Contestaţie decizie de concediere. Sentința nr. 1124/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1124/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 02-10-2014 în dosarul nr. 5643/95/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA Nr. 3635
Ședința publică de la 02 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. B.
Judecător G. I.
Grefier E. O.
Pe rol, judecarea apelului declarat de apelantul-reclamant B. S., domiciliat în comuna Plopșoru, ., împotriva sentinței civile nr.1124 din 08.05.2014, pronunțată de Tribunalul Gorj, Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă .. -R., cu sediul în București, .. 6, sector 1, având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că apelul a fost declarat și motivat în termen; prin serviciul registratură s-a depus de către apelantul-reclamant B. S. o cerere pentru redeschiderea judecății, înregistrată sub nr._/09.09.2014; intimata nu a depus întâmpinare; după care;
Instanța constată că prin cererea pentru redeschiderea judecății înregistrată sub nr._/09.09.2014, apelantul-reclamant a solicitat ca judecata cauzei să aibă loc și în lipsa sa.
În baza art.415 alin.1, pct. 1 Cod pr. civ., instanța admite cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de apelantul-reclamant B. S..
Se ia act că s-a depus la dosar, de către apelantul-reclamant B. S., o cerere prin care se dezvoltă motivele inițiale și având în vedere că s-a solicitat și judecarea în lipsă, conform dispozițiilor art. 223 alin. 1 Cod procedură civilă raportat la art.411 alin.2 Cod pr. civ., s-a apreciat cauza în stare de soluționare și s-a luat în examinare apelul de față
CURTEA
Asupra apelului de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, sub nr._, reclamanții B. S., B. Polina, V. M. M., P. Ș. A., C. I. C., P. I., P. L. au chemat în judecată pârâta .., formulând contestație împotriva deciziilor nr. 135 din 30.04.2013, nr. 136 din 30.04.2013, nr. 137 din 30.04.2013, nr. 138 din 30.04.2013, nr. 139 din 30.04.2013, nr. 140 din 30.04.2013 și nr. 141 din 30.04.2013 prin care s-a dispus încetarea contractelor de muncă încheiate pe durată nedeterminată, solicitând admiterea contestației, obligarea pârâtei la plata unei compensații egale cu minim șase salarii brute lunare, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, au arătat că sunt salariații pârâtei iar la data de 30.04.2013 pârâta a dispus concedierea colectivă a acestora.
Au apreciat că deciziile sunt nelegale, fiind emise cu încălcarea dispozițiilor contractului colectiv de muncă cuprinse în art. III 4.2. alin.4 conform cărora persoanele care urmează a fi concediate vor beneficia de un preaviz de 20 de zile lucrătoare și de compensații bănești de minimum șase salarii brute lunare, nerespectând nici condițiile obligatorii de a cuprinde criteriile avute în vedere pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere și lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariatul poate să opteze pentru a ocupa un loc vacant compatibil cu pregătirea sa profesională sau după caz, după capacitatea sa de muncă.
În raport de aceste aspecte, au solicitat anularea deciziilor contestate și obligarea pârâtei la plata unei compensații egale cu minim șase salarii brute lunare, pentru fiecare salariat compensator.
În drept, și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art. III 4.2. alin.4 și 7 din contractul colectiv de muncă, Legii 62/2011, Legii nr. 53/2003.
Prin încheierea de ședință din data de 21.11.2013, tribunalul a dispus disjungerea cauzei pentru fiecare reclamant în parte și constituirea de dosare separate, raportat la faptul că pentru soluționarea fiecăreia dintre aceste cereri este nevoie de administrarea unui probatoriu distinct.
La termenul de judecată din data de 05.12.2013, reclamantul B. S. și-a precizat acțiunea în sensul că înțelege să conteste decizia nr. 135 din data de 30.04.2013, solicitând anularea parțială a acesteia, respectiv a articolului 3 și obligarea pârâtei la plata celor șase salarii brute compensatorii, actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală de la momentul plății efective, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 1124 din 08.05.2014, pronunțată de Tribunalul Gorj, Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul B. S., împotriva pârâtei .. –R..
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul B. S. a fost angajat al pârâtei .. în funcția de șef agenție comercială în baza contractului individual de muncă înregistrat în Registrul General de Evidență al Salariaților sub nr. 5726/18.08.2005.
Prin decizia nr. 135 din 30.04.2013 s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă al salariatului B. S. pe motive care nu țin de persoana salariatului, urmare a desființării postului ocupat de respectivul salariat ca urmare a reorganizării activității societății.
Instanța a reținut că potrivit art. 68 din Codul Muncii” prin concediere colectivă se înțelege concedierea, într-o perioadă de 30 de zile calendaristice, din unul sau mai multe motive care nu țin de persoana salariatului, a unui număr de cel puțin 30 de salariați, dacă angajatorul care disponibilizează are încadrați cel puțin 300 de salariați. "
Prin Hotărârea nr. 47 din 30.04.2013 a Administratorului Unic al S.C. L. România S.R.L., având în vedere necesitatea reducerii cheltuielilor și în scopul optimizării schemei de personal și statului de funcțiuni ale S.C. L. România S.R.L. s-a hotărât începând cu data de 16.05.2013 desființarea postului de șef agenție comercială și a șase posturi de vânzători din structura de personal al SDC Plopșoru S.C. L. România S.R.L. și pe cale de consecință rezilierea contractelor individuale de muncă ale angajaților în conformitate cu dispozițiile art. 65 alin.1 din Codul Muncii.
S-a apreciat de către instanță că în cauză s-a avut în vedere de către angajator interesul său legitim dictat de nevoia eficientizării activității, concedierea reprezentând singura soluție. Este respectată condiția de legalitate impusă de lege ca desființarea locului de muncă să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă așa cum prevăd dispozițiile art. 65 alin.2 din Codul Muncii.
Desființarea este astfel efectivă atunci când locul de muncă este suprimat din structura angajatorului, când nu se mai regăsește în organigrama acesteia ori în statul de funcții.
Astfel, măsura de reorganizare și restructurare a fost reală și serioasă, posturile salariaților contestatori fiind suprimate din structura angajatorului, în sensul desființării totale a postului ocupat de către aceștia.
De altfel, chiar din foaia colectivă de prezență pentru luna mai 2013 a rezultat că toți salariații de la punctul de lucru Plopșoru se aflau în preaviz.
Desființarea posturilor are o cauză reală, prezentând un caracter obiectiv, impusă de dificultăți economice și de reorganizarea societății, independent de culpa societății și fiind impusă de necesitați evidente privind eficientizarea activității.
Unitatea pârâtă a făcut dovada că măsura a fost reală și serioasă prin depunerea Contractului cadru pentru operarea stațiilor de distribuție carburanți din rețeaua L. nr._/23.04.2013 care vizează stația de distribuție carburanți din ., locul de munca al foștilor salariați iar prin adresa nr.6576/15.05.2013 i s-a adus la cunoștința lista posturilor vacante existente la data de 14.05.2013 compatibile cu pregătirea profesionala a acestuia.
Instanța a reținut că reclamantul contestă doar felul concedierii ca fiind colectivă și nu individuală și nu concedierea în sine, fapt pentru care nu s-a mai analizat decizia sub aspectul măsurii concedierii ci doar sub aspectul felului concedierii, aspect ce a fost analizat.
În ceea ce privește precizarea reclamantului de la fila 193 de la dosarul cauzei potrivit căreia solicită șase salarii compensatorii și nu unul, instanța a apreciat că în mod corect unitatea pârâtă a acordat fostului angajator un singur salariu întrucât în cauză s-a stabilit că suntem în prezența unei concedieri individuale și nu colectivă.
Potrivit art. III 4.2. punctul 4 din Contractul Colectiv de Muncă al S.C. L. România S.R.L.” persoanele care urmează a fi concediate vor beneficia de un preaviz de 20 de zile lucrătoare și de compensații bănești de minimum șase salarii brute lunare”, deci în situația unei concedieri colective, însă cum în cauză s-a stabilit că suntem în prezența unei concedieri individuale în mod corect unitatea pârâtă a acordat o compensație egală cu un salariu lunar de bază al respectivului angajat.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelantul-reclamant B. S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare, arată că în mod greșit instanța de fond a dispus respingerea acțiunii precizate, motivând că această disponibilizare a fost una reală și serioasă, datorată dificultăților economice cu care s-a confruntat societatea, deși la solicitările repetate ale instanței către pârâtă, să comunice cifra de afaceri, din care să se poată observa dacă societatea a înregistrat pierderi sau s-a aflat într-o altă situație neimputabilă acesteia, pârâta a găsit de fiecare dată o altă explicație.
La solicitarea instanței, pârâta nu a comunicat și concedierile efectuate înainte cu 30 zile înainte de concedierea sa, deoarece legiuitorul ia în calcul concedierea pe parcursul a treizeci de zile calendaristice, fără a face mențiunea dacă de la data concedierii în următoarele 30 de zile, fiind posibil ca acest termen să fie și unul de regresiune. Din aceste motive, consideră că instanța de fond în mod eronat a consemnat ca pârâta și-a îndeplinit obligația de comunicare impusă în sarcina ei, pronunțându-se pe baza unui probatoriu insuficient.
De asemenea, în lipsa unui bilanț contabil, atât pe anul 2012, cât și pe anul 2013, pentru a exista în cauză un element de comparație, este imposibil de stabilit dacă reorganizarea invocată de pârâtă este într-adevăr una serioasă și reală sau acest motiv este invocat, tocmai pentru a se sustrage de la îndeplinirea unei obligații contractuale.
De asemenea, ținând cont că la data concedierii sale bilanțul contabil existent era cel de pe anul 2012, soluția de concediere este total nejustificată, deoarece, comparativ cu anul 2011, în anul 2012, compania a înregistrat o creștere economică de 15%, cu o cifră de afaceri de 6._, comparativ cu o cifra de afaceri de 5._, înregistrată în anul 2011.
La data de 30.04.2013, data concedierii sale, pârâta era în imposibilitatea de a-și da seama dacă este pe profit sau nu, ținând cont de împrejurarea că bilanțul nu putea fi făcut decât după luna mai, concedierea sa fiind astfel lipsită de temei în luna aprilie. Din aceste considerente, neexistând toate datele care pot face dovada unei concedieri colective sau individuale, instanța nu putea reține fără dubiu felul concedierii, fiind necesar ca în cauză probatoriul depus de pârâtă să înlăture orice dubiu, cu atât mai mult cu cât cifra de afaceri din 2008 până în 2012 a fost în continuă creștere și compania a prosperat economic, astfel încât, examinând creșterea economică din anul 2012, la începutul anul 2013 era nejustificată restructurarea companiei din considerente economice, invocarea acestui motiv, fiind numai o modalitate prin care pârâta încearcă să se eschiveze, în mod voit, de la plata salariilor compensatorii.
De asemenea, împrejurarea că a pus la dispoziție o listă cu alte posturi vacante, existente la acel moment, este lipsită total de relevanță, atât timp cât acceptarea acestor oferte era mai degrabă imposibilă față de angajați, vizând posturi aflate la o distanță foarte mare de domiciliu.
Menționează, de asemenea, că instanța de fond nu a avut în vedere la pronunțarea sentinței atacate modalitatea pe care a folosit-o pârâta, când a făcut afirmația că "foștii salariați au comunicat că nu doresc din motive personale să continue activitatea "..având în vedere predarea stației spre administrare privată, rațiunea pentru care pârâta a făcut această solicitare contestatorului fiind de natură a-l obliga pe acesta să își dea demisia, situație în care pârâta nu mai era obligată să-i plătească șomajul, iar noul angajator după numai câteva luni îl disponibiliza, fără nici o obligație.
Pentru aceste motive, solicită să se admită apelul, să se caseze sentința atacată și pe fond să se dispună admiterea contestației.
În drept, își întemeiază cererea pe dispozițiile art.466 NCPC.
Intimata nu a depus întâmpinare.
La data de 01.10.2014, apelantul a depus o cerere prin care dezvoltă motivele de apel inițiale.
Apelul nu este fondat, pentru următoarele considerente:
Art. 476 cod procedură civilă instituie principiul efectului devolutiv al apelului, ceea ce presupune că această cale de atac este una în care se cercetează atât temeinicia, cât și legalitatea hotărârii anterioare, fiind provocată o nouă judecată a fondului cauzei.
Prin art. 477 și 468 cod procedură civilă se stabilesc limitele devoluțiunii în apel, la ceea ce s-a judecat de prima instanță și la ceea ce s-a criticat de apelant. Prin urmare, în apel nu pot fi aduse critici cu privire la modul de soluționare a unor aspecte de fapt sau de drept care nu au fost analizate de instanța a cărei hotărâre se atacă, iar apelantul are obligația ca în termenul de apel stabilit legal să formuleze criticile împotriva respectivei hotărâri.
În speță se constată că prin acțiunea inițială s-a criticat decizia de concediere, susținându-se că în mod greșit nu s-a acordat preavizul de 20 zile lucrătoare și compensația de șase salarii brute, că nu s-au prevăzut în decizie criteriile de prioritate la concediere și lista locurilor de muncă disponibile. Contestatorul a solicitat anularea deciziei și obligarea intimatei la plata compensației. În precizarea cererii, formulată la 5.12.2013 s-a solicitat doar anularea parțială a deciziei și obligarea la plata celor șase salarii compensatorii, arătându-se că a avut loco concediere colectivă, iar nu una individuală.
În raport de această precizare a acțiunii și având în vedere și solicitările contestatorului, făcute prin avocat, la dezbaterile pe fond, prima instanță a analizat acțiunea sub aspectele care au fost precizate, respectiv s-a stabilit că a existat o concediere individuală și că nu se cuvin contestatorului șase salarii compensatorii.
În considerentele sentinței s-a arătat expres că întrucât partea nu a contestat concedierea în sine.
Față de conținutul sentinței și de aspectele analizate de prima instanță, se constată în apel că efectul devolutiv al căii de atac nu se poate întinde asupra unor motive de anulare a deciziei care nu au făcut obiectul judecății în primă instanță. Așadar, o parte din motivele de apel nu privesc cauza de față, nu pot fi supuse analizei instanței de control judiciar. Intră în această categorie criticile vizând calificarea disponibilizării ca având o cauză reală și serioasă, inexistența unor dificultăți economice care să justifice oportunitatea măsurii concedierii, aspectele legate de bilanțul contabil pe anii 2011, 2012, 2013, imposibilitatea contestatorului de a alege să lucreze în continuare la operatorul privat.
În condițiile art. 476-478 cod procedură civilă instanța de apel va analiza doar dacă în cadrul intimatei a avut loc o concediere colectivă și dacă se cuveneau apelantului cele șase salarii compensatorii, aspecte care au fost, de altfel precizate de acesta în cererea depusă în apel la data de 1.10.2014.
Instanța de apel apreciază că nu este fondată susținerea apelantului privind calificarea concedierii ca fiind una colectivă.
Astfel, art. 65 codul muncii definește concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului iar art. 66 prevede că o astfel de concediere poate fi colectivă sau personală. Textele care reglementează procedura concedierii colective nu cuprind norme care să prevadă nulitatea absolută a măsurii concedierii în cazul în care angajatorul a indicat greșit că s-ar afla într-o concediere colectivă sau în una personală. Odată indicat în decizia de concediere art. 65 din codul muncii, ceea ce are relevanță este ca drepturile salariatului să fie respectate, potrivit cu fiecare tip de concediere, în cazul celei colective angajatorul având mai multe obligații în sfera protecției sociale a salariaților disponibilizați.
În speță, la nivelul pârâtei au avut loc mai multe concedieri individuale, stabilite de conducerea unității prin Hotărârea Administratorului Unic nr. 47 din 30.04.2013, în aplicarea căreia s-a hotărât desființarea postului ocupat de contestator, căruia i s-a acordat un preaviz de 20 zile lucrătoare.
Pentru a caracteriza concedierea ca fiind colectivă sau personală este important ca hotărârea de desființare a unui anumit număr de posturi ( în funcție de numărul de angajați ) să se ia într-un interval de 30 de zile, chiar dacă aplicarea acestei hotărâri nu este posibilă în intervalul respectiv.
Așa cum a precizat angajatorul, prin respectiva hotărâre s-a stabilit desființarea unui număr de 7 posturi din totalul de 3000 posturi avute de angajator. Dovada în cauză este cea făcută de angajator, căruia îi revine obligația de a proba legalitatea și temeinicia măsurilor luate, nefiind niciun indiciu la dosar care să formeze convingerea că au fost comunicate date nereale.
D. fiind faptul că postul ocupat de contestator s-a desființat ca urmare a aplicării planului de reorganizare, dar fără ca numărul de persoane disponibilizate raportat la numărul total al salariaților să fie egal cu cel impus de art. 68 codul muncii, concluzia care se rezultă este aceea că în mod corect în cuprinsul deciziei de concediere s-au indicat textele legale care reglementează concedierea individuală, aspect care a fost reținut și de prima instanță.
Prin urmare, aserțiunile apelantului privind calificarea concedierii ca fiind una colectivă nu au nici un fundament juridic sau de fapt, societatea procedând legal, cu respectarea dispozițiilor art. 65 codul muncii, la desființarea postului justificat de măsurile de eficientizare a activității considerate utile.
Prin ultima frază din motivele de apel s-a susținut că instanța nu a avut în vedere posibilitatea pe care angajatul a avut-o de a rămâne la aceeași unitate sau de a își da demisia. Cum critica respectivă este inexact exprimată, instanța va analiza dacă s-au a interpretat greșit dispozițiile art. 64 și 74 codul muncii, care vizează obligația angajatorului de a oferi salariatului concediat un loc de muncă vacant corespunzător. Textul indicat vizează situațiile exprese în care concedierea se dispune pentru motivele prevăzute de art. 61 lit. c și d, de art. 56 alin. 1 lit. e din codul muncii, nefiind incidente în speță. De asemenea, așa cum s-a stabilit, cu obligativitate pentru toate instanțele, de către ÎCCJ în decizia 6/2011, în soluționarea recursului în interesul legii, o astfel de ofertă a unui loc de muncă nu este aplicabilă pentru situația concedierii întemeiată pe dispozițiile art. 65 din codul muncii, caz în care angajatorului nu îi revin obligațiile prevăzute de art. 74 alin. 1lit. d codul muncii.
În speță, se constată că dreptul contestatorului la ocuparea unui alt loc de muncă a fost respectat de pârâtă, chiar dacă nu avea o astfel de obligație legală, deoarece a informat prin adresa 50 din 29.04.2013 că nu dorește să continue activitatea la stația unde lucra și care urma a fi predată spre administrare privată.
Obligația de diligență a angajatorului pentru protecția salariaților a fost respectată, făcându-se dovada că s-a comunicat Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă, prin adresa 6242/30.04.2013 faptul că postul ocupat de contestator era desființat.
Decizia de concediere contestată a fost emisă în temeiul art. 65 din Codul muncii, instanța nu a fost investită să verifice îndeplinirea condiției de legalitate impusă de alineatul 2 al textului, respectiv dacă desființarea locului de muncă a fost efectivă și dacă a avut o cauză reală și serioasă, iar din actele depuse la dosar se concluzionează că a avut loc o concediere individuală, nefiind obligat angajatorul să plătească fostului salariat șase salarii compensatorii, cum se susține.
Apreciind că nu sunt întemeiate criticile formulate, sentința apelată fiind legală și temeinică, potrivit art. 480 Cod procedură civilă, apelul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul-reclamant B. S., domiciliat în comuna Plopșoru, ., împotriva sentinței civile nr.1124 din 08.05.2014, pronunțată de Tribunalul Gorj, Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă .. -R., cu sediul în București, .. 6, sector 1, având ca obiect contestație decizie de concediere.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Octombrie 2014.
Președinte, E. B. | Judecător, G. I. | |
Grefier, E. O. |
Red. jud. G. I.
Tehn. E.O.
4 ex./06.10.2014
Jud. fond T. M.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 129/2014.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 343/2014.... → |
|---|
