Recalculare pensie. Decizia nr. 152/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 152/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 21-10-2014 în dosarul nr. 27/88/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.152/AS
Ședința publică din 21 Octombrie 2014
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE M. B.
Judecător R. A.
Grefier D. R.
S-a luat în examinare apelul civil formulat de apelanta pârâtă C. JUDEȚEANĂ DE PENSII TULCEA, cu sediul în Tulcea, ., județul Tulcea, împotriva sentinței civile nr.553/11.03.2014 pronunțate de Tribunalul Tulcea în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant M. A., domiciliat în Tulcea, ..99, ..B, ., având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită conform art.155 și urm. cod pr.civilă.
Apelul este declarat în termen, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru.
După referatul grefierului de ședință:
Instanța socotindu-se lămurită asupra cauzei, declară dezbaterile încheiate, constată dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra apelului de față, având în vedere că apelanta pârâtă a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
CURTEA :
Asupra apelului de față;
Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea la data de 09 ianuarie 2014 și înregistrată sub nr._, reclamantul M. A. în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de Pensii Tulcea a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la recalcularea pensiei de asigurări sociale de care beneficiază, cu luarea în calcul a veniturilor suplimentare obținute din ore suplimentare peste programul de lucru și acordul global, precum și în funcție de salariul brut conform adeverinței nr.4000/2400 /1243/27.02.2013.
În motivare, s-a arătat că în perioada 14.08.1978 – 30.06.1987, 12.07.1993 – 10.07.2000 reclamantul a fost angajat cu contract de muncă încheiat pe perioadă nedeterminată la S.N. Tulcea (actualmente VARD Tulcea).
S-a mai arătat că, în această perioadă toți angajații au lucrat în acord global și au efectuat ore suplimentare peste program.
A mai precizat reclamantul că, la data la care a îndeplinit cerințele legale pentru pensionare a depus o cerere în acest sens la C. Județeană de Pensii Tulcea, care a emis Decizia nr._/06.03.2000.
S-a mai arătat că, în raport de stagiul de cotizare și de veniturile încasate pensia stabilită era prea mică, pârâta neluându-i în considerare veniturile suplimentare rezultate din ore suplimentare peste program și acord global, deoarece nu au caracter de spor permanent.
În acest sens, reclamantul a solicitat pârâtei o recalculare, însă cererea i-a fost respinsă, prin Decizia nr._/29.07.2013.
A mai menționat reclamantul că, pârâta nu a ținut cont de Legea nr. 3/1977, de Decretul nr. 389/11.10.1972, de HG nr. 1109/1990, Legea nr. 49/1992, OUG nr. 2/1999 și nici de Decizia Curții Constituționale a României din 24.10.2006.
În dovedire, a depus adeverința nr._ /27.02.2012, Decizia nr._/06.03.2000, Decizia nr._/30.11.2007, cupon de pensie și Decizia nr._/29.07.2013.
La data de 22 ianuarie 2014 pârâta a depus precizări prin care a arătat că, în temeiul art. 149 din Legea nr. 263/2010, decizia de pensie nr._/29.07.2013 a fost contestată la Comisia Centrală de Contestații, fiind înregistrată la C.J.P. Tulcea la nr._/05.08.2013 iar prin adresa nr._/20.08.2013 a fost trimisă spre soluționare comisiei, motiv pentru care față de această situație se află în imposibilitatea de depune întâmpinare și actele care au stat la baza emiterii deciziei de pensie nr._/27.07.2013.
La termenul de judecată din data de 11 februarie 2014 pârâta a depus la dosar concluzii scrise prin care a solicitat respingerea pretențiilor reclamantului ca nefondate.
A mai arătat pârâta că prin decizia nr._/29.07.2013 a fost respinsă cererea reclamantului de a valorifica veniturile realizate în acord global și a orelor suplimentare din adeverința nr._ /27.02.2013 emisă de STX OSV Tulcea.
S-a mai arătat că, aceste venituri nu au fost valorificate pentru că s-a avut în vedere art. 165 alin. 1 din Legea nr. 263/2010 care prevede că la determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă, astfel: salariile brute, până la data de 1 iulie 1977; salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991, salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991, precum și alin.2 din aceeași legea, care prevede că la determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere și sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.
Potrivit art. 127 alin. 1 din H.G. nr. 247/2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010, sporurile cu caracter permanent care se pot valorifica la stabilirea și/sau recalcularea drepturilor de pensie, potrivit art. 165 alin. 2 din lege, sunt cele prevăzute în anexa nr. 15 care prevede că nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001.
În susținerea aspectelor învederate în întâmpinare, pârâta a depus la dosarul cauzei în copie: adeverința emisă de . SA, cererea de recalculare a pensiei și decizia nr._/29.07.2013.
Prin sentința civilă nr. 553/11.03.2014 pronunțată de Tribunalul Tulcea s-a admis acțiunea formulată de reclamant și a fost obligată pârâta C. Județeană de Pensii Tulcea să emită o decizie de recalculare a drepturilor de pensie ale reclamantului cu includerea în baza de calcul a veniturilor brute (inclusiv a veniturilor menționate la rubrica „venit pentru munca în acord”, precum și a veniturilor menționate la rubrica „ venit pentru ore suplimentare”), conform adeverinței nr. 4000/2400/ 1243/27.02.2013 emisă de .” SA, cu excepția compensărilor de care a beneficiat reclamantul în perioada iulie 1996-ianuarie 1997 conform HG nr.542/1996, așa cum s-a menționat în adresa nr.4000/1476/10.03.2014 emisă de ., cu acordarea drepturilor începând cu data de 1.08.2013.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Prin decizia nr._/30.11.2007 reclamantului M. A. i s-au recalculat drepturile de pensie pentru limită de vârstă stabilite inițial prin decizia cu același număr din data de 06.03.2000, ajungându-se la o pensie în cuantum de 590 lei, punctajul mediu anual fiind de 1,_.
La data de 08.07.2013 sub nr._, reclamantul a solicitat Casei Județene de Pensii Tulcea o nouă recalculare a pensiei sale prin valorificarea veniturilor brute menționate în adeverința nr._ /27.02.2013 emisă de . SA. S-a solicitat de asemenea, valorificarea veniturilor privind munca în acord global și a veniturilor pentru ore suplimentare cuprinse în aceeași adeverință.
Această cerere a fost însă respinsă de pârâta C. județeană de Pensii Tulcea cu motivarea că la determinarea punctajelor anterioare datei de 04.04.2001 se utilizează salariile brute sau nete în conformitate cu modul de înregistrare al acestora în carnetul de muncă potrivit art. 165 din Legea nr. 263/2010, iar veniturile pentru munca în acord global pentru ore suplimentare nu reprezintă sporuri cu caracter permanent prevăzute în anexa nr. 15 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 aprobate prin HG nr. 257/2011.
În aceste condiții pârâta, a emis decizia nr._/29.07.2013, contestată de reclamant prin cererea înregistrată la C. Județeană de Pensii Tulcea sub nr._/05.08.2013, fiind înaintată ulterior la Comisia Centrală de Contestații din cadrul CNPP cu adresa nr._/20.08.2013.
Până la data pronunțării prezentei hotărâri entitatea menționată nu a emis nicio hotărâre cu privire la contestația reclamantului.
Potrivit adeverinței nr._ /27.02.2013 emisă de . SA rezultă că în perioada ianuarie 1979 – iulie 1987 și iulie 1993 – iulie 2000 reclamantul a realizat o . venituri brute din salarii, venituri în cadrul cărora, în anumite perioade de timp s-au adăugat și veniturile realizate prin efectuarea de ore suplimentare, precum și cele realizate pentru munca în acord global.
În realitate, reclamantul a fost angajatul societății încă din data de 14.08.1978 însă unitatea angajatoare a precizat că pentru anul 1978 arhiva societății nu posedă state de plată.
Din aceeași adeverință rezultă că, în perioada 1978 – 2000 compania a virat contribuția de asigurări sociale, calculată la câștigul lunar brut, în conformitate cu prevederile legislative în vigoare la data respectivă.
La solicitarea instanței, adeverința sus menționată a fost completată cu adresa nr. 4000/1476/10.03.2014 emisă de același angajator, denumit în prezent ., înscris potrivit căruia reiese că în perioada iulie 1996 – ianuarie 1997 reclamantul a beneficiat de o . venituri ( compensări conform HG nr. 542/05.07.1996 ) pentru care s-a achitat contribuția de asigurări sociale conform legislației în vigoare.
Inițial, Legea nr. 27/1966 privind pensiile de asigurări sociale de stat, prevedea că plata contribuției de asigurări sociale era datorată de angajatori și se calcula prin raportare la venitul brut realizat.
Conform art. 1 din Decretul nr. 389/1972 „unitățile socialiste de stat, organizațiile cooperatiste, alte organizații obștești, orice alte persoane juridice, precum și persoanele fizice, care folosesc personal salariat, sunt datoare să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat, o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat, de persoanele care se califică la locul de muncă sau care urmează cursuri de perfecționare profesională, precum și asupra sumelor primite de ucenici, elevi ai școlilor profesionale, pe timpul cât fac practică în producție, indiferent de forma în care se realizează aceste venituri, de fondul din care se plătesc și de durata contractului de muncă.”
Totodată, potrivit art. 3 din Lg. nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială, dreptul la pensie era recunoscut tuturor cetățenilor care au desfășurat activitate permanentă pe baza unui contract de muncă și pentru care angajatorii plătiseră contribuția de asigurări sociale prevăzută de lege.
În același timp, dispozițiile art. 10 din același act normativ, prevedeau că baza de calcul a pensiei o constituie retribuția tarifară.
Obligația plății unei contribuții de asigurări sociale a salariaților în funcție de câștigul salarial brut al acestora a fost menținută și prin dispozițile art.2 pct.1 din Lg. nr. 49/1992 privind modificarea și completarea unor reglementări din legislația de asigurări sociale, prin care au fost modificate o . prevederi din Decretul nr.389/1972 și conform cărora "Pentru persoanele juridice și fizice care folosesc personal salariat, contribuția asigurărilor sociale de stat se stabilește diferențiat, astfel:
- „35% asupra câștigului brut realizat de salariații încadrați în grupa I de muncă;
- 30% asupra câștigului brut realizat de salariații încadrați în grupa a II-a de muncă;
- 25% asupra câștigului brut realizat de celelalte categorii de salariați;
- 15% asupra salariului brut primit, dar nu mai puțin decât salariul minim brut pe țară, în cazul personalului casnic angajat de persoane fizice pentru îngrijirea persoanelor în vârstă, handicapaților și a copiilor."
Ulterior, potrivit dispozițiilor art. 2 lit.e din Lg. nr. 19/2000 și art. 2 lit. c și d din Legea nr. 263/2010, s-a stabilit că sistemul public se organizează și funcționează având ca principii de bază: „e) principiul contributivității, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite”.
Acest principiu al contributivității care a guvernat organizarea și funcționarea sistemului de pensii și în perioada 1966-2000, chiar dacă nu a beneficiat de o reglementare expresă, a cunoscut o mai mare dezvoltare sub imperiul Lg. nr.19/2000 care stipulează prin art. 78 alin 1 că „ numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Institutul Național de S. și Studii Economice”.
Conform prevederilor art. I pct. 7 din Ordinul nr. 680/2007 al Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, prin sintagma „venit brut realizat lunar” se înțelege „ venitul brut în bani, achitat din fondul de salarii, reprezentând:
a) salariile de bază brute corespunzătoare timpului efectiv lucrat în program normal și suplimentar potrivit formei de salarizare aplicate, inclusiv indemnizațiile de conducere, salariile de merit, indexări, compensări și alte drepturi care, potrivit actelor normative, fac parte din salariul de bază;
b) sporurile, indemnizațiile și sumele acordate sub formă de procent din salariu ori sume fixe, indiferent dacă au caracter permanent sau nu, plătite pentru: condiții deosebite de muncă (condiții grele, periculoase, nocive, penibile); activitate desfășurată în mediul rural, în zone izolate; activitate desfășurată de nevăzători; munca prestată în schimbul de noapte; îndeplinirea unor sarcini, activități și responsabilități suplimentare funcției de bază; sporul de fidelitate și altele asemănătoare;
c) sumele plătite pentru timpul nelucrat (concedii de odihnă, indiferent de perioada efectuării, concedii de studii, zile de sărbători, zile de repaus săptămânal, concedii plătite pentru evenimente familiale deosebite, ziua profesiei, zile necesare instalării pe post în cazul transferului, întreruperi ale lucrului din motive neimputabile salariaților);”
Totodată, prin Decizia nr. 5/20.09.2010 pronunțată în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte și a decis că, în interpretarea dispozițiilor art. 2 lit. e), art. 78 și art. 164 alin. (1) și (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și ale art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, sumele plătite pentru munca prestată de foștii salariați în regim de lucru prelungit, în condițiile art. 1 și 2 din Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.546/1952, se au în vedere la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public.
Pentru a pronunța această soluție, Înalta Curte a reținut că veniturile realizate din munca prestată peste programul normal de lucru sunt venituri cu caracter tarifar, care trebuie luate în calcul la stabilirea bazei de calcul al pensiei datorate pentru munca depusă, subliniind faptul că pentru aceste sume s-a plătit contribuția la asigurările sociale de stat, conform Decretului nr. 389/1972 cu privire la contribuția pentru asigurările sociale de stat.
De asemenea, prin Decizia nr. 19 din 17 octombrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte și a stabilit că, în interpretarea dispozițiilor art. 2 lit. e), art. 78 și art. 164 alin. (1) și (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și ale art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, formele de retribuire obținute în acord global, prevăzute de art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 57/1974, vor fi luate în calcul la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut și pentru acestea s-a plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii.
Pentru a pronunța această soluție, Înalta Curte a reținut că dispozițiile pct. VI din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 pot fi înlăturate, întrucât intră în contradicție atât cu prevederile anterioare din același act normativ, cât și cu Legea nr. 19/2000, deoarece încalcă principiul fundamental al contributivității anterior datei de 1 aprilie 2001.
La data de 10 decembrie 2012 ÎCCJ a pronunțat decizia cu nr. 19 în recurs în interesul legii statuând că „În interpretarea și aplicarea prevederilor art. 2 lit. e) și art. 164 alin. (2) și (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și pct. V din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, sporurile și alte venituri suplimentare realizate anterior datei de 1 aprilie 2001 vor fi luate în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public dacă au fost incluse în baza de calcul conform legislației anterioare, sunt înregistrate în carnetul de muncă sau în adeverințele eliberate de unități, conform legislației în vigoare, și pentru acestea s-a plătit contribuția de asigurări sociale.”
Instanța supremă a reținut în motivarea acestei decizii că, aplicarea principiului contributivității impune luarea în calcul a sporurilor și veniturilor suplimentare utilizate la determinarea punctajelor medii anuale pentru perioadele anterioare Legii nr. 19/2000, în măsura în care acestea au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, au fost înregistrate în carnetul de muncă sau rezultă din adeverință, conform legislației în vigoare, și s-a plătit contribuția de asigurări sociale.
În aceste condiții, neluarea în considerare a unor sume pentru care s-au plătit contribuțiile de asigurări sociale echivalează cu o încălcare a principiului contributivității, având drept finalitate nerealizarea scopului avut în vedere de legiuitor, astfel cum de altfel a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție și prin Decizia nr. 19 din 17 octombrie 2011 pronunțată în recurs în interesul legii privind interpretarea dispozițiilor art. 2 lit. e), art. 78 și art. 164 alin. (1) și (2) din Legea nr. 19/2000 și ale art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005.
În concluzie, instanța reține că, în speță, ceea ce interesează nu este caracterul permanent sau nepermanent al acestor venituri, ci faptul că statul a încasat, în perioada derulării raporturilor de muncă, contribuțiile de asigurări sociale pe care le-a stabilit în sarcina angajatorului iar acum revine asiguraților dreptul să primească o contraprestație corespunzătoare din partea acestuia pentru a exista un echilibru al raporturilor juridice dintre părți.
În același timp, se apreciază că trebuie acordată prevalență dispozițiilor legale cu valoare de principiu în raport cu cele care decurg din acesta dar nu-l respectă, întrucât soluția contrară ar presupune încălcarea principiului cu consecința că, pe de o parte nu s-ar fi realizat scopul avut în vedere de legiuitor la edictarea acestuia, iar pe de altă parte s-ar crea o discriminare între persoanele care au realizat stagii de cotizare anterior și ulterior intrării în vigoare a Lg. nr. 19/2000, în condițiile în care baza de calcul pentru plata contribuțiilor este alcătuită din totalitatea veniturilor realizate de către asigurat.
Practica Curții Supreme a Drepturilor Omului de la Strasburg și Curții de Justiție a Uniunii Europene de la Luxembourg a statuat că pensia constituie un drept patrimonial, iar neacordarea sau diminuarea pensiei ar leza acest drept și ar echivala cu o expropriere.
În conformitate cu art. 14 din aceeași Convenție, pentru interzicerea discriminării și art. 1 din Protocolul 1 referitor la protecția proprietății, Curtea Europeană a reținut că „ noțiunea de bun înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică, astfel încât dreptul la pensie este asimilat dreptului de proprietate” ( cauza Buchen versus Cehia ).
În același sens, în cauza Gaygusuz versus Austria (1996 ), Curtea a decis că” pensia constituie un drept patrimonial în sensul articolului 1 din Protocolul 1 al CEDO și se constată o discriminare în sensul articolului 14 dacă lipsește o justificare obiectivă rezonabilă pentru diminuarea patrimoniului reclamantului”.
De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că drepturile de asigurări sociale sunt legate de plata contribuțiilor de asigurări sociale specifice, considerându-se că „dreptul la alocația de urgență (pentru care reclamantul plătise contribuția specifică) reprezintă un drept patrimonial în sensul art. 1 paragraful 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale”, (Cauza Gaygusuz împotriva Austriei din 16 septembrie 1996).
Rezultă astfel că, principalul element obiectiv apt să conducă la o justă și legală stabilire și reactualizare a pensiilor provenind din fostul sistem de asigurări sociale de stat îl reprezintă contribuțiile de asigurări sociale plătite, astfel că la stabilirea și reactualizarea drepturilor de pensie trebuie luate în calcul toate veniturile de natură salarială pentru care angajatorul sau angajatul au plătit contribuția pentru asigurările sociale de stat.
Față de toate aceste aspecte, rezultă că, întrucât reclamantul a dovedit pretențiile sale precizate în adeverința anterior menționată, instanța, în temeiul art.153 lit. f și g coroborat cu art. 156 din Lg. nr. 263/2010, urmează să admită acțiunea.
D. consecință, va fi obligată pârâta să emită o decizie de recalculare a drepturilor de pensie ale reclamantului cu includerea în baza de calcul a veniturilor brute ( inclusiv a veniturilor menționate la rubrica „venit pentru munca în acord”, precum și a veniturilor menționate la rubrica „ venit pentru ore suplimentare”), conform adeverinței nr._ /27.02.2013 emisă de .” SA, cu excepția compensărilor de care a beneficiat reclamantul în perioada iulie 1996-ianuarie 1997 conform HG nr.542/1996, așa cum s-a menționat în adresa nr.4000/1476/10.03.2014 emisă de ., cu acordarea drepturilor începând cu data de 1.08.2013.
Împotriva acestei soluții a formulat apel pârâta. În motivarea apelului său, aceasta a arătat următoarele:
In art.165 alin.(l) și (2) din Legea nr.263/2010 se precizează:
(1) La determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă, astfel: a) salariile brute, până la data de 1 iulie 1977;
h) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991; c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991. I (2) ia determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere și por urile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare. "
În art.127alin.(l)din H.G. nr.257/2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 se prevede Că: " Sporurile cu caracter permanent care se pot valorifica la stabilirea și/sau recalcularea drepturilor de pensie, potrivit prevederilor ari. 165 alin. (2) din lege, sunt cele prevăzute în anexa nr. 15."
În Anexa nr. 15 din H.G. nr. 257/2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263 /2010 se prevede că: Mențiune: Nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual in/n, Jacul parte clin bază de calcul a pensiilor", conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001: formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bazări sau cote procentuale; formele de retribuire pentru "orele suplimentare" realizate peste programul de lucru;
Față de dispozițiile legale invocate solicită a se constata că nu pot fi valorificate următoarele venituri: veniturile brute, întrucât art. 165 din Legea nr. 263/2010 prevede că la determinarea punctajelor lunare, pentru perioada anterioară datei de 01.04.2001, se utilizează sal brute sau nete, după caz, precum și-sporurile cu caracter permanent care au făcut din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare date de 01.04.2001; sumele cu titlu de "acord global" și "veniturile pentru ore suplimentare" perj aceste venituri nu constituie sporuri cu caracter permanent, conform Anexei nr.15 la Normele de aplicare a Legii nr. 263/2010 aprobate prin H.G. nr. 257/2011 și nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 01 aprilie 2001.
Pentru motivele expuse solicită admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței apelate și pe fond, respingerea pretențiilor intimatului ca nefondate.
Intimata pârâtă nu a depus întâmpinare.
În apel nu s-au administrat alte probe.
Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 476 – 480 Cod.pr.civ., Curtea constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Trebuie avut în vedere că Tribunalul a obligat pârâta să stabilească un anumit punctaj mediu anual rezultat din valorificarea adeverințelor 4000/2400/_.02.2013 emisă de . cu excepția veniturilor de care a beneficiat în perioada iulie 1996 – ianuarie 1997 conform HG nr.542/1996 indicate în adresa nr._/10.03.2014 emisă de ..
Recurenta susține că veniturile brute atestate în adeverințele prezentate de reclamant nu pot fi valorificate, fiind avute în vedere salariile tarifare înscrise în carnetul de muncă și sporurile permanente.
Or, din prevederile art.76 din Normele de aplicare a Legii nr. 263/2010 aprobate prin HG nr.257/2011 rezultă că veniturile care sunt avute în vedere pentru determinarea punctajului mediu anual pot rezulta fie din carnetul de muncă fie din adeverințe eliberate de angajator. Cerea de recalculare a pensiei a fost formulată de reclamant sub imperiul Legii nr. 263/2010.
Ca urmare, este nerelevant că drepturile salariale atestate de adeverințe sunt superioare celor înscrise în carnetul de muncă important fiind că angajatorul, căruia îi incumbă răspunderea pentru veridicitatea datelor înscrise în adeverință conform art. 125 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010, potrivit cu care angajatorii sau orice alți deținători de arhive sunt direct răspunzători, în condițiile legii, de legalitatea, exactitatea si corectitudinea datelor, elementelor si informațiilor pe care le înscriu, in baza documentelor deținute, în adeverințele pe care le eliberează in vederea stabilirii, recalculării sau revizuirii drepturilor de pensie.
Recurenta nu este în drept să conteste modul de salarizare al reclamantului.
Importantă este încasarea respectivelor venituri și achitarea contribuției de asigurări sociale.
Principiul contributivității, reglementat de Legea nr. 263/2010 în art.2 lit.c nu este un principiu nou în sistemul asigurărilor sociale, el regăsindu-se și în Legea nr. 19/2000 art.2 lit.e) și, într-o altă formulare, în art.1 alin. 2, art. 3 și art. 21 din Legea nr. 3/1977.
Din raportul de expertiză întocmit în cauză rezultă că apelanta nu a valorificat în mod corect aceste adeverințe.
Or, prin Decizia nr. 19/2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii s-a stabilit cu caracter obligatoriu că „în interpretarea și aplicarea prevederilor art. 2 lit. e) și art. 164 alin. (2) și (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și pct. V din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, sporurile și alte venituri suplimentare realizate anterior datei de 1 aprilie 2001 vor fi luate în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public dacă au fost incluse în baza de calcul conform legislației anterioare, sunt înregistrate în carnetul de muncă sau în adeverințele eliberate de unități, conform legislației în vigoare, și pentru acestea s-a plătit contribuția de asigurări sociale.”
În considerentele acestei decizii s-au reținut următoarele:
„În aceste condiții, neluarea în considerare a unor sume pentru care s-au plătit contribuțiile de asigurări sociale echivalează cu o încălcare a principiului contributivității, având drept finalitate nerealizarea scopului avut în vedere de legiuitor, astfel cum de altfel a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție și prin Decizia nr. 19 din 17 octombrie 2011 pronunțată în recurs în interesul legii privind interpretarea dispozițiilor art. 2 lit. e), art. 78 și art. 164 alin. (1) și (2) din Legea nr. 19/2000 și ale art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005.
În plus, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în jurisprudența sa că drepturile de asigurări sociale cuvenite în baza contribuțiilor de asigurări sociale plătite constituie un bun patrimonial în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ratificată de statul român prin Legea nr. 30/1994.
Cu titlu de exemplu este de menționat Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 7 februarie 2012, pronunțată în Cauza A. M. F. ș.a. împotriva României, prin care Curtea, deși a respins cererea ca inadmisibilă, a reafirmat faptul că art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție garantează plata prestațiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuții la bugetul asigurărilor sociale (relevantă în acest sens este și Cauza C. A. ș.a. împotriva României).
De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că drepturile de asigurări sociale sunt legate de plata contribuțiilor de asigurări sociale specifice, considerându-se că dreptul la alocația de urgență (pentru care reclamantul plătise contribuția specifică) reprezintă un drept patrimonial în sensul art. 1 paragraful 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Hotărârea în Cauza Gaygusuz împotriva Austriei din 16 septembrie 1996.
În concluzie, principalul element obiectiv apt să conducă la o justă și legală stabilire și reactualizare a pensiilor provenind din fostul sistem de asigurări sociale de stat îl reprezintă contribuțiile de asigurări sociale plătite, astfel că la stabilirea și reactualizarea drepturilor de pensie trebuie luate în calcul toate sporurile și alte venituri de natură salarială pentru care angajatorul/angajatul a plătit contribuția pentru asigurările sociale de stat”.
Aceste aspecte de principiu sunt aplicabile și interpretării prevederilor Legii nr. 263/2010.
În cauză, se constată că sunt îndeplinite condițiile pentru ca veniturile atestate de adeverințele respective să fie valorificate în calculul punctajului.
Astfel, este vorba de veniturile lunare efectiv încasate de reclamant pentru care în adeverință se atestă plata contribuțiilor de asigurări sociale.
De asemenea, se are în vedere că Tribunalul a ținut cont de adresa nr._/10.03.2014 emisă de . excluzânnd dintre veniturile valorificabile acele venituri pentru care emitentul adresei a arătat că nu s-au plătit contribuții de asigurări sociale.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 312 Cod.pr.civ. se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge apelul civil formulat de apelanta pârâtă C. JUDEȚEANĂ DE PENSII TULCEA, cu sediul în Tulcea, ., județul Tulcea, împotriva sentinței civile nr.553/11.03.2014 pronunțate de Tribunalul Tulcea în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant M. A., domiciliat în Tulcea, ..99, ..B, ., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21 octombrie 2014.
Președinte, Judecător,
M. B. R. A.
Grefier,
D. R.
Jud.fond: L.D.P.
Red.dec.jud.A. R.
21.11.2014- 2 ex.
Emis 2 .
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 153/2014. Curtea de Apel... | Recalculare pensie. Decizia nr. 214/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
