Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 3255/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3255/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 15-09-2014 în dosarul nr. 8762/95/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 3255
Ședința publică de la 15 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. S.
Judecător M. P.-P.
Grefier A. C.
x.x.x.
Pe rol judecarea apelului declarat de apelantul reclamant P. L. împotriva sentinței civile nr. 1130 din 8 mai 2014, pronunțată de Tribunalul Gorj, Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă . R., având ca obiect contestație decizie de concediere DISJUNGERE DOSAR_ .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul reclamant P. L. personal, lipsind intimata pârâtă . R..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat că apelul a fost declarat și motivat în termen, după care;
Instanța constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra apelului de față.
Apelantul reclamant P. L. a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței în sensul de a i se acorda cele șase salarii compensatorii.
A arătat că în mod greșit i s-a acordat un singur salariu compensatoriu și nu 6 cum este prevăzut în contractul colectiv de muncă.
Au fost invocate dispozițiile art. 67 și 68 din Codul Muncii.
CURTEA
Asupra apelului civil de față :
Prin sentința civilă nr.1130 din 8 mai 2014, pronunțată de Tribunalul Gorj, Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul P. L., împotriva pârâtei .. -R., București.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Reclamantul P. L. a fost angajat al pârâtei .. în funcția de vânzător în baza contractului individual de muncă înregistrat în Registrul General de Evidență al Salariaților sub nr. 5733/18.08.2005.
Prin decizia nr. 139 din 30.04.2013 s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă al salariatului P. L. pe motive care nu țin de persoana salariatului, urmare a desființării postului ocupat de respectivul salariat ca urmare a reorganizării activității societății.
Reclamantul a contestat această decizie susținând că în prezenta cauză este vorba despre o concediere colectivă și nu una individuală că decizia este nelegală, fiind emisă cu încălcarea dispozițiilor contractului colectiv de muncă cuprinse în art. III 4.2. alin.4, care dispun că persoanele care urmează a fi concediate vor beneficia de un preaviz de 20 de zile lucrătoare și de compensații bănești de minimum șase salarii brute lunare.
Pe de altă parte a susținut reclamantul că decizia contestată nu respectă condițiile obligatorii de a cuprinde criteriile avute în vedere potrivit contractului colectiv de muncă, pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere și lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariatul poate să opteze pentru a ocupa un loc vacant compatibil cu pregătirea sa profesională sau după caz, după capacitatea sa de muncă.
Prin precizarea formulată la termenul de judecată din data de 05.12.2013, reclamantul a solicitat anularea parțială a acesteia, respectiv a articolului 3 și obligarea pârâtei la plata celor șase salarii brute compensatorii, actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală de la momentul plății efective, cu cheltuieli de judecată.
Pe de altă parte, societatea pârâtă s-a apărat arătând că în prezenta cauză nu este vorba despre o concediere colectivă ci despre o concediere individuală și că măsura restructurării și concedierii reclamantului îndeplinește în totalitate condițiile de legalitate impuse de art. 65 din Codul Muncii, desființarea locurilor de muncă fiind efectivă și având o cauză reală și serioasă prezentând un caracter obiectiv impusă de dificultăți economice și de reorganizarea societății, independent de culpa societății și fiind impusă de necesități evidente privind eficientizarea activității iar în ceea ce privește lista posturilor vacante existente la data de 14.05.2014 compatibile cu pregătirea profesională, aceasta a fost adusă la cunoștința fiecăruia dintre angajați.
Însă, foștii salariați au comunicat că nu doresc din motive personale să continue activitatea în cadrul SDC Plopșoru, având în vedere predarea stației spre administrare privată.
A mai apărat că, deși nu se încadrează în categoria concedierilor colective, societatea și-a îndeplinit mai mult decât obligațiile legale care îi reveneau tocmai în ideea sprijinirii angajaților și minimizării consecințelor reorganizării.
Instanța a reținut că potrivit art. 68 din Codul Muncii” prin concediere colectivă se înțelege concedierea, într-o perioadă de 30 de zile calendaristice, din unul sau mai multe motive care nu țin de persoana salariatului, a unui număr de cel puțin 30 de salariați, dacă angajatorul care disponibilizează are încadrați cel puțin 300 de salariați. "
Prin Hotărârea nr.47 din 30.04.2013 a Administratorului Unic al S.C. Lukoil România S.R.L., având în vedere necesitatea reducerii cheltuielilor și în scopul optimizării schemei de personal și statului de funcțiuni ale S.C. Lukoil România S.R.L. s-a hotărât începând cu data de 16.05.2013 desființarea postului de șef agenție comercială și a șase posturi de vânzători din structura de personal al SDC Plopșoru S.C. Lukoil România S.R.L. și pe cale de consecință rezilierea contractelor individuale de muncă ale angajaților în conformitate cu dispozițiile art. 65 alin.1 din Codul Muncii.
S-a apreciat de către instanță că în cauză s-a avut în vedere de către angajator interesul său legitim dictat de nevoia eficientizării activității, concedierea reprezentând singura soluție. Este respectată condiția de legalitate impusă de lege ca desființarea locului de muncă să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă așa cum prevăd dispozițiile art. 65 alin.2 din Codul Muncii.
Desființarea este astfel efectivă atunci când locul de muncă este suprimat din structura angajatorului, când nu se mai regăsește în organigrama acesteia ori în statul de funcții.
Astfel, măsura de reorganizare și restructurare a fost reala și serioasa, posturile salariaților contestatori fiind suprimate din structura angajatorului, in sensul desființării totale a postului ocupat de către aceștia.
De altfel, chiar din foaia colectivă de prezență pentru luna mai 2013 rezultă că toți salariații de la punctul de lucru Plopșoru se aflau în preaviz.
Desființarea posturilor are o cauza reală, prezentând un caracter obiectiv, impusă de dificultăți economice și de reorganizarea societății, independent de culpa societății și fiind impusă de necesități evidente privind eficientizarea activității.
Unitatea pârâtă a făcut dovada că măsura a fost reală și serioasă prin depunerea ca probă, a Contractului cadru pentru operarea stațiilor de distribuție carburanți din rețeaua Lukoil nr._/23.04.2013 care vizează stația de distribuție carburanți din ., județul Gorj, locul de muncă al foștilor salariați iar prin adresa nr.6573/15.05.2013 i s-a adus la cunoștință lista posturilor vacante existente la data de 14.05.2013 compatibile cu pregătirea profesională a acestuia.
Instanța a reținut, de asemenea, că reclamantul a contestat doar felul concedierii ca fiind colectivă și nu individuală și nu concedierea în sine, fapt pentru care nu s-a mai analizat decizia sub aspectul măsurii concedierii ci doar sub aspectul felului concedierii, aspect ce a fost analizat.
În ceea ce privește precizarea reclamantului potrivit căreia a solicitat șase salarii compensatorii și nu unul, instanța a apreciat că în mod corect unitatea pârâtă a acordat fostului angajator un singur salariu întrucât în cauză s-a stabilit că se află în prezența unei concedieri individuale și nu colectivă.
Potrivit art. III 4.2. punctul 4 din Contractul Colectiv de Muncă al S.C. Lukoil România S.R.L.” persoanele care urmează a fi concediate vor beneficia de un preaviz de 20 de zile lucrătoare și de compensații bănești de minimum șase salarii brute lunare”.(f.11), deci în situația unei concedieri colective, însă cum în cauză s-a stabilit că a avut loc o concediere individuală în mod corect unitatea pârâtă a acordat o compensație egală cu un salariu lunar de bază al respectivului angajat.
Față de aceste considerente, instanța a apreciat că au fost respectate întrutotul dispozițiile legale în materie, motiv pentru care a respins contestația formulată de către reclamantul P. L. împotriva pârâtei .. România.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul P. L., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului, reclamantul a arătat că în mod greșit instanța de fond a dispus respingerea acțiuni precizate, motivând că această disponibilizare a fost una reală și serioasă, datorată dificultăților economice cu care s-a confruntat societatea, deși la solicitările repetate ale instanței către pârâtă, să comunice cifra de afaceri, din care să se poată observa dacă societatea a înregistrat pierderi sau s-a aflat într-o altă situație neimputabilă acesteia, pârâta a găsit de fiecare dată o altă explicație.
La solicitarea instanței, pârâta nu a comunicat și concedierile efectuate înainte cu 30 zile înainte de concedierea sa, deoarece legiuitorul ia în calcul doar concedierea pe parcursul a treizeci de zile calendaristice, fără a face mențiunea dacă de la data concedierii în următoarele 30 de zile, fiind posibil ca acest termen să fie și unul de regresiune. Din aceste motive, consideră reclamantul că instanța de fond,în mod eronat, a consemnat că pârâta și-a îndeplinit obligația de comunicare impusă în sarcina ei, pronunțându-se pe baza unui probatoriu insuficient.
De asemenea, în lipsa unui bilanț contabil, atât pe anul 2012, cât și pe anul 2013, pentru a exista în cauză un element de comparație, este imposibil de stabilit dacă reorganizarea invocata de pârâtă este într-adevăr una serioasă și reală, sau acest motiv este invocat, tocmai pentru a se sustrage de la îndeplinirea unei obligații contractuale.
De asemenea, ținând cont că la data concedierii sale, bilanțul contabil
existent era cel de pe anul 2012, soluția de concediere este total nejustificată,
deoarece, comparativ cu anul 2011, în anul 2012, compania a înregistrat o creștere
economică de 15%, cu o cifră de afaceri de 6._, comparativ cu o cifra
de afaceri de 5._, înregistrată în anul 2011. La data de 30.04.2013, data
concedierii, pârâta era în imposibilitatea de a a-și da seama dacă este pe profit
sau nu, ținând cont de împrejurarea, că așa cum a declarat motivat instanței
bilanțul nu putea fi făcut decât după luna mai, concedierea sa fiind
astfel lipsită de temei în luna aprilie. Din aceste considerente, neexistând toate
datele care pot face dovada unei concedieri colective sau individuale, instanța nu
putea reține fără dubiu felul concedierii, fiind necesar ca în cauză probatoriul depus
de pârâtă să înlăture orice dubiu, cu atât mai mult cu cât cifra de afaceri din 2008
până în 2012 a fost în continuă creștere și compania a prosperat economic, astfel
încât, examinând creșterea economică din anul 2012, la începutul anul 2013 era
nejustificată restructurarea companiei din considerente economice, invocarea acestui motiv, fiind, numai, o modalitate prin care pârâta încearcă să se eschiveze, în mod voit, de la plata salariilor compensatorii.
De asemenea, împrejurarea ca a pus la dispoziție o listă cu alte posturi vacante, existente la acel moment, este lipsită total de relevanță, atât timp cât acceptarea acestor oferte era mai degrabă imposibilă față de angajați, vizând posturi aflate la o distanță foarte mare de domiciliu.
A menționat de asemenea, că instanța de fond nu a avut în vedere la pronunțarea sentinței atacate modalitatea pe care a folosit-o pârâta, când a făcut afirmația că „foștii salariați au comunicat că nu doresc din motive personale să continue activitatea „..având în vedere predarea stației spre administrare privată, rațiunea pentru care pârâta a făcut această solicitare contestatorului, fiind de natură a-1 obliga pe acesta să își dea demisia, situație în care pârâta nu mai era obligată să-i
plătească șomajul, iar noul angajator după numai câteva luni îl disponibiliza, fără
nici o obligație.
Reclamantul solicită admiterea apelului, casarea sentinței atacată și pe fond admiterea contestației.
În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.466 NCPC.
Curtea, analizând sentința prin prisma criticilor invocate în apel, a apărărilor formulate, a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, constată că apelul este nefondat și îl va respinge pentru următoarele considerente:
Prin motivele de apel apelantul reclamant a invocat pe de-o parte critici care vizează măsura concedierii dispusă prin decizia 139/30.04.2013, iar pe de altă parte critici care vizează felul concedierii și subsecvent acestor din urmă critici a criticat neacordarea celor șase salarii compensatorii.
Criticile care vizează măsura concedierii sunt inadmisibile, pentru considerentele ce succed:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, sub nr._, reclamantul P. L. a chemat în judecată pârâta .., formulând contestație împotriva deciziei nr. 139 din 30.04.2013 prin care s-a dispus încetarea contractului de muncă încheiat pe durată nedeterminată, solicitând admiterea contestației, obligarea pârâtei la plata unei compensații egale cu minim șase salarii brute lunare, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, a arătat că a fost salariatul pârâtei așa cum rezultă din contractul individual de muncă și actele adiționale aferente acestuia, pe durată nedeterminată, iar la data de 30.04.2013, pârâta prin decizia mai sus indicată a dispus concedierea colectivă..
A solicitat anularea deciziei de concediere și obligarea pârâtei la plata unei compensații egale cu minim șase salarii brute lunare.
Ulterior, la termenul de judecată din data de 05.12.2013, reclamantul a depus o precizare la acțiune ( fila 5 dosar fond ) prin care a solicitat anularea parțială a deciziei de concediere, respectiv a articolului 3 și obligarea pârâtei la plata celor șase salarii brute compensatorii, actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală de la momentul plății efective, cu cheltuieli de judecată.
Față de investirea făcută prin precizarea de acțiune, prima instanță a examinat cauza și implicit s-a pronunțat, numai prin prisma pretențiilor formulate de reclamant prin precizarea de acțiune, respectând astfel principiul disponibilității părților în procesul civil prevăzut de art. 9 Cod procedură civilă.
Așadar, prima instanță nu a analizat pe fond aspectele legate de măsura concedierii întrucât nu a fost investită în acest sens de reclamant, așa încât criticile vizând măsura concedieri nu pot fi invocate pentru prima dată în apel, situație în care acestea sunt inadmisibile și urmează a fi respinse ca atare.
Criticile referitoare la felul concedierii și cuantumul compensației acordată reclamantului, sunt nefondate.
Potrivit art. 68 (1) din Codul munci „Prin concediere colectivă se înțelege concedierea, într-o perioadă de 30 de zile calendaristice, din unul sau mai multe motive care nu țin de persoana salariatului, a unui număr de: a) cel puțin 10 salariați, dacă angajatorul care disponibilizează are încadrați mai mult de 20 de salariați și mai puțin de 100 de salariați; b) cel puțin 10% din salariați, dacă angajatorul care disponibilizează are încadrați cel puțin 100 de salariați, dar mai puțin de 300 de salariați; c) cel puțin 30 de salariați, dacă angajatorul care disponibilizează are încadrați cel puțin 300 de salariați”.
Intimata pârâtă . R. are un număr de peste 3000 de salariați, astfel că, în analizarea aspectelor ce țin de felul concedierii, Curtea ca și instanța de fond, se va raporta la prevederile art. 68 alin. 1 lit. c) din Codul muncii.
Or, potrivit acestui text de lege concedierea este colectivă dacă, într-o perioadă de 30 de zile calendaristice angajatorul disponibilizează cel puțin 30 de salariați, din unul sau mai multe motive care nu țin de persoana salariatului.
Concedierea reclamantului a avut la bază Hotărârea Administratorului Unic nr.47/30.04.2013, așa cum se menționează în mod expres în preambulul deciziei nr. 139/30.04.2013.
Prin această hotărâre, având în vedere necesitatea reducerii cheltuielilor și în scopul optimizării schemei de personal și statului de funcțiuni ale S.C. Lukoil România S.R.L., s-a hotărât desființarea postului de șef agenție comercială și a șase posturi de vânzători din structura de personal al SDC Plopșoru S.C. Lukoil România S.R.L, începând cu data de 16.05.2013 și pe cale de consecință rezilierea contractelor individuale de muncă ale angajaților în conformitate cu dispozițiile art. 65 alin.1 din Codul Muncii.
Față de numărul de salariați disponibilizați, Curtea reține că în speță nu a avut loc o concediere colectivă, deoarece au fost disponibilizați 7 salariați dintr-un număr total de peste 3000 salariați, art. 68 alin. 1 lit c) prevăzând expres că, pentru a fi vorba de o concediere colectivă trebuie disponibilizați cel puțin 30 de salariați.
Nu s-au făcut nici un fel de dovezi din care să rezulte că în perioada de 30 de zile calendaristice de la data concedierii reclamantului s-au făcut alte concedieri ( în afara celor 7 persoane concediate în baza Hotărârii Administratorului Unic nr.47/30.04.2013 ), mai mult, prin relațiile înaintate Tribunalului Gorj cu adresa din 03. 04. 2014, intimata pârâtă . R. a comunicat că începând cu luna mai 2013 au fost disponibilizați numai cei 7 salariați de la stația de distribuție SDC Plopșoru, astfel încât susținerea apelantului cu privire la acest aspect este nefondată.
Susținerile apelantului reclamant referitoare la necesitatea depunerii bilanțului contabil pe anul 2012 și 2013 pentru a se demonstra creșterea economică înregistrată în acești ani, implicit pentru a se dovedi că nu se justifica restructurarea companiei, sunt lipsite de relevanță juridică în condițiile în care, instanța nu poate să cenzureze modalitatea în care s-a dispus măsura concedierii, nefiind investită în acest sens.
Așadar, în cauza de față a avut loc o concediere individuală și nu o concediere colectivă, situație în care nu sunt aplicabile prevederile art. III 4.2. punctul 4 din Contractul Colectiv de Muncă al S.C. Lukoil România S.R.L.
Potrivit textului citat „ Persoanele care urmează a fi concediate vor beneficia de un preaviz de 20 de zile lucrătoare și de compensații bănești de minimum șase salarii brute lunare”(fila 48 verso dosar fond).
Prin urmare, potrivit contractului colectiv de muncă compensația de minimum șase salarii brute lunare se acordă de unitatea pârâtă numai în situația unei concedieri colective, nu și în cazul unei concedieri individuale.
Cum în cauză s-a stabilit că a avut loc o concediere individuală, în mod corect unitatea pârâtă a acordat apelantului reclamant o compensație egală cu un salariu lunar de bază al acestuia.
Sentința este legală și temeinică..
Pentru considerentele expuse, apelul declarat de reclamant este nefondat și în baza art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul reclamant P. L. domiciliat în comuna Brănești, ., împotriva sentinței civile nr. 1130 din 8 mai 2014, pronunțată de Tribunalul Gorj, Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă . R., cu sediul în București, .. 6.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Septembrie 2014.
Președinte, C. S. | Judecător, M. P.-P. | |
Grefier, A. C. |
Red.jud.C.S.
Tehn.MC/4 ex.
Data red.30.09.2014
j.f. T. M.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 682/2014.... → |
|---|
