Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 224/2014. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 224/2014 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 22-09-2014 în dosarul nr. 11933/118/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 224/CM
Ședința publică din data de 22 Septembrie 2014
Complet specializat pentru cauze privind
conflictele de muncă și asigurări sociale:
PREȘEDINTE J. Z.
Judecător M. S. S.
Judecător M. B.
Grefier M. G.
Pe rol pronunțarea asupra recursului civil formulat de recurentul pârât S.C. T. G. SECURITY S.R.L., cu sediul în București, . nr.73, parter, apt.7, sector 3 și sediul procesual ales la S.C.A. „A. & Asociații” situat în București, ..35, sector 4, împotriva sentinței civile nr. 622 din 19.03.2014 pronunțate de Tribunalul C.-Secția I civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant S. L., domiciliat în localitatea N. V., Șoseaua Constanței, ., ., județul C., având ca obiect drepturi bănești.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 16.09.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face corp comun cu prezenta hotărâre,.
Completul de judecată pentru a da posibilitatea recurentei pârâte să depună concluzii scrise asupra excepției nulității recursului, a amânat pronunțarea la data de 22.09.2014, când în aceeași compunere a dat următoarea soluție:
CURTEA
Deliberând asupra recursului formulat de pârâta . SRL, constată următoarele:
I. Sentința recurată:
Prin sentința civilă nr. 622/19.03.2014, Tribunalul C., secția I civilă, a admis cererea formulată la 17.10.2012 de reclamantul S. L. în contradictoriu cu pârâta . SRL și a dispus obligarea acesteia să plătească reclamantului-pârât suma de 3.678,70 lei, reprezentând drepturi salariale pentru orele de noapte, orele suplimentare, munca prestată în zile de sărbători legale și c/valoarea zilelor de repaus săptămânal, respectiv a indemnizației de concediu neefectuat, drepturi aferente perioadei 17.10._12, incluzând și actualizarea cu indicele de inflație. Totodată, tribunalul a respinsca nefondată cererea reconvențională și a obligat pârâtul-reclamant să plătească reclamantului-pârât suma de 2.500 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
În motivarea sentinței, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul-pârât S. L. a avut calitatea de angajat al pârâtei-reclamante S.C. T. G. Security S.R.L. în funcția de agent de pază, cu contract individual de muncă încheiat pe durată nedeterimată, începând cu data de 04.04.2006.
Programul de lucru a fost stabilit la 8 ore/zi, respectiv 40 de ore/săptămână, cu un drept la concediu de odihnă de 20 de zile lucrătoare/an și un venit lunar brut de 330 lei.
Salariul brut lunar a fost modificat ulterior prin acte adiționale, astfel: nr. 1/19.06.2006 - la 370 lei, începând cu data de 01.05.2006; nr. 3/24.01.2008 - 440 lei/lună, începând cu data de 01.01.2008; nr. 3/24.01.2008 - 500 lei/lună, începând cu data de 01.01.2008; nr. 746/24.10.2008 - 648 lei/lună, începând cu data de 01.10.2008; nr. 142/05.01.2009 - 720 lei, începând cu data de 01.01.2009.
S-a specificat expres în contractul individual de muncă faptul că acesta nu prevede sporuri, indemnizații sau adaosuri, iar orele suplimentare prestate în afara programului normal de lucru sau în zilele în care nu se lucrează ori zilele de sărbători legale se compensează cu ore libere sau se plătesc cu un spor la salariu, conform contractului colectiv aplicabil sau a Codului muncii.
Reclamantul-pârât a învestit instanța cu o cerere prin care solicită obligarea fostului angajator la plata tuturor drepturilor restante decurgând din contractului său individual de muncă, care prin neachitarea lor integral și la termen au generat îmbogățirea fără justă cauză a societății.
Martorul audiat în cauză, pe nume R. I. a declarat că a fost coleg cu reclamantul, iar programul de lucru era 12 cu 24 de ore, respectiv 12 cu 48 de ore, incluzând și muncă în timpul nopții, în zilele de sâmbătă și duminică sau sărbători legale. Martorul a arătat că agenții de pază au solicitat drepturile bănești aferente, însă li s-a răspuns că pot să plece dacă nu le convine situația.
Declarația martorului se coroborează cu răspunsul reclamantului-pârât la interogatoriul propus de societate (fila nr. 209, întrebarea nr. 2), din care reiese că acestuia din urmă i-a fost teamă să-și ceară drepturile.
Art. 8 din Codul muncii dispune că „relațiile de muncă se bazează pe principiul consensualității și al bunei credințe”, ceea ce implică exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor în consens cu valorile morale, cu respectarea ordinii de drept, fără acțiuni intempestive, potrivnice caracterului rațional al conduitelor subiectelor de drept.
Libertatea contractuală se prelungește și dincolo de momentul încheierii contractului, în domeniul executării contractului, creditorului recunoscându-i-se dreptul de a pretinde de la debitorul său executarea în natură sau prin echivalent a prestației neexecutate, din culpă sau executată în mod defectuos.
Din acest punct de vedere este angajata răspunderea civilă contractuală, ca formă a răspunderii civile, potrivit căreia fapta ilicită păgubitoare care o generează, constă în nerespectarea obligației asumate contractual de către debitor și are ca finalitate repararea în natură sau prin echivalent a prejudiciului cauzat astfel creditorului.
Potrivit art. 166 alin. 4 din Codul muncii, neplata salariului constituie o încălcare a contractului de muncă intervenit între angajator și salariat, de natură a antrena răspunderea civilă contractuală a celui ce angajează.
Așadar, de lege lata, în temeiul normelor și principiilor civile contractuale, este consacrată obligația angajatorului de a-l despăgubi pe salariat, în situația în care a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Pretențiile ce formează obiectul litigiu se circumscriu sferei drepturilor salariale, întrucât salariul reprezintă potrivit art. 159 Codul muncii contraprestația muncii depuse de către salariat, aceasta cuprinzând - în raport de prevederile art. 160 Codul muncii - salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Conform dispozițiilor legale în vigoare, munca prestată în afara duratei normale a timpului de munca săptămânal (40 de ore pe săptămâna), este considerată muncă suplimentară.
Munca suplimentară se poate efectua numai cu acordul salariatului, fie el personal contractual sau funcționar public, cu excepția cazului de forța majoră sau pentru lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori înlăturării consecințelor unui accident. Legea cadru, respectiv codul muncii prevede că munca suplimentară se compensează cu ore libere, plătite în următoarele 60 de zile după efectuarea acesteia (art. 122 alin.1).
Așadar, sporul pentru munca suplimentară se acordă numai în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul legal de 60 de zile. Potrivit codului muncii, atunci când compensarea nu este posibilă în termenul legal, cel în cauză va primi un spor la salariu stabilit prin negociere care nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază, conform dispozițiilor art.123.
In ceea ce privește repausul săptămânal, potrivit art. 137 din codul muncii, acesta se acordă în două zile consecutive, de regula sâmbăta și duminica. Conform dispozițiilor art. 137 alin. 2, repausul săptămânal poate fi acordat și în alte zile stabilite prin contractul colectiv de muncă sau prin regulamentul intern. In această situație, salariații beneficiază de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de muncă sau, după caz, prin contractul de individual de muncă (art.137 alin. 3).
De asemenea, art. 137 alin. 4 stabilește că, în situații de excepție, zilele de repaus săptămânal sunt acordate cumulat, după o perioadă de activitate continuă ce nu poate depăși 14 zile calendaristice, cu autorizarea inspectoratului teritorial de muncă și cu acordul sindicatului sau, după caz, al reprezentanților salariaților. In acest caz, salariații au dreptul la dublul compensațiilor cuvenite potrivit art. 123 alin.2 din codul muncii.
In concluzie, chiar dacă în anumite condiții, repausul săptămânal se poate acorda și în alte zile decât sâmbăta și duminica, acordarea sa este întotdeauna obligatorie.
Durata normală a timpului de lucru, pentru munca de noapte, nu poate depăși o medie de 8 ore pe zi, calculată pe o perioadă de referință de maximum 3 luni calendaristice, cu respectarea prevederilor legale cu privire la repausul săptămânal. Angajatorul care, în mod frecvent, utilizează munca de noapte este obligat să informeze despre aceasta inspectoratul teritorial de muncă. În acest caz salariații beneficiază, potrivit art.126 din Codul muncii: fie de un program de lucru redus cu o oră față de durata normală a zilei de muncă, pentru zilele în care efectuează cel puțin 3 ore de muncă de noapte, fără ca aceasta să ducă la scăderea salariului de bază; fie de un spor pentru munca prestată în timpul nopții de 25% din salariul de bază, dacă timpul astfel lucrat reprezintă cel puțin 3 ore de noapte din timpul normal de lucru.
În ceea ce privește sărbătorile legale potrivit art. 142 al. 2 din codul muncii, în cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariații beneficiază, pentru munca prestata în zilele de sărbătoare legală, de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate in programul normal de lucru.
De asemenea, potrivit art. 146 al. 4 din codul muncii, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă.
În legislația muncii, Codul Muncii conține drepturile minime aplicabile angajaților, fiind lipsită de relevanță împrejurarea că aceste drepturi nu sunt reglementate prin contractul individual de muncă.
Conform art. 38 din Codul muncii, salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, ceea ce înseamnă că la negocierea clauzelor contractului individual de muncă dispozitiile legale sunt minimale.
Verificând pontajele existente la dosarul cauzei, expertul a stabilit că totalul drepturilor salariale ce se cuvin reclamantului-pârât pentru orele de noapte/suplimentare/muncă prestată în zile de sărbători legale și zile de repaos săptămânal/indemnizații de concediu neefectuat pentru perioada ulterioară datei de 17.10.2009, actualizate cu indicele de inflație se ridică la suma de 3.678,70 lei. (vol. II, fila nr. 23)
Referitor la solicitarea de obligare a pârâtului-reclamant la plata sumei ce reprezintă actualizarea drepturilor salariale datorate, instanța reține că un creditor poate pretinde și alte daune ce au caracter compensatoriu și care sunt menite să acopere prejudiciul cauzat prin scăderea valorii creanței datorată inflației, după ce aceasta a ajuns la scadență. Valoarea acestui din urmă prejudiciu constă în diferența dintre valoarea nominală a creanței și valoarea sa reală la data executării, iar actualizarea cu rata inflației urmărește păstrarea valorii reale a obligației bănești.
Pentru aceste considerente, instanța a admis cererea principală, astfel cum a fost aceasta precizată și a obligat pârâtul-reclamant să plătească reclamantului-pârât suma de 3.678,70 lei, reprezentând drepturi salariale pentru orele de noapte/suplimentare/muncă prestată în zile de sărbători legale și zile de repaos săptămânal/indemnizații de concediu neefectuat pentru perioada 17.10._12, incluzând și actualizarea cu indicele de inflație.
Cu privire la cererea de obligare a pârâtului-reclamant la plata contribuțiilor corespunzătoare drepturilor salariale acordate către bugetul general consolidat, instanța a reținut că această obligație incumbă oricărui angajator în temeiul legii, fără să fie necesară pronunțarea unei hotărâri judecătorești în acest sens.
Pe calea cererii reconvenționale pârâtul-reclamant a solicitat ca reclamantul-pârât să fie obligat să-i predea uniforma din dotare, ce i-a fost înmânată pe bază de proces-verbal, iar în situația în care acesta nu o mai deține sau este deteriorată, reclamantul-pârât să plătească suma de 400 lei, reprezentând c/valoarea acesteia.
De asemenea, s-a mai solicitat ca reclamantul-pârât să fie obligat la plata către pârâtul-reclamant a sumei de 2.500 lei, cu titlul de despăgubiri patrimoniale.
La dosarul cauzei a fost depus însă un proces-verbal din data de 25.01.2013, din care reiese că un agent de pază al societății a primit din partea reclamantului-pârât echipamentul primit de acesta pe inventar. (fila nr. 174)
Pârâtul-reclamant nu face nici dovada unui prejudiciu de imagine care ar fi fost cauzat de reclamantul-pârât prin îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu, pentru că acesta nu poate fi apreciat în abstract, în absența unei legături directe cu diminarea rezultatelor economice ale firmei ori cu afectarea cilentelei.
Pentru motivele anterior expuse, instanța a respins ca nefondată cererea reconvențională.
Cu privire la cererea de obligare a pârâtului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată, reglementate de art. 453 N.C.P.C., tribunalul a reținut că acestea reprezintă ansamblul sumelor de bani, pe care trebuie sa le suporte părțile în legătură cu activitatea procesuală.
Acestea pot fi puse de instanță în sarcina părții aflate în culpă procesuală, însă condiționat de dovedirea lor de către partea interesată.
La dosar au fost depuse înscrisuri care atestă suportarea de către reclamantul-pârât a cheltuielilor cu acest titlu (onorariu de avocat și de expertiză în cuantum total de 2.500 lei), motiv pentru care instanța a obligat pârâtul-reclamant să plătească reclamantului-pârât suma de 2.500 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
II. Recursul:
1. Împotriva acestei sentințe a formulat apel la 26.05.2014 pârâta . SRL, fără a motiva calea de atac.
Prin întâmpinare, intimatul reclamant a solicitat anularea recursului în baza art. 306 alin. 1 raportat la art. 303 alin. 1 C. proc. civ. și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin cerere depusă la 8.09.2014, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
În motivarea acestei cereri, recurenta a arătat că instanța urmează a califica juridic calea de atac exercitată în cauză ca fiind recursul. Deși recurenta a fost citată, instanța nu a menționat și necesitatea complinirii acesteia prin precizarea motivelor de recurs, invocând în acest sens art. 303 alin. 5 C. proc. civ. Totodată, art. 303 lit. c) C. proc. civ. prevede și posibilitatea depunerii motivelor de recurs printr-un memoriu separat, acestea putând fi deci depuse și la primul termen de judecată. În măsura în care instanța ar trece peste aceste apărări, recurenta a solicitat să fie avut în vedere art. 306 alin. 2 C. proc. civ., respectiv că motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs.
Recurenta a mai arătat că instanța de fond a respins cererea de recuzare a expertului în mod nelegal și nemotivat, încălcând art. 204 alin. 2 și 3 C. proc. civ.
2. Prin încheierea din 16.09.2014, curtea a calificat calea de atac exercitată în cauză ca fiind recursul, având în vedere că prezentul litigiu este supus vechiului cod de procedură civilă.
După rămânerea în pronunțare asupra excepției de nulitate a recursului având în vedere că acesta nu a fost motivat în termenul legal, recurenta a depus la 22.09.2014 o cerere de repunere pe rol a cauzei, arătând că pentru ședința din 16.09.2014 avocatul acesteia a solicitat strigarea cauzei după ora 12, dar instanța a rămas în pronunțare, fără a oferi recurentei posibilitatea de a propune probe și fără a se intra în dezbateri.
III. Analiza recursului:
1. În ceea ce privește cererea de repunere pe rol, curtea constată că aceasta este nefondată și o va respinge ca atare.
Se are în vedere că, răspunzând pe deplin cererii avocatului recurentei de apelare a cauzei după ora 12 la termenul din 16.09.2014, curtea a apelat cauza după ora 12, când, în lipsa vreunui motiv de amânare, a procedat la discutarea acesteia, ascultând concluziile avocatului părții prezente.
Art. 152 C. proc. civ. prevede în acest sens că „dacă, la orice termen sorocit pentru judecată, se înfățișează numai una dintre părți, instanța, după ce va cerceta toate lucrările din dosar și va asculta susținerile părții, se va pronunța pe temeiul dovezilor administrate, putând primi excepțiile și apărările părții care lipsește.”
Așadar, lipsa de la ședința publică a reprezentantului uneia dintre părți nu este de natură să împiedice desfășurarea procesului și nici să ducă la încălcarea dreptului la apărare ori a principiului contradictorialității, câtă vreme părțile au fost citate pentru termenul în cauză și nu s-au discutat aspecte noi față de actele procedurale deja cunoscute de părți. Mai mult, curtea a amânat pronunțarea pentru 22.09.2014 în vederea depunerii unor concluzii scrise cu privire la excepția de nulitate a recursului.
Această excepție a fost invocată prin întâmpinarea depusă de intimat, care a fost comunicată la 4.09.2014 recurentei, potrivit dovezii de comunicare de la fila 11 din dosar, fiind astfel asigurată respectarea principiului contradictorialității. De altfel, recurenta și-a și exprimat punctul de vedere asupra acestui aspect prin motivele de recurs depuse la 8.09.2014. Faptul că recurenta nu s-a prezentat printr-un reprezentant al său la termenul din 16.09.2014 nu poate conduce la o altă concluzie.
Ca urmare, nu există nici un motiv pentru a se dispune repunerea pe rol a cauzei.
2. Potrivit art. 137 alin. 1 C. proc. civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Chestiunea nulității recursului pentru nemotivare în termenul legal constituie o asemenea excepție de procedură, pentru soluționarea căreia nu se impune nici administrarea de probe suplimentare și nici dezbaterea fondului. În acest sens, recurenta nu a susținut că motivarea recursului s-ar fi făcut mai devreme decât prin memoriul înregistrat la 8.09.2014 – filele 12-19 din dosar.
Potrivit art. 303 alin. 1 C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar art. 3021 alin. 1 lit. c) din același cod prevede că cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Rezultă din aceste prevederi legale că declararea recursului trebuie să fie însoțită și de o motivare în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a releva nelegalitatea hotărârii atacate.
Necesitatea completării formei enunțiative a motivelor de casare sau de modificare prin indicarea textelor de lege sau a principiilor de drept încălcate în ciclul procesual anterior și a argumentelor care justifică susținerea privind nerespectarea acestor reguli și principii prin soluția recurată asigură respectarea disponibilității și permite determinarea limitelor învestirii instanței de recurs, pentru că întinderea controlului judiciar este condiționată de întinderea și cuprinsul criticilor formulate prin motivarea dezvoltată.
Interpretarea coroborată a art. 303 alin. 1 și art. 3021 alin. 1 lit. c) C. proc. civ. conduce la concluzia că, inclusiv în cazul depunerii motivelor de recurs printr-un memoriu separat, și aceasta trebuie să se depună înlăuntrul termenului de recurs, deci în condițiile art. 303 alin. 1 C. proc. civ.
În același sens, art. 303 alin. 2 C. proc. civ. prevede că termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte. Este astfel exclus ca memoriul separat cuprinzând motivele de recurs să poată fi depus și după expirarea termenului (egal cu cel de recurs) calculat de la data comunicării hotărârii recurate.
3. În speță, sentința recurată a fost comunicată recurentei la 14.05.2014, potrivit dovezii de comunicare de la fila 62 din vol. 2 al dosarului de fond, iar motivele de recurs au fost depuse la 8.09.2014, cu depășirea evidentă a termenului de 10 zile prevăzut de art. 303 alin. 1 și 2 C. proc. civ. raportat la art. 215 din Legea nr. 62/2011.
Este adevărat că, potrivit art. 303 alin. 5 C. proc. civ., președintele instanței, care primește cererea de recurs, va putea să o înapoieze părții prezente, dacă nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege, pentru a fi refăcută, prelungind termenul de recurs cu 5 zile, însă aceasta nu poate conduce la concluzia că termenul de motivare ar fi fost respectat în cauza de față. În primul rând, această prevedere legală are în vedere doar partea prezentă, or recurenta a formulat calea de atac prin fax. În al doilea rând, posibilitatea prelungirii termenului de recurs cu 5 zile nu aparține decât președintelui instanței care a pronunțat hotărârea atacată, căruia instanța de control judiciar nu i se poate substitui. În al treilea rând, calea de atac cuprindea mențiunea că motivele urmează a fi depuse printr-un memoriu separat, deci nu ar fi fost cazul restituirii cererii potrivit art. 303 alin. 5 C. proc. civ., memoriul respectiv urmând a fi depus în termenul legal, iar nu ulterior. În al patrulea rând, prelungirea termenului de recurs potrivit acestui text legal nu se confundă cu prelungirea termenului de depunere a motivelor. În al cincilea rând, recurenta a depășit termenul de recurs cu mai mult de 10 + 5 = 15 zile, întrucât și termenul prelungit potrivit art. 303 alin. 5 C. proc. civ. se calculează tot de la data comunicării hotărârii.
4. Potrivit art. 306 alin. 1 C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute de alin. 2. Potrivit alin. 2, motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care însă este obligată să le pună în discuția părților.
Posibilitatea ca instanța de recurs să invoce motive de recurs de ordine publică nu echivalează cu un drept al recurentului în acest sens, acesta fiind dimpotrivă ținut, în baza art. 129 alin. 1 teza a doua C. proc. civ., de obligația să îndeplinească actele de procedura în condițiile, ordinea si termenele stabilite de lege sau de judecător, sa-si exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art. 723 alin. 1, precum si sa-si probeze pretențiile si apărările.
Trebuie ținut cont și că, în speță, prima instanță a indicat corect, prin sentința recurată, care sunt calea de atac și termenul în care aceasta poate fi exercitată, respectiv recursul în 10 zile de la comunicare.
În aceste condiții, întrucât nu a fost motivat în termenul prevăzut de lege, de 10 zile de la comunicarea sentinței recurate, în baza art. 306 alin. 1 C. proc. civ., curtea va constata nul recursul formulat în cauză.
În baza art. 274 C. proc. civ., având în vedere că partea care a căzut în pretenții, în privința prezentului recurs, este recurenta pârâtă, curtea o va obliga pe aceasta să plătească intimatului suma de 1.500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu de avocat).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge cererea de repunere pe rol a cauzei.
Constată nul recursul formulat de recurentul pârât S.C. T. G. SECURITY S.R.L., cu sediul în București, . nr.73, parter, apt.7, sector 3 și sediul procesual ales la S.C.A. „A. & Asociații” situat în București, ..35, sector 4, împotriva sentinței civile nr. 622 din 19.03.2014 pronunțate de Tribunalul C.-Secția I civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant S. L., domiciliat în localitatea N. V., Șoseaua Constanței, ., ., județul C..
Obligă recurenta să plătească intimatului suma de 1.500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.09.2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
J. Z. M. S.-S. M. B.
Grefier,
M. G.
Jud. fond – A.N.
Thred.dec.-jud.M.S.-S./
2ex./03.10.2014
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 240/2014.... | Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 208/2014. Curtea... → |
|---|
