Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Decizia nr. 370/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 370/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 23-06-2015 în dosarul nr. 370/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 370/CM
Ședința publică din 23 iunie 2015
Complet specializat pentru cauze privind
conflictele de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE - R. A.
JUDECĂTOR - M. B.
GREFIER - M. D.
Pe rol pronunțarea apelului civil declarat de apelanții pârâți M. P. – P. DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în București, ., sector 5, P. DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL G., cu sediul în G., . și P. DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL G., cu sediul în G., ., împotriva sentinței civile nr. 2106 din 19 noiembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr._, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție, în contradictoriu cu intimata reclamantă D. V., cu domiciliul procesual ales în G., ., la Tribunalul G..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 16 iunie 2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Completul de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 23 iunie 2015, dată la care a pronunțat următoarea hotărâre.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea la data de 10 iulie 2014 și înregistrată sub nr._, reclamanta D. V. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților M. P., P. de pe lângă Curtea de Apel G. și P. de pe lângă Tribunalul G., la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale, reprezentând echivalentul prejudiciului suferit de creditor prin executarea cu întârziere a obligației de plată stabilită irevocabil în sarcina acestora prin titluri executorii, de la data emiterii acestora și în continuare, pentru viitor, până la achitarea integrală a sumelor pe care i le datorează cu titlu de drepturi salariale, conform sentințelor și deciziilor pronunțate în favoarea sa.
În motivare, reclamanta a arătat că este posesoarea mai multor titluri executorii din perioada în care era procuror.
A menționat reclamanta că prin sentința civilă nr. 935 din 05.06.2009 a Tribunalului G. pronunțată în dosarul nr._, pârâții M. P., P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și P. de pe lângă Curtea de Apel G. au fost obligați să-i achite diferența de contribuție individuală de asigurări sociale reținută lunar în plus de la 01.08.2007 la zi, sentință ce a devenit irevocabilă prin respingerea recursurilor declarate de pârâți prin decizia civilă nr. 1031/R/2009 a Curții de Apel G..
Prin sentința civilă nr. 124 din 28.01.2008 a Tribunalului G. pronunțată în dosarul nr._, s-a respins acțiunea împotriva pârâților pentru plata sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare, iar recursul declarat de reclamanți a fost admis prin decizia civilă nr. 1335 R din 23.11.2009 a Curții de Apel G., sentința civilă nr. 124/2008 a Tribunalului G. fiind modificată și obligați pârâții să-i achite sporul de risc și suprasolicitare de 50% începând cu 24.11.2004 și până la 12.11.2009.
S-a mai arătat că prin sentința civilă nr. 629 din 14.05.2008 a Tribunalului G., pronunțată în dosarul nr. 1372/R 1/2008, pârâții au fost obligați să-i achite sporul de 50% din salariul brut lunar pentru perioada 15.04._08, iar prin sentința civilă nr. 910 din 27.04.2007 a Tribunalului G., pronunțată în dosarul nr._/121/2007, pârâții au fost obligați să-i achite sporul de vechime aferent perioadei 13.04._07.
A mai precizat reclamanta că, prin sentința civilă nr. 123/28.01.2008 a Tribunalului G., pronunțată în dosarul nr._, pârâții au fost obligați să-i achite salarii egale cu cele ale procurorilor DIICOT începând cu data de 26.11.2014 și în continuare, iar prin sentința civilă nr. 122 din 28.01.2008 a Tribunalului G., pronunțată în dosarul nr._, pârâții au fost obligați să-i achite indexările corespunzătoare anului 2007, sentință ce a devenit irevocabilă prin Decizia civilă nr. 421/04.06.2008 a Curții de Apel G..
A precizat reclamanta că, deși se află în posesia acestor titluri executorii încă din anul 2007, nici până la această dată debitorii pârâți nu au înțeles să își execute obligația și să achite în întregime sumele datorate.
S-a mai precizat că prin sentințele civile menționate au fost acordate doar sumele actualizate cu indicele de inflație, fără dobânzi, însă, solicitarea acestor dobânzi pe cale separată nu este împiedicată de vreo dispoziție legală, atâta timp cât obligația legală subzistă.
A menționat reclamanta că potrivit hotărârilor judecătorești menționate, pârâții au fost obligați să îi plătească drepturile salariale menționate anterior însă doar o parte din aceste drepturi, au fost achitate benevol, pârâții prevalându-se de dispozițiile O.U.G. nr. 75/2008 și O.U.G. nr. 71/2009, pentru a amâna sine die plata diferențelor.
S-a mai menționat că, prin adoptarea Legii nr. 113/2010 de aprobare a O.U.G. nr. 71/2009 și reeșalonarea plății titlurilor executorii până în anul 2016, s-a ajuns la o situație prejudiciabilă pentru ea întrucât hotărârile judecătorești irevocabile vor fi puse în executare după mai mult de 8 ani, ceea ce depășește cu mult exigențele de rezonabilitate pe care le reclamă garanțiile instituite prin art. 6 din CEDO și art. 1 din Primul Protocol adițional.
A considerat reclamanta că imposibilitatea de a obține executarea acestor hotărâri judecătorești într-un termen rezonabil constituie și o ingerință în dreptul său de proprietate, iar prin neexecutarea creanțelor stabilite pe cale judiciară s-a adus atingere dreptului la un proces echitabil care, potrivit jurisprudenței Curții de la Strasbourg cuprinde și executarea hotărârii judecătorești, indiferent de instanța care o pronunță, deoarece, dacă ordinea juridică internă a unui stat nu permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă să rămână fără efect în detrimentul unei părți, dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu (cauzele: Ș. contra României, S. contra României).
În ceea ce privește data plății, a mai precizat reclamanta că, aceasta se face atunci când datoria a ajuns la scadență și așa cum rezultă din hotărârile atașate este în prezența unei creanțe certe și exigibile.
S-a arătat că potrivit art. 1073 din Vechiul Cod civil, creditorul are dreptul de a dobândi împlinirea exactă a obligației, iar dacă acest lucru nu este posibil, el are dreptul la dezdăunare, care reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării sau executării necorespunzătoare - daune interese, executarea indirectă a obligației presupunând dreptul creditorului de a pretinde și a obține de la debitor, echivalentul prejudiciului suferit ca urmare a neexecutării ori executării cu întârziere a obligației.
În privința condițiilor ce se cer a fi îndeplinite a apreciat reclamanta că în cauză sunt îndeplinite toate cerințele legii, iar cât privește prejudiciul, fiind vorba de plata unei sume de bani, acesta nu trebuie probat, prin excepție în asemenea situație întinderea lui este fixată de lege la dobânda legală, legea considerând că lipsa de folosință a sumei datorate produce creditorului obligației un prejudiciu egal cu dobânda legală. Deci, câtă vreme se află în fața unei evaluări legale, a considerat reclamanta că nu are obligația de a face dovada că prin executarea cu întârziere a obligației a suferit un prejudiciu.
S-a mai arătat că, potrivit dispozițiilor art. 1082 cod civil anterior, condiția vinovăției este îndeplinită indiferent dacă debitorul a acționat cu intenție sau din culpă, în sarcina acestuia operând prezumția relativă de vinovăție pe care ar putea-o răsturna doar prin probarea unei cauze străine, neimputabile, iar conform art. 1088 din același cod: „La obligațiile care au ca obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept.”
Totodată, s-a mai arătat că, fiind vorba despre accesorii ale drepturilor salariale ce alcătuiesc creanța cuprinsă în titlurile executorii, daunele interese pentru întârzierea executării sunt reglementate și prin dispozițiile speciale ale art. 166 alin. 4 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, potrivit cu care: „întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs angajatului.”
A precizat reclamanta că dobânzile legale, accesorii ale creanței sale, i se cuvin ca daune moratorii, ele având un alt temei decât cel al daunelor cu caracter compensatoriu pe care creditorul le poate, în principiu, pretinde, cerând actualizarea creanței la inflație.
A mai considerat reclamanta că, este îndreptățită să primească daune moratorii datorate neexecutării la timp a obligației, daune ce îmbracă forma beneficiului nerealizat, care, potrivit legii aplicabile, nu poate cuprinde decât dobânda legală.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1073 din Vechiul Cod civil, art. 1082, 1088, 1101 Cod civil anterior, art. 1535 și 1536 din Noul Cod civil, art. 166 alin. 4 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, în vigoare până la data de 01 septembrie 2011, când a devenit aplicabilă O.G. nr. 13/2001 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru drepturi bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar – fiscale în domeniul bancar.
În dovedire, reclamanta depus la dosarul cauzei, sentința civilă nr. 122/28.01.2008 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, sentința civilă nr. 935/05.06.2009 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, decizia civilă nr. 1031/R/20.10.2009 pronunțată de Curtea de Apel G. în dosarul nr._, sentința civilă nr. 124/28.01.2008 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ ; decizia civilă nr. 1335 R/23.11.2009 pronunțată de Curtea de Apel G. în dosarul nr._ ; decizia civilă nr. 421 R/2008 pronunțată de Curtea de Apel G. în dosarul nr._ ; sentința civilă nr. 629/2008 pronunțată de Tribunalul G., încheierea pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ ; sentința civilă nr. 910/2007 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ .
La data de 30 iulie 2014, pârâtul P. de pe lângă Curtea de Apel G. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.
Prin întâmpinare, s-a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune și s-a mai arătat că în cauză, este vorba de o acțiune cu obiect patrimonial - drept de creanță - termenul de prescripție este de 3 ani conform Codului civil și începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune, iar așa cum a statuat în mod constant practica instanțelor de judecată, în cazul acțiunii în răspundere pentru acoperirea prejudiciului - cum este cazul în speță - prescripția începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba și pe cel care răspunde de ea.
S-a precizat că potrivit prevederilor art. 2528 din Noul Cod civil „(1) Prescripția dreptului la acțiune în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.” iar potrivit dispozițiilor art. 2517 alin. (1) din Noul Cod civil, „termenul prescripției este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen”.
A mai precizat pârâtul că acest termen este prevăzut și de art. 171 din Codul muncii.
Cu privire la fondul cauzei, pârâtul a mai arătat că, admiterea prezentei cereri și obligarea debitorilor la plata de dobânzi legale reclamantei, echivalează cu sancționarea acestora (instituții bugetare) pentru respectarea normelor legale privind plata sumelor aferente titlurilor executorii care au ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, iar potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 71/2009 plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar..., se va realiza după o procedură de executare care începe astfel: a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu; b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu; c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu, alin. (2) precizând că în cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice procedură de executare silită se suspendă de drept.”
În apărare, pârâtul P. de pe lângă Curtea de Apel G. a depus la dosar foaia de calcul a drepturilor salariale, conform sentinței civile nr. 935/2009, foaia de calcul a drepturilor salariale, conform sentinței civile nr. 122/2008, foaia de calcul a drepturilor salariale, conform deciziei civile nr. 1335/R//2009 și extras de pe portalul instanțelor de judecată privind decizia civilă nr. 1257/16.11.2009 prin care se modifică sentința civilă nr. 123/2008 a Tribunalului G. în sensul respingerii acțiunii reclamantei, ca nefondată.
La data de 01 august 2014 pârâtul M. P. – P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, în conformitate cu prevederile art. 205, 245 și art. 247 din Codul de procedură civilă, față de data formulării acțiunii în raport de data obținerii titlurilor executorii.
Cu privire la fondul cauzei pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 205, art.201 și art.517 alin. 4 Cod procedură civilă.
La data de 01 august 2014, pârâtul P. de pe lângă Tribunalul G. a formulat întâmpinare prin a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, solicitând respingerea acțiunii formulată de reclamantă ca fiind prescrisă, iar cu privire la fonul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 201, art. 431 și art. 432 Noul Cod de Procedură Civilă.
În apărare, s-au depus la dosarul cauzei: foaia de calcul a drepturilor salariale, conform sentinței civile nr. 935/2009, foaia de calcul a drepturilor salariale, conform sentinței civile nr. 122/2008, foaia de calcul a drepturilor salariale, conform deciziei civile nr. 1335/R//2009 și extras de pe portalul instanțelor de judecată privind decizia civilă nr. 1257/16.11.2009 prin care se modifică sentința civilă nr. 123/2008 a Tribunalului G. în sensul respingerii acțiunii reclamantei, ca nefondată.
P. de pe lângă Tribunalul G. a transmis la dosarul cauzei, în data de 03 noiembrie 2014, adresa nr. 6742/X/2/2014.
Prin sentința civilă nr. 2106 pronunțată la 19 noiembrie 2014, Tribunalul Tulcea a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, ca nefondată.
A admis acțiunea formulată de reclamanta D. V., în contradictoriu cu pârâții M. P., P. de pe lângă Curtea de Apel G. și P. de pe Lângă Tribunalul G..
A obligat pârâții în solidar la plata către reclamantă a unor daune interese moratorii sub forma dobânzilor legale aferente sumelor datorate conform următoarelor hotărâri judecătorești: sentința civilă nr. 122/28.01.2008 a Tribunalului G., irevocabilă prin decizia civilă nr. 421/R/4.06.2008 a Curții de Apel G.; sentința civilă nr. 124/28.01.2008 a Tribunalului G., irevocabilă (modificată în parte) prin decizia civilă nr. 1335 R/23.11.2009 a Curții de Apel G.; sentința civilă nr. 935/5.06.2009 a Tribunalului G., irevocabilă prin decizia civilă nr. 1031/R/20.10.2009 a Curții de Apel G., începând cu data emiterii titlurilor executorii și până la achitarea integrală a sumelor datorate cu titlu de drepturi salariale.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a avut în vedere următoarele:
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâți, prin întâmpinări, tribunalul a reținut că, relativ la executarea sentințelor civile definitive și irevocabile legiuitorul a stabilit termene suspensive de executare, prin reglementarea unei proceduri speciale de executare, prevăzută de art. I din O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 18/2010.
„(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009 se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:
a) în anul 2012 se plătește 34 % din valoarea titlului executoriu;
b) în anul 2013 se plătește 33 % din valoarea titlului executoriu;
c) în anul 2014 se plătește 33 % din valoarea titlului executoriu.
(2) În cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice cerere de executare silită se suspendă de drept”.
La data de 12.12.2011 a intrat în vigoare Legea nr. 230/2011 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar prin care se modifică art. 1 al ordonanței după cum urmează:
„(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 3 decembrie 2012, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:
a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;
b) în anul 2013 se plătește 10 % din valoarea titlului executoriu;
c) în anul 2014 se plătește 25 % din valoarea titlului executoriu;
d) în anul 2015 se plătește 25 % din valoarea titlului executoriu;
e) în anul 2016 se plătește 35 % din valoarea titlului executoriu.”
Prin urmare, deși titlurile executorii datează din 2008 – 2009, executarea acestora a început abia la data de 12.12.2011.
Natura juridică a măsurilor dispuse prin O.U.G. nr. 71/2009 este aceea de suspendare legală a executării silite a titlurilor executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, calificare care decurge din însăși conținutul art. 1 alin. 2 din ordonanță, potrivit căruia, în cursul termenului în care se face plata eșalonată, orice procedură de executare silită se suspendă de drept.
Conform art. 1 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 rezultă că „odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii”.
Aplicând acest principiu la speța de față rezultă că odată cu dreptul la acțiune privind plata sumelor de bani pe calea executării silite se stinge și dreptul la acțiune referitor la dobânzi.
Printr-o interpretare logică a textului de lege prin extinderea aplicării unei norme la un caz neprevăzut de aceasta, s-a reținut că întrerupându-se prescripția pentru dreptul la acțiune de a pretinde sumele de bani rezultate din sentințele civile irevocabile se întrerupe și prescripția dreptului la acțiune pentru dobânzi.
Ca urmare a recunoașterii datoriei de către legiuitor și implicit de către pârâți, s-a întrerupt cursul prescripției și cu privire la dreptul de a pretinde dobânzi, astfel că excepția prescripției a fost respinsă ca nefondată.
Relativ la fondul cauzei, s-a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile legale sub imperiul cărora au fost pronunțate hotărârile irevocabile, respectiv art. 1082 și art. 1088 Cod Civil anterior conform cărora: art. 1082 „debitorul este osândit, de se cuvine, la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligației, sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea-credință din parte-i, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine din o cauză străină, care nu-i poate fi imputată”, art. 1088 alin. 1 „la obligațiile care au ca obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate”.
În prezent aceste dispoziții legale sunt reluate prin art. 1535 alin. 1 Noul Cod civil, conform cărora „în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic”.
Este evident faptul că prin executarea eșalonată a obligației de plată creditorul a suferit un prejudiciu a cărui existență este confirmată chiar de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 71/2009, care, în cuprinsul art. 1 alin. (3), prevede că sumele plătite eșalonat se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S.. Or, prin instituirea obligației de actualizare a sumei cu indicele prețurilor de consum, legiuitorul recunoaște implicit existența prejudiciului cauzat prin executarea eșalonată și, în consecință, instituie o reparație parțială, prin acordarea de daune-interese compensatorii (damnum emergens).
Pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin măsura prevăzută de art. 1 alin. (3) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 71/2009, constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele prețurilor de consum.
Însă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eșalonate a titlurilor executorii, impune și remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale.
Existența unui prejudiciu care trebuie acoperit a fost constatat și prin Decizia nr. 2/17.02.2014 pronunțată de Î.C.C.J. în recurs în interesul legii prin care instanța supremă admițând recursul a statuat că în aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011.
Referitor la apărarea pârâților P. de pe lângă Curtea de Apel G. și P. de pe lângă Tribunalul G. în sensul că acordarea dobânzii legale ar conduce la o dublă reparație a prejudiciului și o îmbogățire fără just temei deoarece a operat actualizarea cu rata inflației, aceasta a fost respinsă de instanță, întrucât pe de o parte legea prevede în mod expres posibilitatea de a dobândi daune moratorii la sumele de bani ajunse la scadență și neachitate, iar pe de altă parte cele două categorii de drepturi au natură juridică diferită, respectiv inflația (daunele compensatorii) sunt destinate a acoperi prejudiciul suferit prin erodarea monedei naționale, iar dobânda legală (daune moratorii) are în vedere numai prejudiciul suferit prin întârzierea la plată, astfel că acestea se pot cumula.
De asemenea, față de susținerea acelorași pârâți că, în speță, creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență, și că legiuitorul a stabilit termene suspensive de executare prin reglementarea unei proceduri speciale de executare conform art. 1 din O.U.G. nr. 71/2009, s-a constatat că actul normativ a eșalonat numai acordarea drepturilor și nu drepturile propriu – zise, neoperând în fapt o prorogare a scadenței.
Prin adresa nr. 6742/X/2/2014, pârâtul P. de pe lângă Tribunalul G. a comunicat că în conformitate cu O.U.G. nr. 71/2009, pentru reclamantă au fost puse în plată eșalonat, următoarele titluri executorii: sentința civilă nr. 122/28.01.2008, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 421/R/04.06.2008; sentința civilă nr. 124/28.01.2008, modificată în parte prin decizia civilă nr. 1335/R/23.11.2009 și sentința civilă nr. 935/05.06.2009, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1031/R/20.10.2009.
Față de toate aceste considerente, instanța a admis acțiunea și a obligat pârâții în solidar la plata către reclamantă a unor daune interese moratorii sub forma dobânzilor legale aferente sumelor datorate conform următoarelor hotărâri judecătorești: sentința civilă nr. 122/28.01.2008 a Tribunalului G., irevocabilă prin decizia civilă nr. 421/R/04.06.2008 a Curții de Apel G.; sentința civilă nr. 124/28.01.2008 a Tribunalului G., irevocabilă (modificată în parte) prin decizia civilă nr. 1335/R/23.11.2009 a Curții de Apel G.; sentința civilă nr. 935/05.06.2009 a Tribunalului G., rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1031/R/20.10.2009 a Curții de Apel G., începând cu data emiterii titlurilor executorii și până la achitarea integrală a sumelor datorate cu titlu de drepturi salariale.
Împotriva acestei soluții au formulat apel pârâții M. P. - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, P. de pe lângă Curtea de Apel Calați și P. de pe lângă Tribunalul G.. În motivarea apelului lor, aceștia au arătat următoarele:
Instanța de fond nu a ținut cont de faptul că, în temeiul O.U.G. nr. 71/2009, tranșe din sumele datorate au fost achitate.
În cauza de față reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata dobânzilor legale pentru sumele datorate prin sentințe definitive și irevocabile, însă o parte din aceste sume au fost achitate, așa încât dobânda legală, în măsura în care instanța consideră întemeiată această pretenție, ar putea fi calculată cel mult pentru sumele rămase neachitate.
În perioada 2008 - 2014, o parte din sumele datorate în baza titlurilor executorii la care se face referire în cererea de chemare în judecată au fost achitate reclamantei.
Tranșa de 5% aferentă anului 2012 a fost plătită în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. 1 lit. a) din O.U.G. nr. 71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011.
În executarea dispozițiilor art. 43 din Legea nr. 293/2011 a bugetului de stat pe anul 2012 au fost adoptate Hotărârea Guvernului nr. 257/2012, Hotărârea Guvernului nr. 598/2022, Hotărârea Guvernului nr. 954/2012 și Hotărârea Guvernului nr. 1169/2012. Sumele alocate potrivit actelor normative enunțate au fost utilizate pentru plata titlurilor executorii care intră sub incidența O.U.G. nr. 71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, plățile efectuându-se tuturor creditorilor în luna aprilie, iulie, octombrie și decembrie 2012.
Totodată, tranșele aferente anului 2013 au fost alocate potrivit art. 52 din Legea nr. 5/2013 - Legea bugetului de stat pe anul 2013 și achitate în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 149/2013, Hotărârii Guvernului nr. 355/2013, Hotărârii Guvernului nr. 697/2013 și Hotărârii Guvernului nr. 977/2013 în lunile aprilie, iulie, octombrie și decembrie 2013, conform calendarului prevăzut în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009.
În cursul anului 2014, plățile au fost efectuate în temeiul Legii nr. 356/2013 - Legea bugetului de stat pe anul 2014, care dispune:
„Art. 46 (1) în anul 2014, plata titlurilor executorii se efectuează în cuantumul prevăzut pentru acest an prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, Ordonanța Guvernului nr._, aprobată cu modificări prin Legea nr. 280/2013, precum și prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2012, din sumele aprobate la titlul „Cheltuieli de personal”, în mod eșalonat în tranșe trimestriale egale.
(2) În bugetul Ministerului Finanțelor Publice - Acțiuni Generale, la titlul 10 „Cheltuieli de personal” este prevăzută o sumă globală, din care, prin hotărâre a Guvernului, pot fi majorate în ultima lună a fiecărui trimestru, în cazuri temeinic justificate, cheltuielile de personal prevăzute în bugetele ordonatorilor principali de credite finanțați integral de la bugetul de stat sau din venituri proprii și subvenții alocate de la bugetul de stat, precum și cheltuielile de personal prevăzute în bugetele instituțiilor subordonate finanțate din venituri proprii și subvenții alocate de la bugetul de stat, pentru acoperirea necesarului de credite pentru plata titlurilor executorii conform alin. 1).”
În cursul lunii aprilie 2014 a fost efectuată plata primei tranșe din acest an, în conformitate cu dispozițiile H.G. nr. 248/2014 privind suplimentarea bugetelor Ministerului Justiției, Înaltei Curți de Casație și Justiție, Ministerului P. și Consiliului Superior al Magistraturii pentru plata titlurilor executorii aferente trimestrului I al anului 2014. Cea de-a doua tranșă din anul 2014 a fost achitată în cursul lunii iulie 2014, în temeiul H.G. nr. 551/2 iulie 2014 privind suplimentarea bugetelor Ministerului Justiției, Înaltei Curți de Casație și Justiție, Ministerului P. și Consiliului Superior al Magistraturii pentru plata titlurilor executorii aferente trimestrului al II-lea al anului 2014. De asemenea, în data de 30 octombrie 2014 a fost achitată tranșa a treia din anul 2014, conform H.G. nr. 870/2014 privind suplimentarea bugetelor Ministerului Justiției, Înaltei Curți de Casație și Justiție, Ministerului P. și Consiliului Superior al Magistraturii pentru plata titlurilor executorii aferente trimestrului al III-lea al anului 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 754 din 16 octombrie 2014. De asemenea, în Monitorul Oficial nr. 912 din 15 decembrie 2014 a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 1105/12.12.2014 privind suplimentarea bugetelor Ministerului Justiției, Înaltei Curți de Casație și Justiție, Ministerului P. și Consiliului Superior al Magistraturii pentru plata titlurilor executorii aferente trimestrului al IV-lea al anului 2014.
Totodată, prin Ordonanța de Urgență nr. 74 din 3 decembrie 2014, cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2014 și unele măsuri bugetare, publicată în Monitorul Oficial nr. 888 din 5 decembrie 2014, se prevede plata sumelor aferente anului 2015 corespunzătoare titlurilor executorii, plată care s-a efectuat în cursul lunii decembrie 2014.
Critică sentința pronunțată de instanța de fond sub aspectul respingerii excepției prescripției dreptului material la acțiune al intimatei reclamante, invocată prin întâmpinarea formulată la fondul cauzei.
Au arătat că, în raport de data introducerii cererii de chemare în judecată și de data pronunțării hotărârilor judecătorești invocate, având în vedere dispozițiile art. 2512 alin. (1) din Noul Cod Civil, în vigoare începând cu 1 octombrie 2011, coroborat cu art. 2517 din același act normativ, potrivit cu care termenul prescripției este de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel, dreptul material la acțiune este prescris.
În mod greșit instanța a făcut aplicarea dispozițiilor alin. (2) al art. 1 din Decretul nr. 167/1958, care reglementează prescripția dreptului material la acțiune privind drepturile accesorii.
Consideră nelegală soluția instanței de fond în ceea ce privește excepția invocată, având în vedere că obiectul prezentei acțiuni îl constituie dreptul intimatei la acordarea dobânzii legale la sumele reprezentând drepturi salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești. Deci obiectul litigiului îl constituie dreptul de creanță pe care intimata îl are împotriva apelanților, drept de creanță izvorât dintr-o hotărâre judecătorească.
Prin urmare, excepția prescripției dreptului material la acțiune vizează dreptul la plata acestor dobânzi, iar nu la plata dreptului salarial.
Plățile efectuate în baza O.U.G. nr. 71/2009 constituie acte de executare a titlurilor invocate, titluri prin care i se recunosc intimatei anumite sporuri salariale.
Dreptul de a primi, pe lângă actualizarea sumelor cu indicele de inflație și dobânda legală la aceste sume nu a fost recunoscut intimatei anterior printr-o hotărâre judecătorească și nici nu rezultă dintr-o convenție existentă între părți. Prin urmare, acesta nu are un caracter accesoriu față de dreptul salarial recunoscut anterior, ci constituie un drept principal a cărui existență este supusă analizei instanței de judecată prin prezenta acțiune, separată de litigiul anterior în care s-au pronunțat titlurile executorii executate.
Fie că se au în vedere dispozițiile art. 2512 alin. (1) și următoarele din noul Cod civil, fie ale Decretului nr. 167/1958, ambele reglementând același termen de prescripție de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel, reiterează excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește plata dobânzilor legale solicitate prin cererea de chemare în judecată.
Prin Decizia nr. 1/2014 pronunțată în ședința publică din data de 17 februarie 2014 și publicată în Monitorul Oficial nr. 283 din data de 17 aprilie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și în consecință s-a stabilit:
„În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 și art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, stabilește că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011”.
Invocă, de asemenea, practica Curții Europene a Drepturilor Omului care a statuat că rolul prescripției este, între altele, acela de a garanta securitatea juridică, prin stabilirea unui termen fix de introducere a acțiunilor și că modificarea unei situații care a devenit definitivă datorită expirării termenului de prescripție este incompatibilă cu principiul securității raporturilor juridice.
Instituirea unor termene de prescripție pentru sesizarea unei instanțe este admisibilă fără ca prin aceasta să se aducă atingere dreptului substanțial dedus judecății și fără ca prin aceasta să se limiteze protecția socială instituită de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
S-a stabilit în acest sens că limitarea dreptului de acces la o instanță, prin instituirea unui termen de prescripție, trebuie să se facă în mod rezonabil, astfel încât persoanele vătămate să aibă un interval de timp suficient, în funcție de caracteristicile fiecărui tip de litigiu.
În concluzie, apreciază că sentința apelată este netemeinică și nelegală, motiv pentru care solicită admiterea apelului declarat, cu consecința schimbării în tot a acesteia, admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune și respingerii acțiunii ca prescrisă.
În ceea ce privește fondul cauzei, învederează faptul că prin Decizia nr. 2, pronunțată în ședința publică din data de 17 februarie 2014 și publicată în Monitorul Oficial nr. 411 din data de 3 iunie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și în consecință s-a stabilit:
„În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.532 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute in titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011.”
Sintagma „pot fi acordate” exclude din start imperativul categoric, nu exprimă obligația, ci lasă la aprecierea instanțelor latitudinea, posibilitatea de a aprecia dacă sunt întrunite toate condițiile legale privind acordarea dobânzilor.
„În ceea ce privește posibilitatea cumulului dintre actualizarea creanței și daunele-interese moratorii, deși, de principiu, nu este exclusă pornindu-se de la principiul reparării integrale a prejudiciului, dată fiind natura juridică a dobânzii (lucrum cessans) diferită de cea a actualizării obligației cu indicele de inflație (damnam emergens), în privința creanțelor ce intră sub incidența Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009, în circumstanțele date cumulul nu poate fi admis întrucât, pe de o parte, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru acordarea daunelor-interese moratorii, iar, pe de altă parte, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii civile a debitorilor.”
Totodată, prin Decizia nr. 838/2009 publicată în Monitorul Oficial nr. 631/03.07.2009 Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, și Parlamentul și Guvernul României, pe de altă parte, cerere formulată de Președintele României în temeiul art. 146 lit. e din Constituție.
Astfel, Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Guvernul și Parlamentul României, pe de altă parte, în sensul că „în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 126 alin. 3 din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art. 1 alin. 4 din Constituția României. Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora”.
Decizia Curții Constituționale fundamentează dreptul judecătorilor de a analiza cauzele prin prisma elementelor de legalitate fără a atribui dispozițiilor legale o interpretare extinsă.
Prin Decizia Curții Constituționale s-a statuat definitiv și obligatoriu că Înalta Curte de Casație și Justiție a încălcat atribuțiile constituționale, modificând norme juridice cu putere de lege. Așa fiind, instanța are obligația să dispună soluționarea prezentei cauze în considerarea respectării dispozițiilor legale în materie.
În acest sens, în raport de starea de fapt și de drept incidentă și pentru argumentele expuse se impune respingerea acțiunii ca nefondată.
Față de considerentele expuse și de normele legale incidente, solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței civile nr. 2106 din 19 noiembrie 2014, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr._, în sensul admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În drept, s-au invocat prevederile art. 466 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
Intimata reclamantă D. V. nu a formulat întâmpinare.
În apel nu s-au administrat alte probe.
Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 476 – 480 Cod procedură civilă, Curtea constată că apelul este fondat pentru următoarele considerente:
Cu privire la prescripția dreptului la acțiune:
Prin Decizia nr. 7 din 27 aprilie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr._ /HP/C s-a stabilit că „plățile voluntare eșalonate în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, efectuate în baza unui titlu executoriu nu întrerup termenul de prescripție a dreptului material la acțiune pentru daunele interese-moratorii sub forma dobânzii penalizatoare”.
Ulterior, prin Decizia nr. 21 din 22 iunie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr._ s-a stabilit că „în interpretarea și aplicarea prevederilor art. 1079 alin. 2 pct. 3 din Codul civil de la 1864 și art. 1523 alin. 2 lit. d din Codul civil raportat la art. 166 alin. 1 și 4 din Codul Muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare (art. 161 alin. 1 și 4 din Codul Muncii în forma anterioară republicării) și art. 1088 Cod civil de la 1864, art. 2 din O.G. nr. 9/2000, aprobată prin Legea nr. 356/2002, cu modificările și completările ulterioare, art. 2 din O.G. nr. 13/2011, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu modificările și completările ulterioare și art. 1535 din Codul civil, dobânzile penalizatoare datorate de stat pentru executarea cu întârziere a obligațiilor de plată pot fi solicitate pentru termenul de 3 ani anterior datei introducerii acțiunii”.
Cererea a fost înregistrată la prima instanță la data de 10.07.2014 astfel încât, pentru pretențiile anterioare datei de 10.07.2011 (respectiv până la 09.07.2011) dreptul material la acțiune este prescris.
Aceste decizii sunt obligatorii potrivit dispozițiilor art. 521 alin.(3) din Codul de procedură civilă.
Cu privire la fondul cauzei:
Prin Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 411 din 3 iunie 2014) s-a stabilit că „în aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011”.
Această decizie este obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
Ca urmare, motivele invocate de apelanți cu privire la imposibilitatea acordării dobânzii legale pentru sumele datorate ce intră sub incidența O.U.G. nr. 71/2009 nu pot fi primite întrucât contravin celor stabilite de Înalta Curte de Casație și Justiție.
De altfel, argumentele privind neîntrunirea condițiilor prevăzute de lege pentru acordarea daunelor-interese moratorii și condițiilor prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii civile a debitorilor, în special inexistența unui fapt ilicit și a culpei respectiv lipsa caracterului exigibil al creanței au fost invocate și în opinia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu ocazia soluționării recursului în interesul legii, aceste argumente fiind înlăturate de Înalta Curte de Casație și Justiție în considerentele Deciziei nr. 2/2014.
Astfel, s-au reținut următoarele:
„Este evident faptul că prin executarea eșalonată a obligației de plată creditorul a suferit un prejudiciu a cărui existență este confirmată chiar de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, care, în cuprinsul art. 1 alin. (3), prevede că sumele plătite eșalonat se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S.. Or, prin instituirea obligației de actualizare a sumei cu indicele prețurilor de consum, legiuitorul recunoaște implicit existența prejudiciului cauzat prin executarea eșalonată și, în consecință, instituie o reparație parțială, prin acordarea de daune-interese compensatorii (damnum emergens). În aceste condiții sunt incidente dispozițiile invocate ale art. 1082 si 1088 din Codul civil din 1864, respectiv ale art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi și art. 1.535 alin. (1) din Codul civil din 2009, care consacră principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării de către debitor a obligației, conform căruia prejudiciul cuprinde atât pierderea efectiv suferită de creditor (damnum emergens), cât și beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans).
Potrivit acelorași dispoziții, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În cazul dat, pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin măsura prevăzută de art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlu executoriu cu indicele prețurilor de consum. Însă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eșalonate a titlurilor executorii, impune și remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale. Debitorul poate fi exonerat de obligația de a repara integral prejudiciul cauzat prin executarea cu întârziere a creanței stabilite prin titlu executoriu dacă face dovada intervenției unui caz fortuit sau a unui caz de forță majoră, împrejurări care se circumscriu sintagmei „cauză străină, care nu-i poate fi imputată”.
În înțelesul art. 1082 din Codul civil din 1864. În ipoteza dată, însă, deși nu se contestă împrejurările care au justificat măsurile promovate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, în scopul menținerii echilibrului bugetar, măsuri care nu au afectat substanța dreptului creditorilor, acestea nu înlătură de plano aplicarea principiului reparării integrale a prejudiciului, sub aspectul acordării daunelor-interese moratorii, sub forma dobânzii legale. Atât timp cât repararea integrală a prejudiciului presupune, cu valoare de principiu, atât acoperirea pierderii efective suferite de creditor (damnum emergens), cât și beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans), a accepta faptul că, în ipoteza dată, poate fi acoperită doar pierderea efectivă [în temeiul art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009], iar nu și beneficiul nerealizat, echivalează cu nesocotirea principiului reparării integrale a prejudiciului.
Cât privește existența unei fapte ilicite, săvârșite cu vinovăție, în sensul dispozițiilor legale ce instituie răspunderea civilă, aceasta constă în executarea cu întârziere de către debitori a sumelor de bani stabilite prin titluri executorii în favoarea persoanelor din sectorul bugetar. Fapta îmbracă forma ilicitului civil, deoarece, în analiza îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale în circumstanțele date, în sensul opiniei exprimate de specialiști recunoscuți, depusă la dosarul cauzei, nu se poate reține că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 reprezintă un caz fortuit care să răstoarne prezumția relativă de culpă a debitorului în executarea obligației, întrucât acestui element îi lipsesc două caracteristici esențiale, și anume: natura imprevizibilă a evenimentelor care au fundamentat adoptarea actului [care nu poate fi acceptată prin raportare la conduita așteptată a debitorului care trebuia să se comporte ca un bun proprietar, cu atât mai mult cu cât debitor este chiar statul, prin instituțiile sale, iar, conform art. 44 alin. (1) din Constituție, „creanțele asupra statului sunt garantate”] și faptul că măsura de eșalonare a procedurii de executare provine chiar de la debitor, iar nu de la un terț”.
Așadar, acțiunea este fondată, astfel cum a reținut și prima instanță dar numai în privința pretențiilor pentru care dreptul material la acțiune nu s-a prescris.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 480 Cod procedură civilă se va admite apelul dar se va schimba sentința apelată numai în parte, în sensul admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune și respingerii unei părți a pretențiilor ca prescrise; se vor menține restul dispozițiilor sentinței apelate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de apelanții M. P. – P. DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în București, ., sector 5, P. DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL G., cu sediul în G., . și P. DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL G., cu sediul în G., ., împotriva sentinței civile nr. 2106 din 19 noiembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă D. V., cu domiciliul procesual ales în G., ., la Tribunalul G..
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că admite excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile corespunzătoare perioadei anterioare datei de 09.07.2011 și respinge ca prescrise aceste pretenții.
Menține restul dispozițiilor sentinței cu privire la obligarea pârâților la plata dobânzilor scadente începând cu 10.07.2011 pentru sumele rămase în plată până la achitarea integrală.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 23 iunie 2015.
PTR. PREȘEDINTE JUDECĂTOR
R. A., aflat în CO, M. B.
cf. art. 426 alin. 4 C.p.c.,
semnează
VICEPREȘEDINTE INSTANȚĂ
N. S.
GREFIER
M. D.
Red.hot.jud.fond L.D.P.
Red.dec.jud.apel R.A./10.07.2015
Tehnored.gref.M.D./14.07.2015/7 exp.
| ← Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Decizia nr.... | Contestaţie decizie de sancţionare. Decizia nr. 387/2015.... → |
|---|
