Contestaţie decizie de sancţionare. Decizia nr. 387/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 387/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 08-09-2015 în dosarul nr. 387/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 387/CM
Ședința publică din 08 Septembrie 2015
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE M. B.
Judecător R. A.
Grefier D. R.
S-a luat în examinare apelul civil declarat de apelantul reclamant M. Ș., domiciliat în C., ., ., . și cu domiciliul procesual ales în C., . nr. 2B, . I. C. – Cabinet de Avocat, împotriva sentinței civile nr. 2368 din 08 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă S.C. C. S. CONTAINER TERMINAL S.R.L., cu sediul în Agigea, Clădirea Administrativă Mol II Sud, județul C., având ca obiect contestație decizie de sancționare,
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelantul reclamant M. Ș. personal și asistat de avocat B. I. C., în baza împuternicirii avocațiale nr._/15.05.2014 depusă la dosarul de fond (fila 6) și pentru intimata pârâtă S.C. C. S. Container Terminal S.R.L., avocat Anastasopol M., în baza împuternicirii avocațiale . nr._ din 25 noiembrie 2014 depuse la dosar.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 155 și următoarele Cod procedură civilă.
În referatul oral asupra cauzei grefierul de ședință învederează că s-a depus la dosar de către INML București adresa nr. A 12/1847/10.07.2015, precum și adresa cu nr.1/6407/13.07.2015.
După referatul grefierului de ședință:
Întrebate fiind părțile de către instanță dacă au luat cunoștință de răspunsul primit de la INML București, respectiv adresa nr. A 12/1847/10.07.2015, precum și de faptul că în cauză nu se mai poate face un raport de expertiză, fiind transmise câteva precizări, acestea susține că au luat cunoștință de această adresă și nu au obiecțiuni.
Instanța deliberând, în ce privește proba cu expertiză revine asupra ei având în vedere adresa înaintată de INML București prin care se arată că de la data constatării faptei și până în prezent a trecut o perioadă de timp prea mare. Apărătorul apelantului reclamant solicită instanței și administrarea probei cu audierea martorului C. A..
Instanța precizează că prin încheierea din 10.02.2015 au fost discutate toate probele pe care părțile le-au solicitat a fi administrate, iar această probă cu audierea martorului a fost respinsă.
Ambele părți precizează că nu mai au alte cereri, apreciind cauza în stare de judecată, motiv pentru care instanța luând act de susținerile acestora, declară dezbaterile încheiate, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului de față.
Apărătorul apelantului reclamant solicită admiterea apelului formulat de apelantul reclamant.
Susține că hotărârea pronunțată de instanța de fond este lipsă de o motivare proprie, în conținutul ei se regăsește o preluare ad literam a apărărilor din cuprinsul întâmpinării. Apreciază că nu au fost analizate toate apărările invocate și reclamantul nu a avut parte de un proces echitabil, având în vedere că s-a invocat că apărările nu au fost susținute în momentul cercetării administrative.
Cât privește fapta în sine, testarea alcoolemiei atât în aerul expirat, cât și în sânge, instanța s-a limitat la preluarea argumentelor angajatorului fără să-și formeze o opinie proprie și fără să fie întrebat reclamantul ce produse consumase înainte de efectuarea testului, conform dispozițiilor art.4.1 din procedura de lucru referitoare la consumul de alcool.
Apreciază apărătorul că fapta reclamantului nu există întrucât nu a existat consum de alcool și stare de ebrietate, iar informațiile de măsurare indicate de etilotest nu asigură garanțiile necesare pentru constituirea de probe judiciare privind consumul de alcool.
Din probele administrate rezultă că în fapt nu s-a produs nici o abatere de la obligațiile de serviciu, societatea nu a suferit nici o formă de prejudiciere, iar procesul muncii nu a fost afectat în nici o formă de modul cum a acționat reclamantul, motiv pentru care se impune înlocuirea sancțiunii aplicate.
Totodată solicită instanței a avea în vedere și faptul că reclamantul este angajatul societății din anul 2007, nu a avut până în prezent nici o abatere disciplinară și a fost testat de bună voie pentru consumul de alcool. Mai arată apărătorul că reclamantul se deplasează de la serviciu spre casă în C. cu mașina personală și dacă ar fi consumat alcool cum a fost lăsat să plece.
Pentru motivele expuse solicită admiterea apelului, anularea hotărârii pronunțate de instanța de fond și rejudecând în fond să se dispună admiterea contestației și anularea deciziei.
Apărătorul intimatei pârâte având cuvântul solicită respingerea apelului formulat de apelantul reclamant și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond ca legală și temeinică.
Susține apărătorul că în motivarea hotărârii nu a există nici un copy-paste de pe acțiune; reclamantul a ocupat funcția de șofer autocamion și intra în tura de noapte de la 7 seara la 7 dimineața; era în perioada sărbători pascale – când se efectuau controale, iar în acea tură au fost testați toți salariații din cadrul departamentului Operațiuni și Tehnic; nu a fost singurul găsit cu alcoolemie, în aceeași situație au fost 5 angajați; la momentul testării reclamantul nu a avut de declarat nimic, iar în cadrul cercetării disciplinare a declarat că a consumat bere cu o zi înainte, fără a indica cantitatea; a efectuat o analiză de sânge, dar această analiză este după 4 ore și jumătate de la testarea cu aparatul Drager.
În cadrul apelului prin solicitările repetate către institut, s-a căpătat și un răspuns și anume că o alcoolemie de 0,25%0 în aer s-ar evapora în 3 ore și jumătate, dacă se analizează buletinul scos de aparatul Drager – acesta este la ora 18,36 minute, iar prelevarea de sânge s-a făcut la 23,04, deci după 4 ore și jumătate și deci este de înțeles că nu mai exista o astfel de alcoolemie.
Referitor la cercetarea disciplinară și modul de apărare – reclamantul trebuia să vină cu toate apărările la momentul când aceasta a avut loc, nu să le insereze în cererea de chemare în judecată formulată la instanța de fond.
Mai arată că prin întâmpinarea depusă la dosar a răspuns la toate aspectele invocate de apelantul reclamant, motiv pentru care solicită respingerea apelului, fără cheltuieli de judecată, întrucât le va solicita pe cale separată.
Instanța rămâne în pronunțare asupra apelului de față.
CURTEA :
Asupra apelului de față;
Prin cererea formulată de reclamantul M. Ș. în contradictoriu cu pârâta C. S. CONTAINER TERMINAL SRL înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._ s-a solicitat anularea deciziei nr.69/8.05.2014 de sancționare disciplinară, repunerea părților în situația anterioară emiterii deciziei prin reintegrarea contestatorului în post deținut anterior concedierii acela de șofer autocamion, obligarea pârâtei la reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior și la plata unei despăgubiri reale cu salariile indexate, majorate și reactualizate de care aceasta a fost lipsită până la reintegrare, cheltuieli de judecată.
Reclamantul a arătat că a fost angajat cu contract individual de muncă în funcția de șofer autocamion. În cursul zilei de 19.04.2014 reclamantul s-a prezentat la locul de muncă în jurul orei 18.30 pentru a intra în tura de noapte care începea la ora 19, iar la ora 18, 36 s-au efectuat testări cu aparatul DRAGER ALCOTEST testul în cazul reclamantului ieșind pozitiv depistând un nivel al alcoolemiei de 0.25 mg/l deși în ziua respectivă nu consumase băuturi alcoolice ci în ziua precedentă consumase o bere de 0,5 l.
Reclamantul a arătat că ulterior a realizat că în ziua de 19.04.2014 a mâncat înainte de a pleca la muncă o ciorbă de miel cu mult oțet și hrean produse care probabil au influențat rezultatul testului..
Reclamantul a susținut că pentru a-și dovedi nevinovăția s-a deplasat la spitalul Județean C. dar după 3 ore și jumătate de așteptare i s-a comunicat că nu e timp pentru reclamant fiind îndrumat către un laborator privat. În consecință, reclamantul s-a deplasat la Synevo unde i s-au recoltat probe de sânge rezultatul alcoolemiei fiind 0.
Față de această situație, reclamantul a fost sancționat cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.
Reclamantul a apreciat măsura dispusă ca nelegală deoarece anterior testării folosise produse care conțineau alcool, respectiv apă de gură dar nu alcool. Mai mult reclamantul a susținut că testarea s-a efectuat anterior începerii programului de lucru, iar dacă testul ar fi fost efectuat la ora 19 nu ar mai fi ieșit același.
În subsidiar, s-a solicitat înlocuirea sancțiunii disciplinare cu una mai ușoară având în vedere că di probele administrate reiese faptul că toate faptele incriminate nu sunt decât niște interpretări exagerate și subiective ale faptelor contestatorului.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Prin sentința civilă nr. 2368/08 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul C. s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul M. Ș. în contradictoriu cu pârâta C. S. Container Terminal SRL.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul a fost angajat ca șofer de camion în cadrul societății pârâte C. S. CONTAINER TERMINAL SRL .
Prin decizia nr.69/8.05.2014 reclamantului i s-a desfăcut contractul individual de muncă înregistrat la ITM C. sub nr._/26.07.2007. Temeiul de drept l-a constituit art.248 alin.1 lit.e coroborat art.61 lit.a din codul muncii, iar fapta reținută prin raportul cu nr.670/22.04.2014 se solicita întrunirea comisiei de cercetare prealabilă pentru a investiga împrejurările în care în data de 19.04.2014 urmare a controlului cu aparatul Drager Alcotest 6810, reclamantul a fost testat pozitiv cu un nivel al alcoolemiei de 0,25 mg/l.
Potrivit art.268 alin.1 Codul muncii, angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
Conform alin. 2, sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu:
a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;
b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat;
c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art. 267 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea;
d) temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică;
e) termenul în care sancțiunea poate fi contestată;
f) instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.
Totodată conform Art. 251
(1)Sub sancțiunea nulității absolute, nicio măsură, cu excepția celei prevăzute la art. 248 alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.
(2)În vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii.
(3)Neprezentarea salariatului la convocarea făcută în condițiile prevăzute la alin. (2) fără un motiv obiectiv dă dreptul angajatorului să dispună sancționarea, fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile.
(4)În cursul cercetării disciplinare prealabile salariatul are dreptul să formuleze și să susțină toate apărările în favoarea sa și să ofere persoanei împuternicite să realizeze cercetarea toate probele și motivațiile pe care le consideră necesare, precum și dreptul să fie asistat, la cererea sa, de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru este.
(4)În cursul cercetării disciplinare prealabile salariatul are dreptul să formuleze și să susțină toate apărările în favoarea sa și să ofere persoanei împuternicite să realizeze cercetarea toate probele și motivațiile pe care le consideră necesare, precum și dreptul să fie asistat, la cererea sa, de către un avocat sau de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru este.
Analizând decizia de concediere din perspectiva acestor texte de lege rezultă că în cauză nu există motive de nulitate absolută a acesteia, decizia cuprinzând mențiunile obligatorii, iar în cauză a fost efectuată cercetarea disciplinară la finalul căreia a fost emisă decizia contestată.
Conform art.247 din codul muncii „ Abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.”
Așadar ca o consecință a raportului de subordonare între părțile contractului individual de muncă, precum și a obligației salariaților de a respecta disciplina muncii (art. 39 alin. (2) lit. b din Codul muncii), este reglementată prerogativa angajatorului de a aplica sancțiuni celor ce săvârșesc abateri disciplinare.
Din definiția acestei abateri rezultă trăsăturile acesteia:
– este o faptă în legătură cu munca;
– acesta constă într-o acțiune sau inacțiune;
– presupune vinovăția salariatului;
– prin acea faptă se încălcă normele legale, ale regulamentului intern, contractului colectiv de muncă, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.
Pornind de la aceste trăsături instanța constată că fapta reclamantului șofer camion de a se prezenta la locul de muncă în data de 19.04.2014 având o alcoolemie în aerul expirat de 0,25 mg/l încălcând astfel prevederile art.4 din Regulamentul Intern al societății C. S. CONTAINER TERMINAL SRL constituie abatere disciplinară.
Referitor la susținerile reclamantului că acesta consumase în ziua respectivă ciorbă cu oțet și hrean precum și că își clătise gura cu apă de gură urmează a fi înlăturate de către instanță având în vedere că acestea au fost relevate doar cu ocazia demarării prezentei cauze nu și faza de cercetare disciplinară.
În ceea ce privește rezultatul probelor biologice de sânge care indică valoarea alcoolului în sânge ca fiind 0, atât timp cât acestea au fost prelevate la ora 23:04, la o distanță de peste 4 ore de la momentul testării cantității de alcool în aerul expirat, instanța apreciază că acest rezultat nu este de natură a modifica situația de fapt reținută de către pârâtă. Mai mult afirmațiile reclamantului privitoare la prezentarea la Spitalul Clinic Județean C. imediat după testarea făcută de angajator nu sunt susținute de nici un mijloc de probă.
Prezentarea reclamantului la serviciu în stare de ebrietate este o faptă săvârșită cu vinovăție care în materia disciplinarului îmbracă și forma culpei celei mai ușoare și nu neapărat a intenției.
Așadar, raportat la considerentele de mai sus, instanța reține că fapta reclamantului există, a fost săvârșită cu vinovăție și reprezintă o încălcare a regulamentului Intern ale cărui prevederi reclamantul le-a cunoscut astfel cum rezultă din lisat salariaților care au primit un exemplar din Regulamentul Intern la data de 10.11.2010.
Prezentarea sub influența băuturilor alcoolice la locul de muncă prezintă un pericol ridicat deoarece influențează negativ capacitățile persoanei în sensul scăderii percepției, diminuării reflexelor, creșterea timpul de răspuns la anumiți stimuli și scăderea capacității de concentrare, cu consecința producerii unor accidente de muncă.
Pentru considerentele prevăzute, văzând că faptele reținute în dispoziția de concediere constituie abateri disciplinare, fiind reglementate la art. 4 lit.g din Regulamentul intern al unității, văzând criteriile de aplicare a sancțiunii art. 266 Codul Muncii pentru consecințele prezentării la serviciu sub influența alcoolului a fost respinsă contestația formulată de contestatorul M. Ș. și menținută dispozițiile deciziei de concediere disciplinară nr. 69 din 8.05. 2014.
În consecință s-au respins și cererile subsecvente privind reintegrarea în postul deținut anterior desfacerii contractului de muncă, plata de despăgubiri egale cu venitul de care a fost lipsit până la reîncadrare și acordarea de cheltuieli de judecată
Cu privire la cererea de reindividualizare a sancțiunii, instanța a respins-o având în vedere că prin natura atribuțiilor date de postul reclamantului –acela de șofer camion, consumul de alcool era incompatibil cu conducerea mijlocului de transport . Fiind prohibite prin regulamentul intern . sub influența băuturilor alcoolice și consumul lor la locul de muncă, salariații își asumau – prin încălcarea acestei dispoziții – riscul celei mai grave sancțiuni disciplinare.
Această abatere este susceptibilă să producă pierderea de vieți omenești sau vătămarea integrității celorlalți salariați, precum și pierderi materiale imputate comitentului prin faptele prepusului său, ori prejudicii prin deteriorarea utilajelor din proprietatea societății. În consecință, sancționarea ei drastică nu constituie un abuz sau o aplicare disproporționată a textului sus-menționat.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, invocând în esență următoarele: sub un prim aspect consideră sentința lovită de nulitate întrucât printr-o denegare de dreptate se refuză analiza apărărilor reclamantului pe considerentul că acestea nu au fost relevate Comisiei de cercetare administrativă; această modalitate de soluționare a apărărilor denotă un refuz de a analiza apărările reclamantului lipsindu-l pe acesta de dreptul la un proces echitabil și de liberul acces la justiție (art 6 CEDO); în ceea ce privește fapta însăși, respectiv testarea alcoolemiei atât în aerul respirat cât și în sânge, instanța se limitează să preia ad litteram argumentele angajatorului, fără a-și forma o opinie proprie, pe baza unui probatoriu administrat nemijlocit, și a argumenta printr-o interpretare proprie situația de fapt redată de părți; cum în litigiile de muncă sarcina probei aparține angajatorului - art. 272 Codul muncii, iar angajatorul nu a administrat nici măcar proba cu interogatoriul, apreciază că instanța a procedat la o analiză superficială a cauzei dând valoare absolută susținerilor angajatorului și probelor întocmite de aceasta; motivația adusă de angajator pentru înlăturarea probelor (testare nivel alcoolemie în sânge) pe care le-a prezentat au fost supoziții asupra cantității de alcool băut înainte de data testării, supoziții că ar fi băut chiar în timpul turei de lucru anterioare și nicidecum nu a fost analizată în concret situația cercetată, respectiv evenimentul din 19.04,2014 orele 18.36 pentru care a adus o probă certă, superioară, în sensul că nu se afla sub influența băuturilor alcoolice, respectiv nu se afla în stare de ebrietate; aceste supoziții ale angajatorului nu sunt suficiente pentru a angaja răspunderea angajatului în forma sa cea mai gravă ci ele trebuie stabilite cu valoare de certitudine prin probe obiective de genul stabilirii alcoolului în sânge, astfel cum este definită alcoolemia prin procedura de lucru referitoare la consumul de alcool și a abuzului de substanțe interzise; de asemenea arătă că certificatul de calibrare 234/MSC/2S.0S.2O14 nu era valabil la data săvârșirii faptei, respectiv aceea de 19.04,2014; această sancțiune este dispusă în mod nelegal întrucât anterior testării folosise produse care conțineau alcool, respectiv apa de gură chiar cu câteva minute înainte de efectuarea testului dar nu alcool, înainte de a cobora din mașină aspect care reiese în urma efectuării analizei biochimice, mai mult decât atât programul de lucru încă nu începuse și daca testul ar fi fost efectuat la ora 19,00 nu ar mai fi ieșit același rezultat al testării aerului respirat, astfel că apreciază că raportat la situația de fapt nu există un temei legal al sancționării; potrivit procedurii de lucru referitoare la consumul de alcool și a abuzului de substanțe interzise – la art. 41, se arată: "evitați concentrațiile de alcool pe senzor, spre exemplu: prin spălarea gurii cu substanțe care conțin o cantitate mare de alcool cu puțin timp înainte de măsurare, astfel se reduce durata de viață a senzorilor "; această interdicție de utilizare nu a fost adusă la cunoștința celor testați și nu a făcut obiectul întrebărilor din cadrul cercetării, pentru a se putea verifica legalitatea utilizării alcooltestului; mai mult, potrivit aceleiași proceduri numai în condițiile substanțelor interzise se prevedea chemarea echipajului medical, în rest apărările asupra testării cu alcooltestul trebuiau făcute în mod individual, pe cont propriu, nedându-se posibilitatea unei apărări pertinente și imediate, în acest sens a procedând și reclamantul, care după aflarea rezultatului a plecat de la serviciu (Portul Agigea) acasă, apoi la Spitalul Clinic C. și apoi la Synevo; susținerea că reclamantul nu a făcut dovada că a stat 3 ore la Spital fără a i se preleva probe de sânge, întrucât din punctul de vedere al instituției medicale nu reprezenta o urgență, este un aspect de notorietate, situație în raport de care reclamantul este exonerat de sarcina probei; este de notorietate faptul că așteptarea în antecamera Spitalului de urgență se face fără a ți se face o identificare prealabilă, o înregistrare într-o bază de date, ci doar ți se spune să aștepți după ultimul venit; apreciază că testul de sânge realizat are o valoare superioară din punct de vedere probator și îi susține nevinovăția; aparatul Drager Alcotest 6810 reprezintă un mijloc certificat care semnalează prezența alcoolului dacă subiectul suflă sau vorbește la câțiva centimetri de aparat, deci semnalează prezența alcoolului din aerul respirat, în conformitate cu HG nr. 1660/2005; acest aparat nu se supune verificării metrologice periodice de către Biroul Român de Metrologie Legală prin urmare aspectele care vizează mijlocul tehnic folosit la constatarea sancționării și verificarea metrologică a acestuia, pun la îndoială legalitatea probei; conform art.88 alin.4 din OUG 195/2002 stabilirea concentrației de alcool în aerul expirat se face [...] cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic pentru preîntâmpinarea erorilor cu ocazia controlului; de asemenea, în dispozițiile legale privind stabilirea concentrației de alcool în aerul expirat se utilizează doar mijloace tehnice omologate care trebuie verificate metrologic anual iar instituția abilitată în acest sens este Biroul Român de Metrologie Legală; Norma de metrologie legală NML 012-05 stabilește cerințele metrologice și tehnice specifice etilometrelor și modalitățile de atestare a legalității acestor mijloace de măsurare, în scopul obținerii de probe judiciare privind consumul de alcool; potrivit acestei norme, la pct.2, sunt definite ca mijloc tehnic etilometrul și etilotestul, stabilind pentru etilotest că în cazul în care furnizează informații de măsurare, acestea nu sunt considerate suficient de exacte, astfel încât să asigure garanțiile necesare pentru constituirea de probe judiciare privind consumul de alcool; potrivit art. 16 din OG nr.20/1992, controlul metrologic al statului se exercită, în condițiile prevăzute de instrucțiunile de metrologie legală, prin următoarele modalități: lit. f) verificări metrologice periodice ale mijloacelor de măsurare în serviciu iar, art. 21 arată că se supun controlului metrologic legal măsurile care se încadrează în următoarele categorii: lit. b) măsurile efectuate asupra unor mărimi care afectează interesele cetățenilor, cum sunt: concentrația alcoolică din sânge și alte asemenea; așa cum reiese din dispozițiile legale enunțate, pentru stabilirea concentrației de alcool în aerul expirat se utilizează numai mijloace tehnice omologate care trebuie verificate metrologic anual, instituția abilitată în acest sens fiind Biroul Român de Metrologie Legală; în concluzie, informațiile de măsurare indicate de etilotest nu asigură garanțiile necesare pentru constituirea de probe judiciare privind consumul de alcool, așa cum se explică clar în Norma de metrologie legală NML 012-05 Etilometre, deci pârâta nu a dovedit vinovăția reclamantului în limitele legii; cum contestatorul a probat dintr-un mijloc de probă superior lipsa alcoolului din sânge apreciază că nu se poate reține vreo faptă în sarcina acestuia, cu atât mai mult nu putem vorbi de o vinovăție; chiar dacă angajatorul și-a stabilit pe cale convențională limitele de acceptare a oricărei abateri săvârșite de angajații săi apreciază că mijloacele de dovedire a abaterii trebuie să fie lipsite de orice dubiu, să fie mijloace legale recunoscute de legiuitor ca probe absolute în dovedirea vinovăției; reclamantul nu se regăsea în situația descrisă de textul regulamentului, în sensul că nu consumase băuturi alcoolice, nici stupefiante sau halucinogene, și nici nu se afla sub influența acestora; mai mult, pentru a încadra fapta în noțiunea de abatere disciplinară trebuie să se constate că salariatul a acționat cu vinovăție; lipsa vinovăției salariatului atrage inadmisibilitatea sancționării disciplinare a acestuia; așadar, în lipsa oricărei dovezi certe privind existența alcoolemiei, adică prezenta alcoolului în sânge, apreciază că nu există o abatere, pe cale de consecință nici sancțiunea nu este legală și se impune reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior concedierii și plata despăgubirilor bănești cuvenite; în subsidiar, solicită ca în măsura în care se va reține o culpă a contestatorului să se dispună înlocuirea sancțiunii disciplinare cu una mai ușoară pentru următoarele argumente: fapta ilicită pentru a fi calificată abatere disciplinară trebuie să constea dintr-o încălcare cu intenție a atribuțiilor de serviciu și să tulbure ordinea și disciplina din procesul muncii; organul competent să aplice sancțiunea trebuia să aibă în considerare și individualizarea sancțiunii, să o dozeze, ținând seama de criteriile prevăzute de lege, deoarece numai o corelare justă a sancțiunii cu gravitatea faptei este de natură să asigure realizarea rolului educative și preventive al răspunderii; din probele administrate reiese faptul că toate faptele incriminate nu sunt decât niște interpretări exagerate și subiective al faptelor contestatorului, că în fapt nu s-a produs nici o abatere de la obligațiile de serviciu, că societatea nu a suferit nici o formă de prejudiciere iar procesul muncii nu a fost afectat în nici o formă de modul cum contestatorul a acționat; nu sub un ultim aspect solicită a se avea în vedere faptul că după o vechime considerabilă la angajator, fără abateri disciplinare, în momentul apariției unui incident deși s-au prezentat probe superioare, angajatorul nu a ținut cont de acestea și a dispus în mod direct sancțiunea cea mai drastică, concedierea, încălcând principiul proporționalității măsurii disciplinare; apreciază că nu s-a ținut cont de regula proporționalității sancțiunii disciplinare și s-a dispus în mod abuziv măsura cea mai drastică cu scopul de a fi dat exemplu pentru colegi asupra intransigenței angajatorului, în concluzie solicită admiterea apelului, astfel cum a fost formulat.
Intimata pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului formulat de reclamant ca nefondat. În esență, a formulat aceleași apărări prezentate și în fața instanței de fond.
În apel s-a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 476-480 cod pr.civilă, Curtea constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Cu privire la modul în care Tribunalul a analizat cauza:
Astfel, din analiza sentinței apelate, se constată că instanța de fond a analizat în mod efectiv problemele puse în discuție, respectiv existența abaterii disciplinare din perspectiva probatoriului administrat și nu există contradicții în considerentele sentinței.
Chiar în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a arătat că obligația pe care o impune art. 6 paragraful 1 instanțelor naționale de a-și motiva deciziile nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument (cauza Albina contra României, paragraful 33).
Așa cum a mai arătat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale implică în sarcina "instanței" obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența (paragraful 30).
Așadar, prin prisma art. 6 din Convenție, instanța poate și trebuie să analizeze mai întâi pertinența motivelor invocate de părți și dacă le consideră pertinente să le analizeze în fond. Dacă constată însă că anumite motive nu sunt pertinente în cauză, analiza pertinenței acestora este suficientă și nu există nici o obligație pentru instanță de a analiza motive care a constatat că nu sunt pertinente cauzei.
Pe de altă parte, considerentele prezentei decizii vin să suplinească acolo unde este cazul argumentele soluției primei instanțe.
În plus, motivarea în sinteză sau omisiunea instanței de fond de a analiza unele argumente ale părților nu constituie o încălcare a dreptului la apărare de natură a afecta însăși dreptul de acces la o instanță sau dreptul la un proces echitabil garantate de prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale întrucât în materie civilă nu este garantat accesul la un dublu grad de jurisdicție, iar apelantul a avut posibilitatea să își prezinte în fața instanței de recurs apărările referitoare la pretențiile reclamaților, iar aceste apărări au fost analizate de instanța de recurs așa cum se va arăta în continuare, având în vedere caracterul devolutiv al recursului în această materie, impus de prevederile derogatorii ale art. 3041 Cod.pr.civ.. În acest mod, dreptul la un proces echitabil este realizat, reclamantul având posibilitatea de a-și expune argumentele în fața unei instanțe care în mod efectiv le-a analizat.
Astfel, în mai multe ocazii, Curtea Constituțională a reținut că dispozițiile art.21 din Constituție, interpretate în spiritul pe care Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale îl conferă principiul liberului acces la justiție prin art.6 pct.1, exceptând situația cauzelor penale, nu prevede în mod explicit dreptul de a ataca o hotărâre judecătorească dar nici implicit din aceste prevederi nu rezultă acest drept. Curtea Constituțională a invocat în sprijinul acestei soluții faptul că, pe de o parte, art.21 din Constituție nu prevede un asemenea drept, iar pe de altă parte că, potrivit prevederilor constituționale ale art.125 alin.(3) și art.128, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt stabilite prin lege căreia părțile interesate și Ministerul Public trebuie să i se supună în exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești (Decizia nr.73 din 4 iunie 1996). În același sens, Curtea Constituțională a mai arătat că accesul liber la justiție nu presupune accesul la toate căile de atac și instanțele judecătorești prevăzute în Constituție. (Decizia nr.66 din 14 aprilie 1997).
Aceste soluții de principiu se mențin în referire la textele constituționale corespunzătoare, care au primit o nouă numerotare după modificarea și republicarea acesteia.
Într-adevăr, faptul că reclamantul nu a indicat în cursul cercetării disciplinare anumite apărări nu împiedică formularea lor direct în fața instanței de judecată, care este obligată să le analizeze.
Aceste argumente urmează a fi analizate de Curtea de Apel.
Pe de altă parte, însă, anumite susțineri ale reclamantului formulate în cursul cercetării disciplinare, care reflectă chiar o recunoaștere cu caracter expres sau implicit, pot fi avute în vedere de instanță.
Cu privire la fondul cauzei:
În cauză, se au în vedere și datele științifice comunicate de Institutul Național de medicină Legală „M. Minovici” cu adresa nr. A12/ 1847/10.07.2015. Astfel, în adresa respectivă s-a arătat că nu poate fi efectuată o expertiză fiind suficiente următoarele precizări: oțetul nu conține alcool, rezultând tocmai din oxidarea alcoolului de enzimele bacteriene; apa de gură „Listerine” conține alcool iar folosirea ei determină prezența în cavitatea bucală a unei cantități de alcool care persistă 15-20 minute, în acest interval de timp putând vicia rezultatul testului; cantitatea de 0,25 mg/l aer expirat se elimină în mod obișnuit în 3 ore și 30 minute în condiții de metabolism standard.
Aceste date științifice comunicate de IML (medic primar legist V. G., farmacist toxicologie medico-legală L. P.) sunt suficiente, în cauză nemaifiind necesară și nici posibilă o expertiză, față de împrejurările concrete reținute, perioada de timp mare față de eveniment și faptul că rezultatul acesteia ar fi determinat de împrejurări cu privire la care nu există probe (de ex. plenitudinea reală a stomacului în momentul ingestiei de alcool, data și ora ultimului consum de alimente, felul și cantitatea băuturii declarate, aspecte relevante conform adresei IML nr. A12/1847/11.03.2015). Pentru aceste motive Curtea a revenit de altfel asupra probei încuviințate.
Se are în vedere, mai întâi, că ceea ce s-a reținut în sarcina reclamantului a fost că a fost surprins având o anumită alcoolemie peste limita permisă, adică prezența alcoolului în organismul său, ceea ce era interzis. Acestuia nu i s-a imputat că ar fi fost în stare de ebrietate sau că ar fi fost văzut că a consumat băuturi alcoolice. Ca urmare, aceste elemente invocate de apelant sunt lipsite de relevanță.
Reclamantul avea obligația de a nu consuma alcool în nici un mod, indiferent că acesta s-ar fi găsit în compoziția unor băuturi sau în compoziția altor produse, chiar produse de igienă personală.
Indiferent în compoziția cărui produs consumat se regăsea și alcoolul, finalitatea este aceeași – ingerarea de alcool, cu efecte asupra organismului, potențial periculoase sub aspectul influenței asupra modului în care apelantul își putea îndeplini atribuțiile specifice postului, care implică viteză de reacție, luciditate, reflexe nealterate și în general o stare psihică și fizică nealterată de substanțe intoxicante.
Așadar, esențial este că la testarea cu aparatul alcooltest s-a determinat prezența alcoolului în organismul apelantului.
De altfel apelantul are afirmații contradictorii întrucât, pe de o parte, contestă corectitudinea măsurătorilor din perspectiva omologării aparatului etilotest, iar pe de altă parte susține că prezența alcoolului în respirația sa a fost determinată de folosirea unui produs de igienă personală, ceea ce implică recunoașterea rezultatului furnizat de aparatul etilotest.
Susținerile apelantului că a folosit un produs de igienă personală (apă de gură) ce avea în compoziția sa alcool, ceea ce ar fi determinat rezultatul alcool testului sunt în primul rând nedovedite.
Susținerile sale în cadrul contestației rămân simple afirmații care trebuie dovedite prin mijloace de probă admise de lege.
În cauză, reclamantul nu a probat în nici un mod că a consumat produsul „Listerine” pentru igiena bucală.
Chiar acceptând susținerile reclamantului, acesta, cunoscând că a folosit respectivul produs care conține alcool, ar fi putut informa în prealabil angajatul care l-a testat că rezultatul testării ar putea fi determinat de produsul folosit, sau ar fi putut solicita testarea alcoolemiei în sânge prin prelevarea de probe în cadrul unei unități medicale, pentru a dovedi că a fost vorba doar de folosirea locală a produsului respectiv, ceea ce nu s-a întâmplat.
Dimpotrivă, reclamantul nu a contestat la momentul testării rezultatul și nu a invocat în apărare că ar fi folosit un produs de igienă personală și a preferat să se deplaseze personal la o unitate medicală pentru a efectua un astfel de test al prezenței alcoolului în sânge, care s-a efectuat la un interval de timp suficient pentru ca alcoolul ingerat să dispară din sânge. Este lipsită de relevanță cauza întârzierii efectuării aceste analize, esențial fiind că, față de condițiile în care s-a efectuat, ea nu poate fi relevantă pentru stabilirea situației de fapt, reclamantul fiind cel care trebuia să facă proba contrară celei făcute de angajator.
Dimpotrivă, în declarația dată (înregistrată sub nr.742/05.05.2014) a arătat că a consumat bere cu o zi înainte, iar ulterior nu a oferit nici o explicație cu privire la motivul pentru care nu a invocat folosirea unor produse care conțin alcool nici cu acea ocazie și nici cu ocazia testării. Aceeași declarație a fost dată și cu ocazia cercetării disciplinare (răspunsul la întrebarea nr.4 din chestionar).
Oricum, faptul că alcoolul prezent în organismul apelantului provenea din compoziția unui produs de igienă este lipsită de relevanță.
Astfel, potrivit art. 4 lit.g) din Regulamentul intern al societății (indicat în decizia de sancționare) salariaților le este interzis să se prezinte la serviciu sub influența substanțelor stupefiante/halucinogene sau cu efecte similare, ceea ce în mod evident include alcoolul.
Textul din regulamentul intern se referă la situația în care angajatul se află sub influența alcoolului indiferent de sursa acestuia.
De altfel, având în vedere scopul și finalitatea acestei interdicții, este evident că ea vizează ingerarea de alcool în mod voluntar în orice modalitate și indiferent de produsul în a cărui compoziție se regăsește, sau de destinația acestuia iar nu doar la situația în care s-ar consuma băuturi alcoolice.
Indiferent de destinația produsului finalitatea este aceeași – ingerarea de alcool care influențează starea organismului punând în pericol activitatea salariatului.
Ca urmare, susținerile apelantului că alcoolul înregistrat de aparatul etilotest provine dintr-un produs pentru igienă sunt și lipsite de relevanță.
Susținerile reclamantului în sensul că nu a cunoscut că înainte de testare nu ar fi trebuit să consume produse care conțin alcool nu pot fi primite întrucât nu este verosimil ca o persoană care are și ocupația de conducător auto, deci cunoaște reglementările din domeniu privind interdicția consumului de băuturi alcoolice (prezumție rezultată din chiar obținerea permisului de conducere auto care implică testarea cunoștințelor teoretice în această privință), să nu poată realiza faptul că testarea cu aparatul etilotest poate depista orice cantitate de alcool în respirație, indiferent dacă i se aduce sau nu la cunoștință în alt mod această împrejurare, și nici că nu avea cunoștință de conținutul produsului folosit; astfel, cunoașterea compoziției produsului pretins folosit este facilă, prin citirea compoziției indicate în etichetă.
De asemenea, nu se pot reține susținerile privind o eventuală funcționare necorespunzătoare a aparatului cu care a fost efectuată testarea, în condițiile în care aparatul este însoțit de o declarație de conformitate a producătorului, certificat de garanție și certificatul eliberat de . SRL prin care se certifică buna funcționare a echipamentului. Este adevărat că acest din urmă certificat este ulterior săvârșirii faptei însă nu este verosimil ca aparatul să fi funcționat defectuos la momentul testări și, apoi, să fi devenit funcțional la data verificării.
Pe de altă parte, fiind vorba de o procedură disciplinară, exigențele nu pot fi similare celor impuse în cazul răspunderii penale sau contravenționale, cu o gravitate mult mai mare și vizând relații sociale mai importante, protejate de legea penală respectiv contravențională.
Ca urmare, înscrisurile prezentate de pârâtă sunt suficiente pentru a reține buna funcționare a aparatului etilotest, mai ales în condițiile în care reclamantul nu a solicitat o expertiză a acestui aparat pentru a dovedi că anterior verificării de către societatea specializată ar fi funcționat defectuos și ar fi suferit modificări sau reparații între data testării reclamantului și data certificării bunei funcționări.
Referitor la vinovăție:
Din prevederile art.263 al.2 din Codul Muncii rezultă că reținerea în sarcina unui salariat a săvârșirii unei abateri disciplinare și aplicarea unei sancțiuni disciplinare este condiționată de reținerea vinovăției acestuia.
Așadar, reținerea în sarcina unui salariat a săvârșirii unei abateri disciplinare și aplicarea unei sancțiuni disciplinare este condiționată de reținerea vinovăției acestuia, sub forma intenției sau culpei.
Textul legal indicat se referă la vinovăție în general iar nu doar la intenție ca formă a acesteia. Vinovăția poate consta atât în intenție cât și într-o culpă.
Astfel, ingerarea de alcool de către reclamant nu a fost una accidentală. O astfel de situație poate fi reținută atunci când, în mod involuntar, o persoană este expusă unei intoxicații cu alcool în stare lichidă sau de vapori.
În cazul reclamantului, însă, nu s-a susținut și nici nu s-a dovedit că ingerarea de alcool ar fi fost una accidentală, rezultată din expunerea involuntară la această substanță. Apelantul susține că nu a consumat băuturi alcoolice ci doar a folosit un produs pentru igienă, ceea ce de asemenea înseamnă că ingerarea de alcool a fost una voluntară, folosirea produsului care conținea alcool fiind voluntară.
Chiar dacă se acceptă teoria apelantului că rezultatul alcooltestului a fost determinat de folosirea produsului de igienă, fapta îi este imputabilă, existând vinovăția sa.
În aceste condiții nu poate fi reținută ca veridică afirmația apelantului că nu cunoștea compoziția produsului folosit. Chiar din prezentarea produsului prin etichetă rezultă că în compoziția acestuia intră și alcool. O astfel de compoziție determină și un miros specific alcoolului care este lesne de sesizat și cunoscut de orice persoană matură cu excepția cazului în care ar suferi de o afecțiune care îi afectează simțul olfactiv, ceea ce nu s-a demonstrat și nici nu s-a invocat.
Ca urmare, prezumția trasă din aceste elemente este că, și dacă s-ar accepta susținerile reclamantului că a folosit un produs de igienă personală, acesta știa că produsul respectiv conține și alcool.
Așadar, apelantul,cunoscând compoziția produsului folosit, a conștientizat și acceptat consecința ingerării unei cantități chiar mici de alcool prin folosirea acelui produs.
Așadar,în sarcina apelantului se poate reține cel puțin vinovăția sub forma culpei, dacă nu chiar intenția indirectă, constând în aceea că deși nu a urmărit producerea rezultatului l-a acceptat.
Or, astfel cum a reținut și prima instanță, apelantul avea obligația, cunoscând interdicția de a consuma alcool, de a evita nu numai consumarea unor băuturi alcoolice ci și folosirea oricăror produse care conțin alcool în cantități semnificative.
Interdicția viza propriu-zis consumul de alcool în general, indiferent în ce produse se regăsește, iar nu a anumitor produse pe bază de alcool.
Este adevărat că, pentru a se reține vinovăția angajatului, o condiție esențială pentru determinarea poziției sale subiective față de fapta săvârșită sau omisiunea comisă și față de consecințele acesteia, este aceea de a fi fost încunoștințat cu privire la prevederile a căror încălcare i se impută și să fi cunoscut că acea conduită a sa este prohibită de lege sau alte norme aplicabile. Dacă este vorba despre acte normative sau contracte colective de muncă, această probă este mai facilă pentru angajator, acesta putându-se prevala de publicarea acestora în monitorul oficial, rămânând angajatului sarcina de a proba existența unor cauze care înlătură în cazul său vinovăția. În cazul în care, însă, este vorba despre încălcarea unor prevederi din regulamentul intern, contractul individual de muncă, a ordinele și dispozițiilor legale ale conducătorilor ierarhici, angajatorul trebuie să dovedească faptul că a informat angajatul, în acest sens fiind și prevederile art. 17 din Codul Muncii.
În cauză, apelantul recunoaște interdicția de a se prezenta la locul de muncă după ingerarea de alcool și obligațiile din fișa postului, așa cum arată în chestionarul realizat cu ocazia cercetării disciplinare precum și în calitate de conducător auto.
Referitor la pericolul faptei:
Se are în vedere că apelantul avea funcția de șofer, activitate care în general nu trebuie desfășurată după consumul de alcool întrucât, într-o astfel de situație, orice afectare a capacității fizice și psihice a angajatului din cauza unei intoxicații cu alcool, poate avea consecințe grave evidente.
Opțiunea angajatorului de a nu permite ingerarea de alcool, în nici o concentrație, este una legitimă, care urmărește îndeplinirea obligației de a asigura securitatea și sănătatea angajaților la locul de muncă dar și evitarea oricăror prejudicii aduse terților.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii:
Astfel, potrivit art.266 din Codul Muncii, angajatorul stabilește sancțiunea disciplinară aplicabilă în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârșite de salariat, avându-se în vedere următoarele: împrejurările în care fapta a fost săvârșită; gradul de vinovăție a salariatului; consecințele abaterii disciplinare; comportarea generală în serviciu a salariatului; eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de către acesta. Aceste criterii de individualizare a sancțiunii au caracter minimal și general.
Dreptul angajatorului de a aplica sancțiunea concedierii pentru prezentarea la locul de muncă sub influența alcoolului rezultă din prevederile art. 263, 264 și 266 din Codul Muncii iar regulamentul intern nu stabilește un regim disciplinar diferit de cel reglementat de Codul Muncii.
Prevederile art. 264 din Codul Muncii cuprind sancțiunile disciplinare care pot fi aplicate însă nu obligă angajatorul să le aplice gradual cum susține apelantul, neexistând nici o mențiune în acest sens în textul legal indicat.
Desigur, angajatorul poate aplica o sancțiune mai puțin gravă în funcție de criteriile de stabilirea a acesteia și poate ține cont și de împrejurarea că salariatul nu a mai fost sancționat disciplinar anterior, însă poate aplica direct și sancțiuni mai grave, chiar pe cea mai gravă – concedierea, dacă fapta este una foarte gravă. În această situație, lipsa unor abateri disciplinare anterioare nu constituie în mod necesar un element care să atragă o sancțiune mai ușoară.
Se constată, contrar susținerilor apelantului, că angajatorul a individualizat corect sancțiunea disciplinară, aplicând-o pe cea mai severă – concedierea.
Astfel, față de funcția ocupată de apelant – conducător auto, prezentarea la locul de muncă sub influența alcoolului, indiferent de sursa acestuia și indiferent de intenția avută de angajat la momentul la care a folosit un produs care avea alcool în compoziție, determină o stare de pericol pentru ceilalți salariați și pentru patrimoniul societății, întrucât este de notorietate că influența alcoolului determină o reducere a vitezei de reacție, o scădere a atenției și concentrării, a reflexelor, în general o alterare a stării fizice și psihice a persoanei care se poate evidenția într-o situație de criză, chiar dacă nu este vădită în condiții de repaus.
Starea de pericol determinată de faptele apelantului, în cazul concret supus judecății instanței, trebuie analizată și din perspectiva potențialului avut raportat la responsabilitățile angajatului, adică al consecințelor posibile în cazul unui incendiu, care în mod evident ar fi putut fi foarte grave.
Ca urmare, sancțiunea aplicată a fost corect individualizată astfel cum a constatat și prima instanță, abaterea disciplinară fiind una gravă în sensul art. 61 lit.a) din Codul Muncii.
Se constată astfel că prima instanță a analizat și interpretat corect probatoriul administrat în cauză și a făcut o corectă aplicare a legii.
Față de toate aceste considerente, în temeiul art.480 Cod.pr.civ. se va respinge ca nefondat apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge apelul civil declarat de apelantul reclamant M. Ș., domiciliat în C., ., ., . și cu domiciliul procesual ales în C., . nr. 2B, ., . I. C. – Cabinet de Avocat, împotriva sentinței civile nr. 2368 din 08 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă S.C. C. S. CONTAINER TERMINAL S.R.L., cu sediul în Agigea, Clădirea Administrativă Mol II Sud, județul C., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 8 septembrie 2015.
Președinte, Judecător,
M. B. R. A.
Grefier,
D. R.
Jud.fond: D.I.F.
Redactat jud.A. R./09.10.2015
4 ex. – Emis 2 .
| ← Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Decizia nr.... | Contestaţie decizie de sancţionare. Decizia nr. 374/2015.... → |
|---|
