Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 65/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 65/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 25-11-2015 în dosarul nr. 65/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.65/CM
Ședința publică din data de 25 noiembrie 2015
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
Completul compus din:
Președinte - M. B.
Judecător – J. Z.
Judecător – M. S. S.
Grefier - G. I.
Pe rol, pronunțarea asupra recursului civil formulat de recurentul reclamant E. I. – domiciliat în localitatea Năvodari, ., ., . și cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat A. C. cu sediul în localitatea Năvodari, ., . împotriva sentinței civile nr.2436 din data de 13 octombrie 2014 și a încheierii din data de 06.10.2014 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimata pârâtă S.C. „C. A.” SRL – cu sediul în municipiul C., ..125, județul C. și municipiul C., ., ., ., având ca obiect – contestație decizie de concediere.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 17 noiembrie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, și când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 25 noiembrie 2015, când a pronunțat următoarea hotărâre.
CURTEA
Cu privire la recursul civil de față, constată:
Prin cererea formulată de reclamantul E. I. în contradictoriu cu pârâta S.C. C. ADEVERTISING S.R.L. înregistrată pe rolul Tribunalului C. la data de 9.07.2012 sub nr._ se învedera instanței că a fost înștiințat prin răspunsul de la I.T.M. C. că există contract de muncă din 2006 în funcția de lăcătuș, raport de muncă încetat la 13.02.2009 fără ca reclamantul să aibă cunoștința de această împrejurare.
Ulterior a fost încheiat un nou contract de muncă la 17.11.2010 cu 2 ore pe zi în funcția de lăcătuș mecanic, contract despre a cărui existență reclamantul nu a avut cunoștință.
Acest contract a fost modificat la data de 1.05.2012 prin actul adițional din 22.05.2012 cu privire la norma de lucru 8 ore /zi, salariul 700 de lei și funcția lucrător serigrafic.
S-a mai arătat că reclamantul a fost angajat la societatea pârâta din 5.06.2006 până la data de 1.06.2012 timp de 8 ore pe zi fără întrerupere. Reclamantul a solicitat plata cotizațiilor aferente ce revin începând cu 13.02.2009 până la 1.05.2012 și repunerea în funcția de lucrător serigrafic.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca nefondată arătând că reclamantul a fost angajat la societatea pârâta la 5.05.2006 cu contractul de muncă înregistrat sub nr.7, iar în data de 13.02.2009 a fost emisă decizia de încetare nr.2/13.02.2009 semnată de ambele părți relațiile de muncă încetând. În anul 2010 reclamantul a solicitat reangajarea, societatea angajându-l pe postul de muncitor necalificat cu un program de lucru de 2 ore/zi 10 zile pe săptămână. Susținerea reclamantului cum că nu avea cunoștință de existența acestui contract nu pot fi reținute deoarece pârâta i-a eliberat adeverințe doveditoare în acest sens. La data de 23.05.2012 a fost încheiat un act adițional la contact individual de muncă cu reclamantul prin care i s-a modificat norma de lucru de la 2 ore la 8 ore, salariul și funcția, act pe care reclamantul l-a semnat și însușit. Cu privire la susținerea reclamantului potrivit căreia nu a semnat unele acte, pârâta învederează faptul că reclamantul folosește de fiecare dată altă semnătură.
La data de 14.09.2012 reclamantul a formulat precizări la acțiune prin care a solicitat anularea deciziei de încetare din data de 13.02.2009, prin care s-ar fi dispus încetarea raportului de muncă constatat prin contractul_/23.05.2009, constatarea nulității actului adițional de reziliere a contractului de muncă/convenției de încetare a raportului de muncă ce a stat la baza emiterii deciziei de mai sus, obligarea paratei la plata contribuțiilor datorate în baza contractului individual de muncă_/23.05.2009, obligații aferente perioadei 13.02._10, obligarea intimatei la plata contribuțiilor aferente contractului_/17.11.2010, corespunzătoare timpului de lucru efectiv lucrat începând cu data de 17.11.2010, obligarea intimatei la plata unei despăgubiri bănești corespunzătoare diferenței dintre drepturile salariale plătite și cele la care era îndreptățit, diferență indexată și reactualizată, anularea deciziei de încetare a contractului_ emisă în lipsa acordului reclamantului și despre existența căreia a luat cunoștință prin intermediul adresei Inspectoratului Teritorial de Muncă nr. 707/20.07.2012, constatarea nulității actului adițional de reziliere a contractului de muncă/convenției de încetare a raportului de muncă ce a stat la baza emiterii deciziei de mai sus, reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior emiterii deciziei din data de 15.06.2012, aceea de lucrător serigrafîc, obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care reclamantul ar fi beneficiat.
Prin această cerere reclamantul a arătat faptul că a fost angajat în perioada 23.05.2006-iulie 2012 neîntrerupt cu un program de 8 ore /zi 5 zile pe săptămână și că, urmare a primirii răspunsului Inspectoratului Teritorial și Casa Județeană de Pensii C. a constatat că pârâta a modificat în mod unilateral contractul în sensul reducerii timpului de lucru și implicit a contribuțiilor datorate. Deciziile de încetarea contractului individual de muncă nu i-au fost comunicate și nici nu au existat cereri din partea reclamantului de încetare a contractului individual de muncă.
În cursul judecății, a fost administrată proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul ambelor părți.
Prin sentința civilă nr. 1971/19.04.2013 a Tribunalului C. a fost admisă în parte cererea reclamantului E. I., formulată în contradictoriu cu pârâta S.C. C. A. S.R.L. C.. S-a dispus anularea deciziei nr.2/13.02.2009 emise de societatea pârâtă, care a fost totodată obligată la plata contribuțiilor datorate în baza contractului individual de muncă_/23.05.2009, obligații aferente perioadei 13.02._10. A fost anulată decizia nr.1/1.06.2012 și s-a dispus reintegrarea reclamantului în funcția anterior deținută (lucrător serigrafie), pârâta fiind obligată să plătească reclamantului despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, începând cu data de 1.06.2012 si până la data reintegrării efective. Au fost respinse celelalte capete de cerere, ca nefondate. Față de disp.art.274 cod proc. civilă, pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecata în cuantum de 1.500 lei, în favoarea reclamantului.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termen legal, pârâta S.C. C. A. S.R.L. C., care a solicitat modificarea în tot a sentinței și respingerea acțiunii reclamantului.
Prin decizia civilă nr. 699/CM/4.09.2013 a Curții de Apel C., s-a admis recursul pârâtei, s-a casat sentința și s-a trimis spre rejudecare Tribunalului C., reținându-se că prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului, fiind necesară administrarea de probe suplimentare.
Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Tribunalului C. sub numărul_ .
Pentru soluționarea cauzei, instanța a incuviințat și administrat la solicitarea reclamantului proba testimonială cu martorul C. V.) și proba cu expertiză grafică.
La termenul de judecată din data de 17.02.2014 reclamantul și-a modificat cererea introductivă, solicitând instanței exclusiv anularea deciziei nr.2/13.02.2009 de încetare a contractului de muncă nr.7/5.05.2006, înregistrat la ITM C. sub numărul_/23.05.2006,anularea deciziei nr.1/1.06.2012 de încetare a contractului individual de muncă înregistrat sub numărul_/17.11.2010 la ITM C., repunerea părților în situația anterioară încetării contractului individual de muncă nr._/23.05.2006, prin plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și actualizate cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data de 13.02.2009 și până la rămânerea definitivă a hotărârii pronunțată în prezenta cauză, obligarea pârâtei la plata contribuțiilor datorate în baza contractului individual de muncă nr._/23.05.2006 precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr.2436/13.10.2014, Tribunalul C. a admis în parte cererea reclamantului și a dispus anularea deciziei nr.1/1.06.2012 emisă de către pârâtă; obligarea pârâtei la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data de 1.06.2012 și până la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri judecătorești și respingerea celorlalte cereri formulate de reclamantul E. I. în contradictoriu cu pârâta ., ca neîntemeiate.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele aspecte:
Reclamantul a fost salariatul societății pârâte începând cu data de 5.05.2006 în baza contractului individual de muncă înregistrat sub nr._/23.05.2006, pe funcția de lăcătuș, programul de lucru fiind de 8 ore pe zi. Acest contract a încetat prin decizia nr.2/13.02.2009, emisă în temeiul art. 55 lit. b din Codul muncii.
Ulterior s-a încheiat între părți contractul individual de muncă înregistrat sub nr._/17.11.2010, în baza căruia reclamantul a fost angajat cu o normă de 2 ore pe zi, 10 zile pe săptămână, în funcția de muncitor necalificat. Prin actul adițional nr.1/1.01.2011, contractul s-a modificat în ceea ce privește salariul la 168 de lei. Un nou act adițional a fost încheiat la 5.05.2011, iar prin cel înregistrat sub nr.3/1.01.2012 contractul s-a modificat în ceea ce privește salariul, acesta ajungând la 210 de lei.
Prin actul adițional nr.17/22.05.2012 contractul a fost modificat în ceea ce privește norma de lucru, la 8 ore/zi și 40 ore/săptămână, postul fiind de lucrător serigrafie, cu o nouă modificare a salariului brut, anume, 700 lei.
Prin decizia nr.1/1.06.2012 s-a stabilit, în considerarea art.55 lit. b Codul muncii, că începând cu 1 iunie 2012 încetează raporturile de muncă ale societății cu reclamantul E. I., angajat în funcția de lucrător serigrafie.
Conform art.55 lit.b din Codul muncii, contractul individual de muncă poate înceta ca urmare a acordului părților, la data convenită de acestea.
Actul juridic prin care părțile pun capăt raportului de muncă trebuie să îndeplinească condițiile de fond stabilite de lege pentru validitatea oricărui act juridic și mai cu seama este necesar ca ele să-și materializeze acordul de voință printr-un consimțământ care să întrunească cerințele dreptului comun. Într-o atare situație, pentru a proceda la încetarea contractului în baza art.55 lit. b Codul muncii, angajatorul trebuie să aibă în vedere o eventuală cerere ori altă manifestare neîndoielnică, din care să rezulte intenția clară a salariatului de a părăsi unitatea.
Instanța a constatat că inițiativa încetării contractului individual de muncă înregistrat la ITM C. sub nr._/23.05.2006 a aparținut reclamantul printr-o cerere scrisă (fila 78 dosar nr._ vol.I ). Astfel, a fost emisă decizia nr.2/13.02.2009 prin care s-a dispus încetarea contractului individual de muncă, în temeiul art.55 lit. b Codul muncii, începând cu data solicitată de reclamant, respectiv 13.02.2009, fiind astfel realizat acordul de voință al părților privind încetarea raportului de muncă. Susținerea reclamantului potrivit căreia nu ar fi redactat o astfel de cerere, este infirmată de raportul de expertiză criminalistică nr.302/18.08.2014, întocmit în cauză, potrivit căruia reclamantul a scris și semnat cererea datată 13.02.2009, aflată la fila 78 din dosarul de fond.
În aceste condiții, cererea reclamantului privind anularea deciziei nr.2/13.02.2009 este neîntemeiată. Întrucât contractul de muncă înregistrat la ITM C. sub nr._/23.05.2006 a încetat de drept la data de 13.02.2009, nefondată este și cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la plata contribuțiilor datorate în baza acestuia, obligații eferente perioadei 13.02._10.
Referitor la solicitarea reclamantului privind anularea deciziei nr.1/1.06.2012 (fila 82 dosar nr._ vol.I) privind încetarea raporturilor de muncă, în baza art.55 lit.b Codul muncii, născute în baza contractului individual de muncă înregistrat la ITM C. sub nr._/17.11.2011 (filele 74,75 dosar nr._ vol.I), instanța a reținut că, deși potrivit art.272 Codul muncii sarcina probei revenea pârâtei, aceasta nu a făcut dovada unui acord scris sau verbal între părți în sensul încetării contractului, astfel încât se constată că acest acord nu a existat. De altfel, însăși pârâta, prin întâmpinare a arătat că emiterea deciziei a fost consecința nerespectării de către reclamant a programului de lucru.
Întrucât decizia a avut la bază o situație de fapt nereală, respectiv existența unui acord în timp ce acesta nu exista, aceasta se dovedește netemeinică. În plus, având caracter unilateral și operând numai la inițiativa angajatorului, încetarea contractului de muncă a îmbrăcat în realitate forma unei concedieri, în sensul art. 58 alin. 1 Codul muncii
Pentru netemeinicie rezultată din lipsa acordului părților, constatată potrivit considerentelor de mai sus, instanța a anulat decizia pârâtei nr. 1/1.06.2012.
Având în vedere că nu s-a solicitat reintegrarea în funcția deținută anterior, instanța a obligat pârâta să plătească reclamantului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate si reactualizate si celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data de 1.06.2012 (data concedierii) și până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești.
Cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, respectiv taxa de expertiză, s-a respins ca neîntemeiată, având în vedere faptul că expertiza criminalistică a profitat pârâtei prin respingerea cererii referitoare la anularea deciziei nr.2/13.02.2009.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurentul reclamant E. I. care a formulat următoarele critici:
Prin raportul de expertiză efectuat de către INEC, s-a concluzionat faptul că o cerere olografă data 13.02.2009 ar fi fost scrisă de către contestatorul din prezenta cauză. Totodată, s-a concluzionat că actele adiționale ale contractului individual de muncă_/2012 (care atestă că aceasta ar fi executat în intervalul 2010 – 2012 un timp de lucru de 2 ore/zi) nu au fost semnate de către contestatorul din prezenta cauză și nici decizia de încetare 2/13.02.20O09 nu poartă semnătura acestuia.
În ceea ce privește înscrisurile administrate după casare, cu ocazia rejudecării fondului, apreciază că s-a dovedit printr-un înscris emis de către pârâtă faptul că la data de 01.11.2010, deci anterior încheierii contractului_/2010, contestatorul E. I. ar fi fost angajat în baza unui contract de muncă pe durată de muncă, respectiv „cu normă întreagă”.
Administrarea acestui înscris, raportat la una dintre concluziile raportului de expertiză grafică, a făcut necesară administrarea interogatoriului reprezentantului legal al pârâtei, având drept teză împrejurarea emiterii adeverinței de salariu, respectiv circumstanțele încetării contractului de muncă din 2006.
Apreciază recurentul că cererea de suplimentare a probatoriului a fost respinsă, în mod nejustificat, necesitatea probei fiind vădită.
Pentru aceste considerente, solicită admiterea căii de atac îndreptate împotriva încheierii de la termenul din data de 06 octombrie 2014.
În ceea ce privește critica adusă sentinței nr.2436/13.10.2014, apreciază că aceasta nu conține considerentele pentru care sau fost respinse pretențiile contestatorului vizând anularea deciziei 2/2009, respectiv în ceea ce privește obligarea pârâtei la plata contribuțiilor datorate pentru intervalul 2009-2012.
În egală măsură, considerentele expuse sunt contrazise de înscrisurile administrate în cauză, înscrisuri emanând de la aceeași societate pârâtă, respectiv din adeverința din data de 01.11.2010, dată la care contestatorul nu s-ar fi aflat în executarea unui contract individual de muncă, deoarece contractul nr._/2010 a fost încheiat, conform pârâtei, ulterior, acesta s-ar fi angajat în baza unui contract pe durată nedeterminată, cu normă întreagă.
Preferențial sau în cuantum mai mare celor fără venit, ar fi fost ilogic să depună un înscris ce atestă un venit fictiv, în baza unui contract neexistent.
De aceea apreciază recurentul că cererea ce ar proba pretinsul său acord la încetarea contractului individual de muncă nr._/2006 trebuie4 coroborată cu împrejurarea că, ulterior întocmirii ei, prin acte emanând de la chiar pârâta din prezenta cauză, se atestă că reclamantul ar fi muncit în baza unui contract de muncă pe durată nedeterminată.
Acest lucru cu mult înainte de a intra în executarea unui alt contract individual de muncă.
Pentru aceste motive recurentul solicită:
- admiterea recursului, casarea sentinței atacate, având în vedere dispozițiile art.312 alin.3, teza a II din vechiul cod de procedură civilă, iar, pe fond, reținând cauza spre rejudecare și completând probatoriul administrat, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost modificată la termenul din data de 17.02.2014.
- în subsidiar, sadmiterea recursului și modificarea în parte a sentinței atacate în sensul admiterii în întregime a pretențiilor sale astfel cum au fost modificate la termenul din data de 17.02.2014.
Potrivit dispozițiilor articolului 274 din vechiul cod de procedură civilă solicită obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta acțiune.
Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate, de probele administrate și de dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea constată ca recursul este în parte întemeiat.
În ceea ce privește decizia nr. nr.2/13.02.2009:
Începând cu data de 5.05.2006 reclamantul a îndeplinit funcția de lăcătuș, fiind încheiat în acest sens contractul individual de muncă înregistrat sub nr._/23.05.2006 cu societatea pârâtă.
La data de 13.02.2009 reclamantul a formulat o cerere de încetare a contractului de muncă începând cu aceeași dată și în baza ei s-a emis decizia nr.2/13.02.2009 prin care s-a dispus încetarea contractului individual de muncă, în temeiul art.55 lit. b Codul muncii, începând cu data solicitată de reclamant,
Reclamantul a solicitat anularea acestei decizii pentru ca nu și-a exprimat acordul pentru încetarea raporturilor de muncă astfel ca s-a efectuat în cauză raportul de expertiză criminalistică nr.302/18.08.2014, din care rezultă ca reclamantul a scris și semnat cererea datată 13.02.2009.
Așadar, în mod neîntemeiat se susține de către recurentul reclamant ca acea decizie este nelegală din perspectiva lipsei acordului său de voința din moment ce este dovedit în mod cert ca acesta a formulat cererea care a stat la baza deciziei.
Împrejurarea ca acesta nu a semnat decizia de încetare a contractului de muncă său actele adiționale nu are legătura cu respectiva decizie deoarece sunt acte ulterioare exprimării acordului său de voința și instanța nu le poate valorifica atunci când analizează decizia a cărei anulare se solicită
Prin urmare, în mod corect s-a stabilit că inițiativa încetării contractului individual de muncă înregistrat la ITM C. sub nr._/23.05.2006 a aparținut reclamantul printr-o cerere scrisă și decizia nr.2/13.02.2009 prin care s-a dispus încetarea contractului individual de muncă, în temeiul art.55 lit. b este legală și temeinică.
Din moment ce contractul de muncă înregistrat sub nr._/23.05.2006 a încetat de drept la data de 13.02.2009, cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la plata contribuțiilor la bugetul de stat pentru perioada 13.02._10 este lipsita de temei legal și în mod corect a fost respinsă.
Cu privire la cererea modificatoare din data de 17.02.2014:
Recurentul susține ca instanța de fond nu s-a pronunțat pe toate capetele de cerere astfel cum a fost precizata la termenul de judecată din 17.02.2014.
Verificând cererea modificatoare din acea dată, Curtea constată ca reclamantul a solicitat: anularea deciziei nr. 2/13.02.2009, a deciziei nr. 1/01.06.2012, repunerea părților în situația anterioara încetării contractului prin plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate de care ar fi beneficiat din 13.02.2009 și până la soluționarea irevocabilă a cererii, plata contribuțiilor datorate în baza contractului individual de muncă nr._/23.05.2006 și plata cheltuielilor de judecată.
S-a menționat de asemenea ca nu se mai insista în cererea de reintegrare în funcția deținută.
Prin hotărârea pronunțată instanța de fond a soluționat în tot această cerere.
Din moment ce a respins cererea de anulare a deciziei nr. 2/13.02.2009, este evident faptul ca nu putea fi obligată pârâta la plata contribuțiilor la bugetul de stat pentru perioada cât acesta nu avea contract de muncă cu societatea iar anularea deciziei 1/01.06.2012 a fost urmata de dispoziția privind obligarea pârâtei la plată către reclamant a unei despăgubiri egală cu salariile indexate, majorate si reactualizate si celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data de 1.06.2012 (data concedierii) și până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, ceea ce înseamnă ca și contribuțiile la bugetul de stat sunt achitate pentru acea perioadă tot de pârâtă în condițiile în care toate reținerile se fac la sursa iar salariatul nu primește decât suma neta.
În ceea ce privește cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată:
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat și plata cheltuielilor de judecată însă instanța de fond a respins acest capăt de cerere cu motivarea că expertiza efectuată în cauză profită pârâtei.
Cu toate acestea, instanța trebuia să verifice și restul cheltuielilor de judecată suportate de reclamant, respectiv cheltuielile făcute cu apărarea și în condițiile în care a admis în parte cererea, aceste cheltuieli trebuiau admise proporțional cu pretențiile admise, conform art.276 Cod procedură civilă.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă va fi admis recursul și modificată în parte sentința recurată în sensul că va fi obligată pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în valoare de 1000 lei, corespunzător pretențiilor admise, urmând a fi menținute restul dispozițiilor sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul civil formulat de recurentul reclamant E. I. – domiciliat în localitatea Năvodari, ., ., . și cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat A. C. cu sediul în localitatea Năvodari, ., ., . împotriva sentinței civile nr.2436 din data de 13 octombrie 2014 și a încheierii din data de 06.10.2014 pronunțate de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimata pârâtă S.C. „C. A.” SRL – cu sediul în municipiul C., ..125, județul C. și municipiul C., ., ., ..
Modifică în parte sentința recurată în sensul că obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 1000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu de avocat, proporțional cu pretențiile admise).
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.11.2015.
Președinte, Judecător, Judecător,
M. B. J. Z. M. S. S.
Grefier,
G. I.
Jud.fond – F.M.I.
Red.dec.jud. M.B./17.12.2015
Tehnored.m.r.Gref.G.I./2 ex.
Data: 17.12.2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 577/2015.... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 621/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
