Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 97/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 97/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 21-04-2015 în dosarul nr. 256/88/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.97/AS
Ședința publică din data de 21 aprilie 2015
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
Completul compus din:
Președinte - M. S. S.
Judecător – J. Z.
Grefier - G. I.
Pe rol, soluționarea apelului civil formulat de apelanta pârâtă C. JUDEȚEANĂ DE PENSII TULCEA – cu sediul în municipiul Tulcea, ., județul Tulcea împotriva sentinței civile nr.1309 din data de 04 iulie 2014, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant T. C. – domiciliat în municipiul Tulcea, ., ., . și domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la cabinet individual avocat V. S. – cu sediul în municipiul Tulcea, ., ., județul Tulcea și intimata pârâtă C. NAȚIONALĂ DE PENSII PUBLICE – COMISIA CENTRALĂ DE CONTESTAȚII – cu sediul în municipiul București, ., Sector 2, având ca obiect – contestație decizie pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art.153 și următoarele Cod procedură civilă.
Apelul este declarat în termenul prevăzut de lege, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care s–au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.
Totodată, învederează că intimatul reclamant a depus la dosar concluzii scrise iar apelanta apelantă a solicitat judecata apelului în lipsă, conform art.223 alin.3 Cod procedură civilă.
Curtea constată că nu sunt motive de amânare, apreciază cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă conform art.223 Cod procedură civilă.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea la data de 06 februarie 2014 sub nr._ contestatorul T. C. a chemat în judecată C. NAȚIONALĂ de PENSII PUBLICE-COMISIA CENTRALĂ de CONTESTAȚII, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată intimata să îi soluționeze contestația formulată împotriva Deciziei nr._/21.12.2012.
În motivare, contestatorul a arătat că a fost salariat în cadrul Șantierului Naval Tulcea și a desfășurat activitate la societatea STX OSV Tulcea. La data de 17 iulie 2013 a depus contestație la C. Județeană de Pensii Tulcea împotriva deciziei de pensionare. Nici până în prezent Comisia Centrală de Contestații nu a soluționat contestația sa și refuză categoric să soluționeze această contestație, depășindu-se cu mult termenul legal de 45 zile prevăzut de art. 150 alin. 4 din Legea nr. 263/2010.
În concluzie, contestatorul a solicitat admiterea acțiunii și obligarea Casei Naționale de Pensii Publice să soluționeze contestație formulată.
De asemenea, contestatorul a solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 150 și art. 151 din Legea nr. 263/2010.
La data de 22 ianuarie 2014 intimata C. Națională de Pensii Publice a depus la dosar note de ședință, învederând că nu a existat rea credință din partea instituției în ceea ce privește soluționarea contestației formulate, însă datorită accentuării volumului de muncă și a numeroaselor contestații depuse de către pensionari, nu a existat timp fizic pentru soluționarea contestației în termenul de 45 de zile de la data înregistrării acesteia la casa teritorială de pensii emitentă.
Ulterior, la data de 10 martie 2014 intimata a depus la dosar Hotărârea nr. 7065 din 03 martie 2014, hotărâre prin care s-a dispus respingerea contestației formulate de T. C. împotriva Deciziei nr._ din 21.12.2012 emisă de C. Județeană de Pensii Tulcea, ca neîntemeiată.
La termenul de judecată din data de 24 aprilie 2014 contestatorul T. C. a depus la dosar cerere modificatoare a cererii de chemare în judecată prin care a arătat că înțelege să se judece cu C. Teritorială de Pensii Tulcea în calitate de emitent al Deciziei nr._/21.12.2013 pe care înțelege să o conteste și C. Națională de Pensii Publice în calitate de emitent al Hotărârii nr. 7065/2014, hotărâre prin care i s-a respins contestația formulată la decizia sus-menționată.
A arătat contestatorul că, i-a fost respinsă de către C. Județeană de Pensii Tulcea cererea de recalculare a pensiei cu luarea în calcul a veniturilor brute care conțin munca suplimentară și munca în acord, conform adeverinței nr. 9200/6251/27.11.2012 eliberată de către STX OSV. Prin Decizia nr._/2012 i s-a comunicat că, sporurile menționate mai sus nu sunt sporuri cu caracter permanent, încălcându-se astfel principiul contributivității prevăzut de vechea și actuala lege a pensiilor.
Totodată, a mai arătat contestatorul că, decizia nr._/21.12.2013 emisă de CJP Tulcea a fost contestată la Comisia Centrală de Contestații din cadrul Casei Naționale de Pensii Publice la data de 25.01.2013, conform procedurii administrative obligatorii, iar prin Hotărârea nr. 7065/2014 i s-a respins contestația formulată ca neîntemeiată.
Contestatorul a solicitat admiterea acțiunii formulate și obligarea Casei Teritoriale de Pensii Tulcea să recalculeze drepturile de pensie luând în calcul veniturile brute care conțin munca în acord și munca suplimentară, așa cum au fost menționate în adeverința nr. 9200/6251/27.11.2012 emisă de STX OSV Tulcea.
Legal citată, intimata C. Județeană de Pensii Tulcea a depus la dosar întâmpinare la data de 13.05.2014, arătând că, prin cererea nr._/1.12.2012 reclamantul a solicitat recalcularea pensiei prin valorificarea veniturilor di adeverința nr. 9200/625/27.11.2012 emisă de . Tulcea. În această adeverință sunt menționate veniturile brute, orele suplimentare și venitul pentru munca în acord din perioada iunie 1979-martie 2001.
Prin decizia nr._/21.12.2012, cererea de recalculare a pensiei a fost respinsă, iar reclamantul a depus contestație împotriva deciziei nr._/21.12.2012, conform art.149 alin. 2 din Legea nr. 263/2010. Comisia Centrală de Contestații prin Hotărârea nr. 7065/3.03.2014 a respins contestația ca neîntemeiată.
Totodată, intimata a mai arătat că, aceste venituri nu au fost valorificate pentru că s-a avut în vedere art. 165 alin. 1 din Legea nr. 263/2010 care prevede că la determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă, astfel: salariile brute, până la data de 1 iulie 1977; salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991, salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991, precum și alin.2 din aceeași legea, care prevede că la determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere și sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.
Potrivit art. 127 alin. 1 din H.G. nr. 247/2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010, sporurile cu caracter permanent care se pot valorifica la stabilirea și/sau recalcularea drepturilor de pensie, potrivit art. 165 alin. 2 din lege, sunt cele prevăzute în anexa nr. 15 care prevede că nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001.
Intimata C. Județeană de Pensii Tulcea a solicitat respingerea pretențiilor reclamantului, ca nefondate și menținerea ca legale și temeinice a deciziei nr._/21.12.2012, precum și a Hotărârii nr. 7065/03.03.2014 emisă de Comisia Centrală de Contestații.
În susținerea aspectelor învederate, intimata C. Județeană de Pensii Tulcea a depus la dosarul cauzei în copie, Hotărârea nr.7065/03.03.2014, Decizia nr._.12.2012, adresa nr._/11.12.2012 și adeverința nr. 9200/625/27.11.2012.
Prin sentința civilă nr.1309 din data de 04 iulie 2014, pronunțată în dosarul civil nr._, Tribunalul Tulcea a admis contestația formulată de contestatorul T. C., în contradictoriu cu intimatele C. Națională de Pensii Publice-Comisia Centrală de Contestații și C. Județeană de Pensii Tulcea.
A anulat Hot. nr. 7065/03.03.2014, emisă de C. Națională de Pensii Publice-Comisia Centrală de Contestații și decizia nr._ din 21.12.2012, emisă de C. Județeană de Pensii Tulcea, ca netemeinice și nelegală.
A obligat intimata C. Județeană de Pensii Tulcea, să emită o decizie de recalculare a drepturilor de pensie ale contestatorului cu includerea în baza de calcul a veniturilor brute (inclusiv a veniturilor menționate la rubrica „ venit pentru munca în acord”, precum și a veniturilor menționate la rubrica „venit pentru munca în acord”, precum și a veniturilor menționate la rubrica „venit pentru ore suplimentare”), conform adeverinței nr. 9200/6251 din 27.11.2012, emisă de STX OSV Tulcea, cu excepția indemnizațiilor de concediu de medical de care a beneficiat contestatorul în lunile mai și iunie 1997 și a compensărilor conform H.G. nr. 542/05 iulie 1996 obținute în lunile: iulie, august, septembrie, octombrie, noiembrie, decembrie 1996 și ianuarie 1997, așa cum au fost acestea menționate în adresa nr. 4000/3111din 26.05.2014 emisă de Vard Tulcea SA cu acordarea drepturilor începând cu data de 01.01.2013.
A obligat intimata la plata către contestator a sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea nr._/11.12.2012, contestatorul a solicitat recalcularea pensiei prin valorificarea veniturilor menționate în adeverința nr. 9200/6251 din 27 noiembrie 2012, emisă de STX OSV.
Prin decizia nr._/21.12.2012 a fost respinsă cererea de recalculare a drepturilor de pensie ale contestatorului, cu motivarea că, sumele reprezentând ore suplimentare și venituri pentru munca în acord din sus-precizata adeverință, nu reprezintă sporuri cu caracter permanent prevăzute în anexa nr. 15 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010, aprobate prin H.G. nr. 257/2011.
Contestatorul a formulat contestație împotriva deciziei nr._/21.12.2012, conform prevederilor art. 149 alin. (2) din Legea nr. 263/2010.
Prin Hotărârea nr. 7065/03.03.2014, Comisia Centrală de Contestații din cadrul C.N.P.P. a respins contestația formulată de contestator, reținând că în mod corect prin Decizia nr._/21.12.2012, C. Județeană de Pensii Tulcea nu a valorificat veniturile brute înscrise în Adeverința nr. 9200/6251/27.11.2012, eliberată de S.C. STX OSV Tulcea S.A., întrucât la determinarea punctajelor lunare pentru perioadele anterioare datei de 01.04.2001 se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă, conform art. 165 din Legea nr. 263/2010, iar sumele cu titlu de „venit pentru munca în acord” și „venit pentru ore suplimentare” nu constituie sporuri cu caracter permanent, conform Anexeinr.15 la Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010, aprobate prin H.G. NR. 257/2011 și nu a făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001.
Analizând adeverința nr. 9200/6251/27.11.2012 emisă de STX OSV Tulcea, instanța observă că, în perioada 05.06._01, contestatorul a realizat venituri brute din salarii, în cadrul cărora, în anumite perioade de timp, s-au adăugat veniturile realizate prin efectuarea de ore suplimentare, precum și cele realizate prin munca în acord global.
Din aceeași adeverință rezultă că, în perioada 1979-1990 venitul contestatorului pentru orele suplimentare a fost inclus în venitul pentru munca în acord, iar în perioada 1979-2001, compania a virat contribuția de asigurări sociale, calculată la câștigul lunar brut, în conformitate cu prevederile legislative în vigoare la data respectivă.
La solicitarea instanței, adeverința sus-menționată a fost completată cu adresele nr. 4000/3111 din 26.05.2014, emisă de aceiași unitate denumită în prezent S.C. ”Vard” Tulcea S.A., înscris potrivit căruia reiese că, în lunile iulie, august, septembrie, octombrie, noiembrie și decembrie 1996, ianuarie 1997, mai 1997 și iunie 1997, contestatorul a beneficiat de o . venituri, respectiv compensări conform H.G. nr. 542/05.07.1996, pentru care nu s-a achitat contribuția pentru asigurările sociale, conform legislației în vigoare.
Inițial, Legea nr. 27/1966 privind pensiile de asigurări sociale de stat, prevedea că plata contribuției de asigurări sociale era datorată de angajatori și se calcula prin raportare la venitul brut realizat.
Conform art. 1 din Decretul nr. 389/1972 „unitățile socialiste de stat, organizațiile cooperatiste, alte organizații obștești, orice alte persoane juridice, precum și persoanele fizice, care folosesc personal salariat, sunt datoare să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat, o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat, de persoanele care se califică la locul de muncă sau care urmează cursuri de perfecționare profesională, precum și asupra sumelor primite de ucenici, elevi ai școlilor profesionale, pe timpul cât fac practică în producție, indiferent de forma în care se realizează aceste venituri, de fondul din care se plătesc și de durata contractului de muncă.”
Totodată, potrivit art. 3 din Lg. nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială, dreptul la pensie era recunoscut tuturor cetățenilor care au desfășurat activitate permanentă pe baza unui contract de muncă și pentru care angajatorii plătiseră contribuția de asigurări sociale prevăzută de lege.
În același timp, dispozițiile art. 10 din același act normativ, prevedeau că baza de calcul a pensiei o constituie retribuția tarifară.
Obligația plății unei contribuții de asigurări sociale a salariaților în funcție de câștigul salarial brut al acestora a fost menținută și prin dispozițiile art.2 pct.1 din Legea nr. 49/1992 privind modificarea și completarea unor reglementări din legislația de asigurări sociale, prin care au fost modificate o . prevederi din Decretul nr.389/1972 și conform cărora "Pentru persoanele juridice și fizice care folosesc personal salariat, contribuția asigurărilor sociale de stat se stabilește diferențiat, astfel:
- „35% asupra câștigului brut realizat de salariații încadrați în grupa I de muncă;
- 30% asupra câștigului brut realizat de salariații încadrați în grupa a II-a de muncă;
- 25% asupra câștigului brut realizat de celelalte categorii de salariați;
- 15% asupra salariului brut primit, dar nu mai puțin decât salariul minim brut pe țară, în cazul personalului casnic angajat de persoane fizice pentru îngrijirea persoanelor în vârstă, handicapaților și a copiilor.”
Ulterior, potrivit dispozițiilor art. 2 lit.e din Lg. Nr. 19/2000 și art. 2 lit. c și d din Lg. Nr. 263/2010, s-a stabilit că sistemul public se organizează și funcționează având ca principii de bază: „e) principiul contributivității, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite”.
Acest principiu al contributivității care a guvernat organizarea și funcționarea sistemului de pensii și în perioada 1966-2000, chiar dacă nu a beneficiat de o reglementare expresă, a cunoscut o mai mare dezvoltare sub imperiul Legea Nr.19/2000 care stipulează prin art. 78 alin 1 că „ numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Institutul Național de S. și Studii Economice”.
Conform prevederilor art. I pct. 7 din Ordinul nr. 680/2007 al Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, prin sintagma „venit brut realizat lunar” se înțelege „ venitul brut în bani, achitat din fondul de salarii, reprezentând:
a) salariile de bază brute corespunzătoare timpului efectiv lucrat în program normal și suplimentar potrivit formei de salarizare aplicate, inclusiv indemnizațiile de conducere, salariile de merit, indexări, compensări și alte drepturi care, potrivit actelor normative, fac parte din salariul de bază;
b) sporurile, indemnizațiile și sumele acordate sub formă de procent din salariu ori sume fixe, indiferent dacă au caracter permanent sau nu, plătite pentru: condiții deosebite de muncă (condiții grele, periculoase, nocive, penibile); activitate desfășurată în mediul rural, în zone izolate; activitate desfășurată de nevăzători; munca prestată în schimbul de noapte; îndeplinirea unor sarcini, activități și responsabilități suplimentare funcției de bază; sporul de fidelitate și altele asemănătoare;
c) sumele plătite pentru timpul nelucrat (concedii de odihnă, indiferent de perioada efectuării, concedii de studii, zile de sărbători, zile de repaus săptămânal, concedii plătite pentru evenimente familiale deosebite, ziua profesiei, zile necesare instalării pe post în cazul transferului, întreruperi ale lucrului din motive neimputabile salariaților);”
Totodată, prin Decizia nr. 5/20.09.2010 pronunțată în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte și a decis că, în interpretarea dispozițiilor art. 2 lit. e), art. 78 și art. 164 alin. (1) și (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și ale art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, sumele plătite pentru munca prestată de foștii salariați în regim de lucru prelungit, în condițiile art. 1 și 2 din Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.546/1952, se au în vedere la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public.
Pentru a pronunța această soluție, Înalta Curte a reținut că veniturile realizate din munca prestată peste programul normal de lucru sunt venituri cu caracter tarifar, care trebuie luate în calcul la stabilirea bazei de calcul al pensiei datorate pentru munca depusă, subliniind faptul că pentru aceste sume s-a plătit contribuția la asigurările sociale de stat, conform Decretului nr. 389/1972 cu privire la contribuția pentru asigurările sociale de stat.
De asemenea, prin Decizia nr. 19 din 17 octombrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte și a stabilit că, în interpretarea dispozițiilor art. 2 lit. e), art. 78 și art. 164 alin. (1) și (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și ale art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, formele de retribuire obținute în acord global, prevăzute de art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 57/1974, vor fi luate în calcul la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut și pentru acestea s-a plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii.
Pentru a pronunța această soluție, Înalta Curte a reținut că dispozițiile pct. VI din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 pot fi înlăturate, întrucât intră în contradicție atât cu prevederile anterioare din același act normativ, cât și cu Legea nr. 19/2000, deoarece încalcă principiul fundamental al contributivității anterior datei de 1 aprilie 2001.
La data de 10 decembrie 2012 ÎCCJ a pronunțat decizia cu nr. 19 în recurs în interesul legii statuând că „În interpretarea și aplicarea prevederilor art. 2 lit. e) și art. 164 alin. (2) și (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și pct. V din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, sporurile și alte venituri suplimentare realizate anterior datei de 1 aprilie 2001 vor fi luate în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public dacă au fost incluse în baza de calcul conform legislației anterioare, sunt înregistrate în carnetul de muncă sau în adeverințele eliberate de unități, conform legislației în vigoare, și pentru acestea s-a plătit contribuția de asigurări sociale.”
Instanța supremă a reținut în motivarea acestei decizii că, aplicarea principiului contributivității impune luarea în calcul a sporurilor și veniturilor suplimentare utilizate la determinarea punctajelor medii anuale pentru perioadele anterioare Legii nr. 19/2000, în măsura în care acestea au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, au fost înregistrate în carnetul de muncă sau rezultă din adeverință, conform legislației în vigoare, și s-a plătit contribuția de asigurări sociale.
În aceste condiții, neluarea în considerare a unor sume pentru care s-au plătit contribuțiile de asigurări sociale echivalează cu o încălcare a principiului contributivității, având drept finalitate nerealizarea scopului avut în vedere de legiuitor, astfel cum de altfel a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție și prin Decizia nr. 19 din 17 octombrie 2011 pronunțată în recurs în interesul legii privind interpretarea dispozițiilor art. 2 lit. e), art. 78 și art. 164 alin. (1) și (2) din Legea nr. 19/2000 și ale art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005.
În concluzie, instanța a reținut că, în speță, ceea ce interesează nu este caracterul permanent sau nepermanent al acestor venituri, ci faptul că statul a încasat, în perioada derulării raporturilor de muncă, contribuțiile de asigurări sociale pe care le-a stabilit în sarcina angajatorului iar acum revine asiguraților dreptul să primească o contraprestație corespunzătoare din partea acestuia pentru a exista un echilibru al raporturilor juridice dintre părți.
În același timp, s-a apreciat că trebuie acordată prevalență dispozițiilor legale cu valoare de principiu în raport cu cele care decurg din acesta dar nu-l respectă, întrucât soluția contrară ar presupune încălcarea principiului cu consecința că, pe de o parte nu s-ar fi realizat scopul avut în vedere de legiuitor la edictarea acestuia, iar pe de altă parte s-ar crea o discriminare între persoanele care au realizat stagii de cotizare anterior și ulterior intrării în vigoare a Lg. Nr. 19/2000, în condițiile în care baza de calcul pentru plata contribuțiilor este alcătuită din totalitatea veniturilor realizate de către asigurat.
Practica Curții Supreme a Drepturilor Omului de la Strasburg și Curții de Justiție a Uniunii Europene de la Luxembourg a statuat că pensia constituie un drept patrimonial, iar neacordarea sau diminuarea pensiei ar leza acest drept și ar echivala cu o expropriere.
În conformitate cu art. 14 din aceeași Convenție, pentru interzicerea discriminării și art. 1 din Protocolul 1 referitor la protecția proprietății, Curtea Europeană a reținut că „ noțiunea de bun înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică, astfel încât dreptul la pensie este asimilat dreptului de proprietate” ( cauza Buchen versus Cehia ).
În același sens, în cauza Gaygusuz versus Austria (1996 ), Curtea a decis că” pensia constituie un drept patrimonial în sensul articolului 1 din Protocolul 1 al CEDO și se constată o discriminare în sensul articolului 14 dacă lipsește o justificare obiectivă rezonabilă pentru diminuarea patrimoniului reclamantului”.
De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că drepturile de asigurări sociale sunt legate de plata contribuțiilor de asigurări sociale specifice, considerându-se că „dreptul la alocația de urgență (pentru care reclamantul plătise contribuția specifică) reprezintă un drept patrimonial în sensul art. 1 paragraful 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale”, ( Cauza Gaygusuz împotriva Austriei din 16 septembrie 1996).
Rezultă astfel că, principalul element obiectiv apt să conducă la o justă și legală stabilire și reactualizare a pensiilor provenind din fostul sistem de asigurări sociale de stat îl reprezintă contribuțiile de asigurări sociale plătite, astfel că la stabilirea și reactualizarea drepturilor de pensie trebuie luate în calcul toate veniturile de natură salarială pentru care angajatorul sau angajatul au plătit contribuția pentru asigurările sociale de stat.
Față de toate aceste aspecte, rezultă că, întrucât contestatorul a dovedit pretențiile sale precizate în adeverința anterior menționată, instanța, în temeiul art.153 lit. f și g coroborat cu art. 156 din Legea Nr. 263/2010, a admis contestația.
D. consecință, a anulat Hotărârea nr. 7065/03.03.2014, emisă de C. Națională de Pensii Publice-Comisia Centrală de Contestații și decizia nr._ din 21.12.2012, emisă de C. Județeană de Pensii Tulcea, ca netemeinice și nelegală.
A obligat intimata C. Județeană de Pensii Tulcea, să emită o decizie de recalculare a drepturilor de pensie ale contestatorului cu includerea în baza de calcul a veniturilor brute (inclusiv a veniturilor menționate la rubrica „ venit pentru munca în acord”, precum și a veniturilor menționate la rubrica „venit pentru munca în acord”, precum și a veniturilor menționate la rubrica „venit pentru ore suplimentare”), conform adeverinței nr. 9200/6251 din 27.11.2012, emisă de STX OSV Tulcea, cu excepția indemnizațiilor de concediu medical de care a beneficiat contestatorul în lunile mai și iunie 1997 și a compensărilor conform H.G. nr. 542/05 iulie 1996 obținute în lunile: iulie, august, septembrie, octombrie, noiembrie, decembrie 1996 și ianuarie 1997, așa cum au fost acestea menționate în adresa nr. 4000/3111din 26.05.2014 emisă de Vard Tulcea SA cu acordarea drepturilor începând cu data de 01.01.2013.
De asemenea, a obligat intimata la plata către contestator a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a intimata pârâtă C. Județeană de Pensii Tulcea, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte:
În art.165 alin.(1) și (2) din Legea nr.263/2010 se precizează:
(1)”La determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă, astfel:
a) salariile brute, până la data de 1 iulie 1977;
b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991;
c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991.
(2) La determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere și sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare”.
În art.127 alin.(1) din H.G. nr.275/2001 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr.263/2010 se prevede că: „Sporurile cu caracter permanent care se pot valorifica la stabilirea și/sau recalcularea drepturilor de pensie, potrivit prevederilor art.165 alin.(2) din lege, sunt cele prevăzute în anexa nr.15”.
În Anexa nr.15 din H.G. nr.257/2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr.263/2010 se prevede că:
„Mențiune: Nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 01 aprilie 2001:
- formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale;
- formele de retribuire pentru „orele suplimentare” realizate peste programul normal de lucru.
Față de dispozițiile legale invocate, solicită să se constate că, nu pot fi valorificate următoarele venituri:
- veniturile brute, întrucât art.165 din Legea nr.263/2010 prevede că la determinarea punctajelor lunare, pentru perioada anterioară datei de 01.04.2001, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, precum și sporurile cu caracter permanent care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare datei de 01 aprilie 2001;
- sumele cu titlu de „acord global” și „veniturile pentru ore suplimentare” pentru că aceste venituri nu constituie sporuri cu caracter permanent, conform Anexei nr.15 la Normele de aplicare a Legii nr.263/2010 aprobate prin H.G.nr.257/2011 și nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 01 aprilie 2001.
Solicită ca în conformitate cu art.451 din codul de procedură civilă să se diminueze cheltuielile reprezentând onorariul de avocat în valoare de 1000 lei ca fiind disproporționat în raport de complexitatea cauzei, soluția fiind predictibilă având în vedere practica Curții de Apel C..
Analizând sentința apelată din prisma criticilor formulate Curtea a respins apel ca nefondat pentru următoarele considerente:
În mod corect prima instanță a obligat pârâta la recalcularea drepturilor de pensie ale reclamantului cu includerea în baza de calcul și a veniturilor obținute cu titlu de acord global, precum și a veniturilor menționate la rubrica venit pentru ore suplimentare menționate în adeverința nr.STX 9200/6251/27.11.2012 emisă de STX OSV Tulcea, începând cu 01.01.2013.
Potrivit art.165 al.2 din Legea nr.263/2010 la determinarea punctajelor lunare pentru perioada anterioară datei de 01.04.2001 se utilizează salariile brute sau nete, după caz, precum și sporurile cu caracter permanent care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare datei de 01.04.2001.
În conformitate cu prevederile art.2 lit.c) din Legea nr.263/2010 sistemul public de pensii se organizează și funcționează având ca principiu de bază principiul contributivității conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice participante la sistemul public de pensii, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se în temeiul contribuțiilor sociale plătite.
Prin art.19 din același act normativ se prevede: „constituie stagiu de cotizare perioadele de timp pentru care asigurații datorează și/sau plătesc contribuții de asigurări sociale în sistemul public de pensii”.
Conform art.8 și 9, art.117 din Legea nr.57/1974 și art.4 și 5 din Legea nr.2/1983 prin care se reglementa lucrul în acord global și instituia forma de retribuire în acord global, veniturile realizate prin munca în acord global nu aveau natura unor sporuri ci la acea vreme, ele reprezentau însăși o formă de retribuire.
Drepturile obținute în acest mod erau supuse plății contribuției la bugetul asigurărilor sociale, nefiind exceptate de la această obligație conform art.2 din Decretul nr.389/1972.
În privința regimului juridic al prelungirii timpului de lucru reglementat inițial prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr.1546/1952 se prevedea că ministerele de resort, de comun acord cu uniunea sindicală respectivă, vor putea aproba șantierele de construcții și montaj pentru care se admite program de lucru până la 10 ore pe zi, iar în cazuri excepționale, prelungirea zilei de lucru peste 10 ore pe zi, conform art.2 din această hotărâre, orele efectuate în aceste condiții, urmând a fi considerate și plătite ca ore normale.
Ulterior, prin Legea nr.10/1972 a fost adoptat Codul muncii care în art.116 prevedea că în construcții, în industria forestieră, în agricultură, precum și în alte activități cu condiții specifice durata zilei de muncă poate fi mai mare, în condițiile și limitele stabilite prin Hotărâre a Consiliului de Miniștri, de comun acord cu Uniunea Generală a Sindicatelor.
Legea nr.57/1974 privind retribuirea după cantitatea și calitatea muncii, în art.71 prevedea că personalul care lucrează peste durata normală a zilei de muncă sau în zilele de repaus săptămânal nu se lucrează, are dreptul să fie retribuit dacă nu i s-a asigurat, în compunere, timpul liber corespunzător.
Pentru aceste sume încasate s-a plătit contribuția la asigurările sociale de stat, deoarece decretul nr.389/1972 cu privire la contribuția pentru asigurări sociale de stat prevedea această sarcină asupra câștigului brut realizat de personalul salariat, fără nicio distincție.
Prin Decizia nr.5/20.09.2010 Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că sumele plătite pentru munca prestată de foștii salariați în regim de lucru prelungit se au în vedere la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public.
De asemenea, prin Decizia nr.19/17.10.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în interesul legii s-a statuat că formele de retribuiri obținute în acord global, prevăzute de art.12 al.1 lit.a) din Legea nr.57/1974 vor fi luate în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public dacă au fost incluse în salariul brut și pentru acestea s-a plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii.
Ceea ce interesează nu este caracterul permanent sau nepermanent al acestor venituri, ci faptul că statul a încasat în perioada derulării raporturilor de muncă, contribuțiile de asigurări sociale, iar acum revine asiguraților dreptul să primească o contraprestație corespunzătoare din partea acestuia pentru a exista un echilibru al raporturilor juridice dintre părți.
Neluarea în considerare a unor sume pentru care s-au plătit contribuțiile de asigurări sociale echivalează cu o încălcare a principiului contributivității având drept finalitate nerealizarea scopului avut în vedere de legiuitor.
În plus, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în jurisprudența sa că drepturile de asigurări sociale cuvenite în baza contribuțiilor de asigurări sociale plătite constituie un bun patrimonial în sensul art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Referitor la cererea de reducere a cheltuielilor de judecată raportat la obiectul pricinii și munca întreprinsă de avocat Curtea a apreciat că suma de 1000 lei este într-un cuantum rezonabil astfel încât nu se impune reducerea ei.
Pentru considerentele expuse mai sus, potrivit art.480 al.1 Cod procedură civilă Curtea a respins apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul civil formulat de apelanta pârâtă C. JUDEȚEANĂ DE PENSII TULCEA – cu sediul în municipiul Tulcea, ., județul Tulcea împotriva sentinței civile nr.1309 din data de 04 iulie 2014, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant T. C. – domiciliat în municipiul Tulcea, ., ., . și domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la cabinet individual avocat V. S. – cu sediul în municipiul Tulcea, ., ., județul Tulcea și intimata pârâtă C. NAȚIONALĂ DE PENSII PUBLICE – COMISIA CENTRALĂ DE CONTESTAȚII – cu sediul în municipiul București, ., Sector 2, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21 aprilie 2015.
Președinte, Judecător,
M. S. S. J. Z.
Grefier,
G. I.
Jud.fond – R.A.V.
Red.jud.J.Z.14.05.2015
Tehnored.Gref.G.I./5 ex.
Data: 15.05.2015
Emis 3 comunicări/18.05.2015
| ← Recalculare pensie. Decizia nr. 8/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA | Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 57/2015. Curtea... → |
|---|
