Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 45/2015. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 45/2015 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 28-01-2015 în dosarul nr. 2991/88/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.45/CM
Ședința publică din data de 28 ianuarie 2015
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
Completul compus din:
Președinte - M. S. S.
Judecător – J. Z.
Grefier - G. I.
Pe rol, pronunțarea asupra apelurilor civile formulat de apelantul reclamant și intimat B. M. – cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat N. L. – cu sediul în municipiul G., ., ., ., județul G. și apelanta pârâtă și intimată SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ – „C. Marfă” S.A. – cu sediul ales în municipiul C., . nr.2, județul C. împotriva sentinței civile nr. 903 din data de 08 mai 2014, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr._ – având ca obiect – drepturi bănești.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 20 ianuarie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, și când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 28 ianuarie 2015, când a pronunțat următoarea hotărâre.
CURTEA
Deliberând asupra apelurilor formulate de reclamantul B. M. și de pârâta S. C. Marfă SA, constată următoarele:
I. Sentința apelată:
Prin sentința civilă nr. 903/8.05.2014, Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios adminitrativ și fiscal, a respins excepțiile lipsei capacității procesuale și lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.N.T.F.M. C.F.R. Marfă SA. Sucursala Muntenia - Dobrogea, ca nefondate, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune prevăzută de art. 268 alin. 1 lit. e) din Codul muncii, ca nefondată, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune prevăzută de art. 268 alin. 1 lit. c) din Codul muncii și a respins pretențiile aferente perioadei octombrie 2010 - 25 noiembrie 2010, ca fiind prescrise, a admis cererea formulată de reclamantul B. M. în contradictoriu cu pârâtele S. "C. Marfă" S.A. și S. C. Marfă S.A. - Sucursala Muntenia Dobrogea, a obligat pârâtele să-i plătească reclamantului ajutorul material pentru sărbătoarea Crăciunului aferentă anului 2010 și salariul suplimentar pentru anul 2010, sume actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală la data plății efective, să stabilească și să plătească reclamantului diferențele dintre drepturile salariale cuvenite prin luarea în calcul a salariului de bază brut în cuantum de 700 lei prevăzut de art. 41 din C.C.M la Nivel de R. Transporturi aferent anilor 2008-2010 și sumele efectiv încasate în perioada noiembrie 2010 - 30 ianuarie 2011, sume actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală la data plății efective, precum și la plata către reclamant a diferenței dintre prima de vacanță cuvenită pentru anul 2010, calculată avându-se în vedere un salariu minim brut de bază în cuantum de 700 lei stabilit potrivit prevederilor art. 41 din C.C.M. la Nivel de R. Transporturi pentru anii 2008-2010 și prima de vacanță efectiv încasată. Totodată, tribunalul a respins pretențiile aferente anului 2011, ca nefondate.
În motivarea sentinței, tribunalul a reținut următoarele:
Față de excepția lipsei capacității procesuale a pârâtei S.N.T.F.M. C.F.R. Marfă S.A. – Sucursala Muntenia Dobrogea și excepția lipsei calității procesule pasive a pârâtei S.N.T.F.M. C.F.R. Marfă S.A. – Sucursala Muntenia Dobrogea, instanța a reținut că atât actul adițional nr. A 1._ la contractul individual de muncă nr. 2/1018/15.06.2000, cât și actul adițional nr. CZ 2.1.3/851/08.05.2012, la același contract, au fost încheiate între S.N.T.F.M. C.F.R. Marfă S.A. – Sucursala Muntenia Dobrogea, în calitate de angajator și B. M., în calitate de angajat.
Calitatea procesuală pasivă constă în identitatea între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății. Cum cererea de chemare în judecată are ca obiect, plata unor drepturi salariale, tribunalul identifică identitatea necesară în ceea ce o privește pe pârâta S.N.T.F.M. C.F.R. Marfă S.A. – Sucursala Muntenia Dobrogea.
Față de aceste considerente, având în vedere că S.N.T.F.M. C.F.R. Marfă S.A. are calitatea de ordonator de credite, instanța a respins excepțiile lipsei capacității procesuale și lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.N.T.F.M. C.F.R. Marfă S.A. – Sucursala Muntenia Dobrogea, ca nefondate.
Relativ la excepțiile prescrierii dreptului la acțiune, potrivit art. 268 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, ,, Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: […] c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator; […] e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.”
Este adevărat că în cauză este reclamată neexecutarea unui contract colectiv. Dreptul pretins are însă natura unui drept salarial, demersul judiciar necesitând a fi întreprins cu respectarea termenului de prescripție prevăzut de art. 268 lit. c, normă care este specială în raport cu dispoziția inserată la art. 268 lit. e, care este aplicabilă în cazul celorlalte drepturi stabilite prin contractul colectiv. Aceasta, având în vedere că potrivit art. 239 din Legea nr. 53/2003, prin contractul colectiv de muncă ,,se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă.”
Relativ la nerespectarea termenului prevăzut de art. 268 lit. c din Legea nr. 53/2003 pentru drepturile aferente perioadei octombrie 2010 - 25 noiembrie 2010, instanța observă că acțiunea la instanță a fost depusă la data de 26 noiembrie 2013, dreptul la acțiune fiind născut la data la care plata salariului este exigibil.
Potrivit art. 166 din Legea nr.53/2003, ,,salariul se plătește cel puțin o dată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern, după caz.”
Or, în speță, prin contractul colectiv aplicat (art. 31), părțile au convenit ca plata salariului să se facă chenzinal, data achitării chenzinei secunde neputând depăși data de 15 a lunii următoare.
Față de aceste considerente, instanța a respins excepția prescripției dreptului la acțiune prevăzută de art. 268 alin. 1 lit. e din Codul nuncii, ca nefondată și a admis excepția prescripției dreptului la acțiune prevăzută de art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii, cu consecința respingerii pretențiilor aferente perioadei octombrie 2010 - 25 noiembrie 2010, ca fiind prescrise.
Privitor la fondul cauzei instanța a reținut că, potrivit art. 71 alin.1 din CCM la nivel de grup de unități feroviare pentru anii 2006 – 2008 înregistrat la MMSSF sub nr. 2836/28.12.2006 încheiat pe o perioadă de 24 luni de la data înregistrării și prelungit ulterior pentru încă 24 de luni conform actului adițional înregistrat sub nr. 370/20.06.2008 rezultă că, în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia de un ajutor material cu ocazia sărbătorii de Crăcin, ajutor stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare.
Totodată, potrivit aceluiași CCM la nivel de grup de unități feroviare s-a stipulat prin art. 30 alin.1 că pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul uni an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Prin adresa nr. 141/DDS/2011 Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a precizat că CCM la Nivel de R. Transporturi a fost denunțat de Confederația Națională a Patronatului Român, parte semnatară a acestui contract și, în consecință C.C.M. la Nivel de R. Transporturi este expirat din data de 31.12.2010, ca urmare a notificării de denunțare din data de 17.11.2010.
Astfel, Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă în vigoare până la data de 12 mai 2011, este aplicabilă contractului analizat, fiind în vigoare în anul 2010 când a fost încheiat actul adițional la CCM.
Potrivit art. 7 alin.2 din Legea nr. 130/1996,” contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților”, iar potrivit art.8 alin.3 din același act normativ,” contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă”.
Totodată, conform art. 170 din Legea nr. 53/2003, rezultă că „acceptarea fără rezerve a unei părți din drepturile salariale sau semnarea actelor de plată în astfel de situații nu poate avea semnificația unei renunțări din partea salariatului la drepturile salariale ce i se cuvin în integralitatea lor, potrivit dispozițiilor legale sau contractuale”.
Pe cale de consecință instanța a dispus obligarea pârâtelor să plătească în favoarea reclamantului ajutorul material pentru sărbătoarea Crăciunului pentru anul 2010 și salariul suplimentar pentru anul 2010, sume actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală la data plății efective.
Potrivit art. 41 alin. 3 din C.C.M Unic la Nivel de R. Transporturi pentru anii 2008-2010: „Salariu de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi valabil din data de 01.01.2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 de ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.”
Prin anexa 2 din C.C.M. la Nivel de Unitate au fost stabilite clasele de salarizare însă valoarea coeficienților de ierarhizare a fost stabilită sub nivelul salariului de bază minim brut stabilit prin C.C.M. Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2009-2010.
În cauza pendinte nu este cazul unor legi succesive, ci a unor contracte care operează concomitent și care conțin clauze diferite în privința drepturilor salariale, caz în care se aplică regula obligativității respectării clauzelor convenite, a reprezentării nivelului minim stabilit prin contractele de la nivel superior.
Față de aceste considerente, instanța a obligat pârâtele să stabilească și să plătească reclamantului diferențele dintre drepturile salariale cuvenite prin luarea în calcul a salariului de bază brut în cuantum de 700 lei prevăzut de art. 41 din C.C.M. la Nivel de R. Transporturi aferent anilor 2008-2010 și sumele efectiv încasate în perioada noiembrie 2010-30 ianuarie 2011, sume actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală la data plății efective.
Întrucât prima de vacanță a reclamantului a fost calculată și plătită la valoarea coeficientului de ierarhizare prevăzut în anexa 2 a C.C.M. la Nivel de Unitate și, întrucât aceasta trebuia să fie calculată cu luarea în considerare a salariului minim brut de bază în cuantum de 700 lei, instanța urmează a obliga pârâtele la plata către reclamant a diferenței dintre prima de vacanță cuvenită pentru anul 2010, calculată avându-se în vedere un salariu minim brut de bază în cuantum de 700 lei, stabilit potrivit prevederilor art. 41 din C.C.M. la Nivel de R. Transporturi pentru anii 2008 – 2010 și prima de vacanță efectiv încasată.
Potrivit actului adițional înregistrat sub nr. 1713/21.04.2010. C.C.M. la nivel S.N.T.F.M. C.F.R. Marfă S.A înregistrat sub nr. 2584/04.06.2009 la D.M.P.S. București a fost valabil până la 31.01.2011.
Ulterior, la nivelul S.N.T.F.M. C.F.R. Marfă S.A., a fost încheiat C.C.M. pentru anul 2011, înregistrat sub nr. 15/16.02.2011 la I.T.M. București.
C.C.M. la Nivel de R. Transporturi înregistrat la M.M.F.P.S. sub nr. 722/24.01.2008 a fost denunțat de Confederația Națională a Patronatului Român, parte semnatară a acestui contract, prin notificarea înregistrată sub nr. 283/16.11.2010 și, în consecință, contractul mai sus menționat este expirat din data de 31.12.2010.
În ceea ce privește C.C.M. la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar pe anii 2006-2008 și înregistrat sub nr.2836/28.12.2006, instanța a reținut că, la acesta a fost încheiat actul adițional nr. 370/20.06.2008, iar ulterior actul adițional nr. 629/04.01.2011 în care s-a prevăzut că acest contract colectiv de muncă își prelungește valabilitatea până la data de 31 ianuarie 2011.
Instanța a reținut că, în ceea ce privește prima pentru Ziua Feroviarului pentru 2011, ajutorul material de Paști pentru 2011 și C. 2011, salariul suplimentar și prima de vacanță pentru anul 2011, solicitate în temeiul C.C.M. la Nivel de Unitate și în temeiul C.C.M. la Nivel de G. de Unități Feroviare, C.C.M. la Nivel de Unitate înregistrat sub nr. 1713/21.04.2010 și-a încetat valabilitatea la 31.01.2011, iar cel înregistrat sub nr. 15/2011 nu prevede acordarea acestor drepturi, iar C.C.M. la Nivel de G. de Unități din Transporturi înregistrat sub nr. 2836/2006 și-a prelungit valabilitatea până la data de 31 ianuarie 2011.
Față de aceste considerente, instanța a respins ca nefondate capetele de cerere privind plata primei de Ziua Feroviarului pentru 2011, ajutorul material de P. pentru 2011 și C. 2011, salariul suplimentar pentru 2011 și prima de vacanță pentru anul 2011.
Capătul ce cerere privind acordarea tichetelor de masă a fost respins ca nefondat, având în vedere că dispozițiile art. 1 din Legea nr. 142/1998 prevăd posibilitatea acordării acestora și nu obligația angajatorului de a acorda tichete de masă și, de asemenea, pentru că C.C.M. la Nivel de Unitate încheiat în anul 2011 nu prevede acordarea tichetelor de masă.
II. Apelurile:
1. Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul B. M., solicitând schimbarea acesteia în parte în sensul admiterii cererii și cu privire la salariul suplimentar și la primele de Ziua Feroviarului, C. și Paști aferente anului 2011, a contravalorii tichetelor de masă aferente perioadei 1.10.2010 – 31.12.2011, a primei de vacanță pe anul 2011 stabilită în funcție de salariul minim – clasa 1 de salarizare de 670 lei, actualizate în funcție de rata inflației, a diferențelor salariale pentru perioada 1.01.2011 – la zi, precum și cu privire la cheltuielile de judecată la fond și apel.
În motivarea cererii de apel, reclamantul a arătat că, potrivit art. 4 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, prelungit prin actele adiționale nr. 3704/20.06.2008 și 4294/28.12.2010, întrucât nu a existat o denunțare a acestuia cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, valabilitatea acestuia s-a prelungit cu 12 luni, astfel că reclamantul este îndreptățit la primirea drepturilor solicitate și pentru anul 2011.
De asemenea, reclamantul a arătat că în contractele colective de muncă la nivel de unitate părțile au prevăzut că, în situația în care intervin reglementări legale mai favorabile în privința drepturilor ce decurg din contract, ele vor face parte de drept acesta, acesta fiind cazul HG nr. 1193/2010. Salariul minim brut pe țară prevăzut de aceste acte normative trebuia astfel înmulțit cu coeficientul de ierarhizare, în locul clasei 1 de salarizare, cum a procedat pârâta, diferența în minus la salariul brut fiind semnificativă. A fost încălcat astfel și art. 40 alin. 2 lit. c) din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, potrivit căruia angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă, precum și art. 159, 164 și 38 C. Mc.
Intimata S. C. Marfă SA nu a formulat apărări față de cererea de apel.
2. Împotriva acestei sentințe a formulat apel și pârâta S. C. Marfă SA, solicitând schimbarea acesteia în sensul respingerii cererii ca prescrisă, respectiv nefondată.
În motivarea cererii de apel, apelanta pârâtă apelanta pârâtă a criticat soluția de respingere a excepției prescripției extinctive întemeiate pe art. 268 alin. 1 lit. e) C. Mc., întrucât drepturile bănești solicitate nu reprezintă un adaos la salariu, pentru a fi aplicabil art. 160 C. Mc., astfel că acestea nu constituie drepturi salariale. Acestea nu reprezintă o contraprestație a muncii și nu se plătesc o dată pe lună, ci anual. Instanța nu a soluționat excepția prescripției extinctive întemeiată pe art. 268 lit. d) C. Mc.
De asemenea, prin actul adițional înregistrat sub nr. 1713/21.04.2010, s-a stabilit că art. 30, 64 alin. 1 și 2 și art. 74 din contractul colectiv de muncă nu se aplică în anul 2010. Prima de vacanță a fost acordată în anul 2010. Salariul prevăzut în grila de salarizare stabilită prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate este mai mare decât cel la nivel de ramură transporturi.
Prin întâmpinare, intimatul reclamant a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
3. În cadrul judecății în apel a fost atașat dosarul de fond și nu au fost administrate probe noi.
III. Analiza apelurilor:
1. În ceea ce privește prescripția extinctivă, curtea are în vedere că, potrivit art. 268 lit. c) și e), cererile în vederea solutionarii unui conflict de munca pot fi formulate: c) în termen de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune, în situatia în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despagubiri catre salariat, precum si în cazul raspunderii patrimoniale a salariatilor fata de angajator; e) în termen de 6 luni de la data nasterii dreptului la actiune, în cazul neexecutarii contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia.
Potrivit art. 159 alin. 1 C. Mc., salariul reprezinta contraprestatia muncii depuse de salariat în baza contractului individual de munca, iar potrivit art. 160 C. Mc., salariul cuprinde salariul de baza, indemnizatiile, sporurile, precum si alte adaosuri.
Prin urmare, salariul constituie prețul muncii, care nu se rezumă la ceea ce în sens restrâns este desemnat prin această noțiune, ci cuprinde totalitatea prestațiilor din partea angajatorului care constituie un corespondent și o consecință a muncii prestate, inclusiv diverse adaosuri, prime și alte prestații la care salariatul are dreptul ca urmare a prestării muncii. Faptul că primele nu se plătesc lunar nu înseamnă că nu au caracter salarial, ele integrându-se într-un sistem de remunerare a muncii prestate.
Prestațiile care fac obiectul prezentei cereri (solicitate de către intimatul reclamant) sunt invocate ca drepturi salariale, întrucât toate au ca temei calitatea de salariat și munca prestată, în lipsa cărora nu ar fi fost prevăzute în contractul colectiv de muncă.
În această situație, este aplicabil termenul de prescripție extinctivă de 3 ani prevăzut de art. 268 lit. c) C. Mc., care constituie o dispoziție specială și derogatorie în raport cu cea de la lit. e), întrucât nu toate drepturile prevăzute în contractul colectiv de muncă sunt drepturi salariale, în schimb toate drepturile salariale sunt prevăzute, fie și generic, în contractul colectiv de muncă.
În raport cu data înregistrării cererii – 26.11.2013, în mod legal și temeinic prima instanță a respins excepția prescripției extinctive în privința drepturilor salariale asupra cărora s-a pronunțat în fond, având în vedere că scadența acestora s-a situat după 26.11.2010.
Prevederile art. 268 lit. d) C. Mc. invocate de apelanta pârâtă nu sunt aplicabile cauzei, întrucât nu a făcut obiectul cauzei o cerere privind nulitatea unui contract individual sau colectiv de muncă, ci doar s-a pus problema aplicării corecte a acestora.
2. În ceea ce privește durata contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, aceasta a fost inițial prevăzută până la 24 de luni de la data înregistrării, adică până la 28.12.2008. Această durată a fost prelungită succesiv prin actele adiționale nr. 370/20.06.2008 și 629/4.01.2011 până la 31.01.2011.
Este adevărată susținerea apelantului reclamant că art. 4 din acest contract, după ce a prevăzut că se va aplica timp de 24 de luni de la data înregistrării, a menționat și că, dacă nici una din părți nu denunță contractul cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, valabilitatea acestuia se prelungește până la încheierea unui nou contract, dar nu cu mai mult de 12 luni.
Această prevedere contractuală a avut în vedere situația în care, până la 28.11.2008, nici una dintre părți nu ar fi denunțat contractul, sub condiția logică ca părțile să nu convină expres prelungirea contractului printr-un act adițional. Este evident că soluția unei prelungiri a duratei contractului nu putea opera decât în lipsa manifestării de voință a părților cu privire la prelungire, întrucât în acest al doilea caz urma ca prelungirea să nu opereze de drept, ci potrivit voinței părților, care puteau prelungi durata contractului cu mai mult sau mai puțin de 12 luni, un acord de voință asupra prelungirii înlăturând posibilitatea ca prelungirea să aibă loc în același timp și de drept.
Pe de altă parte, prelungirea cu 12 luni a duratei contractului pentru cazul nedenunțării acestuia la finalul celor 24 de luni pentru care a fost încheiat a fost prevăzută la art. 4 strict în considerarea duratei inițial stabilite de 24 de luni, contractul putând avea în condițiile respective o durată de cel mult 36 de luni. În nici un caz art. 4 nu poate fi interpretat în sensul că prelungirea de drept a contractului ar putea să opereze și după cele 36 de luni, respectiv după prelungirea duratei contractului prin act adițional. Această concluzie se impune atât pentru că în caz contrar s-ar nesocoti voința partenerilor sociali de la momentul încheierii actelor adiționale, cât și pentru că prelungirea de drept prevăzută de art. 4 ar fi operat numai pentru încă 12 luni de la expirarea primelor 24 de luni și numai dacă, la expirarea primelor 24 de luni, părțile nu ar fi hotărât expres prelungirea prin act adițional.
În fapt, prelungirea duratei contractului nu a operat de drept în baza art. 4 din acesta, ci succesiv în baza celor două acte adiționale, până la 31.01.2011, dată la care nu a mai operat o nouă prelungire.
Ca urmare, drepturile salariale solicitate de apelantul reclamant ca fiind aferente anului 2011, având ca izvor contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar (salariul suplimentar și primele de Ziua de Feroviarului, C. și Paști, contravaloarea tichetelor de masă aferente perioadei 31.01.2011 – 31.12.2011, prima de vacanță) nu se cuvin acestuia, respectivul contract nemaifiind în vigoare. Cu privire la tichetele de masă, s-a făcut referire la data de 31.01.2011, întrucât aceasta este data încetării contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități, după cum s-a arătat, celelalte drepturi salariale aferente anului 2011 invocate în baza lui neconstituindu-se până la această dată.
3. În ceea ce privește diferențele salariale solicitate pentru perioada 1.01.2011 – la zi, se reține că, potrivit contractelor colective de muncă aplicabile succesiv la nivelul angajatorului pârât, salariile se stabilesc în funcție de felul posturilor ocupate, cărora le corespunde câte o clasă de salarizare căreia îi este alocat un coeficient de ierarhizare. Astfel, salariul se calculează ca produs între coeficientul de salarizare specific postului ocupat de salariat (aferent clasei de salarizare care îi este aplicabilă) și suma corespunzătoare clasei 1 de salarizare.
Această din urmă sumă a fost prevăzută, alături de diverșii coeficienți de ierarhizare, prin contractele colective de muncă aplicabile succesiv, astfel încât fiecărei clase de salarizare îi corespunde un nivel diferit al salariului brut, de asemenea prevăzut în contractele colective de muncă.
Potrivit art. 164 alin. 1 teza I și alin. 3 teza I C. Mc., salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, corespunzător programului normal de muncă, se stabilește prin hotărâre a Guvernului, după consultarea sindicatelor și a patronatelor. Angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară.
Din analiza acestor prevederi legale se reține că legiuitorul a impus angajatorilor plata, pentru programul normal de lucru, a unui salariu cel puțin egal cu salariul minim brut pe țară, ceea ce presupune compararea salariului brut primit de salariat cu salariul minim brut pe țară.
Așadar, salariul minim brut pe țară nu este un element de calcul al salariului brut primit de salariații din economia națională, ci este doar un element de comparație cu acel salariu brut, care nu poate fi mai mic decât cel minim.
Nu există niciun temei pentru a considera că nivelul salariului minim brut pe țară s-ar compara, la nivel angajatorului pârât, cu suma corespunzătoare clasei 1 de salarizare, în alte cazuri decât al acelor salariați care sunt încadrați la clasa 1 de salarizare, deci al căror salariu brut ar echivala cu acea sumă.
În cazul salariaților încadrați la alte clase de salarizare, al căror salariu brut este mai mare decât suma corespunzătoare clasei 1 de salarizare datorită aplicării coeficientului de ierarhizare, ceea ce nu trebuie să fie mai mic decât salariul minim brut pe țară este salariul brut (rezultat din înmulțirea sumei corespunzătoare clasei 1 de salarizare cu coeficientul de ierarhizare specific postului ocupat), iar nu suma corespunzătoare clasei 1 de salarizare.
HG nr. 1193/2010, 1225/2011 și 23/2013, care au prevăzut succesiv nivelul salariului minim brut pe țară de 670 lei de la 1.01.2011, 700 lei de la 1.01.2012, 750 lei de la 1.02.2013 și 800 lei de la 1.07.2013, nu constituie reglementări mai favorabile în sensul art. 2 alin. 6 din contractele colective de muncă la nivel de unitate, invocat de apelant, câtă vreme salariul brut este cel puțin egal cu acest nivel, în perioada aplicabilă.
Aceste acte normative nu au modificat suma corespunzătoare clasei 1 de salarizare, întrucât aceasta nu reprezintă în sistemul de salarizare practicat la nivelul angajatorului pârât decât un element de calcul al salariului brut, iar prin contractele colective de muncă nu s-a prevăzut raportarea sumei corespunzătoare clasei 1 de salarizare la salariul minim brut pe țară.
Potrivit extrasului din carnetul de muncă depus la dosarul de fond, apelantul reclamant a fost încadra la clasa de salarizare 27, cu salariul de bază de 1.249 lei până la 1.04.2010 și de 1.315 lei după această dată, mai mare decât salariul minim brut pe țară, astfel încât nivelul minimal al salariului brut, a cărui garantare în plată a revenit angajatorului potrivit art. 164 alin. 3 C. Mc., coroborat cu cele trei hotărâri ale guvernului, a fost respectat.
Ca urmare, apelantul reclamant nu este îndreptățit la primirea unor diferențe de drepturi salariale pentru perioada 1.01.2011 – la zi.
4. În ceea ce privește diferențele salariale aferente perioadei 1.11._10, acestea sunt guvernate de art. 41 alin. 3 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, a cărui valabilitate a încetat la 31.12.2010.
În această perioadă, apelantul reclamant a beneficiat de un salariu de încadrare calculat pentru o valoare a clasei 1 de salarizare de 600 lei.
Pornind de la această valoare s-au stabilit drepturile salariale lunare cuvenite pentru munca prestată, aplicându-se coeficientul de ierarhizare specific, sporuri permanente sau nepermanente etc. De asemenea, celelalte drepturi bănești stabilite prin contractul colectiv de muncă s-au determinat prin raportare la valoarea clasei 1 de salarizare, reprezentând salariul de bază minim brut aplicabil în sistemul contractului colectiv de muncă.
Potrivit art. 41 alin. 3 lit. a) din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 01.01.2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 de ore medie/lună este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta. În continuare, s-a prevăzut că asupra acestui salariu minim se aplică coeficienți minimi de ierarhizare.
Așadar, semnificația noțiunii de „salariu minim” prevăzută de contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi este diferită de aceea prevăzută de art. 164 C. Mc., întrucât în primul caz asupra lui se aplică coeficienți de ierarhizare, în vreme ce al doilea reprezintă o valoare de referință pentru salariul de bază însuși, rezultat după aplicarea formulei de calcul care poate presupune aplicarea unor coeficienți de ierarhizare asupra unei valori constante.
Altfel spus, art. 164 C. Mc. nu garantează decât un nivel minim al salariului brut, indiferent de modul său de calcul, în vreme ce art. 41 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi garantează aplicarea coeficienților de ierarhizare asupra sumei de 700 lei, desemnată, în termeni contractuali, ca fiind salariul de bază minim brut la nivel de ramură.
Dispozițiile din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi se referă la „salariul de bază minim brut", iar nu la „salariu", astfel încât este irelevant faptul că reclamantul a primit un salariu mai mare de 700 de lei, deoarece „salariul" este compus din salariul de bază la care se adaugă sporuri, indemnizații și alte adaosuri.
De asemenea, salariul minim brut de bază stipulat în CCM la nivel de ramură transporturi valabil pe 2008-2010 a fost mai mare decât cel stipulat în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate/grup de unități, pe perioada de referință.
Analizând coroborat dispozițiile cuprinse în art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, potrivit căruia „contractele colective de munca nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior”, precum și art. 30 alin. 1 din același act normativ, care prevede că „executarea contractului colectiv de munca este obligatorie pentru părți”, rezultă că un contract colectiv de muncă încheiat la nivel superior (având deci forță juridică superioară) produce efecte și are prioritate de aplicare față de un contract colectiv de muncă încheiat la nivel inferior.
În consecință, chiar dacă prin contractul individual sau colectiv de muncă se prevăd anumite drepturi în favoarea angajatului, în condițiile în care printr-un contract colectiv de muncă încheiat la nivel superior se stipulează drepturi superioare, atunci se vor aplica în mod direct dispozițiile mai favorabile angajatului, stipulate în contractul colectiv de muncă de la nivel superior.
În același sens, art. 238 C. Mc., în vigoare la data încheierii contractelor colective de muncă, a prevăzut: „contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior. Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă. La încheierea contractului colectiv de muncă prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal.”
Sintetizând, orice contract colectiv de muncă se încheie nu numai în considerarea legii, dar și în considerarea clauzelor contractuale colective de muncă încheiate la nivel superior, iar în cazul în care părțile au încheiat contracte colective prin care au negociat în favoarea angajatului drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele încheiate la nivel superior, clauzele celor dintâi sunt lovite de nulitate, în condițiile art. 24 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, în vigoare la momentul nașterii drepturilor solicitate în prezenta cauză.
În speță, pârâta nu a aplicat art. 41 alin. 3 lit. a) din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 la stabilirea și calcularea drepturilor bănești cuvenite reclamantului pentru munca prestată în perioada 1.11._10, astfel încât drepturile acestuia au fost stabilite și plătite în mod eronat, într-un cuantum mai mic decât cel care i se cuvenea.
În consecință, soluția primei instanțe sub acest aspect, în ceea ce privește perioada sus-menționată, se dovedește legală și temeinică.
5. În ceea ce privește însă perioada 1-30.01.2011, pentru care cererea având obiectul descris la punctul anterior a fost de asemenea admisă, curtea reține că prima instanță a reținut corect în considerentele sentinței apelate că, prin adresa nr. 141/DDS/2011 Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a precizat că CCM la Nivel de R. Transporturi a fost denunțat de Confederația Națională a Patronatului Român, parte semnatară a acestui contract și, în consecință C.C.M. la Nivel de R. Transporturi este expirat din data de 31.12.2010, ca urmare a notificării de denunțare din data de 17.11.2010, astfel încât contractul mai sus menționat este expirat din data de 31.12.2010.
Așa fiind, aplicarea acestui contract nu putea fi extinsă și dincolo de data de 31.12.2010, când a avut loc încetarea lui.
În consecință, în acord și cu soluția mai sus-expusă la punctul III.3 al acestei decizii, sentința apelată va fi reformată în sensul respingerii ca nefondată a cererii având ca obiect diferențele salariale rezultate din aplicarea art. 41 alin. 3 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, aferente perioadei 1-30.01.2011.
6. În ceea ce privește fondul cererii având ca obiect salariul suplimentar, ajutorul material de C. aferente anului 2010, precum și contravaloarea tichetelor de masă aferente anului 2010, curtea are în vedere că, prin actul adițional înregistrat sub nr. 1713/21.04.2010, s-a stabilit că art. 30, art. 64 alin. 1 și 2 și art. 74 din contractul colectiv de muncă nu se aplică în anul 2010, aceste articole vizând, între altele, salariul suplimentar, prima de C. și tichetele de masă.
Rezultă astfel că, deși aceste drepturi salariale au fost prevăzute în favoarea salariaților prin contractul colectiv de muncă, anterior scadenței părțile dialogului social au convenit ca ele să nu se acorde, astfel încât creanțele avându-le ca obiect nu s-au născut în patrimoniul salariaților.
Actul adițional menționat a dovedit intenția partenerilor sociali în sensul neaplicării drepturilor salariale respective, astfel că, deși contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități, care prevedea aceleași drepturi, nu a făcut obiectul unei modificări exprese, se impune interpretarea că această modificare a operat implicit. În caz contrar, s-ar ajunge la situația absurdă ca, deși partenerii sociali au convenit în mod explicit asupra întinderii drepturilor și obligațiilor lor prin actul adițional menționat, acesta să nu se aplice, deși este rodul acordului lor de voințe.
Ca urmare, cu privire la aceste drepturi salariale, sentința apelată va fi reformată în sensul respingerii ca nefondată a cererii având ca obiect salariul suplimentar și ajutorul material de C., urmând a fi menținută cu privire la respingerea cererii privind contravaloarea tichetelor de masă aferente anului 2010.
7. În ceea ce privește cererea având ca obiect contravaloarea tichetelor de masă aferente perioadei 1-31.01.2011, respinsă de prima instanță, curtea constată că acesta este întemeiată, dispoziția din sentința apelată sub acest aspect urmând a fi reformată.
Astfel, contractul colectiv de muncă la nivel de unități din transportul feroviar, inclusiv art. 81 în baza căruia pârâta a datorat salariaților tichete de masă până la 21.04.2010, a fost prelungit prin actele adiționale nr. 370/20.06.2008 și 629/4.01.2011 până la 31.01.2011.
Cum actul adițional nr. 1713/21.04.2010 a prevăzut neacordarea unor drepturi salariale, între care și tichetele de masă, numai pentru anul 2010, rezultă că pentru perioada următoare, în limitele în care contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități s-a mai aflat în vigoare, art. 81 din acest din urmă contract și-a reluat efectele.
Astfel, potrivit art. 81 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități, începând cu data de 1.01.2007, salariații unităților componente ale grupului de unități feroviare vor beneficia de tichete de masă în cuantum de un tichet pentru fiecare zi lucrătoare din lună, în condițiile legislației în vigoare.
Se face astfel trimitere doar la art. 7 din Legea nr. 142/1998, în sensul stabilirii modalității practice de angajare a serviciilor de tipărire a tichetelor de masă și al valorii nominale a acestora, însă acordarea tichetelor este obligatorie, nefiind supusă nici unei condiții.
Așa fiind, pârâta va fi obligată să plătească reclamantului contravaloarea tichetelor de masă aferente perioadei 1-31.01.2011, actualizată în funcție de rata inflației, precum și cu dobânda legală, de la scadență până la data plății efective.
8. În ceea ce privește prima de vacanță aferentă anului 2010, curtea reține din ștatul de plată depus la fila 169 din dosarul de fond, necontestat de apelantul reclamant, că acesta a încasat respectiva primă în luna septembrie 2010.
Cum aferent acelei luni reclamantul nu a beneficiat de un salariu de bază minim de 700 lei, beneficiu care prin hotărârea de față i-a fost recunoscut abia pentru lunile noiembrie și decembrie 2010, nu există temei pentru a i se recunoaște același beneficiu aferent primei de vacanță încasate în luna septembrie 2010, care s-a calculat în funcție de salariul și implicit de salariul minim de care beneficia reclamantul la acea dată.
În consecință, în baza art. 480 alin. 2 C. proc. civ., curtea va admite apelurile formulate în cauză de pârâta S. C. Marfă SA și de reclamantul B. M. și va schimba în parte sentința apelată în sensul că va obliga pârâta la plata către reclamant a contravalorii tichetelor de masă aferente perioadei 01-31.01.2011, actualizată în funcție de rata inflației, precum și cu dobânda legală, de la scadență până la data plății efective. Totodată, va respinge cererea având ca obiect salariul suplimentar și ajutorul material de C. aferente anului 2010, diferențele salariale rezultate din aplicarea art.41 alin.3 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, aferente perioadei 1-30.01.2011, precum și diferențele privind prima de vacanță pe anul 2010, ca nefondată, și va menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelurile civile formulat de apelantul reclamant și intimat B. M. – cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat N. L. – cu sediul în municipiul G., ., ., ., județul G. și apelanta pârâtă și intimată SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ – „C. Marfă” S.A. – cu sediul ales în municipiul C., . nr.2, județul C. împotriva sentinței civile nr. 903 din data de 08 mai 2014, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr._ .
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că:
Obligă pârâta la plata către reclamant a contravalorii tichetelor de masă aferente perioadei 01-31.01.2011, actualizată în funcție de rata inflației, precum și cu dobânda legală, la data plății efective.
Respinge cererea având ca obiect salariul suplimentar și ajutorul material de C. aferente anului 2010, diferențele salariale rezultate din aplicarea art.41 alin.3 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, aferente perioadei 01.-30.01.2011, precum și diferențele privind prima de vacanță pe anul 2010, ca nefondată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28 ianuarie 2015.
Președinte, Judecător,
M. S. S. J. Z.
Grefier,
G. I.
Jud.fond – D.N.-G.
Red.dec.Jud.M.S.S./5 ex.
Data: 06.02.2015
Emis 2 comunicări/11.02.2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 314/2015.... | Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 287/2015. Curtea... → |
|---|
