Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 3019/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3019/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 02-09-2014 în dosarul nr. 10600/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 3019
Ședința publică de la 02 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE O. C. G.
Judecător L. B.
Grefier M. V. A.
****************************
Pe rol, judecarea apelului formulat de intimatele C. JUDEȚEANĂ DE PENSII D., cu sediul în C., M. K., nr. 14, Județul D., C. C. DE CONTESTAȚII DIN C. CASEI NAȚIONALE DE PENSII PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 2, împotriva sentinței nr. 744 din 18 februarie 2014, pronunțată de pronunțată de Tribunalul D. – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul contestator I. H., cu domiciliul în C., ., Județul D., având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat Soreață M. pentru intimatul contestator I. H., lipsind apelantele intimate C. JUDEȚEANĂ DE PENSII D. și C. C. DE CONTESTAȚII DIN C. CASEI NAȚIONALE DE PENSII PUBLICE.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat depunerea relațiilor solicitate de la ICMET – LMP, după care:
Curtea, constatând că nu mai sunt cererii de formulat și excepții de invocat și apreciind cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra apelului.
Avocat Soreață M., pentru intimatul contestator I. H., a pus concluzii de respingere a apelului ca nefondat, menținerea sentinței ca temeinică și legală,cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 744 din 18 februarie 2014, pronunțată de pronunțată de Tribunalul D. – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, s-a respins excepția prematurității invocată de intimată.
S-a admis contestația formulată de contestatorul I. H., în contradictoriu cu intimata CJP D. și C. C. de Contestații din cadrul CNPP, astfel cum a fost completată.
S-a anulat decizia nr._/14.02.2013 de revizuire emisă de intimata CJP D., precum și Hotărârea nr. 6576/16.12.2013 emisă de C. de Contestații din cadrul CNPP.
A fost obligată intimata CJP D. să emită o nouă decizie cu luarea în considerare a adeverinței nr._/07.04.1994 emisă de ICMET-LMP și a fost obligată intimata CJP D. la plata de despăgubiri constând în diferența de pensie pentru întreaga perioadă de la data emiterii deciziei de revizuire și până la executarea sentinței.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Cu privire la excepția prematurității invocată de intimată, instanța a respins-o ca neîntemeiată, dat fiind faptul că reclamantul a respectat procedura prevăzută de art.149 din Legea nr.263/2010, a formulat contestație la C. C. înregistrată sub nr._/30.04.2013, care a fost înaintată de intimată la CNPP București abia prin adresa nr._/08.10.2013 și astfel nu se poate reține culpa reclamantului în nesoluționarea acesteia în termen.
Pe fondul cauzei, instanța a constatat că este întemeiată contestația formulată pentru următoarele considerente:
Din adeverința pe care intimata a înlăturat-o prin decizia contestată rezultă că reclamantul a desfășurat activități corespunzătoare grupei a II-a de muncă în procent de 80 % în perioadele 03.08._74, 01.04._89.
Eliberarea adeverinței s-a realizat ca urmare a adoptării Hotărârii Consiliului de Administrație din 30.06.1994, în baza referatului nr._/09.12.1993 si a listei anexă in care la poziția 7 este nominalizat si reclamantul (filele 9-13 din dosar).
Cum potrivit Ordinului 50/1990, competenta de a stabili încadrarea activităților desfășurate în grupa a II a de muncă aparținea exclusiv unității angajatoare, intimata nu poate ignora mențiunile adeverinței menționate mai sus, atâta timp cât aceasta nu a fost contestată, angajatorul purtând întreaga răspundere pentru date cuprinse în acestea, pentru valabilitatea și corectitudinea lor, așa cum prevede art. 4 alin. 3 din OUG 4/2005.
Cel mult intimata ar putea contesta la instanță valabilitatea adeverinței respective și numai dacă ar fi anulată, ca urmarea administrării de probe suplimentare, ar fi îndreptățită să nu o ia în considerare.
În plus, încadrarea locurilor de muncă în grupele de muncă și nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele de muncă, reprezintă un atribut al angajatorului ce se exercită în condițiile Ordinului 50/1990, contestatorul făcând dovada cu acte că funcția sa și locul său de muncă au fost nominalizate în grupa a II a de muncă în condițiile Ordinului 50/1990.
Astfel în primul rând chiar în cuprinsul adeverinței se menționează expres că funcția deținută de contestator în perioadele 03.08._74, 01.04._89, aceea de inginer, a fost încadrată în grupa a II a de muncă în procent de 80 %, temeiul juridic al încadrării reprezentându-l al. 3 si 6 si anexa 2 punctele 46-47-121 din Ordinul 50/1990.
Având în vedere că funcția contestatorului a fost încadrată în grupa a II a de muncă conform art.3 din Ordinul 50/1990 în procent de 80% și că potrivit art. 3 din Ordinul 50/1990, „beneficiază de încadrarea în grupele I și II de muncă, potrivit celor menționate, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2”, instanța constată că intimata trebuia să ia în calcul grupa a II-a de muncă.
Susținerea intimatei că activitatea de inginer, cercetător științific nu se încadrează în prevederile anexei II din Ordinul 50/1990 deoarece nu s-a făcut dovada că a lucrat în aceleași condiții ca personalul muncitor de bază, nu prezintă relevanță, deoarece sarcina probei revenea intimatei care trebuia să facă dovada în acest sens împotriva adeverinței emise de unitate.
Ca urmare, instanța a admis contestația și a obligat intimata să emită o nouă decizie de pensie cu luarea în calcul a activității lucrate în grupa a II-a de muncă conform adeverinței nr._/07.04.1994 emisă de ICMET-LMP.
A obligat intimata la plata de despăgubiri constând în diferența de pensie pentru întreaga perioadă de la data emiterii deciziei de revizuire si pana la executarea sentinței.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimata C. Județeană de Pensii D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Apelanta a formulat următoarele critici față de soluția instanței de fond:
Adeverința nr._/7.04.1994 emisă de ICMET –LMP nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege,astfel că nu poate fi avută în vedere la calcularea pensiei.
Activitatea desfășurată în concret de reclamant perioada 3.08._73, 1.04._89 nu poate fi apreciată ca fiind lucrată în grupa a II-a de muncă, întrucât activitățile specifice funcțiilor de inginer, cercetător științific în cadrul ICMET-LMP C., prin natura locului de muncă nu pot fi asimilate cu cele prevăzute la pozițiile 46,47,121 din anexa 2 la Ordinul 50/1990.
În ceea ce privește valoarea probantă a documentelor depuse la dosarul cauzei, s-a susținut că a fost supraevaluată, iar referatul nr._/9.12._ nu face referire la niciunul din punctele ordinului 50/1990sau la ordinul nr. 125/1990. Prin natura funcției și a locului de muncă unde reclamantul și-a desfășurat activitatea( cercetător științific), nu poate fi încadrat în aceleași condiții cu personalul muncitor de bază prevăzut la pozițiile 46,47,121 din anexa nr.2 a ordinului 50/1999, cel puțin 70% din programul normal de lucru.
A solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței, în sesnul respingerii contestației.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii 263/2010 și ale Ordinului 50/1990.
La data de 23.04.2014, intimatul reclamant a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat și obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată. A arătat că atât timp cât adeverința nr._/7.04.1994 nu a fost anulată și cuprinde toate elementele cerute de Ordinul 590/2008, CJP nu poate refuza valorificarea ei, neexistând nicio dispoziție legală care să-i confere o atare abilitare. S-a invocat și jurisprudența europeană, cu referire la cauza B. contra României, menționându-se că și alți colegi ai reclamantului, care au lucrat în condiții identice,au obținut recunoașterea grupei de muncă, prin hotărâri judecătorești irevocabile.
Intimatul reclamant a mai arătat că decizia contestată este nelegală, întrucât stabilește drepturi la pensie recalculate pentru trecut, începând cu data de 4.10.2011.
Apelanta a depus răspuns la întâmpinare la data de 12.05.2010.
În baza efectului devolutiv al apelului, potrivit art. 479 Cod pr. civ., Curtea a dispus efectuarea unei adrese către ICMET –LMP, solicitându-i documentele care au stat la baza emiterii adeverinței nr._/7.04.1994, procesul verbal de nominalizare întocmit de unitate și sindicat, din care să rezulte încadrarea reclamantului în grupă de muncă, precizarea în concret a activității desfășurată de reclamant în perioada menționată în adeverință, precum și menționarea, în raport de activitățile concrete desfășurate de reclamant, dacă acestea se regăsesc între activitățile prevăzute la punctele 46,47 și 122 din Ordinului 50/1991.
Relațiile solicitate au fost înaintate instanței la data de 26.08.2014.
Apelul este nefondat.
Pentru luarea în calcul a grupei superioare de muncă, asiguratul sau pensionarul trebuie să prezinte casei teritoriale de pensii unde se află dosarul de pensie, carnetul de muncă ori adeverința eliberată de unitatea la care a lucrat care să ateste că a desfășurat activitatea în grupă superioară de muncă, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
Adeverința nr._/7.04.1994 emisă de ICMET LMP a fost valorificată la stabilirea pensiei anticipate pentru reclamant, potrivit Legii 263/2010, prin decizia nr._/3.10.2011. Ulterior, prin cererea nr._/21.12.2011, reclamantul a solicitat transformarea pensiei anticipate parțiale în pensie pentru limită de vârstă.
Prin decizia nr._/14.02.2013 au fost revizuite drepturile de pensieanticipată parțială, prin eliminarea ca stagii de cotizare în grupa a II-a de muncă a perioadelor 3.08._73, 1.04._89, menționate în adeverința nr. ._/7.04.1994 emisă de ICMET LMP, fiind emisă decizia nr._/28.03.2013.
Prin urmare, adeverința_/7.04.1994 trebuie să respecte cerințele de legalitate impuse de dispozițiile Legii 263/2010 ( în vigoare începând cu 01.01.2011) si HG 257/2011 ce aprobă normele de aplicare a acestei legi.
Potrivit art. 158 (2) din Legea 263/2010 adeverințele care atestă încadrarea persoanelor în fostele grupe I și/sau a II-a de muncă sunt valorificate, numai în situația în care au fost emise conform legii, pe baza documentelor verificabile întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001.
De asemenea, potrivit art.126 al.1 din HG 257/2011 adeverințele prin care se atestă faptul că în anumite perioade, anterioare datei de 1 aprilie 2001, persoanele și-au desfășurat activitatea în locuri de muncă încadrate în grupele I și/sau a II-a de muncă, se întocmesc potrivit modelului prevăzut în anexa nr.14, numai pe baza documentelor verificabile, aflate în evidențele angajatorilor sau ale deținătorilor legali de arhive.
Contrar celor retinute de instanta fondului, din interpretarea sistematică a acestor dispoziții rezultă în mod clar că rolul casei de pensii nu se rezumă la primirea si valorificarea în mod automat a adeverințelor ce îi sunt prezentate, ci aceasta are obligația de a verifica completarea adeverinței cu toate elementele prevăzute de anexa 14, dacă mentiunile pe care le atestă au susținere în documente întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001, fiind abilitată să refuze valorificarea acelor adeverinte care nu pot constitui temeiul acordării unor drepturi de pensie, fără să astepte pronuntarea unei hotărâri judecătoresti de anulare a adeverintelor nelegal întocmite.
Exercitând această prerogativă de control asupra adeverintei, în mod greșit CJP D., prin decizia nr._/14.02.2013 de revizuire, menținută prin hotărârea nr.6576/16.12.2013 a Comisiei Centrale de Contestații, a refuzat să valorifice mențiunile privitoare la grupa a II a de muncă.
Curtea constată că prin referatul întocmit la 9.12.1993 de către seful instituției și reprezentantul sindicatului, înaintat spre analiză Consiliului de administartție ICMET, s-a propus încadrarea în grupa a II-a de muncă a activităților desfășurtae în cadrul Laboratorului de M. P., iar prin hotărârea adoptată în ședința Consiliului de administrație din 30.06.1994 s-a aprobat încadrarea în grupa a II-a de muncă a unui nr. de 56 de salariați din cadrul institutului, având în vedere condițiile concrete specifice locurilor de muncă, în cuprinsul listei fiind nominalizat la poziția nr. 47 reclamantul.
Din conținutul documenteleor mai sus arătate, a rezultat că în perioada 1969-1974, în Laboratorul de M. putere s-au executat lucrări de montaj și punere în funcțiune a utilajelor,iar reclamantul și-a desfășurat activitatea în funcția de inginer de încercări,în stații electrice de înaltă tensiune, fiind supus în mod permanenet unor factori de risc din cauza solicitării fizice și psihice, determinată de importanța manevrelor ce se efectuează asupra echipamentelor instalației, cu consecințe imprevizibile privind comportarea lor, generatoare de explozii și incendii. În paralel, reclamantul a desfășurat și activitate de cercetare științificăaplicativă,în calitate de cercetător științific, însă încadrarea în grupa a II.a de muncă s-a raportat la activitatea desfășurată în calitate de inginer de încercări.
Prin urmare, s-a demonstrat că angajatorul a finalizat procedura de încadrare în grupa de muncă pretinsă de reclamant, prin emiterea actului de nominalizare până la data de 01.04.2001, după această dată nemaiexistând bază legală pentru încadrarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite în grupe superioare de muncă.
Astfel, actul de nominalizare reprezintă actul intern al angajatorului prin care persoana dobândește beneficiul încadrării în grupa superioară de muncă, act ce trebuia să se efectueze până la data de 01.04.2001, când a fost abrogat Ordinul 50/1990, în timp ce adeverința are rolul de a atesta un fapt consumat anterior emiterii ei, respectiv obtinerea beneficiului încadrării până la data limită prevăzută anterior.
În cadrul contestației dedusă judecății, instanța are de verificat doar aspectele de legalitate si temeinicie ale celor două acte administrative sub aspectul condițiilor si înscrisurilor probante existente la momentul formulării cererii de recalculare, neavând abilitarea de a administra probe pentru suplinirea deficientelor constatate în procedura prealabilă administrativă, cu atât mai putin să acorde grupa a II a de muncă titluarului cererii de pensionare. Drepturile de pensie se acordă în baza carnetului de muncă si/sau adeverintelor legal întocmite, titularului cererii de pensionare revenindu-i obligatia de a prezenta actele necesare dovedirii perioadelor de activitate încadrate în grupa superioară de muncă si elementelor salariale ce fac parte din algoritmul de calcul al pensiei, cu mentiunile corecte si complete cerute de lege.
Pentru cele ce preced, Curtea apreciază că adeverința prezentată de reclamant îndeplinește cerințele de conținut prevăzute de anexa 14 la HG 257/2011, mențiunile au susținere în documentele întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001, astfel că poate fi valorificată la stabilirea cuantumului pensiei, activitatea prestată fiind încadrată de angajator în mod corect în grupa a II a de muncă, potrivit Ordinului 50/1990, punctele 46, 47 și 121.
Faptul că în referatul privind propunerile de încadrare îngrupa a II-a de muncă nu se menținează în mod expres punctele din ordinul 50/1990 și ordinul 125/1990, în baza cărora reclamantul a fost nominalizat de către Consiliul de administrație, având în vedere condițiile concrete specifice locurilor de muncă, nu afectează de nelegalitate nominalizarea, câtă vremeprin nota justificativă nr._/7.09.2014, ICMET –DMP a susținut încadraea reclamantului în grupa a II-a demuncă, conform adeverinței nr._/7.04.1994.
Criticile formulate de apelantă sunt nefondate, sentința primei instanțe fiind legală și temeinică, astfel că, potrivit art. 480 alin.2 Cod pr. Civ., apelul se va respinge ca nefondat.
Potrivit art. 453 cod pr. Civ., apelanta va fi obligată către intimatul reclamant la 800 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat în această fază procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de intimatele C. JUDEȚEANĂ DE PENSII D., cu sediul în C., M. K., nr. 14, Județul D., C. C. DE CONTESTAȚII DIN C. CASEI NAȚIONALE DE PENSII PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 2, împotriva sentinței nr. 744 din 18 februarie 2014, pronunțată de pronunțată de Tribunalul D. – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul contestator I. H., cu domiciliul în C., ., Județul D., având ca obiect contestație decizie de pensionare.
Obligă apelanta la 800 lei cheltuieli de judecată către intimata contestatoare.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Septembrie 2014.
Președinte, O. C. G. | Judecător, L. B. | |
Grefier, M. V. A. |
Red.jud.O.C.G.
Tehn.MC/4 ex.
Data red.8.09.2014
j.f. C.Uncheașu
| ← Recalculare pensie. Decizia nr. 1528/2014. Curtea de Apel CRAIOVA | Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 1611/2014.... → |
|---|
