Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Decizia nr. 3650/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3650/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 02-10-2014 în dosarul nr. 109/101/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE A. C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 3650
Ședința publică de la 02 Octombrie 2014
Completul compus din:
Președinte: - M. C. – Președinte Instanță
Judecător: - M. C. Ț.
Grefier: - A. P.
Pe rol, judecarea apelurilor formulate de pârâții M. JUSTIȚIEI ȘI LIBERĂȚILOR CETĂȚENEȘTI, cu sediul în București, sector 5, . și T. C.-S., cu sediul în Reșița, ., nr. 2, jud. C. S., împotriva sentinței civile nr. 1982/09.05.2014, pronunțată de T. M. – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă C. I., cu domiciliul ales în Reșița, ., nr. 2, jud. C. S. și intimata pârâtă C. DE A. TIMIȘOARA, cu sediul în Reșița, ., nr. 2, jud. C. S., având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție - dobânda legală aferentă sentințelor nr.70/15 octombrie 2008 și nr.356/2 noiembrie 2007.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței următoarele: apelului formulat de pârâtul M. JUSTIȚIEI ȘI LIBERĂȚILOR CETĂȚENEȘTI a fost declarat și motivat în termenul legal; apelul formulat de pârâtul T. C.-S. a fost declarat peste termenul legal, respectiv sentința civilă atacată a fost comunicată la data de 16.06.2014, iar apelul a fost depus la data de 02.07.2014; solicitarea apelanților pârâți de judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, după care;
Instanța, constatând încheiată cercetarea judecătorească și luând act de solicitarea apelanților pârâți de judecare a cauzei în lipsă, a trecut la deliberări asupra apelului formulat de apelantul pârât M. JUSTIȚIEI ȘI LIBERĂȚILOR CETĂȚENEȘTI și asupra excepției de tardivitate a apelului formulat de apelantul pârât T. C.-S..
CURTEA
Asupra apelurilor civile de față.
T. M. prin sentința civilă nr.1982 de la 09.05.2014 a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta C. I. – CNP_, cu domiciliul procesual ales în mun. Reșița .-4, jud. C. S. în contradictoriu cu pârâții M. Justiției și Libertăților Cetățenești – C._, cu sediul în București, ., sector 5, C. de A. Timișoara, cu sediul în Timișoara, . nr.2, jud. T. și T. C.-S. – C._, cu sediul în mun. Reșița .-4, jud. C. S., a respins excepțiile invocate și a obligat pârâții să plătească reclamantei dobânda legală pentru sumele datorate și rămase nenexecutate din Sentința nr. 70/15.10.2008 pronunțată în dosarul nr._ al Curții de A. Timișoara rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 519/17.10.2009 și Sentința civilă nr. 356/02.11.2007 pronunțată de T. C. S. în dosarul nr._ rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 871/20.05.2009 a Curții de A. Timișoara în dosarul nr. 10._, începând cu data introducerii acțiunii și până la data plății intergrale a sumelor datorate.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că reclamanta C. I. în calitate de asistent judiciar în cadrul Tribunalului C. - S. a chemat în judecată pe pârâții M. Justiției, C. de A. Timișoara și T. C. - S., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați, în solidar, pârâții la plata la plata dobânzilor legale, pentru sumele datorate prin sentința civilă nr. 70/15 octombrie 2008 pronunțată în dosarul nr._ al Curții de A. Timișoara, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 519/17.10.2009 și sentința civilă nr. 356/2 noiembrie 2007 pronunțată de T. C.-S. în dosarul nr._, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 871/20.05.2009 a Curții de A. Timișoara în dosarul nr. 10._, de la data când aceste sentințe au devenit executorii, pentru toată perioada întârzierii de la plată, atât pentru sumele plătite cu întârziere cât și pentru cele rămase neachitate și până la data plății integrale a acestor sume.
Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de T. C. S. este nefondată întrucât în calitatea sa de ordonator terțiar de credite are obligația de a solicita ordonatorilor secundar și respectiv principal de credite alocarea sumelor necesare plății titlurilor executorii prezentate de personalul care își desfășoară activitatea în cadrul tribunalului.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâții T. C. S. și M. Justiției instanța a reținut că aceasta este neîntemeiată, și a respins-o pentru următoarele argumente:
Termenul de prescripție de 3 ani a fost întrerupt prin recunoașterea pe care pârâții au făcut-o prin plata la data de 10.10.2008 a unei părți din suma datorată respectiv 30% din valoarea sentințelor, prin plata la sfârșitul lunii septembrie 2010 a unei părți din suma datorată respectiv 8,5% din valoarea sentințelor, prin plata în anul 2012 a cotei de 5% drepturi salariale din valoarea sentințelor și în anul 2013 au fost achitate 10% drepturi salariale din valoarea sentințelor, iar diferența urmează a fi plătitiă eșalonat conform prevederilor OUG nr. 71/2009.
Conform fostului art. 16 din Decretul nr.167/1958, text incident în cazul de față, fiind aplicabil prescripțiilor extinctive începute și împlinite sub imperiul reglementării anterioare noului cod civil, precum și celor începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Legii nr.71/2011, de punere în aplicare a N.C. civ., prescripția se întrerupe:
a) prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția.
c) printr-un act începător de executare, dispoziții care sunt incidente în cazul de față și care au fost preluate și de dispozițiile art.2537 N. C.civ. și al cărui efect constă tocmai în ștergerea prescripției extinctive începute și începerea, după întrerupere a cursului unei noi prescripții extinctive.
Prin actele normative adoptate, statul și-a asumat obligația de a plăti sumele prevăzute în titluri, actualizate cu indicele prețurilor de consum, astfel O.U.G nr.71/2009 și actele normative ulterioare care au reglementat modul de plată a sumelor restante din hotărâri judecătorești și efectuarea de către pârâți a unei plăți parțiale echivalează cu o recunoaștere a dreptului iar, când această recunoaștere intervine după împlinirea termenului de prescripție, aceasta valorează renunțare la prescripție.
Reclamantei i-au fost plătite doar o parte din drepturile salariale cuvenite conform titlurilor salariale arătate și de altfel și acestea au fost executate și cu întârziere de către pârâți așa cum rezultă chiar din întâmpinările formulate ca atare este îndreptățit la daune interese pentru repararea prejudiciului produs ca urmare a executării cu întârziere a obligațiilor ce incumbă pârâților, potrivit hotărârilor judecătorești susmenționate.
Pentru drepturile de natură salarială recunoscute prin aceste sentințe sunt aplicabile dispozițiile art.166 alin.4 Codul muncii, potrivit cărora „Întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului”.
Dreptul reclamanților la daune interese s-a născut sub incidența vechiului cod civil, fiindu-i deci, aplicabile aceste dispoziții, art. 1082 prevăzând că debitorul este obligat la plata de daune interese ca o consecință a neexecutării, executării cu întârziere sau necorespunzătoare ale obligației.
În reglementarea art. 1082 cod civil se disting două categorii de daune interese, daune interese ce se cuvin pentru neexecutarea obligației – care vizează neexecutarea definitivă a obligației – daune compensatorii, iar cele din urmă – daune moratorii – cele datorate pentru întârzierea în executare, exact ceea ce solicită reclamantul în cazul de față.
Daunele interese moratorii se cuvin creditorului pentru o amânare a executării, pentru o executare târzie a obligației, deci executarea obligației mai este posibilă, prezintă interes pentru creditor, a fost sau va fi executată dar nu și la momentul la care ar fi trebuit, daunele interese moratorii fiind cauzate tocmai de întârzierea în îndeplinirea obligației.
Rolul lor fiind de a acoperii prejudiciul cauzat prin întârzierea executării se pot cumula întotdeauna cu executarea în natură a obligației, inclusiv cu executarea parțială.
În cazul obligației bănești, existența daunelor – interese moratorii este prezumată de lege, lipsa de folosință a sumei de bani datorată de debitor provoacă creditorului un prejudiciu care este egal cu dobânda legală, exact ceea ce solicită și reclamanții de față.
Totodată principiul reparării integrale a prejudiciului(cauzat prin neexecutare totală sau parțială, defectuoasă, ori cu întârziere) este preluat și în dispozițiile art.1531 N C.civ., alin.2 al textului de lege, arătat reglementând expres că acest prejudiciu cuprinde pierderea efectivă suferită de creditor și beneficiul de care acesta este lipsit.
Susținerea pârâților că reclamanta a obținut deja repararea integrală a prejudiciului prin acordarea și de daune interese constând în actualizarea sumelor datorate de la data nașterii dreptului și până la data plății efective, așa cum este reglementat și de disp. O.U.G 71/2009 sunt nefondate.
Dobânda reprezintă prețul lipsei de folosință iar actualizarea cu rata inflației urmărește păstrarea valorii reale a obligației bănești, asigură conservarea valorii creanței susceptibilă de a fi afectată de deprecierile monetare, creanță a căror executare este îndepărtată de nașterea lor.
Prin actele normative invocate de pârâți s-a prevăzut faptul că sumele de bani plătite eșalonat se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S., întrucât, dacă inițial s-a dispus ca plata drepturilor salariale prevăzute în titlul executoriu să se facă eșalonat până în 31.12.2009, ulterior termenele de plată s-au prelungit succesiv până în anul 2016, ca atare prin actualizarea sumelor de bani de la data când trebuia achitată, la data plății efective, creditorul primește suma inițială datorată și nu o valoare mai mare decât cea care trebuia achitată.
Actualizarea sumelor datorate în funcție de rata inflației nu reprezintă daune interese și nu acoperă prejudiciul suferit de reclamantă.
Or, în speță reclamanții au solicitat repararea prejudiciului suferit, dobânda legală acoperind, potrivit dispozițiilor legale arătate, întârzierea la plata (pentru aceeași perioadă), astfel încât nu există dublă reparație și nu echivalează cu o îmbogățire fără just temei a reclamanților, așa cum s-a invocat.
Dreptul la dobânda legală chiar fără dovedirea unui prejudiciu, legea prezumându-l, este consacrat de dispozițiile art. 1088 vechiul Cod civil - care se aplică tuturor obligațiilor monetare indiferent de proveniența lor, nu numai la regimul dobânzii moratorii în cazul întârzierii în executarea unei obligații bănești contractuale – ca atare, și pentru cele cu titlul de daune – interese pentru întârziere în executare, reglementate de dispozițiile 1082 vechiul Cod civil.
Diferența dintre instituțiile juridice invocate de pârâți și reclamantă este astfel evidentă, dobânda generată de neexecutarea la termen a obligației pecuniare reprezintă și fruct civil „ chiria banilor”, respectiv, dacă creditorul și-ar fi executat la termen obligația de plată a sumei de bani, creditorul ar fi putut să fructifice acest capital într-un plasament .
Conform art.525 Cod civil dobânda se cuvine zi cu zi.
Nici în ceea ce privește susținerea pârâtului M. Justiției că în speță creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență invocând art. 1535 alin.1 și 2 Noul Cod Civil și O.G.nr..13/2011- texte de lege care reglementează tocmai dreptul la daune moratorii de la scadență până în momentul plății - nu poate fi reținută de instanță.
Prin hotărârile judecătorești, care sunt titluri executorii, reclamanților li s-au recunoscut aceste drepturi salariale care nu i-au fost achitate, creanțele fiind certe, lichide și exigibile, obligația de plată fiind cu execuție imediată, ceea ce înseamnă că plata trebuie făcută la momentul nașterii raportului obligației, chiar la acel moment obligația a devenit exigibilă, la momentul când sentința judecătorească a devenit executorie, obligația nefiind cu termen așa cum rezultă din hotărârea judecătorească pronunțată.
Totodată, chiar și în cazul obligațiilor cu termen, plata este exigibilă la momentul stabilit de ambele părți.
Or, pârâții invocă O.U.G 71/2009 modificată prin O.U.G 45/2010 și Legea nr.230/2011, acte normative care nu neagă existența și întinderea drepturilor contestate și nici nu se refuză punerea în executare ci stabilește o modalitate de executare în tranșe a titlului executoriu, din 2012 în 2016.
Prin acțiune s-a solicitat obligarea la plata dobânzilor de la datele când titlurile au devenit executorii.
Sub aspectul momentului de la care sunt datorate dobânzile de către debitor s-a reținut următoarele.
În speță, debitorii nu sunt de drept în întârziere, nefiind incidente ipotezele prevăzute de art.1079 Cod civil, iar creanța nu face parte din categoria celor pentru care, după lege, să curgă dobânda de drept, așa cum prevăd disp. art.1088 alin.2 Cod civil.
În aceste condiții dobânzile sunt datorate de la data când au fost solicitate prin cererea de chemare în judecată, iar nu de la data când creanța a devenit certă, lichidă și exigibilă, respectiv, de la data la care sentințele au devenit executorii.
Instanța a mai reținut ca Înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia nr.2 pronunțată în dosarul nr.21/2013 a admis recursul în interesul legii formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul că: „În aplicarea dispozițiilor art.1082 și art.1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art.1531 alin.(1), alin.(2) teza I și art.1535 alin.(1) din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune – interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art.1 și art.2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr.230/2011, cu modificările și completările ulterioare”, însa până la data motivării prezentului dosar nu au fost publicate considerentele acestei decizii.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept anterior expuse, s-a constatat că acțiunea este întemeiată în parte, a fost admisă ca atare, în sensul că s-a dispus obligarea pârâților să plătească reclamantei dobânda legală pentru sumele datorate și rămase nenexecutate din Sentința nr. 70/15.10.2008 pronunțată în dosarul nr._ al Curții de A. Timișoara rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 519/17.10.2009 și Sentința civilă nr. 356/02.11.2007 pronunțată de T. C. S. în dosarul nr._ rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 871/20.05.2009 a Curții de A. Timișoara în dosarul nr. 10._, începând cu data introducerii acțiunii și până la data plății intergrale a sumelor datorate.
Împotriva acestei sentințe au declarata apel pârâții M. Justiției și T. C.-S..
În motivare, apelantul-pârât M. Justiției arată că, așa cum a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 954/20.03.2014, pronunțată în dosarul nr._, prin care a fost soluționat conflictul negativ de competență ivit între T. A. și Judecătoria Oradea într-o cauză în care s-a solicitat obligarea pârâților la plata dobânzilor legale aferente unor titluri executorii, acțiunea vizează în mod evident tot un drept de natură salarială, un accesoriu celui principal, adică dobânda legală aplicată unor drepturi salariale.
Înalta Curte de Casație și Justiție a concluzionat că dobânzile pretinse reprezintă o corecție a drepturilor salariate stabilite prin hotărâre judecătorească și au o legătură directă cu stabilirea drepturilor salariale, aceste sume nefiind daune produse datorită imposibilității executării unei hotărâri judecătorești.
Prin urmare și în cauza de față solicitarea intimaților-reclamanți are un caracter accesoriu dreptului principal, fiind supusă acelorași dispoziții legale privitoare la termenul de prescripție ca și în cazul drepturilor bănești a căror actualizare se dorește, fiind incidente astfel prevederile art. 1 alin. 2 din Decretul 167/1958, potrivit cărora "odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii".
Atât literatura de specialitate cât și practica judecătorească sunt unanime în a considera că recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, pentru a produce efecte întreruptive, trebuie să fie făcută de cel în folosul căruia curge prescripția extinctivă și să fie neîndoielnică, să rezulte din împrejurări neechivoce și să se refere la pretențiile afirmate, în speță dobânda legală.
Or, prin actele normative care au stabilit mai multe tranșe pentru plata unor drepturi bănești prevăzute în titluri executorii, personalului din sectorul bugetar, Guvernul s-a angajat să plătească eșalonat aceste drepturi, din motive economice, prevăzându-se, astfel o procedură specială de executare.
OUG 71/2009 nu recunoaște drepturile pe care reclamanții le-au solicitat și cu privire la care instanțele judecătorești s-au pronunțat prin admiterea acțiunilor, ci statuează o modalitate de executare a unor sume care urmează a se plăti din bugetul de stat.
Așadar, instanța de fond a lipsit de sens dispozițiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, în conformitate cu care "Prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea".
Totodată, conform art. 171 alin. 1 din Codul muncii, "(1) Dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate".
Daunele-interese constând în dobânda legală nu pot fi datorate pentru întârziere în executare decât de la data solicitării, întrucât debitorul nu este de drept în întârziere cu privire la acordarea daunelor-interese, cum în mod corect a reținut și instanța de fond, însă, singura situație în care s-ar pune problema acordării de dobânzi este aceea în care debitorul (instituția publică) nu ar executa creanța în cuantumul și la termenul stabilit de OUG 71/2009.
În speță creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență. În cazul obligațiilor afectate de un termen suspensiv, creanța devine exigibilă numai în momentul împlinirii acelui termen. De asemenea, termenul este suspensiv când privește exigibilitatea creanței, adică suspendă sau amână executarea creanței. Obligația debitorului ia naștere în momentul încheierii contractului, dar executarea ei nu se va putea cere decât după împlinirea termenului.
Așadar, în ceea ce privește titlurile executorii neachitate până în prezent, legiuitorul a stabilit termene suspensive de executare, prin reglementarea unei proceduri speciale de executare, prevăzută de art. I din O.U.G nr. 71/2009, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 18/2010, prin OUG 45/2010 și prin Legea nr. 230/2011.
S-a făcut referire la Decizia nr.190/02.03.2010, prin care C. Constituțională a statuat că Ordonanța de Urgentă a Guvernului nr. 71/2009 este conformă cu legea fundamentală.
În aceste împrejurări, arată că plata sumelor datorate de M. Justiției conform titlurilor executorii s-a realizat cu respectarea termenelor prevăzute în mod expres în O.U.G nr. 71/2009, în acest sens adoptându-se HG 422/2010, HG 257/2012, HG 598/2012, HG 954/2012, HG 1169/2012, HG 149/2013, HG 355/2013, HG 697/2013, HG_.
Ca practică judiciară, invocă Decizia nr. 117/10.12.2013, pronunțată de C. de A. Timișoara, în dosarul nr._, decizia nr._/7.12.2012, pronunțată de C. de A. C., în dosarul nr._ .
Prin urmare, în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă, solicită să se admită apelul, astfel cum a fost formulat și, pe cale de consecință, să se modifice în parte sentința civilă în sensul respingerii în totalitate a acțiunii formulate de reclamanți, ca neîntemeiată.
Apelantul-pârât T. C.-S., prin cererea de apel formulată la 2 iulie 2014, apreciază ca fiind nelegală această hotărâre, în primul rând în privința modului în care s-a dispus respingerea excepției prescripției dreptul reclamanților de a solicita sumele, cu motivarea că acestea puteau fi acordate numai pentru o perioadă de 3 ani anterior introducerii prezentei acțiuni; fiind vorba de pretenții distincte, termenul de prescripție se raportează la data introducerii acțiunii în instanță.
În al doilea rând, critică legea aplicabilă prezentei acțiuni formulate în cauză, în sensul că, deși la momentul formulării prezentei cereri intrase în vigoare noul Cod civil, aplicarea în timp a legii civile este dată de art. 6 alin.2 din codul menționat și în aceste condiții legea aplicabilă în cauză este Codul civil anterior (art. 1088) și OG nr. 9/2000.
Pe fondul cererii, apreciază că OG nr.9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești reglementează în mod distinct doua categorii de dobânzi: 1. dobânda legala remuneratorie, ca echivalent al folosirii capitalului în cazul împrumuturilor, și dobânda penalizatoare, ca sancțiune a neachitării sumelor datorate la scadență. Astfel, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii (penalizatoare), de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege (dobânda legală), fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.
Instanța de fond a apreciat ca nefiind aplicabile aceste dispoziții, întemeind în mod eronat motivarea hotărârii pe dispozițiile art. 1079 Cod civil, raportat la art. 1088 al.2 Cod civil;
Dacă în ceea ce privește creanța principală, pentru a fi cerută la plată, ea trebuie să fie certă, lichidă și exigibilă, pentru nașterea creanței de dobândă trebuie să existe și să fie probată întârzierea în executarea obligației principale ce întrunește caracteristicile anterioare, iar debitorul contractual să fie pus în întârziere, cerută de o manieră generală prin dispozițiile art. 1081 Cod civil și, în particular, pentru dobânda moratorie prin dispozițiile art. 1088 alin. 2 Cod civil, punerea in întârziere a debitorului reprezintă mai mult decât o simplă condiție formală: este o condiție de fond a datoriei de dobândă. Ea marchează juridic constatarea neexecutării obligației și determină începerea curgerii dobânzii moratorii.
Totodată, dacă obligația este constatată printr-o hotărâre judecătorească, ea nu exclude cerința punerii în întârziere a debitorului. în cauză, solicitarea de acordare a dobânzii a avut loc la data formulării prezentei acțiuni, dată la care era deja în vigoarea OUG nr.71/2009, modificată prin OUG nr.45/2010. În consecință, neexistând o punere în întârziere, solicitarea de acordare a dobânzii anterior formulării prezentei cereri este neîntemeiată.
Instanța de fond apreciază în mod nelegal faptul că dobânda solicitată reprezintă prețul lipsei de folosință, iar actualizarea cu rata inflației urmărește păstrarea valorii reale a obligației bănești, asigură conservarea valorii creanței susceptibilă de a fi afectată de deprecierile monetare, creanță a căror executare este îndepărtată de nașterea lor.
Or, în speță reclamanta solicită repararea prejudiciului suferit, iar T. M. apreciază că dobânda legală acoperă, potrivit dispozițiilor legale, întârzierea la plata (pentru aceeași perioadă), astfel încât nu există dublă reparație și nu echivalează cu o îmbogățire fără just temei a reclamanților, așa cum s-a invocat;
Deși OUG nr. 71/2009, modificată, stabilește modalități de plată și reparări integrale ale prejudiciului prin acordarea de daune interese constând în actualizarea sumelor restante,de la data nașterii dreptului.
Pentru toate aceste motive, solicită admiterea apelului, și, rejudecând cauza pe fond, solicită schimbarea hotărârii emise de către instanța de fond, în sensul respingerii acțiunii principale.
Apelul declarat de M. Justiției este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin OUG nr. 71/2009 s-a prevăzut că plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, să se realizeze după o procedură de executare eșalonată pe o perioadă inițială cuprinsă între 2010 – 2012.
Prin acte normative ulterioare au fost aduse modificări sub aspectul perioadei și a procentelor de creanță aferente perioadelor respective.
Reclamanta a înaintat ordonatorului de credite titlurile executorii respective, până în prezent efectuându-se plăti parțiale, potrivit eșalonărilor legale.
Pentru partea de creanță rămasă neachitată, s-a solicitat acordarea de dobânzi în prezenta cauză.
Se reține, totodată, că sumele prevăzute în titlurile executorii reprezintă drepturi salariale, datorate de către angajator într-o anumită perioadă de timp și neachitate de către acesta.
Potrivit art. 166 din Codul muncii, republicat (anterior art.161) salariul se plătește în bani cel puțin o dată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern, după caz.
Întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Art. 171(1) din Codul muncii, republicat, (anterior art.166) stabilește că dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
În speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 1082 cod civil de la 1864, potrivit cărora debitorul este obligat la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligației, sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea-credință, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine din o cauză străină, care nu-i poate fi imputată și dispozițiile art. 1088 cod civil care dispun că pentru obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare cuprind dobânda legală.
Dispozițiile din noul cod civil, nu sunt aplicabile în speță și ele nu au fost reținute de prima instanță, art. 6 Cod civil stabilind reguli generale în materie, aplicabile chiar și actelor normative viitoare, în măsura în care acestea nu vor conține dispoziții exprese privind succesiunea legilor în timp.
Cât privește aplicarea în timp a NCC în raport de reglementările anterioare, trebuie avute în vedere dispozițiile corespunzătoare din Legea 71/2011. Prin norme tranzitorii legea de punere în aplicare a NCC stabilește expres, ca regulă, ultraactivitatea legii civile vechi, pe perioada de timp determinată, pentru procesele pe rol, după cum se stabilește și legea aplicabilă efectelor viitoare ale altor situații juridice trecute.
Ca și în cazul actelor juridice, efectele viitoare ale altor situații juridice sunt guvernate de legea în vigoare la data săvârșirii ori producerii lor, așa cum rezultă din art. 6 alin 2 NCC, art. 3 din Legea 71/2011, precum și interpretarea per a contrario a art. 6 alin. 6 NCC.
Art. 6 alin. 6 și art. 5 alin. 2 din Legea 71/2011 instituie o derogare semnificativă de la ultraactivitatea legii vechi, stabilind aplicabilitatea legii noi în privința efectelor viitoare ale situațiilor juridice trecute, în măsura în care acestea derivă din starea și capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiație, adopție, obligația legală de întreținere, raporturile de proprietate, raporturile din vecinătate, dacă aceste situații subzistă după . legii noi.
Legea 71/2011 conține și norme speciale care se abat de la această ultimă regulă, iar din interpretarea dispozițiilor art. 111, 112, 114 din lege rezultă că prevederile noului cod civil referitoare la plata dobânzilor, punerea în întârziere nu se aplică situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestui cod.
Cu privire la motivul de apel potrivit căruia creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență, fiind afectate de un termen suspensiv, ca urmare a reglementarii unei proceduri speciale de executare, C. reține următoarele:
Reclamanții au fost încadrați în cadrul autorităților pârâte, în baza unui raport de muncă, generator de drepturi și obligații, printre drepturile de care beneficiază fiind și dreptul la salariu cu toate componentele sale, reglementat legal și cu scadența lunară.
Ca urmare a nerespectării parțiale a acestei obligații de către autoritatea angajatoare, în sensul neplății lunare a sporurilor legale, reclamanții au formulat acțiune în justiție în vederea valorificării dreptului de creanță respectiv.
Instanța de judecată investită cu această acțiune, constatând că reclamanta este titulara unui drept de creanță care îndeplinește condițiile de exercitare, printre care și cerința de a fi un drept actual, respectiv faptul că există o datorie ajunsă la scadență, exigibilă, a admis acțiunea și a obligat pârâții la plata sumelor respective.
Prin urmare, drepturile salariale respective sunt ajunse la scadență, exigibilitatea creanței fiind constatată de către instanța de judecată prin hotărârea judecătorească respectivă.
Prin OUG 71/2009 și Lg.230/2011 a fost stabilită procedura de executare a titlurilor executorii, în sensul plății eșalonate a sumelor deja stabilite prin hotărâri judecătorești, dar nu a fost afectată exigibilitatea creanțelor respective, legiuitorul dispunând doar cu privire la eșalonarea la plata a unor titluri executorii.
Creanțele reclamantei constatate prin hotărâri judecătorești își păstrează caracterul exigibil, fiind eșalonată doar punerea în executarea a hotărârii judecătorești.
În consecință, acest motiv de apel este neîntemeiat.
Cu privire la motivul de apel potrivit căruia în condițiile în care a operat actualizarea în funcție de rata inflației, nu se mai justifică și dobânda legală, C. reține următoarele:
Prin neexecutarea integrală a creanței la data când erau datorate, adică atunci când au devenit certe lichide și exigibile, s-a produs în patrimoniul beneficiarului un prejudiciu care trebuie acoperit integral.
Acest prejudiciu constă atât în pierderea puterii de cumpărare a sumei de bani reprezentând aceste creanțe prin devalorizarea monedei naționale, cât și în daune interese la care sunt îndreptățite reclamantele pentru neexecutare integrală a creanțelor.
Prin acordarea creanței actualizate cu indicele de inflație, nu înseamnă că au fost obligați pârâții la plata unei sume de bani mai mari decât cea datorată, ci este vorba de aceeași sumă, însă la valoarea de circulație din momentul executării. Actualizarea cu indicele de inflație urmărește de fapt păstrarea valorii reale a obligației bănești la data efectivă a plății, având un caracter compensatoriu, ce rezidă în faptul că repară partea din beneficiul nerealizat care nu este acoperit de dobândă.
Dobânda legală reprezintă prejudiciul pentru beneficiul nerealizat (potrivit art.1084 Cod civil daunele interese cuprind în genere pierderea ce a suferit creditorul și beneficiul de care a fost lipsit) având natură juridică diferită de actualizarea cu indicele de inflație.
În raport de argumentele expuse mai sus, C. constată că, prin obligarea pârâților, la plata dobânzii legale aferente creanței rămase neexecutate, nu se ajunge la o dublă reparare a prejudiciului, ci se asigură repararea integrală a prejudiciului și acest motiv fiind neîntemeiat.
De altfel, în condițiile art. 517 alin. 4 Cod procedură civilă, dezlegarea dată de ÎCCJ prin Decizia 2/2014 asupra problemei de drept supusă analizei instanței de față este obligatorie, astfel că nu mai pot fi susținute criticile apelanților privind exigibilitatea creanței, întrunirea elementelor răspunderii delictuale, cumulul dobânzii cu reactualizarea creanței, îndreptățirea creditorului la plata dobânzii.
Astfel, instanța supremă a stabilit că suspendarea legală a executării silite a titlurilor executorii prin OUG 71/2009 nu este de natură a împiedica dreptul persoanelor vizate de a solicita repararea integrală a prejudiciului prin acordarea de daune-interese, în condițiile art. 1088 cod civil, că . actului normativ reprezintă un delict civil, de natură a atrage sancțiunea civilă a daunelor-interese.
S-a statuat că în cazul executării cu întârziere a obligației de plată a unei sume de bani, indiferent de izvorul contractual ori delictual al obligației, daunele-interese sub forma dobânzii legale se datorează, fără a se face dovada unui prejudiciu și fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să poată fi nesocotit. Prin instituirea legală a obligației de actualizare a sumei cu indicele prețurilor de consum se realizează o reparație parțială, prin acordarea de daune-interese compensatorii (damnum emergens), în timp ce dobânda reprezintă beneficiul de care creditorul este lipsit (lucrum cessans).
Față de dezlegarea obligatorie dată de Înalta Curte de Casație și Justiție problemelor de drept referitoare la îndreptățirea reclamanților la acordarea dobânzii și posibilitatea cumulării acesteia cu reactualizarea debitului, invocarea practicii anterioare a altor instanțe este fără efect.
În raport de dispozițiile art.1073 Cod civil și art.1082 Cod civil, care trebuie coroborate cu cele ale art.1088 Cod civil, potrivit cărora la obligațiile care au ca obiect o sumă oarecare, daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, rezultă că daunele interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă, dar nu sunt debite decât din ziua cererii de chemare în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept.
În raport de aceste dispoziții, C. reține că reclamanta în calitate de creditoare, este beneficiara acestor daune interese – dobânzi legale, pentru neexecutarea integrală a obligației de plată a creanțelor, fiind evident prejudiciul suferit cu atât mai mult cu cât, potrivit dispoz.art.3711 Cod pr. civilă executarea trebuia adusă la îndeplinire de bună voie, iar reclamanta prin actele normative menționate mai sus a fost împiedicată să treacă la executarea silită a obligației stabilită prin hotărâre judecătorească.
Criticile privind respingerea excepției prescripției apar ca nejustificate, în condițiile în care dobânda s-a solicitat pentru neexecutarea unei obligații, faptă ilicită succesivă care trenează și în prezent și care antrenează răspunderea civilă delictuală a debitoarei, iar prima instanță a acordat dobânzi de la data introducerii cererii de chemare în judecată, apreciind că reclamanta nu este îndreptățită la daune interese moratorii pentru perioada anterioară înregistrării acțiunii.
Având în vedere aceste considerente, C. apreciază ca nefondat apelul declarat, astfel încât în temeiul art.480 alin.1 Cod pr. civilă îl va respinge ca atare.
Apelul declarat de pârâtul T. C. S. este tardiv.
Potrivit prevederilor art. 215 din Legea dialogului social nr. 62/2011, în materia litigiilor de muncă, termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii pronunțată de instanța de fond.
Articolul 185 și 186 din Noul Cod pr. civilă precizează că, neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea, în afară de cazul când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.
În speță, se constată că apelantului i-a fost comunicată sentința primei instanțe la data de 16.06.2013, conform dovezii de comunicare aflată la fila 79 din dosarul de fond, iar apelul a fost depus la T. M., la data de 02.07. 2014 ( fila 17 dosar apel), deci peste termenul legal prevăzut de lege.
Întrucât apelul a fost depus la instanță la data de 02.07.2014, iar apelantul nu a făcut dovada că depășirea termenului legal de apel s-a datorat unei împrejurări mai presus de voința lui, C., urmează să admită excepția tardivității și, în baza art. 480 alin. 1 NCPC, să respingă apelul ca tardiv formulat.
Cauza fiind soluționată pe cale de excepție, instanța nu va analiza motivele de nelegalitate care vizează fondul litigiului invocate de acest apelant, întrucât, potrivit prevederilor art. 248 alin. 1 din Noul Cod pr. civilă soluționarea cauzei pe cale de excepție face de prisos cercetarea în fond a pricinii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul M. JUSTIȚIEI ȘI LIBERĂȚILOR CETĂȚENEȘTI, cu sediul în București, sector 5, ., împotriva sentinței civile nr. 1982/09.05.2014, pronunțată de T. M. – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă C. I., cu domiciliul ales în Reșița, ., nr. 2, jud. C. S. și intimata pârâtă C. DE A. TIMIȘOARA, cu sediul în Reșița, ., nr. 2, jud. C. S..
Respinge, ca tardiv apelul declarat de pârâtul T. C.-S., cu sediul în Reșița, ., nr. 2, jud. C. S., împotriva sentinței civile nr. 1982/09.05.2014, pronunțată de T. M. – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă C. I., cu domiciliul ales în Reșița, ., nr. 2, jud. C. S. și intimata pârâtă C. DE A. TIMIȘOARA, cu sediul în Reșița, ., nr. 2, jud. C. S..
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Octombrie 2014
Președinte, M. C. | Judecător, M. C. Ț. | |
Grefier, A. P. |
20.10.2014
Red.jud.M.C.
6 ex/AS
j.f.C.B.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Hotărâre din... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 135/2014.... → |
|---|
