Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 282/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 282/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 02-09-2014 în dosarul nr. 5702/118/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 282/CM
Ședința publică din 02 septembrie 2014
Complet specializat pentru cauze privind
conflictele de muncă constituit din:
PREȘEDINTE - M. S.-S.
JUDECĂTOR - M. P.
GREFIER - M. D.
Pe rol pronunțarea apelului principal declarat de apelanta reclamantă M. I., domiciliată în C., ., împotriva sentinței civile nr. 4360 din 25 noiembrie 2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, având ca obiect contestație decizie de concediere și a apelului incident declarat de apelanta pârâtă S. DE A.-REASIGURARE CITY INSURANCE S.A., cu sediul în București, .. 5-7, parter-demisol, sector 1 și cu sediul procesual ales în București, .. 35, ., sector 1, la S.C.A. G. și Asociații, împotriva aceleași sentințe civile.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 20 august 2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Completul de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 02 septembrie 2014, dată la care a pronunțat următoarea hotărâre.
CURTEA
Deliberând asupra apelurilor formulate de reclamanta M. I. și de pârâta S. de A.-Reasigurare City Insurance SA, constată următoarele:
I. Sentința apelată:
Prin sentința civilă nr. 4360/25.11.2014, Tribunalul C., secția I civilă, a respins cererea formulată la 11.06.2013 de reclamanta M. I. în contradictoriu cu pârâta S. de A.-Reasigurare City Insurance SA, prin care aceasta solicitase anularea deciziei de concediere nr. 64/31.05.2013, reintegrarea in postul detinut anterior concedierii, obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, precum și cu celelalte drepturi bănești de care ar fi beneficiat ca salariat, de la data concedierii până la reintegrare, obligarea pârâtei la plata daunelor morale de 13.500 lei ca urmare a stresului provocat de pierderea intempestivă a locului de muncă și a afectării reputației profesionale, precum și a cheltuielilor de judecată. Tototată, instanța a obligt reclamanta să plătească pârâtei cheltuieli de judecată de 1.000 lei, reprezentând onorariu de avocat redus în baza art. 453 C. proc. civ.
În motivarea sentinței, tribunalul a reținut următoarele:
La data de 04.04.2012 s-a incheiat contractul individual de munca dintre S. de A. – Reasigurare City Insurance SA si M. I., aceasta din urma fiind angajata, pe durata nedeterminata, incepand cu data de 05.04.2012, in functia de director agentie la Agentia SAR City Insurance SA din Constanta.
Potrivit fisei postului emisa la data de 04.04.2012, reclamanta avea obligatia de a organiza, coordona si raspunde pentru intreaga activitate a agentiei, de a planifica si organiza activitatea pentru asigurarea eficacitatii si eficientei agentiei, de a actiona pentru dezvoltarea si diversificarea portofoliului de asigurari, de a coordona activitatea privind incheierea de asigurari in baza conditiilor de asigurare si a tarifelor practicate de societate si in limita competentelor acordate de conducerea societatii.
Din continutul contractului de agent de asigurare nr. 4/17.05.2012 incheiat intre S. de A. – Reasigurare City Insurance SA si . de A. SRL, al carei administrator este M. I., rezulta ca acesta avea ca obiect activitatea de intermediere in asigurari.
Prin decizia nr. 64/31.05.2013 emisa de S. de A. – Reasigurare City Insurance SA s-a dispus incetarea contractului individual de munca al reclamantei M. I., incepand cu data de 01.06.2013, conform art. 61 lit. a CM.
S-a retinut in motivarea deciziei de incetare a contractului individual de munca ca reclamanta a intermediat polite de asigurare pentru societati concurente, prin platformele brokerilor de asigurari . A. Reasigurare SRL si Transilvania; s-a folosit de dotarile societatii si de personalul acesteia in interes propriu sau in interesul . de A. SRL; a obtinut avantaje financiare necuvenite pentru . de A. SRL, prin deturnarea vanzarilor directe ale angajatorului catre vanzari indirecte pe care le trecea ca fiind intermediate de . de A. SRL; nu si-a indeplinit indatoririle fata de societate si a pus in pericol angajatorul, permitand accesul pe platforma de emitere polite a Societatii de A. – Reasigurare City Insurance SA a unor persoane care nu aveau dreptul si/sau calitatea de a utiliza aceasta platforma (unele dintre ele fiind chiar agenti ai altor asiguratori – societati concurente) si a deturnat corespondenta Agentiei Constanta catre domiciliul personal, fara a avea competente in acest sens. S-a mai retinut si comportamentul necivilizat fata de ceilalti angajati si generarea unor situatii tensionate in cadrul Agentiei Constanta.
Din documentatia aferenta deciziei nr. 64/31.05.2013 se constata ca abaterile retinute de parata au fost savarsite de reclamanta. Astfel, din declaratia numitelor Gotorniceanu M. si L. N. (salariate ale Societatii de A. – Reasigurare City Insurance SA) a rezultat ca reclamanta M. I., in sediul paratei si folosind dotarile acesteia, incheia polite de asigurare pentru alte societati de asigurare, le-a pus celor doua la dispozitie parolele altor platforme de asigurari. Aceleasi salariate au declarat ca, la recomandarea reclamantei, au incheiat asigurari prin intermediul . de A. SRL si a altor asiguratori, fiindu-le puse la dispozitie parolele de acces.
Analizand politia nr._/28.02.2013 si chitanta nr._/28.02.2013 emise numitei N. E. de catre Safety Broker si semnatura numitei Gotorniceanu M. rezulta ca au fost incheiate de aceasta din urma, desi era salariata paratei S. de A. – Reasigurare City Insurance SA.
Din declaratia data de reclamanta in cursul cercetarii disciplinare si cu ocazia luarii interogatoriului a rezultat ca a recomandat clientilor sa mearga la alte societati de asigurare pentru incheierea de polite, aceasta motivand ca acestia erau nemultumiti de oferta Societatii de A. – Reasigurare City Insurance SA.
Parata a depus la dosarul cauzei si situatia politelor de asigurare emise S. de A. – Reasigurare City Insurance SA prin Agentia Constanta pentru perioada 01.04.2012 – 27.05.2013, perioada ce corespunde cu cea in care reclamanta a fost director al acestei agentii.
Se constata ca S. de A. – Reasigurare City Insurance SA a incheiat prin Agentia Constanta, in mod direct, un numar de 13 polite. In aceeasi periaoada, S. de A. – Reasigurare City Insurance Sa a incheiat prin . de A. SRL un numar de 1.891 polite.
In ceea ce priveste corespondenta destinata societatii parate se constata, din adresa nr. 7R/30.04.2013 emisa de Compania N. Posta R. SA, ca aceasta era predata la domiciliul reclamantei M. I..
Se retine din toate probele administrate ca reclamanta a incalcat obligatia de fidelitate fata de angajator, a incalcat atributiile se serviciu stabilite prin fisa postului, astfel incat sanctiunea aplicata este corect individualizata raportat la dispozitiile art. 250 CM.
Analizand decizia nr. 64/31-05-2013 se constata ca aceasta cuprinde toate elementele obligatorii prevazute sub sanctiunea nulitatii absolute de art. 252 alin. 2 CM si art. 62 CM.
Retinand legalitatea si temeinicia deciziei nr. 64/31.05.2013, instanta a constatat ca reclamanta nu este indreptatita sa primeasca daune morale.
Pentru aceste motive, instanta a respins ca nefondata actiunea formulata de reclamanta M. I. in contradictoriu cu parata S. de A. – Reasigurare City Insurance SA.
In temeiul art. 451 alin. 2 NCPC, instanta a micsorat onorariul aparatorului paratei la suma de 1.000 lei, apreciind ca este prea mare in raport cu obiectul cauzei si gradul de complexitate al acesteia, numarul termenelor acordate si probatoriul administrat. In consecinta, in temeiul art. 453 NCPC, instanta a obligat reclamanta sa achite paratei cheltuieli de judecata in suma de 1.000 lei, reprezentand onorariu avocat.
II. Apelul:
1. Împotriva acestei sentințe a formulat apel principal reclamanta M. I., solicitând schimbarea acesteia în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.
În motivarea cererii de apel, apelanta reclamantă a arătat că prima instanță nu a făcut o analiză completă a întregului probatoriu administrat, ajungând la o apreciere eronată a situației de fapt, rezumându-se la preluarea constatărilor pârâtei din procedura disciplinară.
Prima instanță și-a bazat soluția pe declarațiile extrajudiciare a două foste angajate ale intimatei, fără a pune în balanță subiectivismul din relatările acestora, ele fiind angajatele intimatei la cel moment, astfel că au dat declarații contrare adevărului. Instanța a respins cererea reclamantei de audiere ca martor a lui Gotornicean M., iar pe L. N. nu a audiat-o datorită imposibilității de executare a mandatului de aducere.
Încheierea unei polițe pe numele clientei N. E. prin Safety Broker de A. SRL a fost făcută de Gotornicean M. la 20.02.2013, când apelanta se afla în concediu.
Apelanta nu a făcut clienților recomandări specifice în sensul de a merge la anumite societăți concurente.
Aceasta nu avea obligația de a emite polițe directe, iar faptul că o mare parte dintre polițe au fost emise prin . de A. SRL nu constituie o încălcare a unei clauze de fidelitate, atâta vreme cât a fost încheiat contractul de agent de asigurare nr. 4/17.05.2012.
Agenții care nu dețineau cod RAF comunicau apelantei telefonic datele pentru poliță, iar aceasta se ocup de emiterea și transmiterea poliței, pentru că nu toți agenții aveau cunoștințe de operare pe calculator și nici timpul necesar pentru aceasta, iar apelanta era singura care avea acces la platforma Elaur.
Toate polițele emise prin platforma Elaur erau pentru intimată. Apelanta nu avea alte preocupări decât cele strict profesionale.
Intimata nu a dovedit că apelanta i-ar fi deturnat clientela, aceasta făcând dovada portofoliului său de clienți cu care a venit în momentul angajării sale.
Prima instanță a fost părtinitoare în ceea ce privește presupusa deturnare a corespondenței pârâtei, neputându-i-se imputa o asemenea culpă.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea apelului principal ca nefondat și obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
2. Împotriva acestei sentințe a formulat apel incident pârâta S. de A.-Reasigurare City Insurance SA, solicitând schimbarea în prte a acesteia în sensul obligării reclamantei la plata integrală a cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii de apel, apelanta pârâtă a arătat că instanța a omis să se pronunțe asupra cheltuielilor de deplasare a avocatului la C., facturate separat, care nu pot fi cenzurate. În ceea ce privește onorariul de avocat, apelnta arătat că reprezentarea acesteia a avut loc pe parcursul a 5 termene însumând aproximativ 30 de ore, la care se adaugă minim 5 ore pentru studiul dosarului, pe care un onorariu de 1.000 lei nu le poate acoperi.
Prin întâmpinare, intimata reclamantă a solicitat respingerea apelului incident ca nefondat.
3. În cadrul judecății în apel a fost atașat dosarul de fond și au fost administrate proba cu martori, fiind audiate, la propunerea apelantei reclamante, N. E. și L. N., precum și proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar o adeverință emisă de Euroins SA, actul de control din 15.03.2013, situația polițelor din 28.05.2013, declarația privind asumarea planului de vânzări pe anul 2013, anexa 1 la contractul individual de muncă, extrase din corespondența electronică a apelantei-reclamante, contractul de agent de asigurare nr. 4/17.05.2012, polițe de asigurare, liste privind polițe de asigurare, acte medicale.
III. Analiza apelurilor:
1. Potrivit art. 477 alin. 1 C. proc. civ., a cărui denumire marginală evidențiază că se referă la limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat, instanța de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum și cu privire la soluțiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată.
Rezultă din această prevedere legală că judecata în apel se face numai asupra motivelor și mijloacelor de apărare invocate prin cererea de apel.
În cauza de față apelul principal conține exclusiv motive în sensul netemeiniciei deciziei contestate, astfel apelul urmând a fi analizat din această perspectivă.
2. Prima abatere reținută în sarcina reclamantei prin decizia contestată constă în aceea că a intermediat polițe de asigurare pentru societăți concurente, prin platformele brokerilor de asigurări . A. Reasigurare SRL și Transilvania, dintre prevederile încălcate reținute în decizie fiind pertinente următoarele texte din regulamentul intern: art. 7 lit. f) (obligația de a manifesta loialitate față de societate), lit. t) (obligația de a nu efectua lucrări străine de interesele societății la locul de muncă) și lit. v) (obligația de a nu furniza informații și de a nu întreprinde acțiuni care să prejudicieze interesele sau imaginea City Insurance), precum și art. 8 lit. c) (obligația de a urmări modul în care salariații subordonați aduc la îndeplinire îndatoririle de serviciu).
Privit izolat, episodul încheierii unei polițe pentru clienta N. E., audiată ca martor în apel, la societatea concurentă Astra nu pare a avea nicio legătură cu activitatea reclamantei, întrucât aceasta se afla în concediu, acest fapt nefiind contestat. În plus, polița nu a fost încheiată de reclamantă, ci de o altă salariată, Gotornicean M.. Apoi, pe atunci salariata L. N., audiată de asemenea ca martor în apel, a declarat că nu se afla în sediul agenției când a fost încheiată acea poliță, precum și că în prezența sa nici reclamanta și nici agenții nu au recomandat altă societate de asigurare.
În aceste condiții, numai declarațiile date de Gotornicean M. în timpul cercetării disciplinare nu ar fi de natură să conducă singure la stabilirea vinovăției reclamantei în sensul că a intermediat polițe de asigurare pentru societăți concurente. Se impune și mențiunea că intermedierea de polițe presupune cel puțin negocierea lor în numele unei societăți de asigurare concurente, în perspectiva încheierii lor, astfel că simpla recomandare a altor societăți concurente nu ar întruni elementele abaterii aflate în discuție.
Totuși, episodul încheierii poliței de asigurare pentru clienta N. E. nu poate fi privit izolat, dată fiind funcția ocupată de reclamantă în cadrul agenției din C. a societății pârâte, respectiv aceea de director.
Astfel, este necontestat și logic că platforma informatică a societății pârâte nu permitea încheierea de polițe de asigurare pentru societăți concurente, iar de pe platforma agentului Elaur nu au fost încheiate, potrivit propriilor susțineri ale reclamantei, polițe pentru alte societăți de asigurare decât pentru pârâtă. Dimpotrivă, în acest scop ar fi trebuit folosite alte platforme.
În sine utilizarea unor astfel de alte platforme informatice constituie o disponibilitate pentru intermedierea în numele unor societăți concurente, altfel această utilizare neputând fi înțeleasă. Încheierea unei polițe pentru societatea concurentă Astra și clienta N. E. dovedește pe deplin atât existența accesului salariaților subordonați reclamantei la cel puțin o platformă informatică permițând încheierea de polițe pentru societăți concurente (în speță Safety Broker, potrivit chitanței de la fila 111 și poliței de la fila 112, ambele din dosarul de fond), cât și disponibilitatea personalului condus de reclamantă de a le încheia.
În acest sens este și poziția reclamantei ulterior solicitării clientei N. E. de a anula polița încheiată la societatea concurentă Astra, aceasta căutând o soluție amiabilă atipică (demersuri la Astra în vederea anulării poliței și restituirea banilor către clientă), în loc să constate imediat abaterea gravă a subordonatei sale, să sesizeze pe superiorii săi în vederea cercetării ei disciplinare și să refuze orice implicare în anularea poliței. Prin aceasta, reclamanta a dovedit că practica încheierii de polițe pentru alte societăți de asigurare nu îi era străină.
În nota explicativă din 11.03.2013, salariata Gotornicean M. a relatat că a făcut în paralel clientei N. E. și o ofertă „pe broker”, „pentru a se convinge că suntem la cel mai mic tarif de pe piață”. De asemenea, a declarat că polița pentru Astra a fost emisă folosind platforma Safety Broker cu user-ul vasile.musat, care îi fusese comunicat de reclamantă.
Trebuie ținut cont că, sub aspectul aflat în discuție, reclamanta nu a fost sancționată decât pentru că a intermediat polițe de asigurare pentru societăți concurente, iar nu pentru că a permis acest lucru, l-a încurajat sau nu l-a descurajat în rândul subordonaților, nu a făcut demersuri de prevenire, respectiv de sancționare a unui astfel de comportament. Deși reiese că în cadrul agenției conduse de reclamantă exista cel puțin posibilitatea încheierii de polițe pentru societăți concurente, cercetarea trebuie canalizată către strict abaterea sancționată de pârâtă, respectiv încheierea de polițe pentru alte societăți de asigurare de către reclamantă însăși.
Sub acest aspect, salariata Gotornicean M. a declarat în cadrul cercetării disciplinare că reclamanta, în timpul programului de muncă în cadrul agenției, a emis și ofertat de nenumărate ori polițe pentru alte societăți de asigurare; în repetate rânduri a fost solicitată de reclamantă să emită polițele, ea fiind ocupată, iar polițele au fost emise de pe calculatorul reclamantei. Altfel spus, pe calculatorul reclamantei lucra și salariata Gotornicean M., neputându-se ști cu certitudine cine a emis polițele pentru alte societăți de asigurare. În cuprinsul declarației, Gotornicean M. a făcut referire la o astfel de poliță pe care ar fi anexat-o la declarație, dar care nu a fost depusă și la dosarul cauzei (în acest sens, declarația de la filele 121-124 din dosarul de fond).
Prin declarația de la fila 129 din dosarul de fond, Gotornicean M. a arătat că „pentru emiterea polițelor pe platforma brokerului Safety și Transilvania nu era necesară instalarea programului, accesul efectuându-se direct din orice browser de internet cu userul și parola alocată”.
Salariata L. N. a declarat la rândul său în cadrul cercetării disciplinare că reclamanta „face polițe pe calculator City la alte societăți și brokeri de asigurare”, însă nu și-a menținut această declarație când a fost audiată ca martor de instanța de apel, spunând că „în prezența mea nici reclamanta nici agenții nu au recomandat altă societate de asigurare” și că „nu am făcut [polițe] pentru alte societăți”.
Se constată că, în contextul unei relații tensionate între reclamantă și Gotornicean M. (martorul L. N. făcând referire în cuprinsul declarației sale la un episod în care „amândouă s-au jignit reciproc”), precum și al declarației mai sus menționate a acestui martor, ținând cont și de declarația salariatei Gotornicean M. că polițele la care s-a referit (deci și cele pe care ea însăși le-a emis „în repetate rânduri” la solicitarea reclamantei care era ocupată) au fost întocmite la calculatorul reclamantei, există un dubiu suficient care nu poate profita decât acesteia din urmă.
Astfel, fiind întrebată în cadrul cercetării disciplinare „ce căutau polițele altor societăți” pe calculatorul său, reclamanta a arătat că le-a văzut dar nu știe ce este cu ele și nu le-a făcut – fila 147 din dosarul de fond, ceea ce apare ca fiind explicabil câtă vreme pe acel calculator avea acces și Gotornicean M..
Desigur că, în calitate de director, reclamantei i se putea reproșa această situație, respectiv accesul pe calculatorul său din partea altei salariate, dar prerogativa disciplinară, inițiativa angajării răspunderii disciplinare aparține numai angajatorului. Instanțele de judecată pot doar controla actele angajatorului, dar nu pot angaja răspunderea disciplinară a salariaților pentru alte fapte decât cele sancționate de angajator.
În concluzie, în privința abaterii contând în intermedierea, de către reclamanta însăși, a polițelor de asigurare pentru societăți concurente, curtea reține că există un puternic dubiu care profită celui acuzat, respectiv apelantei reclamante, cu consecința imposibilității reținerii în sarcina sa a acestei abateri disciplinare.
3. A doua abatere disciplinară care face obiectul sancționării disciplinare constă în folosirea de către reclamantă a dotărilor societății și a personalului acesteia în interes propriu sau în interesul . de A. SRL, societate pe care o administrează și în care are calitatea de unic asociat, dintre prevederile încălcate reținute în decizie fiind pertinent art. 7 lit. t) din regulamentul intern (obligația de a nu efectua lucrări străine de interesele societății la locul de muncă).
Între pârâtă și . de A. SRL s-a încheiat contractul de agent nr. 4/17.05.2012, având ca obiect intermedierea în asigurări de către acesta din urmă, exclusiv în folosul pârâtei, în schimbul unui comision.
Potrivit art. 3.3 din acest contract, locul de executare al obligațiilor agentului se consideră a fi sediul asigurătorului.
Astfel, pe de o parte pârâta a încheiat cu reclamanta un contract individual de muncă, aceasta fiind angajată ca director de agenție, iar pe de altă parte a încheiat cu . de A. SRL un contract de agent, în condițiile în care acesta aparținea și era condus chiar de reclamantă. Locul executării contractului de agent fost stabilit sediul asigurătorului.
În condițiile în care reclamanta lucra deja 8 ore pe zi în baza contractului individual de muncă la sediul agenției din C., art. 3.3 din contract se interpretează „după voința concordantă a părților” potrivit art. 1266 alin. 1 C. civ. în sensul că acestea s-au referit la sediul agenției din C.. Nu se putea pune problema din punct de vedere fizic a desfășurării activității . de A. SRL la sediul din București al societății pârâte, care de altfel nu a dovedit că ar fi pus la dispoziție un asemenea spațiu.
În condițiile în care activitatea . de A. SRL se desfășura la sediul agenției din C. fie și pentru faptul că reclamanta era obligată să fie acolo în executarea contractului individual de muncă, nu se poate reproșa reclamantei că a folosit sediul respectiv și pentru activitatea . de A. SRL.
În privința dotărilor societății folosite inclusiv în activitatea . de A. SRL, prin permiterea desfășurării activității la sediul asigurătorului, adică, potrivit interpretării de mai sus, la sediul agenției din C., se deduce în mod rezonabil că pârâta a fost de acord și cu utilizarea dotărilor acesteia, precum calculatorul, imprimanta, telefonul, hârtia, instrumentele de scris, utilitățile etc.
Prin urmare, utilizarea dotărilor societății pârâte în interes propriu sau în interesul . de A. SRL nu se poate reproșa reclamantei cu titlu de abatere disciplinară.
4. În ceea ce privește însă utilizarea personalului pârâtei în interesul . de A. SRL (și indirect în folos propriu, pentru că avea calitatea de asociat unic la această societate), decizia contestată în cauză este temeinică.
Astfel, în chiar cererea de chemare în judecată reclamanta a arătat că, drept urmare a măririi volumului de muncă, datorită creșterii productivității, dar și din cauză că atribuțiile sale se înmulțiseră, a propus angajarea unei noi persoane. În urma acestei propuneri a fost angajată Gotornicean M.. „Colegele subsemnatei cunoșteau user-ul și parola folosite la agenția personală, Elaur Insurance, precum și cele folosite în calitate de director de agenție al City Insurance, acestea fiindu-le necesare în momentele în care subsemnata eram plecată cu treabă, dar și în perioada în care eram în concediu, pentru a rezolva probleme urgente”.
Potrivit art. 1.4 și 1.5 din contractul de agent nr. 4/17.05.2012, agentul va numi unul sau mai mulți salariați însărcinați să încheie contracte de asigurare potrivit normelor asigurătorului și să asigure gestiunea contractelor și a documentelor; agentul va numi și va comunica în scris și în format electronic asigurătorului numele subagenților din rețeaua proprie numiți în condițiile punctului 1.6 și copiile contractelor de muncă, însoțite de codul numeric personal al acestora, precum și modificările ulterioare din rețeaua de subgenți, în termen de 5 zile.
Rezultă deci că, dacă societatea pârâtă a consimțit implicit și la utilizarea dotărilor proprii de către . de A. SRL, mai ales că acesta nu intermedia polițe de asigurare decât în folosul său, nu același lucru se poate reține în privința personalului propriu al pârâtei, pentru că în contractul de agent s-a prevăzut că . de A. SRL va lucra prin salariații săi, adică nu prin cei ai pârâtei.
Or prin chiar cererea de chemare în judecată reclamanta a recunoscut că salariații subordonați din cadrul societății pârâtei cunoșteau și foloseau datele de acces pe platforma . de A. SRL, deci erau puși să lucreze în folosul acestei societăți.
Situația este cu atât mai clară cu cât în cererea de chemare în judecată reclamanta a arătat că volumul de activitate a crescut la un moment dat, fapt pentru care a propus angajarea unui nou salariat. Or din situația polițelor de asigurare emise de agenția din C. a pârâtei în perioada 1.04.2012 – 27.05.2013 rezultă că au fost încheiate doar 13 polițe, deci în realitate nu exista o creștere a volumului de activitate, volum care era foarte redus.
Din aceeași situație se reține și că în aceeași perioadă au fost încheiate 1.891 de polițe prin intermediarul . de A. SRL, astfel încât acea creștere a volumului de activitate la care s-a referit reclamanta s-a înregistrat la această din urmă societate, nu la cea pârâtă. Așa fiind, nu este o surpriză că salariații subordonați, inclusiv cel nou angajat, lucrau și pentru . de A. SRL.
Nu se poate accepta ideea că acești salariați ar fi trebuit să-i țină locul reclamantei când aceasta lipsea, în legătură cu activitatea . de A. SRL, întrucât nu aveau nicio calitate la această societate, iar activitatea prestată în folosul ei se traducea în neprestarea activității pentru care fuseseră angajați de societatea pârâtă, în timpul programului de lucru.
Pe de altă parte, este exclus ca salariații respectivi să fi lucrat pentru . de A. SRL fără știrea reclamantei, întrucât nu puteau face acest lucru fără cunoașterea datelor de acces pe platforma electronică a acestei societăți, date pe care reclamanta a recunoscut că le-a furnizat chiar în acest scop.
Folosirea salariaților societății pârâte în interesul . de A. SRL, în forma încheierii de polițe de asigurare pentru societatea pârâtă, dar intermediate de Elaur, cu consecința primirii către această societate de la pârâtă a câte unui comision pentru fiecare poliță, nu s-a rezumat la momentele în care reclamanta lipsea.
În acest sens, fosta salariată L. N., audiată ca martor în cauză la cererea apelantei reclamante, a declarat că „am făcut câteva polițe prin Elau[r] și pentru aceasta am primit comision de la Elau[r]”.
Fiind întrebată în cadrul cercetării disciplinare la 27.05.2013 dacă, pentru a-i determina pe colegii din agenție să vândă polițe de asigurare pentru reclamantă [se înțelege că referirea este la agentul Elaur], i-a motivat, rugat sau pur și simplu a uzat de funcția de conducere, reclamanta a confirmat că „am solicitat să vândă prin Elaur. Nu am motivat/sugerat sau uzat de funcție. Ei au vrut să câștige un ban în plus”. Mai departe, reclamanta a arătat că „într-o anumită măsură este vorba de clienții doamnei L.” [L. N.]; „Nu aveam nici un avantaj, făceam acest lucru numai pentru ea (doamna L.), ca să câștige ceva și ea”.
În continuare, fiind întrebată în legătură cu faptul că nu a adus la cunoștință că agentul . de A. SRL „vinde și prin angajații City”, reclamanta a răspuns că „nu ni [mi] s-a spus că trebuie să aduc la cunoștința conducerii că angajații City nu pot vinde prin agentul de asigurare Elaur”. Lăsând la o parte construcția deficitară a acestei din urmă fraze, ea este explicită în sensul că reclamantei nu i s-a spus nici că angajații City nu pot vinde prin agentul de asigurare Elaur, nici că trebuia să spună ei făceau acest lucru.
Rezultă astfel cu evidență că, acționând în calitate de director al agenției din C. a societății pârâte, reclamanta a folosit personalul acesteia în cadrul . de A. SRL, deși această din urmă societate nu avea dreptul să fie deservită de acești salariați (contractul de agent, de care avea cunoștință pentru că îl semnase, prevăzând că . de A. SRL lucrează prin salariați proprii, deci nu ai pârâtei).
Astfel, abaterea disciplinară reținută sub acest aspect este dovedită, cu mențiunea că ea constituie o încălcare a atribuțiilor de salariat ale reclamantei, respectiv a obligației de a nu efectua lucrări străine de interesele societății la locul de muncă, prevăzută de art. art. 7 lit. t) din regulamentul intern.
5. A treia abatere disciplinară consemnată în decizia de concediere constă în obținerea de avantaje financiare necuvenite pentru . de A. SRL, prin deturnarea vânzărilor directe ale angajatorului către vânzări indirecte pe care le trecea ca fiind intermediate de această societate, dintre prevederile încălcate reținute în decizie fiind pertinente următoarele texte din regulamentul intern: art. 7 lit. f) (obligația de a manifesta loialitate față de societate), lit. t) (obligația de a nu efectua lucrări străine de interesele societății la locul de muncă) și lit. v) (obligația de a nu furniza informații și de a nu întreprinde acțiuni care să prejudicieze interesele sau imaginea City Insurance), precum și art. 8 lit. c) (obligația de a urmări modul în care salariații subordonați aduc la îndeplinire îndatoririle de serviciu).
De la început trebuie precizat că sunt străine de prezenta cauză împrejurarea că reclamanta, în cadrul activității prestate în cadrul . de A. SRL, a folosit serviciile unor persoane care nu aveau calitatea de agent de asigurări, contrar art. 3.1.36 din contractul de agent, precum și împrejurarea dacă societatea pârâtă a cunoscut și încurajat acest lucru. Reclamanta nu a fost sancționată în legătură cu polițele încheiate în acest mod.
Această chestiune trebuie totuși menționată în contextul în care reclamanta s-a apărat în sensul că nu a deturnat așa-zisele „vânzări directe”, iar disproporția dintre numărul polițelor încheiate direct și cele încheiate prin agentul Elaur s-ar explica prin aceea că numărul vânzărilor directe era într-adevăr redus.
Prin urmare, abaterea disciplinară vizează cazurile în care reclamanta, personal sau prin angajații pârâtei, a încheiat polițe de asigurare prin agentul Elaur, deși clienții respectivi nu făceau parte din portofoliul acestui agent, ci erau clienți ai pârâtei.
Disproporția vădită dintre polițele încheiate prin agentul Elaur, în număr de 1.891, și cele încheiate direct de agenția din C. a pârâtei, în număr de 13, este de natură să pună sub semnul întrebării apărarea menționată a reclamantei, fiind cel puțin greu de înțeles cum a fost posibil ca, fără deturnarea vânzărilor directe care s-a reproșat reclamantei, agenția condusă de aceasta să încheie doar 13 polițe în perioada 1.04.2012 – 27.05.2013, deci în mai mult de 1 an.
Fiind întrebată în cadrul cercetării disciplinare în legătură cu clienții care au venit să solicite încheierea în mod direct a unui contract și care figurează ca fiind aduși prin agentul Elaur, reclamanta a răspuns că „la mine nu a venit nimeni să îmi solicite direct că vrea o poliță. Veneau în fața doamnei L.. Cu excepția doamnei N. (poliță medicală) nu am emis polițe pentru clienți intrați direct în sediul agenției prin agentul de asigurare Elaur”.
Rezultă din cele de mai sus că reclamanta a recunoscut emiterea unei polițe pentru un client direct prin agentul Elaur.
Martorul L. N. a declarat în fața instanței de apel, similar cu cele declarate în cadrul cercetării disciplinare, că reclamanta, „spunând că are aprobare de la București, a trecut” cei doi agenți care lucrau în cadrul agenției din C. „pe persoana juridică Elaur”. „Reclamanta a avut inițiativa spunând că a vorbit la București și i s-a aprobat ca polițele pe care le încheiam să fie prin intermediul Elaur. Și așa am făcut”. După ce inițial a declarat că nu a încheiat polițe „prin Elaur”, martorul a revenit și a recunoscut că „am făcut câteva polițe prin Elau[r] și pentru aceasta am primit comision de la Elau[r]”.
A fost menționat de asemenea la punctul III.4 al acestei hotărâri că, în cadrul cercetării disciplinare la 27.05.2013, fiind întrebată în legătură cu modul în care i-a determinat pe colegii din agenție să vândă polițe de asigurare pentru reclamantă [se înțelege că referirea este la agentul Elaur], reclamanta a declarat că „ei au vrut să câștige un ban în plus” și că „într-o anumită măsură este vorba de clienții doamnei L.”. Or clienții doamnei L. erau clienți ai societății pârâte care au fost deturnați, în terminologia utilizată în decizia de sancționare disciplinară, către intermediarul Elaur, generând artificial o cheltuială suplimentară pentru angajator, constând în plata unui comision.
Câtă vreme relațiile dintre reclamantă și martorul L. N. erau de subordonare ierarhică, este evident că reclamanta a intervenit în această operațiune uzând de calitatea de director al agenției societății pârâte, fie încurajând, fie permițând interpunerea intermediarului Elaur al cărui administrator era, căruia astfel i s-a cuvenit comisionul aferent de la societatea pârâtă.
Faptul că martorul L. N. a încheiat polițe de asigurare prin intermediarul Elaur, deși era salariată a pârâtei și subordonată reclamantei, este recunoscut și de aceasta din urmă prin răspunsul la întrebarea nr. 9 din interogatoriu.
Din declarația mai sus citată a reclamantei în sensul că „ei au vrut să câștige un ban în plus” și că „într-o anumită măsură este vorba de clienții doamnei L.” se deduce că nu doar L. N. a încheiat polițe prin intermediul Eaur, de vreme ce este vorba de spre „ei” – formă de plural, iar despre clienții doamnei L. este vorba doar „într-o anumită măsură”, iar nu în totalitate.
În concluzie, se dovedește și săvârșirea abaterii disciplinare constând în obținerea de avantaje financiare necuvenite pentru . de A. SRL, prin deturnarea vânzărilor directe către vânzări indirecte pe care le trecea ca fiind intermediate de . de A. SRL.
Este lipsit de importanță dacă reclamanta a încasat ori nu dividende de la . de A. SRL, importantă fiind prejudicierea angajatorului prin suportarea de către acesta a unor comisioane pentru încheierea unor polițe prin intermediar, dar care s-ar fi încheiat și în mod direct, comisioane încasate de societatea la care reclamanta avea calitatea de asociat unic. Ca asociat unic, patrimoniul reclamantei cuprinde întreaga societate, a cărei valoare nu se rezumă la valoarea capitalului social, ci este influențată de dimensiunea activelor sale. La o eventuală înstrăinare a părților sociale, prețul acestora ar depinde de activele societății, astfel încât prin mai multe încasări crește valoarea societății (valoarea oricărui bun stabilindu-se în raport de o eventuală vânzare), această creștere de valoare fiind în favoarea titularului părților sociale.
6. A patra abatere disciplinară reținută în sarcina reclamantei constă în neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu și punerea în pericol a angajatorului, permițând accesul pe platforma de emitere a polițelor City Insurance a unor persoane care nu aveau dreptul și/sau calitatea de a utiliza această platformă (unele dintre ele fiind chiar agenți ai altor asigurători – societăți concurente), precum și în deturnarea corespondenței agenției C. către domiciliul personal, fără a avea competențe în acest sens. Dintre prevederile încălcate reținute în decizie sunt pertinente următoarele texte din regulamentul intern: art. 7 lit. k) (obligația de a asigura utilizarea corespunzătoare a echipamentelor de tehnică de calcul și protecția informațiilor vehiculate prin intermediul acestora), și lit. v) (obligația de a nu furniza informații și de a nu întreprinde acțiuni care să prejudicieze interesele sau imaginea City Insurance).
În ceea ce privește permiterea accesului pe platforma de emitere a polițelor City Insurance a unor persoane care nu aveau dreptul și/sau calitatea de a utiliza această platformă, se rețin două aspecte, după cum urmează.
În primul rând, reclamanta a recunoscut în cadrul cercetării disciplinare că a permis unor persoane neautorizate să încheie polițe pentru societatea pârâtă prin intermediul platformei Elaur. Această chestiune nu are legătură cu abaterea în discuție, întrucât vizează exclusiv executarea contractului de agent, respectiv obligația de a lucra cu persoane autorizate. Chestiunile de organizare ale activității . de A. SRL sunt total străine față de obligațiile de serviciu ale reclamantei, aceasta nerăspunzând în temeiul contractului de muncă pentru fapte ale acestei societăți.
În al doilea rând, abaterea trebuie analizată din perspectiva accesului la platforma City Insurance, la întrebarea nr. 14 din interogatoriul administrat în fața primei instanțe rezultând că reclamanta a comunicat user-ul și parola de acces pe platforma City Insurance către agenți care doreau a fi autorizați și pentru care s-a întocmit documentația de autorizare. Or acești agenți în curs de autorizare erau persoane neautorizate, dovedindu-se că sub acest aspect abaterea disciplinară este dovedită (fără a se dovedi însă și că unele dintre acele persoane erau agenți ai unor societăți concurente).
În ceea ce privește abaterea constând în deturnarea de către reclamantă a corespondenței agenției C. către domiciliul personal, curtea constată că acuzațiile pârâtei nu sunt dovedite. Nu există așadar dovada vreunui ordin dat de reclamantă ori a unei înțelegeri între aceasta și factorul poștal în sensul ca trimiterile poștale adresate societății pârâte să fie predate la domiciliul reclamantei. Faptul predării unei singure trimiteri poștale la acest domiciliu nu înseamnă că reclamanta a deturnat corespondența angajatorului, ci doar că a primit-o la domiciliul său, ceea ce nu constituie o încălcare a atribuțiilor de serviciu.
7. A rezultat prin urmare că, dintre abaterile disciplinare reținute în sarcina reclamantei, sunt dovedite cele constând în folosirea personalului societății angajatoare în interes propriu sau în interesul . de A. SRL, obținerea de avantaje financiare necuvenite pentru . de A. SRL prin deturnarea vânzărilor directe către vânzări indirecte pe care le trecea ca fiind intermediate de . de A. SRL, precum și neîndeplinirea îndatoririlor față de societate și punerea în pericol a angajatorului, permițând accesul pe platforma de emitere a polițelor a City Insurance a unor persoane care nu aveau dreptul și/sau calitatea de a utiliza această platformă.
Aceste abateri disciplinare prezintă caracter grav în sensul art. 61 lit. a) C. Mc., întrucât constau în esență în încălcarea obligației de loialitate, prin subordonarea intereselor angajatorului față de cele ale . de A. SRL, cu consecința perturbării activității angajatorului până la nivelul la care agenția din C. al cărei director a fost reclamanta a reușit în mai mult de un an să încheie în mod direct, fără vreun intermediar, un număr derizoriu de polițe de asigurare, respectiv 13, ca și cum practic nu și-ar fi justificat existența.
Această situație a legitimat angajatorul să aplice cea mai aspră sancțiune disciplinară, respectiv desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, care s-a dovedit proporțională cu gravitatea faptelor.
Constatând caracterul temeinic al deciziei de concediere contestate de apelanta reclamantă, astfel cum a rezultat din considerentele de mai sus, în baza art. 480 alin. 1 C. proc. civ., curtea va respinge apelul principal formulat în cauză ca nefondat.
8. În ceea ce privește apelul incident, care vizează exclusiv cererea de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, curtea constată că prin sentința apelată prima instanță s-a pronunțat numai în legătură cu onorariul de avocat, omițând să se pronunțe asupra cererii referitoare la cheltuielile de deplasare a avocatului.
În această situație, devin aplicabile prevederile legale referitoare la completarea hotărârii, în condițiile art. 444 C. proc. civ., cale procedurală special prevăzută pentru situația în care instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu.
Potrivit art. 445 C. proc. civ., completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului.
Față de această interdicție legală, apelul incident nu poate fi admis în legătură cu cheltuielile de deplasare, asupra cărora prima instanță nu s-a pronunțat.
În ceea ce privește onorariul de avocat, din înscrisurile depuse la dosarul de fond rezultă că acesta este în cuantum de 29.947,24 lei.
Potrivit art. 451 alin. 2 C. proc. civ., instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținându-se seama și de circumstanțele cauzei.
Reducerea onorariului avocaților nu echivalează cu intervenția în contractul de asistență juridică, astfel că obligațiile asumate și chiar executate de părțile acestuia nu sunt afectate. În acest sens, același text legal prevede că măsura luată de instanță nu va avea nici un efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său.
Această măsură are în vedere ipoteza unui abuz de drept al părții care câștigă procesul, întrucât aceasta tinde să pună în sarcina celeilalte părți o obligație care vădit nu reflectă valoarea procesului și/sau volumul de muncă al avocatului. Partea este liberă să plătească avocatului orice sumă cu titlu de onorariu, însă aceasta poate fi pusă în sarcina părții adverse doar până la limita exercitării abuzive a acestui drept, întrucât, potrivit art. 12 alin. 1 C. proc. civ., drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credință, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege și fără a se încălca drepturile procesuale ale altei părți. Potrivit alin. 2 al aceluiași articol, partea care își exercită drepturile procesuale în mod abuziv răspunde pentru prejudiciile materiale și morale cauzate. Or una dintre formele răspunderii este cea prevăzută de art. 451 alin. 2 C. proc. civ., respectiv reducerea onorariului de avocat.
Raportat la datele speței, la valoarea litigiului și la dificultatea medie a acestuia, la numărul de termene în fața primei instanțe, respectiv 3, și la volumul de muncă al avocatului pârâtei (în esență redactarea întâmpinării și a interogatoriului, precum și apărarea la fiecare termen, inclusiv concluziile orale), curtea apreciază, recunoscând o marjă de apreciere legitimă a părților în vederea asigurării unei apărări de calitate, că onorariul avocatului pârâtei a fost în mod excesiv redus de prima instanță la 1.000 lei, dar nici nu ar putea fi justificat dincolo de limita sumei de 3.000 lei.
9. În consecință, în baza art. 480 alin. 2 C. proc. civ., curtea va admite apelul incident formulat în cauză de apelanta pârâtă și va schimba în parte sentința apelată, în sensul că va obliga reclamanta, în baza art. 453 alin. 1 C. proc. civ., să plătească pârâtei suma de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat redus în condițiile art. 451 alin. 2 C. proc. civ. De asemenea, vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Dată fiind soluția asupra celor două apeluri formulate de părți în cauză, care relevă pierderea procesului de către apelanta reclamantă, curtea o va obliga pe aceasta să plătească apelantei pârâte suma de 1.240 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat.
Totodată, curtea va respinge ca nefondată cererea apelantei pârâte de obligare a apelantei reclamante la plata cheltuielilor de deplasare, întrucât nu a fost făcută dovada acestora. Astfel, facturile și chitanțele depuse în acest sens la dosar dovedesc doar plata unor sume de bani către societatea de avocați angajată de apelanta pârâtă, cu titlu de cheltuieli de deplasare, fără însă a fi dovedită existența unor reale costuri de deplasare, care ar fi putut rezulta doar în urma depunerii unor dovezi privind fie achiziționarea de combustibil, fie contractarea unor servicii prestate de un operator de transport.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul principal declarat de apelanta reclamantă M. I., domiciliată în C., ., împotriva sentinței civile nr. 4360 din 25 noiembrie 2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, ca nefondat.
Admite apelul incident declarat de apelanta pârâtă S. DE A.-REASIGURARE CITY INSURANCE S.A., cu sediul în București, .. 5-7, parter-demisol, sector 1 și cu sediul procesual ales în București, .. 35, ., ., la S.C.A. G. și Asociații, împotriva sentinței civile nr. 4360 din 25 noiembrie 2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ .
Schimbă în parte sentința apelată, în sensul că obligă reclamanta să plătească pârâtei suma de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat redus în condițiile art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Obligă apelanta reclamantă să plătească apelantei pârâte suma de 1.240 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat.
Respinge cererea apelantei pârâte de obligare a apelantei reclamante la plata cheltuielilor de deplasare ca nefondată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 02 septembrie 2014.
PREȘEDINTEJUDECĂTOR
M. S.-S. M. P.
GREFIER
M. D.
Red.hot.jud.fond C.S.A.
Tehnored.dec.jud.apel M.S.-S./05.09.2014/6 exp.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 32/2014.... | Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 186/2014. Curtea... → |
|---|
