Obligaţie de a face. Decizia nr. 1675/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1675/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 07-05-2014 în dosarul nr. 12266/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1675/2014
Ședința publică de la 07 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: M. C.
Judecător: P. P.
Grefier: M. M.
x.x.x
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 06.05.2014, privind apelul declarat de pârâta ., cu sediul în Ghercești, ., județul D., împotriva sentinței civile nr. 202/21.01.2014, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant S. D., cu domiciliul în C., ., ., ., având ca obiect obligație de a face.
Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților.
Dezbaterile și concluziile părților în cauza de față au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 06.05.2014, care face parte integrantă din prezenta decizie și când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în conformitate cu prevederile art.396 alin.1 C.pr.civ., a amânat pronunțarea cauzei la data de 07.05.2014.
În urma deliberării, s-a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Asupra apelului de față;
Prin sentința apelată, Tribunalul D. a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul S. D. cu domiciliul în C., ., ., . în contradictoriu cu pârâta . cu sediul în Ghercești, ., județul D..
A constatat că activitatea desfășurată de reclamant în perioada 5.04.1977 - 1.07.1981, 1.01.1987 - 1.03.1998 se încadrează conform Ord. 50/1990 anexa II pct. 34 în procent de 100% în grupa a II-a de muncă.
A obligat pe pârâtă să elibereze reclamantului o adeverință în acest sens.
A obligat pe pârâtă la 400 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamantul a fost angajatul societății pârâte ..A. cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată, desfășurând activitate în Secția Prelucrări mecanice, în perioada 05.10._03, așa cum rezultă din carnetul de muncă și din întâmpinarea pârâtei.
Din actele dosarului și din depoziția martorilor rezultă că activitatea reclamantului s-a desfășurat în condiții grele și de toxicitate. Activitatea sa concretă a constat în polizare, șlefuire și lustruire,rectificare umeda si uscata a pieselor din materiale feroase și neferoase, în spații în care nu au funcționat instalații speciale de eliminare sau diminuare a cantităților de pulberi emanate în procesul de producție.
Din declarația martorului N. M. s-a reținut că acesta a lucrat în cadrul aceleiași secții în aceeași hală cu petentul, din anul 1976 până în anul 2002. A mai arătat că, reclamantul a lucrat ca frezor și efectua operații de prelucrare, finisare a pieselor din aluminiu. În timpul procesului de prelucrare se degajau vapori toxici urmare a utilizării lichidului de răcire în componența căruia intrau apa, sodă caustică si petrol. Piesele pe care le lucra reclamantul erau confecționate din aluminiu și lemn stratificat material care în momentul prelucrării producea praf.
Martorul a îndeplinit funcția de frezor și a obținut o hotărâre favorabilă prin care activitatea sa a fost încadrata. în grupa a II-a de muncă.
Din declarația martorului, care a fost coleg de muncă cu reclamantul, rezultă faptul că activitatea desfășurată în condițiilor descrise se exercită pe tot parcursul programului de lucru in perioada in care reclamantul ocupa postul de frezor. Din carnetul de munca al reclamantului rezulta ca în perioada 05.10._77, reclamantul a fost angajat ca elev la cursuri de calificare, iar în perioadele 01.03._83, 01.08._00 a ocupat postul de tehnician. Pe perioada in care reclamantul a fost angajat ca elev la cursuri de calificare este evident că activitatea sa nu a implicat desfășurarea unei activitatea specifice grupei a II-a de muncă astfel ca aceasta perioada nu va fi avuta in vedere de instanța la analizarea condițiilor specifice acordării grupei a II-a. De asemenea, din probatoriul administrat nu a rezultat cu certitudine ca in perioada in care reclamantul a ocupat postul de tehnician, activitatea desfășurata in condițiile prevăzute de Ordinului 50/1990, Anexa II, pct. 34, a reprezentat 70% din durata timpului de munca. Martorul N. M. s-a limitat a relata ca si in perioada in care a ocupat postul de maistru, reclamantul se afla lingă muncitori, fără a preciza durata acestei activități.
Principiul de bază al încadrării în grupele de muncă este cel al analizei condițiilor concrete de muncă, care trebuie să aibă în vedere situația specifică fiecărui loc de muncă.
Ordinul nr. 50/1990 a suferit numeroase modificări și completări, iar pentru unele categorii de personal, angajatorii au acordat pe cale administrativă grupe superioare de muncă, chiar în absența unei enunțări exprese în ordin. Din declarația aceluiași martor a rezultat, că pârâta . a emis adeverințe unora dintre salariații care lucrau in aceeași secție cu reclamantul, inclusiv colegului de serviciu al reclamantului care lucra pe același utilaj, dar pe alta tură .
În acest sens, al principiului caracterului nelimitativ este și decizia nr. 258/20.09.2004 a ÎCCJ conform căreia nu se poate restrânge aplicarea Ord. 50/1990 numai la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițială a actului, în lipsa unei dispoziții expres a însuși organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior.
Tot un principiu, cel al nediscriminării a fost avut în vedere și prin decizia nr. 87/1999 a Curții Constituționale conform căreia nu există nici o rațiune să se mențină un regim discriminatoriu în materia grupelor superioare de muncă pentru persoanele care au activat în aceleași funcții indiferent de perioadă.
Activitatea desfășurată de reclamant se încadrează deci în grupa a II-a de muncă potrivit Anexei II pct. 34 din Ordinul 50/1990 pentru perioada 05.04.1977-1.07.1981,01.01._98.
Cu privire la timpul efectiv lucrat de reclamant în condițiile de grupa II de muncă, din proba testimonială reiese că activitățile respective s-au desfășurat pe tot parcursul programului de lucru pentru perioada 05.04.1977-1.07.1981,01.01._98 iar aceste aspecte nu au fost combătute de către angajator, căruia îi revine sarcina probei, potrivit disp. art. 272 din C. muncii.
Față de cele arătate mai sus instanța a admis acțiunea in parte, a constatat că activitatea desfășurată de reclamant în această perioadă 05.04.1977-1.07.1981, 01.01._98 se încadrează în grupa a II-a de muncă conform Ordinului 50/1990, Anexa II pct. 34 în procent de 100% si a obligat pe pârâta să-i elibereze o adeverința in acest sens.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta ., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie .
În motivarea apelului, apelanta a arătat că a fost chemată în judecată de către reclamant, acesta solicitând eliberarea unei adeverințe pentru munca în grupa a II-a pentru perioadele 05.04._81, 01.01._98, ocupând funcțiile de frezor, respectiv tehnician în cadrul Secției Sculărie.
Apelanta a susținut că în mod eronat instanța a constatat că activitatea desfășurată de către reclamant în perioada menționată se încadrează în grupa a II-a de muncă, în procent de 100% din programul de lucru, în temeiul dispozițiilor Ordinului nr.50/1990, Anexa 2, pct.34.
Conform Ordinului 50/1990 acordarea grupei a II- a de munca se va face ținându-se cont de încadrarea activității desfășurate in procent de cei puțin 70% la locul efectiv de munca efectuat si a noxei care a afectat activitatea nu a funcției îndeplinite de către intimat.
In meseria de frezor intimatul si-a desfășurat activitatea pe mașini de frezat universale utilizate la executarea operațiilor de frezare simple si de precizie mărita, putându-se prelucra suprafețe plane sau profilate, dotate cu instalație de absorbție si apărătoare de protecție, iar condițiile concrete in care si-a desfășurat acesta activitatea au fost normale așa cum se specifica in Procesul verbal nr.70/28.06.1999 conform căruia pentru Secția Prelucrări Mecanice Sculărie (pct.3 Diviziunea avionabile ) determinările s-au făcut in condiții normale de munca.
Intimatul nu a efectuat operații de polizare, șlefuire si lustruire a pieselor din metale feroase si neferoase. In cadrul A. C. SA numai lăcătușii au realizat aceste operații in ateliere separate de strungari, frezori, rabotori etc.
In ceea ce privește materialele, respectiv aliajele din care erau efectuate piesele de lucru, in cadrul societății noastre, aliajul de baza este aluminiul conform normelor specifice aviației din întreaga lume si nu otelul așa cum invoca martorii audiați.
A. C. SA era una din cele mai moderne fabrici de la acea vreme fiind dotata cu utilaje performante, angajații erau protejați de factorul nociv beneficiind de condiții propice pentru desfășurarea activității.
Deșeul rezultat in urma prelucrării pieselor era șpan de mărimi mari si nu pulberi așa cum au declarat martorii in mod eronat.
Reclamantul nu a efectuat operații de polizare, șlefuire si lustruire a pieselor din materiale feroase si neferoase.
Singurul loc de munca in care se făceau operațiile de polizare si șlefuire era Atelierul de Ajustaj unde erau angajați lăcătuși ce executau operații de polizare si șlefuire piese.
Se folosește ca exemplu adeverința lui C., care deși avea aceeași funcție si-a desfășurat activitatea în cadrul atelierului Tratamente Termice (așa cum reiese si din cererea înregistrata in data de 04.10.2000 atașata la dosar) separat de secția Prelucrări Mecanice prin pereți din zidărie despărțitori fără comunicare prin uși, iar noxa specifica se regăsește la pct.42 Anexa 2 ....si nu polizare si șlefuire.
De asemenea se folosește ca si proba cu înscrisuri si adeverința lui M. I., maistru la Atelierul Ajustaj, unde erau angajați lăcătuși (vezi cerere -"atelier de lăcătuși " nu frezori, strungari, rectificatori) ce efectuau operații de polizare si șlefuire.
Conform precizărilor Casei de Pensii actele normative care reglementau încadrarea in fostele grupe I si a II a de munca au fost abrogate la data intrării in vigoare a Legii nr.19/2000 art. 198 din lege, respectiv după data de 01.04.2001.
După aceasta data nu mai exista baza legala pentru încadrarea locurilor de munca, activităților si categoriilor profesionale cu condiții deosebite in grupe superioare de munca.
In anul 1992 . poate justifica faptul ca unitatea nu mai avea activitate continua, din cauza lipsei de comenzi, iar salariații primeau numai o parte din salariu conform Legii nr.37/1992, Legii nr.78/1995 si OUG nr.170/2001, astfel ca, potrivit articolului unic din Legea 37/1992 se prevedea ca" pentru anul 1992, pe durata întreruperii activității din cauza lipsei de comenzi, in uzinele, fabricile si secțiile ce produc tehnica militară, pesonalului civil încadrat i se plătește o indemnizație egala cu 60% din ultimul salariu de baza net lunar avut, indexat fără sa se ia măsura desfacerii contractului de munca."
De asemenea Art.6 din Legea 78/1995, precum si Art.1 din OUG nr. 170/2001 au reglementari asemănătoare, astfel ca începând cu 1 aprilie 1992 fabrica a plătit contribuțiile sociale pentru toți salariații în procent corespunzător grupei a II-a de munca.
Toate aceste dispoziții legale converg faptul ca reclamantul nu poate justifica încadrarea in grupa a II-a de munca, ținându-se cont deci de condițiile lipsei acute de comenzi si a întreruperilor frecvente de activitate, gradul de încărcare al salariaților fiind in permanenta sub 50%.
În drept, și-a întemeiat apelul pe dispozițiile art.470 Cod procedură civilă.
Intimatul-reclamant a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând că în mod corect instanța de fond a constatat că activitatea sa de frezor s-a desfășurat în condițiile grupei a II-a de muncă.
Au fost depuse la dosar adeverințe eliberate numiților C. C. (frezor), M. I. și I. G., precum și jurisprudență a Curții de Apel C..
Apelanta-pârâtă nu a depus răspuns la întâmpinare.
Curtea, analizând sentința prin prisma criticilor invocate în apel, a apărărilor formulate, a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, constată că apelul este fondat și îl va admite pentru următoarele considerente:
Examinând sentința în raport de criticile formulate de pârâtă Curtea, apreciază că, printr-o interpretare greșită a dispozițiile Ordinului nr. 50/1990, instanța de fond a constatat că activitatea desfășurată de reclamant, care a fost încadrat pe funcția de frezor, la Secția Sculărie, în perioada 05.04.1977 – 01.07.1981, 01.01.1987 – 01.03.1998 se încadrează în grupa a II a de muncă în procent de 100% și a obligat pârâta să-i elibereze o adeverință în acest sens.
Potrivit Ordinului nr.50/1990, pentru a beneficia de încadrarea în grupele I și II de muncă, personalul în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlorii tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
- sa fi lucrat efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2 la O.50/1990 sau
- sa își fi desfasurat activitatea în aceleași condiții cu personalul beneficiarului încadrat în grupele I și II de muncă, in situatia personalului muncitor din construcții-montaj sau din alte activități, care realizează lucrări de extinderi, modernizări sau reparații ale capacităților de producție
- nivelul noxelor existente la locurile prevăzute în aceste grupe sa depășeasca nivelul maxim admis prevăzut în Normele republicane de protecție a muncii, cu toate măsurile luate de unitate pentru normalizarea condițiilor de muncă.
- sa fi fost nominalizat de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținîndu-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).
Locuril,e de muncă, activitățile și categoriile profesionale care se încadrează în grupa a II a de muncă, potrivit prevederilor art 2 din Ordinul nr. 50/1990 modificat și completat sunt cuprinse în Anexa nr.2.
Încadrarea in grupele de munca se face fie direct ca urmare a regăsirii in una din situațiile cuprinse in anexe, fie prin asimilare ca urmare a desfășurării efective a muncii in situații din cele prevăzute in anexe.
Art. 3 din Ordinul nr. 50/1990, prevede că „beneficiază de încadrarea în grupele I și a II-a de muncă fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele I și II”.
Textul art. 3 nu poate fi interpretat ca lăsând la aprecierea angajatorilor si sindicatelor din unitate încadrarea în grupe de muncă și a altor categorii de activități sau locuri de muncă decât cele prevăzute expres de Ordin. Astfel, dacă anexele încadrează în grupe de muncă anumite, atunci personalul care lucrează efectiv în acele locuri de muncă beneficiază de grupe de muncă.
Dacă însă anexele încadrează în grupe de muncă anumite „activități”, atunci se încadrează în grupa respectivă de muncă personalul care desfășoară efectiv acele activități, nu și alți salariați care ar lucra în preajma celor ale căror activități se încadrează în grupe superioare de muncă.
Cum în cazul de față, respectiv pct. 34 Anexa nr. 2 din Ordinul nr. 50/1990, încadrarea în grupa a II a de muncă este determinată de tipul concret de activitate, iar reclamantul nu a desfășurat activitatea respectivă, atunci nu îi sunt aplicabile dispozițiile pct. 34 din Anexa nr. 2 din Ordinul nr. 50 / 1990.
Activitățile desfășurate de către reclamant nu se regăsesc printre cele prevăzute in Anexa II, nici sub aspectul art.1, nici sub aspectul art. 3 din Ordin .Simpla exercitare a muncii în condițiile unor factori de risc nu justifică încadrarea în grupa a II-a de muncă potrivit Anexei II pct. 34, deoarece textul prevede expres care sunt activitățile care se încadrează în grupa a II-a de muncă, neefectuate în concret de reclamant.
Totodată, la pct.15 din Ordinul 50/1990 se prevede că „dovedirea perioadelor de activitate desfășurate în locurile de muncă și activitățile ce se încadrează în grupele I și II de muncă se face pe baza înregistrării acestora în carnetul de muncă”.
În conformitate cu prevederile Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, înregistrarea în carnetul de muncă a activităților desfășurate în gr. I și a II-a de muncă, era obligatorie.
Din carnetul de muncă al reclamantului se constată că acesta și-a desfășurat activitatea ca angajat al pârâtei, în meseria de frezor,respectiv, tehnician, în condiții normale de lucru, aceleași mențiuni figurând și în carnetul de muncă, filele 6 – 14 dosar fond.
Câtă vreme activitatea reclamantului nu se încadrează în Anexa nr. 2 la Ordinul nr. 50/1990, nici direct și nici prin asimilare, motivarea instanței de fond fundamentată pe declarația martorului audiat în cauză, respectiv pe faptul că reclamantul a desfășurat activități în condiții grele si de toxicitate este greșită, din perspectiva Ordinului 50/1990 constatarea existenței unor condiții grele de lucru nefiind suficientă pentru recunoașterea beneficiului grupei pretinse.
În acest context, extinderea sferei de aplicare a ordinului la alte categorii de beneficiari pe considerentul că ar exista o similitudine între activitatea desfășurată de reclamant cu cea prevăzută în Anexa nr. 2, punctul 34 din ordin sau că, altminteri s-ar crea o discriminare între cei care au activat în condiții similare de muncă, reprezintă de fapt o adăugare la lege, care nu se poate realiza de către instanțele de judecată.
Prin înscrisurile depuse în apel, intimatul reclamant a invocat faptul că altor angajați ai apelantei pârâte, colegii săi de serviciu, li s-a recunoscut încadrarea în grupa a II-a de muncă.
Curtea reține că profesiile acestora sunt altele decât cele ale reclamantului, pe unii dintre aceștia însăși unitatea i-a nominalizat în grupa a II-a de muncă, ori chiar dacă au aceeași profesie – frezori, au desfășurat activitatea în cadrul altor secții ale pârâtei, astfel încât nu pot fi avute în vedere de instanța de apel ca argument pentru constatarea desfășurării de către reclamant a activității în grupa a –II-a de muncă pe perioada dedusă judecății.
Prin probele administrate în cauză, procesul verbal nr. 70/99 din 25.06.199, fila 9 dosar recurs, apelanta pârâtă a făcut dovada că în perioada pentru care reclamantul solicită încadrarea activității în grupa a II a de muncă, în urma determinărilor efectuate s-a constatat ca activitatea a fost desfășurată în condiții normale de muncă.
Singurul loc de muncă, din cadrul societății, în care a fost determinată prezența noxelor este Atelierul de Ajustaj, așa cum rezultă din Buletinul de determinare de toxicologie sanitară în mediul de muncă nr. 68/97/2 din 05.03.1997, aflat la fila 10 dosar recurs, iar reclamantul a desfășurat activitate în Secția Sculărie.
În ceea ce privește sentințele civile invocate de recurent ca practică judiciară, acestea sunt hotărâri judecătorești de speță, neavând caracter obligatoriu pentru modul de soluționare a altor spețe, întrucât, în sistemul de drept român, practica judiciară nu este izvor de drept.
Singurele excepții când precedentul judiciar capătă statutul de izvor de drept, fiind obligatoriu pentru instanțele de judecată, sunt cele reprezentate de deciziile date de către Înalta Curte de Casație și Justiție (I.C.C.J.) în materia „recursului în interesul legii” (cale extraordinară de atac prin care se urmărește asigurarea interpretării și aplicării unitare a legilor pe întreg teritoriul țării) și deciziile Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea: unui text de lege, a unei legi în ansamblul ei, a unei ordonanțe ori a regulamentelor Parlamentului.
Cum, în cauză, sentințele civile nu fac parte din cele două categorii de excepții, susținerea intimatului privind discriminarea, va fi înlăturată ca fiind nefondată.
Având în vedere aceste considerente, în baza art.480 alin.2 cod procedură civilă, va fi admis apelul, va fi schimbată sentința, în sensul că va fi respinsă acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de pârâta ., cu sediul în Ghercești, ., județul D., împotriva sentinței civile nr. 202/21.01.2014, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant S. D., cu domiciliul în C., ., ., ., având ca obiect obligație de a face.
Schimbă sentința, în sensul că respinge acțiunea.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 07 Mai 2014
Președinte, M. C. | Judecător, P. P. | |
Grefier, M. M. |
Red.Jud.M.C.
Tehnored.M.M.
5ex./14.05.2014.
j.f.C.P.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Contestaţie decizie de concediere. Hotărâre din 05-06-2014,... → |
|---|
