Plată asigurări sociale. Decizia nr. 28/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 28/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 21-04-2015 în dosarul nr. 11258/118/2009
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 28/AS
Ședința publică din 21 aprilie 2015
Complet specializat pentru cauze privind
conflictele de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE - R. A.
JUDECĂTORI - M. B.
- Vanghelița T.
GREFIER - M. D.
Pe rol pronunțarea recursului civil declarat de recurenta pârâtă C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C., cu sediul în C., ., împotriva sentinței civile nr. 265 din 07 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, având ca obiect plată asigurări sociale, în contradictoriu cu intimata reclamantă M. E., domiciliată în C., ..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 07 aprilie 2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Completul de judecată, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 21 aprilie 2015, dată la care a pronunțat următoarea hotărâre.
CURTEA
Cu privire la recursul civil de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului C. la data de 26.10.2009, reclamanta M. E. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de Pensii C., obligarea la plata drepturilor de pensie cuvenite și neacordate din luna septembrie 2008 și până la zi, daune morale în sumă de 10.000 lei pentru prejudiciul cauzat prin neacordarea drepturilor de pensie și plata cheltuielilor de judecată.
Prin precizările la acțiune reclamanta a solicitat anularea deciziei de debit nr._/18.06.2008, comunicată la data de 12.03.2010 odată cu somația de plată, decizie prin care pârâta a anulat decizia de pensionare anticipată parțial emisă la data de 13.12.2001 motivat de faptul că printr-un autocontrol realizat în cadrul instituției s-a constatat data corectă a nașterii reclamantei ca fiind 06.07.1947 și nu 06.07.1945, așa cum s-a consemnat în decizie, astfel că pârâta a considerat că drepturile de pensie pe perioada din 2008 și până la sistarea plății, au fost achitate nelegal.
Pârâta prin întâmpinare a invocat excepția tardivității formulării acțiunii deoarece emiterea deciziei s-a realizat la data de 18.06.2008 cu termen de contestare de 45 de zile, iar data la care aceasta a fost contestată prin acțiunea de față este 09.10.2009, peste termenul de 45 de zile. Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii motivat de raportul de autocontrol prin care s-a constatat data corectă a nașterii reclamantei ca fiind 06.07.1947 în loc de 06.07.1945, motiv pentru care a fost anulată decizia din 03.12.2001 și stabilit debitul de 9260 lei în sarcina reclamantei pentru perioada 01.06._08.
Prin sentința civilă nr. 265 din 07 aprilie 2010 Tribunalul C. a respins excepția tardivității formulării contestației.
A admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamanta M. E., în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de Pensii C..
A anulat decizia nr._/18.06.2008.
A obligat pârâta către reclamantă la plata drepturilor de pensie cuvenite începând cu data de 01.09.2008.
A obligat pârâta către reclamantă la plata sumei de 3.000 lei cu titlu de daune morale.
A respins ca nedovedit capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele aspecte:
Având în vedere că singura dovadă de comunicare a deciziei contestate, a fost depusă de către reclamantă, iar aceasta poartă data de 12.03.2010, dată la care a fost comunicată și somația de plată nr._/18.06.2008, și luând în considerare împrejurarea că reclamanta și-a precizat obiectul acțiunii în ședința publică din data de 24.03.2010, instanța a apreciat că decizia emisă de către pârâtă a fost contestată în termenul legal de prescripție.
Pe fondul cauzei, s-au reținut următoarele:
Prin decizia nr._/03.12.2001 reclamanta a fost pensionată anticipat parțial.
La determinarea drepturilor de pensie, pârâta a avut în vedere faptul că reclamanta a îndeplinit atât condițiile de stagiu - 25 ani 3 luni și 25 de zile - cât și pe cele de vârstă - 56 ani la data formulării cererii de pensionare.
În baza acestei decizii reclamanta a beneficiat de o pensie în cuantum de 1.051.645 lei până în anul 2008, când pârâta a anulat decizia de pensionare anticipată prin decizia nr._/18.06.2008 și totodată a instituit un debit de 9.260 lei, reprezentând pensii încasate necuvenit în perioada 01.06.2005 – 01.06.2008.
Anularea deciziei de pensionare emisă în anul 2001 s-a făcut în temeiul art. 187 din Legea nr. 19/2000, ca urmare a constatării de către pârâtă a împrejurării că data corectă a nașterii reclamantei este 06.07.1947 și nu 06.07.1945.
Din întâmpinarea formulată de pârâtă dar și din decizia de anulare și instituire debit, rezultă că anularea deciziei de pensionare a fost determinată de neîndeplinirea condițiilor privind vârsta standard de pensionare a reclamantei la momentul emiterii deciziei de pensionare anticipată parțială, aspect constatat abia la data de 18.06.2008 de către pârâtă.
Așadar, câtă vreme nu s-a contestat corectitudinea stagiului realizat de către asigurata reclamantă, instanța a reținut că urmează a se verifica legalitatea deciziei de anulare, din perspectiva normelor legale ce reglementează condițiile de vârstă ce trebuie îndeplinite pentru a beneficia de drepturile de pensie.
Potrivit anexei 3 din Legea nr. 19/2000 la data formulării cererii de pensionare, respectiv 25.07.2001 reclamanta trebuia să aibă vârsta de 57 de ani pentru a putea beneficia de pensie.
Având în vedere data nașterii reclamantei, respectiv 06.07.1947, instanța a observat că la momentul emiterii deciziei de pensionare aceasta avea vârsta de 54 ani și 19 zile, însă la data de 25.07.2004 reclamanta îndeplinea vârsta standard de pensionare prevăzută de anexa 3 din Legea nr. 19/2000, respectiv 57 ani.
Raportând aceste prevederi legale la situația de fapt din cauza dedusă judecății, instanța a reținut că reclamanta a beneficiat pentru perioada iulie 2001- iulie 2004 de drepturile de pensie, în baza deciziei de pensionare nr._/03.12.2001.
Chiar dacă această decizie de pensionare a fost emisă de către pârâtă cu încălcarea prevederilor ce reglementează condițiile de vârstă pe care trebuie să le îndeplinească asiguratul, câtă vreme plata drepturilor de pensie a operat în temeiul unei decizii a cărei valabilitate nu a fost necontestată, este evident că pentru intervalul de timp iulie 2001- iulie 2004, nu se poate vorbi despre încasarea unor drepturi necuvenite.
Această situație subzistă însă până la data de 18.06.2008, când pârâta anulează decizia de pensionare emisă în anul 2001.
Astfel anularea deciziei de pensionare anticipată parțială, lipsește actul juridic de efectele contrare legii, pentru perioada în care drepturile de pensie au fost acordate cu titlu de pensie anticipată parțială.
În aceste condiții, pensia încasată în intervalul de timp iulie 2001- iulie 2004, putea fi imputată reclamantei cu titlu de debit, dacă dreptul pârâtei de a solicita restituirea acestor sume nu s-ar fi prescris.
Acesta este și motivul pentru care pârâta nu a prins în debitul instituit în sarcina pârâtei, plățile efectuate în perioada de referință iulie 2001- iulie 2004.
În ceea ce privește drepturile de pensie achitate reclamantei în perioada mai 2004 – iunie 2008, s-au constatat următoarele:
Potrivit art. 52 din Legea nr. 19/2000 modificată și completată până la data de 01.08.2004 „la împlinirea vârstelor standard de pensionare prevăzute de prezenta lege pensia anticipată parțială devine pensie pentru limită de vârstă și se recalculează prin eliminarea diminuării prevăzute la art. 50 alin. (2) și prin adăugarea perioadelor asimilate și a eventualelor stagii de cotizare realizate în perioada de anticipare”.
Întrucât momentul la care reclamanta îndeplinea condițiile de pensionare pentru limită de vârstă s-a situat la data de 25.07.2004, în baza normele legale mai sus enunțate pensia anticipată parțială se transformă de drept în pensie pentru limită de vârstă.
Prin urmare, drepturile de pensie plătite de către pârâtă pentru perioada 2004 – 2008, chiar și în lipsa emiterii unei decizii de pensionare pentru limită de vârstă, se cuveneau reclamantei cu titlu de pensie pentru limită de vârstă, dobândită de drept, în temeiul legii, și nu cu titlu de pensie anticipată parțial.
Având în vedere că prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata drepturilor de pensie începând cu data de 01.09.2008, instanța respectând principiul disponibilității părților litigante, a admis acest capăt de cerere și a obligat pârâta către reclamantă la plata drepturilor de pensie cuvenite cu titlu de pensie începând cu data de 01.09.2008.
Din perspectiva celor arătate, instanța a anulat decizia nr._/18.06.2008 atât în ceea ce privește anularea decizie de pensionare emisă în anul 2001 cât și în ce privește instituirea debitului de 9.260 lei.
Sub aspectul daunelor morale solicitate, funcție de suma solicitat, în lipsa unor criterii certe, legale prin care legiuitorul să stabilească limite, fiind lăsată la latitudinea magistratului aprecierea sumelor, instanțelor le revine delicata misiune de a prețui suferința unei persoane, de a aprecia asupra cuantumului.
Recunoașterea unui drept de despăgubire nu se poate explica decât prin voința de a oferi o satisfacție care să contrabalanseze efectul vătămării și fără ca această satisfacție să aibă o reală corespondență cu prejudiciul, astfel că accentul va fi pus pe importanța prejudiciului din punctul de vedere al victimei.
La fel cum tăcerea legiuitorului a lăsat o posibilitate subiectivă instanțelor, subiectivismul aprecierii se dorește a nu lăsa de înțeles că reclamanta dintr-o astfel de cerere este justificată să solicite doar ceea ce a admis instanța, instanța apreciind că acestea sunt justificate tocmai datorită modului în care situația reclamantei a fost tratată de către pârâtă, deși fără culpă, reclamanta nu a mai primit drepturile sale de pensie, prejudiciul cauzat constând în lipsirea sa de unicul mijloc de subzistență, daunele au fost apreciate de către instanța de fond la suma de 3000 lei.
În temeiul dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, instanța a respins ca nedovedit capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C. Județeană de Pensii C. care a formulat următoarele critici:
Apreciază că în mod greșit instanța de fond a admis în parte acțiunea reclamantei și a dispus anularea deciziei nr._/18.06.2008 și obligarea pârâtei către reclamantă la plata drepturilor de pensie cuvenite începând cu data de 01.09.2008 și la plata sumei de 3000 lei cu titlu de daune morale.
În urma acțiunii de autocontrol și prin suprapunerea bazei Casei Județene de Pensii C. de date cu cea a Direcției Publice Județene pentru Evidența Persoanei, s-a constatat că data corectă a nașterii este 06.07.1947, CNP_ și nu 06.07.1945.
Astfel, potrivit art. 187 din Legea nr. 19/2000 a fost anulată decizia nr._ din 03.12.2001 și s-a stabilit debitul de 9.260 lei în sarcina reclamantei, pentru perioada 01.06._08, respectându-se în mod corect termenul general de prescripție.
Instituția pârâtă a formulat sesizare penală împotriva reclamantei înaintată Parchetului de pe lângă Tribunalul C. sub nr. 5443/08._.
Urmează a se observa că potrivit art. 52 din Legea nr. 19/2000, trecerea de la pensia anticipată parțială la pensia pentru limită de vârstă se face la cerere și nu din oficiu.
Mai mult de atât, solicită a se observa că potrivit art. 82 din Legea nr. 19/2000, pensia se acordă la cerere, astfel că reclamanta nu a făcut dovada înregistrării unei noi cereri de pensionare la sediul instituției cu categoria de pensie solicitată.
În aceste condiții, în lipsa unei cereri din partea reclamantei instituția nu poate să se sesizeze din oficiu și să emită o decizie de pensionare deoarece singura în măsura să cunoască stagiul de cotizare realizat, vârsta pe care o are la data solicitării este reclamanta (CNP - nereal).
Referitor la daunele morale acordate de instanța de fond, solicită să se rețină, în mod cumulativ, existența unui prejudiciu dovedit, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între faptă și prejudiciu (fapta să cauzeze prejudiciul), precum și existența vinovăției.
În consecință apreciază că instanța de fond a acordat în mod greșit aceste daune morale, deși acestea nu au fost dovedite și justificate în concret. Mai mult datorită situației contradictorii instituția pârâtă a formulat sesizare penală.
Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate, de probele administrate și de dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea constată că recursul este întemeiat pentru următoarele aspecte reținute:
În ceea ce privește prima critică a recurentei, aceasta se rezumă la faptul că instanța de fond nu a ținut cont de sesizarea penală făcută de instituția recurentă cu privire la actele depuse de reclamantă în vederea pensionarii.
Verificând sesizarea formulată de C. Județeană de Pensii C. prin care se solicita Parchetului de pe lângă Tribunalul C. cercetarea reclamantei pentru infracțiunea de înșelăciune și uz de fals, Curtea de Apel C. a dispus suspendarea cauzei până la definitivarea acestor cercetări apreciind că sunt incidente dispozițiile art. 244 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă.
Prin relațiile depuse de P. de pe lângă Tribunalul C. la 14.10.2014 s-a comunicat că în ceea ce o privește pe reclamanta Movila E., s-a dispus disjungerea cauzei și înaintarea dosarului la Poliția Orașului Hârșova pentru continuarea cercetărilor pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin.1 și 2 Cod penal.
P. de pe lângă Judecătoria Hârșova a comunicat instanței, că la 11.07.2014 C. Județeană de Pensii C. a formulat plângere împotriva Ordonanței nr. 97 din 16.06.2014 prin care P.-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârșova a menținut măsura de renunțare la urmărirea penală iar prin hotărârea din 09.09.2014 judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Hârșova a respins această plângere.
De asemenea, prin adresa nr. 6/2015 P. de pe lângă Judecătoria Hârșova a transmis instanței că în urma soluționării dosarului penal nr. 839/P/2012 „P. nu a sesizat judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Hârșova pentru anularea înscrisurilor întrucât în dosarul cauzei nu au fost depuse înscrisuri originale ce ar fi trebuit anulate”.
Așadar, în raport de toate aceste relații, Curtea a repus cauza pe rol constatând totodată că, în lipsa unei hotărâri care să anuleze înscrisurile reclamate de C. Județeană de Pensii C. ca fiind false, instanța de fond era obligată să țină cont de ele.
Prin urmare, Curtea constată că decizia de debit a fost emisă de pârâtă în baza unei prezumții de fals care nu a fost dovedită – astfel cum rezultă din relațiile transmise de P. – iar această decizie nu poate constitui titlu executoriu în condițiile date.
Cea de a doua critică se referă la faptul că decizia de pensie anticipată nu devine decizie de pensie pentru limită de vârstă decât în baza unei cereri exprese a persoanei interesată însă, această critică nu are nicio legătură cu decizia de debit a cărei anulare s-a solicitat în prezenta cauză și care a avut ca obiect stabilirea debitului în valoare de 9260 lei pentru încasarea unor drepturi aferente perioadei iunie 2005-iunie 2007 pentru folosirea unor înscrisuri prezumate că fiind false.
Prin urmare primele două critici din prezentul recurs vor fi respinse că nefondate.
Însă, Curtea găsește întemeiată critica referitoare la capătul de cerere ce a vizat obligarea Casei Județene de Pensii la plata de daune morale având în vedere că nu există dovezi care să conducă la ideea că această instituție a acționat cu rea credință.
Indiferent de soluția asupra plângerii penale cu privire la aspectele mai sus arătate, se poate considera că pârâta a avut motive suficient de serioase pentru a avea suspiciuni cu privire la corectitudinea înscrisurilor depuse și, în considerarea obligației sale de verificare a acestor documente, a procedat la o verificare ce a durat un timp mai îndelungat, însă nu în mod nejustificat, formularea plângerii penale impunând totodată așteptarea unei soluții.
Atâta vreme cât s-a dispus plata drepturilor de pensie pentru toată perioada cât reclamanta a fost lipsită de ele respectiv din 2008, Curtea apreciază că prejudiciul material este recuperat iar în ceea ce privește prejudiciul moral, nu se impunea obligarea pârâtei la plata de daune, nefiind dovedită legătură dintre prejudiciul moral invocat de reclamantă și atitudinea pârâtei în contextul în care aceasta are obligația legală de a face verificări cu privire la toate actele depuse la dosarul administrativ de către asigurați.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă va fi admis recursul și modificată în parte sentința recurată în sensul respingerii capătului de cerere care are ca obiect obligarea pârâtei la plata de daune morale, urmând a fi menținute restul dispozițiilor sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta pârâtă C. JUDEȚEANĂ DE PENSII C., cu sediul în C., ., împotriva sentinței civile nr. 265 din 07 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă M. E., domiciliată în C., ..
Modifică în parte sentința recurată în sensul că respinge ca nefondată cererea privind plata daunelor morale.
Menține restul dispozițiilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21 aprilie 2015.
PREȘEDINTEJUDECĂTORJUDECĂTOR
R. A. M. B. Vanghelița T.
GREFIER
M. D.
Red.hot.jud.fond S.Teșa
Tehnored.dec.jud.recurs M.B./14.05.2015/3 exp.
| ← Recalculare pensie. Decizia nr. 10/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA | Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 48/2015. Curtea... → |
|---|
