Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 4833/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4833/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 03-12-2014 în dosarul nr. 14238/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 4833
Ședința publică de la 03 Decembrie 2014
Completul compus din:
Președinte: - T. R.
Judecător: - P. B.
Grefier: - S. C.
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor care au avut loc în ședința publică de la 19 noiembrie 2014 privind judecarea apelului declarat de intimata C. JUDEȚEANĂ DE PENSII D., cu sediul în C., .. 14, județul D., împotriva sentinței numărul 767 din data de18 februarie 2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul numărul_, în contradictoriu cu contestatorul D. I., cu domiciliul în C., .. 200F1, ., județul D., având ca obiectcontestație decizie de pensionare.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită din ziua dezbaterilor.
Dezbaterile din ședința publică de la 19 noiembrie 2014 au fost consemnate în încheierea de la acea dată, care, alături de încheierea de la 26 noiembrie 2014, face parte integrantă din prezenta decizie când instanța, în temeiul dispozițiilor art. 396 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea în cauză.
CURTEA:
Asupra apelului de față, constată următoarele:
1. Prin sentința nr. 767 din data de18 februarie 2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul numărul_ s-au respins excepțiile inadmisibilitatii si tardivitatii invocate de pârâtă C. JUDEȚEANĂ DE PENSII D. cu sediul în C., . 14 jud D. în întâmpinare.
S-a admis acțiunea precizată formulata de reclamantul D. I. cu domiciliul în C. ., . .
A fost obligată pârâta C. Județeană de Pensii D. să-i emită o nouă decizie de pensie reclamantului cu luarea în calcul a veniturilor înscrise în adeverința nr.475/2007 emisă de . adeverința nr.502/2011 emisă de . C., începând cu luna iulie 2011.
A fost obligată pârâta către reclamant la 600 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța acreastă sentință, din analiza actelor existente la dosar, instanta a constatat urmatoarele:
Reclamantul D. I. este pensionat pentru limita de vârsta prin decizia nr_/2005 iar in anul 2008 i-au fost recalculate drepturile de pensie ca urmarea dispozitiilor HG 1550/2004oug 4/2005 OUG 19 /2007, OUG 100/2008.
Dupa recalculare reclamantul D. I. a obtinut de la fostii angajatori, adeverinta nr 475/26.04.2007 emisa de . C. si a adeverinta nr 502/20.06.2011 emisa de . C. in care au fost evidentiate veniturile aferente regimului de lucru prelungit peste programul normal si statele de plata sume care nu au fost valorificate de pârâta anterior.
Prin cererile_/2011 si_/2013 reclamantul D. I. a solicitat recalcularea drepturilor sale de pensie depunând cele doua adeverinte insa pârâta C. JUDEȚEANĂ DE PENSII D. i-a transmis raspunsul prin adrese fara sa emita decizie care urma sa fie atacata potrivit art 149 si 151 din Legea nr 263/2010.
În temeiul art 248 Cod proc civ instanta s-a pronuntat mai întâi asupra exceptiilor invocate de pârâta in intâmpinare si puse in discutia partilor pe care le-a respins cu urmatoarea motivare:
Potrivit art 104 alin (2) din Legea nr 263/2010,, Pensiile se stabilesc prin decizie a Casei teritoriale de prensii sau a casei sectoriale, dupa caz, emisa in conditiile prevazute de lege si se acorda de la data inregistrarii cererii,,.
Dupa depunerea cererilor de recalculare de catre reclamant C. Judeteana de Pensii D. a transmis raspunsul prin adrese fara sa emita decizie care urma sa fie atacata potrivit art 149 si 151 din Legea nr 263/2010.
Pentru constatarea dreptului sau in caz de refuz reclamantul in mod legal a formulat aceasta cerere pentru a stabili drepturile sale de pensie si in raport de aceste venituri.
Nici exceptia tardivitatii nu a fost acceptata de instanta, întrucât modalitatea de rezolvare a cererii introduse de reclamant din partea pârâtei nu este supasa nici unui teremen de contestare, iar procedura inscrisa in art 149 si 151 din Legea 263/2010 are ca obiect hotarârile Comisiei Centrale de Contestatie de pe lânga C. N. de Pensii nu corespondenta emisa de C. Judeteana de Pensii.
Pe fondul cauzei cererea a fost admisa pentru urmataorele:
Adeverinta nr 475/26.04.2007 emisa de . C. si a adeverinta nr 502/20.06.2011 emisa de . C. confirma ca in perioadele 1975-1986 si 1.12.1986-.2.09.1996 reclamantul D. I. a lucrat in regim de lucru prelungit peste programul normal de lucru prelungit peste programul normal conform HCM1546/1958, HCM 2557/1956 si Legea 10/1992.
Pentru aceste sume angajatorii au platit contributiile la CAS si pensia suplimentara.
Aceste sume de bani confirmate prin adeverinte si state de plata sunt drepturi salariale care intra in categoria celor expres prevazute in Anexa nr 15 din HG 257/2011, Sectiunea ,, sporuri cu caracter permanent ".
La pct 5 al anexei este prevazut sporul pentru lucru sistematic peste programul normal si care fac parte din baza de calcul a pensiei potrivit legislatiei anterioare datei de 1.04.2001.
În acest s-a pronuntat si Inalta Curte de Casatie prin decizia nr 19/2012 prununtata în recursul in interesul legii dar prin decizia 736/24.10.2006.
În decizia 736/24.10.2006 a Curtii Constitutionale prin care s-a respins exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor mentiunii prevazute la pct 4 din anexa OUG4/2005 privind recalcularea pensiilor in sistemul public prevenind din fostul sistem al asigurarilor sociale de stat Curtea a precizat ca posibilitatea valorificarii veniturilor enumerate axhausiv in aceasta ordonanta nu este exclusa de plano.
Includerea sau neincluderea acestor venituri in baza de calcul si incasarea sau neincasarea contributiei de asigurari sociale pentru veniturile precizate de textele de lege care au generat o practica neunitara constituie o problema de fapt, specifica fiecarui caz.
Prin aplicarea principiului contributivitatii se impune luarea in calcul a sporurilor si veniturilor suplimentare la determinarea punctajului mediu anual ,pentru perioadele anterioare Legii nr 19/2000 in masura in care acestea au facut parte din baza de calcul a pensiilor au fost inregistrate in carnetul de munca ,sau rezulta din adeverinta, conform legislatiei in vigoare si s-a platit contributia de asigurari sociale.
Neluarea in considerare a unor sume pentru care s-a platit contriburtiile de asigurari sociale echivaleaza cu o incalcare a principiului contributivitatii, având drept finalitate nerealizarea scopului avut in vedere de legiuitor,
În decizia nr 19/2012 prununtata în recursul in interesul legii se confirma jurisprudenta CEDO in cauzele A. M. F. si C. Albute impotriva României, dar si in cauza Grefgusej impotriva Austriei din data de16.09.1996 prin care s-a decis ca art 1 din Protocolul nr.1 la Conventie, garanteaza plata prestatiilor sociale pentru persoanele care au acgitat contributiile la bugetul asigurarilor sociale.
Concluzie principalul element obiectiv apt sa conduca la o justa si legala stabilire si reactualizare a pensiilor provenind din fostul sistem de asigurari sociale de stat il reprezinta contributiile de asigurari platite, astfel ca la stabilirea si reactualizarea drepturilor de pensie trebuie luate in calcul toate sporurile si alte venituri de natura salariala pentru angajatorul /angajatul a platit contributia pentru asigurarile socialer de stat.
Din considerentele aratate mai sus, instanta a constatat ca prin cele doua adeverinte reclamantul a facut dovada veniturilor si a platit contributiile la asigurarile sociale de stat, astfel incât aceste venituri trebuie luate in considerare la stabilirea drepturilor sale de pensie prin obligarea pârâtei atât la emiterea deciziei de pensie cât si la plata sumelor de bani începând cu data depunerii cererii de recalculare asa cum si-a precizat acesta actiunea.
A fost inlaturata apararea pârâtei cu privire la faptul ca numai angajatorul a platit aceste contributii intrucât intre cele doua adeverinte fac dovada contributiei la asigurarile sociale de stat cât si a pensie suplimentare, iar textul de lege si practica judiciara nu conditioneaza acordarea drepturilor decât prin plata contributiilor.
In legislatia muncii anterioare plata contributiilor se realizeaza de catre angajator in principal.
Admitând actiunea precizata, instanta a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecata 600 lei constând in onorariu avocat
2. Împotriva acestei sentințe, în termenul legal și motivat, a declarat apel C. JUDEȚEANĂ DE PENSII D..
Criticile sunt în esență următoarele: se consideră că soluția instanței nu este corectă și legală. Invocă excepția inadmisibilitatii acțiunii întrucât, în materia drepturilor de pensie nu poate să subziste obligația de a face deoarece drepturile de pensie sunt reglementate prin legislație specială, reclamantul necontestând niciun act al C.J.P.D.. Solicită să se rețină că nu poate fi primită motivația instanței de fond, potrivit căreia pentru constatarea dreptului sau în caz de refuz reclamantul în mod legal a formulat cerere pentru a stabili drepturile sale de pensie în raport de veniturile suplimentare, întrucât lconsideră că inclusiv răspunsul primit putea face obiectul unei cereri de chemare în judecată, reclamantul nefacând nicio precizare în acest sens. Ridică excepția de tradivitate întrucât, cererea de recalculare a reclamantului, formulată baza adeverințelor nr. 475/26.04.2007 emisă de ..A C. și în adeverința nr.502/20.06.2011 emisă de ..A C. ce reprezintă sume aferente regimului de lucru prelungit și înregistrată sub nr._/22.06.2011, a fost soluționată prin răspunsul nr._/13.02.2012, comunicat în data de 20.02.2012, răspuns ce putea fi contestat în termen de 30 de zile de la comunicare.
Consideră că nu poate fi primită motivația instanței de fond, potrivit căreia modalitatea de rezolvare a cererii printr - un răspuns nu este supusă niciunui termen de contestare, întrucât răspunsul C.J.P.D. trebuia asimilat actului administrativ prevăzut de legislația pensiilor, respectiv decizie de admitere sau respingere, cu respectarea termenului de contestație și, dacă nu s – ar asimila, tot ar reprezenta un răspuns administrativ, supus termenului general de contestație de 30 zile de la comunicare.
Pe fond, consideră că soluția pronunțată de instanța de fond nu este legală și temeinică întrucât instanța de fond a motivat soluția pronunțată exclusiv pe decizia nr.5/2010 a ICCJ, apreciind eronat și trunchiat atât decizia nr. 19/2012 a ICCJ cât și prevederile legale anterioare datei 01.04.2001, nefăcând nicio referire la prevederile legislației pensiilor în vigoare la data formulării cererii de recalculare și a introducerii acțiunii în instantă, nici la apărările instituției referitoare la fondul cauzei. Astfel, solicită să se rețină că decizia nr.5/2010 a ICCJ nu poate să constituie temei legal pentru recalcularea unei pensii pentru că:
- există o lege specială care reglementează expres dreptul de pensie și condițiile de calculare si recalculare a acestuia(respectiv ce drepturi salariale se au în vedere la stabilirea punctajului mediu anual);
- decizia 5/2010 a ICCJ este dată în soluționarea și cu referire la prevederile Legii 19/2000, O.U.G 4/2005, în condițiile în care prevederile Legii 19/2000 si O.U.G 4/2005 sunt abrogate la data introducerii acțiunii;
- potrivit prevederilor art.329 din C., pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, procurorul general al Parchetului de pe lângă ICCJ, din oficiu sau la cererea ministrului justiției, colegiul de conducere al ICCJ, colegiile de conducere ale curților de apel, precum și Avocatul poporului au îndatorirea să ceară ICCJ să se pronunțe asupra problemelor de drept care au fost soluționate diferit de instantele judecătorești. Recursul în interesul legii nu produce efecte asupra părților din proces, ci reprezintă instrumentul procedural prin care se asigură interpretarea și aplicarea unitară a legilor pe întreg teritoriul țării. Decizia pronunțată numai în interesul legii nu are efecte asupra hotărârilor judecătorești examinate, iar dezlegarea problemelor de drept judecate este obligatorie numai pentru instanțe. Ca urmare, consideră că efectele deciziilor pronunțate în cadrul recursului în interesul legii nu se pot opune cu autoritate de lucru judecat legilor promulgate ulterior ponuntării acestuia.
În aceste condiții, consideră că instanțele trebuie să se conformeze interpretării legii realizate de către ICCJ pe calea recursului în interesul legii numai pentru litigiile nesoluționate, aflate pe rolul acestora înainte de . Legii 263/2010(legislația specială a sistemului unitar de pensii publice), această decizie fiind relevanta numai in cazul litigiilor aflate pe rolul instanțelor de judecata de la data pronunțării in baza actelor normative aflate in vigoare si care se refera la recalcularea drepturilor de pensie in baza Legii 19/2000 si OUG 4/2005, asa cum prevad dispozițiile art. 174 si art. 178 din Legea nr. 263/2010 si nu pentru litigiile declansate în baza legii noi.
Mai arată că, instanța trebuie sa aiba in vedere faptul ca legiuitorul a prevăzut luarea in calcul numai a veniturilor asupra cărora s-a reținut contribuție individuala de asigurări sociale (pensie suplimentara) facandu-se astfel distincție intre salariul brut si salariul brut realizat în care sunt incluse și venituri cu caracter nepermanent asupra cărora angajații nu au plătit contribuție individuală. De asemenea, având în vedere că reclamantul contestator solicita recalcularea drepturilor de pensie ( cererea nr._/2011. și nr._/2013) cand in vigoare este Lege 263/2010 acțiunea fiind introdusă în anul 2013, consideră că acțiunea trebuia sa fie motivata in drept pe baza actelor normative in vigoare la data introducerii cererii, respectiv in baza Lg. 263/2010. In acest sens, solicită să se rețină că instituția consideră că sunt aplicabile
prevederile Legii 263/2010 și a HG 257/2011, dispoziții legale care prevăd că sumele
atestate prin adeverință nu pot fi avute în vedere la recalcularea drepturilor de pensie, întrucât aceste venituri nu constituie sporuri cu caracter permanent, conform Anexei
15 la Normele de aplicare a prevederilor Legii 263/2010, aprobate prin HG 257/2011 și
nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare datei de
01.04.2001.
In ceea ce privește motivația, conform căreia aceste sume trebuie avute în vedere întrucât s-a plătit contribuție de către angajator (nu și de către angajat), solicită să se rețină că nu poate fi primită deoarece legislația în vigoare de la acea dată revedea expres pentru ce sume se plătește contribuția pentru pensie suplimentară, caracterul permanent fiind dat de plata contribuției la pensia suplimentară care era plătită de salariat numai pentru sumele încasate drept salarii și sporurile cu caracter permanent așa cum prevăd dipozițiile art.10 și art. 64 din Legea nr.3/1977. De asemenea, conform art.71 alin.l și 2 din Legea 27/1966 (legea specială în materia asigurărilor sociale în vigoare în perioada care se solicită a fi avută în vedere la recalculare, codul muncii având caracter general) se prevede expres că "Fondurile
necesare pentru plata pensiei suplimentare se formează din contribuția tuturor
angajatilor. Aceasta contribuție este de 2 la suta din salariul tarifar lunar de încadrare
și se vărsa prin unități, într-un cont special al Ministerului Muncii, la Banca Naționala
a Republicii Socialiste România. (2) Contribuția nu se retine pe timpul cît angajatul se
afla în incapacitate temporară de munca, în concediu de studii sau în concediu fără
plata, dacă aceste concedii nu depășesc 30 zile într-un an calendaristic. Aceste perioade
se considera însă ca perioade de contribuție. Contribuția nu se retine nici pe timpul
concediilor fără plata mai mari de 30 zile, însă acest timp nu se considera perioada de
contribuție.", dispoziții din care rezultă faptul că pentru sumele solicitate a fi avute în vedere nu s-a plătit contribuție la pensia suplimentară pentru că aceste sume nu
intrau sub incidența plății acestei contribuții, deci nu pot fi avute în vedere la
recalcularea drepturilor de pensie. Rațiunea pentru care a fost înființată instituția pensiei suplimentare a fost tocmai aceea de se putea lua în calcul la ieșirea la pensie și alte sume decât cele care reprezentau salariu. Pentru acest motiv, legiuitorul nu a prevăzut luarea in calcul a acestor venituri nici Lg. 19/2000 si nici in Lg. 263/2010,anexa 15, in vigoare la aceasta data. Așadar, în ceea ce privește caracterul permanent, solicită să se rețină că este dat de lege prin plata contribuției la pensia suplimentară care era plătită de salariat numai pentru sumele încasate drept salarii tarifare(de bază) și sporurile cu caracter permanent.
Astfel, plata pensiei suplimentare era guvernată de prevederile legale care "«vedeau expres pentru ce se reținea această plată, legea fiind cea care stabilea orurile cu caracter permanent pentru care se plătea contribuție individuală, care inform legislației de asigurări sociale actuale se au în vedere la stabilirea drepturilor e pensie.
În sensul celor susținute, invocă si decizia nr. 19/2012 a ICCJ, prin care instanța supremă s - a pronunțat în sensul că sporurile și veniturile suplimentare realizate anterior datei de 01.04.2001 pot fi avute în vedere la recalcularea pensiilor cu îndeplinirea cumulativă a trei condiții, respectiv să fi fost incluse în baza de calcul, conform legislației anterioare, dacă au fost înregistrate în carnetul de muncă sau în adeverinte, eliberate conform legislației anterioare și pentru acestea să se fi plătit contributia de asigurări sociale atât de angajator cât si de angajat (pensia suplimentară). Astfel, Înalta Curte a stabilit că « principalul element obiectiv apt să conducă la o justă și legală stabilire și reactualizare a pensiilor provenind din fostul sistem de asigurări sociale de stat îl reprezintă contribuțiile de asigurări sociale plătite, astfel că la stabilirea si reactualizarea drepturilor de pensie trebuie luate în calcul toate sporurile si alte venituri de natură salarială pentru care angajatorul/angajatul a plătit "contribuția pentru asigurările sociale de stat".
În ceea ce privește data acordării drepturilor recalculate, solicită să se rețină că instituția consideră că aceste drepturi nu pot fi acordate începând cu 01.07.2011 întrucât lăspunsul primit la cererea nr._/2011 a rămas definitiv prin necontestare, răspunsul contestat în termen fiind cel din 18.09.2013(cererea nr._/11.09.2013), astfel că data acordării drepturilor recalculate trebuia să fie 01.10.2013.
Se menționează că în sensul neluării în calcul a sumelor pentru care s - a plătit contribuție individuală(pensie suplimentară) sunt și soluțiile pronunțate de Curtea de Apel în dosarele nr._ și_ .
Solicită admiterea apelului, modificarea sentinței nr.767/18.02.2014 în sensul respingerii acțiunii pe excepție, pentru tardivitate și inadmisibilitate, iar pe fond respingerea acțiunii ca nefondată.
In drept, apelul este întemeiat pe prevederile art.466 și următoarele Ncpc, art.XVIII din Legea 2/2013, Legea 263/2010, HG 257/2011, Legea 27/1966, Legea 3/1977, Legea 49/1992.
Solicită, conform art. 223 și art.411 NC.p.c, judecarea cauzei și in lipsă.
Intimatul contestator D. I. a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în raport de dispozițiile art. 471 alin. 5 Cod procedsură civilă, solicitând respingerea apelului, păstrarea în tot a sentinței civile atacate ca fiind temeinică și legală și obligarea apelantei intimate la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 274 C.proc.civ.
Apelul este nefondat și se va respinge ca atare, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Criticile privind soluționarea excepțiilor invocate sunt neîntemeiate.
Excepția inadmisibilității, respectiv a tardivității acțiunii au fost corect soluționate de tribunal.
Reclamantul s-a adresat Casei cu o cerere de recalculare a pensiei, invocând cele două adeverințe, în temeiul disp. art. 107 alin. 3 din legea 263/2010.
Dispozițiile art. 106 din lege privind emiterea unei decizii motivate de admitere sau respingere nu se aplică numai în situația stabilirii dreptului inițial la pensie, ci și în situația în care o persoană – titulară a unei cereri este ținută să formuleze contestație la Comisia centrală, pentru a avea în final acces la instanță, respectiv la jurisdicția asigurărilor sociale.
Deci, cererea de recalculare a pensiei urmează aceleași reguli procedurale privind soluționarea și contestarea, prevăzute pentru cererea de pensionare.
Astfel, în mod greșit C. nu a soluționat cererea, respectiv cererile (întrucât reclamantul a revenit ulterior cu o nouă cerere), printr-o decizie motivata in fapt si in drept pe care sa o comunice solicitantului, fie și de respingere a cererii de recalculare, întocmind în acest sens doar un răspuns administrativ.
Practic, C. își invocă propria culpă, arătând pe de-o parte faptul că întrucât nu s-a emis o decizie care ar fi putut face obiectul contestației la comisia centrală de contestații, o persoană nu se poate adresa instanței și, pe de altă parte, deși nu există o asemenea decizie, persoana ar fi totuși ținută să formuleze o contestație în termen de 30 de zile de la primirea răspunsului administrativ.
Or, cele două excepții se exclud reciproc, iar susținerile apelantei pârâte se contrazic, întrucât procedura emiterii declanșată prin formularea unei cereri de recalculare și a contestării unei decizii, este invocată de apelantă parțial, doar în privința obligațiilor ulterioare care revin titularului unei cereri, iar nu și în privința obligațiilor anterioare care revin Casei. Dar, această procedură nu poate fi fragmentată în funcție de interesul uneia sau alteia dintre părți, ci trebuie privită în ansamblu în raport cu scopul și finalitatea prevăzute de lege, in asa fel incat titularului unei cereri sa nu-i fie impiedicat accesul in justitie.
Astfel, în cauză, C. nu a emis si nu a comunicat o decizie în soluționarea cererii/cererilor formulate de reclamant, pentru ca această decizie să fie contestată în termenul legal de la comunicare, la comisia centrală de contestații – art. 149 alin. 1 legea 263/2010..
Întrucât, aceste etape ale procedurii nu au fost urmate de apelantă, nu se poate pretinde și imputa reclamantului faptul că nu a contestat o decizie care nu există, fiind în imposibilitate obiectivă să parcurgă etapa următoare a contestației potrivit art. 151 din legea 263/2010, adresându-se astfel cu temei instanței de judecată, în condițiile art. 153 lit. f din același act normativ.
Criticile privind fondul cauzei sunt neîntemeiate
.. art. 518 NCPC, decizia în interesul legii își încetează aplicabilitatea la data modificării, abrogării sau constatării neconstituționalității dispoziției legale care a făcut obiectul interpretării.
Dar, cata vreme noile dispozitii legale cuprinse in legea 263/2010 – art. 165 si din Normele de aplicare a acestui act normativ, respectiv cele cuprinse in Anexa 15 din HG 257/2010, cuprind acealeasi solutii legislative cu cele interpretate prin decizia in interesul legii nr. 5/2010, rationamentul isi pastreaza validitatea.
Astfel, pana la pronuntarea eventuala a unei noi decizii, fie in recurs in interesul legii, fie a unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, nimic nu impiedica instanta, respectiv pe interpretul noii legi, sa dea aceeasi interpretare acestor norme, asa cum anterior deciziei in interesul legii, unele instante de judecata au dat legii o anumita interpretare, validata ulterior prin solutionarea recursului in interesul legii și, numai dupa publicarea deciziei in M.Of, inclusiv celelalte instante care anterior au avut un punct de vedere contrar, au fost obligate sa aplice decizia în sensul art. 517 alin. 4 NCPC.
Asadar, la stabilirea și recalcularea drepturilor de pensie se iau în considerare și veniturile obținute pentru munca prestată în regim de lucru prelungit, în temeiul art. 1 și 2 din Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.546/1952, al Hotărârii Consiliului de Miniștri nr. 2.579/1956 și al Decretului nr. 175/1973, reținându-se că pentru aceste sume s-a achitat contribuția de asigurări sociale.
Astfel, art. 1 alin. 2 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistența socială prevedea că pensia se stabilește în raport cu contribuția adusă de fiecare persoană la dezvoltarea societății și se diferențiază în funcție de vechimea în muncă, retribuția avută și grupa de muncă, iar art. 10 din același act normativ prevedea că baza de calcul care este avută în vedere la stabilirea pensiei este retribuția tarifară, respectiv media retribuțiilor tarifare lunare din 5 ani lucrați consecutiv, la alegere, din ultimii 10 ani de activitate.
Art. 10 din lege a fost modificat prin art. 3 din Legea nr. 49/1992 pentru modificarea și completarea unor reglementări din legislația de asigurări sociale, forma după modificare prevăzând că baza de calcul la stabilirea pensiei este media din 5 ani lucrați consecutiv, la alegere, din ultimii 10 ani de activitate, a salariului de bază și, printre alte sporuri, a sporului pentru lucru sistematic peste programul normal.
Prin art. 3 alin. 1 din Legea nr. 3/1977 se prevedea că dreptul la pensia de asigurări sociale este recunoscut tuturor cetățenilor țării care au desfășurat o activitate permanentă pe baza unui contract de muncă și pentru care unitățile au depus contribuția prevăzută de lege la fondul de asigurări sociale de stat.
Față de aceste dispoziții legale, urmează a se stabili în ce măsură veniturile obținute prin regim de lucru prelungit, potrivit dispozițiilor Legii nr. 3/1977, au intrat în baza de calcul a pensiei de asigurări sociale, ceea ce înseamnă a se stabili dacă au reprezentat un spor cu caracter tarifar, pentru care s-au achitat contribuții la bugetul asigurărilor de stat.
Regimul juridic al prelungirii timpului de lucru, reglementat inițial prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.546/1952, prevedea că ministerele de resort, de comun acord cu uniunea sindicală respectivă, vor putea aproba șantierele de construcții și montaj pentru care se admite program normal de lucru, până la 10 ore pe zi, iar în cazuri excepționale, prelungirea zilei de lucru peste 10 ore pe zi.
Potrivit art. 2 din această hotărâre, orele efectuate în aceste condiții vor fi considerate și plătite ca ore normale.
Ulterior, prin Legea nr. 10/1972, a fost adoptat Codul muncii al R.S.R., care în art. 116 prevedea că în construcții, în industria forestieră, în agricultură, precum și în alte activități cu condiții specifice, durata zilei de muncă poate fi mai mare, în condițiile și limitele stabilite prin hotărâre a Consiliului de Miniștri, de comun acord cu Uniunea Generală a Sindicatelor.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 199 alin. 1 din Legea nr. 57/1974, în cazuri excepționale, în anumite sectoare de activitate se putea aproba efectuarea în afara programului de lucru a unor munci retribuite cu ora sau în raport de lucrările executate.
Deci, timpul de muncă în regim de lucru prelungit, așa cum s-a arătat, are un alt regim juridic, fiind considerat de lege ca timp normal de lucru și retribuit ca atare.
Prin urmare, se constată că veniturile realizate din munca prestată în programul prelungit de lucru, potrivit dispozițiilor legale mai sus arătate, sunt venituri cu caracter tarifar, care trebuie luate în considerare la stabilirea bazei de calcul a pensiei datorate pentru munca depusă.
Pe de altă parte, veniturile obținute în regim de lucru prelungit nu reprezintă o formă de retribuire a muncii în regie sau după timp, pentru a fi exceptate de la luarea în calcul pentru stabilirea punctajului mediu anual, potrivit Mențiunii finale din Anexa 15 la HG 257/2010 de aprobare a Normelor de aplicare a Legii 263/2010, deoarece art. 12 din Legea nr. 57/1974 prevedea această formă de retribuție pentru situația în care retribuția tarifară era stabilită pe o oră, zi sau lună și se acorda personalului pentru timpul efectiv lucrat la realizarea integrală a sarcinilor de serviciu, exprimate sub forma unei norme de producție zilnică sau prin atribuții stabilite concret pentru fiecare loc de muncă.
În aceeași ordine de idei, aceste venituri acordate pentru regimul de lucru prelungit, câtă vreme au fost plătite ca ore normale, nu au reprezentat forme de retribuire pentru "ore suplimentare" realizate peste programul normal de lucru, pentru a fi exceptate de la luarea în calcul pentru stabilirea punctajului mediu anual, potrivit Mențiunii finale din Anexa 15 la HG 257/2010 de aprobare a Normelor Metodologice de aplicare a Legii 263/2010.
Nu în ultimul rând, trebuie subliniat că în art. IV din Anexa 15 la aceste Norme Metodologice, se prevede faptul că alte sporuri acordate de către ministerele de resort, conform prevederilor actelor normative în vigoare în diverse perioade, evidențiate împreună cu salariile aferente în statele de plată și pentru care s-a datorat și s-a virat contribuția de asigurări sociale, se utilizează la determinarea punctajului mediu anual întrucât, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor.
Trebuie subliniat faptul că pentru aceste sume încasate s-a plătit contribuția la asigurările sociale de stat, deoarece art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 389/1972 cu privire la contribuția pentru asigurări sociale de stat prevedea această sarcină asupra câștigului brut realizat de personalul salariat, fără nicio distincție.
In ceea ce priveste pensia suplimentara, trebuie analizat in cauza, fata de perioada atestata prin adeverinte, daca s-au aplicat disp. art. 71 din Legea 27/1966 si ale art. 64 din legeea 3/1977.
Astfel, din adeverintele prezentate, rezulta ca angajatorul a calculat si virat inclusiv pensia suplimentara.
Or, potrivit principiului contributivității, stabilit prin art. 2 lit. c din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice participante la sistemul public de pensii, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se în temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite.
Deci, in speță, în mod corect prima instanță a admis acțiunea și a obligat intimata la valorificarea celor două adeverințe, de vreme ce acestea atestă date extrase din statele de plată, din care rezultă faptul că in perioadele 1975-1986 si 1.12.1986-.2.09.1996 reclamantul D. I. a lucrat in regim de lucru prelungit conform HCM1546/1958, HCM 2557/1956 si Legea 10/1992 și că pentru aceste sume angajatorii au virat la stat CAS si pensia suplimentara
In concluzie, sumele plătite pentru munca prestată de reclamant, fost salariat în regim de lucru prelungit, în condițiile art. 1 și 2 din Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.546/1952, respectiv a actelor normative ulterioare, atestate prin adeverințele nr. 475/26.04.2007 emisă de ..A C. și nr.502/20.06.2011 emisă de ..A C., se au în vedere la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public, acțiunea reclamantului fiind întemeiată, instanța de fond pronuntand o solutie legala si temeinica.
Având în vedere aceste considerente, constatând că în cauză nu subzistă nici un motiv de nelegalitate și netemeinicie a sentinței din cele invocate de parte și analizate în condițiile de examinare impuse de art. 476 alin. 1 Noul Cod procedură civilă, nici motive de ordine publica ce se ridica în orice stare a pricinii si din oficiu de instanta si se pun in dezbaterea partilor, potrivit art. 479 alin. 1 teza finală Noul Cod procedură civilă - în baza art. 480 alin. 1 teza I Noul cod procedură civilă, apelul va fi respins ca nefondat, cu consecința păstrării ca legală și temeinică a hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de intimata C. JUDEȚEANĂ DE PENSII D., cu sediul în C., .. 14, județul D., împotriva sentinței numărul 767 din data de18 februarie 2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul numărul_, în contradictoriu cu contestatorul D. I., cu domiciliul în C., .. 200F1, ., județul D., ca nefondat.
Obligă apelanta intimată C. JUDEȚEANĂ DE PENSII D. la 600 lei cheltuieli de judecată către intimatul contestator D. I..
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 decembrie 2014.
Președinte, T. R. | Judecător, P. B. | |
Grefier, S. C. |
Red.jud. T.R.
3.01.2015
Tehn.S.C. 4 ex.
Jud.fond:M.F.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 490/2014. Curtea de Apel CRAIOVA | Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 1205/2014.... → |
|---|
