Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Decizia nr. 456/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 456/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 06-10-2015 în dosarul nr. 456/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 456/CM
Ședința publică din data de 6 Octombrie 2015
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE - J. Z.
Judecător – M. S.-S.
Grefier - M. G.
Pe rol judecarea apelurilor civile formulate de apelanții pârâții:
- M. P. – P. DE PE L. ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în municipiul București, ., Sector 5, P. DE PE L. CURTEA DE APEL G., cu sediul în municipiul G., ., județul G. și P. DE PE L. TRIBUNALUL G., cu sediul în municipiul G., ., județul G.,
- împotriva sentinței civile nr. 3 din data de 6 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți I. L., domiciliată în municipiul G., ., ., I. I., domiciliată în municipiul G., ., ., ., S. A. R., domiciliat în municipiul G., .. 7, .. 3, ., O. F., domiciliat în municipiul G., ., ., ., toți cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la P. de pe lângă Tribunalul G., cu sediul în municipiul G., ., județul G., având ca obiect – drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 155 și urm. Cod proc. civilă.
S-a făcut referatul asupra cauzei de către grefierul de ședință care învederează că toate cele trei apeluri formulate de către pârâți sunt declarate în termenul prevăzut de lege, motivate și scutite taxa judiciară de timbru conform art. 270 din Codul Muncii, iar apelanții pârâți au solicitat judecata cauzei și în lipsă, după care:
Curtea, în considerarea art.394 Cod de procedură civilă, constatând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și de drept ale cauzei, încheie dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra apelurilor de față, având în vedere că apelanții au solicitat judecata cauzei și în lipsă.
CURTEA
Deliberând asupra apelurilor formulate de pârâții M. P. – P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, P. de pe lângă Curtea de Apel G. și P. de pe lângă Tribunalul G., constată următoarele:
I. Sentința apelată:
Prin sentința civilă nr. 3/6.01.2015, Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune ca nefondtă și a admis cererea formulată la 7.11.2014 (potrivit ștampilei poștei de pe plicul atașat cererii de chemare în judecată) de reclamanții I. L., I. I., S. A.-R. și O. F. în contradictoriu cu pârâții M. P. – P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, P. de pe lângă Curtea de Apel G. și P. de pe lângă Tribunalul G., și a dispus obligarea acestora la plata către reclamanți a unor daune interese moratorii sub forma dobânzilor legale aferente sumelor datorate conform sentinței civile nr. 124/28.01.2008 a Tribunalului G., astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 1335R/23.11.2009 a Curții de Apel G., începând cu data emiterii titlului executoriu și până la achitarea integrală a sumelor datorate cu titlu de drepturi salariale.
În motivarea sentinței, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanții I. L., I. I. și S. A. R. au calitatea de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul G., iar reclamantul O. F. are calitatea de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă C. de Apel G..
Prin sentința civilă nr. 124/28.01.2008, pronunțată de Tribunalul G., a fost respinsă ca nefondată acțiunea reclamanților din prezenta cauză formulată împotriva pârâților din prezenta cauză prin care au solicitat obligarea acestora la plata sumelor de bani reprezentând spor pentru risc și suprasolicitare de 50 % din salariul de bază brut lunar pe o perioadă de 3 ani, raportată la data sesizării instanței și în continuare.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții.
Curtea de Apel G., prin decizia civilă nr. 1335 R/2009 a admis recursul declarat de reclamanți, a modificat în parte sentința civilă nr. 124/2008 a Tribunalului G. și a obligat pârâții să le plătească reclamanților sporul pentru risc și suprasolicitare de 50 % din indemnizația brută lunară, începând cu data de 26.11.2004 și până la 12.11.2009, sume actualizate cu rata inflației la data plății.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâți prin întâmpinare, tribunalul a reținut că, relativ la executarea sentințelor civile definitive și irevocabile legiuitorul a stabilit termene suspensive de executare, prin reglementarea unei proceduri speciale de executare, prevăzută de art. I din O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 18/2010.
„(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009 se va realiza după o procedură de executare care începe astfel: a) în anul 2012 se plătește 34 % din valoarea titlului executoriu; b) în anul 2013 se plătește 33 % din valoarea titlului executoriu; c) în anul 2014 se plătește 33 % din valoarea titlului executoriu.
(2) În cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice cerere de executare silită se suspendă de drept”.
La data de 12.12.2011 a intrat în vigoare Legea 230/2011 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar prin care se modifică art. 1 al ordonanței după cum urmează:
„(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 3 decembrie 2012, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel: a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu; b) în anul 2013 se plătește 10 % din valoarea titlului executoriu; c) în anul 2014 se plătește 25 % din valoarea titlului executoriu; d) în anul 2015 se plătește 25 % din valoarea titlului executoriu; e) în anul 2016 se plătește 35 % din valoarea titlului executoriu”
Prin urmare, deși titlul executoriu datează din 2009, executarea acestuia a început abia la data de 12.12.2011.
Natura juridică a măsurilor dispuse prin O.U.G. nr. 71/2009 este aceea de suspendare legală a executării silite a titlurilor executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, calificare care decurge din însăși conținutul art. 1 alin. 2 din ordonanță, potrivit căruia, în cursul termenului în care se face plata eșalonată, orice procedură de executare silită se suspendă de drept.
Conform art. 1 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 rezultă că „odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii”.
Aplicând acest principiu la speța de față rezultă că odată cu dreptul la acțiune privind plata sumelor de bani pe calea executării silite se stinge și dreptul la acțiune referitor la dobânzi.
Printr-o interpretare logică a textului de lege prin extinderea aplicării unei norme la un caz neprevăzut de aceasta, se reține că întrerupându-se prescripția pentru dreptul la acțiune de a pretinde sumele de bani rezultate din sentințele civile irevocabile se întrerupe și prescripția dreptului la acțiune pentru dobânzi.
Ca urmare a recunoașterii datoriei de către legiuitor și implicit de către pârâți, s-a întrerupt cursul prescripției și cu privire la dreptul de a pretinde dobânzi, astfel că excepția prescripției urmează a fi respinsă ca nefondată.
Relativ la fondul cauzei, s-a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile legale sub imperiul cărora au fost pronunțate hotărârile irevocabile, respectiv art. 1082 și art. 1088 cod civil anterior conform cărora, art. 1082 „debitorul este osândit, de se cuvine, la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligației, sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea-credință din parte-i, afara numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine din o cauză străină, care nu-i poate fi imputată”, art. 1088 alin. 1 „la obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate”.
În prezent aceste dispoziții legale sunt reluate prin art. 1535 alin.1 Noul Cod Civ. conform căruia „în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic”.
Este evident faptul că prin executarea eșalonată a obligației de plată creditorul a suferit un prejudiciu a cărui existență este confirmată chiar de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, care, în cuprinsul art. 1 alin. (3), prevede că sumele plătite eșalonat se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S.. Or, prin instituirea obligației de actualizare a sumei cu indicele prețurilor de consum, legiuitorul recunoaște implicit existența prejudiciului cauzat prin executarea eșalonată și, în consecință, instituie o reparație parțială, prin acordarea de daune-interese compensatorii (damnum emergens).
Pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin măsura prevăzută de art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele prețurilor de consum.
Însă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eșalonate a titlurilor executorii, impune și remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale.
Existența unui prejudiciu care trebuie acoperit a fost constatat și prin Decizia nr. 2/17.02.2014 pronunțată de ÎCCJ în recurs în interesul legii prin care instanța supremă admițând recursul a statuat că în aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011.
II. Apelurile:
1. Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâtul M. P. – P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând schimbarea în parte a acesteia și respingerea acțiunii ca prescrisă.
În motivarea cererii de apel, apelantul pârât a criticat sentința apelată sub aspectul respingerii excepției prescripției extinctive, termenul de prescripție de 3 ani fiind împlinit.
Prin decizia în interesul legii nr. 2/2014 s-a stabilit că instanțele pot acorda daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale, deci păstrează posibilitatea de a aprecia dacă sunt întrunite toate condițiile legale privind acordarea dobânzilor.
Prin decizia Curții Constituționale nr. 838/2009 s-a constatat existența unui conflict de natură constituțională între autoritatea judecătorească pe de o parte și guvernul și Parlamentul României pe de altă parte, în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.
2. Împotriva acestei sentințe a formulat apel și pârâtul P. de pe lângă Tribunalul G., solicitând schimbarea acesteia în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea cererii de apel, apelantul pârât a arătat că hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a cadrului legal incident în materia executării titlurilor care au ca obiect drepturi salariale, reglementat de OG nr. 22/2002, OUG nr. 75/2008 și OUG nr. 71/2009. A fost reglementată în această materie o procedură derogatorie de executare prin OUG nr. 71/2009, care a făcut obiectul controlului prin decizia Curții Constituționale nr. 1533/2011 și prin decizia CEDO în cauza D. și alții, stabilindu-se că procedura specială de executare este un atribut exclusiv al legiuitorului, exercitat în scopul menținerii echilibrului bugetar și apărării interesului general al societății.
Apelantul a mai subliniat eșalonarea creanței potrivit art. 1 alin. 1 din OUG nr. 71/2009, până în anul 2016.
Prin decizia în interesul legii nr. 2/2014 s-a stabilit că instanțele pot acorda daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale, deci se lasă la latitudinea instanțelor de judecată posibilitatea de a aprecia dacă sunt întrunite toate condițiile legale privind acordarea de daune-interese moratorii.
3. Împotriva acestei sentințe a formulat apel și pârâtul P. de pe lângă Curtea de Apel G., solicitând schimbarea acesteia în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată și invocând în acest sens motive similare celor invocate de pârâtul P. de pe lângă Tribunalul G..
4. Intimații pârâți nu au formulat apărări față de cererile de apel.
5. În cadrul judecății în apel a fost atașat dosarul de fond și nu au fost administrate probe noi.
III. Analiza apelurilor:
1. Reclamanții sunt creditori ai unor drepturi salariale potrivit titlurilor executorii reținute de prima instanță.
Plata acestor drepturi salariale a făcut obiectul eșalonări prin OUG nr. 71/2009, fiind făcute până în prezent o . plăți parțiale.
2. Prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2/2014, pronunțată în procedura recursului în interesul legii și astfel obligatorie pentru instanțe potrivit art. 517 alin. 4 C. proc. civ., s-a stabilit că, în aplicarea dispozițiilor art. 1082 și art. 1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1531 alin. 1, alin. 2 teza I și art. 1535 alin. 1 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune – interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, cu modificările și completările ulterioare.
Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că, în condițiile în care hotărârile judecătorești care constituie titluri executorii au caracter executoriu de drept, deci de la data pronunțării, natura juridică a măsurilor dispuse prin OUG nr. 71/2009 este aceea de suspendare legală a executării silite a acestora.
Instanța supremă a arătat în continuare că, „în cazul executării cu întârziere a obligației de plată a unei sume de bani, indiferent de izvorul contractual ori delictual al obligației, daunele-interese sub forma dobânzii legale se datorează, fără a se face dovada unui prejudiciu și fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să poată fi nesocotit.
În ceea ce privește condițiile de angajare a răspunderii civile, acelea sunt cele ale răspunderii civile delictuale, respectiv: existența unei fapte ilicite, vinovăția, existența unui prejudiciu, legătura de cauzalitate, ținându-se cont de particularitățile executării unei obligații de plată a unei sume de bani, precum și de efectele OUG nr. 71/2009”.
„Cât privește existența unei fapte ilicite, săvârșite cu vinovăție, în sensul dispozițiilor legale ce instituie răspunderea civilă, aceasta constă în executarea cu întârziere de către debitori a sumelor de bani stabilite prin titluri executorii în favoarea persoanelor din sectorul bugetar.
Fapta îmbracă forma ilicitului civil, deoarece, în analiza îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale în circumstanțele date, în sensul opiniei exprimate de specialiști recunoscuți, depusă la dosarul cauzei, nu se poate reține că OUG nr. 71/2009 reprezintă un caz fortuit care să răstoarne prezumția relativă de culpă a debitorului în executarea obligației, întrucât acestui element îi lipsesc două caracteristici esențiale, și anume: natura imprevizibilă a evenimentelor care au fundamentat adoptarea actului [care nu poate fi acceptată prin raportare la conduita așteptată a debitorului care trebuia să se comporte ca un bun proprietar, cu atât mai mult cu cât debitor este chiar statul, prin instituțiile sale, iar, conform art. 44 alin. 1 din Constituție, "creanțele asupra statului sunt garantate"] și faptul că măsura de eșalonare a procedurii de executare provine chiar de la debitor, iar nu de la un terț.”
Reținând caracterul obligatoriu al deciziei nr. 2/17.02.2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în procedura recursului în interesul legii, potrivit art. 517 alin. 4 C. proc. civ., rezultă din interpretarea art. 1082 și art. 1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1531 alin. 1, alin. 2 teza I și art. 1535 alin. 1 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil că executarea cu întârziere de către pârâți a obligațiilor decurgând din titlurile executorii constituie o faptă ilicită care atrage răspunderea lor delictuală sub forma dobânzilor legale, fără a fi necesar să se facă dovada producerii unui prejudiciu.
În cauză este îndeplinită premisa faptică a soluției pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 2/2014 în vederea unificării practicii judiciare, respectiv reclamanții au calitatea de creditori în baza unor titluri executorii vizând creanțe salariale ale personalului din sectorul bugetar, iar aceste creanțe au făcut obiectul eșalonării potrivit art. 1 și 2 din OUG nr. 71/2009.
3. Argumentul apelantului M. P. – P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul că prin decizia în interesul legii nr. 2/2014 s-a stabilit că instanțele pot acorda daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale, deci își păstrează atributul soluționării independente a cauzei, în funcție de împrejurările specifice fiecărui caz, nu poate fi primit.
Decizia amintită a fost pronunțată la sesizarea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea unificării practicii judiciare. Ideea că, după soluționarea problemei de drept care anterior primise din partea instanțelor soluții diferite, acestea ar păstra atributul de a soluționa cauzele în funcție de împrejurările specifice fiecărui caz, deși ipoteza avută în vedere este clară (titluri executorii având ca obiect creanțe salariale ale personalului bugetar care nu au fost plătite la data la care titlurile au devenit executorii, ci au făcut obiectul eșalonării prin OUG nr. 71/2009) și nu comportă circumstanțieri obiective „de la caz la caz”, este contrară art. 517 alin. 4 C. proc. civ., care prevede caracterul obligatoriu al dezlegării date problemelor de drept prin decizia pronunțată în interesul legii. Formularea potrivit căreia instanțele pot acorda dobânzi legale are în vedere necesitatea respectării condițiilor procedurale de sesizare și de judecată, aceste dobânzi acordându-se de către instanțele judecătorești numai în condițiile unei sesizări conforme cu condițiile procedurale, de către o instanță competentă și cu respectarea întregii proceduri referitoare la judecată. Problema de drept este însă tranșată prin decizia în interesul legii în sensul că dobânzile legale, în ipoteza discutată, se cuvin creditorilor. Între cele două variante de răspuns, respectiv că instanțele pot acorda, respectiv că nu pot acorda dobânzi legale, instanța supremă a stabilit că este corectă prima variantă, prin antiteză cu cea de-a doua.
Nu are legătură cu cauza Decizia Curții Constituționale nr. 838/2009, invocată de același apelant și pronunțată într-un alt context, cu privire la acordarea dobânzilor legale despre care este vorba în prezenta cauză nefiind constatat vreun conflict juridic de natură constituțională.
4. Prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 7/2015, pronunțată în procedura dezlegării unor chestiuni de drept, s-a reținut că „prin eșalonarea la plată a fost fixat un alt termen pentru executarea obligației de plată, dar, prin aceasta, creditorul nu pierde dreptul de a pretinde și daune pentru neexecutarea obligației la scadență”, ceea ce confirmă soluția pronunțată anterior în procedura recursului în interesul legii prin decizia nr. 2/2014.
Așa fiind, reclamanții sunt îndreptățiți la dobânda legală aferentă sumelor stabilite prin hotărârile judecătorești mai sus menționate, în baza art. art. 1082 și art. 1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1531 alin. 1, alin. 2 teza I și art. 1535 alin. 1 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, astfel cum au fost interpretate de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii.
Nu s-ar putea reține caracterul neexigibil al creanței principale datorită eșalonării acesteia prin OUG nr. 71/2009, întrucât natura juridică a măsurilor dispuse prin OUG nr. 71/2009 este aceea de suspendare legală a executării silite a acestora, fără a fi afectată scadența, astfel cum a reținut instanța supremă în decizia nr. 2/2014. Însăși soluția dată recursului în interesul legii, respectiv în sensul că pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale, are la bază faptul că eșalonarea nu a afectat scadența obligației principale, întrucât dobânda legală nu este datorată decât după scadență.
În cauză nu este vorba despre procedura de executare a titlurilor care au ca obiect drepturi salariale și nici despre constituționalitatea sau conformitatea cu CEDO a OUG nr. 71/2009, ci doar despre dobânda legală care este datorată inclusiv în condițiile eșalonării obligațiilor principale de plată a drepturilor salariale dispusă prin acest act normativ, deci de la un moment anterior celor la care plata eșalonată a fost făcută.
Actualizarea sumelor datorate de debitori în funcție de rata inflației urmărește menținerea puterii de cumpărare a monedei în care se face plata, în condițiile în care aceasta este supusă deprecierii de la data scadenței până la data plății. Dobânda legală, care se datorează cu titlu de despăgubire pentru neexecutarea la scadență a obligației, nu are nicio legătură cu actualizarea creanței în funcție de rata inflației, prin care se urmărește doar ca plata în viitor a unei sume datorate în trecut să se facă astfel încât banii să valoreze la data plății tot atât cât valorau și la data scadenței. În aceste condiții, nu se pune problema unei duble plăți sau duble despăgubiri, așa cum s-a invocat de către apelantul pârât.
5. Incidența prescripției extinctive, invocată prin apelul pârâtului M. P. – P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, trebuie analizată în funcție de natura juridică a drepturilor deduse judecății.
Caracterul accesoriu al dobânzii legale se manifestă în raport cu obligația principală, care, în cazul sumelor de bani rezultând din hotărâri judecătorești, constă în plata acelor sume de bani.
Natura juridică a obligațiilor pe baza cărora au fost pronunțate acele hotărâri judecătorești nu mai prezintă relevanță cu ocazia executării lor, cu excepția aplicării prevederilor legale referitoare la caracterul executoriu al hotărârilor. Fiind vorba despre obligații decurgând din raporturi de muncă, hotărârile judecătorești pronunțate în primă instanță sunt executorii de la data pronunțării potrivit art. 274 C. Mc. (art. 289 anterior republicării) și art. 278 pc. 1 C. proc. civ. vechi, sub imperiul cărora au fost pronunțate.
În ceea ce privește însă executarea, de bună voie sau silită, natura juridică a obligațiilor pe baza cărora au fost pronunțate hotărârile judecătorești care constituie titluri executorii devine irelevantă, întrucât neexecutarea oricărei hotărâri judecătorești îmbracă forma ilicitului civil, angajând răspunderea civilă delictuală a debitorului sub forma dobânzilor legale. Acest aspect rezultă de altfel cu evidență din considerentele sus-citate ale deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2/2014, pronunțată în procedura recursului în interesul legii.
În același sens, în cuprinsul deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 7/2015, pronunțată în procedura dezlegării unor chestiuni de drept, s-a reținut că „neexecutarea sau executarea cu întârziere a obligațiilor de plată stabilite prin hotărâri judecătorești irevocabile constituie o faptă distinctă de cea constatată prin respectivul titlu executoriu, întrucât rezidă în încălcarea obligației de a se conforma dispozițiilor titlului executoriu și care nu trebuie confundată cu încălcarea obligației născute dintr-un act sau fapt juridic, deja sancționată prin hotărârea judecătorească irevocabilă care reprezintă titlu executoriu”.
În această situație, termenul general de prescripție extinctivă de 3 ani curge potrivit art. 8 din Decretul nr. 167/1958, de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea, adică, raportat la datele speței, de la data pronunțării sentințelor în primă instanță, când acestea au devenit executorii, iar în privința drepturilor recunoscute exclusiv prin decizii pronunțate în recurs, de la data pronunțării acestora. Reclamanții nu ar putea pretinde că au cunoscut sau trebuia să cunoască identitatea debitorilor și conținutul obligațiilor acestora abia la o dată ulterioară.
Aceste hotărâri judecătorești au devenit executorii anterior datei de 7.11.2011 (3 ani înaintea formulării cererii de chemare în judecată), astfel încât nu există niciun temei pentru a considera că dreptul la acțiune s-ar fi prescris în privința dobânzii legale aferente perioadei începând cu 7.11.2011.
Astfel, fiind vorba despre dobânzi legale, acestea se cuvin creditorului zi cu zi, caz în care este aplicabil art. 12 din Decretul nr. 167/1958, potrivit căruia dreptul la acțiune cu privire la prestațiile succesive se stinge printr-o prescripție deosebită. Dobânda legală curge în fiecare zi, iar aferent fiecărei zile curge o prescripție diferită, corespunzătoare dobânzii pentru acea zi. În aceste condiții, cererea având ca obiect dobânda legală pentru fiecare zi din intervalul ultimilor 3 ani înaintea formulării cererii de chemare în judecată nu ar putea fi considerată ca fiind prescrisă.
6. În ceea ce privește dobânda legală aferentă perioadei anterioare datei de 7.11.2011, deci cu mai mult de 3 ani înaintea formulării cererii de chemare în judecată (începând de la datele la care fiecare hotărâre a devenit executorie), s-a pus problema întreruperii termenului de prescripție extinctivă, atât ca urmare a eșalonării plății prin OUG nr. 71/2009, cât și ca urmare a plăților voluntare parțiale făcute în temeiul acestui act normativ.
Prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 7/2015, pronunțată în procedura dezlegării unor chestiuni de drept și obligatorie pentru instanțe potrivit art. 521 alin. 3 C. proc. civ., s-a stabilit că „plățile voluntare eșalonate în temeiul OUG nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, efectuate în baza unui titlu executoriu nu întrerup termenul de prescripție a dreptului material la acțiune pentru daunele-interese moratorii sub forma dobânzii penalizatoare.”
În acest sens, instanța supremă a reținut că „natura juridică a măsurilor dispuse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 este aceea de suspendare legală a executării silite a titlurilor executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, calificare ce decurge din chiar conținutul art. 1 alin. 2 al actului normativ, potrivit căruia, în cursul termenului în care are loc plata eșalonată, orice procedură de executare silită se suspendă de drept. Pe durata suspendării executării silite, indiferent cum operează aceasta (voluntar, judiciar sau legal), dobânda (legală sau convențională) curge, creanța fiind ab initio certă, lichidă și exigibilă”. „Nu există (…) o cauză de întrerupere a cursului termenului general de prescripție de 3 ani, în condițiile în care actele normative cu privire la plata eșalonată a sumelor de bani prevăzute în titlurile executorii nu cuprind dispoziții referitoare la plata dobânzii penalizatoare pentru neexecutarea titlurilor respective la scadență. Prin urmare, prin plata parțială a drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătorești irevocabile și prin emiterea actelor normative privind eșalonarea plății, debitorii nu au recunoscut și îndreptățirea creditorilor la plata daunelor-interese moratorii sub forma dobânzii legale”.
Prin aceeași decizie, Înalta Curte de Casație de Justiție a reținut și că „recunoașterea expresă sau tacită de către debitori a dreptului creditorilor la plata daunelor-interese moratorii sub forma dobânzii penalizatoare pentru neexecutarea titlurilor executorii prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 nu s-a realizat prin adoptarea acestui act normativ și, în atare situație, nu a operat prin reglementarea respectivă o întrerupere a dreptului de a cere plata acestor daune”.
În același sens s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție în procedura dezlegării unor chestiuni de drept prin decizia nr. 21/2015, stabilind că „dobânzile penalizatoare datorate de stat pentru executarea cu întârziere a obligațiilor de plată pot fi solicitate pentru termenul de 3 ani anterior datei introducerii acțiunii”.
Față de caracterul obligatoriu al deciziilor pronunțate în procedura dezlegării unor chestiuni de drept, potrivit art. 521 alin. 3 C. proc. civ., precum și față de argumentele expuse în motivarea acestora, cele esențiale fiind redate mai sus, curtea reține că nici eșalonarea plății, nici plățile parțiale efectuate conform eșalonării, nu au constituit acte de recunoaștere a obligației de a plăti dobânzi legale și astfel nu au întrerupt termenul de prescripție extinctivă în care se putea solicita dobânda legală.
Așa fiind, termenul de prescripție extinctivă de 3 ani nu s-a întrerupt pentru dobânda legală aferentă perioadei anterioare datei de 7.11.2011, în condițiile în care acțiunea având ca obiect dobânda legală a fost formulată la 7.11.2014.
În consecință, pentru pretențiile având ca obiect dobânda legală aferentă perioadei anterioare datei mai sus menționate, dreptul la acțiune s-a prescris ca urmare a împlinirii termenului de prescripție extinctivă de 3 ani, aspect sub care, admițându-se apelurile, în baza art. 480 alin. 2, art. 477 alin. 1 și art. 60 alin. 2 C. proc. civ., hotărârea primei instanțe va fi schimbată în parte în sensul acordării dobânzii legale începând de la 7.11.2011, până la achitarea integrală a sumelor datorate în baza titlurilor executorii, iar nu începând de la data pronunțării acestora. Totodată, vor fi respinse ca prescrise restul pretențiilor (având ca obiect dobânda legală aferentă perioadei anterioare datei de 7.11.2011) și vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite apelurile formulate de apelanții pârâții M. P. – P. DE PE L. ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în municipiul București, ., Sector 5, P. DE PE L. CURTEA DE APEL G., cu sediul în municipiul G., ., județul G. și P. DE PE L. TRIBUNALUL G., cu sediul în municipiul G., ., județul G., împotriva sentinței civile nr. 3 din data de 6 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul civil nr._ , în contradictoriu cu intimații reclamanți I. L., domiciliată în municipiul G., ., ., ., I. I., domiciliată în municipiul G., ., ., ., S. A. R., domiciliat în municipiul G., .. 7, .. 3, ., O. F., domiciliat în municipiul G., ., ., ., toți cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la P. de pe lângă Tribunalul G., cu sediul în municipiul G., ., județul G., având ca obiect drepturi bănești.
Schimbă în parte sentința apelată în sensul obligării pârâților la plata dobânzii legale începând de la 7.11.2011 până la achitarea integrală a sumelor prevăzute prin titlurile executorii.
Respinge restul pretențiilor ca prescrise.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 6.10.2015.
Președinte, Judecător,
J. Z. M. S.-S.
Grefier,
M. G.
Jud. fond – L.D.P.
Red.dec.- jud.M.S.S./29.10.2015
Emis 7 .
| ← Anulare act. Decizia nr. 426/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 442/2015.... → |
|---|
