Contestaţie decizie de sancţionare. Decizia nr. 374/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 374/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 23-06-2015 în dosarul nr. 374/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 374/CM
Ședința publică din 23 iunie 2015
Complet specializat pentru cauze privind
conflictele de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE - R. A.
JUDECĂTOR - M. B.
GREFIER - M. D.
Pe rol pronunțarea apelului civil declarat de apelanții pârâți ORAȘUL O. PRIN PRIMAR și P. ORAȘULUI O., cu sediul în oraș O., ., județul C., împotriva sentinței civile nr. 2856 din 19 noiembrie 2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, având ca obiect drepturi bănești și a apelului civil declarat de apelanta reclamantă B. I., domiciliată în O., ., județul C. și cu domiciliul procesual ales în O., ., județul C., la Cabinet de Avocat P. F., împotriva sentinței civile nr. 475 din 04 martie 2015 pronunțată de Tribunalul C. în același dosar, având ca obiect completare dispozitiv.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 16 iunie 2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Completul de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 23 iunie 2015, dată la care a pronunțat următoarea hotărâre.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._ reclamanta B. I. a chemat în judecată pe pârâții Direcția Publică de Asistență Socială O., C. L. O., Orașul O. și P. Orașului O., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună anularea dispoziției nr. 108/10.04.2014 de sancționarea cu retrogradarea din funcție, repunerea în situația anterioară emiterii dispoziției, prin plata drepturilor de care ar fi beneficiat, precum și acordarea de daune morale în cuantum de 10.000 lei.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că face parte din personalul contractual al Direcției Publice de Asistență Socială O., având funcția de șef serviciu. Deși prin H.C.L. nr. 38/11.09.2012 s-a încercat reorganizarea acestei direcții în Serviciul Public de Asistență Socială-structură fără personalitate juridică, hotărârea menționată a fost revocată prin H.C.L. nr. 70/30.10.2012, astfel că în prezent direcția nu face parte din aparatul de specialitate al Primarului Orașului O..
A apreciat astfel reclamanta că sancțiunea disciplinară a retrogradării din funcție i-a fost aplicată de o persoană care nu avea competență în acest sens, iar nu de angajatorul său din contractul individual de muncă.
Totodată, decizia de sancționare disciplinară este nulă de drept, întrucât a fost emisă fără efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile, în contextul în care comisia de disciplină i-a comunicat că nu mai este necesară formularea vreunei apărări, ca urmare a retragerii plângerii ce declanșase această cercetare.
Reclamanta a mai susținut că în fișa postului nu are prevăzute atribuții legate de distribuirea ajutoarelor provenite de la Uniunea Europeană și nici nu a primit vreo dispoziție scrisă a Primarului referitoare la implicarea sa în derularea programului respectiv, întreaga activitate de depozitare, gestionare și distribuire a ajutoarelor fiind coordonată de C. L. și P. Orașului O..
Singura reclamație legată de neprimirea ajutoarelor a fost formulată de numitul V. G., a cărui plângere a fost ulterior retrasă. Cu toate acestea, comisia de disciplină a depășit limitele cercetării cu care fusese învestită, imputând lipsa unor dispoziții scrise către personalul din subordine, precum și lipsa unui proces-verbal întocmit la finalizarea acțiunii de distribuire a ajutoarelor.
Reclamanta a apreciat că la stabilirea sancțiunii disciplinare nu au fost respectate criteriile de individualizare a sancțiunii prevăzute de art. 250 Codul muncii, nefiind avute în vedere împrejurările concrete ce au determinat disfuncționalitatea reclamată de unul dintre beneficiarii ajutoarelor și nici modalitatea în care au fost soluționare pretențiile acestei persoane, precum și faptul că anterior nu mai fusese sancționată disciplinar.
Asupra capătului de cerere având ca obiect plata daunelor morale, reclamanta a susținut că pârâtul P. Orașului O. a supus-o unei hărțuieli continue și sistematice la locul de muncă, concretizată în încercarea de mutare a sediului D.P.A.S. O. și de transformare a acestei direcții în structură aflată în subordinea primarului, transformarea funcției de director în aceea de șef serviciu, acordarea calificativului nesatisfăcător la evaluarea profesională și aplicarea unei sancțiuni disciplinare după un simulacru de cercetare disciplinară.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri: contract individual de muncă și fișa postului anexă la acesta, H.C.L. O. nr. 173/18.12.2008, nr. 40/11.09.2012, nr. 38/11.09.2012 și nr. 70/30.10.2012, dispoziția nr. 108/10.04.2014 privind aplicarea sancțiunii disciplinare a retrogradării din funcție, dispoziția nr. 33/31.01.2014 privind transformarea funcției de director al D.P.A.S. O. în funcție de șef serviciu, dispoziția nr. 195/28.05.2014 privind numirea reclamantei în funcția publică de execuție de inspector. Totodată, reclamanta a solicitat proba cu interogatoriul pârâtului P. Orașului O. și cu doi martori: S. G. și S. Neguța, probe încuviințate și administrate de instanță.
În apărare, pârâții Orașul O. și P. Orașului O. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Pe această cale, pârâții au învederat că potrivit art. 61 alin. 5 din Legea nr. 215/2001, primarul conduce serviciile publice locale, astfel că indiferent dacă Direcția de Asistență Socială O. face sau nu parte din aparatul de specialitate al primarului, este condusă de primar.
Au mai precizat pârâții că reclamanta a fost convocată pentru a-și expune apărările în fața comisiei de cercetare disciplinară și s-a și prezentat în acest sens la data de 18.03.2014, formulând apărări care au fost consemnate în procesul-verbal nr. 3705/18.03.2014.
În ce privește abaterea disciplinară imputată reclamantei, pârâții au susținut că la data de 06.01.2014, numitul V. G. a sesizat Primăriei O. faptul că nu a primit ajutoarele de la U.E., întrucât se afla în spital la data distribuirii acestora. Constatându-se că în tabelul nominal cu beneficiarii ajutoarelor, în dreptul numitului V. G. exista o semnătură, primarul a cumpărat produsele din bani proprii, astfel că plângerea a fost retrasă.
Cu toate acestea, fapta a fost cercetată de comisia de disciplină și în raport de gravitatea acesteia, reclamanta a fost sancționată, ținându-se cont de responsabilitatea sa în organizarea și coordonarea activității din cadrul direcției și în urmărirea realizării în termen a lucrărilor direcției.
În dovedirea celor susținute, pârâții au depus la dosar documentația pe baza căreia a emis dispoziția de sancționare disciplinară, rapoarte de evaluare pentru personalul din subordinea Primarului Orașului O., dispoziții privind transformarea unor funcții contractuale în funcții publice de execuție, sesizări formulate de numita M. V., cu privire la conduita reclamantei. Totodată, pârâții au solicitat proba cu interogatoriul reclamantei, probă încuviințată și administrată de instanță.
La termenul din 09.07.2014, instanța a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților Direcția Publică de Asistență Socială O. și C. L. O., excepție admisă prin încheierea interlocutorie din 03.09.2014. În acest sens, s-a ținut seama de pretențiile concrete ale reclamantei și de împrejurarea că nici una dintre aceste pretenții nu izvorăște din raporturi juridice stabilite cu vreunul dintre pârâții menționați.
Ca o consecință a admiterii acestei excepții, pretențiile formulate în contradictoriu cu pârâții menționați au fost respinse ca fiind îndreptate împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Prin sentința civilă nr. 2856 din 19 noiembrie 2014 Tribunalul C. a respins acțiunea formulată de reclamanta B. I., în contradictoriu cu pârâții Direcția Publică de Asistență Socială O. și C. L. O. ca fiind îndreptată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâții P. Orașului O. și Orașul O.; a anulat dispoziția nr. 108/10.04.2014, emisă de pârâtul P. Orașului Eforie, privind retrogradarea din funcție a reclamantei și a dispus plata către reclamantă a diferențelor de drepturi salariale cuvenite pentru funcția de șef-servciu D.P.A.S. O. și reținute în baza dispoziției de sancționare; a respins capătul de cerere având ca obiect plata daunelor morale ca nefondat.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Asupra fondului pretențiilor formulate în contradictoriu cu pârâții Orașul O. și P. Orașului O..
Reclamanta este angajata Direcției Publice de Asistență Socială O. în funcția de șef serviciu, funcție contractuală provenită din transformarea celei de director.
Prin dispoziția nr. 108/10.04.2014 emisă de pârâtul P. Orașului Eforie, reclamantei i-a fost aplicată sancțiunea disciplinară a retrogradării din funcția de șef serviciu în aceea de inspector de specialitate 1A, pentru o perioadă de 60 de zile de la data comunicării dispoziției.
În acest sens, s-a reținut că reclamanta și-a încălcat atribuțiile stabilite prin fișa postului, potrivit cărora avea responsabilitatea de organizare și coordonare a activității din cadrul direcției pe care o conducea și, totodată, de urmărire a realizării în termen și de calitate a lucrărilor desfășurate de direcție. Abaterea disciplinară concretă ce a fost imputată reclamantei a constat în gestionarea defectuoasă a activității de distribuire a ajutoarelor U.E., cu privire la care nu a emis dispoziții scrise pentru desemnarea persoanelor implicate în această activitate, nu a controlat activitatea de distribuire a ajutoarelor, ceea ce a determinat nemulțumirea unora dintre cetățenii beneficiari și nu a dispus întocmirea unui proces-verbal la finalizarea acțiunii, pentru evidențierea rezultatelor.
O primă critică formulată de reclamantă față de dispoziția de sancționare disciplinară a constat în emiterea ei de către o persoană care nu avea competență legală în acest sens, pârâtul P. Orașului O. fiind apreciat ca o persoană străină de raportul de muncă încheiat cu Direcția Publică de Asistență Socială O.-structură cu personalitate juridică aflată în subordinea Consiliului L. al Orașului O..
Din examinarea înscrisurilor depuse la dosar de către reclamantă, rezultă într-adevăr că D.P.A.S. O. nu face parte din aparatul de specialitate al primarului, Hotărârea Consiliului L. O. nr. 38/11.09.2012, prin care se aprobase reorganizarea Direcției în Serviciul Public de Asistență Socială, ca structură fără personalitate juridică aflată în subordinea Primarului Orașului O., fiind revocată prin H.C.L. nr. 70/30.10.2012.
O atare formă de organizare și funcționare a Direcției Publice de Asistență Socială O. nu presupune însă o autonomie totală a acestei instituții față de primar, întrucât dispozițiile art. 63 alin. 5 lit. e din Legea nr. 215/2001 prevăd în mod expres că primarul numește, sancționează și dispune suspendarea, modificarea și încetarea raporturilor de serviciu sau, după caz, a raporturilor de muncă, în condițiile legii, pentru personalul din cadrul aparatului de specialitate, precum și pentru conducătorii instituțiilor și serviciilor publice de interes local.
În consecință, reclamanta fiind conducătoarea Direcției Publice de Asistență Socială O., nu putea fi sancționată disciplinar decât de P. Orașului O., o ipoteză contrară presupunând aplicarea sancțiunii de către personal al direcției angajatoare, aflat chiar în subordinea reclamantei.
Pentru aceste motive, instanța a reținut că din perspectiva organului competent să aplice sancțiunea disciplinară, dispoziția nr. 108/10.04.2014 este legal întocmită.
În ce privește susținerile reclamantei referitoare la emiterea dispoziției de sancționare fără efectuarea prealabilă a unei cercetări disciplinare, au fost avute în vedere înscrisurile depuse la dosar de către pârâtă și care alcătuiesc documentația pe baza căreia a fost emisă dispoziția contestată.
Astfel, din examinarea înscrisurilor aflate la filele 45-46 din vol. I al dosarului, rezultă că prin adresa nr. 3275/12.03.2014, reclamanta a fost convocată să se prezinte la data de 18.03.2014, la sediul Primăriei O., în vederea lămuririi unor aspecte legate de distribuirea ajutoarelor de la Uniunea Europeană. În cuprinsul procesului verbal nr. 3705/18.03.2013 al comisiei de disciplină, s-a consemnat declarația reclamantei referitoare la modul, procedura și termenele de predare a produselor U.E. către beneficiari, precum și la situația numitului V. G..
În consecință, la nivelul Primăriei Orașului O. s-a constituit o comisie de cercetare disciplinară, în fața căreia reclamanta a fost convocată și a prezentat un punct de vedere, consemnat în procesul-verbal de ședință al comisiei.
Cu toate acestea, instanța de fond a observat că începând de la întocmirea convocatorului, care se referă în mod generic la anumite „aspecte în legătură cu distribuirea ajutoarelor” și continuând cu procesul-verbal al comisiei de cercetare disciplinară, care a consemnat o declarație în termeni la fel de generali a reclamantei, referitoare la procedura de distribuire a ajutoarelor U.E. și la cazul numitului V. G., din întreaga documentație care a stat la baza emiterii dispoziției de sancționare, nu rezultă cu claritate care este acțiunea sau inacțiunea în concret imputată reclamantei cu titlu de abatere disciplinară, aptă să atragă sancționarea sa ulterioară.
Această modalitate superficială de efectuare a cercetării disciplinare, despre care se cunoștea doar, la nivelul întregii instituții și de către reclamantă personal, că este urmarea sesizării formulate de unul dintre beneficiarii ajutoarelor, este confirmată și de lipsa oricărei declarații olografe a reclamantei, prin care aceasta să răspundă punctual întrebărilor comisiei de cercetare, referitoare la derularea programului de distribuire a ajutoarelor UE.
Or, în condițiile în care reclamanta a avut cunoștință doar despre existența plângerii formulate de numitul V. G., ca și cauză declanșatoare a cercetării disciplinare, iar în nici unul dintre înscrisurile întocmite de comisia de disciplină nu se face referire la imputarea unor nereguli legate de procedura în sine a distribuirii ajutoarelor, s-a reținut că este evident faptul că reclamanta a fost lipsită de posibilitatea formulării unor apărări cu privire la aceste pretinse nereguli.
În concret, astfel cum rezultă din procesul-verbal al comisiei de disciplină, reclamantei i s-a solicitat doar să descrie modul, procedura și termenele de predare a produselor UE către beneficiari, pentru ca în final, prin dispoziția nr. 108/10.04.2014, să fie sancționată pentru omisiunea de a emite dispoziții scrise pentru desemnarea persoanelor implicate în activitatea de distribuire a ajutoarelor, precum și pentru neîntocmirea unui proces-verbal la finalizarea acțiunii. Or, în privința acestor elemente constitutive ale abaterii disciplinare, reclamanta nu a fost cercetată disciplinar și nu a formulat nici o apărare în faza cercetării ce a precedat emiterea deciziei.
O cercetare disciplinară începută la sesizarea unei persoane nemulțumite de faptul că nu a intrat în posesia ajutorului comunitar, nu poate fi extinsă asupra unor aspecte ce vizează întreaga procedură de distribuire a respectivelor ajutoare, fără ca acestea să fie aduse la cunoștința salariatului cercetat, pentru a-i permite acestuia să formuleze apărările pe care le consideră pertinente.
Pentru toate motivele expuse, instanța a reținut că reclamanta a fost supusă unei cercetări disciplinare desfășurate ca urmare a sesizării numitului V. G. (aspect menționat în mod expres în procesul-verbal al comisiei de cercetare disciplinară din data de 25.03.2014-fila 43 din vol. I al dosarului), însă verificările comisiei au fost extinse asupra unor aspecte de ordin procedural, legate de programul de distribuire a ajutoarelor U.E., cu privire la care reclamanta nu a fost cercetată și nu a avut dreptul de a formula apărări.
Întrucât în privința acestor inacțiuni pretins ilicite, constând în omisiunea emiterii unor dispoziții scrise de numire a persoanelor implicate în programul de distribuire a ajutoarelor și a întocmirii unui proces-verbal cu rezultatele finale ale programului, reclamanta nu a fost cercetată disciplinar, s-a constatat că dispoziția de sancționare este nelegală, astfel că în temeiul art. 251 alin. 1 Codul muncii, s-a dispus anularea sa.
Prin aceeași dispoziție, s-a mai reținut însă în sarcina reclamantei și gestionarea defectuoasă a activității de distribuire a ajutoarelor U.E., în sensul că nu a controlat această activitate pentru a se asigura că toți cetățenii înscriși în listele înaintate de C. Județean C. își primesc ajutoarele, fapt ce a condus la nemulțumirea unora dintre cetățenii beneficiari, tocmai pentru neprimirea pachetelor conținând produse alimentare.
Potrivit celor anterior expuse în considerente, în legătură cu modalitatea de distribuire a ajutoarelor U.E. a existat o singură persoană nemulțumită, respectiv numitul V. G., care a reclamat faptul că nu a beneficiat de ajutoarele cuvenite, aflându-se în spital în perioada 18.11._13.
În ce privește implicarea Direcției Publice de Asistență Socială O. în derularea programului de distribuire a ajutoarelor comunitare, s-au avut în vedere dispozițiile art. 115 din Legea nr. 292/2011 a asistenței sociale, care reglementează realizarea atribuțiilor autorităților administrației publice locale pentru asigurarea aplicării politicilor sociale în domeniul protecției copilului, familiei, persoanelor vârstnice, persoanelor cu dizabilități, precum și altor persoane, grupuri sau comunități aflate în nevoie socială, prin serviciile publice de asistență socială.
Prin urmare, atribuțiile Direcției Publice de Asistență Socială O. în procedura de distribuire a ajutoarelor U.E. decurg din lege și nu pot fi puse la îndoială.
Cu toate acestea, astfel cum rezultă din declarația martorei S. G., angajată a direcției care s-a ocupat efectiv de distribuirea ajutoarelor, numirea sa în această calitate s-a realizat de către primar, prin dispoziție verbală.
Totodată, atât martora S. G., cât și martora S. Neguța, au confirmat întocmirea unor liste suplimentare, incluzând persoane care urmau a beneficia de ajutoare și care nu figurau pe listele parvenite de la C. Județean C., tot ca urmare a dispoziției primarului Orașului O.. Aceste persoane au și primit în concret ajutoarele, în măsura în care persoanele de pe listele inițiale nu s-au prezentat pentru a le ridica, întreaga procedură fiind efectuată cu acordul și înștiințarea prealabilă a primarului.
Prin urmare, astfel cum a declarat în mod expres martora S. G. și nu s-a infirmat de către pârâți prin probe contrarii, reclamanta nu numai că nu a fost efectiv implicată în distribuirea propriu-zisă a ajutoarelor, dar nu a avut nici drept de dispoziție cu privire la măsurile ce s-au luat pe parcursul derulării acestui program, a cărui coordonare s-a realizat în fapt de către primarul Orașului O.. Inclusiv epuizarea stocului de alimente ce urmau a fi distribuite către persoanele de pe listele Consiliului Județean C. și care nu se prezentaseră personal în acest sens, este tot urmarea acțiunilor directe ale primarului, care a dispus în legătură cu redistribuirea respectivelor pachete către persoane alese în mod unilateral.
În consecință, câtă vreme pârâtul P. Orașului O., în calitate de organ al administrației publice centrale cu atribuții în coordonarea realizării serviciilor publice de interes local, potrivit art. 63 alin. 5 lit. a din Legea 215/2001, și-a asumat în fapt coordonarea programului de distribuire a ajutoarelor UE, răspunderea pentru neregularitățile ivite nu poate fi transferată asupra reclamantei, chiar dacă aceasta conducea direcția locală prin intermediul căreia s-a derulat programul.
Pentru toate considerentele expuse, contestația formulată împotriva dispoziției nr. 108/10.04.2014, emisă de pârâtul P. Orașului Eforie, privind retrogradarea din funcție a reclamantei a fost admisă, cu consecința obligării pârâtului la plata către reclamantă a diferențelor de drepturi salariale cuvenite pentru funcția de șef-serviciu D.P.A.S. O. și reținute în baza dispoziției de sancționare.
Asupra capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtului P. Orașului O. la plata de daune morale în cuantum de 10.000 lei, au fost avute în vedere dispozițiile art. 253 Codul muncii, potrivit cărora angajatorul este obligat să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu moral din culpa sa în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul, fiind aplicabile în acest sens regulile de la răspunderea civila contractuală.
Prin urmare, s-a reținut că reclamanta era cea care trebuia să facă dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor în care putea fi angajată răspunderea pârâtului, respectiv dovada faptei ilicite a acestuia și a prejudiciului moral pe care l-a suferit.
Analiza declarației singurului martor propus de reclamantă pentru dovada pretențiilor sale, nu poate fundamenta însă concluzia instanței în sensul unei acțiuni deliberate a pârâtului menită să conducă la discreditarea reclamantei la locul de muncă și la prejudicierea morală a acesteia.
Atât în ce privește evaluarea profesională a reclamantei, cât și transformarea statutului acesteia din personal contractual în funcționar public, pârâtul a acționat în baza atribuțiilor legale de coordonator al activității serviciilor publice asigurate cetățenilor, toate dispozițiile emise în această calitate fiind supuse controlului instanței de judecată.
Disconfortul psihic cauzat de respectivele dispoziții, apreciate ca nelegale, nu poate fi asimilat unei daune morale apte de a fi reparate prin obținerea unei despăgubiri bănești, anularea în instanță a acestor acte nelegale reprezentând prin ea însăși o reparație suficientă și echitabilă. Concluzia este similară și în ceea ce privește dispoziția nr. 108/10.04.2014, anulată prin hotărârea de față, în privința căreia nu s-a dovedit însă emiterea cu rea-credință, în scopul exclusiv al șicanării reclamantei și al cauzării unor prejudicii morale.
Față de cele expuse, instanța a reținut că reclamanta nu este îndreptățită la obținerea unei despăgubiri bănești, pretinsa hărțuire continuă și sistematică la locul de muncă, invocată prin cererea de chemare în judecată, nefiind dovedită prin probele administrate. În consecință, capătul de cerere analizat a fost respins ca nefondat.
Prin cererea înregistrată la data de 05.02.2015, reclamanta B. I. a solicitat instanței completarea dispozitivului sentinței civile nr. 2856/19.11.2014, pronunțată în dosarul civil nr._, în sensul acordării în parte a cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că instanța nu s-a pronunțat asupra cererii accesorii având ca obiect plata cheltuielilor de judecată, în sensul admiterii sau respingerii, astfel că sunt incidente dispozițiile art. 444 Cod procedură civilă.
Prin sentința civilă nr. 475 din 04 martie 2015 s-a admis cererea formulată de reclamanta B. I., în contradictoriu cu pârâții Orașul O. prin Primar și P. Orașului O. și s-a dispus completarea dispozitivului sentinței civile nr. 2856/19.11.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosar nr._, în sensul că s-a respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondat.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a avut în vedere următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2856/19.11.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta B. I., în contradictoriu cu pârâții P. Orașului O. și Orașul O., dispunându-se anularea dispoziției nr. 108/10.04.2014 privind retrogradarea din funcție a reclamantei și obligarea pârâților la plata către reclamantă a diferențelor de drepturi salariale cuvenite pentru funcția de șef-serviciu D.P.A.S. O. și reținute în baza dispoziției de sancționare. Capătul de cerere având ca obiect plata daunelor morale a fost respins ca nefondat.
Totodată, acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâții Direcția Publică de Asistență Socială O. și C. L. O. a fost respinsă ca fiind îndreptată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Deși prin cererea de chemare în judecată și prin concluziile asupra fondului, reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu avocat ales, prin hotărârea pronunțată instanța nu a soluționat acest capăt de cerere accesoriu.
Potrivit art. 444 alin. 1 Cod procedură civilă, „dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii”.A.. 3 al aceluiași articol stabilește că dispozițiile enunțate sunt aplicabile și în cazul în care instanța a omis să se pronunțe asupra cererilor martorilor, experților, traducătorilor, interpreților sau apărătorilor, cu privire la drepturile lor.
În cauza de față, s-a reținut incidența dispozițiilor legale citate, în privința capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, astfel că cererea de completare a hotărârii a fost admisă.
În ce privește însă soluționarea pe fond a acestor pretenții, s-a reținut că dispozițiile art. 453 Cod procedură civilă o îndreptățesc pe reclamantă, a cărei cerere a fost admisă în parte, la recuperarea în aceeași măsură a cheltuielilor pricinuite de litigiul dedus judecății, sarcina suportării acestora revenind pârâților care au căzut în pretenții.
Cu toate acestea, reclamantei îi incumba obligația de a dovedi efectuarea cheltuielilor de judecată, potrivit regulilor generale în materia răspunderii civile, prejudiciul cerut a fi recuperat fiind necesar a fi dovedit de partea care îl invocă.
Din examinarea înscrisurilor depuse la dosar de către reclamantă, nu rezultă însă efectuarea de către reclamantă a unor cheltuieli a căror contravaloare să fie imputată pârâților, cu referire concretă la onorariul avocatului ales, nefiind prezentată vreo chitanță de plată a acestuia. De altfel, nici prin cererea de completare a dispozitivului reclamanta nu s-a referit la o sumă concretă pe care să o fi suportat din patrimoniul său și care ar trebuie recuperată, chiar și în parte, de la pârâți.
Pentru aceste motive, instanța a reținut caracterul nefondat al capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, astfel că a dispus completarea dispozitivului sentinței civile nr. 2856/19.11.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosar nr._, în sensul respingerii acestui capăt de cerere.
Împotriva sentinței civile nr. 2856 din 19 noiembrie 2014 au formulat apel pârâții Orașul O. prin Primar și P. Orașului O., iar împotriva sentinței civile nr. 475 din 04 martie 2015 a formulat apel reclamanta B. I..
În motivarea apelului lor, pârâții au arătat următoarele: la data de 06.01.2014, numitul V. G., a făcut o sesizare la Primăria O. înregistrată sub nr. 17, prin care învedera că nu a primit ajutoarele de la U.E.; totodată, acesta arată că nu a semnat în tabelul nominal cu persoanele cu handicap care au ridicat pachetele deoarece în perioada în care au fost distribuite acestea el se afla în spital, făcând dovada în acest sens; ulterior formulării sesizării, primarul Orașului O., constatând că în tabel era o semnătură în dreptul numitului V., dar care nu putea fi a acestuia, din bani proprii a cumpărat produsele evidențiate în tabelul anexat motivelor de apel și i le-a trimis petentului; produsele trimise nu purtau inscripțiile Uniunii Europene; în aceste condiții numitul V. G. a făcut o adresă la Primăria O. prin care arată că își retrage sesizarea deoarece a primit produsele care însă, așa cum a mai precizat nu purtau inscripțiile U.E.; este evident că, deși numitul V. și-a retras plângerea, fapta trebuia cercetată, în condițiile în care produsele destinate acestuia au ajuns la altcineva, existând și o semnătură în dreptul numelui, ceea ce înseamnă fals și uz de fals; la data de 12.03.2014 reclamantei i s-a comunicat invitația prin care era rugată să se prezinte la data de 18.03.2014, ora 11 la sediul Primăriei O., la compartimentul juridic în vederea lămuririi unor aspecte în legătură cu distribuirea ajutoarelor de la U.E.; fapta este cu atât mai gravă cu cât produsele provin de la Uniunea Europeană; invitația a fost primită și semnată de către reclamantă la data de 12.03.2014; ca atare, reclamanta s-a prezentat la Comisia de disciplină, unde nu a învederat că nu are atribuții în distribuirea pachetelor de la U.E., așa cum precizează în acțiune ci a arătat cine sunt beneficiarii acestor pachete și a arătat că potrivit spuselor d-nei. S. G., desemnată verbal de către reclamantă să se ocupe de distribuirea pachetelor, acestea au fost duse la domiciliul d-lui. V. cu mașina primăriei dar că nu poate preciza numele persoanei care a dus aceste pachete; cu ocazia audierilor, d-na. S. G. a arătat că verbal i s-a solicitat de către reclamantă să se ocupe de distribuirea ajutoarelor și că nu își amintește dacă a dus sau nu pachete la dl. V. G.; în urma cercetării disciplinare și a raportului final, ținând cont de gravitatea faptei, P. Orașului O. a emis dispoziția a cărei anulare se solicită; așa cum se arată în raport, reclamanta potrivit atribuțiilor din fișa postului, are responsabilitatea de organizare și coordonare a activității în cadrul direcției și totodată de urmărire a realizării în termen și de calitate a lucrărilor ce se desfășoară în cadrul direcției; deși este în totalitate responsabilă de preluarea ajutoarelor de la Uniunea Europeană, de la reprezentanții Consiliului Județean Constanta - așa cum rezultă din procesul verbal de predare primire, aceasta a gestionat în mod defectuos activitatea de distribuire a ajutoarelor, în sensul că nu a emis dispoziții scrise pentru desemnarea persoanelor implicate în această activitate, nu a controlat și nu a coordonat întreaga activitate de distribuire pentru a se asigura ca toți cetățenii înscriși în listele înaintate de către C. Județean C. își primesc ajutoarele de care beneficiază potrivit legii, fapt ce a condus la formularea sesizării de către dl. V. care nu a primit pachetul conținând produse alimentare; totodată, reclamanta nu a dispus întocmirea unui proces verbal la finalizarea acțiunii pentru evidențierea rezultatelor; de altfel, cu ocazia cercetării, reclamanta a evidențiat procedura de distribuire a acestor produse și niciun moment nu a precizat că acest lucru nu ar intra în atribuțiile ei, în schimb în motivarea cererii de chemare în judecată arată că, competența în distribuirea produselor este a primarului, ea neavând nicio atribuție în acest sens, aspect contrazis de către instanță; față de motivarea instanței de judecată care a adus la admiterea cererii reclamantei, solicită să se aibă în vedere că la data de 18.03.2014 s-a încheiat procesul verbal înregistrat sub nr. 3705, al comisiei de disciplină, în cuprinsul căruia este consemnat punctul de vedere al reclamantei față de sesizarea d-lui. V. G.; pe de altă parte în cadrul aceluiași proces verbal se consemnează punctul de vedere al reclamantei în legătura cu procedura de distribuire a produselor de la U.E. către beneficiari în general și despre modalitatea de distribuire către dl. V. G. în special; faptul că nu există o declarație olografă a reclamantei, nu echivalează cu faptul că cercetarea disciplinară a fost superficială, în condițiile în care reclamantei i-au fost expuse faptele iar răspunsurile acesteia au fost consemnate în procesul verbal; întrebările în legătură cu procedura de distribuire în general i-au fost adresate reclamantei nu pentru că s-ar fi extins cercetările, ci pentru ca să se stabilească dacă aceasta cunoaște obligațiile care îi incumbă, în calitate de șef serviciu, în legătură cu această distribuire; decizia de sancționare a fost emisă strict pentru neregulile săvârșite de către reclamantă în ceea ce privește distribuirea ajutoarelor către dl. V., aspect evidențiat și în dispoziție; pe de altă parte, solicită să se observe că la momentul la care a avut loc cercetarea disciplinară a fost audiată și d-na. S. G. - martor în cauză, pe aceleași aspecte și anume modalitatea de distribuire a ajutoarelor în general și distribuirea către dl. V. în special; din coroborarea probatoriilor, rezultă că nu au fost extinse în cauză cercetările, cum greșit reține instanța de fond, ci s-a dorit a se ști dacă reclamanta cunoaște modalitatea de distribuire a acestor ajutoare și obligațiile care îi incumbă, tocmai pentru a se stabili situația în care s-a ajuns ca în dreptul unei persoane care nu a primit ajutoare să existe o semnătură de primire, care însă nu îi aparține persoanei respective; este evident astfel că aceste ajutoare au fost însușite de către o altă persoană care a semnat cu numele V. G.; reclamanta avea obligația să coordoneze și să urmărească distribuirea corectă a ajutoarelor primite de la U.E., aspect care nu s-a întâmplat și care rezultă din toate probatoriile; instanța de fond nu reține că reclamanta nu ar fi săvârșit fapta, ci doar că apreciază că cercetarea a fost extinsă și că reclamanta nu și-a putut face apărările; apreciază că instanța ar fi trebuit să se raporteze și la apărările formulate în cadrul dosarului, apărări din care rezultă că reclamanta nu cunoaște cine distribuie aceste ajutoare, ce obligații are în legătură cu această distribuire, mai ales că la fila 6 din sentința atacată instanța reține că „atribuțiile Direcției Publice de Asistență Socială O. în procedura de distribuire a ajutoarelor U.E. decurge din lege și nu pot fi puse la îndoială”.
Pentru aceste motive solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, schimbarea în parte a sentinței civile apelate și pe fond respingerea în totalitate a acțiunii ca nefondată.
În probațiune solicită proba cu înscrisuri.
În motivarea apelului său, reclamanta a arătat următoarele:
Singurul considerent pentru care instanța a respins cererea de completare a dispozitivului a fost acela că din examinarea înscrisurilor aflate la dosar nu a fost identificată chitanța privind cheltuielile cu onorariul de avocat, motiv pentru care depune duplicat.
Reclamanta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului promovat de pârâtă, cu cheltuieli de judecată. În esență, aceasta a reiterat susținerile prezentate în fața primei instanțe.
În esență, aceasta a arătat următoarele: la fond a invocat nulitatea deciziei pentru neefectuarea cercetării disciplinare prealabile; instanța de fond în mod corect a observat că deși există o convocare iar reclamanta s-a prezentat la cercetare, aceasta a fost extrem de superficială și formală, începând cu prezentarea unei fapte generice în convocator, continuând cu faptul că nu i-a fost luată o declarație olografă ca salariatei S. G., astfel încât nu a cunoscut și nu s-a apărat la cercetare pe o anumită acțiune sau inacțiune fiind convocată pentru „lămurirea unor aspecte în legătură cu distribuirea ajutoarelor de la U.E”; în realitate, deși a fost convocată la cercetare disciplinară aceasta nu s-a mai efectuat întrucât comisia de disciplină i-a comunicat verbal că nu mai este necesar să formuleze vreo apărare deoarece domnul V. G. și-a retras reclamația; în aceste condiții, ca urmare a comunicării exprese că a încetat cercetarea disciplinară de către membrii comisiei de disciplină, nu a mai dat nici o declarație în apărarea sa, nu a mai propus probe, sens în care comisia de disciplină nu a mai luat o hotărâre legală în baza apărărilor sale și a probelor pe care era îndreptățită să le formuleze în această fază procesuală.
Pe fondul cauzei, în speță nu se poate pune problema încălcării atribuțiilor din fișa postului, așa cum se reține în dispoziția contestată, aspect reiterat în apel.
Intimații pârâți nu au formulat întâmpinare.
În apel nu s-au administrat alte probe.
Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 476 – 480 Cod procedură civilă, Curtea constată că apelurile sunt nefondat pentru următoarele considerente:
§1. Cu privire la apelul pârâților ORAȘUL O. PRIN PRIMAR și P. ORAȘULUI O.:
În conformitate cu art.251 din Codul Muncii, nici o sancțiune disciplinară, cu excepția celei prevăzute de art.248 al.1 lit.a), nu poate fi dispusă în lipsa unei cercetări disciplinare iar în acest scop, sub sancțiunea nulității prevăzute de art. 78 din Codul Muncii, angajatul trebuie convocat.
Convocarea salariatului în vederea efectuării cercetării disciplinare nu poate fi făcută în mod valabil decât cu respectarea anumitor cerințe, respectiv: să fie făcută în scris și să se indice obiectul, data și ora întrevederii.
În cauză, convocarea reclamantei a fost realizată în scris prin „invitația” înregistrată sub nr.3275/12.03.2014, însă obiectul acesteia nu este indicat.
Astfel, în convocarea efectuată, se arată că reclamanta este invitată „în vederea lămuririi unor aspecte în legătură cu distribuirea ajutoarelor de la U.E.”.
Este adevărat că, astfel cum a reținut și prima instanță, contrar susținerilor reclamantei, aceasta avea atribuții în legătură cu această activitate.
Dar, prin modul de redactare a convocatorului, s-a făcut referire la întreaga activitate a reclamantei, fără a rezulta în concret încălcarea căror atribuții este cercetată și în legătură cu ce fapte concrete.
Astfel, formularea generică incluzând sintagma „unor aspecte” nu poate îndeplini cerința indicării obiectului cercetării disciplinare, fiind necesar ca acele „aspecte” să fie indicate în mod concret, chiar dacă nu într-o manieră foarte amănunțită, dar suficient pentru a putea permite angajatului să înțeleagă ce fapte i se impută
În aceste condiții, reclamanta nu era în măsură să ofere explicații și să formuleze apărări în cursul cercetării disciplinare cu privire la faptele care i se impută întrucât nu îi erau cunoscute până la începerea procedurii de cercetare.
În aceste condiții, decizia de sancționare disciplinară este nulă în conformitate cu art.78 din Codul Muncii.
Aceste considerente sunt suficiente pentru a reține că soluția primei instanțe este corectă, chiar dacă aceasta a analizat și fondul contestației cu privire la una dintre faptele imputate, nefiind necesară analiza celorlalte motive.
În plus, pot fi reținute și considerentele primei instanțe referitoare la situația evidențiată de petentul V. Gh., Curtea însușindu-și concluzia că aceasta nu poate fi imputată reclamantei de vreme ce nu se poate considera că ar exista o unică posibilă cauză a situației generate iar aceasta ar consta în neîndeplinirea de către reclamantă a atribuțiilor, existând și alte cauze posibile respectiv măsurile luate chiar de conducerea angajatorului de a redistribui o parte din bunurile constituind ajutoare materiale, către alte persoane considerate a fi într-o stare de nevoie în situația în care beneficiarii inițial stabiliți nu preiau bunurile respective, astfel cum a rezultat din declarațiile martorilor audiați în cauză, aspecte care, de altfel, nu au fost negate prin cererea de apel.
§2. Cu privire la apelul reclamantei:
Astfel cum a reținut și prima instanță, la dosarul cauzei nu a fost depusă dovada cheltuielilor de judecată.
În apel nu pot fi primite dovezi noi privind efectuarea cheltuielilor de judecată la prima instanță având în vedere că dispozițiile art.452 Cod.pr.civ. impun în mod expres ca dovada existenței și întinderii acestor cheltuieli să se facă cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 480 Cod.pr.civ. se vor respinge apelurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate apelurile declarate de apelanții pârâți ORAȘUL O. PRIN PRIMAR și P. ORAȘULUI O., cu sediul în oraș O., ., județul C., împotriva sentinței civile nr. 2856 din 19 noiembrie 2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, având ca obiect drepturi bănești și de apelanta reclamantă B. I., domiciliată în O., ., județul C. și cu domiciliul procesual ales în O., ., județul C., la Cabinet de Avocat P. F., împotriva sentinței civile nr. 475 din 04 martie 2015 pronunțată de Tribunalul C. în același dosar.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 23.06.2015
PREȘEDINTE PT. JUDECĂTOR
R. A. M. B., aflată în CO,
cf. art. 426 alin. 4 C.p.c.,
semnează
PREȘEDINTE COMPLET
R. A.
GREFIER
M. D.
Red.hot.jud.fond A.C.
Tehnored.dec.jud.apel R.A./19.08.2015/6 exp.
| ← Contestaţie decizie de sancţionare. Decizia nr. 387/2015.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 437/2015.... → |
|---|
