Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 3253/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3253/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 15-09-2014 în dosarul nr. 5003/104/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 3253
Ședința publică de la 15 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. S.
Judecător M. P.-P.
Grefier A. C.
x.x.x.
Pe rol judecarea apelului declarat de apelantele pârâte C. Națională de Pensii Publice și C. Județeană de Pensii O. împotriva sentinței civile nr. 397 din 10 aprilie 2014, pronunțată de Tribunalul O., Secția I Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant D. M., având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul reclamant D. M. personal și asistat de avocat O. D., lipsind apelantele pârâte C. Națională de Pensii Publice și C. Județeană de Pensii O..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat că apelul a fost declarat și motivat în termen, după care;
Instanța constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra apelului de față.
Avocat O. D., pentru intimatul reclamant D. M., a pus concluzii de respingere a apelului ca nefondat și de menținere a sentinței apelate ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
A depus note scrise și chitanța reprezentând onorariu de avocat.
A precizat că pensia anticipată parțială a intimatului a fost stabilită în baza Legii 263/2010 și că potrivit dispozițiilor art. 2 din această lege principiul fundamental al stabilirii pensiilor este principiul contributivității, principiu care pentru prima dată se regăsește în legea 19/2000. Acest principiu, chiar dacă nu a fost menționat în mod expres, a fost prevăzut și în Legea 3/1977.
S-a susținut că legea nu face distincție cu privire la modul cum s-a plătit contribuția de asigurări sociale, dacă s-a plătit de angajat sau de angajator.
S-a mai arătat că potrivit art. 120 alin. 1 din Legea 57/1974, în activitatea de proiectare, domeniu în care a lucrat intimatul, se va utiliza cu precădere forma de retribuire în acord global, ceea ce demonstrează că acesta era un mod de lucru permanent. Sunt nefondate susținerile apelantelor că printre sporurile prevăzute de lege ce au un caracter permanent, nu se regăsește sporul acord global, în realitate nefiind vorba de un spor în sensul clasic al cuvântului, ci de venituri realizate în cadrul unei forme de retribuire în acord global permanentă.
Au fost invocate dispozițiile deciziei 19/2011 a ÎCCJ, cu privire la aplicarea principiului contributivității, decizie aplicabilă în speța de față.
Apărătorul intimatului reclamant a susținut că s-a făcut confuzie între venitul permanent și veniturile permanente egale ca și cuantum. Având în vedere că lucrările de proiectare aveau o valoare diferită și sumele de bani încasate lunar erau diferite în funcție de valoarea lucrărilor finalizate. Potrivit adeverințelor, sumele reprezentând acord global au fost incluse în salariul brut, pentru acestea plătindu-se contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii, solicitându-se ca veniturile înscrise în carnetul de muncă să se cumuleze cu cele înscrise în adeverințe în vederea valorificării la stabilirea dreptului de pensie.
CURTEA
Asupra apelului de față;
Prin sentința civilă nr. 397 din 10 aprilie 2014, pronunțată de Tribunalul O., Secția I Civilă, în dosarul nr._ s-a admis contestația formulată de reclamantul D. M. în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de Pensii O..
S-a dispus anularea hotărârii nr. 6199/11.11.2013 și a deciziei nr._/21.08.2013.
A fost obligată pârâta C. Județeană de Pensii O. să emită o nouă decizie de pensionare, cu luarea în calcul a sumelor realizate în acord, rezultate din adeverința nr. 724/11.08.2005 emisă de . și adeverința nr. 160/13.09.2011 emisă de .>
A fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 400 lei, efectuate de reclamant.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
În perioadele 16.07._80 și 01.05._99 reclamantul a obținut venituri pentru munca prestată în acord, angajatorul virând contribuția aferentă acestor sume către CAS, astfel cum reiese în mod expres din adeverințele nr. 160/13.09.2011 eliberate de . 724/11.08.2005 emisă de S C O. Proiect SA (filele 8-19 dosar), depuse de către reclamant la dosarul de pensionare.
Aceste sume nu au fost avute în vedere de către pârâtă la calcularea pensiei, cu motivarea că formele de retribuire în acord nu constituie sporuri cu caracter permanent și nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 01.04.2001, conform art. 127 și anexa nr. 15 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010. De asemenea, conform art. 165 din Legea nr. 263/2010, la stabilirea punctajului mediu anual se valorifică salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă. În acest sens s-au pronunțat CJP O. prin decizia nr._/21.08.2013 și Comisia Centrală de Contestații din cadrul CNPP prin hotărârea nr. 6199/11.11.2013 (filele 5 și 21 dosar).
În drept, s-a reținut că Legea nr. 19/2000 a instituit, prin art. 2 lit. c), ca principiu fundamental al sistemului de asigurări sociale român, principiul contributivității, nominalizat expres și în preambulul legii. Acest principiu era prevăzut, chiar dacă nu era menționat în mod expres, și în legea anterioară, respectiv Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială, stipulându-se că dreptul la pensie era recunoscut tuturor cetățenilor care au desfășurat o activitate permanentă pe baza unui contract de muncă pentru care angajatorii au plătit contribuția de asigurări sociale prevăzută de lege.
Sub acest aspect nu poate fi primită teoria că s-ar face o aplicare retroactivă a Legii nr. 19/2000, în ceea ce privește principiul contributivității pentru persoanele ale căror drepturi la pensie s-au născut anterior datei de 1 aprilie 2001.
Potrivit legislației anterioare în baza căreia a fost stabilită pensia aflată în discuție, nu exista obligația salariatului de a vira contribuția pentru pensia de asigurări sociale, această obligație revenind numai angajatorului. Ulterior, noua lege a pensiilor, Legea nr. 19/2000, a instituit obligația virării acestei contribuții de asigurări sociale atât pentru angajator, cât și pentru angajat, reglementând și posibilitatea recalculării pensiei prin adăugarea stagiilor de cotizare nevalorificate la stabilirea acesteia
(art. 169).
Conform art. 8, 9 și 117 din Legea nr. 57/1974 și art. 4 și 5 din Legea nr. 2/1983 cu privire la principiile de bază ale perfecționării sistemului de retribuire a muncii și de repartiție a veniturilor oamenilor muncii, care reglementa lucrul în acord global și instituia forma de retribuire prin acord global, veniturile realizate prin munca în acord global nu aveau natura unor sporuri, ci, la acea vreme, ele reprezentau însăși forma de retribuire.
În același timp dispozițiile art. 10 din Legea nr. 3/1977 prevedeau că baza de calcul al pensiei o constituie retribuția tarifară, text ce a fost modificat ulterior prin Legea nr. 49/1992, prin care baza de calcul al pensiei a fost extinsă, în sensul că la stabilirea drepturilor de pensionare erau avute în vedere salariul de bază și o . sporuri sau indemnizații ce nu intraseră anterior în această bază.
Apariția Legii nr. 19/2000 a dus la crearea unui sistem de asigurări sociale de tip nou, construit în jurul unui principiu fundamental, și anume că orice element salarial efectiv încasat pe parcursul întregului stagiu de cotizare, pentru care salariatul și/sau angajatorul (în funcție de reglementarea în vigoare) a/au achitat statului contribuții de asigurări sociale, trebuie să se reflecte în cuantumul pensiei.
În acest sens, pentru înlăturarea inechităților dintre Legea nr. 19/2000 și Legea nr. 3/1977, în cursul anului 2005 a apărut Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, iar dispozițiile art. 1 și art. 2 alin. (1) din acest act normativ stipulează că se recalculează toate pensiile din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de 1 aprilie 2001, recalculare care se face cu respectarea prevederilor Legii nr. 19/2000.
La pct. I-V din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 sunt enumerate sporurile, indemnizațiile și orice alte venituri suplimentare care trebuie avute în vedere la determinarea punctajului mediu anual, însă, prin dispozițiile pct. VI se stipulează în mod expres că nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul al pensiilor anterioare datei de 1 aprilie 2001, formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale.
Această dispoziție normativă poate fi însă înlăturată întrucât intră în contradicție atât cu prevederile anterioare din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005, cât și cu Legea nr. 19/2000, în condițiile în care s-a încălcat principiul ierarhiei actelor normative, Legea nr. 19/2000 fiind legea-cadru, iar ordonanța de urgență fiind dată în aplicarea acestei legi, astfel încât se încalcă principiul fundamental al contributivității, cu neluarea în calcul a tuturor formelor de retribuire a muncii, anterior datei de 1 aprilie 2001.
Normele speciale reprezentate de dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2005 se completează cu cele generale cuprinse în Legea nr. 19/2000, ambele reglementând domeniul pensiilor din sistemul public. Or, constatând aplicarea principiului contributivității, instanța de judecată nu creează norme juridice noi, după cum nu le ignoră pe cele existente, ci aplică o normă juridică existentă, cu valoare de principiu, unor situații particulare, în care caracterul temporar și variabil al unor venituri este lipsit de relevanță juridică, câtă vreme, pentru acestea au fost reținute sume reprezentând contribuții la fondul de pensii.
În acest sens trebuie subliniat că dispozițiile mențiunii de la pct. VI din anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 au fost atacate la Curtea Constituțională a României, respingându-se excepția de neconstituționalitate, conform Deciziei nr. 736 din 24 octombrie 2006, însă această decizie a Curții Constituționale nu exclude, de plano, posibilitatea valorificării veniturilor enumerate în mod exhaustiv în acest act normativ, ci prevede că aplicabilitatea la cazul concret a acestor prevederi legale se stabilește de instanță, în funcție de includerea sau nu a acestor venituri în baza de calcul al contribuțiilor de asigurări sociale. Astfel, în opinia Curții Constituționale, problema dacă aceste venituri au făcut sau nu parte din baza de calcul al pensiilor și dacă s-au încasat sau nu contribuții de asigurări sociale de stat pentru veniturile excluse de la punctajul anual constituie probleme de fapt și de aplicare a legii a căror soluționare intră în competența exclusivă a instanțelor judecătorești.
Astfel fiind, în acord cu Decizia nr. 736 din 24 decembrie 2006 a Curții Constituționale, în exercitarea deplinei jurisdicții în fapt și în drept, instanțelor judecătorești le incumbă atributul exclusiv al verificării împrejurărilor dacă, potrivit legislației anterioare, s-au încasat sau nu contribuții de asigurări sociale de stat pentru veniturile excluse de la stabilirea punctajului anual și dacă aceste venituri au făcut sau nu parte din baza de calcul al pensiilor, acestea constituind probleme de fapt și de aplicare a legii în cazuri concrete individuale, iar nu o problemă de interpretare a legii.
Astfel, interpretarea general obligatorie, care ar contura sau determina înțelesul și sensul legii, are ca obiect principal și exclusiv interpretarea considerată ca necesară, față de sensul îndoielnic sau obscur al legii.
Interpretarea cazuistică, însă, are în vedere nu un impediment determinat de o lege neclară sau obscură, ci aplicarea legii, în funcție de circumstanțele particulare ale cauzei, care incumbă exclusiv instanțelor judecătorești învestite cu o anumită cauză.
În concluzie, neluarea în considerare a unor sume care au constituit baza de calcul al contribuției de asigurări sociale echivalează cu o încălcare a principiului contributivității, având drept finalitate nerealizarea scopului avut în vedere de legiuitor (drepturi de pensie calculate conform contribuției de asigurări sociale) și crearea unei discriminări între persoanele care au realizat stagii de cotizare anterior și ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 fiind emisă în considerarea atingerii scopului fundamental al înlăturării inechităților dintre persoanele pensionate sub imperiul Legii nr. 3/1977, în raport cu cele pensionate sub imperiul legii noi, Legea nr. 19/2000, în ceea ce privește cuantumul acestor drepturi.
Astfel, în speță, din adeverințele 160/13.09.2011 eliberată de . 724/11.08.2005 emisă de . rezultă că aceste drepturi salariale suplimentare au fost incluse în salariul de bază brut, că bugetul asigurărilor sociale a fost alimentat cu contribuția de asigurări sociale plătită de către angajator, aferentă veniturilor salariale suplimentare obținute de către contestator, fiind firesc ca o parte din această contribuție să revină fostului salariat, în prezent pensionat și să fie avută în vedere la calcularea drepturilor de pensie, conform Legii nr. 19/2000 și Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2005 (în același sens este și decizia nr. 19/2011 a Înaltei Curți de Casație si Justiție, publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 824 din_, privind recursul în interesul legii ce a format obiectul Dosarului nr. 18/2011).
Pe cale de consecință, tribunalul a admis contestația formulată de reclamantul D. M., a dispus anularea Hotărârii nr. 6199/11.11.2013 și a deciziei nr._/21.08.2013 și a obligat pârâta C. Județeană de Pensii O. să emită o nouă decizie de pensionare, cu luarea în calcul a sumelor realizate în acord, rezultate din adeverința nr. 160/13.09.2011 eliberată de . nr. 724/11.08.2005 emisă de ..
În temeiul art. 453 din NCpc, întrucât a căzut în pretenții, instanța a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamant, în cuantum de 400 lei, reprezentând onorariul de avocat.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâtele C. Națională de Pensii Publice și C. Județeană de Pensii O., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin apelul formulat, s-au susținut următoarele:
S-a arătat că instanta de fond a interpretat in mod gresit actul juridic dedus judecatii si a pronuntat, astfel, o hotarare nelegala.
Reclamantul a indeplinit procedura prealabila de contestare prevăzută la art. 149 din Legea nr. 263/2010, a formulat contestatia nr._/05.09.2013 impotriva deciziei administrative de pensie, iar Comisia Centrala de Contestatii din cadrul CNPP a emis Hotararea nr.6199/11.11.2013 prin care a fost respinsa contestatia petentului, ca fiind neintemeiata.
Comisia a analizat dosarul de pensie sub toate aspectele sale si a constatat ca, drepturile de pensie au fost stabilite corect, cu respectarea dispozitiilor Legii nr.263/2010 si a celorlalte dispozitii legale aplicabile in materia pensiilor.
Aceasta comisie a retinut faptul ca, in mod corect casa teritoriala de pensii nu a valorificat sumele reprezentand „munca in acord” si „ prime” inscrise in adeverinta nr.724/11.08.2005 eliberata de . Slatina si sumele reprezentand „munca in acord” prevazute in nr. 160/13.09.2011 eliberata de ., intrucat aceste venituri nu constituie sporuri cu caracter permanent, conform Anexei nr. 15 la Normele de aplicare a prevederilor Legii nr.263/2010 aprobate prin HG nr.257/2011 si nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 01.04.2001.
În sprijinul susținerilor, apelanta invocă art.165 din Legea nr.263/2010, art. 127 din HG nr. 257/2011 și ANEXA NR.15, potrivit căreia:
Mentiune: Nu sunt luate in calcul la stabilirea punctajului mediu anual intrucat nu au facut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislatiei anterioare datei de 1 aprilie 2001:
• formele de retribuire in acord sau cu bucata, in regie ori dupa timp, pe baza de tarife sau cote procentuale;
Munca in acord a fost reglementata de art.12 din Legea nr.57/1974 care prevede aceasta forma de retribuție pentru situația in care retribuția tarifara era stabilita pe o ora, zi, luna si se acorda personalului pentru timpul efectiv lucrat la realizarea integrala a sarcinilor de serviciu exprimate sub forma unei norme de producție zilnica sau prin atribuții stabilite concret la locul de munca.
Pe langa formele de retribuire prevăzute de art.12 si următoarele din lege, la art.66 -72 din Legea nr.57/1974 se arata si care sunt sporurile ce s-au acordat personalului retribuit potrivit acestei legi: sporul de vechime, spor pentru munca in condiții deosebite, spor șantier, sporul pentru sef echipa/brigada, spor pentru munca prestata in zilele de repaus, pentru munca prestata peste durata normala a zilei de lucru (spor de 50% pana la 100%), spor de noapte.
Nu este reglementat, in nici un caz, un spor special pentru munca in acord ca si spor cu caracter permanent.
Sustinerile vizand faptul ca, sumele primite in acord global au facut parte din baza de calcul a contributiei de asigurari sociale, iar prin neutilizarea acestora la calculul punctajului mediu anual se incalca principiul contributivitatii, nu sunt intemeiate.
Nu trebuie sa se faca o confuzie intre acest principiu al contibutivitatii care a fost introdus prin Legea nr. 19/2000, el neexistand in vechea legislatie a pensiilor, si principiile instituite de legislatia anterioara.
Potrivit principiului contributivitatii, fondul de asigurari sociale se constituie pe baza contributiilor datorate (pe baza de contract de munca sau alte forme de asigurare obligatorii prevazute de lege - art.5) de persoanele fizice sau juridice, participate la sistemul public, drepturile de asigurari sociale (acordate pentru acoperirea riscurilor asigurate prevazute la art.7) cuvenindu-se pe temeiul contributiilor de asigurari sociale platite (personal, individual).
Potrivit legislatiei anterioare intrarii in vigoare a legii nr. 19/2000, contributiile de asigurari sociale nu erau platite de salariat, ci de catre angajator.
Principiul contributivitatii a fost introdus prin dispozitiile legii nr.l 9/2000.
Codul Muncii din 1950, Cap. 14, art. 106: „ cotizatiile de asigurari sunt in sarcina celor care angajeaza si nu pot fi retinute din salariul angajatilor,,
Potrivit art. 149-150 din vechiul Cod al Muncii unitatea era obligata sa plateasca CAS, cuantumul contributiei fiind stabilit prin lege, angajatului nu i se retinea decat contributia pentru pensie suplimentara (PS) de 2, 3, 5%.
Art.3 din legea nr.3/1977 privind pensiile spune ca: „dreptul la pensie... este recunoscut tuturor cetatenilor care au desfasurat activitate permanenta pe baza unui contract de munca si pentru care unitatile au depus contributia prevazuta de lege, la fondul de asigurari sociale de stat,, .
Deci, inainte de . legii nr. 19/2000, contributia la bugetul asigurarilor sociale de stat se vira de catre unitati la fondul total de salarii, si nu pe fiecare angajat in parte.
Potrivit dispozitiilor Decretului nr.389/1972 si ale legii nr.49/1992, intreaga contributie se vira de catre angajator, iar angajatului, practic, nu i se retinea niciun procent din salariu pentru plata contributiei de asigurari sociale.
Potrivit Deciziei nr.30/16.11.2009 pronuntata de lnalta Curte de Casatie si Justitie, la stabilirea drepturilor de pensie, se va tine cont de urmatoarele criterii determinate pentru valorificarea veniturilor suplimentare obtinute in perioada anterioara intrarii in vigoare a legii 19/2000, avand in vedere si dispozitiile art. 164 din legea nr. 19/2000 si OUG nr.4/2005: aceste venituri sa fi facut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislatiei anterioare si sa fi fost inscrise in carnetul de munca pana la data de 01.04.1992, tinandu-se cont de dispozitiile legii nr.49/1992, iar ulterior acestei date, e necesar ca aceste venituri sa fi avut caracter permanent, sa fi facut parte, dt asemenea, din baza de calcul a pensiilor conform legislatiei anterioare si sa fi fos inregistrate in carnetul de munca sau dovedite cu adeverinte eliberate de unitat conform legislatiei in vigoare.
De asemenea, obligatia platii CAS de catre angajator pentru veniturile suplimentare solicitate este reglementata si in Decizia nr.5/2010 a ICCJ si in Decizia ICCJ nr.19/2012. Potrivit Deciziei I.C.C.J. nr.19/2011 pronuntata in dosar nr. 18/2011: „Formele de retribuire obtinute in acord global, prevazute de art. 12 alin. 1 din Legea retribuirii dupa cantitatea si calitatea muncii nr. 57/1974, vor fi luate i considerare la stabilirea si recalcularea pensiilor din sistemul public, daca au fost incluse in salariu! brut si, pentru acestea, s-a platit contributia de asigurari sociale la sistemul public de pensii”.
Se precizează că adeverinta nr. 724/11.08.2005 eliberata de ., nu menționează niciun temei legal in baza căruia aceste drepturi sunt prevăzute pentru a fi valorificate la pensie.
Se face trimitere la Legea nr. 57/1974 si HCM nr.914/1968 insa aceste acte normative nu precizeaza ca spor cu caracter permanent unul care sa se intituleze „ spor acord”.
În perioada 1980-1999, reclamantul a realizat, potrivit datelor inscrise in adeverinta, salarii cand mai mari, cand mai mici decat retributiile tarifare pe care acelasi angajator le-a inscris, la momentul desfasurarii activitatii petentului, in carnetul de munca, bineinteles pe baza scriptelor pe care le-a detinut, situatie care nu il avantajeaza pe reclamant.
Din adeverinta depusa rezulta ca unitatea a platit PS (pensie suplimentara) in procent de 2% in perioada 1980-1986 si 3% in perioada 1986-1999. Nu se face nici o referire concreta la plata CAS.
Acelasi lucru se poate spune si despre adeverintele emise de ..167/13.09.2011 si nr.160/13.09.2011).
Acestea nu fac referire la plata CAS, arata doar ca s-a platit pensie suplimentara in procent de 2% - 3% in perioada 1971-1980.
Mai mult din anexa la adeverinta nr.160/13.09.2011 se poate observa ca reclamantul nu primea lunar aceste castiguri suplimentare numite acord. De ex. in 1981 a primit doar in luna mai.
Adeverinta reclamantului este incompleta sau ambiguu formulata, nefiind susceptibila de a fi valorificata in forma prezentata.
Reclamantul a primit niste „castiguri suplimentare” - fara sa se specifice ce reprezentau aceste sume, erau venituri nete sau brute, ori salarii nete sau brute. Adeverinta face mentiuni contradictorii, vorbeste cand de venituri, cand de salariu de baza, cand de retributie tarifara, cand de castiguri suplimentare.
Se menționează ca, plata CAS este prezumata pentru elementele salariale care au facut parte din baza de calcul a pensiilor (inscrise in carnetul de munca de catre angajator), valorificarea acestora fiind dispusa sub conditia dovedirii platii CAS.
La eliberarea adeverintelor, trebuie sa se tina cont, obligatoriu, de elementele prevazute de pct.40, cap.VIII „Dispozitii tranzitorii,, din Ord. 340/2001, pet.VI din anexa la OUG nr.4/2005 (norma de principiu in materia recalcularii drepturilor de pensie) si de art. 164 din legea nr. 19/2000 - art. 165 din legea nr.263/2010, precum si dispozitiile ulterioare .
De asemenea, este esential sa fie respectate conditiile impuse de actele normative privind elementele obligatorii pe care trebuie sa le contina adeverintele (date certe, complete, lamuritoare, indubitabile), casa de pensii neavand atributia de a interpreta documentele prezentate sau de a face inscrieri pe baza de prezumtii.
Din dispozitiile art.23 si art. 164 din legea nr. 19/2000 (la fel si in legea 263/2010) rezulta ca, intre salariu si venit lunar nu exista identitate, ori, daca in adeverința reclamantului nu se face nici o distincție clara intre cele doua categorii de elemente salariale, ele nu se pot valorifica, deoarece nu se poate sti daca plata CAS mentionata in adeverinta s-a facut la salariul de baza si sporurile cu caracter permanent ori la totalitatea veniturilor realizate de salariat, prezumtia platii CAS fiind inoperanta in cazul veniturilor dovedite cu adeverinte.
Potrivit art. 164 din legea nr. 19/2000 - art. 165 din legea nr.263/2010, salariile brute/nete se dovedesc cu carnetul de munca, iar in cazul in care in carnetul de munca nu sunt inregistrate drepturi salariale, ele se dovedesc cu alte acte doveditoare (adeverinte), fiind irelevente mentiunile din adeverinta, cata vreme reclamantului i s-au valorificat toate inscrierile din carnetul de munca.
De asemenea, potrivit acestor dispozitii legale, la calculul punctajului media anual intra salariile tarifare inscrise in carnet, nu salariile efectiv realizate, pentru cele dintai fiind prezumata plata CAS.
Chiar instanta a arătat că, prin Decizia nr.736/2006, Curtea Constitutionala a respins exceptia neconstitutionalitatii pet.VI din anexa la OUG nr.4/2005. Aceste venituri pot fi luate totusi in calcul, pe cazuri concrete, daca se dovedeste ca ele au fost incluse in baza de calcul a pensiilor, instantele urmand sa aprecieze.
Se solicită admiterea apelului asa cum a fost formulat, casarea sentinței pronuntate de prima instanta si, pe fond, să se respingă ca neintemeiata, actiunea reclamantului.
În drept, sustinerile au fost întemeiate pe dispozitiile Codului de procedura civila privind apelul, Legea nr.263/2010 si pe dispozitiile legale susmentionate.
Intimatul a formulat întâmpinare la data de 16.07.2014 prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței apelate ca fiind temeinică și legală.
Apelul este fondat, urmând să fie admis pentru următoarele considerente:
Înainte de analizarea criticilor apelantelor, este necesar a se preciza cadrul juridic aplicabil speței de față, respectiv legea aplicabilă în raportul de asigurări sociale dedus judecății. Determinarea legii aplicabile se realizează în funcție de data înscrierii la pensie a asiguratului. În cazul de față, dosarul de pensionare a fost înregistrat la 16.07.2013, astfel că legea aplicabilă este Legea nr. 263/2010.
Trecând la analiza criticilor formulate de apelantă, Curtea constată că în mod corect apelanta invocă vicii ale adeverințelor nr. 724/11.08.2005 emisă de . și nr. 160/13.09.2011 emisă de .>
Adeverința nr. 724/11.08.2005, emisă de ..A. precizează faptul că în perioada mai 1980-decembrie 2004, contestatorul a obținut „salarii și sporuri”, pe care emitentul adeverinței le detaliază pe luni, precizând următoarele valori: salariu carnet de muncă, salariu brut, sporuri vechime (incluzând în aceste sporuri acord global, procent și suma), pensie suplimentară șomaj, prime.
Primul element pe care trebuia sa îl observe instanța de fond, pentru a putea determina textele legale aplicabile pentru calculul pensiei era perioada la care se referă adeverința.
Pentru perioada ulterioară datei de 01. 04. 2001, la calculul punctajelor anuale se utilizează veniturile înscrise în declarațiile nominale lunare depuse de angajator după . Legii nr. 19/2000. De aceea, nu prezintă relevanță mențiunile din adeverință referitoare la veniturile din perioada ulterioară datei de 01.04.2001.
Pentru perioada anterioară datei de 01.04.2001 sunt aplicabile dispozițiile art. 165 din Legea nr. 263/2010. Acesta este textul legal pe care instanța de fond îl avea de aplicat în cauza de față.
Potrivit acestui text legal, la determinarea punctajelor anuale, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă, astfel:
a) salariile brute, până la data de 1 iulie 1977;
b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991;
c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991.
Textul art. 165 alin 1 se referă numai la salariile înscrise în carnetul de muncă.
Dacă în carnetul de muncă sunt înregistrate sporuri care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare, acestea trebuie avute în vedere, potrivit art. 165 alin. 2 din Legea nr. 263/2010.
Se constată astfel că Legea nr. 263/2010 trimite în primul rând la mențiunile din carnetul de muncă.
Cu toate acestea, în cazul în care asiguratul a obținut venituri mai mari decât cele înregistrate în carnetul de muncă, legea oferă o soluție clară, în sensul că, pe lângă salariile prevăzute la alin.1 (adică cele înscrise în carnetul de muncă) se au în vedere și sporurile cu caracter permanent, care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.
În concret, primind o adeverință care cuprinde venituri obținute înainte de 01.04.2001, casele teritoriale de pensii trebuie să verifice dacă sumele menționate în adeverință reprezintă sporuri, dacă aceste sporuri au avut caracter permanent și dacă au făcut parte din baza de calcul a pensiei potrivit legislației anterioare, respectiv art. 10 din Legea nr. 3/1977 în varianta modificată de Legea nr. 49/1992. De aceea, adeverințele trebuie să cuprindă mențiuni exprese cu privire la denumirea sporului și actul normativ în baza căruia a fost acordat, pentru a se putea stabili dacă aceste sporuri pot fi avute în vedere la calculul pensiei.
Nu poate fi luată în calcul o adeverință care cuprinde toate veniturile brute sau nete obținute de salariat, fără detalierea sporurilor, deoarece ar putea cuprinde și sporuri pe care legiuitorul a ales să nu le considere ca fiind elemente de calcul al pensiei.
În cazul concret de față, este evident faptul că sumele menționate la rubrica sporuri vechime – acord global nu au constituit sporuri în sensul art. 165 alin. 2 din Legea nr. 263/2010, deoarece acordul global a constituit, potrivit legislației în vigoare în perioada respectivă, o formă de retribuire, nu un spor salarial.
Se constată astfel că instanța de fond a făcut o greșită interpretare a legii, respectiv a dispozițiilor art. 165 alin. 1 din Legea nr. 19/2000, omițând să observe că aceste dispoziții se referă strict la mențiunile înscrise în carnetul de muncă.
La calculul punctajelor anuale necesare pentru stabilirea pensiilor trebuie să fie avute în vedere dispozițiile art. 165 din Legea nr. 263/2010, coroborate cu art. 127 din HG nr.257/2011 iar anexa nr. 15 reprezintă o detaliere exhaustivă a categoriilor de venituri enunțate în art. 165 din Lege.
Potrivit dispozițiilor anexei 15, din HG nr. 257/2011 nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001: • formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale.
Nu poate fi reținută susținerea în sensul că instanța avea posibilitatea de a înlătura aplicarea acestor dispoziții legale, deoarece prin decizia în interesul legii nr. 19/2011 Înalta Curte de Casație și Justiție ar fi statuat în acest sens. Interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a limitat la dispozițiile Legii nr. 19/2000 și ale OUG nr. 4/2005 și nu vizează interpretarea dispozițiilor Legii nr. 263/2010.
Din verificarea datelor adeverinței, rezultă că suma reprezentând contribuția salariatului la pensie suplimentară de 2% și 3% a fost calculată la valoarea salariului tarifar înscris în carnetul de muncă, valoare care a fost avută în vedere la calculul pensiei, potrivit dispozițiilor art. 165 alin. 1.
Mai mult adeverința nr. 724/2005, nu face nicio referire la contribuția de asigurări sociale datorată de angajator .
În ceea ce privește adeverința nr. 160/13.09.2011, aceasta cuprinde în anexă sumele obținute ca „venituri suplimentare la retribuția tarifară de încadrare, respectiv la salariul de bază”. Nu se precizează în concret în conținutul adeverinței dacă aceste sume au rezultat din plata unor sporuri (cu caracter permanent sau nepermanent) sau dacă ele sunt exclusiv rezultate din aplicarea formei de retribuire în acord global. Mai mult, nici nu rezultă cu claritate dacă aceste sume ar reprezenta sporuri aplicate la salariul de bază, dacă au fost sau nu parte a retribuției tarifare menționate în carnetul de muncă si care a fost avută în vedere deja la calculul pensiei. Se constată astfel că adeverința nu conține elemente clare care să fi putut fi analizate în concret la stabilirea pensiei.
Pentru considerentele anterior expuse, Curtea apreciază că apelul este fondat, motiv pentru care îl va admite ca atare și, în temeiul art.480 alin.2 din codul de procedură civilă va schimba sentința atacată, în sensul respingerii contestației.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelantele pârâte C. Națională de Pensii Publice și C. Județeană de Pensii O. împotriva sentinței civile nr. 397 din 10 aprilie 2014, pronunțată de Tribunalul O., Secția I Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant D. M.
Schimbă sentința civilă nr. 397 din 10 aprilie 2014, pronunțată de Tribunalul O., Secția I civilă, în dosarul nr._ în sensul că respinge contestația.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Septembrie 2014.
Președinte, C. S. | Judecător, M. P.-P. | |
Grefier, A. C. |
Red. Jud. M. P. P.
Tehn. A.C:
6ex/16.10.2014
Jud. Fond: O.M.P.
| ← Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 3399/2014.... | Contestaţie privind alte drepturi de asigurări sociale.... → |
|---|
