Obligaţie de a face. Decizia nr. 113/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 113/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 02-06-2014 în dosarul nr. 8545/118/2012*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 113/AS
Ședința publică din 2 iunie 2014
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE M. S. S.
Judecător M. B.
Judecător R. A.
Grefier D. R.
S-a luat în examinare recursul civil formulat de recurenta reclamantăA. E., domiciliată în C., . nr.75, ., județul C., împotriva sentinței civile nr.4096 din 06.11.2013, în contradictoriu cu intimata pârâtă C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C., cu sediul în C., ., jud.C., având ca obiect obligația de a face.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința de judecată din data de 27.05.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 02.06.2014, când a pronunțat următoarea soluție.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului C., reclamanta A. E. a chemat în judecată pe pârâta C. Județeană de Pensii C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei ce reprezintă diferențele în minus dintre indemnizația de revoluționar achitată și cea calculată în raport de salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat si aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat aferent anului 2012.
Totodată, reclamanta a solicitat instanței să constate că perceperea cotei CASS de 5,5% din cuantumul indemnizației prevăzute de Legea nr.341/2004 este ilegală și să dispună obligarea pârâtei să înceteze calcularea și reținerea acestei cote și să restituie sumele reținute fără titlu, începând cu data de 01.01.2011.
Reclamanta a mai cerut și obligarea pârâtei la plata de daune morale în cuantum de 5.000 lei, ca urmare a faptului că din anul 2009 a fost nevoită să formuleze acțiuni în instanță pentru ca pârâta să își îndeplinească obligațiile legale.
In motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâta nu a calculat corect indemnizația de revoluționar ce i se cuvine pentru anul 2012, prin raportare la salariul mediu brut de 2117 lei, prevăzut de Legea 294/2011.
A mai susținut reclamanta că începând cu luna ianuarie 2011, contribuția lunară pentru asigurări sociale de sănătate s-a calculat potrivit art.259 alin 2 din Legea 95/2006, modificat prin OUG nr.107/2010, dar acest calcul trebuia să țină cont de art.5 din Legea nr.341/2004.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri:Sentința civilă nr.1213/02.03.2011 pronunțată de Tribunalul C. în Dosar nr._/118/2010, Sentința civilă nr. 639/08.10.2010 pronunțată de Tribunalul C. în Dosar nr._, decizia nr._/09.10.2007 privind stabilirea indemnizației prevăzute de Legea 341/2004.
Prin note scrise depuse la dosar la termenul din 16.11.2012, pârâta a precizat că începând din anul 2011, prin legile de adoptare a bugetului asigurărilor de stat, indicatorul salariu mediu brut a fost înlocuit cu cel de câștig salarial mediu brut. Astfel, ultimul salariu mediu brut aprobat prin Legea 12/2010 a fost cel de 1.836 lei, în funcție decare s-a calculat și indemnizația cuvenită reclamantei în baza Legii 341/2004.
Prin Sentința civilă nr. 979/21.02.2013, pronunțată de Tribunalul C., acțiunea reclamantei a fost respinsă ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin Decizia civilă nr. 353/03.06.2013 pronunțată de Curtea de Apel C., a fost admis recursul reclamantei, dispunându-se casarea în parte a sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul C..
Pentru a dispune în acest sens, instanța de recurs a reținut următoarele:
O primă critică vizează nelegalitatea hotărârii din prisma modalității de calcul a indemnizației prevăzute de art.4 alin.(4) din Legea 341/2004 și nu cele reglementate la art.4 alin.(3) din același act normativ.
Fără a face distincția că legiuitorul a dorit să nu se mai acorde în anul 2012 numai una din indemnizațiile de la art. 4 din Legea 341/2004, respectiv cea de 1,1, prevăzută de alin.(4).
Tribunalul a dat o motivare globală reținând că solicitarea de menținere în plată în anul 2012 a indemnizației prevăzute de Legea 341/2004 nu are temei legal, fără a analiza și indemnizația prevăzută de alin.3 a art.4 care are în vedere calculul indemnizației lunare prin aplicarea coeficientului 0,6 la salariul mediu brut.
În privința acestui capăt de cerere Curtea apreciază casarea numai din prisma unei omisiuni totale de soluționare a acestuia și nu din prisma raportării la un anumit salariu mediu brut, o asemenea dezlegare neputând fi acordată în lipsa oricărei soluționări a acestui capăt de cerere, întrucât o asemenea solicitare de dezlegare prefigurează o antepronunțare în ipoteza unui recurs formulat în eventualitatea unei soluționări nefavorabile după casarea cu trimitere.
2. Critica formulată prin cel de-al doilea motiv de recurs este fondată numai în parte din prisma omisiunii de soluționare a capătului de cerere având ca obiect modalitatea de calcul a indemnizației, respectiv a contribuției de asigurări sociale aferente anului 2012 în privința căreia instanța de fond a apreciat în mod eronat incidența art.18 din Legea 283/2011, considerentele expuse în cadrul primului motiv de recurs fiind pe deplin aplicabile și pentru acest motiv de recurs.
Criticile referitoare la modalitatea de aplicare a procentului 5,5% și asupra veniturilor din indemnizații care depășesc 740 lei pentru anul 2011 sunt nefondate, singura excepție fiind avută în vedere de legiuitor numai pentru persoanele care au calitatea de luptător rănit dacă nu realizează alte venituri decât cele acordate în baza legii, aceasta fiind concluzia care se desprinde din art.213 lit.c) din Legea 95/2006 modificată prin OUG 170/2008 și OUG 107/2010 în care stipulează în mod expres că beneficiază de asigurare, fără plata contribuției, persoanele prevăzute la art.3 alin.(1) lit.b) pct.1 dacă nu realizează alte venituri decât cele acordate în baza legii.
Mai simplu, singurii dintre beneficiarii Legii 341/2004 care beneficiază de asigurare fără plata contribuției sunt persoanele care au calitatea de luptător rănit dar li pentru acestea se stipulează că nu trebuie să realizeze alte venituri decât cele acordate în baza legii, pentru toți ceilalți beneficiară ai Legii 341/2004, nefiind prevăzută posibilitatea acordării asigurării cu scutire de plata contribuției în procent de 5,5% aplicabil asupra veniturilor totale (și din pensii) și nu în mod distinct pentru fiecare venit.
Astfel, prin OUG nr. 15/2009, art.I s-a statuat că art. 269/9 din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I nr.927 din 23 decembrie 2003, va avea următorul cuprins :”(1) Pentru persoanele cu venituri din pensii care depășesc 740 lei prevăzute la art. 296/3 lit.f pct. 4 și 5, baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale de sănătate datorate bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate o reprezintă numai partea de venit care depășește nivelul de 740 lei”.
Consecința imediată a acestei norme legale o reprezintă faptul că începând cu veniturile din pensii aferente lunii mai 2012, cota de contribuție de asigurări sociale de sănătate datorate bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate se aplică peste nivelul de 740 lei.
Prin Deciziile nr. 223 și 224 din 13.03.2012 ale Curții Constituționale publicate în Monitorul Oficial al României la data de 18.04.2012, reținându-se că fiscalitatea ,,trebuie să fie nu numai legală, ci și proporțională, rezonabilă, echitabilă și să nu diferențieze impozitele pe criteriul grupelor sau categoriilor de cetățeni”, s-a constatat că dispozițiile art. 259 alin.(2) din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, sunt constituționale ,,în măsura în care se interpretează în sensul că procentul de 5,5% se aplică numai asupra veniturilor din pensii care depășesc 740 lei.”
Având în vedere deciziile curții, prin art. 1 al. 1 din O.U.G. 17/2012 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de sănătate publicată în Monitorul Oficial nr. 336 din 18 mai 2012, rezultă că sumele reținute de la data de 01 ianuarie 2011 până la data de 30 aprilie 2012, reprezentând diferența dintre pensiile nete rezultate prin aplicarea procentului de contribuție de asigurări sociale de sănătate asupra întregului cuantum al pensiei nete rezultate prin aplicarea procentului de contribuție de asigurări sociale de sănătate asupra părții din pensie care depășește nivelul de 740 lei, se restituie în două etape până la 31 decembrie 2012.
Pe de altă parte venitul asigurat trebuie privit ca un tot global și nu prin aplicarea procentului de 5,5% la fiecare dintre sursele de venit așa cum pretinde în mod nejustificat recurenta, o asemenea interpretare fiind exclusă din prisma tuturor normelor judiciare mai sus redate.
Cauza trimisă spre rejudecare a fost înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._ .
Prin sentința civilă nr. 4096/06.11.2013 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul C. a respins acțiunea formulată de reclamanta A. E. în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de Pensii C., ca nefondată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut:
Procedându-se la soluționarea cauzei după casare, urmează a se reține în primul rând limitele reînvestirii instanței prin decizia Curții de Apel C., astfel că vor analizate doar pretențiile aferente anului 2012, cu privire la modalitatea de calcul a CASS-ului aferent anului 2011, soluția pronunțată cu prilejul primei judecății intrând în puterea lucrului judecat.
Reclamanta este beneficiara unei indemnizații lunare reparatorii acordată în temeiul art. 4 alin. 4 din Legea 341/2004, precum și a unei indemnizații lunare calculate ca un adaos la pensia pentru limită de vârstă, potrivit art. 5 alin.1 lit. m din același act normativ.
Prin art. 18 din Legea 283/2011 s-a prevăzut că indemnizațiile prevăzute la art. 4 alin.4 din Legea 341/2004 nu se acordă în anul 2012.În consecință, în anul 2012 reclamanta a rămas în plată doar cu indemnizația lunară calculată în temeiul art. 5 alin.1 lit.m din Legea 341/2004.
Prin cererea de față, reclamanta a criticat modalitatea de calcul a indemnizației menționate, apreciind că pârâta nu s-a raportat la salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, aferent anului 2012, respectiv Legea 294/2011.
Potrivit art. 5 alin.1 lit. m din Legea 341/2004, indemnizația lunară, adăugată la pensia pentru limita de vârstă, este echivalentă cu un coeficient de 0,6, calculat conform prevederilor art. 4 alin. 2, respectiv prin aplicare asupra salariului mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, aferent anului pentru care se face plata.
Conform art. 14 lit. d din Legea 118/2010, de la data intrării în vigoare a legii, a operat reducerea cu 15% a indemnizațiilor prevăzute de Legea 341/2004.Prin art. 10 alin.1 din Legea 285/2010, s-a prevăzut că începând cu luna ianuarie 2011, drepturile prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a), b) și d) și alin. (4), art. 13 și 14 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, se majorează cu 15% față de cuantumul aflat în plată în luna octombrie 2010.
În consecință, indemnizațiile acordate în temeiul Legii 341/2004 au înregistrat o creștere începând cu data de 01.01.2011, criteriul de referință în aplicarea majorării de 15% fiind reprezentat de cuantumul indemnizațiilor aflate în plată în luna octombrie 2010, deci după reducerea de 15% aplicată în baza Legii 118/2010.Astfel, ceea ce s-a urmărit prin Legea 285/2010 nu a fost readucerea acestor indemnizații la nivelul avut înainte de iulie 2010, câtă vreme procentul de 15% nu s-a raportat la indemnizația aflată în plată în luna iunie 2010, ci la cea rezultată conform Legii 118/2010.
Prin art. 8 alin.1 din Legea 283/2011 s-a prevăzut că în anul 2012, cuantumul drepturilor prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a), b) și d), alin. (4), art. 13 lit. b) și c) și la art. 14 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare, se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2011.
Prin urmare, începând cu luna ianuarie 2012, plata indemnizațiilor lunare, singurele care s-au mai acordat în baza Legii 341/2004, trebuia realizată la nivelul sumelor rezultate din aplicarea Legii 285/2010, respectiv prin aplicarea majorării de 15% la cuantumul indemnizațiilor aflate în plată în octombrie 2010.În nici un caz cuantumul acestor indemnizații nu îl putea depăși pe cel pus în plată în decembrie 2011, dispozițiile Legii 283/2011 fiind exprese în acest sens.
Având în vedere succesiunea în timp a acestor acte normative care au reglementat în concret modul de calcul al indemnizațiilor acordate în temeiul Legii 341/2004, începând cu data de 03.07.2010, urmează a se reține că sub incidența Legii 118/2010 și ulterior a Legilor 285/2010 și 283/2011, criteriul de referință în calcularea acestor indemnizații nu a mai fost reprezentat de salariul mediu brut pe economie, în cuantumul stabilit anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat. Chiar dacă la începutul anului 2010 s-a ținut seama de acest salariu, potrivit Legii 12/2010, după aplicarea Legii 118/2010, legiuitorul a înțeles să se raporteze la nivelul redus cu 15% al indemnizațiilor reparatorii și lunare, independent de valoarea salariului mediu brut pe economie aplicabil în perioada iulie 2010-decembrie 2012.
Pentru toate considerentele expuse, instanța apreciază că susținerile reclamantei referitoare la calcularea indemnizației lunare prevăzute de art. 5 alin.1 lit. m din Legea 341/2004, prin raportare la salariul mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2012, nu sunt fondate, capătul de cerere analizat urmând a fi respins ca atare.
În ce privește modalitatea de aplicare a procentului 5,5% reprezentând contribuție de asigurări sociale de sănătate, vor fi avute în vedere dispozițiile art.213 lit.c din Legea 95/2006 modificată prin OUG 170/2008 și OUG 107/2010, potrivit cu care beneficiază de asigurare, fără plata contribuției, persoanele prevăzute la art.3 alin.1 lit.b pct.1 din Legea 341/2004, dacă nu realizează alte venituri decât cele acordate în baza legii.
Or, dispozițiile menționate din Legea 341/2004 se referă la persoanele care au calitatea de luptător rănit în luptele pentru victoria Revoluției din decembrie 1989 sau în legătură cu aceasta, scutirea de la plata CASS fiind acordată numai dacă aceste persoane nu realizează alte venituri decât cele acordate în baza legii.
Cum reclamanta nu se încadrează în categoria beneficiarilor de indemnizație la care se referă art. 3 alin.1 lit. b pct.1, ci are calitatea de luptător remarcat pentru fapte deosebite, nu poate beneficia de asigurare cu scutire de plata contribuției în procent de 5,5%, aplicată asupra părții de venit care depășește nivelul de 740 lei.
Față de considerentele expuse, instanța constată că pârâta a reținut în mod corect contribuția de asigurări sociale de sănătate, întrucât reclamanta nu beneficiază prin lege de scutire de la plata acestei contribuții.
Pe cale de consecință, pretențiile reclamantei deduse din pretinsa calculare greșită a CASS vor fi respinse ca nefondate.
Asupra capătului de cerere având ca obiect plata daunelor morale, se va reține că reclamanta nu a făcut dovada unei fapte ilicite a pârâtei, de natură a-i cauza suferințe morale apte a fi reparate prin plata unor sume de bani. Împrejurarea că între părți s-au derulat mai multe litigii este lipsită de relevanță sub aspectul îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale, cu atât mai mult cu cât toate aceste litigii au avut ca obiect drepturi patrimoniale, iar reclamanta a putut beneficia de reparația prejudiciului material cauzat prin faptele pârâtei.
Împotriva acestei soluții a formulat recurs reclamanta. În motivarea recursului său, aceasta a arătat următoarele: solicită admiterea recursului cu modificarea in totalitate a sentinței, admiterea acțiunii astfel a fost formulata în sensul obligării pârâtei intimate la restituirea sumelor reținute nelegal si actualizarea acestora pe perioada_ -_ conform Legii 294/2011 - legea bugetului asigurărilor sociale de stat din 2012 care prevede un salariu mediu brut de 2117 lei conform art.17 si nu 1836 lei prevăzut pentru anul 2010; solicită să se aibă în vedere modul cum s-a aplicat ordonanța O.U.G. nr.107/2010 ținând cont de Legea 341/2004 art.5 alin. 1 lit. I si j si alin.2, de modul de aplicare a indicelui 5,5% avut in vedere si la ce suma, pe perioada 01.01.2011 pana la zi; obligarea paratei intimate la restituirea sumelor reținute nelegal si actualizarea acestora cu indicele de inflației de la data reținerii si pana la data restituirii; obligarea paratei intimate la plata daunelor morale in suma de 5000 lei deoarece din 2007 si pana in prezent in fiecare an a fost obligată sa acționez in instanța, pârâta nerespectând legile în vigoare; conform art.5 alin.1 lit. m se mai primește numai de pensionari, o indemnizație lunară care se adaugă la pensia pentru limita de vârsta, echivalenta cu un coeficient de 0,6% calculat conform art.4 alin.3 dar având in vedere salariul mediu brut dat de legea bugetului din anul respectiv; în prezent, ca si în anul 2012 primește 1836 X o,6 =1102.00, conform salariului mediu brut pentru 2010 si nu cum este corect conform salariului mediu brut pentru anul 2012 care este de 2117, lei și care se înmulțește cu o,6% adică 2117,00 X 0,6 = 1270,00 lei, aceasta fiind suma reala pe care trebuia să o primească; în situația de față trebuie sa primească diferența dintre suma reala si suma in prezent încasata adică 1270,00- 1102,00 = 168,00 pe luna si raportata la un an de zile pentru anul 2012 adică 168,00 X 12 = 2016,00 pana la zi; în ceea ce privește modalitatea de stabilire a contribuției de asigurări sociale cu 5,5% arată că începând cu 2011 i se oprește din cele doua indemnizații raportate la salariu mediu brut date de legea bugetului din acel an, dar primește in realitate pentru salariu mediu brut din 2010 si nu pentru cel din anul 2012 si 2013; conform O.U.G.107/2010 care modifica art.213 alin.1 si art.259 alin.2 din Legea nr.95/2006, se prevede că se oprește 5,5% de la suma de 740 in sus, dar conform art.213 alin.1 se oprește 5,5% si revoluționarilor conform art.3 alin.1 lit.b pct.1 din Legea 341/2004 "daca nu realizează alte venituri decât cele provenite din drepturile acordate de aceste legi"; în opinia sa, celor ce sunt prevăzuți la art.3 alin.1 lit.b pct.1, adică răniților, li se oprește 5,5% daca nu au alte venituri; ea nu face parte din aceasta categorie si mai are un alt venit, fiind pensionara și i se oprește 5,5% atat din indemnizație cat si din pensie, motiv pentru care consideră ca O.G. 107/2010 nu se aplica luptătorilor, ci numai răniților; acest procent se oprește din indemnizație la întreaga valoare si nu de la 740 în sus; instanța, în sentința 979/21.02.2013 menționează următorul fapt: conform deciziei_ acordarea unei asemenea scutiri se aplica având in vedere considerarea unor situații obiective si raționale și este lăsata la opțiunea legiuitorului; tot instanța menționează la pagina 3 că, aplicând legea 341/2004 as datora 5,5% contribuție asigurări sociale de sănătate calculat la veniturile din indemnizație care depășește 740 lei venituri in anul 2011 conform legii 341/2004 art5 alin.2, dar, arată că drepturile acordate conform acestei legi nu sunt considerate venituri, nu se impozitează si nu afectează acordarea altor drepturi si conform aceluiași art.5 alin.1 lit.i si j, menționând că beneficiază de gratuitate pentru sănătate si toate aceste articole din legea 341/2004 sunt aplicabile si nu sunt abrogate; față de cele expuse apreciază că are dreptul să nu i se oprească 5,5% din indemnizație.
Consideră că pârâta ar trebui sa-i restituie „suma de 2016 lei având in vedere indicele de inflație care se refera la indemnizația din anul respectiv rezultata pentru indicele 0,6 % din salariu mediu brut pe economie, pentru indicele 1,1% se aplica in aceleași condiții, dar pe perioada 2012-2013 sunt suspendate” iar restituirea sumelor privind aplicarea indicelui 5,5% trebuie să se facă ținând cont de legislația in vigoare si de modificările survenite pe parcurs.
În drept invocă dispozițiile art.304 pct.8 si 9 având in vedere Legea 341/2004 si O.U.G.107/2010.
Intimata nu a formulat întâmpinare.
În recurs, la solicitarea curții, au fost depuse imaginile de plată a drepturilor recurentei. Recurenta a depus copia sentinței civile nr.5304/21.10.2011 pronunțată de Tribunalul C.; nu s-au administrat alte probe.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 3041 Cod.pr.civ., Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Cu privire la modul de calcul al indemnizației:
În conformitate cu art. 14 lit.d) din Legea nr.18/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, indemnizația prevăzută de Legea nr. 341/2004 a fost redusa cu 15%.
Pe de altă parte, prin art. 10 alin. 1 din Legea nr.285/2010 s-a stabilit, cu caracter derogatoriu, ca începând cu luna ianuarie 2011, drepturile prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a), b) și d) și alin. (4), art. 13 și 14 din Legea nr. 118/2010,se majorează cu 15% față de cuantumul aflat în plată în luna octombrie 2010.
Ca urmare, în anul 2011, indemnizația reclamantei nu trebuia calculată prin raportare la valoarea câștigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2011 prevăzut în art.15 din Legea nr. 287/2010 - Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2011, care era de 2.022 lei, ci în modalitatea stabilită cu caracter expres și derogatoriu de art. 10 alin. 1 din Legea nr.285/2010 respectiv prin aplicarea unei creșteri de 15% față de cuantumul aflat în plată în luna octombrie 2010.
În acest sens, prin Decizia nr.22/18.11.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii s-a stabilit în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.4 alin.(4) și art.5 alin.(1) lit.m) din Legea nr.341/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile art.10 alin.(1) din Legea nr.285/2010, indemnizațiile lunare reparatorii și indemnizațiile lunare prevăzute de Legea nr.341/2004 se calculează, în anul 2011, prin aplicarea coeficientului de 15% asupra cuantumului indemnizației aflat în plată în luna octombrie 2010.
Pe de altă parte, prin art.II - art. 18 din OUG nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din OUG nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată prin Legea nr.283/2011, s-a stabilit ca în anul 2012 cuantumul drepturilor prevăzute la art.2 al.1 lit.a), b) și d), alin.4, art.13 lit.b) și c) și la art.14 din Legea nr. 118/2010 se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2011.
De asemenea, prin art.II - art. 18 din OUG nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din OUG nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată prin Legea nr.283/2011, s-a stabilit ca în anul 2012, indemnizațiile prevăzute la art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004 nu se acorda.
Ca urmare, pârâta a calculat în mod corect indemnizația la care are dreptul reclamanta.
Chiar dacă printr-o hotărâre judecătorească anterioară (sentința civilă nr.5304/21.10.2011 pronunțată de Tribunalul C.) se stabilise în beneficiul reclamantei un alt mod de calcul, raportat la câștigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2011 prevăzut în art.15 din Legea nr. 287/2010, care era de 2.022 lei, trebuie avute în vedere două elemente care justifică calcularea indemnizației prin aplicarea modalității speciale de calcul aplicată de pârâtă.
Pe de o parte, procedura recursului în interesul legii are ca scop unificarea practicii. Fără a avea efecte asupra hotărârilor irevocabile pronunțate anterior, în mod inevitabil deciziile pronunțate în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, producând efecte pentru viitor, au drept consecință un reviriment al jurisprudenței instanțelor a căror opinie nu a fost confirmată prin decizia pronunțată în recurs în interesul legii, acestea fiind obligate să își modifice practica judiciară și să adopte interpretarea stabilită de Înalta Curte de Casație și Justiție în conformitate cu prevederile art.517 al.4 Cod.pr.civ. .
Pe de altă parte, mai trebuie avut în vedere că potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului reglementările privind pensiile sunt supuse modificării și nici chiar o hotărâre judecătorească nu poate fi invocată ca o garanție împotriva unei astfel de modificări în viitor (hotărârile în cauzele Bulgakova contra Rusiei, Sukhobokov contra Rusiei și Dimitry Nikolayevich contra Rusiei).
În același sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională în decizia nr. 215/13.03.2012, arătând că hotărârile judecătorești „se bucură de autoritatea de lucru judecat și determină obligarea autorităților publice la plata drepturilor de pensie astfel cum au fost constatate de către instanțele de judecată, însă această obligație subzistă atâta timp cât este în vigoare și temeiul legal în baza căruia au fost pronunțate hotărârile judecătorești definitive și irevocabile”.
Aceste considerente sunt cu atât mai mult aplicabile în mod asemănător în cazul unor indemnizații care au natura unor măsuri de protecție socială și care sunt acordate de stat fără ca acestea să aibă fundament contributiv, cum este cazul drepturilor de care beneficiază reclamanta în temeiul Legii nr.341/2004.
În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a mai arătat că statele părți la Convenție dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoașterea directă a propriei societăți și a nevoilor sale, că autoritățile naționale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile și veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepția cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, și M. și S. c. României, decizia din 6 decembrie 2011, nr._/11 și_/11).
Așa cum a arătat Curtea Constituțională în decizia 1126/16.10.2008 (publicată în Monitorul Oficial nr.778 din 20.11.2008), legiuitorul este liber să stabilească drepturile de asigurări sociale cuvenite, condițiile și criteriile de acordare a acestora, modul de calcul și cuantumul lor valoric, putând să instituie, în același timp, tratamente juridice diferențiate în cazul unor situații obiectiv diferite avute în vedere.
În mod particular, în legătură cu beneficiile acordate prin Legea nr.341/2004, Curtea Constituțională a stabilit în mai multe decizii că aceste beneficii pot fi restrânse sau eliminate temporar.
Astfel, examinând excepția de neconstituționalitate a unor prevederi din OUG nr. 80/2010 astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr.283/2011, Curtea a constatat că Legea nr. 283/2011 reglementează o . măsuri cu caracter financiar având impact asupra unei game largi de drepturi de natură bănească de care se bucură o . categorii socioprofesionale, drepturi ce își au izvor fie în Legea fundamentală, fie în alte acte normative iar aceste drepturi fac parte dintr-un ansamblu de măsuri pe care Legea nr. 341/2004 le-a instituit pentru cinstirea memoriei celor care și-au jertfit viața și în semn de gratitudine față de cei care au luptat pentru victoria Revoluției Române din Decembrie 1989.
În ceea ce privește prevederile actului normativ criticat vizând limitarea ori chiar neacordarea în anul 2012 a unor drepturi ce nu sunt consacrate la nivel constituțional, neavând în consecință un caracter fundamental, Curtea a reținut că dispozițiile art. 53 din Constituție nu sunt incidente, acestea având în vedere doar restrângerea exercițiului unor drepturi fundamentale.
Totodată, Curtea a constatat că, „deși temeiul moral al acordării acestor beneficii, izvorât din sentimentul de recunoștință pentru cei care, prin jertfa și contribuția proprie, au condus la căderea regimului comunist și la instaurarea democrației, este incontestabil, acesta nu constituie totuși, potrivit Constituției, o obligație de reglementare a statului în acest sens, neputându-se vorbi astfel de existența unui drept fundamental la obținerea unor indemnizații în virtutea calității de Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite în cadrul Revoluției Române din Decembrie 1989”.
Curtea a apreciat că nu poate fi reținută nici critica privind contrarietatea cu dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție, deoarece prin prevederile de lege criticate se instituie un tratament egal pentru toate persoanele aflate în aceeași situație, aplicându-se în mod nediscriminatoriu tuturor beneficiarilor indemnizațiilor prevăzute de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, și anume persoanelor care dețin titlul prevăzut de art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3, de „Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite”, precum și copiilor eroilor-martiri, indiferent de vârstă, dacă nu sunt încadrați în nicio formă de învățământ ori nu realizează venituri din motive neimputabile lor.
Referitor la critica de neconstituționalitate raportată la dispozițiile art. 47 din Constituție, Curtea a constatat că prevederile legale criticate nu pot fi privite ca aducând atingere dreptului constituțional la un nivel de trai decent, ci mai degrabă ca instituind un set de măsuri de adaptare la condițiile economico-sociale existente.
În acest context, Curtea a reținut că „legiuitorul este liber să aleagă, în funcție de politica statului, de resursele financiare, de prioritatea obiectivelor urmărite și de necesitatea îndeplinirii și a altor obligații ale statului consacrate deopotrivă la nivel constituțional, care sunt măsurile prin care va asigura cetățenilor un nivel de trai decent și să stabilească condițiile și limitele acordării lor. De asemenea, va putea dispune modificarea sau chiar încetarea acordării măsurilor de protecție socială luate, fără a fi necesar să se supună condițiilor art. 53 din Constituție, întrucât acest text constituțional privește numai drepturile consacrate de Legea fundamentală, iar nu și cele stabilite prin legi”.
Totodată, Curtea constată că nu poate fi reținută nici critica privind încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 44 și art. 136 alin. (1) și (5), întrucât, deși indemnizațiile prevăzute la art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004 constituie un „bun” în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, reglementarea legală criticată prevede doar suspendarea pentru anul 2012 a plății acestor indemnizații, măsură cu aplicare limitată în timp, fără a afecta însă substanța dreptului.
În acest sens este și Decizia nr. 1.087 din 14 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 786 din 25 noiembrie 2008, prin care Curtea observa că, „prin dispozițiile art. 4 din Legea nr. 341/2004, legiuitorul a prevăzut modul de calcul al indemnizației lunare reparatorii pentru persoanele care au obținut titlul de Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite. Așadar, fiind vorba despre indemnizații cu caracter reparatoriu, legiuitorul are deplina competență de a stabili condițiile și criteriile de acordare a acestora, în temeiul art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală”.
Relevante din această perspectivă apar și cele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1.358 din 21 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 15 noiembrie 2010, când, analizând o situație similară, referitoare la acordarea unor drepturi cu titlu de compensație morală persoanelor persecutate în perioada comunistă, a conchis că nu se poate vorbi despre existența unei obligații a statului de a acorda despăgubiri de acest gen, iar legiuitorul are libera apreciere asupra instituirii unor astfel de beneficii, precum și a stabilirii condițiilor și criteriilor de acordare.
De altfel, și Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, prin Hotărârea din 12 mai 2009, pronunțată în Cauza Ernewein și alții împotriva Germaniei, și prin Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunțată în Cauza Klaus și Iouri Kiladze contra Georgiei, că dispozițiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nicio obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor.
În acest sens sunt: Decizia nr. 1.576 din 7 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 32 din 16 ianuarie 2012, Decizia nr. 922 din 1 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 16 ianuarie 2013, Decizia 88/2013.
Trebuie avut în vedere că prin Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1/17.01.1995 s-a stabilit că „puterea de lucru judecat ce însoțește actele jurisdicționale, deci și deciziile Curții Constituționale, se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care se sprijină acesta. Soluția este aceeași și pentru efectul general obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale”.
În cauză, trebuie avut în vedere că pentru anul 2012 a fost adoptată o lege specială prin care s-au instituit anumite măsuri financiare în domeniul bugetar pentru anul 2012 – Legea nr.283/2011, stabilindu-se menținerea în plată în acest an a cuantumului indemnizațiilor prevăzute de Legea nr. 341/2004.
Faptul că norma legală face trimitere la dispoziții aplicabile cu caracter temporar în anii anteriori nu înlătură caracterul de lege nouă al Legii nr.283/2011.
Ca urmare, în condițiile în care a intervenit o lege nouă, Legea nr.283/2011 și a intervenit și decizia nr.22/18.11.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, nu se poate reține că hotărârea judecătorească anterioară invocată de recurentă își menține efectele.
În ceea ce privește datorarea contribuției pentru asigurări sociale de sănătate:
Această problemă a fost analizată de Curtea de Apel C. în decizia nr.353/AS/03.06.2013, stabilindu-se cu putere de lucru judecată că recurenta reclamantă datorează această contribuție.
Ca urmare, aceste critici nu mai pot fi analizate și în prezentul recurs.
În ceea ce privește modul de calcul al contribuției de asigurări de sănătate:
Potrivit pct.7 din OUG 107/2010, alineatul (2) al articolului 259 din Legea nr.95/2006, s-a modificat astfel: "Contribuția datorată de pensionarii ale căror venituri din pensii depășesc 740 de lei este de 5,5% aplicată asupra acestor venituri și se virează odată cu plata drepturilor bănești asupra cărora se calculează de către cei care efectuează plata acestor drepturi”.
Anterior acestei modificări acest text legal stabilea în mod expres că „Pentru pensionari contribuția datorata de aceștia se aplica numai la veniturile din pensiile care depășesc limita supusa impozitului pe venit, se calculează pentru diferența intre cuantumul pensiei si aceasta limita si se virează odată cu plata drepturilor bănești asupra cărora se calculează de către cei care efectuează plata acestor drepturi”.
Prin Deciziile nr. 223 și 224 din 13 martie 2012 pronunțate de Curtea Constituțională s-a constatat că „dispozițiile art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sănătății, care au format obiectul excepției de neconstituționalitate […] sunt constituționale în măsura în care se interpretează în sensul ca procentul de 5,5 se aplica numai asupra veniturilor din pensii care depășesc 740 de lei”.
Având în vedere aceste decizii și în considerarea dispozițiilor art. 147 din Constituție, care impun Parlamentului sau Guvernului, după caz, un termen de 45 de zile de la publicarea in Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziilor Curții Constituționale să pună de acord prevederile legale cu textele constituționale, a fost adoptată OUG nr. 15/2012.
Prin art.I s-a modificat articolul 2969 alineatul (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, urmând a avea următorul cuprins:
"Pentru persoanele cu venituri din pensii care depășesc 740 lei, prevăzute la art. 2933 lit. f) pct. 4 si 5, baza lunara de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate datorate bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate o reprezintă numai partea de venit care depășește nivelul de 740 lei”.
În conformitate cu art. III din același act normativ, prevederile art. I se aplica începând cu veniturile din pensii aferente lunii mai 2012.
Ca urmare, se constată că începând cu luna mai 2012 nu mai operează o reținere a contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru veniturile din pensii ce depășesc 740 de lei, la data pronunțării cererea privind obligarea pârâtei de a nu mai proceda la această reținere în viitor rămânând fără obiect.
Pe de altă parte, tot ca urmare a pronunțării de către Curtea Constituțională a Deciziilor nr. 223 și 224 din 13 martie 2012, s-a adoptat OUG nr.17/2012 privind stabilirea unor masuri de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de sănătate (publicată în M.Of. nr.336/18.05.2012), astfel cum rezultă din expunerea de motive a acestui act normativ.
Potrivit art. 1 din acest act normativ, sumele reținute de la data de 1 ianuarie 2011 până la data de 30 aprilie 2012, reprezentând diferența dintre pensiile nete rezultate prin aplicarea procentului de contribuție de asigurări sociale de sănătate asupra întregului cuantum al pensiei și pensiile nete rezultate prin aplicarea procentului de contribuție de asigurări sociale de sănătate asupra parții din pensie care depășește nivelul de 740 lei, se restituie astfel:
a) pentru sumele reținute în perioada ianuarie-martie 2011, restituirea se realizează în tranșe lunare egale în perioada iunie-august 2012;
b) pentru sumele reținute în perioada aprilie 2011-aprilie 2012, restituirea se realizează până la data de 31 decembrie 2013, urmând ca până la data de 25 august 2012, Guvernul să aprobe prin hotărâre graficul și modalitatea de restituire a acestor sumelor. Prin HG nr.850/2012 s-a stabilit acest grafic de restituire.
În conformitate cu art.2 din același act normativ, restituirea sumelor prevăzute la art. 1 se face, din oficiu, de către C. Națională de Pensii Publice, prin casele teritoriale de pensii, precum și de către casele de pensii sectoriale și cele aparținând sistemelor proprii de asigurări sociale neintegrate în sistemul public de pensii. Plata către titularii drepturilor de pensii a sumelor care se restituie se efectuează împreuna cu drepturile de pensii aferente fiecărei luni.
Așadar, prin acest act normativ, Statul Român a recunoscut obligația sa de a restitui sumele încasate de la data de 1 ianuarie 2011 până la data de 30 aprilie 2012, reprezentând diferența dintre pensiile nete rezultate prin aplicarea procentului de contribuție de asigurări sociale de sănătate asupra întregului cuantum al pensiei și pensiile nete rezultate prin aplicarea procentului de contribuție de asigurări sociale de sănătate asupra parții din pensie care depășește nivelul de 740 lei, hotărând ca expresie a voinței suverane să restituie aceste sume după o anumită procedură, etapizat, prin intermediul caselor de pensii.
Tot din expunerea de motive a OUG nr. 17/2012 rezultă că adoptarea acestui act normativ a fost determinată și de împrejurarea că un număr mare de pensionari s-au adresat instanțelor de judecata solicitând restituirea sumelor reprezentând contribuțiile de asigurări sociale de sănătate, blocând activitatea acestor, rezultând cu evidență că Statul a urmărit în acest mod să stingă litigiile astfel generate prin recunoașterea pretențiilor reclamanților și restituirea sumelor reținute din pensie în urma interpretării considerate contrară Constituției de Curtea Constituțională a prevederilor legale incidente.
Curtea nu poate ignora acest cadru legislativ și împrejurarea că acesta stabilește o eșalonare a restituirii sumelor plătite în plus de beneficiarii de pensie de asigurări sociale.
Ca urmare, față de situația particulară a evoluției cadrului legislativ, se impunea admiterea cererii de obligare a pârâtei la restituirea sumelor încasate în de pârâtă cu titlu de contribuție de asigurări sociale de sănătate corespunzător parții din pensie care depășea nivelul de 740 lei începând cu 01.01.2011 dar în temeiul OUG nr. 17/2012 și potrivit eșalonării stabilite de acest act normativ fără a mai fi necesar a se analiza efectele deciziilor Curții Constituționale care se referă la un text legal într-o formă ce nu mai este în vigoare.
Totodată, se mai are în vedere că tot în decizia civilă nr.353/AS/03.06.2013 pronunțată de Curtea de Apel C., s-a stabilit cu putere de lucru judecată că „venitul asigurat trebuie privit ca un tot global și nu prin aplicarea procentului de 5,5% la fiecare dintre sursele de venit” astfel încât nici acest aspect nu mai poate fi repus în discuție în prezentul recurs.
În ceea ce privește cererea de acordare a daunelor morale:
În condițiile în care cererile reclamantei sunt nefondate, nu se poate reține că aceasta a suferit vreun prejudiciu determinat de culpa pârâtei.
Pe de altă parte, reclamanta solicită daune morale și pentru motivul că ar fi fost nevoită să acționeze pârâta în judecată din anul 2007, de un număr neprecizat de ori.
Reclamanta nu indică nici cauzele în care a acționat pe pârâtă în judecată și nici soluția respectivelor litigii dar nici modul în care i s-a produs un prejudiciu moral, astfel încât nu se poate verifica dacă a existat o culpă a pârâtei și nici dacă există o legătură de cauzalitate între acțiuni sau inacțiuni ale acesteia și un eventual prejudiciu moral care de asemenea nu a fost probat și nu s-a indicat în ce constă.
Față de toate aceste considerente, în temeiul art. 312 Cod.pr.civ. se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul civil formulat de recurenta reclamantăA. E., domiciliată în C., . nr.75, ., județul C., împotriva sentinței civile nr.4096 din 06.11.2013, în contradictoriu cu intimata pârâtă C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C., cu sediul în C., ., jud.C., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 2 iunie 2014.
Pentru Președinte complet, Judecător,
M. S. S. aflat în C.O.
Semnează conf.art.261 alin.2 C.P.C. R. A. Vicepreședintele instanței,
Judecător N. S.
Pt.Jud.M.B. aflată în C.O
semnează conform
art.261 alin.2 Cod pr.civilă,
Vicepreședintele instanței,
Judecător N. S.
Grefier,
D. R.
Jud.fond: A.C.
Red.dec.jud.A. R.2/02.07.2014.
| ← Recalculare pensie. Decizia nr. 149/2014. Curtea de Apel... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 155/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
