Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 450/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 450/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 04-03-2014 în dosarul nr. 7485/101/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 450
Ședința publică de la 04 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. P.
Judecător M. C.
Judecător P. P.
Grefier M. V. A.
********************
Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamantul S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DROBETA T. S., împotriva sentinței nr. 4610 din 16 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât G. G.-M., având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială suma de 4647 lei.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care a învederat că recursul a fost declarat și motivat în termen și că prin motivele de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care;
Instanța, luând act de cererea privind judecarea cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, a apreciat cauza în stare de soluționare și a luat în examinare recursul de față.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Tribunalul M. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale prin sentința civilă nr. 4610 din 16 octombrie 2013 a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul S. Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin, în contradictoriu cu pârâtul G. G.-M..
A admis excepția prescripției invocata de pârât.
A constatat prescrisă acțiunea pentru perioada 01.01.2009- 4.09.2009.
A obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 2535 lei reprezentând drepturi salariale nete încasate necuvenit pe perioada 05.09._09.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:
Raportat la data înregistrării cererii – 5.09.2012, dreptul la acțiune pentru perioada de până la această dată s-a prescris, în cauză fiind aplicabile disp. art. 268 lit. c Codul Muncii coroborat cu art. 211 lit.c din Legea 62/2011, potrivit cărora „ restituirea unor sume care au făcut obiectul unor plăți nedatorate pot fi cerute în termen de 3 ani de la data producerii pagubei”, textul de lege făcând deci referire la „ data producerii pagubei” și nu data constatării pagubei.
Pe fondul cauzei instanța a reținut că pârâtul G. G. M., angajat al reclamantului S. Județean de Urgență M., a beneficiat în perioada iunie-decembrie 2009 de plata unui spor salarial pentru condiții deosebit de periculoase în procent de 50%, în cuantum de 4647 lei, sumă apreciată ca fiind încasată necuvenit de către reclamantă, în baza actului de control efectuat de Curtea de Conturi.
S-a reținut deci că acest control al Curții de Conturi s-a materializat în Decizia nr. 2/25.02.2010, ce a fost atacată în instanță, iar prin sentința civilă 606/9.06.2011 a Tribunalului M., rămasă irevocabilă prin respingerea recursului, conform deciziei civile 672/2012 a Curții de Apel C., petitul din contestație referitor la acordarea acestui spor pentru condiții deosebit de periculoase a fost respins ca neîntemeiat.
Astfel, instanța de contencios administrativ, prin hotărârea mai sus menționată a constatat că prin acordarea acestui spor au fost încălcate dispozițiile Ordinului Ministerului Sănătății nr. 721/2005. Aceste dispoziții, prin anexa 1 lit. c pct.4 prevăd acordarea doar a unui spor de 7% medicilor din blocul operator și sala de operații unde există risc de contaminare pentru cei care execută intervenții chirurgicale de urgență.
Ori, instanța de contencios administrativ, analizând actele administrative în baza cărora au fost acordate aceste sporuri, respectiv Dispoziția managerului Spitalului nr. 44/2009, procesului verbal al Comitetului Director 1853/2009 și Dispoziției managerului 149/2009, a constatat că acestea au fost emise fără suport legal, căci potrivit art. 13 alin.3 din OUG nr. 115/2004 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului contractual din unitățile sanitare publice din sistemul sanitar, Ministerul Sănătății este singurul organ abilitat să emită un ordin prin care să se stabilească condițiile acordării și cuantumul acestor sporuri, după consultarea sindicatelor semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară și după obținerea avizelor necesare. Cum nu a fost emis de către Ministerul Sănătății un ordin în condițiile dispozițiilor legale menționate, pentru un spor în procent de 50% așa cum a fost acesta acordat prin actele administrative ale reclamantei, sunt deci aplicabile dispozițiile Ordinului 721/2005, care prevăd acordarea acestui spor în procent de 7%.
Prin urmare, față de considerentele și dispozitivul sentinței civile 606/9.06.2011 a Tribunalului M., instanța a reținut că în prezenta cauză operează autoritatea de lucru judecat sub forma prezumției lucrului judecat, reglementată prin art. 1200 pct.4 cu referire la art. 1202 alin.2 cod civil, așa încât decizia Curții de Conturi constituie temei pentru restituirea sumelor solicitate de reclamantă, pentru perioada septembrie-decembrie 2009, iar instanța nu poate trece peste ceea ce s-a statuat irevocabil prin sentința civilă 606/9.06.2011.
Efectul pozitiv al puterii lucrului judecat se manifestă ca prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți, venind să demonstreze modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit.
Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă tripla identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.
Această reglementare a puterii de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești. Prezumția nu oprește judecata celui de-al doilea proces, ci doar ușurează sarcina probațiunii, aducând în fața instanței constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare și care nu pot fi ignorate.
Cum potrivit art.1200 pct.4 cu referire la art.1202 alin.(2) C.civ., în relația dintre părți, prezumția lucrului judecat are caracter absolut, înseamnă că ceea ce s-a dezlegat jurisdicțional într-un prim litigiu va fi opus părților din acel litigiu și succesorilor lor în drepturi, fără posibilitatea dovezii contrarii din partea acestora, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluționat.
De asemenea, nu poate fi reținută nici susținerea pârâtei potrivit căreia dispozițiile reclamantei de acordare a acestor sporuri și care au făcut obiectul controlului judiciar prin decizia civilă 3961/25.06.2013 a Curții de Apel C., se bucură în continuare de prezumția de legalitate.
Astfel, din considerentele deciziei mai sus menționate rezultă explicit că în cauză nu s-a pus problema verificării legalității dispozițiilor emise de reclamantă și legalității acordării sporurilor pentru condiții deosebite, în raport de condițiile prevăzute de art. 13 alin.1 lit. e și art. 13 alin. 3 din OUG 115/2004, astfel cum a fost modificată și completată prin OG 17/2008, aprobată prin Legea 304/2008 și că nefiind contestate și desființate prin căile prevăzute de lege, ele se bucură de prezumția de legalitate. Ori, această prezumție de legalitate a operat până în momentul în care aceste acte administrative au fost analizate de instanța de contencios prin sentința civilă 606/9.06.2011, chiar prin prisma normelor legale invocate de Curtea de Apel C..
Raportat deci la situația juridică concretă a pârâtului s-a constatat că acesta nu era îndreptățit la plata sporului pentru condiții deosebit de periculoase în procent de 50%.
Potrivit art. 256 codul muncii, salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Prin urmare, față de cele ce preced, găsind întemeiată în parte acțiunea reclamantului, instanța a admis-o. Astfel, din înscrisurile depuse la dosar rezultă că suma încasată necuvenit pe perioada septembrie-decembrie 2009, reprezentând diferențele dintre sporul încasat necuvenit și cel de 7% de care trebuia să beneficieze pârâtul, este de 2535 lei și în consecință instanța a obligat pârâtul să plătească reclamantului această sumă cu titlu de drepturi salariale încasate necuvenit pe perioada 05.09._09.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DROBETA T. S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare arată că în mod eronat instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.01.2009- 4.09.2009, justificând aceasta că „raportat la data înregistrării cererii – 5.09.2012, dreptul la acțiune pentru perioada de până la această dată s-a prescris, în cauză fiind aplicabile disp. art. 268 lit. c Codul Muncii coroborat cu art. 211 lit.c din Legea 62/2011”.
S-au neglijat ,prin aceasta, prevederile:
Art. 256 din Codul muncii : "(l)Salariatul care a încasat de la angajator o sumă
nedatorață este obligat să o restituie."";
Art.. 268 alin 2 din Codul muncii: "{l)Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate:
a) în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă;
b) în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care s-a comunicat decizie de sancționare disciplinară;
c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația in care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariate neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator;
d) pe toată durata existenței contractului, în cazul în care se solicită constatarea nulității unui contract individual sau colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia;
e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
(2) În toate situațiile, altele decât cele prevăzute la alin, (1), termenul este de 3 ani de la data nașterii dreptului."
Așa cum a arătat și cu ocazia judecării fondului cauzei, acordarea, sporului salarial pentru pârât în anul 2009, nu reprezintă o pagubă materială produsă angajatorului de către acesta (în sensul prevederilor art.268 alin 1 lit.c din Codul muncii), ci o sumă încasată fără temei legal de către salariat.
În speță, nu sunt aplicabile dispozițiile art.268 alin.1 lit.c) din Codul muncii, ci este aplicabilă prevederea art.268 alin.2: „În toate situațiile, altele decât cele prevăzute la alin.(1), termenul este de 3 ani de la data nașterii dreptului”. În acest caz, prescripția dreptului la acțiune începe să curgă de la data de 05.03.2010 – data comunicării Deciziei Camerei de Conturi M. nr. 2/2010(conform prevederilor art.268 alin 2 din Codul muncii raportat la art.2528 alin 2 din Noul Cod Civil, respectiv art.8 alin 2 din Decretul nr.167/1958), iar nu de la data efectuării plății.
În concluzie, este neîntemeiată susținerea cu privire la prescripția dreptului la acțiune pentru perioada 01.01.2009- 4.09.2009 întrucât acțiunea a fost introdusă în data de 05.09.201.2, adică în termenul de 3 ani de la data nașterii dreptului - 05.03.2010, data comunicării Deciziei Camerei de Conturi M. nr.2/2010, când reclamantul a cunoscut faptul că a făcut o plată fără temei.
Pentru motivele prezentate mai sus, s-a solicitat admiterea recursului, respingerea excepției prescripției dreptului materia la acțiune, iar pe fondul cauzei admiterea acțiunii, așa cum a fost formulată în cererea introductivă, cu precizările ulterioare.
În drept, și-a întemeiat recursul pe dispoz. art.304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În cauză intimatul pârât G. G. M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
Recursul este nefondat.
Critica recurentului vizează, în esență, momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție, în cazul plății, către salariat, a unor sume necuvenite.
Deși recurentul invocă un anumit text de lege aplicabil în cauză și anume art.268 alin. 2 din Codul Muncii, în timp ce instanța a invocat prevederile art. 268 alin. 1 lit. c din același cod, problema de drept este aceeași, și anume momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție, care, în ambele situații, este același ,de 3 ani.
Codul Muncii în forma în vigoare la data efectuări plății nedatorate de către angajator, nu prevedea la ce dată începe să curgă termenul de 3 ani prevăzut de art. 268, astfel că acest moment trebuie determinat prin raportare la prevederile art. 7 și 8 din decretul nr. 167/1958, care constituie dreptul comun în materia prescripției.
Astfel, potrivit art. 7 din acest act normativ, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită.
În obligațiile care urmează să se execute la cererea creditorului, precum și în acelea al căror termen de executare nu este stabilit, prescripția începe să curgă de la data nașterii raportului de drept.
Reiese, deci, că, în speță, fiind vorba despre obligații ce nu au stabilit un termen de executare, prescripția începe să curgă de la data nașterii raportului de drept, raport ce s-a născut la data efectuării plății necuvenite, a încasării fără drept de către salariat a sumelor respective.
Recurentul invocă, în cererea de recurs, ca fiind aplicabile prevederile art. 268 alin. 2 din Codul Muncii.
Potrivit acestora, în toate situațiile, altele decât cele prevăzute la alin.(1), termenul este de 3 ani de la data nașterii dreptului
Chiar admițând că ar fi aplicabile, în speță, aceste prevederi, termenul de prescripție nu începe să curgă de la data la care Curtea de Conturi a stabilit că sumele respective au fost necuvenite, așa cum susține recurentul.
Această susținere a recurentului are ca temei art. 8 din Decretul nr. 167/1958.
Potrivit art. 8 din Decretul nr. 167/1958, prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
Dispozițiile alineatului precedent se aplică, prin asemănare, și în cazul îmbogățirii fără just temei.
După cum se poate observa, textul prevede 2 momente de la care se calculează acest termen, și anume, data de la care cel păgubit a cunoscut atât paguba cât și pe cel ce răspunde de aceasta, sau data la care ar fi trebuit să cunoască aceste fapte.
Această împrejurare trebuie stabilită în funcție de posibilitatea obiectivă pe care cel păgubit o are, de a cunoaște cele două împrejurări, ce fac să înceapă a curge termenul de prescripție.
În speță, plata sporurilor respective, ca și modalitatea de acordare a acestora, și care au fost plătite de către recurent, intimatului, erau prevăzute de OUG nr. 115/2004, act normativ cu putere de lege.
În sistemul nostru de drept, legea se presupune a fi cunoscută din momentul intrării sale în vigoare, nefiind admisă invocarea necunoașterii acesteia, ca și cauză exoneratoare de răspundere.
Legea fiind presupusă a fi cunoscută și de către recurent, concluzia logică este aceea că acesta ar fi trebuit să cunoască atât paguba creată prin plata acelor sume, cât și pe cei vinovați de producerea acelei pagube, la momentul efectuării plății, legea fiind în vigoare la acea dată, astfel că termenul de prescripție, fie în varianta prevăzută de art. 268 ali. 1 lit. c, fie în cea prevăzută de alin. 2 din același articol, a început să curgă de la data efectuării plăților respective, către salariați.
Raportat la aceste împrejurări și data introducerii acțiunii, Curtea constată că soluția instanței, sub acest aspect, este una legală și temeinică.
A accepta punctul de vedere al recurentului, în sensul că termenul a început să curgă de la data constatării de către Curtea de Conturi a plății nejustificate a drepturilor respective, ar însemna o amânare sine-die a curgerii termenului de prescripție, cunoscut fiind faptul că această instituție nu efectuează controale la toți angajatorii, și, deci, la aceștia termenul de prescripție nu ar mai curge, sau, pur și simplu, nu ar verifica aceste aspecte, astfel că, și în această situație, termenul de prescripție nu ar începe să curgă, fapt ce ar afecta siguranța și stabilitatea sistemului civil.
De altfel, legiuitorul a simțit nevoia să reglementeze expres acest mod al curgerii termenului de prescripție și în legislația specifică dreptului muncii, stabilind, prin art. 211 lit. c din legea nr. 62/2011, că restituirea unor sume care au făcut obiectul unor plății nedatorate, pot fi cerute în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.
Pentru considerentele expuse, constatând că recursul este nefondat, în baza art. 312 cod proc. civ., va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DROBETA T. S., împotriva sentinței nr. 4610 din 16 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul M.– Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât G. G.-M..
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 04 Martie 2014
Președinte, M. P. | Judecător, M. C. | Judecător, P. P. |
Grefier, M. V. A. |
Red.jud.P.P.
Jud.fond L.V.E.
Teh.red. A.G./2 ex
Data:18.03.2014
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 295/2014.... → |
|---|
