Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 4802/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4802/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 03-12-2014 în dosarul nr. 14047/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 4802
Ședința publică de la 03 Decembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE - M. M.
Judecător - R. M.
Grefier - V. R.
x.x.x
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din data de 26 noiembrie 2014, privind judecarea apelului declarat de pârâtele D. I.-E., cu domiciliul în C., cartier G.E., nr.55, ..1, ., T. D., cu domiciliul în C., ., județ D. și P. C.-A., cu domiciliul în C., ., . împotriva sentinței civile nr. 3959 din 23 iunie 2014, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă . -SRL, cu sediul în C., ., județ D., având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.
La apelul nominal au lipsit părtile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au avut loc în ședința publică de la data de 26 noiembrie 2014, au fost consemnate în încheierea inițială de amânare a pronunțării de la acea dată, când instanța, potrivit dispozițiilor art. 396 C.P.C. a amânat pronunțarea în cauză pentru data de 3 decembrie 2014;
În urma deliberărilor:
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
La 16.10.2013, reclamanta S.C. F. F. COMPANY SRL a chemat în judecată pe pârâtele D. I. E., T. D. Și P. C. A., solicitând obligarea acestora în solidar, la plata sumei de 11.997,91 lei, reprezentând prejudiciu efectiv produs în gestiunea magazinului societății din C., . B, actualizată cu coeficientul de devalorizare al monedei naționale de la data pronunțării sentinței și până la data plății efective, plus cheltuieli de judecată.
În baza art. 411 alin. 1.pct. 2 NCPC, a solicitat judecarea în lipsă.
În motivare, a arătat că pârâtele au fost angajate în funcția de vânzător gestionar la S.C. F. F. COMPANY SRL-magazinul societății din C., . B, fiind singurele salariate care aveau cheie de acces în magazinul societății, aveau aceleași responsabilități în raport cu angajatorul, conform contractului individual de muncă și fișei postului și lucrau concomitent sau în ture.
Ultimul inventar al gestiunii mărfurilor din magazin, finalizat la data de 22.09.2013 a evidențiat o lipsă în gestiune de 11.997,917 lei.
Reclamanta a arătat că tocmai pentru înlăturarea oricăror inadvertențe sau posibile suspiciuni, a realizat împreună cu pârâtele și comisia de inventariere, trei inventarieri distincte ale gestiunii stocului de mărfuri din magazin și, la toate trei, stocul de mărfuri din gestiunea pârâtelor a înregistrat diferențe de sold, respectiv, la inventarul desfășurat pentru perioada 01.07._13 s-a înregistrat o diferență de sold de 10.226,74 lei, la inventarul desfășurat pentru perioada 26.08._13, diferența inițială s-a suplimentat cu încă 1.653,18 lei, iar la inventarul desfășurat pentru perioada 10.09._13 s-a înregistrat încă o diferență de 168,15 lei.
În baza art. 61 lit. a Codul muncii, angajatorul a procedat la concedierea disciplinară a două dintre cele trei pârâte, care cu ocazia efectuării cercetării disciplinare prealabile nu au putut formula apărări pertinente cu privire la lipsa din gestiune.
A invocat în apărare, dispozițiile art. 24, 25, 26 și 27 din Legea nr. 22/1969, modificată și completată, ale art. 1443 și 1446 din NCPC, privind obligațiile solidare între debitori, și ale art. 254 și 255 din Codul muncii.
A mai învederat că, atât răspunderea civilă delictuală cât și cea contractuală iau naștere ca urmare a încălcării unei obligații, săvârșirii unei fapte ilicite, prin care s-a creat o pagubă în patrimoniul unei persoane fizice/juridice, iar condițiile antrenării răspunderii civile delictuale a pârâtelor sunt demonstrate de existența prejudiciului determinat/determinabil a faptei ilicite recunoscute prin înscris (notele explicative date cu ocazia inventarierii și cercetării disciplinare) de către pârâtă și a legăturii de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă și prejudiciul produs cu vinovăție de către pârâte.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile, dispozițiile art. 24, 25, 26 și 27 din Legea nr.22/1969 modificată și completată, ale art. 1443 și 1446 din NCPC, privind obligațiile solidare între debitori și ale art. 254 și 255 din Codul muncii.
Pentru dovedirea celor susținute a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtelor și expertiză contabilă, care să stabilească valoarea prejudiciului produs societății.
În scop probator a depus la dosar, în copie: deciziile nr. 29/30.09.2013 și nr. 30/30.09.2013, de încetare a contractului de muncă al pârâtelor D. I. E. și T. D., cărțile de identitate ale pârâtelor, contractele individuale de muncă ale acestora, și actele adiționale, fișa de post a pârâtei T. D., procese verbale de cercetare disciplinară prealabilă, decizia nr. 1/26.05.2013, de constituire a comisiei de cercetare disciplinară, adresele nr. 1,2 și 3 din 24.09.2013, privind convocarea pârâtelor la sediul unității în vederea efectuării cercetării disciplinare prealabile, decizia nr. 10/22.09.2013 de constituire a comisiei de inventariere a patrimoniului societății existent la data de 23.09.2013, proces verbal privind situația evoluției stocului de marfă aferent magazinului din C., ., listele cu rezultatele inventarierilor.
La data de 19.12.2013, pârâtele au formulat întâmpinări în care au solicitat respingerea acțiunii și cheltuieli de judecată.
Au arătat că au fost angajate la reclamant cu contract individual de muncă, ca vânzătoare și nu ca gestionare, iar angajatorul nu a întocmit niciodată în raporturile de muncă cu ele un document semnat care să ateste predarea-primirea mărfurilor preluate de la furnizori și plasate în interiorul magazinului în care își desfășurau activitatea, astfel că în lipsa unui astfel de document a fost imposibilă o inventariere obiectivă și legală a gestiunii mărfurilor.
Ca vânzătoare, nu se fac vinovate de crearea prejudiciului și nu pot avea calitatea de debitori, întrucât raportul juridic de muncă a fost fundamentat pe încheierea contractelor individuale de muncă, astfel că împotriva lor nu poate opera răspunderea civilă.
Au mai susținut că în lipsa recepției și a unor documente, angajatorul le-a învinuit în mod abuziv, iar încălcarea prevederilor art. 2 din fișa postului potrivit cărora "participă la recepția cantitativă și calitativă a mărfurilor primite de raion, semnând împreună cu colectivul din care face parte documentele aferente", se datorează culpei acestuia.
Angajatorul nu le-a permis să depună banii în numerar la casieria societății, ci a desemnat un salariat, angajat ca șofer să se prezinte în fiecare zi, la terminarea programului la magazin și să ridice suma rezultată din vânzări fără încheierea unui document care să ateste predarea-primirea monetarului.
Au mai arătat că patronul nu le-a oferit niciodată un duplicat monetar, astfel că ele nu au avut niciodată cunoștință de locul unde ajungea suma preluată, de cuantumul înregistrat și nici de scopul urmărit de angajator.
În lipsa unei probe din care să rezulte că se fac vinovate de lipsa în gestiunea stocului de mărfuri, solicită respingerea acțiunii.
Reclamanta a formulat un răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea susținerilor pârâtelor ca nefondate, cu motivarea că, Clasificarea Ocupațiilor din România (C.) nu conține funcția specifică de vânzător-gestionar, ci doar pe aceea de vânzător sau pe cea de gestionar și că pârâtele sunt chemate în judecată în temeiul răspunderii patrimoniale a salariatului, reglementată de art. 254-255 din Codul muncii, potrivit cărora salariații răspund patrimonial în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.
Potrivit art.1 din Legea nr. 22/1969 modificată și completată prin Legea nr. 54/1994, gestionar este acel angajat al unui agent economic, autoritate sau instituție publică ce are ca atribuții principale de serviciu primirea, păstrarea și eliberarea de bunuri aflate în administrarea, folosința sau deținerea, chiar temporară a unui agent economic, calitatea de gestionar fiind dată de atribuțiile de serviciu și nu de titulatura postului, asimilându-se acestei calități toate persoanele cu atribuții principale de serviciu "primirea, păstrarea și eliberarea de bunuri aflate în administrarea, folosința sau deținerea unei societăți", astfel că pârâtele față de atribuțiile postului și atribuțiile exercitate în fapt, au calitatea de gestionar în sensul legii.
Art. 24 și art. 25 din Legea nr. 22/1969 instituie în sarcina gestionarului încadrat cu contract individual de muncă, o prezumție relativă de culpă pentru daunele directe produse în legătură cu munca sa de gestiune în cadrul unității unde lucrează, aceasta putând face însă dovada nevinovăției sale.
A mai susținut că sumele de bani încasate de gestionare din activitatea zilnică erau predate pe bază de monetare, întocmite în două exemplare și borderouri către reprezentantul societății M. D., care se deplasa special pe teren pentru încasarea sumelor rezultate din vânzări.
Unitatea a ales această soluție tocmai pentru a evita deplasarea vânzătoarelor la sediul firmei care se afla la o distanță considerabilă.
De asemenea, vânzătoarele au efectuat recepția la fiecare factură fiscală de aprovizionare marfă și au recepționat toate mărfurile ce intrau în magazin, semnăturile acestora fiind atât pe NIR - urile aferente fiecărei facturi de aprovizionare, cât și pe exemplarul de factură aflat la furnizori.
În drept, au invocat dispoz. art. 201 alin.2 NCPC, art. 254-255 Codul muncii, art.1, 24, 25 și 31 din Legea nr. 22/1969 modificată și completată.
La termenul din data de 14.04.2014, instanța a încuviințat proba cu înscrisurile aflate la dosar pentru toate părțile și proba cu interogatoriul luat pârâtelor (filele_-_) și solicitat de apărătorul reclamantei și a respins proba cu expertiză contabilă solicitată de acesta, ca nefiind utilă cauzei, în raport de recunoașterea de către pârâte a prejudiciului, dar nu și a vinovăției lor.
La același termen, instanța a dispus depunerea la dosar de către reclamantă a actelor de predare primire ale gestiunii inventariate pentru perioada 01.01._13, monetarul întocmit de pârâte și borderourile înmânate numitului M. D..
La data de 20.05.2014, reclamanta a depus la dosarul cauzei prin serviciul registratură fișele de cont analitic pentru contul 7079 "venituri din vânzarea mărfurilor cu amănuntul" aferente perioadei 01.06._13, monetarul zilnic și raportul zilnic de casă Z pentru magazinul societății, aferente perioadei 01.06._13, precizând că ultima inventariere generală aferentă gestiunii stocului de marfă din magazin a fost efectuată la 30.06.2013, ocazie cu care soldurile faptic și scriptic au avut valori corespunzătoare, neexistând lipsuri sau plusuri în gestiunea celor trei salariate.
A mai arătat că societatea a efectuat lunar inventarierea generală a stocului de marfă și a încasărilor din magazin, ultima inventariere anterioară constatării lipsurilor din gestiune fiind efectuată în perioada 30.06-01.07.2013.
La termenul din data de 26.05.2014, a fost audiat martorul D. M. T., propus de pârâte, declarația fiind consemnată și atașată la dosar.
Reclamanta a depus la dosar concluzii scrise, prin care a solicitat admiterea cererii de chemare în judecată și obligarea pârâtelor la plata în subsidiar a sumei de 11.997,91 lei, reactualizată cu coeficientul de devalorizare al monedei naționale, de la data pronunțării sentinței și până la data plății efective, reprezentând prejudiciu efectiv produs în gestiunea magazinului societății.
Referitor la capătul de cerere privind cheltuielile de judecată, a învederat că înțelege să le solicite pe cale separată.
A arătat că pârâtele au fost angajatele societății în funcția de vânzător cu atribuții de gestionar, respectiv de încasare a sumelor de bani rezultați din vânzarea produselor comercializate precum și gestiunea stocului de mărfuri din magazin și faptul că inventarierea stocurilor de marfă s-a făcut în prezența acestora, dar că nu au recunoscut valoarea lipsurilor din gestiunea în care lucrau și nici nu au contestat rezultatele inventarierii, apreciind că lipsa din gestiune se datorează faptului că nu au cântărit întotdeauna mărfurile aprovizionate vrac.
Consideră că apărările formulate de pârâte, în sensul că nu aveau trecută în contractul individual de muncă funcția de gestionar, sunt lipsite de suport legal atâta timp cât gestionarului îi este asimilat orice salariat care manipulează, are în pază juridică sau răspunde în orice mod de bunurile și banii societății angajatoare.
Condițiile antrenării răspunderii civile delictuale a pârâtelor, sunt demonstrate de existența prejudiciului determinat/determinabil, a faptei ilicite recunoscute de pârâte prin notele explicative date cu ocazia inventarierii și cercetării disciplinare prealabile, și ale legăturii de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă și prejudiciul produs cu vinovăție de pârâte.
La termenul din data de 02.06.2014, instanța a dispus repunerea cauzei pe rol pentru suplimentarea probatoriului.
În ședința din data de 13.06.2014, s-a depus la dosar fișa de post a pârâtei T. D., iar la termenul din data 23.06.2014, fișa de post a pârâtei P. C. A., apărătorul pârâtelor învederând că atribuțiile de serviciu stabilite prin fișele de post sunt identice pentru toate pârâtele.
Apărătorul pârâtelor a depus la dosar concluzii scrise.
Prin sentința civilă nr.3959 din 23 iunie 2014, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. F. F. COMPANY SRL, C., în contradictoriu cu pârâtele D. I. E., T. D., și P. C. A..
Au fost obligate pârâtele în solidar la plata către reclamantă a sumei de 11.997,91 lei, reactualizată cu coeficientul de devalorizare al monedei naționale, de la data pronunțării sentinței și până la data plății efective.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Pârâtele D. I. E., T. D. și P. C. A., au avut calitate de angajate ale reclamantei S.C. F. F. COMPANY SRL, în meseria de vânzătoare, conform contractelor individuale de muncă nr. 6/01.06.2011, nr. 6/12.03.2013 și nr. 13/06.07.2011, atribuțiile postului fiind prevăzute în fișa postului, anexă la contractele individuale de muncă.
În urma inventarierii gestiunii mărfurilor din magazin, anume a stocului faptic și scriptic, la inventarul finalizat la data de 22.09.2013 s-a constatat o lipsă totală din gestiunea stocului de mărfuri de 11.997,917 lei, după ce, anterior s-au realizat trei inventare distincte ale gestiunii stocului de mărfuri din magazin și anume: inventarul desfășurat pentru perioada 01.07._13, la care s-a înregistrat o diferență de sold de 10.266,74 lei, inventarul desfășurat pentru perioada 26.08.2013 – 09.09.2013, la care s-a constatat o diferență în plus față de inventarul anterior, de 1.563,18 lei, iar la inventarul desfășurat pentru perioada 10.09.2013-22.09._ s-a mai înregistrat o diferență de 168,15 lei.
Potrivit disp. art. 254 alin. 1 din codul muncii, Salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.
Răspunderea patrimonială este o sancțiune specifică ce intervine pentru săvârșirea unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii, ca urmare a încălcării unei obligații concrete, stabilită printr-un contract preexistent și are caracter reparator, derogator și special.
Pentru a exista răspunderea patrimonială a salariatului este necesar să fie îndeplinite cumulativ o . condiții de fond, conf. art. 254 alin. 1 Codul muncii și anume: calitatea de salariat la angajatorul păgubit, a celui care a produs paguba, fapta ilicită și personală a salariatului, săvârșită în legătură cu munca sa, prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția salariatului, lipsa uneia din aceste condiții înlăturând răspunderea patrimonială. De asemenea, pentru stabilirea răspunderii patrimoniale, caracterul ilicit al faptei se analizează în raport cu obligațiile de serviciu decurgând din contractul individual de muncă, regulamente interne, instrucțiuni, etc.
Potrivit art.1 din Legea nr.22/1969, gestionar, în înțelesul acestei legi, este acel angajat care are ca atribuții principale de serviciu primirea, păstrarea sau eliberarea de bunuri aflate în administrarea, folosința sau deținerea, chiar temporară, a unei organizații, indiferent de modul de dobândire și de locul unde se află bunurile, în sensul art. 2 din aceeași lege fiind considerate bunuri, bunurile materiale, mijloacele bănești sau orice alte valori.
Deși în contractele individuale de muncă de menționează că fiecare pârâtă a fost încadrată ca și vânzător, acestea au avut atribuții de gestionar, consimțind la executarea raporturilor de muncă și acționând ca și gestionari, indiferent dacă s-au constituit sau nu garanțiile stipulate de legea nr. 22/1969.
Astfel, potrivit art. 1 și 2 din fișele postului pârâtelor, acestea aveau obligația de a participa la operația de vânzare a mărfurilor la locul de muncă la care sunt repartizate, de a participa la recepția cantitativă și calitativă a mărfurilor primite de raion, a ambalajelor, semnând împreună cu colectivul din care fac parte documentele aferente. De asemenea, pârâtele aveau ca atribuții participarea la aducerea mărfurilor de la mijloacele de transport în comun la locul de recepție.
Conform art. 10 din fișa postului, pârâtele aveau obligația ca, după terminarea programului de lucru (tura I și tura II ), să ducă numerarul la casieria societăți, să asiste obligatoriu la verificarea banilor depuși și să obțină duplicatul monetarului prevăzut cu ștampila și semnătura de primire a casierei de serviciu, monetar pe care să-l predea a doua zi, la prima oră, gestionarului.
Prin urmare, pârâtelor le sunt aplicabile dispozițiile art. 24 și urm. din Legea nr. 22/1969, conform cărora: Angajații răspund material, potrivit codului muncii și prevederilor prezentei legi, pentru pagubele cauzate în gestiuni prin fapte ce nu constituie infracțiuni, iar conf. art. 25 din aceeași lege, gestionarul răspunde integral pentru pagubele pe care le-a cauzat în gestiunea sa, primirea bunurilor în cantități inferioare celor înscrise în actele însoțitoare sau cu vicii aparente, fără a se fi întocmit acte legale de constatare, precum și nesolicitarea asistenței tehnice de specialitate la primirea bunurilor, deși aceasta era necesară, atrag răspunderea gestionarului, în condițiile art.1.
Aceste dispoziții legale instituie o prezumție de culpă în sarcina gestionarului, acestuia revenindu-i obligația de a face dovada îndeplinirii corespunzătoare a atribuțiilor de serviciu și că paguba nu-i este imputabilă, fiind vorba de o prezumție relativă de culpă, ce poate fi răsturnată prin orice mijloc de probă. În cazul în care se produc lipsuri în gestiune, actul de constatare a lipsei creează în sarcina gestionarului o prezumție de culpă, pe care acesta o poate răsturna, făcând dovada contrară prin acte care să probeze inexistența lipsurilor sau prin dovedirea unor cauze obiective care exclud culpa sa, această prezumție aplicându-se în mod corespunzător în cazul lipsurilor de numerar în casă.
În ce privește existența lipsurilor, acest aspect nu a fost contestat de pârâte, ce au recunoscut cuantumul total de 11.997,917 lei, reprezentând lipsă în gestiune, așa cum reiese din răspunsurile la interogatorii, dar și din recunoașterea făcută în ședința publică din data de 14.04.2014.
Sub aspectul cauzelor obiective de excludere a culpei, se reține că s-a invocat faptul că angajatorul nu a întocmit niciodată în raporturile de muncă cu ele un document semnat care să ateste predarea-primirea mărfurilor preluate de la furnizori și plasate în interiorul magazinului în care își desfășurau activitatea, astfel că în lipsa unui astfel de document a fost imposibilă o inventariere obiectivă și legală a gestiunii mărfurilor, apărare ce este neîntemeiată și nu va fi reținută, având în vedere că, așa cum s-a arătat, potrivit art. 1 și 2 din fișa postului, acestea aveau atribuții de a participa la recepția cantitativă și calitativă a mărfurilor primite de raion, a ambalajelor, semnând împreună cu colectivul din care fac parte documentele aferente.
Prin urmare, s-a reținut că pârâtele au invocat în apărare chiar neîndeplinirea obligațiilor pe care le aveau conform fișei postului, deci propria culpă, ceea ce nu este posibil, având în vedere principiul de drept nemo auditur propriam turpitudinem allegans.
De asemenea, și apărarea în sensul că angajatorul nu le-a permis să depună banii în numerar la casieria societății, ci a desemnat un salariat, angajat ca șofer să se prezinte în fiecare zi, la terminarea programului la magazin și să ridice suma rezultată din vânzări fără încheierea unui document care să ateste predarea-primirea monetarului, nu poate fi reținută, dat fiind că, potrivit art. 10 din fișa postului, pârâtele aveau obligația ca, după terminarea programului de lucru (tura I și tura II ), să ducă numerarul la casieria societăți, să asiste obligatoriu la verificarea banilor depuși și să obțină duplicatul monetarului prevăzut cu ștampila și semnătura de primire a casierei de serviciu sau să-l păstreze asupra lor până a doua zi, când urmau să-l predea, de asemenea la casierie.
Este adevărat că primind un ordin legal, în fond sau în aparență, salariatul nu are dreptul de a-l cenzura sub aspectul utilității și oportunității lui și de a condiționa executarea lui de concluziile sale personale asupra acestor aspecte, însă, atunci când apare vădit pentru oricine, la nivelul de pregătire cerut pentru funcția respectivă, că o anumită dispoziție este greșită și deci neoportună, cei încadrați au datoria să se opună la aducerea ei la îndeplinire și să preîntâmpine efectele ei păgubitoare.
În cauză, apreciind susținerea pârâtelor în raport de gradul de pregătire al acestora, se constată că, prin primirea unui ordin verbal de la angajator, în sensul de a nu respecta dispozițiile art.10 din fișa postului și a încredința astfel numerarul încasat la sfârșitul programului de lucru șoferului societății, acestea erau în măsură să realizeze că ordinul respectiv era greșit și deci neoportun, față de atribuțiile ce li s-au încredințat prin fișa postului, așa încât aveau datoria să se opună la aducerea lui la îndeplinire și oricum să preîntâmpine urmările lui păgubitoare. Cum pârâtele nu au procedat astfel, situația invocată nu înlătură caracterul ilicit al faptei și deci răspunderea materială a salariatelor pârâte.
Instanța a avut în vedere și dispoz. art. 1350 Cod Civil, conform cărora: Orice persoană trebuie să-și execute obligațiile pe care le-a contractat. Atunci când, fără justificare, nu își îndeplinește această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii, precum și dispoz. art.1357 alin. 2 din același cod, conform cărora autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.
Prin urmare, cum prin neîndeplinirea atribuțiilor din fișa postului, așa cum au fost descrise mai sus, pârâtele au săvârșit o faptă ilicită prin care reclamantei i s-a cauzat un prejudiciu material, cert și real, în cuantum de 11.997,91 lei, ce nu a fost încă reparat, iar între acestea există legătură de cauzalitate, instanța a apreciat că sunt îndeplinite cerințele art. 254 din Codul Muncii, acțiunea reclamantei fiind întemeiată.
Ca atare, acțiunea a fost admisă în consecință și obligate pârâtele în solidar, către reclamantă, conf. art. 1445 și 1446 din codul civil, coroborat cu pct. 16 din fișele postului, anexă la contractele individuale de muncă nr.6/01.06.2011, nr.6/12.03.2013 și nr. 13/06.07.2011, la plata sumei respective, actualizată cu coeficientul de devalorizare al monedei naționale, de la data pronunțării sentinței și până la data plății efective.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâtele D. I. E., T. D. Și P. C. A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de apel, reclamantele invocă următoarele critici:
- nu au avut niciodată calitatea de gestionar, fiindcă în CIM-urile și fișa postului, actele adiționale la CIM s-a stipulat funcția de vânzătoare, angajatorul intimat nu a întocmit niciodată în relația de muncă cu pârâtele un act specific preluării de gestiune, întrucât s-ar fi depășit limitele funcției în care au fost angajate ;
- nu au avut o implicare în procedura inventarierii, nu contestă rezultatul inventarierii ci neagă orice implicare în determinarea faptică a unor eventuale lipsuri în gestiunea care nu le-a aparținut și nici nu le-a fost transmisă prin acte de preluare; răspunderea patrimonială trebuia dovedită prin probe, inclusiv prin camere video din interiorul magazinului din care să rezulte sustragerea sau furtul de produse ;
- greșit s-a făcut trimitere la art.24-27 din Legea 22/1969, potrivit căruia subiectul activ al răspunderii este calificat, este gestionar, pârâtele apelante nu au această calitate și nu sunt vizate de prevederile acestei legi;
- în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art.1443 – 1446 Noul Cod Civil, nu sunt debitoare, fiindcă raportul juridic de muncă a fost fundamentat pe încheierea unui contract individual de muncă și nu poate opera împotriva lor o răspundere civilă ;
- răspunderea patrimonială este exclusă pentru că din culpa angajatorului a fost încălcată prevederea din art.2 din fișa postului potrivit cărora trebuia să participe la recepția cantitativă și calitativă a mărfurilor primite în raion ;
A fost încălcat art.10 din fișa postului întrucât nu li s-a permis să ducă personal inventarul în casieria societății, ci li s-a impus o procedură abuzivă, în sensul că a fost desemnat un salariat care se prezenta la sfârșitul programului și ridica sumele rezultate din vânzări fără să încheie vreun document ;
- nu s-a valorificat interogatoriul pârâtei, mai ales răspunsul la întrebarea 7 ;
- motivarea instanței de fond este greșită în ceea ce privește apărarea pârâtei privind justificarea angajatorului referitoare la inexistența unor documente care să ateste predarea-primirea mărfurilor preluate de la beneficiari și plasate în magazin și a depunerii monetarului încasat de o altă persoană decât pârâtele.
Apelul este nefondat.
Răspunderea patrimonială este o varietate a răspunderii civile contractuale, cu anumite particularități, imprimate de caracterul raporturilor de muncă.
În speță acțiunea reclamantei este întemeiată pe dispozițiile art.254 Codul muncii rap-și pe Legea 22/1969.
Potrivit art.254 alin.1 Codul muncii, „Salariații răspund patrimonial, în termenul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale cauzate angajatorului din vina și în legătura cu munca lor”.
Din analiza acestor prevederi rezultă că pentru a exista răspundere patrimonială este necesar să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții de fond:
- calitatea de salariat la angajatorul păgubit a celui care a produs paguba ;
- fapta ilicită și personală a salariatului în legătură cu munca sa ;
- prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului ;
- raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu ;
- vinovăția salariatului.
Numai întrunirea cumulativă a acestor condiții atrage răspunderea patrimonială, lipsa uneia din condițiile enumerate înlătură răspunderea patrimonială.
De asemenea pentru stabilirea răspunderii patrimoniale, caracterul ilicit al faptei se analizează în raport cu obligațiile de serviciu, decurgând din contractul individual de muncă, regulamente interne, instrucțiuni, etc.
Tribunalul a reținut corect și a argumentat detaliat incidența dispozițiilor legale mai sus enunțate reținând în esență că:
Pârâtele apelante D. I. E., T. D. și P. C. A., au avut calitatea de salariate ale reclamantei . -SRL, în meseria de vânzătoare conform CIM nr.6/11.06.2011, 6/02.03.2013, 13/06.07.2011, atribuțiile postului fiind prevăzute în fișa postului, anexă la contractul individual de muncă.
În urma inventarierii mărfurilor din magazin anual a stocului faptic și scriptic, la inventarul finalizat la 22.09.2013 s-a constatat o lipsă totală din gestiunea stocului de mărfuri de 11.997,917 lei, după ce anterior s-au realizat 3 inventare distincte ale gestiunii stocului de mărfuri în magazin și anume: inventarul desfășurat pentru perioada 01.07.2013 – 25.08.2013 prin care s-a înregistrat o diferență de sold de 10.266,74 lei, inventarul desfășurat pentru perioada 26.08.2013 – 09.09.2013 prin care s-a constatat o diferență în plus față de inventarul anterior de 1563,18 lei, iar la inventarul desfășurat pentru perioada 10.09.2013 – 22.09.2013 s-a mai înregistrat o diferență de 167,15 lei, deci prejudiciul de 11.997,917 lei reprezintă prejudiciul cauzat angajatorului .
Pârâtele apelante nu au contestat cuantumul prejudiciului, au recunoscut existența lipsurilor astfel cum rezultă în răspunsurile la interogatorii dar și din recunoașterea făcută în ședința publică din data de 14.04.2014.
Criticile pârâtelor că nu au avut calitatea de gestionar ci pe aceea de vânzătoare astfel cum s-a inserat în contractul individual de muncă și că între ele și angajator nu s-au întocmit niciodată acte specifice de preluare de gestiune au fost înlăturate argumentat de tribunal.
Astfel, potrivit art.1 din Legea 22/1969, gestionar, în sensul acestei legi, este acel angajat care are ca atribuții principale de serviciu primirea, păstrarea sau eliberarea de bunuri aflate în administrarea, deținerea, chiar temporară a unei organizații, indiferent de modul de dobândire și de locul unde se află bunurile, în sensul art.2 din aceeași lege fiind considerate bunuri, bunurile materiale, mijloacele bănești, sau orice alte venituri.
Pârâtele apelante aveau stipulate în art.1 și 2 din fișele postului obligația de a participa la operația de vânzare a mărfurilor la locul de muncă la care sunt repartizate, de a participa la recepție cantitativă și calitativă a mărfurilor primite de raion, a ambalajelor, semnând împreună cu colectivul din care fac parte documentele aferent.
De asemenea pârâtele aveau obligația ca, după terminarea programului de lucru (tura I și tura II), să ducă inventarul la casieria societății, să asiste obligatoriu la verificarea banilor depuși să obțină duplicatul monetarului prevăzut cu ștampila și semnătura de primire a casierei de serviciu, monetar pe care să-l predea a doua zi și la prima oră, gestionarului (art.10 din fișa postului).
Deci, potrivit fișei postului, pârâtele aveau calitatea de gestionar de fapt și au invocat în apărarea lor neîndeplinirea obligațiilor de serviciu conform fișei postului, apărare înlăturată corect potrivit principiului de drept „nemo auditur propriam turpidudinem allegans”.
Astfel, la întrebarea 7 din interogatoriul luat de instanță la 26.05.2014, pârâtele apelante au recunoscut faptul că nu cântăreau mărfurile aduse în gestiune și de aici ar rezulta diferența între soldul faptic și cel scriptic.
Nu poate fi reținută nici apărarea pârâților că angajatorul nu le-a permis să ducă personal monetarul după terminarea programului, acestea au acceptat ca monetarul să fie depus de un salariat al societății ce îndeplinea meseria de șofer.
Persoana desemnată venea la sfârșitul programului, ridica monetarul și bonurile de masă, împrejurare în care pe monetarul existent semnau atât pârâtele din tura a II-a cât și șoferul‚ atașând și raportul zilnic din casa de marcat.
De fapt pârâtele nu au contestat niciodată acest procedeu, nu și-au exprimat niciodată nemulțumirea că nu îndeplineau această obligație, astfel cum era prevăzută în art.10 din fișa postului, mai ales că două dintre pârâte lucrau în societate din 2011 și nu s-au ivit nereguli până în 2013, astfel că această apărare urmează a fi înlăturată.
Deci dovedindu-se calitatea de salariate a pârâtelor, existența prejudiciului, necontestat de acestea, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită constând în neîndeplinirea obligațiilor de serviciu și prejudiciu, respectiv rezultatul dăunător ce se concretizează într-o pagubă cu valoare economică, rămâne în discuție vinovăția salariatelor pârâte.
Vinovăția constituie elementul subiectiv al răspunderii, pe când celelalte condiții au caracter obiectiv.
Ea constă în atitudinea psihică a persoanelor fizice față de fapta sa și consecințele ei păgubitoare, implicând conștiința – mai clară sau mai difuză a încălcării unor relații sociale .
Vinovăția presupune atât discernământul autorului, deci capacitatea sa de a-și reprezenta legătura dintre faptă și rezultatul negativ, antisocial al acesteia, cât și voința liberă în desfășurarea conduitei sale.
În speță, vinovăția pârâtelor e prezumată conform art.24 și urm. din Legea 22/1969 conform cărora „ Angajații răspund material, potrivit codului muncii și prezentei legi, pentru faptele cauzate în gestiune, prin fapte ce nu constituie infracțiuni, iar conform art.25 din aceeași lege, „gestionarul răspunde integral pentru pagubele pe care le-a cauzat în gestiunea sa, primirea bunurilor în cantități inferioare celor înscrise în actele însoțitoare sau cu vicii aparente, fără a se fi întocmit acte legale de constatare, precum și nesocotirea asistenței tehnice de specialitate la primirea bunurilor, deși aceasta era necesară, atrag răspunderea gestionarului, în condițiile art.1.
Aceste dispoziții legale, instituie o prezumție de culpă în sarcina gestionarului, acestuia revenindu-i obligația de a face dovada îndeplinirii corespunzătoare a atribuțiilor de serviciu și că paguba nu-i este imputabilă, fiind vorba de o prezumție relativă de culpă ce poate fi răsturnată prin orice mijloc de probă.
În cazul în care se produc lipsuri în gestiune, actul de constatare creează în sarcina gestionarului o prezumție de culpă, pe care acesta o poate răsturna, făcând dovada contrară prin acte prin care să se probeze inexistența lipsurilor sau prin dovedirea unor cauze obiective care exclud culpa sa.
Ori în speță pârâtele apelante nu au contestat prejudiciul constatat, nu au făcut dovada că au acționat diligent în îndeplinirea sarcinilor din fișa postului, nu au dovedit existența unor cauze obiective care să le exonereze de culpă, astfel că în mod corect a statuat tribunalul incidența în speță a dispozițiilor art.254 alin.1 Codul muncii și a Legii nr.22/1969.
În consecință, criticile pârâtelor fiind neîntemeiate urmează a fi înlăturate și în baza art.440 alin.1 Noul cod de procedură civilă urmează să se respingă apelul pârâtelor ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de pârâtele D. I.-E., cu domiciliul în C., cartier G.E., nr.55, ..1, ., T. D., cu domiciliul în C., ., județ D. și P. C.-A., cu domiciliul în C., ., ..1, . împotriva sentinței civile nr.3959 din 23 iunie 2014, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă . -SRL, cu sediul în C., ., județ D., având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Decembrie 2014.
Președinte, M. M. | Judecător, R. M. | |
Grefier, V. R. |
Red.jud.M.M.
Tehn.MC/6 ex.
Data red.15.12.2014
j.f. C.C.
| ← Cereri. Decizia nr. 915/2014. Curtea de Apel CRAIOVA | Anulare act. Decizia nr. 353/2014. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
