Pretentii. Decizia nr. 299/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 299/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 13-02-2014 în dosarul nr. 3588/101/2013*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 299
Ședința publică de la 13 Februarie 2014
Completul compus din:
Președinte: - C. R.
Judecător: - T. R.
Judecător: - M. L. N. A.
Grefier: - S. C.
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul S.C. ȘANTIERUL N. ORȘOVA S.A. împotriva sentinței numărul 5247 din data de 14 noiembrie 2013, pronunțată de Tribunalul M. – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul numărul_, în contradictoriu cu pârâtul P. C. I., având ca obiect pretentii.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat următoarele:
- recursul apare declarat și motivat în termenul prevăzut de dispozițiile art. 215 din Legea nr. 62/2011;
- motivele de recurs apar comunicate;
- dosarul se află la primul termen de judecată în această etapă procesuală;
- recurentul reclamant S.C. ȘANTIERUL N. ORȘOVA S.A., prin motivele de recurs, a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Curtea, luând act de cererea privind judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă formulată recurentul reclamant S.C. ȘANTIERUL N. ORȘOVA S.A. prin motivele de recurs, și constatând cauza în stare de judecată, a reținut-o spre soluționare, trecând la deliberări.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
1.Prin sentința nr.3524/_ Tribunalul M. a admis în parte acțiunea formulată de reclamant.
Pentru a se pronunța astfel, s-a reținut că potrivit art.256 al.1,2 Codul muncii republicat, salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată, este obligat să o restituie; dacă salariatul a primit bunuri care nu i se cuveneau și care nu mai pot fi restituite în natură, este obligat să suporte c/val lor.
În cauză, în raport de textul de lege citat și de faptul că raporturile de muncă dintre părți au încetat la data de 19.06.2012, se constată că pârâtul a efectuat în anul 2012 un număr de 33 zile de concediu de odihnă, deși în raport de perioada lucrată era îndreptățit să efectueze numai 15 zile de concediu.
Pentru cele 18 zile de concediu efectuate pârâtul a încasat indemnizație de concediu în sumă 1.080 lei, precum și 175 lei primă de vacanță, conform fișei individuale pe anul 2012 – fila 37 dosar.
Potrivit art. 145 al.2 Codul muncii republicat, concediul de odihnă se acordă proporțional cu activitatea prestată într-un an calendaristic.
Având în vedere textul de lege citat și faptul că pârâtul a efectuat zile de concediu în plus în raport de activitatea prestată în anul 2012 încasând indemnizația de concediu și primă aferentă, a rezultat că acesta trebuie să restituie suma de 1.255 lei.
Referitor la tichetele de masă, s-a reținut că potrivit Legii nr. 142/1998, salariații beneficiază de tichete de masă care potrivit art.5 din lege sunt distribuite de către angajator lunar în ultima decadă a fiecărei luni, pentru luna următoare. Potrivit art.6 al.1 din aceeași lege, salariații pot utiliza lunar un număr de tichete de masă cel mult egal cu numărul de zile în care sunt prezenți la lucru în unitate, art.9 din lege dispunând că salariații au obligația să restituie tichetele de masă neutilizate la finele fiecărei luni și la încetarea contractului de muncă.
În cauză, s-a constatat că pârâtul a încasat în luna iunie 2012 un număr de 21 tichete (conform fișei individuale pe anul 2012 și pontajelor lunare, deși pentru perioada lucrată în această lună avea dreptul numai la 11 tichete.
Având în vedere timpul lucrat de pârât în luna iunie 2012, s-a constatat că acesta a utilizat necuvenit un număr de 10 tichete, urmând să fie obligat la restituirea sumei de 90 lei reprezentând c/val acestora.
Referitor la suma de 66 lei s-a constatat că reprezintă banii virați de către fostul angajator pentru pârât, cu titlu de contribuții sociale aferente drepturilor primite de acesta în luna iunie 2012.
S-a mai reținut că pârâtul a fost de acord cu restituirea sumelor reprezentând c/val indemnizație concediu de odihnă încasată necuvenit, c/val tichete de masă și imputații.
În ceea ce privește suma de 1.835 lei reprezentând contravaloare scule, s-a constatat că în perioada în care pârâtul a fost angajatul reclamantului a primit mai multe materiale menționate în fița de inventar nr.908 – fila 5 dosar.
La încetarea activității pârâtului, s-a încheiat o notă prin care s-a constatat că pârâtul nu a predat mai multe scule menționate în nota de la fila 4 dosar.
Referitor la sculele înscrise în nota încheiată de reclamant, instanța a constatat că anumite unelte – ciocan 1,5 kg/ 1 bucată, tarozi M14/3 buc, lampă portativă/1 bucată, cheie hexagonală 5/1 bucată – nu se regăsesc în fișa de inventar nr.908.
S-a mai constatat că în această fișă de inventar semnată de către pârât au fost menționate toate sculele primite de către acesta, precum și data predării lor către salariat – anii 1997, 1999, 2004,2006, ziua/luna.
S-a apreciat că pârâtul nu datorează suma de 1.835 lei, deoarece între sculele nepredate s-au inclus și unelte ce nu au fost înscrise în fișa de inventar, iar la calculul contravalorii acestora nu s-a avut în vedere gradul de uzură, gradul de amortizare, ci prețul a fost stabilit de către reclamant raportat la valoarea de cumpărare, respectiv prețul practicat pe piață.
2.Prin Decizia nr. 8629/02.10.2013, Curtea de Apel C. a admis recursul declarat de reclamantul S.C. Șantierul N. Orșova S.A. împotriva sentinței civile nr. 3524 din 20 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul Mehedinti – Sectia Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosar nr._ 2012 a fost casată în parte sentința, cu privire la capătul de cerere privind restituirea contravalorii sculelor.
Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței.
S-a apreciat că de vreme ce la dosar nu au fost depuse documente din care să rezulte data achiziționării sculelor respective și prețul de cumpărare al acestora practicat pe piață avut în vedere, reținerea instanței în sensul că la calculul contravalorii acestora nu s-a avut în vedere gradul de uzură și gradul de amortizare nu își găsește acoperire în materialul probator administrat în cauză. De asemenea nu s-a verificat de către instanță dacă era aplicabilă prezumția de culpă instituită de dispozițiile legii 22/1969 în sarcina gestionarului față de dispozițiile art. 31 din acest act normativ.
Primind cauza spre rejudecare aceasta a fost înregistrată sub nr._ .
Reprezentantul reclamantului, prezent la termenul la care reclamantul a fost legal citat a arătat că nu a înțeles să depună la dosar alte acte și nu înțelege să formuleze cereri noi.
3.Prin sentința nr.5247 din data de 14 noiembrie 2013, pronunțată de Tribunalul M. – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul numărul_ s-a respins acțiunea formulată de reclamantul . cu sediul în Orșova, . jud. M. în contradictoriu cu pârâtul P. C. I., domiciliat în Orșova, .. 22, jud. M..
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
Simpla cerere formulată și nedovedită nu poate constitui drept temei pentru chemarea în judecată a unei persoane. Astfel, reclamantul a chemat în judecată pe pârât, fost salariat, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 1855 lei reprezentând contravaloarea unor bunuri nepredate la sculăria unității în momentul în care acesta nu s-a mai prezentat la serviciu.
Prin cererea de chemare în judecată s-a făcut o simplă trimitere la un număr de poziții de pe fișa de inventar ( 1, 4-10, 12-20, 26-27, 29) fără a fi individualizate și fără a se preciza valoarea acestora pentru ca instanța să cunoască exact raporturile reale ce au dat naștere conflictului de interese dintre părți, cu alte cuvine să stabilească adevărul material, și apoi să îl aplice acestor raporturi, astfel stabilite, legea adică norma de drept corespunzătoare. Or, probele sunt tocmai mijloacele prin care instanța poate lua la cunoștință de aceste raporturi fiind indispensabile în soluționarea cauzei. Noțiunea de probă, în sensul dreptului muncii este strâns legată de aceea de sarcină a probei. Sarcina probei în litigiile de muncă revine angajatorului, indiferent dacă acesta este reclamant sau pârât, în posesia sa aflându-se toate documentele emise unilateral de către societate.
Solicitându-se obligarea pârâtului, fost salariat, la plata contravalorii unor obiecte necesare în procesul muncii acestora și care i-au fost predate în perioada 1997-1999, reclamantul s-a mărginit la a constata o lipsă și a stabili o valoare de înlocuire conform unor norme privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, aprobate prin Ordinul MFP nr. 2861/9.10.2009, fără a dovedi însă în mod concret, pentru fiecare obiect lipsă, care este această valoare.
Dincolo de prezumția de culpă a pârâtului, care în calitate de salariat a primit bunuri fără a avea calitatea de gestionar și de răspunderea integrală a acestuia instituită de art. 31 din Legea 22/1969, instanța a apreciat că acțiunea formulată de reclamant nu este întemeiată, acesta nedovedind cuantumul pretențiilor sale. Deși pârâtul a recunoscut faptul că a primit sculele evidențiate în lista de inventar, acesta a contestat valoarea lor și faptul că și le-a însușit, iar pârâta nu a făcut nici un fel de probe sub acest aspect.
Mai mult decât atât, prețul sculelor încredințate pârâtului nu a fost evidențiat nici în fișa de inventar și din nici un act depus la dosar de către reclamant, nu a rezultat valoarea cu care aceste scule au fost înregistrate în evidența contabilă a societății. Reclamantul nu este dispensat să mai administreze probe în dovedirea lui, nici Ordinul 2861/2009 invocat și nici Legea 22/1969 necuprinzând mențiuni exprese în acest sens, modul de stabilire a valorii de înlocuire nefiind totuna cu prețul de cumpărare solicitat.
4.Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul S.C. ȘANTIERUL N. ORȘOVA S.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeieneicie.
Criticile sunt în esență următoarele:
Sentința atacată a fost pronunțată cu nesocotirea probelor administrate în fondul cauzei, invocând astfel motivul prev. de art. 304 pct. 7 și 9 C.pr.civilă:
-Pârâtul P. C. I. a fost angajatul societății în meseria de macaragiu începând cu data de 02.08.1996 până la data de 19.06.2012 când a părăsit unitatea fără a semna fișa de lichidare și să-și predea inventarul primit spre folosință de la societate.
- A fost angajat în baza contractului individual de muncă nr. 4082/14.08.1996.
În ceea ce privește petitul privind plata c.valorii sculelor lipsă în sumă de 1.835 lei – acesta a rămas în evidență cu scule lipsă consemnându-se în nota întocmită în data de 07.08.2012 de la anexa 1, ( ciocan 1,5 kg-1 buc; tarozi M 14- 4 buc, lampă portativă – 1 buc., cheie hexagonală 5 – 1 buc. iar față de lipsa acestora instanța în mod greșit a consemnat „că nu se regăsesc în fișa de inventar nr. 908”.
Se menționează că reclamantul la solicitarea instanței a refuzat să facă dovada că s-a adresat în scris conducerii pentru casarea sculelor sau a unor scule uzate, deteriorate sau necorespunzătoare.
De asemenea, instanța nu a ținut cont de răspunsul formulat de societate în ședința din data de 20.06.2013 invocând greșit „ gradul de uzură”, gradul de amortizare” al sculelor lipsă încălcând legislația în vigoare cu privire la calculul c.val.acestora.
Se invocă prevederile Codului Fiscal – Lg. 571/2003, Titlul VI Taxa pe valoare adăugată, Cap. X, regimul deducerilor, art. 1481, Ajustarea taxei deductibile, al.(1), lit. c)2, Lg. 571/2003 coroborată cu HG 44/2004 privind Codul fiscal.
Se mai arată că deși i s-a solicitat de mai multe ori să vină să-și clarifice situația privind debitul avut către societate, acesta a refuzat societatea solicitându-i predarea sculelor avute spre folosință în inventarul său, sau să achite c.valoarea acestora- nerestituirea sau neplata acestora constituind un prejudiciu adus patrimoniului societății.
În acest sens, se critică faptul că instanța de fond a soluționat greșit acest petit, neținând cont de legislația în vigoare respectiv de Normele privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, aprobate prin Ord. MFP nr. 2.861 din 09.10.2009 și a (Codului Fiscal Lg. 571/2003).
De asemenea, instanța în mod greșit a invocat faptul că prețul sculelor încredințate pârâtului nu au fost evidențiate și că din „ nici un act „ aflat la dosar nu reiese valoarea cu care aceste scule au fost înregistrate în evidența contabilă a societății, dar acest lucru reiese clar din Anexa 1- semnată de șeful sculăriei-.
Față de cele susținute și ținând cont de vinovăția pârâtului de nerestituirea sau neplata c.val. sculelor deținute în inventar se solicită admiterea petitului astfel cum a fost formulat cu obligarea pârâtului la plata sumei 1.835 lei.
Solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate în sensul admiterii petitului astfel cum s-a arătat cu menținerea restului dispozițiilor sentinței.
În drept invocă prev. art.299-304 pct. 8 și 9 și art. 312 C.pr.civilă.
Deși legal citat intimatul pârât P. C. I. nu a formulat întâmpinare.
Recursul este nefondat și se va respinge ca atare pentru considerenttele ce se vor arăta în continuare :
Pârâtul a fost gestionar de fapt, fiind angajat al unei persoane juridice și a avut ca atribuție de serviciu păstrarea bunurilor, respectiv a sculelor primite și care urmau a fi folosite în exercitarea atribuțiilor sale principale de serviciu, respectiv în procesul muncii, având în vedere meseria și funcția sa.
În aceste condiții, pentru gestionari, prin art.25 din Legea 22/1969, derogatoriu de la dreptul comun, s-a instituit o prezumtie de culpa pentru pagubele pe care le-au cauzat în gestiunea lor.
Prezumtia de culpa, în producerea lipsei în gestiune, este o prezumtie relativa care poate fi rasturnata de gestionar prin proba contrara.
În cauză, pârâtul nu a făcut proba contrară, deci nepredarea, respectiv nerestituirea sculelor respective este un fapt dovedit, dar așa cum corect a reținut și prima instanță, numai în limita sculelor pentru care există semnătura de primire a pârâtului în Fișa de inventar, iar nu și a altor scule neevidențiate în această fișă, dar trecute în Notă.
Singura problema care se ridică în speță, așa cum judicios a identificat în rejudecare după casare și prima instanță, se referă la existența, respectiv întinderea prejudiciului, împrejurare de fapt legat de care, sarcina probei aparține exclusiv unității reclamante, potrivit regulilor de drept comun în materia acțiunii patrimoniale reglementată de art. 254 Codul Muncii, raportat la art. 272 Codul Muncii.
Astfel, potrivit disp. art. 254 alin. 1 Codul Muncii, salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.
Salariații nu răspund de pagubele provocate de forța majoră sau de alte cauze neprevăzute care nu puteau fi înlăturate și nici de pagubele care se încadrează în riscul normal al serviciului, conform art. 254 alin. 2 Codul Muncii.
De asemenea, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare, potrivit disp. art. 272 Codul Muncii.
Or, în această privință, în mod corect a stabilit prima instanță faptul că, atâta vreme cât pârâtul a contestat valoarea sculelor respective, predate acestuia spre folosință în anii 1997-1999, deci cu 13-15 ani înainte de încetarea raporturilor de muncă, unitatea trebuia să facă și nu a făcut dovada întinderii reale a prejudiciului, respectiv a pagubei suportate ca urmare a nerestituirii acestor scule.
Pe de altă parte, pârâtul susține faptul că, față de durata mare de timp de la predarea sculelor, acestea s-au decalibrat ori s-au deteriorat. În orice caz, susține și că s-au rătăcit o parte din ele, dar această susținere nu se va primi, având în vedere obligația sa de păstrare.
La dosar, în susținerea existenței și întinderii prejudiciului s-au depus: Fișă de inventar 908 din care nu rezultă valoarea sculelor, ci denumirea acestora, o Notă întocmită de șef sculărie, nedatată, neștampilată de unitate, acesta din urmă fiind singurul document care conține date cu privire la valoarea sculelor respective și total valoare, dar și Nota de lichidare, care conține doar o mențiune privind total valoare scule nepredate.
Or, reproducerea unor valori într-un act întocmit de unitate, respectiv a unei valori totale, fără justificarea efectivă a acelor valori, prin elemente directe sau indirecte, inclusiv contabile, dar raportat și la gradul de uzură, respectiv durata de folosință normată a fiecărei categorii de scule, nu se poate constitui într-o probă directă și suficientă pentru dovedirea existenței concrete, certe a prejudiciului și a întinderii acestuia.
În acest context, apărarea reclamantei potrivit căreia pârâtul nu ar fi întocmit referate, respectiv nu s-ar fi adresat în scris conducerii pentru casarea sculelor sau a unor scule uzate, deteriorate sau necorespunzătoare, nu se va primi, întrucât uzura normală a unor scule în procesul de muncă este un fapt obiectiv, care nu este condiționat de existența sau inexistența referatelor pe care le-ar întocmi angajatul care le are în păstrare, dar și în folosință.
De asemenea, enumerarea unor reguli general valabile, prevăzute chiar prin acte normative, privind stabilirea valorii de înlocuire a bunurilor constatate lipsă în gestiune, interpretarea fie și corectă a acestora, nu țin loc de probe, nu reprezintă în sine o dovadă directă a valorii concrete a sculelor imputate pârâtului, câtă vreme aceste reguli nu apar aplicate în mod efectiv în speță, prin indicarea modului concret de stabilire a valorii fiecărei scule și respectiv prin justificarea fiecărui preț de achiziție al fiecărei scule cu caracteristici și grad de uzură similare celor lipsă în gestiune, deci nepredate unității de către pârât.
Nici în recurs, în condițiile art. 305 Cod procedură civilă, unitatea reclamantă – recurentă în cauză, nu a depus înscrisuri noi, pentru dovedirea pretențiilor formulate în cauză.
În aceste condiții, nu se poate angaja răspunderea patrimonială a pârâtului, întrucât condițiile privind fapta, legătura cu munca, vinovăția, existența prejudiciului și a legăturii de cauzalitate trebuie îndeplinite cumulativ.
Având în vedere aceste considerente, constatând că în cauză nu subzistă cazurile de recurs de modificare invocate de parte și analizate în condițiile de examinare impuse de 3041 cod procedură, nici cazuri de recurs de casare de ordine publică din cele care se pot ridică în orice stare a pricinii și din oficiu de instanță și se pun în dezbaterea părților, potrivit art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, în baza art. 312 alin. 1 teza II cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul S.C. ȘANTIERUL N. ORȘOVA S.A. împotriva sentinței numărul 5247 din data de 14 noiembrie 2013, pronunțată de Tribunalul M. – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul numărul_, în contradictoriu cu pârâtul P. C. I., ca nefondat.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 13 februarie 2014.
Președinte, C. R. | Judecător, T. R. | Judecător, M. L. N. A. |
Grefier, S. C. |
Red.Jud.T.R.
Tehn.I.C./Ex.2/
14.03.14
Jud.Fond/ G. R.
| ← Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 298/2014. Curtea... | Calcul drepturi salariale. Decizia nr. 4161/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
