Obligaţie de a face. Decizia nr. 3795/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3795/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 17-10-2014 în dosarul nr. 1337/101/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 3795
Ședința publică de la 17 Octombrie 2014
Completul constituit din:
Președinte: S. A. C.
Judecător: T. Ț.
Grefier: A. Golașu
Pe rol, judecarea apelului declarat de apelanta-reclamantă B. D., domiciliată în Orșova, ., jud. M., împotriva sentinței civile nr. 2932/08.07.2014, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât . SA, cu sediul în Orșova, ., jud. M., având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru apelanta-reclamantă avocat ales M. G. I., cu împuternicire la dosar, lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că apelul este declarat și motivat în termen legal, iar în cadrul procedurii prealabile s-a formulat și depus la dosar întâmpinare și răspuns la aceasta.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, Curtea apreciază că nu se impune pronunțarea cu privire la estimarea duratei procesului, motiv pentru care constată, potrivit art. 482 raportat la art. 244 Noul Cod proc. civ., încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra apelului.
Avocat M. G. I. pentru apelanta-reclamantă solicită ca în soluționarea cauzei privind constatarea îndeplinirii condițiilor de acordare a grupei I de munca să se aibă în vedere și dispozițiile Ordinulului 50/1990 art. 95 din anexa 1, Ordinul 272/1990, scrisoarea MMPS nr. 6849/1990, HG 1223/1990, precum și probele administrate în cauză, respectiv răspunsul la interogatoriu luat intimatei care recunoaște că în perioada precizata 01.01.1991-1.04.2001 clienta sa a lucrat numai în spații închise ca sudor, depozițiile de martor care confirmă condițiile deosebit de grele și nocive pentru sănătate, înscrisurile existente la dosar si in principal hotărârea judecătoreasca ce o privește pe S. A. cu privire la condițiile în care a muncit aceasta.
Invocă excepția autorității de lucru judecat, în sensul că hotărârea pronunțată în cauza lui S. A. se prezumă că exprimă adevărul și nu trebuie contrazisă de o alta hotărâre, ori având în vedere identitate dintre problema soluționata irevocabil și cea dedusă judecății instanța învestita este ținută să pronunțe aceiași soluție, noua reglementare din codul de procedură civilă dă o semnificație mai profundă autorității de lucru judecat în sensul că, potrivit art. 430 alin. 2 o extinde și asupra considerentelor hotărârii pe care se sprijină inclusiv pe cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasa, nu numai asupra dispozitivului acesteia.
Arată că ambele angajate: S. E. și B. D. au lucrat în aceiași echipă executând același gen de lucrări, în aceleași condiții și cu toate acestea soluțiile sunt diferite.
Referitor la motivarea instanței că dovada grupei o reprezintă mențiunile din carnetul de munca este o exagerare, o motivație de circumstanța pentru ca până la urmă aceste mențiuni nu sunt o probă absolută mai ales că în carnetul de munca nu s-a făcut mențiunea niciunei decizii de încadrare in grupa a I-a.
Susține că trebuie ținut seama de decizia Inaltei Curți de Casație și Justiție nr. 258/2004, potrivit căreia nu trebuie absolutizate dispozițiile din Ordinul 50/1990, Ordinul 272/1990, etc., ci trebuie analizate în concret condițiile de muncă, impactul acestora asupra sănătății celui care le invocă.
De asemenea, Curtea de Apel C. prin decizia nr._/2008 invoca dispozițiile deciziei ICCJ reținând că rațiunea pentru care a fost adoptat Ordinul 50/1990 a fost acea de a înlătura inechitățile privind salarizarea personalului, reținând că principiul de baza al încadrării în grupa superioară de muncă nu se regăsește în liste, ci în condițiile de munca deosebite, nocive pentru sănătatea persoanei în cauză, nefavorabile, uzura capacității de munca. În nota de fundamentare a HG 1223/1990 se reține ca principiul de bază privind acordarea grupei superioare de munca îl reprezintă analizarea condițiilor de munca.
Așa fiind considerăm ca motivarea instanței că încadrarea în grupă se dovedește doar cu carnetul de munca este greșită, mai ales că în situația reclamantei nu au fost respectate dispozițiile art. l 1 alin. 2 din Decretul 92/06.04.1976 privind carnetul de munca, potrivit căruia actele pe baza cărora se fac înscrierile în carnetul de muncă vor cuprinde în toate cazurile temeiurile legale pe baza cărora s-a făcut încadrarea, modificarea contractului de munca și se vor menționa locurile de munca cu condiții deosebite care dau dreptul la încadrarea în grupa 1 sau 2. Mergând pe aceiași argumentare a completării în mod superficial a carnetului de munca arătă ca au fost încălcate și dispoziții din Ordinul 136/26 iulie 1976 privind metodologia de întocmire, completare a carnetului de munca, respectiv pct. 4 cap.VI lit. d.
Deși a fost respinsă cererea pentru efectuarea unei expertize care urma să stabilească natura condițiilor în care și-a desfășurat activitatea reclamanta, impactul asupra vieții si sănătății acesteia, consideră că a reușit să facă dovada că reclamanta a lucrat in continuu, permanent în condiții deosebit de grele, în spații închise, cu un grad de toxicitate ridicat, condiții specifice grupei 1 de munca. Este de notorietate nocivitatea pe care o degaja activitatea de sudura in spatii închise.
În consecință, cere admiterea apelului, anularea sentinței pronunțata de Tribunal și, în principal, admiterea acțiunii așa cum a fost precizată, iar în situația în care se va aprecia că probatoriul nu este suficient de lămuritor privind condițiile de munca, efectul acestora asupra sănătății persoanei - trimiterea cauzei la prima instanță în vederea completării probatoriului cu expertiză depune chitanța nr._/16.10.2014 și cere cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Tribunalul M. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale prin sentința civilă nr. 2932 din 08.07.2014 a respins acțiunea formulată de reclamanta B. D., împotriva pârâtei . SA.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:
Reclamanta B. D. este angajata pârâtului . din data de 08.07._90 fiind încadrata în meseria de muncitor necalificat și sudor, iar din 24.07.1991- până în prezent este încadrata în meseria de lăcătuș sudor.
Ca urmare a activității desfășurate în cadrul societarii și din carnetul de muncă reclamanta a beneficiat de următoarea încadrare în grupe de munca: în perioadele 08.07._80 a lucrat in grupa I de munca în procent de 40%, perioadă ce se încadrează in grupa a II-a de munca, în procent de 100% conform ordinului 50/1990, în total 5 luni, 7 zile in grupa a II-a de munca; în perioada 01.01._90 a fost încadrată în grupa I de muncă cu un procent de 64%,, rezultat din însumarea procentelor pe acești ani, împărțit la perioada lucrata, a rezultat un procent mediu de 64%, in total 9 ani, 2 luni si 23 de zile, iar diferența a fost încadrata în grupa a II-a în procent de 100%;
Pe ani situația în grupa I de munca se prezintă astfel:1981-50%;1982-56%;1983-78%;1984-76 % ;1985-60% ;1986-61 % ;1987-55% ;1988-68 % ;1989-65 % ;1990-67%; în perioada 24.07._92, a fost încadrata în grupa I de muncă cu un procent de 58%, în total 8 luni si 7 zile, diferența fiind încadrata în grupa a II-a în procent de 100%;
Procentele amintite sunt cuprinse în Raportul centralizator al coeficienților de grupa I de munca pe meserii, întocmit de către o comisie constituita în acest scop prin Decizia nr.21/07.07.1994, a Directorului general al societarii, în vederea reconstituirii grupelor de munca cu coeficienții aferenți fiecărei grupe, în baza manoperei aferente lucrărilor executate în spatii închise la nave, pe meserii - în perioada 01.04._01, a fost încadrata în grupa a II-a de munca în procent de 94%, in total 9 ani, conform evidentei din pontajele maiștrilor; după data de 01.04.2001, a beneficiat de condiții deosebite.
În raport de aceste mențiuni din carnetul de muncă al reclamantei, instanța a reținut că până la data de 01.04.2001, încadrarea activității în grupele de muncă s-a făcut potrivit Ordinului nr. 50/1990, completat și modificat.
Potrivit pct. 6 din ordin „Nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de munca se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de munca concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasa, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.)”.
Potrivit pct. 7 din ordin „Încadrarea în grupele I și II de muncă se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de munca incluse în aceste grupe, cu condiția ca, pentru grupa I, personalul sa lucreze în aceste locuri cel puțin 50%, iar pentru grupa II, cel puțin 70% din programul de lucru, la pct. 8 prevăzându-se că „perioada de timp în care o persoană are sarcina sa lucreze integral sau o parte din programul de munca în astfel de locuri se stabilește prin dispoziția conducerii unității sau prin prevederile legale care reglementează atribuțiile de serviciu ce revin fiecărei persoane în raport cu funcția îndeplinită. Anul de munca efectiv lucrat în locuri cu condiții deosebite se stabilește prin totalizarea, până la obținerea unui an complet de munca, a perioadelor în care personalul a lucrat efectiv în locuri ce se încadrează în grupele I și II de munca”.
De asemenea, la pct.15 din Ordinul 50/1990 se prevedea că „dovedirea perioadelor de activitate desfășurate în locurile de muncă și activitățile ce se încadrează în grupele I și II de muncă …… se face pe baza înregistrării acestora în carnetul de munca”.
În anexele la Ordinul 50/1990, completat și modificat au fost stabilite locurile de muncă/activitățile și categoriile profesionale care se încadrează în grupa I, respectiv în grupa a II-a de muncă.
Astfel, în Anexa II pct.134 s-a prevăzut că, „activitatea prestată la confecționarea și construcția navelor, inclusiv montarea și probarea instalațiilor și agregatelor” se încadrează în grupa a II-a de muncă, iar în Anexa I pct.95 s-a prevăzut că se încadrează în grupa I de muncă „operațiile de sudură efectuate în interior la: nave (secții și . ...”., rezultând că pentru ca un angajat să beneficieze de acordarea grupei I sau II de muncă era necesar ca locul de muncă/activitatea pe care o desfășura/categoria profesională să fie enumerat/ enumerată în anexele Ordinului 50/1990.
Din interpretarea dispozițiilor enunțate anterior rezultă că principiul de bază al încadrării în grupe superioare de muncă este cel al analizei condițiilor de muncă, care trebuie să aibă în vedere condițiile concrete de muncă la momentul apariției actelor normative care reglementau încadrarea în grupe de muncă, cu dovedirea existenței unor documente verificabile, existente în cadrul unităților angajatoare, care să certifice acest lucru.
În raport de prevederile Ordinului nr. 50/1990 s-a constatat că activitatea desfășurată de reclamantă a fost încadrată de pârâtul . SA în grupele I și II de muncă, așa cum rezultă din mențiunile efectuate în carnetul de muncă.
În încadrarea activității reclamantei în grupe de muncă potrivit Ordinului nr. 50/1990, societatea pârâtă a avut în vedere și dispozițiile Ordinului nr. 272/1990 care a completat Ordinul nr. 50/1990, fiind nefondată susținerea pârâtului în sensul neaplicării Ordinului nr. 272/1990, deoarece acest ordin a fost aplicat de către . SA chiar și în situația reclamantului, așa cum rezultă din carnetul de muncă al acestuia.
În aplicarea dispozițiilor Ordinului nr. 50/190, Șantierul N. Orșova SA prin hotărârea nr. 128/19.10.1994 a aprobat raportul centralizator al coeficienților de grupa I de muncă pe meserii pe perioada 18.03.1969 – 31.12.1993, în baza acestui raport făcându-se nominalizarea personalului ce urma să fie încadrat în grupă.
De asemenea, prin decizia nr. 76/07.06.1996 (pârâtul a dispus constituirea comisiei care urma să nominalizeze salariații care se încadrau în grupele I și II de muncă în perioada 18.03.1969 până în prezent.
Ulterior, în Anexa nr.7 la contractul colectiv de muncă pe anul 1992 s-a prevăzut că se încadrează în grupa I de muncă executarea sudurilor în interior la nave, cazane, conducte, cilindri de locomotivă, stâlpi metalici închiși, rezervoare și alte instalații asemănătoare.
Având în vedere probatoriul administrat în cauză – înscrisurile depuse de pârâtă invocate anterior – s-a constatat că activitatea de sudură prestată de reclamantă putea fi încadrată în grupa I de muncă doar atunci când aceasta era prestată în interiorul navelor, potrivit pct. 7 din ordin „Încadrarea în grupele I și II de muncă se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de munca incluse în aceste grupe, cu condiția ca, pentru grupa I, personalul sa lucreze în aceste locuri cel puțin 50%”. În cauză a rezultat că, în cazurile în care reclamanta a lucrat în procent de peste 50% în condiții de grupa I angajatorul i-a acordat această grupă, în restul timpului de lucru fiindu-i acordată grupa a II a de lucru.
În sprijinul celor reținute mai sus este și declarația martorului D. G., (f. 188 dosar), care a declarat că, fiecare salariat care își desfășura activitatea în spațiu închis deci și reclamanta, avea o evidență proprie a timpului lucrat în aceste condiții, evidență pe care o confrunta cu situația menționată pe fluturașul de salariu primit la sfârșitul fiecărei luni, în caz de nemulțumire având posibilitatea contestării situației oficiale.
S-a reținut de asemenea că, reclamanta nu a contestat cuantumul timpului stabilit de angajator ca fiind lucrat în condiții de grupa I sau în condiții speciale
Așa fiind, s-a dat eficiență juridică mențiunilor cuprinse în carnetul de muncă, mențiuni efectuate la momentul desfășurării activităților ce se cer a fi încadrate în gr. I de muncă, cu atât mai mult cu cât potrivit pct. 15 din Ordinul nr. 50/1990, perioada lucrată în grupele I și II de muncă se certifică prin carnetul de muncă.
Având în vedere considerentele în fapt și în drept anterior expuse, s-a constatat că încadrarea activității desfășurată de reclamantă în grupa I de muncă a fost efectuată de către pârât cu respectarea prevederilor Ordinului nr. 50/1990, astfel că acțiunea este neîntemeiată și a fost respinsă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta B. D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Se arată că prin expertizele întocmite în dosarele ce au avut același obiect s-a stabilit cu putere de lucru judecat că în arhiva intimatei nu existau tabele nominale cu persoanele care au beneficiat de grupa I de muncă.
Se invocă declarația martorului D. care, ca șef de echipă a primit grupa I de muncă, ca și muncitorii pe care îi avea în subordine.
Consideră că instanța nu și-a îndeplinit obligația de a cercetat toată situația de fapt, iar cererea de efectuare a unei expertize a fost respinsă în mod nelegal.
În dovedire au fost depuse înscrisuri.
Intimata a depus întâmpinare prin care solicită respingerea apelului.
Apelul este nefondat.
Potrivit art. 1 din Ordinul nr. 50/1990, in grupa I de muncă se încadrează locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 1.
Art. 3 din Ordinul nr. 50/1990 prevede că beneficiază de încadrarea în grupele I și II de muncă, potrivit celor menționate, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2. Așa cum se observa din dispozițiile ordinului, acesta instituie principiul legalității grupelor de munca, in sensul ca activitățile, locurile de munca si categoriile profesionale sunt stabilite numai prin acte normative, ele trebuind sa fie cuprinse expres in norme specifice domeniului.
In concluzie, potrivit Ordinului nr.50/1990, pentru a beneficia de încadrarea în grupele I și II de muncă, personalul în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlorii tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal trebuie să îndeplinească urmatoarele conditii:
- să fi lucrat efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2 la O.50/1990 sau
- sa își fi desfasurat activitatea în aceleași condiții cu personalul beneficiarului încadrat în grupele I și II de muncă, in situatia personalului muncitor din construcții-montaj sau din alte activități, care realizează lucrări de extinderi, modernizări sau reparații ale capacităților de producție și
- nivelul noxelor existente la locurile prevăzute în aceste grupe sa depășeasca nivelul maxim admis prevăzut în Normele republicane de protecție a muncii, cu toate măsurile luate de unitate pentru normalizarea condițiilor de muncă și
- sa fi fost nominalizat de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținîndu-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).
In concluzie, încadrarea in grupele de munca se face fie direct ca urmare a regăsirii in una din situațiile cuprinse in anexe, fie prin asimilare ca urmare a desfășurării efective a muncii in situații din cele prevăzute in anexe.
Simpla exercitare a funcției de sudor și condițiile grele specifice activității desfășurate nu atrag automat încadrarea in grupa de munca, fiind necesar ca activitățile, condițiile sau locul de munca sa fie din cele prevăzute in anexa I sau II la ordin.
Or, în speță, s-a îndeplinit procedura de nominalizare de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități a locurilor de muncă care se încadrează în condiții de grupa I sau II de muncă, ținîndu-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective .
O dovadă certă în acest sens este că și reclamantului i s-a recunoscut perioadele în care a lucrat în mod efectiv în astfel de condiții, iar perioadele în care s-a lucrat în condiții normale de muncă nu pot fi asimilate în lipsa unui text legal unui stagiu de grupa I sau II de muncă.
Astfel, instanței de judecată nu îi este permis ca pe baza mărturiei unui singur martor – coleg de serviciu cu reclamantul și probabil având interese comune cu acesta – să adauge la textul de lege ipoteze nereglementate legal și anume că se poate constata o perioadă ca fiind lucrată în condiții de grupa I de muncă, în completarea nominalizărilor efectuate de entitățile îndreptățite legal în acest sens, fără cel puțin a se indica un temei de drept care să permită o astfel de interpretare.
Nu se poate de asemenea ca o expertiză de specialitate să completeze nominalizările efectuate potrivit prevederilor ordinului nr. 50/1990, de vreme ce expertul nu are posibilitatea de a reconstitui condițiile de muncă care existau în urmă cu cel puțin 14 ani.
Decizia nr. 258/2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și decizia nr. 87/1999 pronunțată de Curtea Constituțională nu au statuat în nici un caz faptul că angajatorii sau instanțele de judecată ar putea extinde aplicarea dispozițiilor legale privind încadrarea în grupe de muncă și la alte situații decât cele expres prevăzute de lege. O atare interpretare ar lipsi de conținut actul normativ. Dimpotrivă, deciziile invocate se referă la situația persoanelor care au fost pensionate sau al căror raport de muncă a încetat înainte de adoptarea sau de modificarea Ordinului nr. 50/1990, prin adăugarea unor noi categorii legale de meserii care se încadrau în grupe de muncă.
De asemenea, practica judiciara nu constituie izvor de drept și nu poate fi invocată nici pe calea unei excepții a autorității de lucru judecat, instanța fiind chemata sa analizeze modul de aplicare a legii la cazul concret, raportat la condițiile concrete de muncă astfel cum sunt ele dovedite în fiecare cauză în parte.
In ceea ce privește invocarea unei pretinse discriminări, Curtea retine ca stabilirea grupelor de munca se face in raport de condițiile, activitățile sau locurile de munca specifice fiecărui salariat, deci condițiilor concrete așa cum rezulta din raporturile de munca ce fac obiectul judecații.
Pentru considerentele expuse, conform art.480 alin.(2) Cod pr.civilă, se va respinge, ca nefondat, apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-reclamantă B. D., domiciliată în Orșova, ., jud. M., împotriva sentinței civile nr. 2932/08.07.2014, pronunțată de Tribunalul M.– Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât . SA, cu sediul în Orșova, ., jud. M., având ca obiect obligația de a face.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 17 Octombrie 2014.
Președinte, S. A. C. | Judecător, T. Ț. | |
Grefier, A. Golașu |
Red.jud.S.A.C.
Jud.fond M.A.
Teh.red. A.G./4 ex
Data: 22 10 2014
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 3148/2014. Curtea de Apel... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
