Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 105/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 105/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 18-03-2014 în dosarul nr. 6441/118/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.105/CM
Ședința publică din data de 18 martie 2014
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
Completul compus din:
Președinte - M. S. S.
Judecător – J. Z.
Grefier - G. I.
Pe rol, soluționarea apelului civil formulat de apelanta pârâtă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ – „CFR MARFĂ” S.A. – cu sediul ales în municipiul C., . nr.2, județul C. împotriva sentinței civile nr.4014 din data de 28 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant N. N. – cu domiciliul ales în municipiul C., ., ., ., având ca obiect – drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art.153 și următoarele Cod procedură civilă.
Apelul este declarat în termen, motivat și scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care s–au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.
Totodată, învederează că apelanta pârâtă a solicitat judecata apelului în lipsă, conform art.223 alin.3 Cod procedură civilă.
Curtea constată că nu sunt motive de amânare, apreciază cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă conform art.223 Cod procedură civilă.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Constanta sub nr._ reclamantul N. N. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta SNTFM CFR Marfa SA să se dispună obligarea piritei la plata salariului suplimentar pentru anul 2010, la plata primei de C. pentru anul 2010 si contravaloarea tichetelor de masa neacordate pentru perioada iulie_11, drepturi bănești actualizate cu indicele de inflație.
In motivarea acțiunii reclamantul arată în esența că este angajatul pârâtei iar aceasta refuză să îi achite drepturile bănești solicitate. Arată reclamantul că drepturile salariale si celelalte drepturi de care a beneficiat prin contractele de munca sunt ridicate la rang de principiu în baza normelor constituționale. Susține reclamantul ca prima de ziua feroviarului, prima de P. și C. și contravaloarea tichetelor de masă fac parte din drepturile de natură salarială și astfel termenul de prescripție aplicabil este de 3 ani.
In drept au fost invocate dispozițiile art.40, 161, 236, 238, 243, 283 c. muncii, legea 130/1996, CCM pe anii 2007-2008 si 2009-2010.
Pârâta a formulat întimpinare prin care a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune. Susține pârâta că prin cerere reclamantul solicită executarea unor clauze din CCM prin prisma prevederilor art.268 alin.1 lit.e c. muncii. Contractul colectiv de munca este un contract general, permanent si obligatoriu pe perioada sa de valabilitate, astfel ca orice conflict in legătura cu executarea sa este în strânsă legătură cu perioada de valabilitate, iar termenul de prescripție este cel de 6 luni. S-a invocat si termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art.268 alin.1 lit.c c. muncii referitor la acordarea drepturilor bănești pentru perioada anterioară termenului de 3 ani.
Pe fondul cauzei pârâta susține că cererea este nefondată.
CFR Marfa este o societate cu capital de stat si unul din agenții economici monitorizați in baza prevederilor OUG 79/2008. Prin HG 142/2005 si HG 50/2006 s-a prevăzut pentru agenții economici monitorizați, fondul de salarii si numărul mediu de personal precum si reducerile efective de personal, defalcate pe trimestre la nivelul fiecărui minister. Menționează pârâta că în anii 2007/2008,209/2010,2011 au fost aplicate succesiv CCM la nivel de unitate si numai in perioada 1.01.2009-3.06.2009 nu a existat încheiat CCM la nivel de unitate, aplicându-se CCM la nivel de ramura transporturi, cererile reclamantului sunt nefondate. Considera pârâtul că este nelegală cererea de acordare a unor drepturi reglementate de alte contracte colective de munca anterioare anului 2009 daca la nivelul de unitate contractul colectiv de munca prevede ca pentru anul 2009 sa nu se aplice prevederile ori clauzele si deci sa nu se acorde anumite drepturi bănești. Prin urmare, prevederile Contractului colectiv de muncă la nivel de unitate sunt opozabile părților care l-au semnat si, câtă vreme nu s-a constatat nulitatea unei clauze acesta își produce efectele.
Prin sentința civilă nr.4014 din data de 28 octombrie 2013, pronunțată în dosarul civil nr._ 72013, Tribunalul C. a respins exceptia prescrierii dreptului la actiune intemeiata pe dispozitiile art 268 alin 1 lit e c.muncii ca nefondata.
A admis in parte exceptia prescrierii dreptului la actiune intemeiata pe dispozitiile art 268 alin lit c c.muncii in ceea ce priveste contravaloarea tichetelor de masa pe perioada iunie 2010-9 iulie 2010.
A admis in parte actiunea formulata de reclamantul N. N. în contradictoriu cu pârâtul S. N. DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFA ,,CFR MARFA S.A..
A obligat pârâta să plateasca reclamantului salariul suplimentar aferent anului 2010, ajutorul material de C. pe anul 2010 si contravaloarea tichetelor de masa pe perioada 9 iulie 2010- 31 ianuarie 2011, drepturi banesti actualizate cu indicele de inflatie din data platii.
A respins cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata contravaloarii tichetelor de masa pe perioada iunie 2010-9 iulie 2010 ca prescrisa.
Pentru a pronunța această hotărârea instanța a reținut următoarea situație de fapt iar potrivit art. 248 Cod procedură civilă s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.”
Cu privire la excepția prescrierii dreptului material la acțiune pentru acordarea drepturilor bănești solicitate aferente anului 2010 .
Potrivit art.268 lit.c si e c. muncii „Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator; e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.”
Din textul de lege citat mai sus rezulta ca pentru drepturile salariale termenul de prescripție al dreptului la acțiune este de 3 ani, iar pentru neexecutarea clauzelor contractului colectiv de munca termenul de prescripție al dreptului la acțiune este de 6 luni.
Potrivit art.160 c. muncii „ Salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.”
Din cuprinsul contractului colectiv de munca, rezulta ca dreptul la salariul suplimentar este un drept salarial. Acest aspect rezulta fără echivoc din faptul că dreptul la plata unui salariu de baza de încadrare după expirarea a unui an calendaristic este reglementat in capitolul II din CCM, capitol in care se reglementează sistemul de salarizare. Mai mult, părțile au înțeles să denumească expres sumele de bani ce se vor acorda ca fiind salariu suplimentar si nu prima, ajutor, premiu sau bonus.
Apreciind deci, ca dreptul la salariul suplimentar este un drept salarial neacordat, instanța a constatat că termenul de prescripție aplicabil este cel de 3 ani prevăzut de lit.c a art.268 alin 1 c. muncii.
In ceea ce privește ajutorul material ce urma să se acorde cu ocazia sărbătorilor de C. pe anul 2010 instanța a apreciat că dreptul la acțiune nu s-a prescris.
Acest drept a fost reglementat de către părți în art.64 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate care arată: „In afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia din fondurile angajatorului de următoarele: a) cu ocazia sărbătorilor de Paste si de C. se vor acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare,…Aceste prevederi se aplica cu 1 ianuarie 2010 b) pentru Ziua ceferiștilor se va acorda o premiere stabilita de Consiliul de Administrație cu consultarea delegaților aleși ai sindicatelor cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare…aceste prevederi se aplica cu 1 ianuarie 2010 …” .
Așa cum rezultă din coroborarea art.159, 160 si 164 c. muncii drepturile salariale sunt acele sume de bani constând in salariu de baza, indemnizație, sporuri, alte adaosuri ce se cuvin salariatului ca o contraprestație a muncii depuse in baza contractului individual de munca si care se plătesc lunar.
Părțile, prin negocierea clauzelor contractului, au înțeles să includă aceste drepturi la capitolul VI care reglementează protecția salariatului.
Părțile, prin negocierea clauzelor contractului, au înțeles să includă aceste drepturi la capitolul VI care reglementează protecția salariatului.
Prin urmare acest drept nu a fost inclus la drepturile ce țin de salarizarea angajatului in capitolul II al Contractului colectiv de muncă, ci a fost avut in vedere doar pentru ajutorarea salariatului.
Cu toate acestea, practica judecătoreasca si doctrina au apreciat ca aceste drepturi au natura salariala, fiind considerate de către părți adaosuri la salariu, in sensul art.155 c. muncii si reprezintă o contraprestație a muncii depuse de salariați, nu numai un ajutor material oferit din motive sociale de către angajator.
Stabilindu-se, deci, ca acest drept are natura salariala, instanța a constatat că solicitarea de a se plăti acest drept face sa nu fie aplicabile în speță dispozițiile art.268 lit.e din c. muncii, ci cele ale art.268 lit.c c. muncii.
Prin urmare instanța a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune întemeiata pe dispozițiile art.268 alin 1 lit.e c. muncii.
Cum acțiunea a fost introdusă la data de 09 iulie 2013, instanța a apreciat ca termenul de 3 ani prevăzut de art.268 alin 1 lit.c nu era împlinit la data sesizării instanței cu privire la salariul suplimentar aferent anului 2010 si a ajutorul de C., ci doar cu privire la contravaloarea tichetelor de masa pentru perioada iunie 2010-9 iulie 2010 astfel ca instanța a admis in parte excepția prescripției dreptului material la acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 268 alin.1 lit.c și a respins cererea cu privire la contravaloarea tichetelor de masa pentru perioada iunie 2010-9 iulie 2010 ca prescrisă.
Potrivit dispozițiilor CCM la nivel de unitate reclamanta, in calitatea sa de salariat al piritei putea avea dreptul la plata unui salariu suplimentar pentru munca desfășurata in cursul unui an calendaristic.
Acest drept este expres stabilit si in art. 30, din CCM-ul la nivel de grup de unități pe perioada 2006-2008 si 2008-2010, care arata „Pentru munca ireproșabilă desfășurată in cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.”
Din acest articol rezulta clar ca acest salariu suplimentar era obligatoriu a fi acordat neprevăzându-se doar posibilitatea acordării lui. In acest sens, in alin 3 din același articol se arat a ca pentru plata salariului suplimentar se va constitui un fond aparte din veniturile realizate.
Din anexa 6 la contractul colectiv de munca rezulta criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar pentru munca desfășurată in cursul unui an calendaristic.
In ceea ce privește acordarea contravalorii bonurilor de masa instanța a reținut următoarele:
Potrivit art.1 din legea 142/1998 „Salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator. Tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori. „
Conform art. 81 din CCM la nivel de grup de unități „Începând cu data de 01.01.2007 salariații din unitățile componente ale grupului de unități feroviare vor beneficia de tichete de masa in cuantum de un tichet pentru fiecare zi lucrătoare din luna, in condițiile legislației in vigoare”
In cauza, instanța a apreciat că dificultățile economice întimpinate de către angajator nu sunt suficiente pentru ca acesta sa se exonereze de plata unor drepturi la care era obligat potrivit legii si la care se obligase el însuși prin aprobarea in buget a acestor cheltuieli.
Potrivit art.229 alin.4 c. muncii si art.148 din legea 62/2011 „Executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți.” Acest text de lege instituie forța obligatorie a contractului colectiv de muncă pentru părțile semnatare, contract care se impune întocmai ca si legea..
Executarea vizata de art.229 presupune aducerea la îndeplinire a clauzelor contractului, respectarea drepturilor si obligațiilor asumate de părți.
Totodată, art.41 alin.5 din Constituție garantează caracterul obligatoriu al convențiilor colective intre părți.
Or, dificultățile economice întimpinate de către angajator nu sunt suficiente pentru ca acesta sa se exonereze de plata unor drepturi la care era obligat potrivit legii si la care se obligase el însuși prin aprobarea in buget a acestor cheltuieli.
In CCM la nivel de grup de unități CFR pe anul 2008 prelungit succesiv pina la 31 ianuarie 2011 prin actele aditionale nr. 370/2008 si 4294/2010 se arata la art 71 „In afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariatii vor mai beneficia de urmatoarele:- cu ocazia sarbatorilor de Paste si de C. se va acorda salariatilor un ajutor material stabilit cel putin la nivelul clasei 1 de salarizare… pentru Ziua Feroviarului se va acorda o premiere al carei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administratie, la nivelul clasei 1 de salarizare;.”
Din întregul cuprins al art.71 nu rezulta ca plata ajutoarelor este condiționată de vreun factor.
Din contra, textul alineatului 1 este imperativ, in sensul ca se arata „..salariații vor mai beneficia … se va acorda o premiere…”
Potrivit art.133 din legea 62/2011 „ Clauzele contractelor colective de muncă produc efecte după cum urmează: a) pentru toți angajații din unitate, în cazul contractelor colective de muncă încheiate la acest nivel; b) pentru toți angajații încadrați în unitățile care fac parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă; c) pentru toți angajații încadrați în unitățile din sectorul de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă și care fac parte din organizațiile patronale semnatare ale contractului.”
In corelația dintre diferitele tipuri de contracte colective de munca, contractele colective de munca de la nivel superior constituie, potrivit legii, izvor de drept pentru contractele colective de munca de la nivelurile inferioare. Sub aspectul drepturilor salariaților, contractul colectiv de munca de la nivelul superior reprezintă pentru contractul colectiv de munca de la nivelul inferior o baza minimala. Prin urmare, in contractul colectiv de munca de la nivel inferior se pot stabili numai drepturi egale sau mai mari decât cele din contractul colectiv de la nivel superior (art.238 c. muncii in forma in vigoare la data nașterii drepturilor reclamantului „Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior” )
Din cele expuse, rezulta ca, contractul colectiv de munca la nivel de grup de unități este aplicabil pentru acele unități care fac parte din asociațiile patronale si sindicale din ramura respectiva si care au fost nominalizate in anexa la fiecare contract.
Prin urmare, fiind o dispoziție mai favorabilă pentru salariați, instanța a apreciat că aceasta ( art.71 CCM la nivel de grup de unități) se aplică cu prioritate față de dispozițiile art.64 din CCM la nivel de unitate.
Pentru cele expuse, având in vedere dispozițiile art.64 1 din CCM la nivel de unitate mai sus citate si dispozițiile art.229 si 148 din legea 62/2011 si instanța a obligat pârâta să plătească reclamantului salariul suplimentar pe anul 2010, prima de C. pe anul 2010 si contravaloarea tichetelor de masa pe perioada 9 iulie_11, drepturi bănești actualizate cu indicele de inflație din data plății.
Împotriva aceste hotărâri în termen legal a declarat apel pârâta S. Naționala de Transport Feroviar de Marfa ,,CFR Marfa S.A., care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte:
Solicită instanței de control judiciar să observe că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul solicită obligarea angajatorului pârât la acordarea unor drepturi bănești, invocându-se ca temei juridic al pretențiilor sale, prevederile Contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de R. Transporturi 2008-2010.
Astfel, fiind invocate prevederile contractuale stabilite prin mai multe contracte colective de muncă, de grad diferit, instanța a fost investită să soluționeze cauza, prin prisma dispozițiilor contractuale aplicabile în perioada interesată.
Ori, reținând dispozițiile legale prevăzute de art.229 alin.4 Codul muncii, potrivit cărora „Contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților” și înlăturând apărările pârâtei S. Naționala de Transport Feroviar de Marfa ,,CFR Marfa S.A. privind aplicabilitatea în perioada 2009-2010 a Contractului Colectiv de Muncă încheiat la Nivel de R. Transporturi 2008-2010, întrucât acest contract și-a încetat aplicabilitatea la data de 31.12.2010, în sentința apelată sunt cuprinse motive contradictorii privind aplicabilitatea prevederilor contractuale.
Mai mult, din interpretarea probelor administrate, instanța nu a reținut că salariul de bază brut acordat reclamanților în temeiul contractului individual de muncă și contractul colectiv de muncă ce a reglementat raporturile juridice de muncă dintre părți în perioada 2009-2010 este mai mare decât cel solicitat, prin aplicarea dispozițiilor art.41 alin.3 din contractului colectiv de muncă încheiat la Nivel de R. Transporturi.
Ori, potrivit art.159 alin.1 Codul Muncii, salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă.
Potrivit art.162 alin.1 Codul muncii, nivelurile salariale minime se stabilesc prin contractele colective de muncă aplicabile, iar în temeiul art.159 alin.2 Codul muncii, salariul individual se stabilește prin negocieri individuale între angajator și salariat.
Fiind dovedită negocierea salariului prin Contractul individual de muncă al reclamantului și semnarea Contractului individual de muncă și a actelor adiționale aferente, nivelul salariului de bază brut fiind în conformitate cu nivelurile salariale stabilite în Contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de unitate, apreciază că în mod greșit se face compararea valorii salariului reglementat de Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, față de cel prevăzut de art.41 alin.3 din CM la nivel de R. Transporturi, pentru stabilirea dispozițiilor mai favorabile.
Prin sentința atacată sunt îndepărtate apărările pârâtei, în sensul că potrivit art.24 din Legea nr.130/1196, prevederile Contractelor colective de muncă negociate cu încălcarea art.8 din aceeași lege sunt lovite de nulitate, nulitate care se constată de instanța competentă, la cererea părții interesate. În cazul în care o astfel de cerere pentru constatarea nulității clauzelor unui contract de muncă s-ar admite, atunci clauzele respective pot fi renegociate, iar până la renegocierea lor sunt înlocuite cu prevederile mai favorabile cuprinse în lege sau Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior, după caz.
Așadar, nulitatea clauzelor care încalcă dispozițiile art.8 din Legea nr.130/1996 nu operează de drept, ci ea trebuie constatată de instanța competentă, la cererea părții interesate. Deci, clauzele neconforme cu dispozițiile art.8 din Legea nr.130/1996 nu pot fi înlocuite de drept, ci numai după ce instanța competentă constată pe cale judecătorească nulitatea acestora.
Apreciază că cererea reclamantului de acordare a diferențelor salariale în temeiul art.41 alin.3 din contractului colectiv de muncă încheiat la Nivel de R. Transporturi 2008-2010, a fost soluționată cu interpretarea și prin aplicarea greșită a legii, hotărârea recurată prezentând motive contradictorii.
În mod evident, sentința pronunțată de instanța de fond cuprinde motive contradictorii, prin combinarea ori interpretarea aleatorie a unor dispoziții contractuale în vederea obținerii unor legi8 terțiare. Mai mult, instanța înlătură apărările angajatorului, din care rezultă că reclamantul a primit salarii cu mult mai mari decât salariul de bază brut în sumă de 700 lei, astfel cum rezultă din înscrisuri – Contractul individual de muncă.
În consecință, salariul minim de bază stabilit de art.41 alin.3 lit.”a” din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură este depășit potrivit prevederilor Contractului colectiv de muncă la nivel de unitate (anexa 1).
Un alt argument rezultat din interpretarea prevederilor art.41 alin.3 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, îl constituie salariul minim de bază de 70 lei pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună. Din această perspectivă, instanța de fond ar fi trebuit să aprecieze că solicitarea reclamantului este nefondată, întrucât angajatorul pârât a acordat drepturi mai favorabile, pentru aceeași normă de lucru pe lună.
Din altă perspectivă, solicitarea reclamantului nu este întemeiată, deoarece obligația instituită de Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi vizează numai salariul de bază minim brut, iar nu salariul de bază al fiecărei categorii. Cu alte cuvinte, în nici una din unitățile unde acest contract colectiv de muncă este aplicabil, nu se pot acorda salarii de bază sub minimul de 70 lei, condiție respectată de către pârâtă.
În plus, art.41 alin.3 lit.”b” din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi 2008-2010 instituie în sarcina părților implicate în negocierile colective la nivel de unitate obligația de a porni negocierile atât la stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, cât și de a utiliza coeficienții minimi de ierarhizare la stabilirea salariilor de bază minim brute pentru fiecare categorie.
Prin urmare, obligația de negociere nu este dublată și de o obligație de rezultat în privința utilizării salariului minim brut în calculul salariului de bază al fiecărui salariat, iar obligația instituită de codul muncii, ca drepturile convenite la nivel superior să fie recunoscute la nivel inferior, este respectată în cauza de față.
Analizând sentința apelată din prisma criticilor formulate Curtea a respins apelul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Se poate observa cu ușurință că motivele de apel invocate de către pârâtă sunt străine de obiectul pricinii, aceasta fiind în eroare cu privire la obiectul acțiunii.
Astfel, prin cererea formulată reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata salariului suplimentar pe anul 2010, ajutorul material de C. pe anul 2010 și contravaloarea tichetelor de masă aferente perioadei 09 iunie 2010 – 31 ianuarie 2011, actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală la momentul plății.
Prin cererea de apel se aduc critici cu privire la acordarea greșită către reclamantă a diferențelor salariale rezultate din aplicarea unui salariu de bază minim de 700 lei potrivit art.41 al.3 lit.a) din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi.
Este evident că pârâta a fost în eroare cu privire la obiectul acțiunii și cu privire la obligațiile stabilite în sarcina sa prin dispozitivul sentinței apelate.
Având în vedere faptul că motivele de apel nu au legătură cu obiectul cauzei, aducându-se critici străine de natura pricinii, Curtea a respins apelul ca nefondat potrivit art.480 al.1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul civil formulat de apelanta pârâtă S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ – „CFR MARFĂ” S.A. – cu sediul ales în municipiul C., . nr.2, județul C. împotriva sentinței civile nr.4014 din data de 28 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant N. N. – cu domiciliul ales în municipiul C., ., ., ., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 martie 2014.
Președinte, Judecător,
M. S. S. J. Z.
Grefier,
G. I.
Jud.fond – F.M.
Red.dec.Jud.J.Z./28.03.2014
Tehnored.Gref.G.I./ 4 ex.
Data: 28.03.2014
Emis 2 comunicări/02.04.2014
| ← Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 510/2014. Curtea... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 295/2014.... → |
|---|
