Calcul drepturi salariale. Decizia nr. 4161/2014. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 4161/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 07-11-2014 în dosarul nr. 2917/101/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 4161/2014

Ședința publică de la 07 Noiembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. M.

Judecător E. B.

Grefier G. D. L.

_

Pe rol judecarea apelului declarat de reclamantele B. A.- D. și M. D. A., cu domiciliul procesual ales la C.. Av. S. Ghiorghița – localitatea Strehaia, Republicii, nr.173, ., ., jud. M., împotriva sentinței civile nr.2510/04.06.2014, pronunțată de Tribunalul M., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata Școala G. ,, M. V.” cu sediul în Strehaia, ., jud. M., având ca obiect obligație de a face LEGEA 221/2008 (13.05.2011-PÂNĂ LA PRONUNȚAREA SENTINȚEI)

La apelul nominal făcut în ședința publică au fost lipsă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a acordat termen pentru ca apelanții să-și angajeze apărător, iar prin serviciul registratură s-a depus cerere de amânare a cauzei pentru pregătirea apărării de către avocat S. G. apărător ales pentru apelantele B. A.- D. și M. D. A..

Curtea respinge cererea de amânare formulată de avocat S. G. apărător ales pentru apelantele B. A.- D. și M. D. A., în vederea pregătirii apărării, având în vedere că s-a acordat termen în acest sens, având timp suficient, totodată se constată că motivele de apel sunt redactate de apărătorul ales.

Față de circumstanțele cauzei, Curtea apreciază că nu se impune pronunțarea cu privire la estimarea duratei procesului, motiv pentru care, în baza art. 482 raportat la 244 și 394 Noul Cod de proc.civ., constată încheiată cercetarea judecătorească și, având în vedere că se cere judecarea în lipsa părților, reține pricina spre soluționare.

CURTEA

Asupra apelului civil de față:

Prin sentința civilă nr. 2510/04.06.2014, pronunțată de Tribunalul M., în dosarul nr._, s-a respins acțiunea formulată de reclamantele B. A.- D., și M. D. A., în contradictoriu cu pârâta Școala G. ,, M. V.”.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, reclamantele B. A.- D. și M. D.-A. reprezentate în prezentul litigiu de avocat S. G., în temeiul art.28 din Legea 62/2011 a dialogului social sunt cadre didactice desfășurând activitatea la pârâta ȘCOALA G."M. V., conform adeverinței nr. 1156/09.04.2014 și 1155/09.04.2014 depusă la dosar.

Art. 4 alin.3 din Legea 285/2010 prevede că personalul plătit din fonduri publice se reîncadrează, începând cu 1 ianuarie 2011, pe clase de salarizare, pe noile funcții, gradații și grade prevăzute de legea-cadru, în raport de vechimea, gradul și treapta avute de persoana reîncadrată la 31 decembrie 2010.

Prin Ordinul 42/77/13.01.2012 al Ministerului Muncii Familiei și Protecției Sociale și Ministerului Finanțelor Publice au fost aprobate Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010.

Potrivit acestor norme, în aplicarea art. 33 din Legea - cadru 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și art. 4, alin.3 din Legea 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, prin act administrativ, personalul plătit din fonduri publice se reîncadrează, corespunzător tranșelor de vechime în muncă avute în luna decembrie 2010 pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale deținute, stabilindu-se clase de salarizare.

Punctul II al Normelor se referă la stabilirea salariilor lunare brute în anul 2011.

OG 15/2008 a fost aprobată cu modificări prin Legea 221/2008, principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 400,00 lei începând cu data intrării în vigoare a legii, ceea ce asigură creșteri salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar cu aproximativ 50% față de 31 decembrie 2007.

Referitor la modalitatea de interpretare și aplicare a Legii 221/2008, se constată că Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 3/2011 a admis recursul în interesul legii și a constatat că dispozițiile OG 15/2008 astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea 221/2008 constituie temei legal pentru diferențele dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate cu începere de la 01.10.2008 și până la data de 31.12.2009.

Mai mult, prin Decizia în interesul legii nr. 11/08.10.2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 734/31.10.2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii și a stabilit că „ în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (6) din OUG nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învățământ aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009 are dreptul, începând cu data de 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile OG nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008”.

Reclamantele sunt beneficiarele unor hotărâri judecătorești succesive prin care angajatorul este obligat ca, până la data de 13.05.2011 să le reîncadreze conform legilor de salarizare unitară, 330/2009 și 285/2010 luându-se în considerare la stabilirea salariului de bază dispozițiile legii 221/2008 .Prin sentința nr.3582/29 nov.2012 s-a reținut că noua reîncadrare salarială va avea loc doar până la data de 13.05.2011, data intrării în vigoare a legii 63/2011.

Legea 63/2011 stabilește, în esență, drepturile de natură salarială cuvenite personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ începând cu data intrării în vigoare a acestei legi și până la 31 decembrie 2011, abrogând orice alte dispoziții contrare cu privire la stabilirea salariilor și a celorlalte drepturi de natură salarială, în anul 2011, pentru categoria profesională vizată (art. 6 din lege). Așadar, adoptarea acestei legi a reprezentat o soluție de natură să permită unificarea salarizării unei categorii socio-profesionale într-un context specific acestei categorii, de natură a contracara efectele negative arătate chiar în expunerea de motive a legii, salariații care ocupă funcții identice în cadrul unităților de învățământ de stat fiind remunerați diferit, deși în cadrul acestor unități se desfășoară aceleași activități didactice.

Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor legale respective constatând constituționalitatea acestora, spre exemplu prin Decizia nr. 575 din 4 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 26 mai 2011, Decizia nr. 130 din 16 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 3 mai 2012, și Decizia nr. 642 din 14 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 494 din 18 iulie 2012. Curtea a constatat că, în materia salarizării personalului didactic și didactic auxiliar, a existat o situație juridică specifică, determinată de succesiunea a numeroase acte normative cu acest obiect de reglementare și de practica judiciară neunitară, care a condus la un sistem de salarizare neunitar.

Raportat la critica de neconstituționalitate cu privire la încălcarea normelor constituționale și convenționale privind proprietatea privată, formulată din perspectiva unei restrângeri a dreptului la salariu, considerat un "bun", din perspectiva art.1 din, Protocolul adițional nr.1 la CEDO, aspect invocat și în motivarea acțiunii de față, Curtea, în acord cu jurisprudența instanței de contencios european al drepturilor omului, a subliniat distincția dintre dreptul persoanei de a continua să primească, în viitor, un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul cuvenit pentru perioada în care munca a fost prestată făcându-se trimitere la Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 19 aprilie 2007, pronunțată în Cauza Vilho Eskelinen împotriva Finlandei, paragraful 94.

Curtea a reținut, în esență, că legea supusă controlului de constituționalitate stabilește drepturile salariale ale cadrelor didactice de la data intrării sale în vigoare și până la finele anului 2011, așadar pentru viitor, fără a afecta în niciun mod drepturile salariale dobândite pentru perioada anterioară intrării sale în vigoare. Ca urmare, prevederile sale nu stabilesc o ingerință de tipul privării de proprietate.

Cât privește salariul care urmează a fi plătit în viitor, Curtea a constatat că este dreptul autorității legiuitoare de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanță cu condițiile economice și sociale existente la un moment dat.

În această privință, motivarea a avut la bază cele reținute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului respectiv că statul este cel în măsură să stabilească ce sume trebuie plătite angajaților săi din bugetul de stat. Statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plății unor astfel de sume prin modificări legislative corespunzătoare (a se vedea, de exemplu, Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23).

Se are în vedere și faptul că, printr-o jurisprudență constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor lor în domeniul salarizării (spre exemplu, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunțată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, și Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunțată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57).

Așa cum, în mod constant, a stipulat Curtea Constituțională, caracterul obligatoriu al deciziilor sale se extinde și asupra considerentelor, astfel încât acestea devin obligatorii pentru cei ce procedează la interpretarea și aplicarea respectivului articol de lege sau act normativ. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, atât considerentele, cât și soluțiile deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză. În acest context se impune interpretarea dată de Curte referitor la faptul că actul normativ emis în anul 2011 pentru salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar și anume legea 63/2011, constituie o modalitate de salarizare nouă a acestei categorii de personal în cadrul raportului juridic cu angajatorul, astfel încât salariul nu mai poate fi acordat în forma anterioară prevăzută de Legea-cadru nr. 285/2010.

Prin fiecare din deciziile susmenționate Curtea Constituțională a analizat constituționalitatea legii 63/2011 prin prisma respectării art. 16, art.41, art.47, art.53 și art. 135 din Constituția României.

Dreptul de a pretinde acordarea unor drepturi salariale sub forma stabilirii unui salariu de bază raportat la dispozițiile legii 221/2008 s-a stins odată cu abrogarea Legii-cadru nr. 330/2009 și a dispozițiilor contrare legii 63/2011 din legea 285/2010 pentru această categorie de personal, fiind înlocuit cu o nouă modalitate de stabilire a salariilor, prevăzută de legea nouă și anexele la aceasta.

Prin modificarea formei de salarizare, legiuitorul a acționat în limitele marjei de intervenție, recunoscută în domeniul politicii salariale. Astfel, prin Hotărârea din 19 aprilie 2007 pronunțată în Cauza Vilho Eskelinen împotriva Finlandei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că în Convenție nu se conferă dreptul de a primi în continuare un salariu cu un anumit cuantum. Reluând aceste considerente în Hotărârea din 20 mai 2010, pronunțată în Cauza Lelas împotriva Croației, aceeași Curte a reținut că nu este consacrat prin Convenție dreptul de a continua să fii plătit cu un salariu într-un anumit cuantum.

În ceea ce privește salarizarea aceleiași categorii de personal în cursul anului 2012 s-a reținut incidența dispozițiilor legii 283/2011 potrivit cărora art.1 al: (3) În anul 2012, cuantumul brut al salariilor de încadrare, al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare aferent personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, în conformitate cu prevederile Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2011, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții; al. (4) Începând cu luna ianuarie 2012, în ceea ce privește salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, se aplică prevederile Legii nr. 63/2011 și al. (5) În anul 2012, prevederile art. 12 din anexa nr. II, cap. I lit. B - Reglementări specifice personalului didactic din învățământ, la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, nu se aplică.

Nu există astfel nici un temei legal în baza căruia pentru perioada 12.05._13 la încadrarea reclamantelor conform legii 63/2011 să se țină cont de prevederile legii 221/2008, considerente pentru care acțiunea formulată a fost respinsă ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel B. A. - D. și M. D. A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivele de apel se arată că sentința este nelegală întrucât nu s-a pronunțat cu privire la totalitatea cererilor formulate în cauză.

Arată că instanța într-o singură frază din considerente consideră că nu există nici un temei legal în baza căruia pentru perioada 12 mai 2011 – 31 decembrie 2013, la încadrarea acestora să se țină cont de prevederile Legii nr.221/2008, totodată mai arată că instanța a omis să se pronunțe cu privire la cererea acestora care privește o perioadă mult mai așa cum este menționat expres în cererea introductivă și cum s-a arătat.

Mai arată că instanța a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică interpretând și aplicând greșit prevederile succesive ale legilor privind salarizarea din învățământ, instanța făcând o gravă confuzie cu privire la succesiunea legilor aplicabile în materie, astfel instanța trebuia să lămurească ce drept se afirmă, ce interes se urmărește prin promovarea acțiunii, și ce obligație a încălcat angajatorul, care este procedura adecvată și eficace pentru valorificarea dreptului și îndeplinirea obligației, dar și aceea de acces la instanță.

Instanța de fond trebuia să lămurească dacă s-au emis dispozițiile de reîncadrare și dacă aceste dispoziții au avut în vedere prevederile din hotărârile judecătorești reținute ca urmare a aplicării corecte a prevederilor Legii nr.221/2008.

Solicită admiterea apelului și modificarea soluției pronunțate în sensul admiterii acțiunii și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Apelul este nefondat.

Instanța, analizând sentința apelată prin prisma criticilor invocate și apărărilor formulate, constată următoarele:

Conform art.445 NCPC, „îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor contradictorii ori completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condițiile at.442-444 NCPC.

Față de aceste dispoziții imperative ale legii, urmează a fi respinsă critica cu privire la perioada asupra căreia s-a pronunțat instanța de fond.

Celelalte critici de asemenea nu sunt fondate conform celor arătate în continuare.

La data de 01.01.2010, având ca temei legal Legea nr.330/2009, s-a procedat la reîncadrarea întregului personal din unitatea școlară, în baza art.30 alin. 5 din Legea nr. 330/2009 care stabilește că în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009. Acest articol a fost coroborat și cu prevederile art. 5 alin. 6 din OUG nr.1/2010 care prevede că: „Reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai – decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009”.

Așadar, când s-a procedat la reîncadrarea personalului din unitatea școlară conform prevederilor art.5 alin.6 din OUG nr.1/2010, s-au avut în vedere salariile de bază stabilite conform OUG nr. 41/2009, fără să se țină seama de salariile pe care reclamanții ar fi trebuit să le aibă în mod corect conform hotărârilor judecătorești ce vizau aplicarea OG nr.15/2008 privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008, aprobată cu modificări prin legea nr. 221/2008.

În cursul anului 2008, salariile de bază ale personalului didactic din învățământ au fost majorate prin Ordonanța Guvernului nr.15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, conform căreia, începând cu data de 1 octombrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 a fost stabilită la 400,00 lei, aceasta urmând a fi valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.

Ca urmare a constatării, prin decizii succesive pronunțate de Curtea Constituțională, a neconstituționalității modificărilor aduse Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, așa cum aceasta a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 3 din 4 aprilie 2011, pronunțată în recurs în interesul legii, a stabilit că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate cu începere de la data de 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009.

Instanțele de judecată au dat câștig de cauză salariaților și prin hotărâri judecătorești au obligat unitățile școlare să calculeze drepturile salariale ale reclamanților rezultate din aplicarea Legii nr.221/2008 pentru aprobarea OG nr. 15/2008 și să plătească acestora diferențele dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr.221/2008 pentru aprobarea OG nr.15/2008, până la data de 31.12.2009.

La data de 1 ianuarie 2010 a intrat în vigoare noua lege-cadru a salarizării unitare, Legea-cadru nr. 330/2009, iar noul salariu de bază pentru anul 2010 trebuie calculat pornind de la preluarea celui care corespundea funcției deținute potrivit grilei de salarizare valabile în luna decembrie 2009 și care trebuia plătit personalului didactic din învățământ, în raport cu valoarea de 400 lei a coeficientului de multiplicare 1,000.

În ce privește salariile pentru anul 2011, instanța reține că au continuat să fie calculate greșit doar până la data de 13.05.2011, deoarece au avut ca punct de plecare salariul din luna octombrie 2010. Astfel, potrivit art.1 din Legea 285/2010 s-a prevăzut că "Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%". Așadar în prima parte a anului 2011 s-a procedat doar la o majorare cu 15% a salariilor din octombrie 2010, salarii care așa cum am arătat fuseseră greșit stabilite.

Cu privire la drepturile salariale solicitate după 13.05.2011, instanța de apel reține că începând cu această dată a intrat în vigoare Legea 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ care a prevăzut că "începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la 31 decembrie 2011, personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ beneficiază de drepturile de natură salarială stabilite în conformitate cu anexele la prezenta lege".

În atare situație este nefondată susținerea apelantului în sensul că drepturile salariale ar fi trebuit să fie calculate prin raportare la salariul din decembrie 2009, calculat cu aplicarea dispozițiilor din Legea nr. 221/2008.

Cuantumul salariului din decembrie 2009 astfel calculat a avut influență asupra drepturilor salariale ale personalului din învățământ în perioada 01.01._11, perioadă în care salariile personalului din învățământ s-au calculat în conformitate cu Legea nr. 330/2009, respectiv Legea nr. 285/2010.

Legea nr. 63/2011 a reglementat un alt sistem de salarizare pentru personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ, stabilind expres că doar dispozițiile sale sunt aplicabile și doar în raport de acestea se calculează salariile din 2011.

În aceste condiții, susținerea în sensul că drepturile salariale calculate cu aplicarea dispozițiilor Legii nr. 221/2008 i s-ar cuveni și după data de 13.05.2011 este nefondată, întrucât se susține aplicarea ultraactivă a legii vechii pentru o perioadă ulterioară datei ieșirii ei din vigoare.

Pretențiile reclamanților pentru perioada ulterioară datei de 13.05.2013 nu își găsesc temeiul nici în dispozițiile deciziei nr. 11/2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât această decizie nu are în vedere perioada ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 63/2011 și nici nu interpretează dispozițiile acestei legi, ci ale celor anterioare

Apreciind că sentința atacată este legală și temeinică, potrivit art. 480 al.1 Cod procedură civilă apelul se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantele B. A. - D. și M. D. A., cu domiciliul procesual ales la C.. Av. S. G. – localitatea Strehaia, Republicii, nr.173, ., ., jud. M., împotriva sentinței civile nr.2510/04.06.2014, pronunțată de Tribunalul M., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata Școala G. ,, M. V.” cu sediul în Strehaia, ., jud. M., având ca obiect obligație de a face LEGEA 221/2008 (13.05.2011-PÂNĂ LA PRONUNȚAREA SENTINȚEI).

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 07 Noiembrie 2014

Președinte,

I. M.

Judecător,

E. B.

Grefier,

G. D. L.

26 Noiembrie 2014

Red.jud.I.M.

4ex/G.L.

j.f.C.B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Calcul drepturi salariale. Decizia nr. 4161/2014. Curtea de Apel CRAIOVA