 - 02 iunie 2011 și 04 - 05 iunie 2011.
De asemenea, s-a făcut dovada că în perioadele lucrate recurentul nu a reținut și nu a predat la casierie tichete de abonament.
În concluzie, ca urmare a netaxării unui număr de 16 autovehicule, recurentul a cauzat unității un prejudiciu cert în sumă de 746 lei, fapt pentru care i s-a desfăcut disciplinar contractul de muncă.
Pentru considerentele expuse, Curtea în baza art. 312 va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul P. T., cu domiciliul în Hârșova, ., județul C., împotriva sentinței civile nr. 3902 din 18 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA., prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI C., cu sediul în C., . număr, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 martie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Vanghelița T. G. L. M. G.
GREFIER
M. D.
Red.hot.jud.fond C.S.A.
Red.dec.jud.recurs V.T./17.04.2014
Tehnored.gref.M.D./23.04.2014/2 exp.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 405/2014.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 37/2014.... → |
|---|
