Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 283/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 283/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 12-05-2015 în dosarul nr. 283/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 283/CM
Ședința publică din 12 mai 2015
Complet specializat pentru cauze privind
conflictele de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE - R. A.
JUDECĂTOR - M. B.
GREFIER - M. D.
Pe rol soluționarea apelului civil declarat de apelantul reclamant P. L., cu domiciliul procesual ales în Tulcea, ., ., parter, . Avocat S. M., împotriva sentinței civile nr. 2342 din 18 decembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr._, având ca obiect contestație decizie de concediere, în contradictoriu cu intimata pârâtă S.C. „L.S. LOGISTICA I.” S.R.L., cu sediul în Timișoara, .. 1/3, corp D, SAD C8, județul T..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru intimata pârâtă S.C. „L.S. Logistica I.” S.R.L., avocat E. M. G. L., în substituire pentru avocat H. M. A., în baza delegației de substituire nr. 56 din 12 mai 2015 pe care o depune la dosar, lipsind apelantul reclamant P. L..
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 155 și următoarele Cod procedură civilă.
Apelul este declarat și motivat în termenul legal prevăzut de lege și scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Întrebat fiind, apărătorul intimatei pârâte S.C. „L.S. Logistica I.” S.R.L., arată că nu mai au alte cereri de formulat, probe de propus sau excepții de invocat, solicitând cuvântul pe fond.
Curtea, luând act de declarația apărătorului intimatei pârâte S.C. „L.S. Logistica I.” S.R.L., în sensul că nu mai sunt cereri de formulat, probe de propus sau excepții de invocat, în temeiul dispozițiilor art. 392 Cod procedură civilă declară deschise dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Apărătorul intimatei pârâte S.C. „L.S. Logistica I.” S.R.L., având cuvântul solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond, fără cheltuieli de judecată, pentru toate aspectele ce au fost precizate în întâmpinare.
Unicul temei al răspunderii societății a fost contractul de muncă încheiat între aceasta și salariatul P. L., fără a exista prevăzută, în afară de salariul în cuantum de 1400 de lei, plata altor drepturi cum ar fi diurna.
Prin locul muncii, care a fost acceptat de către salariat ca fiind și pe teren, nu numai la sediul societății, apreciază că acesta și-a însușit respectiva clauză și prin urmare nu beneficiază de alte drepturi corespunzătoare detașării.
Fiind lămurită cu privire la cauza dedusă judecății, în conformitate cu dispozițiile art. 394 alin.1 Cod procedură civilă, instanța declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra apelului.
CURTEA
Cu privire la apelul civil de față, constată:
Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea la data de 18 decembrie 2013 și înregistrată sub nr._ contestatorul P. L. a solicitat anularea deciziei de încetare a contractului de munca, nr. 90 din data de 13.08.2013, emisa de către angajatorul S.C. L.S.Logistica I. S.R.L. pe care o consideră netemeinică si nelegală,plata drepturilor salariale începând cu luna august 2013 si pana la rămânerea definitiva a hotărârii judecătorești, cu dobânda de referința a BNR, constând in salariul lunar de 1.114 lei plus diurna lunara de 1.400 Euro, plata pentru zilele lucrate de sărbători legale în cuantum de 3000 euro, precum și daune morale în valoare de 30.000 lei.
Pe cale de excepție, contestatorul a invocat nulitatea absolută a deciziei contestate pentru lipsa motivării acesteia și pentru tardivitatea comunicării deciziei.
În ședința publică din data de 11 februarie 2014 contestatorul a precizat că solicită plata orelor suplimentare pentru perioada mai 2011-august 2013
În motivarea cererii de chemare în judecată, contestatorul a arătat că, prin decizia nr. 90 din data de 13.08.2013, i s-a comunicat încetarea contractul de munca nr.77/18.04.2011 de către intimată, invocând cererea de lichidare depusă de către el, ceea ce consideră că este total eronat întrucât nu a depus nicio cerere de lichidare.
S-a mai arătat că, a primit decizia contestată în luna decembrie, 2013, 1a un interval de 100 de zile de la emiterea acesteia, la care nu i-a fost atașata cererea de lichidare.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității contestației formulate, inadmisibilitatea cererii ca urmare neîndeplinirii procedurii prealabile obligatorii a medierii iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii.
Prin sentința civilă nr. 2342/18.12.2014 pronunțată de Tribunalul Tulcea s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii, ca fiind rămasă fără obiect.
S-a admis în parte contestația formulată de contestatorul P. L., în contradictoriu cu intimata S.C. L.S. LOGISTICA I. S.R.L., s-a anulat decizia de încetare a contractului individual de muncă nr. 90/13.08.2013 emisă de intimata S.C. Logistica I. S.R.L. Timișoara, ca netemeinică și nelegală și a fost obligată intimata să plătească în favoarea contestatorului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și actualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul în perioada cuprinsă între data concedierii și data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
S-a respins cererea privind plata contravalorii muncii suplimentare aferentă perioadei 18 mai 2011 - 18 decembrie 2011 pentru intervenția prescripției dreptului la acțiune. S-au respins ca nefondate, cererile privind plata contravalorii muncii suplimentare aferentă perioadei 18 decembrie 2011- august 2013, privind plata contravalorii diurnei aferentă perioadei cuprinsă între data concedierii și data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și capătul de cerere privind plata daunelor morale. A fost obligată intimata să plătească în favoarea contestatorului suma de 600 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele aspecte:
Excepția inadmisibilității acțiunii, s-a respins ca fiind rămasă fără obiect, având în vedere atât faptul că P. L. a făcut dovada că a participat la ședința de mediere, cât și faptul că prin decizia nr. 266/2014, Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 2 alin. 1 din Legea nr. 19/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator sunt neconstituționale.
Referitor la cererea pe fond, instanța a reținut că aceasta este în parte întemeiată, având în vedere:
Prin emiterea deciziei nr. 90/13.08.2013, intimata S.C. Logistica I. S.R.L. Timișoara a dispus încetarea contractului de muncă al contestatorului începând cu data de 13.08.2013 potrivit art. 55 lit. b) din Codul muncii.
Art. 55 lit. b) din Codul muncii prevede că, contractul individual de muncă poate înceta ca urmare a acordului părților, la data convenită de acestea.
În ședința publică din data de 18 decembrie 2014, contestatorul a precizat că nu și-a dat demisia, iar pe cererea de lichidare aflată la dosarul cauzei la fila 14, nu este scrisul său.
De asemenea, a mai arătat că a fost pus de către intimată să semneze un înscris în alb.
Deși i s-a pus în vedere intimatei să depună la dosarul cauzei originalul cererii de lichidare ce se află la fila 14, aceasta nu s-a conformat cerințelor instanței.
Potrivit art. 272 din Codul muncii, „Sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.”.
Or, având în vedere că intimata nu a depus la dosarul cauzei originalul cererii de lichidare pe care a menționat prin întâmpinare că a formulat-o contestatorul, instanța a constatat ca fiind nelegală și netemeinică decizia de încetare a contractului individual de muncă, urmând a dispune anularea acesteia iar în temeiul art. 80 alin. 1 din Codul muncii, a obligat intimata să plătească reclamantului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și actualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul în perioada cuprinsă între data concedierii și data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
Conform prevederilor art. 268 alin. 1 lit. c) din Codul muncii:
„Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate... în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat ...”
Având în vedere că în ședința publică din data de 11 februarie 2014 contestatorul a precizat că solicită contravaloarea muncii suplimentare aferentă perioadei mai 2011-august 2013 și întrucât acesta a formulat cererea de chemare în judecată la data de 18 decembrie 2013, instanța a respins cererea privind plata contravalorii muncii suplimentare aferentă perioadei 18 mai 2011-18 decembrie 2011 pentru intervenția prescripției dreptului la acțiune.
Față de capătul de cerere privind plata contravalorii muncii suplimentare aferentă perioadei 18 decembrie 2011- august 2013, instanța a constatat din foile colective de prezență depuse la dosarul cauzei, că în perioada decembrie 2011 - august 2013, contestatorul a lucrat câte 8 ore în fiecare zi lucrătoare.
Analizând raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, și răspunsul la obiecțiuni, se poate observa că P. L. nu a efectuat ore suplimentare în perioada decembrie 2011-august 2013 astfel că a respins cererea privind plata contravalorii muncii suplimentare aferentă perioadei 18 decembrie 2011- august 2013, ca nefondată.
Cererea privind plata contravalorii diurnei aferentă perioadei cuprinsă între data concedierii și data rămânerii definitive a prezentei hotărâri s-a respins ca nefondată, având în vedere că diurna se plătește doar pentru delegarea sau detașarea salariatului în altă localitate, în interesul serviciului iar contestatorul nu a fost delegat sau detașat în altă localitate în interesul serviciului începând cu data concedierii.
Capătul de cerere privind plata daunelor morale s-a respins ca fiind nefondat întrucât nu s-a făcut dovada că prin concedierea nelegală contestatorul a suferit un prejudiciu nepatrimonial, respectiv că ar fi fost lezate valori morale precum cinstea, demnitatea sau reputația acestuia.
Având în vedere că a fost admisă în parte contestația formulată de către P. L. și întrucât acesta a efectuat cheltuieli în această cauză, instanța a obligat intimata să plătească suma de 600 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul P. L. care a formulat următoarele critici:
Prin ordinele de deplasare cât și din deconturile existente la dosarul, reiese faptul că toată activitatea apelantului a fost exercitată în străinătate, iar fiecărui ordin de deplasare îi corespunde un decont de cheltuieli ce reprezintă plata pe o lună întreagă, în nici un caz pe 8 ore, 5 zile sau 20 zile din luna. Astfel că, modul în care este specificat în decontul de cheltuieli pe luna martie 2012, este inclusă întreaga lună de muncă, iar în decontul de cheltuieli sunt trecute toate zilele calendaristice lucrate cum ar fi: 01 /03.2012 - 3l/03/2012, atașat ordinului de deplasare nr. 79/martie 2012, fapt ce denota că s-au lucrat ore suplimentare pe întreaga luna si automat pe toata perioada cât a lucrat la S.C. L.S. LOGISTICA I. S.R.L.. Pe cale de consecința orele suplimentare lucrate rezultă fără echivoc din ordinele de deplasare existente la dosarul cauzei, ceea ce suplinește informația de pe cardul tahograf solicitat de către instanța de judecata în nenumărate rânduri, angajatorului.
Acest aspect a fost relatat de altfel și de către martorul audiat în speță, Ghecrea P., cu privire la orele suplimentare efectuate de către angajați.
Totodată, conform legislației în vigoare potrivit dispozițiilor art. 139(1) secțiunea a 3-a din codul muncii, în care « salariații beneficiază, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legala, de un spor la salariul de baza ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de baza corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru», având un total de 150 de zile x 20 euro /zi cu sporul legal de 100%, rezultând un cuantum de 3.000 Euro,
O altă respingere a instanței de fond este si plata diurnei aferenta perioadei cuprinsa între data concedierii abuzive până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, motivând că diurna se plătește doar pentru delegarea sau detașarea salariatului în alta localitate, doar că, in aceasta situație este o diurna, ca si venituri asimilate salariilor, astfel cum reiese din ordinele de deplasare împreuna cu deconturile aferente, reprezentând însăși salariile angajatului, întocmai acest mod de plata fiind o metoda pentru evitarea impozitelor.
Este impetuos necesar, să fie luate în considerare, probele cu înscrisuri, constând în ordinele de deplasare în străinătate și deconturile de cheltuieli care demonstrează cu claritate plata salariilor către angajat sub forma de diurnă. Aspect invocat și de martorul din cauză, Ghecrea P., care a arătat că activitatea acestora se desfășura în exclusivitate în străinătate, iar în România veneau doar odată pe an în concediu. Totodată, refuzul angajatorului de a depune la dosarul cauzei cardul tahograf se consideră recunoașterea tacită de către intimata cu privire la efectuarea orelor suplimentare de către apelant, cât si la cursele efectuate în exclusivitate, în străinătate.
Într-o alta ordine de idei, instanța de fond a respins daunele morale pentru că apelantul nu a făcut dovada că prin concediere, contestatorul ar fi suferit un prejudiciu nepatrimonial.
Lipsa unui venit constant cum este salariul în cazul de față, conduce implicit la o stare de disconfort atât fizic, cât si psihic, generând astfel un stres de necontestat, specific pentru orice ființa umană care s-ar afla într-o asemenea situație, caracteristică firească suficient dovedită prin însăși situația creată.
Analizând sentința apelată în raport de criticile formulate, de probele administrate și de dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea constată că apelul este nefondat.
- O prima critică vizează greșita soluționare a capătului de cerere referitor la plata zilelor lucrate de sărbători legale, apelantul apreciind că instanța de fond nu a luat în calcul faptul că lucrând în străinătate, plata salariului se făcea pe o lună întreagă și nicidecum pentru 8 ore/zi.
Însă, chiar dacă reclamantul lucra în afara țării, aceasta nu înseamnă că lucra non-stop și în afara unor pontaje de lucru.
Cu ocazia efectuării expertizei, expertul desemnat de instanță nu a putut identifica documente justificative, cum ar fi card tachograf, fișe de pontaj, ștate, fișe fiscale sau orice alte documente care să ateste efectuarea de ore suplimentare, astfel că nu poate pretinde mai mult decât drepturile stabilite prin contractul individual de muncă.
Întrucât singurele probe administrate în cauză cu privire la acest capăt de cerere au fost foile colective de prezență din care rezultă că reclamantul a lucrat 8 ore/zi, iar pentru acest program de lucru a primit drepturile salariale cuvenite au fost încasate, Curtea apreciază că acest capăt de cerere a fost corect soluționat.
- Este nefondată și critica privind plata diurnei pretinsă după data concedierii având în vedere că diurna este de fapt o indemnizație plătită angajatului pentru acoperirea cheltuielilor de deplasare în altă localitate în interes de serviciu iar după data concedierii - indiferent că este nelegală sau nu - reclamantul nu a mai prestat nicio activitate în favoarea angajatorului și în afara localității.
- Capătul de cerere referitor la plata daunelor morale a fost respins de instanța de fond în considerarea faptului că reclamantul nu a făcut dovada unui prejudiciu nepatrimonial suferit în urma concedierii.
Intreaga jurisprudență în materie a confirmat obligația instanței de judecată de a soluționa o astfel de cerere pe baza unor evaluări obiective care să nu conducă la o îmbogațire fără just temei, astfel că și în cauza de față, nu este sufiecientă o simplă afirmație din partea petentului pentru a justifica obligarea angajatorului la plata unor astfel de despăgubiri.
Va fi menținută soluția instanței de fond cu privire la plata daunelor morale având în vedere că nu s-a făcut dovada unui prejudiciu moral suferit de reclamant ca urmare a concedierii și simpla anulare a deciziei reprezintă în sine o suficientă compensare pentru o eventuală vătămare a reputației sale profesionale așa cum obligarea pârâtei la plata de despăgubiri în temeiul art.80 Codul muncii reprezintă o suficientă reparare a prejudiciului material suferit de acesta de la data concedierii și până la dată rămânerii definitive a hotărârii judecătorești.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 480 Cod procedură civilă va fi respins că nefondat apelul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 2342/2014 pronunțată de Tribunalul Tulcea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelantul reclamant P. L., cu domiciliul procesual ales în Tulcea, ., ., parter, . Avocat S. M., împotriva sentinței civile nr. 2342 din 18 decembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă S.C. „L.S. LOGISTICA I.” S.R.L., cu sediul în Timișoara, .. 1/3, corp D, SAD C8, județul T., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12 mai 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
R. A. M. B.
GREFIER
M. D.
Jud fond: L.D.P.
Red.dec.Jud.M.Badulescu
03.06.2015 – 4 ex.
Emis 2
| ← Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 229/2015. Curtea... | Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 292/2015. Curtea... → |
|---|
