Pretentii. Decizia nr. 10/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art.87 și următoarele Cod procedură civilă.

Apelul este declarat în termen, motivat și scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care s–au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual; intimata reclamantă a depus întâmpinare la data de 30.10.2013, comunicată și apelantului pârât.

Totodată, învederează că ambele părți au solicitat judecata apelului în lipsă, conform art.223 alin.3 Cod procedură civilă.

Curtea constată că nu sunt motive de amânare, apreciază cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă conform art.223 Cod procedură civilă.

CURTEA

Asupra apelului civil de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea sub nr._ din data de 01 aprilie 2013, reclamanta U. A. Teritorială . cu pârâtul S. E., a solicitat să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 3.437 lei, reprezentând prejudiciu creat prin plata nelegală a unor premii.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, în cursul anului 2011, angajații U.A.T. . de premii de C. și de Paști, premii de care a beneficiat și pârâtul, care este angajat în baza unui contract individual de muncă.

Urmare controlului efectuat de către Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Tulcea, prin Decizia nr. 72/28.12.2012, s-a constatat că, în mod nelegal, s-au acordat aceste premii, ordonându-se recuperarea pagubei cauzate.

S-a mai arătat că, potrivit punctului 6 din Decizia nr. 72/28.12.2012 a Curții de Conturi României - Camera de Conturi Tulcea, s-a reținut nerespectarea prevederilor art. 14 alin. 2 si 3 și art. 23 alin. 3 din Legea nr. 273/2006, precum și ale art. 12 alin. l din Legea nr. 130/1996, având drept consecință majorarea nelegală a cheltuielilor salariale.

Reclamanta a menționat că, prin Nota de constatare nr. 6576/11.02.2013 a Compartimentului contabilitate din cadrul U.A.T. . calculat paguba efectivă și beneficiul nerealizat, suma ce urmează a fi recuperată de la fiecare salariat fiind în cuantum de 3.437 lei.

A susținut reclamanta că, a încercat să recupereze prejudiciul creat de salariat prin acordul părților, însă acesta a refuzat.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 268 alin. l lit. c), art. 254 și 256 alin. l din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii și art. 194 din Codul de procedură civilă.

În dovedire, reclamanta a depus la dosar, în copie, următoarelor înscrisuri: Decizia Curții de Conturi nr. 72/28.12.2012; angajament de plată; Nota de constatare nr. 6576/11.02.2013 a Compartimentului contabilitate din cadrul U.A.T. .> La solicitarea instanței, reclamanta a făcut precizări cu privire la acțiunea pendinte, arătând că drepturile salariale imputate au fost achitate salariaților în baza Contractului colectiv de muncă, încheiat la nivelul instituției publice și care a fost înregistrat la I.T.M. Tulcea sub nr. 127/2331/31.05.2011, arătând că nu a contestat decizia nr. 72/2012 a Curții de Conturi - Camera de Conturi Tulcea, acte pe care le-a și depus la dosar.

În apărare, invocând dispozițiile art. 205-208 din Codul de procedură civilă, Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii și Legea nr. 130/1996, pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, arătând că nu datorează suma pretinsă.

A precizat că este angajat în cadrul U.A.T. - . această calitate, în cursul anului 2011, a beneficiat de prime de P. și de C., în conformitate cu prevederile contractului colectiv de muncă înregistrat la D.M.P.S. Tulcea, devenit astfel opozabil și obligatoriu.

Mai mult, suma a fost prevăzută în bugetul propriu de venituri și cheltuieli al reclamantei pentru anul 2011, iar prin contractele colective de muncă pot fi negociate clauze referitoare la drepturile a căror acordare și al căror cuantum nu sunt stabilite prin dispoziții legale.

Separat de aceasta, s-a arătat că pentru angajarea răspunderii patrimoniale a salariaților este necesară întrunirea anumitor condiții, respectiv: calitatea de salariat; fapta ilicita si personală a salariatului săvârșită în legătura cu munca sa; raportul de cauzalitate între faptă, prejudiciu și vinovăția salariatului.

Cum nu s-a făcut dovada faptei ilicite si personale, săvârșită în legătura cu munca, răspunderea nu poate fi antrenată, împrejurarea că suma nu este datorată fiind și motivul pentru care a refuzat să semneze angajamentul de plată.

Prin sentința civilă nr.3297 din data de 28 august 2013, pronunțată în dosarul civil nr._, Tribunalul Tulcea a admis acțiunea formulată de reclamanta U.A.T. . cu pârâtul S. E..

A obligat pârâtul să plătească în favoarea reclamantei suma de 3.437 lei reprezentând prejudiciu creat prin plata nelegală în cursul anului 2011 a premiilor de C. și de Paști conform art. 32 alin. 9 din Contractul/acordul colectiv de muncă nr. 132/18.02.2011 încheiat la nivelul Primăriei . la I.T.M. Tulcea sub nr. 127/30.03.2011, completat și modificat prin Actul adițional nr. 251/12.04.2011 și înregistrat la I.T.M. Tulcea sub nr. 127/2331/31.05.2011.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:

Pârâtul este angajat în baza unui contract de muncă în cadrul Primăriei . în calitate de paznic și, în cursul anului 2011, a încasat drepturile speciale asupra cărora s-a convenit prin clauza inserată la art. 32 alin. 9 din Contractul/acordul colectiv de muncă nr. 132/18.02.2011 încheiat la nivelul Primăriei . la I.T.M. Tulcea sub nr. 127/30.03.2011, completat și modificat prin Actul adițional nr. 251/12.04.2011 și înregistrat la I.T.M. Tulcea sub nr. 127/2331/31.05.2011.

Potrivit acestui text al convenției colective, funcționarii publici vor beneficia de o primă pentru sărbătorile de C. și de Paști care va fi egală cu un salariu minim brut pe țară în funcție de alocațiile bugetare.

Conform art. 2 din contract, acesta se aplică de la data de 01.03.2011 și se încheie pe o perioadă de 1 an.

Prin Decizia nr. 72/2012 Camerei de Conturi Tulcea emisă urmare acțiunii de audit financiar asupra contului anual de execuție bugetară al Unității A. - Teritoriale (U.A.T.) . consemnat existența unor neregularități

Astfel, conform Punctului 6 din decizia menționată s-a constatat că în anul 2011, U.A.T. . plăți ce au fost înregistrate la titlul I „Cheltuieli de personal” în sumă totală estimată de 49.814 lei reprezentând „prime pentru sărbătorile de C. și de Paști” acordate salariaților în baza art. 31 alin. 9 din contractele/acordurile colective de muncă nr. 40/16.04.2009, aplicabil în anii 2009 și 2010, și 132/18.02.2011 aplicabil în anul 2011, înregistrate la D.M.P.S./I.T.M. Tulcea sub nr. 1286 din 15.04.2009, respectiv 127 din 30.03.2011 și a actului adițional nr. 251/12.04.2011, plăți pentru care nu există bază legală.

S-a reținut că prin aceste plăți s-au încălcat prevederile art. 14 alin. 2 și 3 și art. 23 alin. 1 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, ale art. 1 alin. 1 și 2 și art. 37 alin. 1 din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ale art. 7 lit. a din O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv, precum și ale art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă.

În raport de acestea instanța are a arăta că o expresie a principiului potrivit cu care convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, dispozițiile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 130/1996, privind contractul colectiv de muncă, reglementează ,,contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților”, iar art. 30 din același act normativ stabilește că ,,Executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți. Neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.” Mai mult, potrivit art. 41 din Constituția României, caracterul obligatoriu al convențiilor colective este garantat.

Ceea ce este determinant în stabilirea obligației de executare și de garantare a executării contractelor colective este faptul ca acestea să fie încheiate cu respectarea legii.

În privința normelor legale aplicabile la momentul încheierii contractului de muncă în temeiul căruia au fost acordate drepturile a căror restituire este solicitată de instituția reclamantă, instanța arată că dispozițiile art. 12 alin. 1 din Legea 130/1996, abrogată prin Legea dialogului social Nr. 62 din 10 mai 2011, publicată prin Monitorul Oficial Nr. 322 din 10 mai 2011, stabileau că ,,nu pot fi negociate clauze referitoare la drepturi ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale”.

O interpretare per a contrario a acestui text oferă informația că drepturile prevăzute de lege sunt imperative și nu pot fi negociate, fiind admisibilă negocierea pentru alte categorii de drepturi. Mai exact, ceea ce nu este interzis de lege este permis.

Se constată însă că, potrivit art. 1 din Legea 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice publicată în Monitorul Oficial nr. 762 din 9 noiembrie 2009, acest act normativ are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului, drepturile salariale ale acestora fiind exclusiv cele prevăzute în prezenta lege.

Potrivit art. 3 din O.U.G. 1/2010, publicată în Monitorul Oficial Nr. 62 din 27 ianuarie 2010, ,,prin contractele sau acordurile colective si individuale de muncă nu pot fi negociate salarii sau alte drepturi de natura salarială care excedează prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009.” iar conform art. 37 din Legea - Cadru Nr. 284 din 28 decembrie 2010, aplicabilă la momentul încheierii acordului ce face obiectul prezentei analize, ,,Prin contractele colective de muncă sau acordurile colective de muncă și contractele individuale de muncă nu pot fi negociate salarii sau alte drepturi în bani sau în natură care excedează prevederilor prezentei legi.”

Instanța a constatat astfel că reglementarea prevăzută în art. 3 din O.U.G. 1/2010, dar și cea inserată la art. 37 din Legea - Cadru Nr. 284/2010, sunt incompatibile cu prevederile art. 12 alin. 1 din Legea 130/1996 și astfel în privința dispozițiilor din legea veche a operat o abrogare implicită.

Ca atare, la momentul încheierii Contractul/acordul colectiv de muncă înregistrat la I.T.M. sub nr. 132/127/30.03.2011, precum și a actului adițional la acest acord nr. 127/2331/31.05.2011, părților contractante nu le era permis a negocia salarii sau alte drepturi în bani sau în natură care excedează prevederilor stabilite prin această lege.

Pe cale de consecință, cum încasarea acestor drepturi de către pârât nu are un suport legal, în speță nefiind incidente nici dispozițiile Legii nr. 84/2012 întrucât drepturile au fost stabilite prin acord încheiat după . Legii-cadru nr. 284/2010, se reține că drepturile plătite nelegal trebuie restituite.

Astfel, instanța a dispus admiterea acțiunii formulate și obligarea pârâtului să plătească în favoarea reclamantei suma de 3.437 lei reprezentând prejudiciu creat prin plata nelegală a unor premii de C. și de P..

Împotriva acestei soluții a formulat apel pârâtul. În motivarea apelului său, acesta a arătat următoarele: în calitate de angajat al reclamantei, în conformitate cu prevederile contractului colectiv de muncă negociat la nivelul acestei instituții, a beneficiat de prime de P. și de C. în cursul anului 2011; ulterior, în urma controlului efectuat de către Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Tulcea, nesocotind puterea de lege a contractului încheiat și considerând că plata acestor prime s-a făcut fără temei legal, reclamata l-a acționat în judecată pentru a recupera prejudiciul presupus a fi creat prin acordarea acestor drepturi; consideră că nu datorează suma la care a fost obligat de către instanța de fond, întrucât aceasta a fost prevăzută în bugetul propriu de venituri și cheltuieli al reclamantei pentru anul 2011; invocă prevederile art.1 alin.1 din Legea nr. 130/1996; interpretând per a contrario dispozițiile legale menționate, consideră că prin contractele/acordurile colective de muncă pot fi negociate, clauze referitoare la drepturile a căror acordare și al căror cuantum nu sunt stabilite prin dispoziții legale; în acest sens consideră că sunt și prevederile art.11 din Codul muncii; se invocă și prevederile art.8 alin.(4) din Legea nr. 130/1996 și Convenția OIM nr.154/1981; mai mult, consideră că obligațiile decurgând din contractul colectiv de muncă nu puteau fi încălcate întrucât acesta a fost înregistrat și prin acest fapt a devenit opozabil și în același timp, obligatoriu pentru părțile contractului, potrivit art. 229 alin.4 din Codul Muncii și art.30 alin.1 din Legea nr.130/1996, iar obligativitatea exercitării contractului colectiv de muncă derivă și din prevederile Convenției OIM nr. 131/1970, pe lângă faptul că alin.2 al ambelor articole prevede atragerea răspunderii părților care se fac vinovate de neîndeplinirea obligațiilor avansate prin contractul colectiv de muncă; este de relevat și că DMPS Tulcea a înregistrat contractul colectiv de muncă, fără obiecțiuni, aceasta exercitându-și controlul de legalitate; potrivit art.8 din Legea nr. 130/1996, clauzele din contractele colective se stabilesc în limitele și în condițiile prevăzute de lege, iar clauzele negociate cu încălcarea dispozițiilor legale sunt lovite de nulitate absolută (art. 24 alin.1), nulitate care se constată de instanța competentă, la cererea părții interesate (art.24 alin.2 din Legea nr. 130/1996); subliniază că instanța de fond nu a ținut cont nici de faptul că în momentul înregistrării contractului colectiv de muncă, direcțiile generale teritoriale de muncă și protecție socială au obligația de a verifica dacă acestea conțin clauze negociate cu nerespectarea dispozițiilor art.8, exercitând în acest mod controlul de legalitate și dacă constată negocierea unor clauze cu încălcarea art.8, au obligația de a lua măsuri de intrare în legalitate, de a se înlătura din contract clauzele contrare legii (art. 27 alin. 2 coroborat cu art.28); însă procedura descrisă nu a avut loc, ceea ce înseamnă că DMPS și-a dat avizul favorabil, moment în care contractul colectiv începe să-și producă efectele, deoarece numai refuzul înregistrării acestuia făcea inaplicabile clauzele cuprinse în respectivul contract, mai precizează că pentru angajarea răspunderii patrimoniale a salariaților era necesară întrunirea anumitor condiții: - calitatea de salariat; - fapta ilicita si personală a salariatului săvârșită în legătura cu munca sa; - raportul de cauzalitate între faptă, prejudiciu și vinovăția (culpa) salariatului; în lipsa uneia dintre aceste condiții această răspundere nu există; consideră că în cauză nu s-a făcut dovada unei fapte ilicite si personale a sa, săvârșită în legătura cu munca, astfel că drepturile bănești au fost acordate în mod legal; deși angajatorul a încercat să recupereze suma pretinsă printr-un angajament de plată a refuzat să o achit deoarece consideră că nu o datorează fiind achitată în mod legal, în baza unui act negociat la nivelul instituției.

Pentru considerentele expuse solicită ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună admiterea apelului și anularea sentinței Tribunalului Tulcea.

Intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului sens în care a reiterat, în esență, susținerile din cererea introductivă.

În apel nu s-au administrat alte probe.

Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 476 – 480 Cod.pr.civ., Curtea constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:

Este adevărat că drepturile încasate de apelantul pârât erau prevăzute de contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul unității în anul 2011.

Dar, în ceea ce privește efectele acestui contract colectiv de muncă, trebuie reținut că deși potrivit art. 243 din Codul Muncii (în forma în vigoare anterior republicării, aplicabilă la data de 01.01.2011) respectiv art.229 al.4 din Codul Muncii republicat, executarea acestuia este obligatorie pentru părți, acest contract se supune și normelor speciale derogatorii.

Ca urmare, dacă un act normativ cu putere de lege interzice în mod expres acordarea unor drepturi prevăzute în contractul colectiv de muncă, clauzele contrare cuprinse în contractul colectiv de muncă nu mai pot produce efecte.

Astfel cum a stabilit Curtea Constituțională prin Decizia nr.292 din 1 iulie 2004, încheierea acestora nu se poate face decât cu respectarea legii. Aceste contracte sunt izvor de drept, dar forța lor juridică nu poate fi superioară legii. În consecință, contractele colective "sunt garantate în măsura în care nu încalcă prevederile legale în materie"; în caz contrar "s-ar încălca un principiu fundamental al statului de drept, și anume primordialitatea legii în reglementarea relațiilor sociale". În consecință, negocierea contractelor colective nu se poate face decât cu respectarea dispozițiilor legale existente (a se vedea, în acest sens, Decizia nr.65 din 20 iunie 1995 sau Decizia nr.383 din 23 martie 2011).

Trebuie avut în vedere că prin Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1/17.01.1995 s-a stabilit că „puterea de lucru judecat ce însoțește actele jurisdicționale, deci și deciziile Curții Constituționale, se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care se sprijină acesta. Soluția este aceeași și pentru efectul general obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale”.

În acest sens trebuie avute în vedere prevederile art. 9 (2) din Legea nr. 285/2010 potrivit cu care în anul 2011, ordonatorii de credite nu vor acorda premii si prime de vacanta.

Așadar, în anul 2011, prin voința legiuitorului nu se puteau acorda prime pentru sărbători astfel cum s-au acordat de către intimată apelantului iar aceste sume încasate constituie sume nedatorate.

Ca urmare, nu se pune problema îndeplinirii condițiilor răspunderii patrimoniale reglementate de art.254 din Codul Muncii rep. ci de îndeplinirea condițiilor art.256 din Codul Muncii rep. care se referă tocmai la obligația salariaților care au încasat o sumă nedatorată de la angajator să o restituie.

Singura condiție în acest caz este ca suma încasată să nu fi fost datorată, condiție îndeplinită în cauză pentru motivele expuse deja.

Față de toate aceste considerente, în temeiul art.480 Cod.pr.civ. se va respinge ca nefondat apelul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul civil formulat de apelantul pârât S. E. – domiciliat în ., împotriva sentinței civile nr.3297 din data de 28 august 2013, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimata reclamantă U. A. TERITORIALĂ . sediul procesual ales la cabinet avocat I. S. G. – cu sediul în oraș Măcin, ..19, ., ca nefondat.