Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 246/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 246/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 17-10-2014 în dosarul nr. 13704/118/2011
dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 246/CM:
Ședința publică de la 17 octombrie 2014
Complet specializat pentru cauze privind conflicte de muncă
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. B.
JUDECĂTOR M. P.
JUDECĂTOR D. P.
Grefier C. D.
S-a luat in examinare recursul civil formulat de recurenta pârâtă . SERVICES S.R.L., cu sediul în M., ., județul C., împotriva sentinței civile nr.1327 din 28.05.2014 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant M. M., cu domiciliul în comuna Limanu, ., județul C., acțiune civilă având ca obiect contestație decizie de concediere.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 08.10.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 10.10.2014, 15.10.2014 și 17.10.2014, când a dat următoarea decizie:
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea adresată Tribunalului C. la data de 25.10.2011 și înregistrată sub nr._, reclamantul M. M. în contradictoriu cu pârâta S.C.G. T. &Repair Servicies S.R.L. M. a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 1154/26.09.2011 de desfacere a contractului de muncă emisa de S.C.G. T. &Repair Servicies S.R.L. M., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună.
- anularea Deciziei nr. 1154/26.09.2011 de sancționare disciplinară cu desfacerea contractului de muncă
- reintegrarea în postul deținut anterior
- obligarea pârâtei la plata tuturor drepturilor bănești cuvenite de la data desfacerii contractului de muncă și până la efectiva reintegrare, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
- obligarea intimatei la plata de daune morale în sumă de 20.000 lei.
- obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În considerentele cererii reclamantul învederează instanței că decizia prin care a fost sancționat disciplinar cu desfacerea contractului de muncă este netemeinică întrucât situația de fapt reținută de angajator nu este conformă cu realitatea și nefiind vinovat de săvârșirea abaterilor disciplinare reținute în sarcina sa, nu poate fi tras la răspundere disciplinară.
Reclamantul susține că a desfășurat activitate în cadrul societății pârâte în calitate de șofer, având ca atribuție principală de serviciu alimentarea cu motorină a utilajelor din cadrul DMHI M..
Se arată că, locul său de muncă nu se afla în zona cheiului C, astfel cum în mod greșit a fost reținut în decizie, ci în incinta șantierului, unde se deplasa cu autocisterna în locurile unde se aflau utilajele care trebuiau alimentate.
Se arată că, în data de 28.03.2011, autovehiculul menționat în decizie -_ condus de M. V. a trecut pe lângă cisternă însă nu a oprit, nefiind posibilă o operațiune de alimentare a acestuia cu motorină. În privința acestui autoturism nu s-a dovedit fără dubiu faptul că motorina ce nu a putut fi justificată provine din cisterna pe care o conduce.
În opinia contestatorului, nu se poate reține că a falsificat situația de livrări, în condițiile în care a recunoscut faptul că a uitat de alimentarea cu 500 litri efectuată la ora intrării în program, iar ulterior această cantitate a fost găsită în cisternă.
Contestatorul critică actul sancționator și sub aspectul legalității susținând că, cercetarea disciplinară prealabilă s-a derulat fără a i se comunica actele de cercetare, pe baza cărora s-a reținut prin decizie săvârșirea abaterilor disciplinare.
Concluzionează reclamantul că, sancțiunea a fost dată în mod abuziv pentru o faptă care nu există, iar dovezile pe care se întemeiază nu fac dovada săvârșirii faptelor imputate, fiind încălcate astfel prevederile art. 250 C.muncii.
În privința daunelor morale, reclamantul susține că acestea reflectă compensarea prejudiciilor constând durerile psihice pe care le-a creat angajatorul ca urmare a neprimirii sale la muncă în mod nejustificat începând cu data de 07.09.2011 și emiterea unei decizii de desfacere a contractului de muncă în mod nejustificat.
În drept: art. 39, 40, 61, 250, 253 și 268 C.muncii.
În apărare, pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca nefondată.
În cuprinsul întâmpinării se susține că, din actele efectuate la cercetarea disciplinară rezultă fără dubii săvârșirea faptei, care în opinia sa nu are legătură cu faptele penale pentru care a fost cercetat, în speță fiind vorba de încălcarea de către salariatul sancționat, a sarcinilor de serviciu.
Se precizează că, salariații firmei de pază precum și salariații din cadrul S.C. DMHI S.A. au susținut că reclamantul nu avea ce căuta în spatele zidului betonat de la stația de betoane, decât dacă vroia să facă un transfer nelegal de motorină pentru a nu fi surprins de camera de supraveghere.
Față de aceste aspecte, pârâta precizează că în mod legal și temeinic a emis decizia de sancționare disciplinară cu desfacerea contractului de muncă.
Pârâta a depus la dosar documentația ce a stat la baza emiterii deciziei contestate – filele 25 – 46.
Prin sentința civilă nr.1327 din 28 mai 2014 Tribunalul C. a admis în parte acțiunea reclamantului, a anulat decizia nr.1154/26.09.2011 de desfacere a contractului individual de muncă al reclamantului, emisa de S.C.G. T. &Repair Servicies S.R.L. M. și a obligat pârâta să reintegreze pe reclamantul M. M. în funcția deținută anterior concedierii, cu plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat aceasta, pentru perioada cuprinsă între momentul concedierii și cel al reintegrării efective în postul deținut anterior.
A respins cererea privind obligarea pârâtei la plata daunelor morale ca nefondată și a obligat pârâta către reclamant la plata sumei de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul M. M. a avut calitate de salariat în cadrul S.C.G. T. &Repair Servicies S.R.L. M., în baza unui contract de muncă încheiat pentru o perioadă nedeterminată, ocupând postul de șofer.
La data constatării abaterilor disciplinare reclamantul ocupa postul de șofer pe o autocisternă, având ca principală atribuție de serviciu alimentarea cu motorină a utilajelor din cadrul S.C. DMHI M..
Prin Decizia nr. 1154/26.09.2011 emisa de S.C.G. T. &Repair Servicies S.R.L. M. s-a dispus sancționarea disciplinară a salariatului M. M., cu desfacerea contractului individual de muncă, reținându-se în sarcina sa comiterea a trei abateri disciplinare astfel: 1. în data de 28.03.2011 a părăsit locul de desfășurare a activității, fiind văzut de către agenții de pază într-o arie a șantierului S.C. DMHI M. în care nu avea activitate ( la circa 300 – 400 m de zona cheiului C, unde avea obligația să încarce cu combustibil utilajele programate), ascuns după un gard betonat împreună cu numitul M. V., ce conducea auto_, pentru a nu putea fi surprinși de camerele de supraveghere, în timp ce transfera din autocisternă o cantitate de 500 l motorină; 2. La aceeași dată, a alimentat fără drept auto_ condus de M. V. cu cantitatea de 500 l motorină; 3 A falsificat situația de livrări a cantităților de motorină din data de 28.03.2011, pentru a acoperi fapta reținută la punctul 2.
Prin faptele descrise, s-a reținut de către angajator că au fost încălcate prevederile art.4.3 din Regulamentul intern.
Critica de netemeinicie a actului sancționator a fost considerată ca fondată, prin luarea în considerare a următoarelor aspecte rezultate din coroborarea probelor administrate în cauză.
Prima abatere disciplinară reținută în sarcina reclamantului, anume că, în data de 28.03.2011 a părăsit locul de desfășurare a activității - zona cheiului C, fiind depistat de agenții de pază în zona stației de betoane, traseu ce nu intra în programul său de activitate a zilei de 28.03.2011, nu este dovedită prin probele administrate în cauză.
În analiza legalității și temeiniciei sancțiunii aplicate salariatului pentru această abatere disciplinară, instanța a arătat că se impun a fi relevate următoarele aspecte relevante:
- s-a constatat din documentația ce a stat la baza emiterii deciziei de sancționare că această faptă, calificată de angajator ca fiind abatere disciplinară, nu a făcut obiectul cercetării disciplinare prealabile, salariatul contestator fiind convocat în vederea cercetării sale în raport cu o singură faptă, anume - alimentarea fără drept din autocisterna pe care o conducea, cu 500 l motorină a autocamionului_ – fila 27.
- angajatorul nu a susținut și nici dovedit existența unei fișe de post din care să rezulte clar atribuțiile de serviciu ale reclamantului; persoanele în raport de care are relații de subordonare, dar și un aspect deosebit de important - locul de desfășurare a activității.
Probele administrate dovedesc fără nici un echivoc că, în realitate, nu exista un loc fix în care reclamantul să-și desfășoare exclusiv activitatea, nici în data de 28.03.2011 și nici anterior acestei date, astfel că, nu se poate reține fapta de părăsire a locului de muncă.
Martorul Peta Ghenghiș, ce ocupa în aceeași perioadă un post similar celui în discuție, a declarat în fața instanței că în fiecare zi, autocisternele aveau stabilite puncte fixe de alimentare, însă activitatea nu se desfășura exclusiv la aceste puncte, fiind permise deplasări în incinta șantierului la dispoziția șefilor, iar în cazul în care, în drum spre un anumit punct, cei ce se aflau pe anumite utilaje reclamau lipsa de combustibil, alimentarea se efectua exclusiv la cererea acestora, fără a se mai impune vreun ordin al șefilor. Acest aspect este confirmat și de martorul Cotârțeț I., șofer pe o automacara fixă, acesta declarând că, au fost situații, în care solicita să fie alimentat, la vederea autocisternei, fără să-i mai spună maistrului. Utilajul său nu putea să fie alimentat la punctele fixe, ci numai prin deplasarea cisternei la locul unde acest utilaj era montat.
Martorul B. Ș., propus de pârâtă, maistru în cadrul acestei unități, ce coordona și activitatea reclamantului, a declarat sub prestare de jurământ că autocisternele distribuiau motorina la punctele fixe, dar și în afara acestora, la utilajele ce rămâneau fără combustibil și care îl anunțau această situație. Acesta a precizat că se întâmpla ca pe traseu să mai alimenteze cisterna și direct la cererea șoferilor de pe utilaje, fără o dispoziție expresă a vreunui șef.
Din situația de livrări zilnice - evidența cisternei de distribuție DMHI din data de 28.03.2011 rezultă că la acea dată a operat o alimentare a mașinii de măturat, utilaj ce se afla în zona stației de betoane, prezența autocisternei condusă de reclamant fiind justificată în această zonă.
Cea de-a doua faptă reținută ca abatere disciplinară - alimentare fără drept auto_ condus de M. V. cu cantitatea de 500 l motorină s-a considerat, de asemenea, că nu este dovedită.
În urma comparării cantităților de motorină existente in autocisterna condusă de reclamant, cu situația de livrări zilnice întocmită atât de acesta, cât și de numitul C. D., nu a rezultat nicio lipsă în gestiunea de motorină a reclamantului.
Din analiza registrului ținut de gestionarul de la stația DMHI, numitul C. D., a rezultat că la data de 28.03.2011, reclamantul a alimentat cantitatea de 4150 de litri de motorină și a distribuit utilajelor din șantier cantitatea de 3270 litri, rămânând un stoc de 1804 litri.
La data de 29.03.2011, o comisie formată din reprezentanți ai S.C. DMHI M. a încheiat un proces verbal în urma verificării cantității de motorină existente în cisterna cu nr. de inventar_ stabilind că în aceasta se afla cantitatea de 1804 litri motorină, cu 59 de litri mai mult decât stocul nou înscris în situația de livrări zilnice, după efectuarea modificărilor.
De asemenea, nici staționarea concomitentă a celor două autovehicule în zona stației de betoane, necesară pentru a se putea efectua transferul de combustibil nu este dovedită, probele administrate (existența unor urme de proaspete de motorină, declarațiile martorilor ce au semnalat prezența autocisternei în acea zonă) nu sunt apte a prezuma comiterea acestei fapte.
Această faptă a făcut și obiectul cercetării penale în dosarul nr. 765/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria M. iar prin ordonanța procurorului din data de 05.12.2013 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului M. M. pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare reținând că nu există temei pentru tragerea sa la răspundere penală, probele administrate neputând face dovada, dincolo de orice dubiu, a comiterii faptei și vinovăției salariatului în cauză.
Instanța a arătat că în prezentul litigiu nu au fost administrate probe suplimentare care să conducă la o modificare a stării de fapt reținută prin actul procurorului, necontestat de părți.
Cea de-a treia faptă reținută ca abatere disciplinară, respectiv falsificarea situație de livrări a cantităților de motorină din data de 28.03.2011, pentru a acoperi fapta reținută la punctul 2 s-a apreciat că nu este dovedită.
Instanța a precizat că și această faptă nu a făcut obiect al cercetării disciplinare prealabile.
De asemenea, s-a arătat că din probele administrate rezultă că reclamantul procedat la modificarea a două rubrici din situația de livrări zilnice a cantităților de motorină, prin acoperirea cu pastă corectoare și completarea apoi cu pixul, după ce gestionarul de la stația de alimentare - C. D. i-a atras atenția că a uitat să noteze o alimentare de 500 litri motorină efectuată în dimineața zilei de 28.03.2011. După modificare, la rubrica stoc nou reclamantul a consemnat 1745 litri, iar în urma inventarierii stocului de motorină din autocisternă s-a constatat că există 1804 litri, cu 59 de litri mai mult.
Prin urmare, s-a reținut că modificările operate nu au fost realizate de salariat pentru a ascunde o lipsă în gestiune, determinată de un presupus transfer de combustibil, ci pentru a asigura concordanța evidenței sale cu cea a gestionarului de la stația de alimentare.
Sub un alt aspect, astfel de modificări erau acceptate de către angajator, martorul Peta Genghis declarând că, se întâmpla în activitatea sa de șofer pe o ală autocisternă, să greșească în listele de alimentare și livrare, situație în care făcea corecturi prin acoperirea cu pastă corectoare, fără a i se atrage atenția sau a si se interzice o astfel de practică.
Din cuprinsul deciziei de concediere contestată în cauză rezultă că reclamantul s-a prezentat la cercetarea disciplinară prealabilă însoțit de un lider de sindicat din care pretinde că face parte, astfel orice critică de nelegalitate ce ar rezulta din încălcarea dispozițiilor art. 251 alin.4 C.muncii este nefondată.
Fiind invocate încălcări ale Regulamentului Intern, în scopul circumstanțierii celor trei fapte calificate ca fiind abateri disciplinare, era obligatoriu ca angajatorul să specifice expres conținutul articolelor din regulamentul intern pentru a le putea verifica incidența raportat la conținutul faptic al abaterii reținute. Or, în speță, unitatea angajatoare pârâtă nu a făcut nicio referire în apărările sale la conținutul normelor regulamentare încălcate și sancțiunile corespunzătoare, nefiind anexate la dosar înscrisuri conforme cu originalul acestui regulament.
Abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune /inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici – art. 263 alin.(2) C.muncii.
Răspunderea disciplinară intervine în cazurile în care o persoană încadrată în muncă într-o unitate sau o instituție săvârșește cu vinovăție o abatere de la obligațiile de serviciu, inclusiv norme de comportare. Angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancțiuni disciplinare salariaților săi ori de câte ori constată că aceștia au săvârșit o abatere disciplinară . Elementele esențiale ale răspunderii disciplinare sunt: calitatea de salariat al unității în baza unui contract individual de muncă; existența unei fapte ilicite; un rezultat dăunător; legătura de cauzalitate între faptă și rezultat; săvârșirea fapteicu vinovăție.
Reținând că nu sunt întrunite condițiile răspunderii disciplinare, iar decizia de concediere este nelegală și netemeinică instanța a admis contestația; a anulat decizia nr.1154/26.09.2011 de desfacere a contractului individual de muncă al reclamantului, emisa de S.C.G. T. &Repair Servicies S.R.L. M., cu consecința reîncadrării reclamantului în postul deținut anterior concedierii.
Reintegrarea reclamantului în postul de șofer determină incidența dispozițiilor art. 80 alin.(1) C. muncii potrivit cărora ,, În cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanța va dispune anularea ei și va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul pentru perioada cuprinsă între momentul concedierii și cel al reintegrării efective în postul deținut anterior.
Cu privire la capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata în favoarea reclamantului a unor daune interese pentru prejudiciul moral în cuantum de 20.000 lei, tribunalul a apreciat ca si acesta este neîntemeiat. Astfel, potrivit dispozițiilor art.253 din codul muncii angajatorul este obligat, în temeiul normelor si principiilor răspunderii civile contractuale, sa îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legatura cu serviciul.
În lipsa unor clauze exprese cuprinse în lege, contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă, angajarea răspunderii angajatorului pentru prejudiciul moral, nu se poate face pe temeiul dispozițiilor art.253 din codul muncii ci răspunderea se întemeiază pe dispozițiile art.998 – art.999 cod civil, competenta aparținând însa tot instanței de contencios al muncii întrucât izvorul daunelor reclamate îl constituie raporturile de munca dintre parti. Așadar, fata de considerentele anterior arătate pentru angajarea răspunderii pârâtei pentru daune morale trebuie îndeplinite următoarele conditii: existenta unei fapte ilicite comisa de pârâta, cauzarea unui prejudiciu moral reclamantului, legatura de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu si vinovăția pârâtei, conditii care însa trebuiau dovedite în cauza de catre reclamant. În cauza de fata, din analiza actelor si lucrarilor dosarului tribunalul retine ca reclamantul nu a administrat nici o proba pentru a dovedi îndeplinirea conditiilor prevazute de lege pentru existenta raspunderii pârâtei pentru daunele morale solicitate.
Prin urmare, tribunalul a respins si acest capăt de cerere ca nefondat.
În baza art. 274 C.pr.civ. a obligat pârâta căzută în pretenții la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3000 lei reprezentând onorariu avocat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta S.C. G. T. & Repair Services S.R.L., care a susținut că hotărârea este nelegală și netemeinică.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat:
1. Instanța a reținut greșit că nu a fost dovedită fapta de părăsire a locului de desfășurare a activității pentru că zona cheu C ca arie de lucru din ziua de 28.03.2011 nu este menționată în dispoziția de lucru pentru acea zi. Nici una dintre persoanele cu funcție de decizie nu a dat dispoziție reclamantului să se deplaseze cu cisterna de motorină într-o arie în care nu avea activitate, respectiv la 300 – 400 m de zona cheului C, unde reclamantul avea dispoziții de lucru. Din declarația dată de Zarafu N. D. rezultă că în acea zi salariatul nu avea dispoziție și nici un alt motiv pentru a se afla în zona stației de betoane unde pretinde că s-a întâlnit pe drum cu mașina de măturat care i-a solicitat verbal încărcarea sa.
2. Declarația martorului Peta Ghenghiș a fost greșit interpretată, sensul declarației sale fiind acela că cisternele de motorină se deplasau numai cu dispoziție și aveau voie să alimenteze fără dispoziție numai utilajele aflate pe drumul de deplasare. În raport de această declarație, instanța trebuia să rețină că reclamantul nu avea dreptul să se deplaseze la stația de betoane pentru că nu primise dispoziție și nu avea cum să alimenteze mașina de măturat. Părăsirea locului de muncă este sancționată conform Regulamentului de ordine interioară art. 4.4 lit.e) pct.c, cu desfacerea contractului de muncă.
3. În mod greșit a considerat instanța că fapta de a alimenta fără drept autovehiculul condus de M. V. nu este dovedită.
Continuarea dosarului penal nu s-a realizat din cauza unor carențe procedurale legate de conservarea și sigilarea probelor de motorină, de păstrarea înregistrărilor video doar 30 de zile, de imposibilitatea de a se stabili timpul în care M. V. și M. M. au stat împreună, în condițiile negării întâlnirii de cei doi, în penal funcționând regula „in dubio pro reo” care nu este incidentă în civil.
Susține recurenta că a fost dovedită testimonial întâlnirea celor doi în spatele gardului de beton și că rezervoarele mașinii conduse de intimat erau pline cu motorină deși realizase o cursă de C. și retur după alimentarea de dimineață. Cantitatea de motorină corectată cu pastă corectoare în caietul de livrări se regăsește, potrivit expertizei, în autoutilitara aparținând S.C. Dyp Ro Tigro.
Contrar probelor administrate, instanța a reținut că reclamantul nu are nici o lipsă în gestiune și că falsul în înscrisuri nu a făcut obiectul cercetării disciplinare, deși salariatul a alimentat fără drept cel puțin 41 de litri care ar fi fost consumul mașinii condusă de M. V. pe ruta M. – C., expertiza fizico-chimică a identificat 500 l motorină cu altă compoziție, iar corectarea cu pastă s-a făcut exact pentru 500 l de motorină „uitați” de reclamant.
În mod greșit instanța a reținut că decizia de sancționare nu prevede dispozițiile Regulamentului intern încălcate de salariat, această omisiune putând fi complinită și greșit a admis în integralitate cheltuielile de judecată deși a admis contestația în parte, respingând cererea de acordare de daune morale.
Instanța a redus nejustificat numărul martorilor propuși de recurenta intimată, deși cunoșteau aspecte diferite în legătură cu întâlnirea dintre M. M. și M. V..
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate în raport de susținerile pârâtei, Curtea constată că recursul nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Desfacerea contractului individual de muncă încheiat cu intimatul reclamant s-a făcut, conform deciziei nr.1154/26.09.2011, pentru părăsirea locului de desfășurare a activității, pentru alimentarea fără drept a autovehiculului cu nr._ și pentru falsificarea situației de livrări din data de 28.03.2011.
În legătură cu fapta de părăsire a locului de desfășurare a activității, recurenta susține că în mod greșit instanța de fond a apreciat că această faptă nu este dovedită pentru că, potrivit probelor administrate, nici una dintre persoanele cu funcție de decizie nu a dat dispoziție reclamantului să se deplaseze cu cisterna de motorină într-o arie de activitate aflată la cca. 300-400 m de zona keului C, unde avea dispoziție de lucru, singura dispoziție transmisă angajatului în ziua de 28.03.2011 fiind aceea de a alimenta cu combustibil încălzitoarele din zona porții de acces nr.3.
Recurenta însă omite să observe că instanța de fond a reținut o cauză de nulitate a deciziei de sancționare disciplinară în referire la această faptă, respectiv o nulitate determinată de omisiunea unității de a efectua cercetarea disciplinară a contestatorului în legătură cu această faptă.
Astfel, potrivit art.63 din Codul muncii, ”concedierea pentru săvârșirea unei abateri grave sau a unor abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii poate fi dispusa numai după îndeplinirea de către angajator a cercetării disciplinare prealabile și în termenele stabilite de prezentul cod". În acest sens, art.251 alin.1 din Codul muncii dispune, sub sancțiunea nulității absolute, că nicio sancțiune disciplinară, cu excepția avertismentului scris, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea cercetării disciplinare prealabile, iar alin. 2 stabilește că, pentru desfășurarea cercetării disciplinare prealabile, salariatul trebuie convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii. Prevederea legală are caracterul unei măsuri de protecție, în scopul de a preveni aplicarea unor sancțiuni disciplinare nejustificate, procedura urmând a fi îndeplinită chiar și în situația în care cercetarea faptei, considerată infracțiune, se realizează pe parcursul desfășurării unor proceduri de urmărire sau de judecată penală.
În legătură cu această prevedere, Curtea Constituțională a statuat, în jurisprudența sa, că ”cercetarea prealabilă aplicării sancțiunii contribuie în mare măsură la prevenirea unor măsuri abuzive, nelegale sau netemeinice, dispuse de angajator, profitând de situația sa dominantă (…), iar condiționarea aplicării sancțiunilor disciplinare de efectuarea unor cercetări prealabile nu diminuează cu nimic răspunderea disciplinară a salariaților și nu le creează nici un privilegiu. În situația în care litigiul de muncă declanșat de aplicarea sancțiunii disciplinare este supus soluționării de instanța judecătorească, părțile beneficiază de principiul egalității armelor, fiecare având la dispoziție aceleași mijloace și garanții procedurale care condiționează exercițiul deplin al dreptului la apărare și al dreptului la un proces echitabil” (Decizia nr.95/2008).
Din dispozițiile legale citate rezultă că o convocare a salariatului la cercetarea disciplinară trebuie să se realizeze în formă scrisă și să cuprindă obiectul, data, ora și locul întrevederii. Rațiunea pentru care legiuitorul, în art.251 din Codul muncii, a inserat cerința notificării scrise, prin precizarea obiectului, datei, orei și locului întrevederii, a fost aceea de a da posibilitatea salariatului să-și pregătească apărările și probele în cunoștință de cauză față de fapta sau faptele care i se impută și care trebuie să-i fie comunicate. Obiectul convocării trebuie prin urmare foarte clar arătat în notificare pentru ca salariatul să-și poată exercita dreptul la apărare în legătură cu fiecare dintre faptele care i se impută.
În speță, astfel cum a reținut și instanța de fond, contestatorul nu a fost convocat la cercetarea disciplinară pentru fapta constând în părăsirea de către salariat a locului de desfășurare a activității, respectiv deplasarea acestuia în zona cheului C, la 300-400 m de acest cheu, fără dispoziție din partea șefilor ierarhici, invitația adresată la 13.09.2011 pentru efectuarea acestei cercetări prealabile având menționat ca obiect al cercetării ”alimentarea fără drept din autocisterna nr. de inventar_ cu 500 litri motorină a autocamionului cu nr. de înmatriculare_ în data de 28.03.2011”.
Curtea reține, în consecință, că este nelegală emiterea deciziei de sancționare disciplinară cu încălcarea normelor care reglementează efectuarea cercetării disciplinare, respectiv în lipsa efectuării cercetării disciplinare pentru una dintre faptele reținute ca abatere disciplinară, instanța de fond dispunând justificat anularea sa.
Sancțiunea aplicabilă în condițiile emiterii deciziei de desfacere a contractului individual de muncă cu nerespectarea normelor prevăzute de art.251 alin. 1 și 2 din Codul muncii fiind nulitatea măsurii disciplinare dispuse, verificarea susținerilor din recurs referitoare la existența faptei considerată abatere disciplinară și aprecierea gravității ei în economia măsurii disciplinare dispuse, respectiv desfacerea disciplinară a contractului de muncă, nu mai pot fi analizate în recurs, chiar dacă instanța de fond, deși a reținut nerespectarea procedurii prealabile în cazul acestei fapte, a analizat în același timp legalitatea deciziei contestate și sub aspectul existenței faptei invocată ca și abatere disciplinară.
În ceea ce privește cea de a doua faptă, respectiv aceea constând în alimentarea fără drept a autovehiculului condus de M. V., recurenta susține că existența ei a fost în mod cert dovedită de expertiza chimică realizată, din care rezultă că a existat un amestec în rezervorul acestui autovehicul între motorina aparținând DMHI și motorina aparținând . SRL, de declarația martorilor că rezervoarele autovehicolului condus de M. V. erau pline de motorină deși acesta efectuase o cursă C. – M., de declarația martorilor că reclamantul și M. V. s-au întâlnit în spatele gardului de beton din zona cheului C și, în fine, de corectarea de către contestator, cu pastă corectoare aplicată în caietul de livrări, a cantității de 500 litri de motorină, exact atât cât s-a găsit, prin expertiză chimică, în autoutilitara condusă de M. V..
Instanța de fond a reținut însă în mod corect, argumentând pe baza probelor administrate, că alimentarea de către reclamant a autovehiculului condus de numitul M. V. nu a fost dovedită câtă vreme în gestiunea reclamantului nu s-a putut stabili în mod cert lipsa vreunei cantități de motorină, aprecierea fiind făcută pe baza comparării cantităților de motorină existente în autocisterna condusă de reclamant cu situația de livrări zilnice întocmită atât de acesta, cât și de numitul C. D., iar corectarea din situația de livrări zilnice nu s-a făcut pentru a ascunde o situație nereală, astfel cum a susținut recurenta, ci pentru a se realiza corespondența dintre evidența contestatorului și cea ținută de numitul C. D., astfel cum a reținut și P. de pe lângă Judecătoria M. prin Ordonanța din 5 decembrie 2013 dată în dosarul nr.765/P/2011.
Întâlnirea din spatele gardului de beton din zona cheului C dintre contestatorul M. M. și numitul M. V., chiar dacă ar fi avut loc, deși probele nu sunt certe sub acest aspect și nu permit o concluzie susținută probator, nu este singură de natură să ducă la concluzia că în timpul acestei întâlniri s-ar fi produs o alimentare de către contestator a autoutilitarei condusă de M. V., cu 500 litri motorină, declarațiile martorilor în ce privește timpul staționării nefiind în măsură să confirme acest transfer care, în mod necontestat, presupune alocarea unui timp mai mare. Pe de altă parte, astfel cum se reține și în ordonanța Parchetului, expertiza chimică a combustibilului din autoutilitară s-a făcut de către o societate care se afla în relații contractuale cu pârâta recurentă, aspect de natură să conducă la înlăturarea sa ca neconcludentă.
Nici critica referitoare la nemenționarea în decizia de sancționare a normelor încălcate din Regulamentul intern nu poate fi primită pentru că o trimitere generică la articolul din acest regulament care include mai multe fapte considerate abateri disciplinare, fără a se arăta în concret, pentru asigurarea dreptului salariatului la apărare, care anume fapte dintre cele enumerate se consideră ca fiind incidente, nu reprezintă o respectare a dispozițiilor art.252 alin.2 lit.b din Codul muncii. În fine, depunerea la dosar a acestui regulament intern nu reprezintă nicidecum o îndeplinire a obligației prevăzute de textul legal anterior menționat.
În ceea ce privește limitarea de către instanța de fond a numărului martorilor propuși de către pârâtă, Curtea nu consideră prin aceasta o încălcare a dreptului pârâtei la apărare pentru că, în afara probelor administrate nemijlocit de către instanță, respectiv interogatoriu și declarații de martori, pârâtei i s-a încuviințat depunerea la dosar a declarațiilor date în cauza penală instrumentată în legătură cu aceleași fapte imputate contestatorului, situație în care instanța a putut să-și formeze o opinie asupra legalității și temeiniciei sancțiunii disciplinare aplicate și în raport de alte probe decât acelea administrate direct, respectiv pe baza declarațiilor date de persoanele pe care pârâta le-a arătat ca fiind în măsură să aducă lămuririle necesare pentru aprecierea legalității și temeiniciei deciziei.
În fine, nici obligarea pârâtei la plata în întregime a cheltuielilor de judecată către contestator nu este considerată de Curte ca fiind o soluție greșită câtă vreme obiectul principal al contestației l-a constituit anularea deciziei de desfacere a contractului de muncă, reintegrarea reclamantului și plata despăgubirilor egale cu salariile de care acesta a fost lipsit, cereri care au fost admise în integralitate. În același timp, Curtea nu poate reține că un cuantum de 3000 lei al cheltuielilor de judecată stabilite pentru capetele de cerere admise din contestația reclamantului ar putea fi considerat disproporționat de mare față de complexitatea cauzei și munca depusă de avocat, cu atât mai mult cu cât nu există nicio disociere între onorariul plătit pentru primele capete din acțiune și ultimul, prin care au fost solicitate daune morale. De aceea, constatând caracterul rezonabil al cheltuielilor de judecată acordate în raport cu capetele de cerere admise, Curtea va respinge și această critică.
În consecință, constatând că motivele din recursul pârâtei nu pot duce la reformarea hotărârii tribunalului, în temeiul art.312 alin. 1 Cod procedură civilă Curtea va respinge recursul ca nefondat.
La solicitarea intimatului reclamant, în conformitate cu dispozițiile art.274 Cod procedură civilă recurenta pârâtă va fi obligată la plata cheltuielilor suportate în faza recursului, în cuantum de 2000 lei, sumă reprezentând onorariul avocatului ales.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul civil formulat de recurenta pârâtă . SERVICES S.R.L., cu sediul în M., ., județul C., împotriva sentinței civile nr.1327 din 28.05.2014 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant M. M., cu domiciliul în comuna Limanu, ., județul C., ca nefondat.
Obligă recurenta către intimatul reclamant la 2000 lei cheltuieli de judecată către intimat.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 17 octombrie 2014.
Președinte, I. B. | Judecător, M. P. | Judecător, D. P. |
Grefier, C. D. |
Redactat decizie jud.D.P./16.03.2015
Tehnored.dec.CD/18.03.2015
2 ex.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 119/2014.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 31/2014.... → |
|---|
