Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 57/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 57/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 24-02-2015 în dosarul nr. 10145/118/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.57/AS
Ședința publică din 24 Februarie 2015
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE R. A.
Judecător J. Z.
Grefier D. R.
S-a luat în examinare apelul declarat de apelantul reclamant G. N., domiciliat în C., ., ., ., prin avocat M. C. T., cu sediul în Fetești, . (Piațeta-Gară), județul Ialomița, împotriva sentinței civile nr. 1155 din 12 mai 2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C., cu sediul în C., ., județul C., având ca obiect contestație decizie pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru apelantul reclamant avocat M. C. T., care depune la dosar împuternicirea avocațială nr. 139/2015, lipsind intimata pârâtă.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 155 și următoarele Cod procedură civilă.
Apelul este declarat și motivat în termenul legal prevăzut de lege și scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
În referatul oral asupra cauzei grefierul de ședință învederează că prin încheierea de ședință din 09.12.2014, s-a suspendat judecarea cauzei pentru lipsa părților. La data de 22.01.2015, apelantul reclamant prin apărător a formulat cerere de repunere pe rol, instanța fixând termen la data de 24.02.2015, cu citarea părților.
După referatul grefierului de ședință;
Instanța având în vedere cererea depusă la dosar, repune cauza pe rol și acordă cuvântul părților.
Având cuvântul apărătorul apelantului reclamant susține că nu mai are alte cereri de formulat sau înscrisuri noi de depus, apreciind cauza în stare de judecată.
Instanța luând act de susținerile apărătorului declară dezbaterile încheiate, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului de față.
Apărătorul apelantului reclamant având cuvântul solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată conform chitanței . nr.2052/15.06.2014 depuse la dosar. Susține apărătorul că intimata pârâtă nu a fructificat perioada 03.01.1973 – 30.06._ ce reiese din adeverința nr. 3709/30.03.2013 depusă s-a dosar.
Instanța rămâne în pronunțare asupra apelului de față.
CURTEA :
Asupra apelului de față;
Prin cerere înregistrată pe rolul Tribunalului C. la data de 4.12.2013 sub nr._, reclamantul G. N. a formulat în contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C. contestație împotriva deciziei nr._/7.10.2013 emisă de către pârâtă.
În considerentele de fapt, reclamantul a arătat că prin decizia contestată i-a fost respinsă cererea de fructificare a adeverinței nr.3707/2013, deși grupa a II a de muncă i-a fost acordată în baza Ordinului nr.50/1990, Ordinuluinr.25/1990 și hotărârea Consiliului de Administrație.
În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr.263/2010.
În dovedirea susținerilor, au fost anexate cererii formulate o . înscrisuri în copie (filele 6-44).
Pârâta a formulat întâmpinare (fila 52) prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
În drept, au fost invocate disp. art.205-208 NCPC.
În susținerea întâmpinării, a fost depus dosarul administrativ al reclamantului (filele 53-162).
Pentru dovedirea pretențiilor și a apărărilor formulate, instanța a încuviințat și administrat la solicitarea părților proba cu înscrisuri.
La termenul de judecată din data de 28.04.2014, reclamantul a precizat acțiunea în sensul că solicită doar fructificarea adeverințelor nr. 3707/2013 și nr.3709/2013.
Prin sentința civilă nr. 1155/12.05.2014 pronunțată de Tribunalul C., s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul G. N. în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de Pensii C., s-a anulat decizia nr._/7.10.2013 emisă de C.J.P. C. și a fost obligată pârâta să emită reclamantului o decizie de acordare a pensiei pentru limită de vârstă începând de la data de 27.06.2013, cu luarea în considerare a veniturilor menționate în adeverința nr. 3707/30.05.2013 eliberată de .-a respins cererea privind valorificarea mențiunilor din adeverința nr. 3709/30.03.2013 eliberată de . neîntemeiată și a fost obligată pârâta către reclamant la 300 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Prin decizia nr._/7.10.2013 (fila 10), pârâta a dispus acordarea pensiei pentru limită de vârstă, reținând însă că salariile brute din adeverința nr. 3707/2013 (fila 16) nu au fost fructificate deoarece nu se regăsesc în categoria sporurilor prevăzute în anexa nr. 15 din Legea nr. 263/2010.
Adeverința nr. 3707/2013 eliberată de .> cuprinde salariile brute/nete lunare obținute de reclamant în perioada ianuarie 1973 – martie 2001, pentru care angajatorul a virat contribuția la bugetul de asigurări sociale de stat.
Referirea din decizia contestată la Anexa nr. 15 din Legea nr.263/2010 este fără legătură cu conținutul acestor adeverințe, întrucât ele nu cuprind sporuri, ci salarii brute și nete.
Prin Decizia nr. 19/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite s-a stabilit că principalul element obiectiv apt să conducă la o justă și legală stabilire și reactualizare a pensiilor provenind din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat îl reprezintă contribuțiile de asigurări sociale plătite, astfel că la stabilirea și reactualizarea drepturilor de pensie trebuie luate în calcul toate sporurile și alte venituri de natură salarială pentru care angajatorul/angajatul a plătit contribuția pentru asigurările sociale de stat.
Prin urmare, urmează a fi valorificate întotdeauna salariile totale, care includ sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare si care sunt înscrise în carnetul de munca sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare – determinant fiind însă, potrivit deciziei în interesul legii citate, ca pentru sporurile luate în considerare să fi fost achitată contribuția pentru asigurările sociale de stat.
Or, în cuprinsul adeverinței este menționat expres că unitatea a reținut și a virat cota de asigurări sociale la bugetul asigurărilor sociale de stat, prin urmare se impune valorificarea acestora în procesul de stabilire a drepturilor de pensie, însă după distincțiile care vor fi făcute în continuare.
Potrivit art. 165 alin. 1 și 2 din Legea nr. 263/2010, la determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de munca, astfel: a) salariile brute, până la data de 1 iulie 1977; b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991; c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991. La determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile prevăzute la alin. 1 se au în vedere si sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare si care sunt înscrise în carnetul de munca sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.
Astfel, în condițiile în care în adeverință sunt menționate salariile brute sau nete după distincțiile prev. de art.165 din Legea nr.263/2010, reclamantul este îndreptățit la valorificarea acestor venituri.
În ceea ce privește cea de a doua adeverință invocată de către reclamant, respectiv adeverința nr. 3709/30.03.2013 emisă de către .> (fila 15), instanța constată că aceasta a fost valorificată prin decizia de acordare a pensiei nr._/7.10.2013, fapt care rezultă cu certitudine din cuprinsul anexei acestei decizii (fila 11), fiind reținut un stagiu de cotizare în grupa a II a de muncă de 26 ani 1 lună și 20 zile.
Pentru considerentele arătate, apreciind cererea întemeiată în parte, instanța va anula decizia nr._/7.10.2013 emisă de pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C. și va dispune obligarea acesteia să emită reclamantului o decizie de acordarea pensiei pentru limită de vârstă, începând de la data de 27.06.2013, cu luarea în considerare a veniturilor menționate în adeverința nr. 3707/30.05.2013 eliberată de . a fi respinsă cererea privind valorificarea mențiunilor din adeverința nr. 3709/30.03.2013 eliberată de . neîntemeiată.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 453 NCPC, cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată este întemeiată, având în vedere faptul că aceasta din urmă se află în ipoteza prevăzută de textul de lege, aceea de a fi pierdut procesul.
D. urmare, pârâta urmează să fie obligată la plata către reclamantă a sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli de judecată-onorariu avocat (chitanța nr.1887/2013 fila 4).
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul G. N., invocând în esență următoarele:
Prin soluția pronunțată, instanța de fond în mod eronat a considerat că adeverința nr. 3709/30.03.2013 emisă de . fost avută în vedere de pârâtă la momentul recalculării drepturilor de pensie. Adeverința reflectă perioadele 03.01.1973 – 29.01.1975, 02.07._99, 01.03.1999 – 01.04.2001 ca fiind încadrate în grupa a II-a de muncă, precum și temeiul legal al acestei încadrări.
Din decizia emisă se poate observa că perioada 03.01.1973 – 30.06.1973 nu a fost fructificată de pârâtă la momentul recalculării drepturilor de pensie, aspect invocat atât prin contestația formulată, cât și prin cererea de chemare în judecată. Perioada 03.01._73 reiese din adeverința nr. 3709/30.03.2013 eliberată de către angajator, în care se menționează în mod clar că i-a fost acordată grupa a II-a de muncă în baza Ordinului nr. 50/1990, Ordinul nr. 125/1990, Decretul nr. 68/1990, scrisoarea 6900 din 18.12.1990, precum și Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 3794/21.06.1991.De asemenea încadrarea în grupa II-a de muncă reiese și din CCM menționat chiar în cuprinsul adeverinței nr. 3709/30.03.2013.Chiar angajatorul menționează în mod clar în cuprinsul adeverinței că nominalizarea s-a efectuat în baza Ordinului nr.50/1990, astfel că încadrarea în grupa a II-a de muncă este la latitudinea angajatorului și nu poate fi apreciată de către C. Județeană de Pensii. Aceeași prevedere se regăsește și în art.2 din H.G.nr.1223/1990.
În raport de prevederile menționate, adeverința emisă de angajator în baza unui act propriu – decizia CA nr.3794/1991, C. Județeană de Pensii C. nu are latitudinea de a aprecia asupra acesteia.
Intimata nu a formulat întâmpinare.
În apel nu s-au administrat alte probe.
Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 476 – 480 Cod.pr.civ., Curtea constată că apelul este fondat pentru următoarele considerente:
În adeverința nr.3709/30.03.2013 emisă de . se atestă faptul că reclamantul a lucrat în cadrul societății (fosta IPBCA C.) iar în perioadele 03.01.1973 – 29.01.1975, 02.07.1976 – 01.01.1999 și 01.03.1999 – 01.04.2001 a fost încadrat în grupa II de muncă în procent de 100%.
S-a indicat în mod expres că încadrarea s-a făcut conform Hotărârii Consiliului de administrație nr.3794/21.06.1991 și contractului colectiv de muncă înregistrat la DPMOS C. sub nr.72/31.05.1996, în temeiul Ordinului nr. 50/1990 – Anexa II, pct.160 din Decretul – Lege nr.68/1990 și scrisoarea nr.6900/18.12.1990 a MMPS privind muncitorii încadrați în locurile de muncă din industria materialelor de construcții.
Tribunalul a respins cererea de valorificare a acestei mențiuni din perspectiva încadrării în grupa II de muncă cu motivarea că pârâta a reținut această încadrare cu ocazia emiterii deciziei de pensie nr._/07.10.2013.
Concluzia Tribunalului este însă eronată.
Astfel, din buletinul de calcul al pensiei depus chiar de către pârâtă, rezultă că aceasta a valorificat grupa II de muncă în favoarea reclamantului începând cu 30.06.1973. Pentru perioada anterioară acestei date, respectiv 03.01._73, nu sunt făcute nici un fel de mențiuni cu privire la încadrarea în grupa de muncă (fila 100 dosar fond).
Problema care se pune în cauză este posibilitatea valorificării în beneficiul intimatului a unei perioade de activitate în grupa II de muncă din perspectiva conținutului adeverinței prezentate de acesta.
Astfel, trebuie avut în vedere că în conformitate cu art. 125 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010, angajatorii sau orice alți deținători de arhive sunt direct răspunzători, în condițiile legii, de legalitatea, exactitatea si corectitudinea datelor, elementelor si informațiilor pe care le înscriu, in baza documentelor deținute, în adeverințele pe care le eliberează in vederea stabilirii, recalculării sau revizuirii drepturilor de pensie.
Așadar, este evident că deținătorul arhivelor poate atesta încadrarea în grupa de muncă în baza documentelor deținute dar are și responsabilitatea privind conținutul adeverinței.
Pe de altă parte, în ceea ce privește încadrarea în grupa de muncă de către angajator, prin actele avute în vedere de deținătorul arhivei, responsabilitatea aparținea angajatorului.
Astfel, în conformitate cu prevederile art.2 din HG nr. 1223/1990, nominalizarea persoanelor care se încadrau în grupa a II-a de muncă, se făcea de consiliile de administrație, împreună cu sindicatele libere din unități.
Acest act normativ se aplica așa cum rezultă din art. 1 personalului care a lucrat la locurile de muncă sau activitățile cu condiții de muncă nocive, grele sau periculoase de pe șantierele de construcții-montaj, grupurile de șantiere și întreprinderile-șantier, inclusiv unitățile de deservire ale acestora: bazele de producție, depozitele, laboratoarele, unitățile de mecanizare.
Ca urmare, nu avea relevanță funcția ocupată ci împrejurările concrete în care persoana respectivă lucra, situația de fapt concretă.
Atributul încadrării în grupa II de muncă revenea deci conducerii societății, avea informațiile necesare și care era deci în măsură să nominalizeze persoanele cu activitate în grupa I de muncă, potrivit condițiilor concrete în care lucra.
De asemenea, potrivit pct.6 din Ordinul nr.50/1990 al Ministerului Muncii și Ocrotirii Sociale, „nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.)”.
Ca urmare, este responsabilitatea angajatorului încadrarea activității în grupe speciale de muncă a activității desfășurate de fiecare salariat, față de condițiile concrete de desfășurare a acesteia, și câtă vreme înscrierea din carnetul de muncă, în cazul de față, nu a fost anulată, recurenta pârâtă nu poate ignora această mențiune pentru simplul motiv că în opinia sa este eronată sau incompletă.
Trebuie avut în vedere în același sens că pârâta nu este îndreptățită să conteste sau să verifice modul de salarizare a asiguratului sau încadrarea activității sale într-o grupă de muncă de către angajator, responsabilitatea în acest sens aparținând angajatorului, ca și responsabilitatea pentru corectitudinea datelor înscrise în adeverințele eliberate.
Pe de altă parte, esențială este încadrarea în grupa I sau II de muncă, plata drepturilor salariale și virarea contribuției de asigurări sociale corespunzătoare, indiferent cine a plătit aceste contribuții, iar lipsirea asiguratului de beneficiul legal atras de aceste împrejurări pentru simplul motiv că nu se indică temeiul în care a fost realizată încadrarea în grupa de muncă ar constitui o măsură excesivă și disproporționată față de scopul urmărit, afectând în substanța sa dreptul pensie.
Principiul contributivității, reglementat de Legea nr. 263/2010 în art.2 lit.c nu este un principiu nou în sistemul asigurărilor sociale, el regăsindu-se și în Legea nr. 19/2000 art.2 lit.e) și, într-o altă formulare, în art.1 alin. 2, art. 3 și art. 21 din Legea nr. 3/1977. Oricum, Legea nr. 263/2010, deși se aplică pentru viitor ca orice lege civilă, obiectul său de reglementare fiind stabilirea drepturilor de asigurări sociale care se calculează în raport de activitatea desfășurată în trecut, în mod inevitabil se raportează la situații trecute.
Din cuprinsul adeverinței rezultă că aceasta a fost emisă pe baza unor documente verificabile iar încadrarea în grupa II de muncă s-a făcut prin acte ale conducerii societății, anterioare emiterii adeverinței.
Față de aceste considerente, în temeiul art.480 Cod.pr.civ. se va admite apelul și se va schimba în parte sentința apelată în sensul obligării pârâtei să valorifice încadrarea în grupa II de muncă și pentru perioada 03.01.1973 – 30.06.1973. Se vor menține restul dispozițiilor sentinței apelate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite apelul declarat de apelantul reclamant G. N., domiciliat în C., ., ., . M. C. T., cu sediul în Fetești, . (Piațeta-Gară), județul Ialomița, împotriva sentinței civile nr. 1155 din 12 mai 2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C., cu sediul în C., ., județul C..
Schimbă în parte sentința apelată în sensul obligării pârâtei la luarea în considerare la recalcularea pensiei și a perioadei 03.01.1973 – 30.06.1973 ca fiind desfășurată în grupa a II-a de muncă.
Menține restul dispozițiilor.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 24 februarie 2015.
Președinte, Judecător,
R. A. J. Z.
Grefier,
D. R.
Jud.fond: F.M.I.
Tehnored.dec.jud.A. R.
05.03.2015 – 5 ex.
Emis 3 .
| ← Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 97/2015. Curtea... | Recalculare pensie. Decizia nr. 7/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA → |
|---|
