Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 405/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 405/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 15-09-2015 în dosarul nr. 405/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 405/CM
Ședința publică din data de 15 Septembrie 2015
Complet specializat pentru cauze privind
conflictele de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE J. Z.
Judecător M. S. S.
Grefier M. G.
Pe rol judecarea apelului formulat de apelantul pârât M. JUSTIȚIEI cu sediul în București, ., sector 5, împotriva sentinței civile nr.2882 din 19 noiembrie 2014, pronunțate de Tribunalul C., în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanții R. C., cu domiciliul în C., ., ., ., P. M., cu domiciliul în C., ., ..B, ., județul C., A. M., cu domiciliul în C., . nr.14, județul C., N. G. E., cu domiciliul în C., ., ..A, ., județul C. și P. M. M., cu domiciliul în C., . nr.100 și intimata pârâtă C. DE A. C., cu sediul în C., ., județul C., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă intimatul pârât P. M. M., personal, lipsind apelantul pârât M. Justiției, apelanții reclamanți R. C., A. M., P. M., N. G. E. și intimatul pârât C. de A. C..
Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 155 și urm. Cod proc. civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat că apelul este declarat în termenul prevăzut de lege, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru potrivit art. 270 din Codul Muncii. Totodată arată că apelantul pârât a solicitat judecata cauzei și în lipsă, conform art. 223 și art. 411 alin. 1 pct.2) C.pr.civ.
După referatul grefierului, apelantul reclamant P. M. M. se legitimează în fața instanței cu C.I., ., nr._, eliberată de SPCLEP C., la data de 5 august 2011.
Întrebat fiind, apelantul reclamant P. M. M. arată că nu mai are alte cereri de formulat, probe de propus sau excepții de invocat, solicitând cuvântul asupra apelului.
C., reținând că nu mai sunt chestiuni prealabile dezbaterilor în fond de discutat sau excepții de invocat, în conformitate cu art.392 C.pr.civ. constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților asupra apelului.
Apelantul reclamant P. M. M., având cuvântul solicită respingerea apelului formulat de către M. Justiției întrucât instanța de fond a soluționat în mod corect cauza, fără cheltuieli de judecată.
C., în considerarea art.394 Cod de procedură civilă, constatând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, încheie dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra apelului de față, având în vedere și faptul că apelantul pârât a solicitat judecarea cauzei chiar și în lipsă.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea formulată de reclamanții R. C., P. M., A. M., N. G. E. și P. M. M., în contradictoriu cu pârâții M. Justiției și C. de A. C., s-a solicitat obligarea pârâților în solidar la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale, reprezentând echivalentul prejudiciului suferit de creditori prin neexecutarea cu întârziere a obligației de plată stabilite irevocabil în sarcina acestora prin titluri executorii de la data emiterii acestora (pronunțarea hotărârilor având caracter executoriu) și în continuare pentru viitor până la achitarea integrală a sumelor datorate reclamanților cu titlu de drepturi salariale, conform sentințelor și deciziilor pronunțate în favoarea reclamanților.
Reclamanții arată că deși sunt în posesia unor titluri executorii încă din anul 2008, nici până la această dată debitorii pârâți nu au înțeles să își execute obligația și să își achite în întregime sumele datorate.
Prin sentințele civile menționate au fost acordate doar sumele actualizate cu indicele de inflație, fără dobânzi, însă, solicitarea acestor dobânzi pe cale separată nu este împiedicată de vreo dispoziție legală, atâta timp cât obligația legală subzistă.
Conform hotărârilor judecătorești menționate, pârâții au fost obligați să le plătească drepturile salariale menționate anterior, doar o parte din aceste drepturi, au fost achitate benevol, pârâții prevalându-se de dispozițiile OUG nr. 75/2008 si OUG nr. 71/2009, care au eșalonat obligația de plată a sumelor datorate.
Prin adoptarea Legii 113/2010 de aprobare a O.U.G. nr. 71/2009 și reeșalonarea plății titlurilor executorii până în anul 2016, s-a ajuns la o situație prejudiciabila, întrucât hotărârile judecătorești irevocabile vor fi puse în executare după mai mult de 8 ani, ceea ce depășește cu mult exigențele de rezonabilitate pe care le reclamă garanțiile instituite prin art.6 din CEDO și art.1 din Primul Protocol adițional.
În caz de plată cu întârziere, creditorul are dreptul la despăgubiri pentru prejudiciile pe care le-a suferit ca urmare a executării cu întârziere a obligației.
Reclamanții consideră că în cauză sunt îndeplinite toate cerințele legii in privința condițiilor ce se cer a fi îndeplinite apreciem că în cauză. Cât privește prejudiciul, fiind vorba de plata unei sume de bani, acesta nu trebuie probat, prin excepție în asemenea situație întinderea lui este fixată de lege la dobânda legală, legea considerând că lipsa de folosință a sumei datorate produce creditorului obligației un prejudiciu egal cu dobânda legală. Deci, câtă vreme sunt în fața unei evaluări legale, reclamanții consideră că nu au obligația de a face dovada că prin executarea cu întârziere a obligației au suferit un prejudiciu.
Reclamanții mai susțin că Totodată, fiind vorba despre accesorii ale drepturilor salariale ce alcătuiesc creanța cuprinsă în titlurile executorii, daunele interese pentru întârzierea executării sunt reglementate și prin dispozițiile speciale ale art. 166 alin. 4 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, potrivit cu care: „întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs angajatului."
Din coroborarea acestor norme cu incidență în cauză, rezultă fără echivoc că, în speță, dreptul creditorului la obținerea unei dezdăunări derivate din neexecutarea obligației la timp, se referă la beneficiul nerealizat, ca parte componentă a prejudiciului (damnum emergens), care trebuie privită ca o chestiune distinctă de actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate inițial; o astfel de actualizare antrenează și ea răspunderea debitorului pentru neexecutarea la timp a obligației de plată a unei sume de bani, însă întemeiată pe o altă cauză.
Dacă actualizarea la inflație are, cum sugerează chiar denumirea, finalitatea aducerii creanței la valoarea ei reală, în aceeași expresie economică din momentul stabilirii ei (deci, înăuntrul noțiunii de lucrum cessans), fără altă componentă adăugată (protejându-se, astfel, interesele creditorului, care nu trebuie să suporte din patrimoniul propriu, fără o culpă a sa, efectele devalorizării monedei), dimpotrivă, atunci când se vorbește despre daunele interese moratorii, discuția este plasată pe tărâmul unei reparații a prejudiciului creat prin neexecutarea la timp a creanței bănești, de această dată sub forma beneficiului nerealizat, care, potrivit legii aplicabile, nu poate cuprinde decât dobânda legală.
Așadar, dobânzile legale, accesorii ale creanței părții reclamante, se cuvin acesteia ca daună moratorie, ele având un alt temei decât cel al daunelor cu caracter compensatoriu pe care creditorul le poate, în principiu, pretinde, cerând actualizarea creanței la inflație.
Reclamanții mai arată că nivelul dobânzii legale a fost stabilit, de asemenea, prin lege (O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, în vigoare până la data de 01 septembrie 2011, când a devenit aplicabilă O.G. nr. 13/2001).
O.G. nr.13/2001 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, întăresc această distincție, reglementând atât dobânda remuneratorie, cât și dobânda penalizatoare.
Chiar dacă reeșalonarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii prin O.U.G. nr.71/2009, poate fi privită ca o formă de executare succesivă, în condițiile, în care această măsura este dublată de suspendarea de drept a executării silite și depășește o durată rezonabilă în valorificarea dreptului, aceasta nu mai răspunde cerințelor de proporționalitate dintre scopul urmărit prin reglementarea adoptată și menținerea unui just echilibru al intereselor în discuție.
În drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1082 și art. 1088 ,1101 din vechiul Cod civ., art. 1535, art. 1536 din Noul Cod Civil, art. 166 alin.4 Codul muncii, O.G. nr. 9/2000.
Pârâta C. de A. C. nu a formulat întâmpinare.
Pârâtul M. Justiției a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, apreciind că, ignorând prescripția extinctivă, reclamanții solicită în mod absolut neîntemeiat dobânda legală pentru sumele stabilite prin titluri executorii menționat mai sus începând cu data formulării acțiunilor și până la plata debitului.
În ceea ce privește momentul de început al curgerii termenului de prescripție pârâtul învederează aplicabilitatea dispozițiilor art.8 din Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctivă în conformitate cu care „prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.”
Se mai arată că pentru a produce efecte recunoașterea dreptului trebuie să fie neîndoielnică, să rezulte din împrejurări neechivoce și să se refere la pretențiile afirmate, în speță dobânda legală. În cazul de față însă Guvernul s-a prevalata de o procedură specială de executare angajându-se să plătească eșalonat aceste drepturi din motive economice.
Mai învederează că prin Decizia nr. 304/04.02.2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a statuat în sensul celor de mai sus, astfel: „a respins ca nefondat recursul pârâtului, și a menținut decizia recurată cu motivarea că termenul de prescripție pentru acțiunea privind plata dobânzii legale se va socoti pe ultimii 3 ani anteriori introducerii acțiunii, ........".
Prin sentința civilă nr. 2882 din 19 noiembrie 2014, Tribunalul C.
a admis excepția prescrierii dreptului la acțiune în ce privește pretențiile anterioare datei de 27.05.2011 și a respins pretențiile anterioare datei de 27.05.2011.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanții R. C., P. M., A. M., N. G. E. și P. M. M., în contradictoriu cu pârâții M. Justiției și C. de A. C..
A obligat pârâții în solidar la plata către reclamanții R. C. ,P. M., A. M. a dobânzii legale aferente sumelor acordate cu titlu de drepturi salariale prin sentința civilă nr.749/13.06.2008 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ modificată prin decizia civilă nr.508/3.09.2009 pronunțată de C. de A. C. (spor de confidențialitate de 15%), sentința civilă nr.638/23.05.2008 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._/118/2007, irevocabilă prin decizia civilă nr.116/24.03.2009 pronunțată de C. de A. C.(spor de suprasolicitare 50% ), sentința civilă nr.116/08.02.2008 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ irevocabilă prin decizia civilă nr.508/13.06.2008 pronunțată de C. de A. C.(indemnizație lunară de 10% din salariul brut), sentința civilă nr.1905/26.10.2007 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ irevocabilă prin decizia civilă nr.345/24.04.2008 pronunțată de C. de A. C.(spor de risc și suprasolicitare), sentința civilă nr.1227/11.07.2007 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ irevocabilă prin decizia civilă nr.436/CM//20.11.2007 pronunțată de C. de A. C. (indemnizație lunară de 10% din salariul brut) calculată cu începere din data de 27.05.2011 și până la efectuarea plății.
A obligat pârâții în solidar la plata către reclamanții N. Gheroghiu E. și P. M. M. a dobânzii legale aferente sumelor acordate cu titlu de drepturi salariale prin sentința civilă nr.749/13.06.2008 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ irevocabilă prin decizia civilă nr.508/03.09.2009 pronunțată de C. de A. C. (spor de confidențialitate 15%), sentința civilă nr.638/23.05.2008 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._/118/2007, irevocabilă prin decizia civilă nr.116/24.03.2009 pronunțată de C. de A. C.(spor de suprasolicitare 50%), sentința civilă nr.1905/26.10.2007 pronunțată de Tribunalul C., în dosarul civil nr._, irevocabilă prin decizia civilă nr.345/24.04.2008 pronunțată de C. de A. C. (spor de risc și suprasolicitare) calculată cu începere din data de 27.05.2011 și până la efectuarea plății.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Cu privire la excepția prescrierii dreptului la acțiune
Prin cererea formulată, reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata despăgubirilor moratorii cuvenite pentru executarea cu întârziere a obligației de plată stabilită prin hotărâri judecătorești executorii. În considerarea dispozițiilor art. 1088 C.civ., sub imperiul cărora a fost stabilită obligația pârâților, reclamanții au cuantificat aceste despăgubiri ca fiind egale cu dobânda legală, calculată de la data emiterii titlurilor executorii și până la efectuarea plății.
În conformitate cu dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. c) din Codul muncii cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
De asemenea, prin art. 278 alin. 1 din Codul muncii, se prevede că dispozițiile prezentului cod se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile.
Prin urmare, termenelor de prescripție reglementate de art. 268 din Codul muncii le sunt aplicabile dispozițiile Decretului nr. 167/1958 privind începutul, suspendarea sau întreruperea curgerii lor.
Instanța a constatat că, în speță, nu s-au dovedit cauze de întrerupere sau suspendare a cursului termenului de prescripție de 3 ani, în condițiile în care hotărârile judecătorești executate parțial voluntar și cu privire la executarea cărora au fost emise OUG nr. 71/2009, OUG nr. 45/2010 și Legea nr. 230/2011, nu cuprind dispoziții privind plata dobânzii legale (cu excepția hotărârii în privința căreia s-a menționat că operează autoritatea de lucru judecat), care a fost solicitată pentru prima dată de reclamanți prin acțiunea înregistrată la data de 27.05.2014.
Potrivit art. 7 și art. 12 din Decretul nr. 167/1958, prescripția începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune, iar, în cazul în care un debitor este obligat la prestații succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestații se stinge printr-o prescripție deosebită.
În acest context, raportat la momentul introducerii acțiunii, respectiv 27.05.2014, instanța reține că, în speță ,este justificată admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune, pentru pretențiile solicitate care vizează perioada anterioară datei de 27.05.2011, pretențiile ulterioare acestei date fiind fondate.
Pe fondul cauzei:
Prin sentințele menționate în petitul cererii de chemare în judecată, pârâții au fost obligați să plătească reclamanților drepturi salariale aferente de care beneficiază personalul din justiție, sentințe care au rămas definitive și irevocabile.
Aceste drepturi salariale, conform OUG Nr.71/2009, modificată prin OUG Nr.18/2010, OUG 45/2010 și Legea 230/2011 se plătesc în mod eșalonat până în anul 2016, actualizat cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S. respectiv:
- 2012 – 5% din valoarea titlului executoriu;
- 2013 – 10% din valoarea titlului executoriu;
- 2014 – 25% din valoarea titlului executoriu;
- 2015 – 25% din valoarea titlului executoriu;
- 2016 – 35% din valoarea titlului executoriu.
În legătură cu problema de drept dedusă judecății, respectiv dreptul la plata dobânzii legale aferente drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătorești, Î.C.C.J. s-a pronunțat prin Decizia în recurs în interesul legii nr. 2/2014, statuând următoarele:
„Fiind vorba despre hotărâri judecătorești prin care au fost soluționate litigii referitoare la drepturi salariale ce decurg din derularea raportului de muncă, sunt aplicabile dispozițiile art. 278 pct. 1 din codul de procedură civilă din 1865, respectiv art. 448 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă din 2010, care statuează că hotărârile primei instanțe sunt executorii de drept când au ca obiect plata salariilor sau alte drepturi izvorâte din raporturile juridice de muncă.
Cererile adresate instanțelor de judecată, prin care au fost solicitate daune-interese sub formă de dobânzi au fost întemeiate pe dispozițiile art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864 ce se regăsește în cuprinsul cap. VII, intitulat „Despre efectele obligațiilor”.
Executarea sau executarea cu întârziere a obligației de plată stabilite printr-o hotărâre judecătorească poate antrena răspunderea civilă delictuală, chiar dacă izvorul obligației a cărei încălcare a fost sancționată prin hotărârea judecătorească ce reprezintă titlu executoriu este un contract.
Prin urmare, în cazul executării cu întârziere a obligației de plată a unei sume de bani, indiferent de izvorul contractual ori delictual al obligației, daunele-interese sub forma dobânzii legale se datorează, fără a se face dovada unui prejudiciu și fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să poată fi nesocotit.
În ceea ce privește condiția existenței unui prejudiciu se constată că nici autorul sesizării și nici instanțele de judecată care au respins pretențiile reclamantului nu l-au exclus de plano, invocând principiul reparației integrale în materia răspunderii civile, prevăzut de art. 1.084 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 din Codul civil din 2009.
Este evident faptul că prin executarea eșalonată a obligației de plată creditorul a suferit un prejudiciu a cărui existență este confirmată chiar de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, care, în cuprinsul art. 1 alin. (3), prevede că sumele plătite eșalonat se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S.. Or, prin instituirea obligației de actualizare a sumei cu indicele prețurilor de consum, legiuitorul recunoaște implicit existența prejudiciului cauzat prin executarea eșalonată și, în consecință, instituie o reparație parțială, prin acordarea de daune-interese compensatorii (damnum emergens).
În aceste condiții sunt incidente dispozițiile invocate ale art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv ale art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi și art. 1.535 alin. (1) din Codul civil din 2009, care consacră principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării de către debitor a obligației, conform căruia prejudiciul cuprinde atât pierderea efectiv suferită de creditor (damnum emergens), cât și beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans). Potrivit acelorași dispoziții, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.
În cazul dat, pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin măsura prevăzută de art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele prețurilor de consum.
Însă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eșalonate a titlurilor executorii, impune și remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale.
Debitorul poate fi exonerat de obligația de a repara integral prejudiciul cauzat prin executarea cu întârziere a creanței stabilite prin titlu executoriu dacă face dovada intervenției unui caz fortuit sau a unui caz de forță majoră, împrejurări care se circumscriu sintagmei „cauză străină, care nu-i poate fi imputată” în înțelesul art. 1082 din Codul civil din 1864.
În ipoteza dată, însă, deși nu se contestă împrejurările care au justificat măsurile promovate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, în scopul menținerii echilibrului bugetar, măsuri care nu au afectat substanța dreptului creditorilor, acestea nu înlătură de plano aplicarea principiului reparării integrale a prejudiciului, sub aspectul acordării daunelor-interese moratorii, sub forma dobânzii legale. Atât timp cât repararea integrală a prejudiciului presupune, cu valoare de principiu, atât acoperirea pierderii efective suferite de creditor (damnum emergens), cât și beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans), a accepta faptul că, în ipoteza dată, poate fi acoperită doar pierderea efectivă [în temeiul art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009], iar nu și beneficiul nerealizat, echivalează cu nesocotirea principiului reparării integrale a prejudiciului.
Cât privește existența unei fapte ilicite, săvârșite cu vinovăție, în sensul dispozițiilor legale ce instituie răspunderea civilă, aceasta constă în executarea cu întârziere de către debitori a sumelor de bani stabilite prin titluri executorii în favoarea persoanelor din sectorul bugetar.
Fapta îmbracă forma ilicitului civil, deoarece, în analiza îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale în circumstanțele date, nu se poate reține că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 reprezintă un caz fortuit care să răstoarne prezumția relativă de culpă a debitorului în executarea obligației, întrucât acestui element îi lipsesc două caracteristici esențiale, și anume: natura imprevizibilă a evenimentelor care au fundamentat adoptarea actului [care nu poate fi acceptată prin raportare la conduita așteptată a debitorului care trebuia să se comporte ca un bun proprietar, cu atât mai mult cu cât debitor este chiar statul, prin instituțiile sale, iar, conform art. 44 alin. (1) din Constituție, „creanțele asupra statului sunt garantate și faptul că măsura de eșalonare a procedurii de executare provine chiar de la debitor, iar nu de la un terț”.
În raport de dezlegarea dată de către instanța supremă, Tribunalul a reținut că reclamanții sunt îndreptățiți la dobânda legală aferentă drepturilor bănești cuvenite conform sentințelor civile definitive și irevocabile din petitul acțiunii, împrejurare față de care acțiunea a fost admisă așa cum a fost formulată.
Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată, astfel că nu au fost acordate.
Împotriva sentinței civile nr. 2882 din 19 noiembrie 2014, pronunțată de Tribunalul C., în termen legal a declarat apel pârâtul M. Justiției pentru următoarele motive:
Consideră că sentința primei instanțe a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale și pe cale de consecință, solicită admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței civile nr. 2882/19.11.2014.
Învederează că, M. Justiției nu plătește sumele de bani reprezentând dobânzi legale, așa cum au solicitat reclamanții și a admis Tribunalul C., ci acesta doar alocă fondurile necesare pentru plata sumelor de bani ale instituțiilor publice din sistemul justiției.
Potrivit HG nr.652/27.05.2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, art.6 din pct.VII-(3) în domeniul gestionării resurselor, „asigură fondurile necesare, fundamentează și elaborează proiectul bugetului pentru activitatea proprie, a instituțiile publice din sistemul justiției pentru care ministerul justiției are calitatea de ordonator principal de credite și a unităților subordonate Ministerului; repartizează creditele bugetate ordonatorilor secundari de credite și urmărește modul de utilizare.
M. Justiției nu are obligarea de a plăti dobânda legală pentru sumele stabilite prin titlurile executorii prezentate mai sus, deoarece, așa cum s-a arătat, acesta doar alocă sumele de bani solicitate de reclamanți.
În cauza de față solicitarea intimaților-reclamanți are un caracter accesoriu dreptului principal, fiind supusă acelorași dispoziții legale privitoare la termenul de prescripție ca și în cazul drepturilor bănești a căror actualizare se dorește, fiind incidente astfel prevederile art. 1 alin. 2 din Decretul nr.167/1958 potrivit cărora „odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii”.
Atât literatura de specialitate cât și practica judecătorească sunt unanime în a considera că recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, pentru a produce efecte întreruptive, trebuie să fie făcută de cel în folosul căruia curge prescripția extinctivă și să fie neîndoielnică, să rezulte din împrejurări neechivoce și să se refere la pretențiile afirmate, în speță dobânda legală.
Or, prin actele normative care au stabilit mai multe tranșe pentru plata unor drepturi bănești prevăzute în titluri executorii, personalului din sectorul bugetar, Guvernul s-a angajat să plătească eșalonat aceste drepturi, din motive economice, prevăzându-se, astfel o procedură specială de executare.
O.U.G. nr. 71/2009 nu recunoaște drepturile pe care reclamanții le-au solicitat și cu privire la care instanțele judecătorești s-au pronunțat prin admiterea acțiunilor, ci statuează o modalitate de executare a unor sume care urmează a se plăti din bugetul de stat.
Instanța de fond a lipsit de sens dispozițiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, în conformitate cu care „Prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea".
Totodată, conform art. 171 alin. 1 din Codul muncii, „(1) Dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate".
În speță, creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență. În cazul obligațiilor afectate de un termen suspensiv, creanța devine exigibilă numai în momentul împlinirii acelui termen. De asemenea, termenul este suspensiv când privește exigibilitatea creanței, adică suspendă sau amână executarea creanței. Obligația debitorului ia naștere în momentul încheierii contractului, dar executarea ei nu se va putea cere decât după împlinirea termenului.
Prin urmare, atât timp cât creanțele nu sunt ajunse la scadență, nu se pot acorda dobânzi pentru neexecutare.
În aceste împrejurări, arătă că plata sumelor datorate de M. Justiției conform titlurilor executorii s-a realizat cu respectarea termenelor prevăzute în mod expres în O.U.G nr. 71/2009, în acest sens adoptându-se HG 422/2010, HG 257/2012, HG 598/2012, HG 954/2012, HG 1169/2012, HG 149/2013, HG 355/2013, HG 697/2013, HG_, HG 248/2014, H.G 551/2014 și H.G 870/2014.
Ca practică judiciară, invocă Decizia nr. 117/10.12.2013 pronunțată de C. de A. Timișoara în Dosarul nr._ .
În plus, pentru antrenarea răspunderii contractuale a debitorilor sub forma obligării acestora la plata daunelor-interese moratorii, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile, adică trebuie făcută dovada existenței prejudiciului, a faptei ilicite, a vinovăției și a raportului de cauzalitate...
S-a observat că instituțiile publice debitoare nu au refuzat executarea, ci au făcut aplicarea unui act normativ prin care s-a prevăzut plata eșalonată...".
De asemenea, prin Decizia nr._/7.12.2012 pronunțată de C. de A. C. în Dosarul nr._ s-a admis recursul formulat de M. Justiției împotriva Sentinței civile nr. 2474/13.09.2012 pronunțată de Tribunalul M..
Analizând sentința apelată din prisma criticilor formulate, C. a respins apelul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Cu privire la excepția prescripției integrale a acțiunii:
În mod corect prima instanță a admis excepția prescripției dreptului la acțiune doar pentru pretențiile solicitate pentru perioada anterioară datei de 27.05.2011.
Prin cererea formulată reclamanții nu solicită dobânda legală pentru neplata drepturilor salariale ajunse la scadență, situație în care cererea ar fi fost prescrisă în întregime, ci se solicită dobânda legală ca urmare a neexecutării unor titluri definitive și executorii, izvorul obligației de plată fiind deci diferit.
În această situație nu se poate reține că dreptul la acțiune pentru dobânda legală ar fi stins în întregime, pentru că aceasta are un caracter divizibil, aceasta mergând pentru fiecare zi de întârziere, care se scurge până la plata integrală.
C. va reține decizia nr. 21/22.06._ pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a reținut în interpretarea și aplicarea prevederilor art. 1079 al.2 pct.3 din Codul civil de la 1864 și art. 1523 al.2 lit. c) din Codul civil raportat la la art. 166 al.1 și 4 din codul muncii (art. 161 al.1 și 4 din codul muncii în forma anterioară republicării) și art. 1088 cod civil, art.2 din O.G. nr.9/2000, art. 2 din O.G. nr. 13/2011 și art. 1535 din codul civil, că dobânzile penalizatoare datorate de stat pentru executarea cu întârziere a obligațiilor de plată pot fi solicitate pentru termenul de 3 ani anterior datei introducerii acțiunii.
Potrivit art. 521 al.3 C.pr.civ. dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie.
Cu privire la fondul cauzei:
În mod corect prima instanță a obligat pârâții la plata către reclamanți a dobânzii legale începând cu data de 27.05.2011 până la efectuarea plății sumelor datorate prin titlurile executorii.
Prin decizia nr. 2/2014 Înalta Curte de Casație și a admis recursul în interesul legii și a statuat că: ” În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1535 alin.(1) din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011.
Potrivit art. 517 alin.(4) C.pr.civ. dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanță.
În motivarea acestei decizii s-a reținut în esență că: „În cazul executării cu întârziere a obligației de plată a unei sume de bani, indiferent de izvorul contractual ori delictual al obligației, daunele-interese sub forma dobânzii legale se datorează, fără a se face dovada unui prejudiciu și fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să poată fi nesocotit.
În ceea ce privește condițiile de angajare a răspunderii civile, acelea sunt cele ale răspunderii civile delictuale, respectiv: existența unei fapte ilicite, vinovăția, existența unui prejudiciu, legătura de cauzalitate, ținându-se seama de particularitățile executării unei obligații de plată a unei sume de bani, precum și de efectele O.U.G. nr.71/2009.
Este evident faptul că prin executarea eșalonată a obligației de plată creditorul a suferit un prejudiciu a cărui existență este conformată chiar prin O.U.G. nr. 71/2009, care în cuprinsul art. (1) alin.(3, prevede că sumele plătite eșalonat se actualizează cu indicele prețurilor de consum, legiuitorul recunoaște implicit existența prejudiciului cauzat prin executarea eșalonată și în consecință, instituie o reparație parțială, prin acordarea de daune-interese compensatorii (damnum emergens).
În aceste condiții sunt incidente dispozițiile invocate ale art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv ale art. 1531 alin.(1), alin.(2), teza I și art. 1535 alin.1 din Codul civil din 2009, care consacră principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării de către debitor a obligației, conform căruia prejudiciul cuprinde atât pierderea efectiv suferită de creditor (damnum emergens), cât și beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans). Potrivit acelorași dispoziții, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune-moratorii fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.
În cazul dat, pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin măsura prevăzută de art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 71/2009, constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele prețurilor de consum.
Însă principiul repararării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eșalonate a titlurilor executorii, impune și remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea benficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale.
Debitorul poate fi exonerat de obligația de repara integral prejuiciul cauzat prin executarea cu întârziere a creanței stabilite prin titlu executoriu dacă face dovada intervenției unui caz fortuit sau a unui caz de forță majoră, împrejurări care se circumscriu sintagmei “cauză străină”, care nu-i poate fi imputată în înțelesul art. 1082 din Codul civil de la 1864.
În ipoteza dată, însă, deși nu se contestă împrejurările care au justificat măsurile promovate prin O.U.G. nr.71/2009, în scopul menținerii echilibrului bugetar, măsuri care nu au afectat substanța dreptului creditorilor, aceastea nu înlătură de plano aplicarea reparării integrale a prejudiciului, sub aspectul acordării daunelor-interese moratorii sub forma dobânzii legale.
Atât timp cât repararera integrală a prejudiciului presupune, ca valoare de principiu, atât acoperirea pierderii efective suferite de creditor (damnum emergens), cât și beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans), a accepta faptul că, în ipoteza dată, poate fi acoperită doar pierderea efectivă (în temeiul art. 1 alin.(3) din OUG nr. 71/2009), iar nu și beneficiul nerealizat, echivalează cu nesocotirea principiului reparării integrale a prejudiciului.
Cât privește existența unei fapte ilicite, săvârșite cu vinovăție, în sensul dispozițiilor legale ce instituie răspunderea civilă, aceasta constă în executarea cu întârziere de către debitori a sumelor de bani stabilite prin titluri executorii în favoarea persoanelor din sectorul bugetar.
Fapta îmbracă forma ilicitului civil deoarece, în analiza îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale în circumstanțele date, nu se poate reține că O.U.G. nr.71/2009 reprezintă un caz fortuit care să răstoarne prezumția relativă de culpă a debitorului în executarea obligației, întrucât acetui element îi lipsesc două caracteristici esențiale, și anume: natura imprevizibilă a evenimentelor care au fundamentat adoptarea actului (care nu poate fi acceptată prin raportare la conduita așteptată a debitorului care trebuia să se comporte ca un bun proprietar, cu atât mai mult cu cât debitorul este chiar statul, prin instituțiile sale, iar conform art.44 alin.(1) din Constituție “creanțele asupra statului sunt garantate“) și faptul că măsura de eșalonare a procedurii de executare provine chiar de la debitor, iar nu de la un terț.”
Prin urmare, argumentele contrare aduse de apelantul pârât M. Justiției nu pot fi primite, întrucât s-ar nesocoti chestiunile de drept, dezlegate de Înalta Curte de Casație și Justiție care au forță obligatori conform prevederilor invocate mai sus.
În mod corect pârâtul M. Justiției a fost obligat alături de ceilalți pârâți la plata dobânzii legale calculată începând cu data de 27.05.2011 până la efectuarea plății sumelor prevăzute în titlurile executorii având în vedere faptul că și acesta avea calitatea de debitor în aceste titluri.
Pentru considerentele expuse mai sus, potrivit art. 480 alin.(1) C.pr.civ. C. a respins apelul formulat de pârâtul M. Justiției ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul pârât M. JUSTIȚIEI cu sediul în București, ., sector 5, împotriva sentinței civile nr.2882 din 19 noiembrie 2014, pronunțate de Tribunalul C., în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanții R. C., cu domiciliul în C., ., ., ., P. M., cu domiciliul în C., ., ..B, ., județul C., A. M., cu domiciliul în C., . nr.14, județul C., N. G. E., cu domiciliul în C., ., ..A, ., județul C. și P. M. M., cu domiciliul în C., . nr.100 și intimata pârâtă C. DE A. C., cu sediul în C., ., județul C., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.09.2015.
Președinte, Judecător,
J. Z. M. S.-S.
Grefier,
M. G.
Jud. fond – D.I.F.
Red.dec.- jud. J.Z./18.09.2015
Thred.gref.G.M./02.10.2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 399/2015.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 409/2015.... → |
|---|
