Obligaţie de a face. Hotărâre din 28-10-2014, Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 28-10-2014 în dosarul nr. 12614/63/2012*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1481
Ședința publică de la 28 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE P. P.
Judecător M. P.
Judecător M. C.
Grefier M. V. A.
Pe rol judecarea recursul declarat de reclamantul M. C., împotriva sentinței civile nr.2752 din 07.05.2014, pronunțată de Tribunalul D.– Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă ., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat P. D. pentru recurentul reclamant M. C. și consilier juridic N. A. C. pentru intimata pârâtă ..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Consilier juridic N. A. C. pentru intimata pârâtă ., a invocat excepția tardivități recursului, raportat la data comunicări acestuia Tribunalului D.. A mai invocat si excepția nulității recursului prevăzută de art. 306 Cod procedură civilă, recursul nefiind motivat în termenul legal.
Avocat P. D. pentru recurentul reclamant M. C., a solicitat respingerea excepțiilor, recursul fiind declarat și motivat în termenul legal.
Curtea a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat P. D. pentru recurentul reclamant M. C., a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței pronunțată de Tribunalul D. și pe fond admiterea contestației așa cum a fost formulată și precizată cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Consilier juridic N. A. C. pentru intimata pârâtă ., a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat, menținerea sentinței ca temeinică și legală.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale prin sentința civilă nr. 5097 din 27.06.2013 a admis excepția inadmisibilității pentru capătul de cerere referitor la anularea preavizului nr. 23/19.06.2012 și în consecință a respins acest capăt de cerere.
A respins celelalte capete de cerere formulate de reclamantul M. C. în contradictoriu cu pârâta ..
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma și a excepției inadmisibilității capătului de cerere referitor la anularea preavizului, instanța a constatat și reținut următoarele:
Reclamantul a fost angajatul societății pârâte în funcția de paznic până la data de 07.06.2012, iar de la aceeași dată potrivit actului adițional nr. 16/07.06.2012 la contractul de muncă s-a modificat felul muncii, în primitor-distribuitor, fila 8.
Ulterior, la 19.06.2012 a fost emis preavizul de concediere nr. 23, fila 3.
Reclamantul a învestit instanța la 13.07.2012, ștampila poștei, fila 9, prin care solicită în mod expres anularea preavizului de concediere. După cum se poate constata, decizia de concediere nr. 33 a fost emisă la 26.09.2012, ulterior învestirii instanței, și comunicată reclamantului la aceiași dată, fila 30.
Prin urmare, criticile reclamantului vizează strict doar preavizul de concediere și nu se poate extrapola că s-ar critica și măsura propriu-zisă a concedierii finalizată prin decizia emisă la 26.09..2012, fila 30.
Instanța a constatat astfel, inadmisibil capătul de cerere referitor la anularea preavizului, deoarece potrivit codului muncii actul juridic ce are ca efect concedierea salariatului îl reprezintă decizia de concediere, iar nu preavizul care are doar rolul unei înștiințări a salariatului cu privire la faptul că urmează să fie concediat, fiind posibil ca pe durata preavizului angajatorul să revină și nu mai ia măsura concedierii .
Obligația înștiințării prealabile a salariatului despre încetarea raportului de muncă are ca scop evitarea consecințelor negative pe care le-ar putea produce denunțarea unilaterală a contractului și constituie o garanție a dreptului la muncă și a stabilității în muncă.
Ea este o notificare, prin care i se comunică petiționarului motivele pentru care urmează să îi fie desfăcut contractul individual de muncă, la expirarea termenului de preaviz acordat, astfel încât tribunalul apreciază că nu se impune a se analiza criticile pe fond aduse acestei adrese, denumită preaviz de concediere.
Astfel, instanța a admis excepția inadmisibilității pentru capătul de cerere referitor la anularea preavizului și în consecință a respins acest capăt de cerere.
Cât privește cererile accesorii de reîncadrare pe post și de plată a drepturilor salariale actualizate și cu penalități de întârziere, instanța le-a respins întrucât atâta timp cât nu s-a anulat măsura concedierii dispusă prin decizia nr. 33/2012, reclamantul nu este îndreptățit la reîncadrare și plata drepturilor salariale de la concediere și până la reîncadrare.
Totodată, reclamantul a mai solicitat și anularea actului adițional nr. 16/2012.
După cum se poate constata, actul adițional este încheiat de ambele părți semnatare ale contractului de muncă, fila 8, iar reclamantul nu a invocat eventuale vicii de consimțământ la semnarea acestui act adițional.
Prin urmare, și cererea de anulare a actului adițional a fost respinsă.
De asemenea, instanța a respins și cererea de acordare a daunelor morale. De altfel, acest capăt de cerere nu este deloc motivat pentru ca instanța să poată aprecia asupra prejudiciului moral pe care l-a suferit eventual reclamantul. Mai mult decât atât considerațiile personale referitoare la starea familială și de sănătate a reclamantului, nu țin de prejudiciul moral suferit de reclamant urmare a concedierii, ci sunt mai degrabă criterii sociale care pot fi avute în vedere de angajator la aplicarea măsurii concedierii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul M. C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că, deși prin cerea de chemare în judecată a arătat că contestă toate actele emise de intimată, în mod greșit, instanța de fond nu s-a pronunțat și cu privire la decizia prin care s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă.
Arată recurentul reclamant că, prin cererea de chemare în judecată a solicitat anularea actului adițional, semnat sub presiune și a deciziei prin care s-a dispus încetarea raporturilor de muncă, deoarece la scurt timp, după emiterea deciziei, intimata a angajat alte persoane.
Prin decizia nr_ Curtea de Apel C. a admis recursul declarat de reclamantul M. C. împotriva sentinței civile nr. 5097 din 27.06.2013, pronunțată de Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă ., a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, Tribunalul D. reținând următoarele:
În cererea de chemare cu care a investit tribunalul reclamantul a solicitat anularea preavizului de concediere, reîncadrarea pe funcția de paznic sau pe funcția de primitor distribuitor, plata drepturilor salariale la zi.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a aratat că „la câteva zile după schimbarea încadrării, societatea angajatoare mi-a comunicat preavizul de concediere nr. 23/19.06.2012, prin care mi se comunică decizia de concediere având în vedere situația financiară a societății, criza financiară mondială, pierderile societății înregistrate în anul 2011, necesitatea restructurării societății, motive ce au dus la desființarea locului de muncă pe care fusesem încadrat conform actului adițional nr. 16/7.06.2012.”
Că „societatea a făcut un abuz în ceea ce mă privește și a urmărit desfacerea contractului de muncă și concedierea subsemnatului, întrucât postul pe care-l ocupam anterior a fost restructurat, iar de la concedierea mea, în societate s-au făcut angajări pe posturi similare.”
Față de motivarea cererii de chemare în judecată, tribunalul neîntemeiat a apreciat că reclamantul nu a contestat și decizia prin care intimata a dispus încetarea raporturilor de muncă, cu atât mai mult cu cât în dosarul de fond a fost depusă și această decizie.
Pe de altă parte, încetarea raporturilor de muncă, a fost invocată și de pârâtă prin întâmpinare, arătând că încetarea raporturilor de muncă, a avut loc „la data de 26.09.2012, în baza art. 65 din Codul Muncii, motivat de dificultăți financiare pe care societatea le traversează, fapt ce a impus reorganizarea activității prin restructurarea organigramei de personal, acest aspect fiind hotărât prin Decizia Consiliului de Administrație din data de 18.06.2012.”
Față de cele prezentate Curtea constată că, soluția instanței de fond de a nu analiza și decizia de desfacere a contractului de muncă, cu motivarea că aceasta a fost emisă ulterior formulării cererii de chemare în judecată este greșită, câtă vreme această decizie a fost depusă în dosar, a fost criticată prin motivarea cererii, iar, pârâta în întâmpinare a prezentat motivele pentru care a dispus încetarea raporturilor de muncă, arătând atât temeiul legal, art. 65 din Codul muncii, și motivele de fapt, respectiv dificultățile financiare.
În situația în care tribunalul constata că, soluționarea capătului de cerere având ca obiect contestația împotriva deciziei de desfacere a contractului individual de muncă, este de natură a întârzia nejustificat soluționarea litigiului, avea posibilitatea să disjungă judecarea acestui capăt de cerere, pentru a nu fi afectate drepturile procesuale ale reclamantului.
Omisiune tribunalului de a analiza criticile formulate de reclamant împotriva deciziei de desfacerea a contractului individual de muncă sau de a disjunge judecarea acestui capăt de cerere, constituie o încălcare flagrantă atât a dispozițiilor legislației naționale, astfel cum acestea sunt reglementate de art. 129 alin. 6 din Codul de procedură civilă, cât și a prevederilor legislației europene, statuate de art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului.
Prin neanalizarea tuturor capetelor de cerere, instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală din perspectiva dispozițiilor art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă și ale art. 6 din Convenție, care constituie, în fapt, o nesoluționare a fondului cauzei, astfel că, în temeiul art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, Curtea va casa sentința, și trimite dosarul la aceiași instanță de fond, pentru rejudecare.
În rejudecare instanța de fond va examina și criticile formulate de reclamant cu privire la nelegalitatea și netemeinicia deciziei de concediere nr. 33/26.09.2012, prin care pârâta a dispus încetarea raporturile de muncă, în temeiul art. 65 din Codul muncii, în raport de probele administrate, urmând ca în situația în care apreciază ca fiind insuficiente probele depuse în dosar să dispună și administrarea altor probatorii, pentru pronunțarea unei hotărârii temeinice și legale.
Primind dosarul pentru soluționare acesta a fost înregistrat sub nr_ .
La solicitarea instanței au fost depuse la dosar actele care au stat la baza emiterii deciziei de concediere nr. 33/26.09.2012, organigrama și statele de funcții înainte de concediere și după, acte din care să rezulte că măsura concedierii a fost impusă de situația economică a societății, acte din care să rezulte câți salariați care ocupau același fel de post erau, criteriile pe baza cărora unii dintre ei au fost concediați, note de ședință .
Contestatorul prin avocat a solicitat încuviințarea probei cu martori pentru a dovedi netemeinicia măsurii concedierii și faptul că pe postul său a fost angajată o altă persoană.
Instanța a respins această solitare considerând că nu este utilă cauzei, desființarea postului eventualele angajări pe postul contestatorului rezultând din înscrisuri, concedierea fiind dispusă în baza art. 65 din codul muncii (urmare a desființării postului) iar nu din motive legate de persoana contestatorului. În plus martorii au fost audiați de prima instanță.
Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale prin sentința civilă nr.2752 din 07.05.2014 a respins contestația formulată de reclamantul M. C. în contradictoriu cu pârâta ..
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:
Contestatorul a fost salariatul intimatei îndeplinind inițial funcția de paznic conform contractului individual de muncă nr._/20.07.1998.
Prin actul adițional nr. 16/07.06.2012 semnat de contestator fără obiecțiuni, s-a modificat funcția acestuia în primitor distribuitor începând cu 07.06.2012 – fila 8.
Prin decizia nr. 33/26.09.2012 s-a dispus concedierea contestatorului în temeiul art. 65 din codul muncii, ca urmare a desființării postului.
Contestatorul contestă măsura concedierii considerând că este abuzivă, că este urmarea faptului că angajatorul îi impută o faptă de care nu se face vinovat, respectiv producerea unui incendiu în perioada când era paznic. Solicită anularea deciziei de concediere și reintegrarea pe postul de primitor distribuitor sau de paznic în cazul în care cel de primitor distribuitor s-a desființat.
De asemenea solicită anularea actului adițional nr. 16/07.06.2012 prin care s-a modificat funcția acestuia în primitor distribuitor începând cu 07.06.2012.
Mai solicită plata indemnizației pentru concediul de odihnă și daune morale în valoare de 60 000 lei.
Măsura concedierii a avut la bază decizia Consiliului de Administrație din data de 18.06.2012 prin care s-a hotărât reorganizarea activității societății și desființarea mai multor posturi printre acre și cel la contestatorului de primitor distribuitor. În același timp s-a aprobat noua organigramă a societății – fila 28.
Din referatul nr. 337/18.06.2012 asupra situației economice a societății la data de 31.05.2012 – fila 27 rezultă că societatea se confruntă cu dificultății economice, înregistrând pierderi financiare datorită crizei economice, creșterii concurenței, anularea prin hotărâre judecătorească a divizării și revenirea în patrimoniul societății mamă a spațiilor comerciale ceea ce a dus la creșterea impozitelor și taxelor datorate la bugetul de stat, nivelul crescut al cheltuielilor în raport cu veniturile realizate. Prin același referat s-a propus reducerea cheltuielilor cu resursa umană, desființarea unor posturi până la momentul realizării unei productivității a muncii.
Din procesul verbal al ședinței Consiliului de Administrație din 18.06.2012 – filele 24 – 25 rezultă că înainte de a se lua hotărârea desființării posturilor au existat discuiții aprinse, inclusiv propuneri de renunțare în totalitate la activitatea desfășurată și înregistrarea de venituri doar din închirierea spațiilor comerciale, ajungându-se în cele din urmă la soluția desființării etapizate a unor posturi, ca soluție reală de reorganizare și redresare economică. Au fost avute în vedere în primul rând posturile neocupate între care se regăseau două posturi de primitor distribuitor din cadrul Depozitului Uz Caznic – Plastic – Porțelan. Deoarece la Depozitul de Uz Gospodăresc, Instalații Sanitare era două posturi de primitor distribuitor, de aceleași fel cu cele de la Depozitului Uz Caznic – Plastic – Porțelan care urmau să fie desființate s-a apreciat că ar trebui să aibă aceeași soartă.
Singurele argumente avute în vedere la desființarea posturilor, au fost cele economice, toate discuțiile purtate au vizat numai aspectele economice și nicidecum persoana contestatorului sau eventuala sa vină în producerea unui incendiu, așa cum susține acesta. Dimpotrivă președinta Consiliului de Administrație a propus păstrarea posturilor de primitor distribuitor de la Depozitul de Uz Gospodăresc, Instalații Sanitare având în vedere că erau ocupate de persoane cu vechime în unitate. Argumentele finale și esențiale pentru desființarea posturilor au fost de natură economică – fila 26.
Din organigramele și statele de funcții depuse la dosar, - filele 20-21, valabile înainte și după concedierea contestatorului rezultă că postul ocupat de acesta a fost cu adevărat desființat, ne mai regăsindu-se în aceste documente.
Rezultă așadar că măsura desființării unor posturi a fost reală, efectivă și serioasă, generată de dificultăți economice, angajatorul având dreptul să își organizeze activitatea așa cum consideră.
Ca urmare concedierea contestatorului în temeiul art. 65 din codul muncii este temeinică și legală, fiind respectate dispozițiile legale în materie, inclusiv cele referitoare la acordarea preavizului, de care salariatul a beneficiat de la 19.06.2012, așa cum rezultă din preavizul nr. 23/19.06.2012.
În ce privește capătul de cerere referitor la anularea actului adițional nr. 16/07.06.2012 instanța a constatat că este neîntemeiată deoarece actul adițional s-a încheiat ca urmare a acordului părților. Reclamantul nu a invocat și nu a dovedit eventuale vicii de consimțământ la semnarea acestui act adițional. Indiferent dacă a cerut sau nu personal schimbarea din funcție reclamantul a semnat actul adițional și apoi a desfășurat activitate în noua funcție, fără să facă obiecțiunii sau să conteste modificarea, fiind astfel de acord cu noua funcție, cu conținutul actului adițional.
Prin urmare cererea de anulare a actului adițional a fost respinsă.
Capătul de cerere privind plata drepturilor aferente concediului de odihnă a fost respins de instanță ca neîntemeiat deoarece intimata a făcut dovada plății acestora cu statele de salarii semnate de salariat – filele 48 – 61.
De asemenea, instanța a respins și cererea de acordare a daunelor morale. De altfel, acest capăt de cerere nu este deloc motivat pentru ca instanța să poată aprecia asupra prejudiciului moral pe care l-a suferit eventual reclamantul. Mai mult decât atât considerațiile personale referitoare la starea familială și de sănătate a reclamantului, nu țin de prejudiciul moral suferit de reclamant urmare a concedierii.
Pe de altă parte raporturile dintre părți sunt de natură contractuală ceea ce presupune că drepturile și obligațiile părților sunt cele prevăzute în contract. În cazul de față nu s-a făcut dovada existenței unei clauze în contractul individual de muncă care să oblige angajatorul la plata daunelor morale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul M. C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că, în rejudecare după casare, neîntemeiat tribunalul nu a administrat proba cu martori, așa cum s-a dispus prin îndrumările date de instanța de casare.
În dezvoltarea motivului de recurs, reclamantul arată că, prin aceste probe se putea dovedi că, a semnat actul adițional deoarece a fost amenințat cu desfacerea contractului de muncă în situația uni refuz.
Prin criticile formulate reclamantul susține că, instanța de fond în mod greșit a respins cererile cu privire la acordarea salariului pe lunile mai, iunie și iulie, deși intimata nu a făcut dovada plății acestor drepturi salariale.
Recursul este nefondat.
Analizând cu prioritate excepțiile privind nulitatea sentinței și tardivității recursului, invocate de intimată în ședința publică de judecată, Curtea constată că sunt nefondate, pentru următoarele considerente.
Astfel, dispozițiile art. 302 Cod procedură civilă, invocate de intimată în susținerea excepției nulității sentinței, care prevăd că „Recursul se depune la instanța a cărei hotărâre se atacă, sub sancțiunea nulității” au fost constate ca fiind neconstituționale prin Decizia nr. 737/2008 publicată în . Of. nr. 562 din 26 iulie 2008.
Pin această Decizie, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 302 Cod procedură civilă și a decis că: „ (…) dispozițiile art. 302 din codul de procedură civilă sunt neconstituționale în partea care prevede sub sancțiunea nulității.”
În ceea ce privește excepția tardivității recursului, invocată de intimată, Curtea constată că în raport de data primirii sentinței pronunțate la instanța de fond și data la care a fost înregistrată cererea de recurs, la Curtea de Apel C., recursul a fost formulat în termenul legal de 30 zile, neavând relevanță că, cererea de recurs nu a fost depusă la tribunal.
Examinând sentința în raport de criticile formulate cu privire la fondul litigiului Curtea constată că, prin decizia contestată nr. 33/26.09.2012, intimata a dispus desfacerea contractului individul, al reclamantului, în baza art. 65 din Codul muncii, motivat de dificultățile financiare ale societății, care au condus la reorganizarea activității prin restructurarea organigramei de personal.
La data emiterii deciziei prin care s-a dispus încetarea raporturilor de muncă, contestatorul era încadrat pe postul de paznic, așa cum rezultă din actul adițional nr. 16/07.06.2012,.
Cu organigramele depuse la dosarul instanței de fond, valabile înainte și după concedierea reclamantului, intima a făcut dovada că locul de muncă ocupat de acesta a fost desființat.
Actul adițional prin care reclamantul a fost trecut din funcția de primitor distribuitor în aceea de paznic a fost încheiat prin acordul părților, reclamantul dându-și consimțământul prin semnarea fără obiecțiuni, a acestui act.
Cererea cu privire la obligarea intimatei la plata drepturilor salariale pentru lunile mai, iunie și iulie este făcută pentru prima dată în acest ciclu procesual, prin cererea de chemare în judecată fiind solicitată numai obligarea intimatei la plata drepturilor salariale de la data desfacerii contractului individual de muncă și până la reintegrare.
Cum această cerere prin care reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale pe lunile mai, iunie și iulie, nu a fost formulată odată cu cererea de chemare în judecată de la primul ciclu procesual, pentru a putea fi analizată la instanța de fond, cererea sub acest aspect nu poate fi formulată direct în calea de atac a recursului, conform prevederilor art. 294 și art. 316 Cod procedură civilă.
În raport de probele administrate în dosar, Curtea apreciază că instanța de fond, întemeiat a apreciat că nu este necesară audierea martorilor pentru dovedirea vicierii consimțământului reclamantului la încheierea actului adiționa ( actul adițional a fost semnat de reclamant fără obiecțiuni).
Față de cele prezentate Curtea constată că recursul este nefondat și în temeiul art. 312 Cod procedură civilă îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepțiile tardivității și nulității recursului.
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul M. C., împotriva sentinței civile nr.2752 din 07.05.2014, pronunțată de Tribunalul D.– Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă ..
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Octombrie 2014
Președinte, P. P. | Judecător, M. P. | Judecător, M. C. |
Grefier, M. V. A. |
Red.jud.M.C.
Jud.fond C.D.
Teh.red. A.G./2 ex
Data: 31.10.2014.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 581/2014.... → |
|---|
