Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 3520/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3520/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 25-09-2014 în dosarul nr. 190/104/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 3520/2014
Ședința publică de la 25 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE F. D.
Judecător I. V.
Grefier N. D.
x.x.x.x
Pe rol, judecarea apelului declarat de apelanta reclamantă L. R. C., împotriva sentinței civile nr.525 din data de 28 aprilie 2014, pronunțată de Tribunalul O., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă DIRECȚIA DE S. PUBLICĂ O., având ca obiect drepturi bănești .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelanta reclamantă L. R. C., reprezentată de avocat L. C., cu împuternicire avocațială la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat: apelul a fost declarat, motivat în termen legal, a fost depusă întâmpinare, după care,
Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat instanța constatând cauza în stare de judecată a acordat cuvântul părți prezente pentru a pune concluzii asupra apelului de față.
Avocat L. C. pentru apelanta reclamantă L. R. C., față de motivele invocate în scris pe care le a dezvoltat oral, a pus concluzii de admiterea apelului și casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra apelului civil de față.
Tribunalul O. prin sentința civilă nr.525 de la 28 aprilie 2014 a admis excepția inadmisibilității.
A respins acțiunea formulată de reclamanta L. R. C., domiciliată în comuna Milcov, ., județul O., în contradictoriu cu pârâta Direcția de S. Publică O., cu sediul în localitatea Slatina, .-11, județul O., ca inadmisibilă.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut următoarele:
În temeiul art.248 NCPC instanța a analizat cu prioritate excepția inadmisibilității, acțiunii pentru lipsa parcurgerii procedurii prealabile, față de care s-a constatat următoarele:
Prin dispoziția nr.10/02.03.2011 pârâta a dispus reîncadrarea personalului din cadrul DSP O., între care se regăsește, încadrată pe funcția de medic, clasa 78, gradația 4 și salariul în cuantum de 3043 lei, reclamanta fiind încunoștințată de aceasta prin adresa nr.1952/05.04.2011.
Legiuitorul a prevăzut o procedură prealabilă care trebuie urmată în situația în care beneficiarii reîncadrărilor sunt nemulțumiți de stabilirea salariilor de baza, care potrivit art.7 din legea 285/2010, în vigoare la data promovării prezentei acțiuni, constă în formularea contestațiilor împotriva deciziilor de reîncadrare prin care s-au stabilit și salariile de bază, care intră în sfera de competență a ordonatorilor de credite, contestație care poate fi depusa in termen de 5 zile de la data luării la cunoștință a actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la sediul ordonatorului de credite.
De asemenea, potrivit dispozițiilor alin.3 din același text de lege, s-a stabilit că ordonatorii de credite soluționează contestațiile in termen de 10 zile, iar împotriva masurilor dispuse potrivit prevederilor alin.(1) persoana nemulțumita se poate adresa instanței de contencios administrativ sau, după caz, instanței judecătorești competente potrivit legii, in termen de 30 de zile de la data comunicării soluționării contestației.
Din înscrisurile depuse la dosarul de fond se reține că reclamanta a fost încadrata în temeiul Legii 285/2010 prin dispoziția atașată la dosar, dispoziție pe care aceasta nu a contestat-o, nefiind urmata procedura prealabilă prevăzuta de lege.
Or, din cele mai sus precizate s-a constatat că instanța poate fi sesizată numai cu o contestație împotriva măsurilor dispuse de ordonator prin care a soluționat contestația formulată de persoanele nemulțumite de stabilirea salariilor, procedură pe care reclamanta nu a urmat-o în prezenta cauză, înțelegând să solicite direct în fața instanței, recalcularea salariului.
Așadar, nefiind urmata această procedură, o acțiune prin care s-a solicitat direct în fața instanței recalcularea salariului, fără a se urma procedura mai sus arătata este inadmisibilă.
Apărarea reclamantei in sensul ca nu a urmat procedura si nu a contestat dispoziția de reîncadrare, întrucât acest act nu i-a fost comunicat, nu a putut fi primita în acțiunea având ca obiect pretenții, cerere a cărei temeinicie nu poate fi analizata decât prin prisma legalității actului necontestat, pretențiile bănești decurgând din recalcularea salariului având un caracter subsidiar in raport cu contestația având ca obiect decizia de reîncadrare verificata de ordonatorul de credite prin soluționarea unei contestații..
Astfel, in cauza de fata, nu poate fi analizata pe cale incidentala legalitatea si temeinicia deciziei emise in condițiile Legii 285/2010, o astfel de analiza fiind apta de a fi realizata numai pe cale principala . un atare obiect.
O eventuală necomunicare a deciziei de reîncadrare nu scutește persoana nemulțumită de urmarea procedurii prealabile, in așa fel încât sa facă posibila formularea directa a unei acțiuni in pretenții bănești, fiind o apărare eficienta in înlăturarea unei eventuale excepții a tardivității contestației, iar nu a excepției inadmisibilității acțiunii in pretenții.
Astfel, in cauza de fata, nu poate fi analizata pe cale incidentala legalitatea si temeinicia deciziei emise in condițiile Legii 285/2010, o astfel de analiza fiind apta de a fi realizata numai pe cale principala . un atare obiect.
Instituirea unui proceduri prealabile este conformă și cu dispozițiile art. 6 CEDO potrivi cu care dreptul de acces la justiție, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil, trebuie să fie efectiv și util.
În jurisprudența sa, Curtea EDO, a stabilit că dreptul de acces la un tribunal nu este unul absolut și poate fi limitat, statele având în acest domeniu o anumită marjă de apreciere. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut prin Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunțată în Cauza Golder contra Regatului Unit al Marii Britanii, că dreptul la instanță nu este un drept absolut, statele fiind libere să stabilească condiționări ale acestuia, fără însă să aducă atingere substanței dreptului.
În acest sens, s-a mai decis că o limitare admisibilă în opinia Curții o constituie procedurile prealabile sesizării instanței. Curtea a menționat că art. 6 alin.1 nu poate fi interpretat în sensul că ar interzice statelor impunerea parcurgerii, anterior sesizării instanței, a unor proceduri derulate în fața unor organe administrative sau jurisdicționale care nu satisfac cerințele pe care Convenția le impune unui tribunal. Esențial este să fie respectate celelalte cerințe cuprinse în art. 6 din CEDO privind dreptul la un proces echitabil (CEDO, 23 iunie 1981 Le Compte, V. leuven .>c. Belgiei)
În această ordine de idei, prin decizia nr. 1/1994 a Plenului Curții Constituționale, privind liberul acces la justiție al persoanelor în apărarea drepturilor, libertăților și intereselor lor legitime, publicată în: Monitorul Oficial Nr. 69 din 16 martie 1994, s-au decis următoarele: „Liberul acces la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiția se înfăptuiește. De aceea, în legătură cu cea de-a doua problemă, referitoare la compatibilitatea unor proceduri speciale sau a particularităților procedurale pentru exercitarea drepturilor procesuale ale părților cu principiul liberului acces la justiție, Curtea Constituțională consideră că este de competența exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești.
Este, de astfel, o soluție care rezultă în mod categoric din dispozițiile art. 125 alin. (3) din Constituție, potrivit cărora "competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege" și ale art. 128 în conformitate cu care "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii". Judecătorul "spune dreptul" pentru soluționarea unui litigiu, dar numai în formele și în condițiile procedurale instituite de lege. Pe cale de consecință, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, ca și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri, în formele și în modalitățile instituite de lege. De aceea, regula art. 21 alin. (2) din Constituție, potrivit căreia nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiție, are ca semnificație faptul că legiuitorul nu poate exclude de la exercițiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit nici o categorie sau grup social”
Or, parcurgerea procedurii prealabile de examinare a deciziei de reîncadrare emisa de angajator in fata ordonatorului de credite, chiar fără caracter jurisdicțional, este prevăzută de lege, fiind deci obligatorie, urmând ca împotriva masurilor dispuse, persoana nemulțumita sa se poate adresa instanței de contencios administrativ sau, după caz, instanței judecătorești competente potrivit legii, in termen de 30 de zile de la data comunicării soluționării contestației,(în acest sens pronunțându-de și Curtea de Apel C. în dosar nr._ și_ ).
In aceste condiții, orice discuție legata de termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. c Codul Muncii, privind plata unor drepturi salariale neacordate, nu are obiect, având in vedere si faptul ca termenul de contestare de 30 de zile prevăzut in legea salarizării este compatibil cu cel prevăzut in art. 268 alin. 1 lit. a Codul Muncii, privind contestarea deciziei unilaterale a angajatorului emisa in executarea contractului de munca.
Prin urmare cele doua termene si proceduri sunt diferite, nu se exclud, ci se completează, iar potrivit dispozițiilor art. art. 278 alin. 1 Codul Muncii, dispozițiile codului se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii, în speță cu dispozițiile legii 285/2010, act normativ care a stat la baza reîncadrării reclamantei.
Pentru toate cele expuse instanța a admis excepția inadmisibilității și a respins acțiunea ca inadmisibilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel L. R. C. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea a arătat că instanța de fond, așa cum rezultă din considerentele hotărârii, nu a analizat toate susținerile sale folosite în apărare, care vizau această excepție, deși ele au fost susținute oral, în faza judecății și au fost cuprinse și în concluziile depuse la dosarul cauzei.
Solicită să se observe că în analizarea acestei excepții, instanța de fond acordă maximă atenție susținerilor intimatei-pârâte, de care se ocupa pe parcursul a două pagini ale hotărârii în timp ce despre apărările sale, vizând excepția inadmisibilității, le acordă doar 6 rânduri (apg.6, alin.4 din sentință) care fac referire doar la unul dintre motivele invocate (necomunicarea dispoziției 10/2011) alegând să ignore celelalte apărări invocate și anume: lipsa de interes în atacarea acestei dispoziții și impunerea temeiului legal al acțiunii.
Consideră, așadar, ca in soluția pronunțata, nu s-au avut in vedere apărările sale, omițând sa amintească si pe celelalte, susținute si cuprinse, de altfel, atât in Răspunsul la întâmpinare cât si in Concluziile depuse la dosarul cauzei.
Prin aceasta consideră ca instanța de fond i-a lezat dreptul la apărare, pentru ca, pe de o parte, a omis sa analizeze toate capetele apărării sale care vizau excepția inadmisibilității, așa cum a fost ea invocată de către intimata parată, iar pe de alta parte nu si-a motivat această respingere.
- In primul rând ca această Dispoziție nr. 10/2011 nu i-a fost comunicată, fapt care reiese în mod fără echivoc, si din lipsa dovezii comunicării ei către salariați, ei neavând cunoștința
Susține că au fost chemați la Resurse umane doar când au semnat CIM, act pe care l-au semnat ca si personal contractual.
Potrivit prevederilor art.7 din Legea 285/2010, invocate de către intimata-pârâtă in susținerea excepției sale, termenul de contestație, la ordonatorii de credite, a actului administrativ, este de 5 zile si el curge de la data luării la cunoștința a actului administrativ. Ori, așa cum se poate constata, intimata parata nu a făcut dovada comunicării, către ea, a acestui act pe care are pretenția sa-1 fi contestat în termen.
-In al doilea rând, invocă lipsa de interes în contestarea Dispoziției nr.10/02.03.2011 întrucât aceasta îi era net favorabilă, din punct de vedere financiar întrucât, prin schimbarea încadrării sale din funcționar public in personal contractual, urma să i se mărească salariu, bine știut fiind că medici cu funcție similara cu a sa, ca personal contractual, aveau salarii mai mari decât ea, care are activitate, până la acea dată, ca și funcționar public.
Pentru a fi contestat acel act administrativ, Dispoziția 10/2011, trebuia să fie nemulțumită de măsurile dispuse prin acesta ori, potrivit conținutului său, acest act îi este favorabil. Mai mult, prin adresa 5544/13.10.2010 a Ministerului Sănătății-Direcția organizare și politic salariale, urmare acestei Dispoziții nr.10/2010, funcționarii publici care au fost încadrați ca personal contractual, urma să primească, în ianuarie 2010, drepturi salariale la nivelul salariului personalului contractual similar,existent in unitate.
Mai arată că nu a contestat aceasta Dispoziție, pe de o parte pentru ca nu i s-a comunicat iar pe de alta parte pentru ca, având cunoștința despre diferențele salariale existente intre personalul contractual si funcționarii publici, era conștientă (având in vedere situația bugetara) ca nu putea să obțină, de la începutul încadrării ca si personal contractual, un salariu identic cu cel al altui medic care ocupa o funcție similara, diferența dintre salariile lor fiind foarte mare.
De altfel, prin adresa nr.1686/27.03.2014, de răspuns la o sesizare a unei alte colege aflate in situație similara cu a sa, Ministerul Sănătății-Serviciul Politici de organizare a sistemului de sănătate îi precizează, el însuși, ca salariații care au fost încadrați ca personal contractual nu puteau obține, de la început, salariul identic cu cel al personalului contractual existent, pe funcții similare, având în vedere legislația salariala, aplicabila acelui moment.
Având in vedere aceste aspecte, a considerat ca, o data cu modificările anuale ale legii salarizării, vor ajunge să obțină un salariu egal cu drepturile salariale, ale personalului aflat pe funcții similare care a activat, mereu, ca si personal contractual, susținând examinările impuse de angajator.
In concluzie, având in vedere ca prin Dispoziția nr.l0/02.03.11 i s-a modificat natura contractului de muncă, adică, din funcționar public a devenit personal contractual, situație care-i era favorabilă, din punct de vedere financiar, invocă lipsa de interes în contestarea acestei dispoziții și ca urmare solicită respingerea excepției inadmisibilității.
Consideră ca soluția instanței este nelegala pentru ca, prin admiterea excepției inadmisibili îi impune temeiul legal al acțiunii sale ca fiind Legea 285/2010 care obliga la respectarea unei proceduri prealabile deși a insistat in apărările sale ca temeiul legal al acțiunii art.268, pct.l, lit.c) din codul muncii, caz in care nici nu ar fi fost competenta sa judece acest litigiu, el fiind de natura contenciosului-administrativ.
Natura contractului său actual de munca determina ca orice litigiu in legătură cu încheierea, negocierea, încetarea, etc. acestuia sa fie supus jurisdicției muncii, legislației prevăzute de codul muncii si nu contenciosului administrativ, cum eronat a îndrumat-o pârâta.
Ca atare, având în vedere ca obiectul cererii sale de chemare în judecata este dreptul său la veniturile salariale neacordate conform muncii depuse, la o salarizare corecta, cu respectarea principiului egalității în drepturi (salarii egale pentru funcții egale), consideră ca acțiunea este admisibila, ca este un litigiu de munca, fără obligarea respectării vreunei proceduri prealabile, în afara celei impuse de noul cod de procedura civila si de legea medierii, procedura pe care a respectat-o dar căreia, parata nu i-a dat curs.
Calitatea sa de personal contractual, care își desfășoară activitatea în baza prevederilor unui CIM si ale Codului muncii, determina, în mod fără echivoc, natura prezentului litigiu pentru ca prin acțiunea prezenta, a solicitat obligarea paratei la plata unor drepturi salariale, având în vedere principiul negocierii salariului.
In sprijinul celor susținute mai sus invocă si prevederile:
- art.38 Codul muncii: „salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate”.
-art. 11 din codul muncii: „Clauzele contractului individual de muncă nu pot conține prevederi contrare sau drepturi sub nivelul minim stabilit prin acte normative ori prin contracte colective de muncă."
-potrivit reglementarilor Ordinului 77/2011 privind Normele de aplicare a Legii 285/2010, drepturile mele salariale trebuia sa respecte cuantumul salariilor in plata, la data încadrării sale ca personal contractual, pentru funcții similare:
Invocă, in sprijinul celor susținute, practica judecătoreasca, atât a Tribunalului O. cât și a Curții de Apel, in litigii similare, litigii in care a fost respinsa această excepție, legea nesuportând nicio modificare de la data acelor pronunțări, modificare care sa justifice o soluție contrara celor pronunțate până acum.
In concluzie, solicită admiterea apelului, așa cum a fost formulat si casarea sentinței cu trimiterea spre rejudecare, cu cheltuieli de judecata.
In drept, invocă prevederile art.466 si urm.din NCPC.
Legal citată intimata Direcția de S. Publică O., la data de 30.06.2014, a depus întâmpinare solicitând respingerea apelului și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală.
Arată că soluția pronunțata de instanța de fond este temeinica si legală.
Consideră că prima instanța in mod corect a reținut in temeiul art. 248 N.C.P.C. analiza cu prioritate a excepției inadmisibilității acțiunii, pentru lipsa parcurgerii procedurale prealabile, față de care a constatat următoarele:
- prin dispoziția nr.10/02.03.2011, s-a procedat la reîncadrarea personalului Direcției Sanitare de S. Publică O., reclamanta fiind trecută în clasa funcționarilor publici în cea a personalului plătit din fonduri publice, fiind încunoștințată de acesta prin adresa nr.1959/05.04.2011.
Dispoziția nr. 10/02.03.2011 de reîncadrare a reclamantei din categoria funcționarilor publici in cea de personal contractual a fost emisa in baza Legii nr. 285/2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice si este temeiul legal al acțiunii, iar faptul ca reclamanta-apelanta contesta acest fapt este netemeinic.
Faptul ca apelanta-reclamanta invoca dispozițiile Legii nr. 53/2003, cu modificări si completări, in sensul ca își poate valorifica un drept înăuntrul termenului de 3 ani de la data semnării contractului individual de muncă în care intervin prevederile Legii speciale, respectiv Legea nr.285/2010, care se referă strict la reîncadrarea salarială începând cu 01.01.2011 și care se aplică prioritar.
În opinia sa Legea nr.330/2009 invocată de reclamantă este inaplicabilă în speță și pentru următoarele: art.30 din legea nr.330/2009, invocată de reclamantă se referă la reîncadrarea personalului începând cu data de 01 ianuarie 2010. Potrivit alin. (3) al acestui articol: „Reîncadrarea personalului se face corespunzător transelor de vechime in munca si pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului si treptei profesionale avute in luna decembrie 2009." Ori drepturile bănești pretinse de reclamanta-apelanta sunt cu începere de la data de 01.01.2011;
Apreciază ca nu exista motive pentru trimiterea cauzei spre rejudecare, solicită respingerea apelului declarat, menținerea soluției instanței de fond ca fiind temeinica si legala.
In drept, invocă dispoz. art. 471 N.C.P.C, Legea nr. 285/2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, O.M.S. nr. 1078/2010.
In dovedire, înțelege sa se folosească de înscrisurile existente la dosarul cauzei.
Solicitam judecata si in lipsa, potrivit art. 411 alin. (1) pct. 2 N.C.P.C.
Apelul este nefondat.
Hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente în cauză, fără a fi susceptibilă de desființare sau schimbare prin prisma dispozițiilor artt.480 și următoarele Cod procedură civilă.
Dispozițiile art 248 N.C.P.C.,conform cu care se realizează analiza cu prioritate a excepției inadmisibilității acțiunii, pentru lipsa parcurgerii procedurale prealabile, au fost corect și legal aplicate de către instanța de fond.
Prin dispoziția nr.10/02.03.2011, s-a procedat la reîncadrarea personalului Direcției Sanitare de S. Publică O., reclamanta fiind trecută în clasa funcționarilor publici în cea a personalului plătit din fonduri publice, fiind încunoștințată de acesta prin adresa nr.1959/05.04.2011.
Este nefondată susținerea reclamantei-apelante în sensul că dispoziția nr. 10/2011 nu i-a fost comunicată,având în vedere faptul că, din actele dosarului rezultă că a fost emisă si o adresă de înaintare a acesteia, respectiv adresa nr. 1959/05.04.2011, existentă la dosarul cauzei.
În speță,temeiul legal al acțiunii este Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice si nu Legea nr. 330/2009.
Dispozițiile legii nr. 330/2009 nu pot fi aplicate situației apelantei-reclamante deoarece aceasta nu se mai găsește sub incidența acestei legi in valorificarea pretinselor drepturi salariale.
apelanta-reclamanta solicita drepturi bănești stabilite si calculate pe o perioada anterioara de 3 ani de la data introducerii acțiunii in justiție, respectiv de la 27.01.2014 (data introducerii acțiunii introductive la instanța). In acest context, le este peste putere de a înțelege de ce reclamanta își întemeiază acțiunea pe prevederile Legii nr. 330/2009 (abrogata), in situația in care solicita drepturi bănești începând de la nivelul anului 2011.
Motivele de apel formulate de aceasta sunt netemeinice si nelegale și in ceea ce privește actul administrativ contestat ( dispoziția nr. 10/2011), cat si privitor la încadrarea salariala,clasele, gradațiile etc.
Parcurgerea procedurii prealabile de examinare a deciziei de reîncadrare emisa de angajator in fata ordonatorului de credite, chiar fără caracter jurisdicțional, este prevăzută de lege, fiind deci obligatorie, urmând ca împotriva masurilor dispuse, persoana nemulțumita sa se poate adresa instanței de contencios administrativ sau, după caz, instanței judecătorești competente potrivit legii, in termen de 30 de zile de la data comunicării soluționării contestației,(în acest sens pronunțându-de și Curtea de Apel C. în dosar nr._ și_ ).
In aceste condiții, orice discuție legată de termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. c Codul Muncii, privind plata unor drepturi salariale neacordate, nu are obiect, având in vedere si faptul ca termenul de contestare de 30 de zile prevăzut in legea salarizării este compatibil cu cel prevăzut in art. 268 alin. 1 lit. a Codul Muncii, privind contestarea deciziei unilaterale a angajatorului emisa in executarea contractului de munca.
Având în vedere toate aceste considerente,prin prisma dispozițiilor art.466 și următoarele Cod Procedură Civilă,Curtea va respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta reclamantă L. R. C., împotriva sentinței civile nr.525 din data de 28 aprilie 2014, pronunțată de Tribunalul O..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta reclamantă L. R. C., împotriva sentinței civile nr.525 din data de 28 aprilie 2014, pronunțată de Tribunalul O., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă DIRECȚIA DE S. PUBLICĂ O..
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Septembrie 2014
Președinte, F. D. | Judecător, I. V. | |
Grefier, N. D. |
Red.jud.I.V.
4 ex/AS
j.f.A.C.Tițoiu
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 950/2014.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
