Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 577/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 577/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 10-11-2015 în dosarul nr. 577/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 577/CM
Ședința publică din 10 Noiembrie 2015
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE M. B.
Judecător R. A.
Grefier D. R.
S-a luat în examinare apelul formulat de apelanta reclamantă B. A. L., domiciliată în Tulcea, . nr. 178, ..B, ., împotriva sentinței civile nr. 271 din 16 februarie 2015 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă . TULCEA, cu sediul în Tulcea, ., județul Tulcea, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru intimata pârâtă avocat M. M. în baza împuternicirii avocațiale nr. 176/2015, care depune la dosar chitanța . nr.173/23.07.2015 reprezentând contravaloare onorariu avocat, lipsind apelanta reclamantă B. A. L..
Procedura este legal îndeplinită conform art. 155 și urm. cod pr.civilă.
Apelul este declarat în termen, motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru, iar apelanta reclamantă a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
După referatul grefierului de ședință;
Apărătorul intimatei pârâte susține că înainte de a se da cuvântul pe fond, dorește să aducă în discuție o chestiune legată de apelul depus la dosar de către apelanta reclamantă, apel care este întocmit și semnat de către apărătorul acesteia de la instanța de fond, însă la dosar nu există delegație de reprezentare. Mai arată apărătorul că în apelul depus la dosar nu există nici un punct de vedere al apelantei reclamante, pentru a ști dacă și l-a însușit sau a dorit formularea acestuia, întrucât din dosar nu rezultă așa ceva, iar dar din ceea ce știe el, aceasta nu a mai insistat în formularea unui apel.
Față de susținerea apărătorului intimatei pârâte, instanța precizează că apelanta reclamantă a fost citată, iar dacă nu dorea să formuleze acest apel, avea posibilitatea să aducă la cunoștința instanței acest aspect.
Apărătorul intimatei pârâte susține că nu mai are alte cereri de formulat, motiv pentru care instanța, declară dezbaterile încheiate, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului de față.
Având cuvântul apărătorul intimatei pârâte solicită respingerea apelului formulat de reclamantă ca nefondat. Susține că, prin apelul depus la dosar nu se invocă de către reclamantă motive noi, ci doar prin prisma celor invocate la instanța de fond, respectiv faptul că în luna iunie 2014 ar fi lucrat 6 zile - între orele 6-17, iar în cursul lunii iulie 2014 ar fi lucrat 6 zile suplimentar,însă probatoriul administrat la instanța de fond nu a confirmat susținerile acesteia.
Mai arată apărătorul că nu este real faptul că reclamanta nu ar fi fost retribuită pentru orele prestate suplimentar, dimpotrivă martorii au arătat o opinie contrară, respectiv că pentru orele și zilele lucrate suplimentar la societate, angajații au primit ca recompensă timp liber corespunzător, iar pentru munca prestată, aceștia au primit salariu conform contractului de muncă, semnând ștate de salarii. Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că prezența reclamantei era pontată în foile colective de prezență, iar drepturile bănești pentru munca prestată i-au fost achitate acesteia, care a și semnat, fără a avea obiecțiuni.
Precizează apărătorul că reclamanta a semnat în mod amiabil atât încetarea contractului individual de muncă, cât și ștatul de salarii, astfel că maniera de a-și contesta ulterior proprii decizii și semnături nu reprezintă decât un comportament simulat al acesteia. O dovadă a comportamentului șicanatoriu al reclamantei este și faptul că acesta a formulat plângere penală împotriva administratorului societății.
Totodată solicită cheltuieli de judecată conform chitanței depuse la dosar.
Instanța rămâne în pronunțare asupra apelului de față.
CURTEA :
Cu privire la apelul civil de față, constată:
Reclamanta B. L. a chemat în judecată S.C. „K.” S.R.L. Tulcea, solicitând obligarea pârâtei la plata sumelor de bani datorate pentru zilele lucrate în plus, în afara programului de lucru, în lunile iunie și iulie 2014.
In motivare, reclamanta a arătat că a fost angajata pârâtei în baza contractului individual de muncă nr. 30 din 24.06.2014, cu un program de lucru de 8 ore pe zi, lucrând efectiv la punctul de lucru al societății din .> În perioada 24.06 – 30.06.2014, a lucrat între orele 600 – 17,00, iar la data de 20.06.2014 a primit pentru munca astfel prestată, drepturi salariale în cuantum de 142 lei, administratorul spunându-i că urmează să regleze problema diferenței de salariu în luna următoare. De asemenea, în perioada 01.07.2014 – 31.07.2014, a lucrat 8 ore pe zi și șase zile suplimentar (respectiv sâmbete și duminici) iar pe data de 20.08.2014, a primit salariul de la un șofer al societății, la punctul de lucru al acesteia din . în cuantum de 600 lei, deși pe statul de salariu figura 670 lei, zilele suplimentare nefiind pontate și trecute pe statul de plată. A arătat reclamanta că, întrucât în fața magazinului din . mașină, a rugat pe conducătorul acesteia să mute mașina din fața acestuia, moment în care a fost văzută de un conducător auto al firmei. Ulterior, a fost chemată la sediul firmei din . preda cheile magazinului, fiind somată să demisioneze.
Reclamanta a precizat că, deși i-a cerut administratorului societății să-i rezolve problema zilelor lucrate în lunile iunie, iulie și august, sâmbăta și duminica și a celor 4 ore lucrate în plus față de contractul de muncă, acesta a condiționat plata acestora de semnarea unei cereri de desfacere a contractului de muncă, în condiții amiabile. După semnarea respectivei cereri, acesta i-a spus că nu-i poate da salariul decât la data de 20.09.2014 când contabilul societății va întocmi statele de plată, însă, în ceea ce o privește, ulterior acestei date, respectiv pe data de 21.08.2014 a depus o reclamație la I.T.M. Tulcea.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Astfel, pârâta a arătat că pentru întreaga perioadă lucrată în cadrul societății, reclamanta a fost angajată cu contract individual de muncă, iar prezența ei la serviciu a fost pontată în foile colective de prezență, drepturile bănești pentru munca prestată fiindu-i achitate pentru care a și semnat în consecință, fără obiecțiuni. Atunci când a lucrat suplimentar, respectiv în cursul lunii august 2014, reclamantei i-au fost plătite orele suplimentare or, dacă ar fi lucrat ore și zile suplimentare în luna iunie, fără să fi fost plătită, așa cum pretinde aceasta în mod fals, cu siguranță nu ar mai fi acceptat să lucreze ore suplimentare și în august.
Prin sentința civilă nr.271/16.02.2015, pronunțată de Tribunalul Tulcea, a fost respinsă ca nefondată acțiunea formulată de reclamantă, cu obligarea acestei la plata sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâtă.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele aspecte:
Așa după cum rezultă din contractul individual de muncă pe perioadă determinată nr. 30/24.06.2014 și din actul adițional la acesta, înregistrat sub nr. 13 din 01.08.2014, între părți s-au derulat raporturi de muncă, începând cu data de 25.06.2014, acestea fiind stabilite a înceta pe data de 25.09.2014.
Ulterior, prin Decizia nr. 02/22.08.2014, pârâta a dispus încetarea contractului individual de muncă nr. 30/24.06.2014, în baza art. 55 lit. b), începând cu data de 22.08.2012.
Conform contractului individual de muncă nr. 30/24.06.2014, durata muncii reclamantei presupunea o normă întreagă, durata timpului de lucru fiind de 8 ore pe zi, respectiv 40 ore pe săptămână, repartizarea programului de lucru fiind făcută între orele 8,00 – 16,00.
De asemenea, la litera H alin. (1) litera b) din respectivul contract individual de muncă, s-a stipulat că:
„Programul de lucru se poate modifica în condițiile regulamentului intern/contractului colectiv aplicabil.”
Prin actul adițional la contractul individual de muncă nr. 30/24.06.2014, s-a modificat norma de lucru a reclamantei, de la norma întreagă de 8 ore pe zi, la o fracțiune de normă de 4 ore pe zi, începând cu data de 01.08.2014, cât și modificarea salariului de bază, de la 900 lei/lună, la 450 lei/lună, începând cu 01.08.2014.
Analizând pontajele pentru lunile iunie și iulie 2014, s-a constatat că, în perioada 25 iunie – 31 iulie 2014, reclamanta a prestat o activitate de 8 ore pe zi, de luni până vineri, în fiecare săptămână, și nu a presat activitate în niciuna dintre zilele de sâmbătă sau duminică din perioada sus-menționată.
Din depozițiile martorilor propuși de reclamantă, respectiv D. N. și I. M., nu se poate reține că aceasta ar fi prestat activitate peste orele de program sau în zilele de sâmbătă și duminică.
Astfel, aceștia nu au putut preciza concret nici măcar perioada în care au observat că reclamanta și-a desfășurat activitate la pârâtă.
Dacă martorul D. N. a precizat că, a observat în mod direct că reclamanta a lucrat de la sfârșitul lunii iunie 2014 până în iulie 2014 (reclamanta lucrând de fapt până pe 22.08.2014), martorul I. M. a arătat că a observat-o pe reclamantă la locul de muncă în timpul verii fără a ști să precizeze și anul în care a perceput aceasta în mod direct.
Cât privește programul zilnic al reclamantei, au arătat că, au observat-o pe reclamantă ca fiind prezentă la locul de muncă în jurul orelor 630 – 700. Martorul D. N. a arătat că, aceasta lucra până după orele 15,00, fără a indica însă în mod concret ora până la care lucra, în fiecare zi, iar martora I. M. nu a putut indica ora până la care a observat în mod direct că lucra aceasta, menționând doar că a văzut că reclamanta lucra și pe la orele 1200 și pe la orele 15,00, precizând că, după orele 16,00 ea nu mai ieșea din casă, astfel că nu știe ora la care pleca de la serviciu reclamanta în fiecare zi.
Cât privește zilele de sâmbătă, este adevărat că ambii martori au arătat că reclamanta desfășura activitate și sâmbăta, însă depozițiile lor nu pot fi reținute de instanță.
Astfel, așa cum s-a arătat, martorul D. N. a declarat că, a văzut-o pe reclamată lucrând la pârâtă, de la sfârșitul lunii iunie și până în iulie 2014.
Or, în condițiile în care reclamantaa devenit, conform C.I.M. angajata pârâtei pe 25.06.2014, în intervalul în care a declarat martorul că a putut observa activitatea reclamantei, respectiv 25.06.2014 – 01.07.2014, nu există timpul necesar în care să observe acesta că, reclamanta presta activitate în mod constant sâmbăta între orele 7 – 15,00.
Depoziția martorei I. M. fost înlăturată deoarece aceasta nu a putut indica perioada în care a perceput în mod direct că reclamanta a lucrat la pârâtă, ea declarând doar că, aceasta lucra și sâmbăta, fără a putea preciza și intervalul orar în care lucra, luna și anul.
Ambii martori ai reclamantei au precizat că aceasta nu lucra și duminica.
Din depozițiile martorilor propuși de pârâtă, instanța a reținut că, în perioada reclamată, pentru orele suplimentare prestate peste programul normal de lucru și pentru zilele de sâmbătă și duminică, în care angajații pârâtei, deci și reclamanta, prestau activitate numai atunci când erau solicitări, erau recompensați cu timp liber corespunzător, astfel că, având în vedere și consemnările din pontajele lunilor iunie și iulie 2014, pretențiile reclamantei apar ca nefondate.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta B. L. care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Arată reclamanta că a fost angajata pârâtei începând cu data de 24.06.2014 în baza C.I.M. nr. 30/24.06.2014 în funcția de vânzătoare, cu un salariu brut în sumă de 850 lei, pentru o normă de 8 ore/zi, 40 ore/săptămână, cu un program de lucru de la 800 - 1600.
Cu toate că a făcut dovada că a lucrat 6 zile pe săptămână cu un program de la 700 – 1800, iar sâmbăta a lucrat de la 700 – 1500, instanța de fond a reținut doar faptul că a lucrat program normal de lucru, cu toate că a din depozițiile martorilor rezultă clar că lucra zilnic până la ora 1700 – 1800, iar sâmbăta până la ora 1500. De asemenea, instanța de fond nu a primit depoziția martorei I. M. pe premiza că nu a putut preciza în mod direct perioada în care ea a lucrat, dar cu toate acestea a primit depoziția martorului Ofert D., care în perioada când ea a lucrat, acesta era angajatul altei firme cu același profit, respectiv .”SRL, fără a cunoaște nimic din ce s-a întâmplat în acea perioadă.
Arată că nu a avut cunoștință de întocmirea acelor foi de pontaj, deoarece nimeni din firmă nu venea dimineața la deschiderea magazinului și seara la închidere, toate legăturile și comenzile le făcea telefonic cu conducerea firmei. Este posibil ca aceste foi de pontaj să fie întocmite în momentul în care a fost Inspectoratul Teritorial de Muncă Tulcea în control și când le-a spus ce acte să pregătească pentru control.
Precizează de asemenea, că deși a solicitat plata orelor suplimentare în valoare de 563 lei, cu toate acestea, instanța de fond în temeiul art. 453 alin. 1 cod pr.civilă, acordă cheltuieli de judecată în valoare de 2000 lei reprezentând onorariu avocat
În cauza dedusă judecății, instanța de fond nu a cenzurat onorariul avocatului sub motivul că pârâta a făcut cheltuieli, fără însă a analiza activitatea, volumul de muncă depusă de avocat, acordând întreaga sumă.
Analizând sentința apelată în raport de criticile formulate, de probele administrate și de dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea constată:
În ceea ce privește critica referitoare la greșita apreciere a probelor administrate, Curtea constată că aceasta este nefondată deoarece instanța de fond a analizat fiecare probă în parte fără a putea deduce nici din înscrisuri și nici din declarațiile martorilor că s-a lucrat peste programul stabilit în contractul individual de muncă al reclamantei.
Astfel, prin contractul individual de muncă nr. 30/24.06.2014 s-a stabilit un program de lucru în intervalul 8-16 iar salariul de bază brut era de 850 lei/luna.
Prin Actul adițional nr. 13/01.08.2014 s-a redus și programul de lucru la 4 ore/zi dar și salariul aferent la sumă de 450 lei/lună.
Prin cererea formulată de reclamanta la 20.08.2014 aceasta a solicitat încetarea contractului de muncă începând cu 21.08.2014 și pârâta a aprobat cererea la 22.08.2014 fiind emisă decizia nr. 02/22.08.2014 de încetare a contractului de muncă în baza art. 55 litera b) din Codul muncii, respectiv prin acordul părților.
Așadar, perioada rămasă în discuție, pentru care se pretinde plata diferențelor salariale este 24.06._14 și pentru această perioadă s-au administrat probele care ar fi putut face dovada efectuării unor ore suplimentare.
Din foile de pontaj aferente acestei perioade rezultă că programul de lucru a fost de 8 ore/zi, iar statele de salarii au fost semnate de reclamantă fără obiecțiuni.
Au fost audiați și martori propuși atât de reclamantă, cât și de pârâtă, însă din declarațiile acestora nu se poate stabili cu certitudine în ce interval orar se efectuau ore suplimentare deoarece împrejurarea că aceasta era la serviciu după ora 7.30 dimineața și pleca după ora 1500 nu înseamnă că lucra peste program din moment ce între 7.30 și 15.30 nu sunt mai mult de 8 ore (martorul D. N.).
Un alt martor propus de asemenea de către reclamanta (I. M.) a precizat că a văzut-o pe reclamantă la magazin la ora 6.30 însă această declarație nu este concludentă din moment ce martora lucrează la un magazin vecin unde se desfășoară un alt program de lucru respectiv lucrează 12 ore, dar este liberă în zilele următoare.
Restul martorilor au declarat că nu se impunea efectuarea de ore suplimentare decât pentru șoferi, iar în astfel de situații se acordau zile libere în compensare.
Mai mult decât atât, în urma sesizării reclamantei, Inspectoratul Teritorial de Muncă Tulcea a făcut un control la sediul pârâtei și din verificări a rezultat că pentru orele lucrate aceasta a primit drepturile salariale cuvenite semnând de fiecare dată de primire iar din documentele verificate nu rezultă că s-au efectuat ore suplimentare.
Așadar, Curtea nu poate reține critica reclamantei prin care invocă o judecată părtinitoare a cauzei, rolul instanței fiind acela de a pronunță o hotărâre bazata pe probe și nu pe o nemulțumire sau afirmație a uneia dintre părțile din litigiu.
Prin urmare, vor fi respinse aceste critici ca nefondate.
Sunt întemeiate însă, criticile care vizează cheltuielile de judecată.
Astfel, potrivit art. 451 alin. (2) Cod procedură civilă „Instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său.”
Având în vedere că obiectul cererii privea doar plata unor sume aferente orelor suplimentare care se calculau la un salariu de aprox. 800 lei/lună, chiar și în situația în care reclamanta a pierdut procesul, instanța trebuia să analizeze raportul dintre suma pretinsa de la pârâtă și cheltuielile de judecată datorate, sumă de 2000 de lei fiind mai mare chiar decât salariul încasat de reclamanta pe toata perioadă lucrată.
Prin urmare, făcând aplicarea dispozițiilor legale mai sus indicate, va fi admis apelul și în temeiul art. 480 Cod procedură civilă va fi schimbată în parte sentința apelată în sensul diminuării cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat de la 2000 lei la 400 lei, urmând a fi menținute restul dispozițiilor sentinței pentru considerentele mai sus expuse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite apelul formulat de apelanta reclamantă B. A. L., domiciliată în Tulcea, . nr. 178, ..B, ., împotriva sentinței civile nr. 271 din 16 februarie 2015 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă . TULCEA, cu sediul în Tulcea, ., județul Tulcea.
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că obligă reclamanta către pârâtă la plata sumei de 400 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat redus conform art.451 al.2 Cod.pr.civ..
Menține restul dispozițiilor sentinței apelate.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 10 noiembrie 2015.
Președinte, Judecător,
M. B. R. A.
Grefier,
D. R.
Jud.fond: L.N.
Red.dec.jud.M.B.
25.11.2015 – 5 ex.
Emis 2 .
| ← Pretentii. Decizia nr. 579/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA | Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 65/2015. Curtea... → |
|---|
