Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 3016/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3016/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 02-09-2014 în dosarul nr. 14741/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 3016/2014
Ședința publică de la 02 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: P. P.
Judecător: M. C.
Grefier: M. M.
x.x.x
Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamantul S. ADMINISTRAȚIEI PUBLICE FORȚA LEGII, cu sediul în C., .. 32, jud. D., pentru membrul de sindicat MIHART I. M. împotriva sentinței civile nr.1445/18.03.2014, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI D., cu sediul în C., .. 22, jud. D., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul reclamant S. ADMINISTRAȚIEI PUBLICE FORȚA LEGII, reprezentat de consilier juridic D. A., lipsind intimata pârâtă DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI D..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care a învederat că pârâtă DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI D. a depus relațiile solicitate de instanță, după care,
Curtea, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra apelului.
Consilier juridic D. A., pentru apelantul reclamant, a solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat și modificarea sentinței civile, în sensul admiterii acțiunii
CURTEA
Asupra apelului de față;
Prin sentința apelată, Tribunalul D. a respins acțiunea formulata de reclamant S. ADMINISTRAȚIEI PUBLICE FORȚA LEGII cu sediul în C.. . nr 32 jud D. pentru MIHART I. M., CNP_ în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI D. cu sediul în C., . 22, jud D. .
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanta MIHART I. M. membra de sindicat are calitatea de persoana încadrata cu contract individual de munca pe durata nedeterminata .
Drepturile sale de salarizare sunt stabilite în conformitate cu prevederile Legii 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului din fondurile publice Anexa si cele ale Codului Muncii sau ale contractului individual de munca .
Aceste acte normative, dar si contractul individual de munca au recunoscut ca pentru orele lucrate de personalul contractual in zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale si celelalte zile in care, in conformitate cu reglementările in vigoare nu se lucrează se acorda un spor de 100 % ( art. 2 Cap II din Anexa III la Legea cadru 284/2010 si art. 142 Codul muncii.
Prin Legea nr. 285/2010, Legea 283 /2011 si OUG nr. 84/2010 plata unor sporuri, inclusiv a celui prevăzut de art. 2 Cap II din Anexa III la Legea cadru 284/2010 a fost suspendata stabilindu-se ca pentru perioada 2011-2013… munca suplimentara efectuata peste durata normala a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat in funcții de execuție sau de conducere, precum si munca prestata in zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale si in celelalte zile in care, in conformitate cu reglementările in vigoare, nu se lucrează, in cadrul schimbului normal de lucru se vor compensa numai cu timp liber"(art. 9 din Legea nr. 285/2010. art. 7 din Legea nr .283/2011 si O.U.G. nr. .84/2013 privind stabilirea salariilor pentru personalul din sectorul bugetar).
F. de aceste dispoziții legale, instanța înlătura apărarea formulata de reclamantul S. Administrației Publice Forța Legii în sensul ca normele vizează în general personalul bugetar si ca ar exclude de la aplicare personalului bugetar din familia ocupaționala de funcții bugetare,,sănătate", întrucât orice dispoziție privind aplicarea Legii cadru nr. 284/2010 – legea salarizării unitare pentru personalul din sectorul bugetar are în vedere toți salariații din acest sector,în afara excepțiilor expres prevăzute de lege.
Nefiind posibila modalitatea de plata a acestui spor, pârâta a procedat conform înscrisurilor depuse la dosar la compensarea muncii efectuate cu timp liber întrucât legea salarizării bugetare prin modificările aduse nu permite alta alternativa .
Întrucât s-a cerut numai plata sporului de 100 % nu si alte despăgubiri instanța a respins acțiunea ca nefondata .
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul S. ADMINISTRAȚIEI PUBLICE FORȚA LEGII pentru membrul de sindicat, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare se arată că instanța de fond a constatat corect că Legea nr. 284/ 2010 constituie normă aplicabilă, drepturile salariale ale apelantei fiind stabilite de această lege.
Instanța a apreciat astfel că prin art.9 din Legea nr. 285/2010, art.7 din Legea nr.283/2011 și OUG nr.84/2012 a fost suspendată plata sporului de 100% pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal,sărbători legale și în celelalte zile care, în conformitate cu prevederile legale în vigoare nu se lucrează fiind compensate cu timp liber corespunzător.
Legea-cadru nr. 284/2010 a operat pe întreaga perioadă pentru care a solicitat constatarea dreptului, fiind în vigoare și în prezent, în timp ce normele de excepție invocate de instanță au operat pe secvențe anuale, fără a modifica articolele invocate din actul de bază pe care și-au întemeiat acțiunea, operând însă la modul general.
Instanța trebuia să observe însă că personalul din unitățile sanitare și de asistență socială și medico-socială care asigură continuitatea activității în cadrul schimbului normal de lucru se bucură de o reglementare expresă - art. 2 Cap. II din Anexa III la legea cadru, excepțională în raport de Norma referitoare la „tot personalul din sectorul bugetar", care este în vigoare și aplicabilă începând cu anul 2011 până în prezent, și în continuare.
În situația în care legiuitorul nu ar fi dorit ca aceasta să producă efecte, ar fi reglementat prin normele de excepție arătate de instanță lipsa aplicabilității acesteia.
Faptul că această categorie de personal, din care face parte apelanta, desfășoară o activitate profesională continuă, în cadrul schimbului de lucru, care include zilele în care în conformitate cu prevederile legale în vigoare nu se lucrează - sâmbete, duminici, sărbători legale - este indiscutabil, intimata-pârâtă confirmă această împrejurare.
De asemenea, este dovedit și nu este contestat că în ultimii trei ani această categorie de personal nu a beneficiat de compensarea cu timp liber corespunzător, așa cum prevede Codul muncii - art. 142 alin.(1), invocat de instanță, dintr-un motiv justificat, din cauza lipsei de personal a instituției publice, constrânsă prin reglementările legale în vigoare să nu angajeze personal suficient, corespunzător posturilor vacantate – OUG nr. 34/2009.
Instanța de fond a apreciat că în măsura în care angajatorul, din orice motive, nu s-a aliniat conduitei impuse de norma de excepție, neacordându-i salariatului reclamant timpul liber corespunzător, s-ar fi creat premisele unui conflict de drepturi susceptibil de a fi soluționat de către instanță potrivit legii, salariatul fiind îndreptățit la o despăgubire „grevată" pe răspunderea patrimonială prevăzută de art. 253 alin. 1 Codul muncii.
Salariatul apelant căruia nu i-a fost compensat timpul lucrat cu timp liber corespunzător ar avea dreptul, potrivit sentinței apelate, la plata muncii suplimentare efectuate peste durata normală a timpului de lucru, însă sub formă de despăgubiri.
Această optică a instanței este greșită, fiind contrazisă de Codul Muncii - art. 142 alin. (2), care prevede că în cazul în care din motive justificate nu se acordă zile libere, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, salariații beneficiază de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru, așadar nu despăgubiri - cum în mod greșit a înțeles judecătorul fondului.
Art. 142 din Codul Muncii se referă tocmai la salariații care lucrează în unitățile sanitare, în scopul asigurării asistenței, la locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită specificului activității, pentru acești salariați și dreptul comun prevede compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile sau plata unui spor de 100% în caz contrar.
Legea nr. 284/2010 art. 2 din Cap. II din Anexa III, prevede că munca prestată de personalul din unitățile sanitare, de asistență socială și de asistență medico-socială, în vederea asigurării continuității activității, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare nu se lucrează în cadrul schimbului normal de lucru se plătește cu un spor de 100% din salariul de bază al funcției îndeplinite.
Din aceste motive - prevederile legale invocate și faptul că în speță nu a fost asigurată compensarea cu timp liber – s-a solicitat instanței plata sporului de 100% așa cum prevede legea.
Interpretarea textelor legale trebuia să se facă astfel încât să respecte voința legiuitorului, ceea ce în cazul de față nu s-a întâmplat. Instanța de fond a încălcat acest principiu, interpretând speța dedusă judecății împotriva punctului de vedere al MMFPS exprimată prin adresa nr.1257/ IG/_/ RG/ 1743/ GB din 16.05.2013, aflată la dosar, asupra căreia nu s-a pronunțat în niciun fel. Cu atât mai mult cu cât și alte ministere care compun Guvernul, inclusiv Ministerul Sănătății, având rol de coordonator metodologic al domeniului sănătății și asistenței, au plătit angajaților lor aceste drepturi.
S-a solicitat admiterea prezentului apel, iar pe fond admiterea acțiunii.
În drept și-a întemeiat apelul pe art. 477- 480 din Noul Cod pr. civ.
Intimata depune la dosar întâmpinare solicitând respingerea apelului, iar apelantul răspuns la întâmpinare.
Apelul este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce vor fi expuse.
Timpul de muncă și respectiv timpul de odihnă a fost și este reglementat prin normele din Codul muncii, în titlul III. Pentru munca prestată suplimentar, peste timpul normal de muncă în timpul săptămânii, precum și pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal respectiv în zilele de sărbători legale s-a prevăzut obligația angajatorului de a acorda (a compensa) cu ore/zile libere plătite. În cazul în care acest lucru nu este posibil Codul muncii a reglementat dreptul salariaților la plata muncii prestată suplimentar/în zilele de repaus săptămânal respectiv sărbători legale și dreptul de a le fi acordat un spor la salariu pentru munca astfel prestată.
Aceste dispoziții legale au fost reluate prin Legea nr. 330/2009, în art. 19 și următoarele. Ulterior, legea unică de salarizare nr. 284/2010 (prin care a fost abrogată Legea nr. 330/2009), referitor la munca suplimentară și munca prestată în zilele de repaus săptămânal și în zilele de sărbători legale, a făcut trimitere la prevederile Codului muncii (art.18 din Legea 284/2010).
Începând cu ianuarie 2010, prin norme cu caracter temporar, au fost stabilite însă dreptul/obligația compensării numai cu timp liber a muncii prestată suplimentar/ în zilele de repaus săptămânal, respectiv în zilele de sărbătoare legală.
O primă dispoziție în acest sens au constituit-o prevederile art. 30 alin. 7 din Legea nr. 330/2009, prin care - referitor la prevederile legale care stipulau recompensarea financiară a muncii suplimentare și a celei prestată în zilele de repaus săptămânal și de sărbătoare legală - s-a prevăzut că nu se aplică în 2010.
Apoi prin Legea nr. 285 /2010 (art. 9 alin.1) s-a stipulat că „în anul 2011, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător.” Aceste prevederi legale au fost menținute în anul 2012 prin art. 7 din art. II din OUG 80/2010 (astfel cum a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 283/2011), în anul 2013 prin art. 2 din OUG 84/2012 și în anul 2014 prin art. 9 din OUG 103/2013.
Dispozițiile cu caracter temporar adoptate prin actele normative menționate au impus obligația pentru angajatori de a compensa munca prestată peste durata normală a timpului de muncă, în zilele de repaus săptămânal precum și în zilele de sărbătoare legală numai cu ore/zile libere plătite. Corelativ acestei obligații salariații care au prestat muncă peste durata normală a timpului de muncă, în zilele de repaus săptămânal precum și în zilele de sărbătoare legală au dreptul de a primi numai ore/zile libere plătite.
În speță, potrivit probatoriului administrat la fond, apelanta nu și-a îndeplinit obligația care-i revenea potrivit legii, de a acorda intimatei reclamante ore/zile libere pentru munca prestată suplimentar/în zilele de repaus în perioada 2010 – 2013, în intervalul de timp prevăzut de art 122, 137 și 142 din Codul muncii, după prestarea acestora. Stabililirea unei perioade de timp în care trebuia îndeplinită această obligație nu înlătură, în caz de nerespectare, dreptul salariatului aflat încă în executarea contractului individual de muncă cu respectivul angajator) de a cere ulterior, în termenul general de prescripție, de a-i fi respectat dreptul la ore/zile libere plătite, în compensare pentru munca prestată suplimentar/în zilele de repaus săptămânal, în zilele de sărbătoare legală.
Se impune precizarea că prin normele legale temporare indicate mai sus nu s-a făcut distincție între diversele situații care pot impune angajatorului să pretindă a fi prestată muncă suplimentară/în zilele de repaus săptămânal, în zilele de sărbătoare legală. Astfel fiind, Curtea apreciază că interdicția compensării financiare a muncii astfel prestate operează în toate situațiile.
O astfel de distincție era necesară, în condițiile în care norma temporară are prioritate la aplicare. Ea având un caracter general, fără nici o expcepție, nici interpretul legii nu poate reține incidența vreunei excepții.
Concluzia menționată se impune și în raport cu prevederile speciale invocate de reclamantă, din anexa III a Legii cadru de salarizare unitară a personalului din unitățile bugetare. În aceste dispoziții este reglementată situația în care se prestează munca suplimentară peste timpul normal de lucru, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale (deci același domeniu de reglementare ca și cel din norma temporară), în unitățile sanitare, atunci când este necesar pentru asigurarea continuității serviciului medical. Nu rezultă din aceste prevederi legale, și nici reclamanta nu susține aceasta, că munca prestată în aceste condiții ar trebui compensată numai cu adaos la salariu. Astfel fiind, aceste prevederi legale nu se constituie într-o excepție de la norma de excepție, care este norma temporară.
Este de notorietate că în unele unități sanitare în perioada în litigiu a fost deficit de personal. Era, însă, în sarcina legiuitorului să prevadă norme de excepție de la legea temporară, pentru situații bine precizate. În anexa III a legii cadru de salarizare nu este reglementată o astfel de excepție.
Punctul de vedere al MMFPS exprimat prin adresa invocată în apel nu se constituie într-o interpretare general obligatorie a legii, neavând relevanță în soluționarea litigiului.
O ultimă precizare se impune referitor la considerentul instanței de fond, contestat în apel, privind posibilitatea reclamantei de a solicita și obține despăgubiri invocând ca temei răspunderea patrimonială, art. 253 alin 1 din Codul muncii.
Sub acest aspect este de menționat mai întâi că, astfel cum a statuat expres și CEDO în cauza Ș. și alții contra României, și în dreptul nostru intern s-a acceptat că instanța este învestită cu o anumită situație de fapt. Reclamantul are obligația indicării temeiului de drept material al demersului său, fără ca prin aceasta instanța să fie ținută numai la acest temei. Referitor la acest aspect prin noul Cod de pr. civilă, art .14 alin.5 și 6, s-a prevăzut însă obligația pentru instanțe de a pune în discuția părților orice dispoziție de drept material pe care o apreciază relevantă în soluționarea litigiului, pentru respectarea dreptului la apărare.
Astfel fiind, dacă instanța aprecia fondată acțiunea de față în raport de prevederile ce reglementează răspunderea patrimonială a angajatorului, putea și trebuia să se pronunțe în acest sens, fiind legal învestită prin starea de fapt descrisă prin acțiune, prin care s-a solicitat plata muncii prestată peste timpul normal lunar de muncă.
Dispozițiile art. 253 alin.1 nu pot fundamenta, însă, dreptul solicitat prin acțiune, câtă vreme între părți există încă raporturi de muncă iar potrivit dispozițiilor din normele legale temporare angajatorul are obligația de a o compensa pe reclamantă cu timp liber corespunzător.
În raport de cele expuse și în condițiile în care între părți există încă raporturi juridice de muncă reclamanta nu poate pretinde și primi diferențe salariale/despăgubiri pentru munca prestată suplimentar, în zilele de repaus săptămânal, în zilele de sărbătoare legală începând cu ianuarie 2010, ci este îndreptățită să solicite doar acordarea de timp liber (ore/zile libere) plătite. Astfel fiind, în temeiul art. 480 Cod pr. civilă, se impune a fi respins apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul S. ADMINISTRAȚIEI PUBLICE FORȚA LEGII, cu sediul în C., .. 32, jud. D., pentru membrul de sindicat MIHART I. M. împotriva sentinței civile nr.1445/18.03.2014, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI D., cu sediul în C., .. 22, jud. D., având ca obiect drepturi bănești.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Septembrie 2014
Președinte, P. P. | Judecător, M. C. | |
Grefier, M. M. |
Red.Jud.M.C.
Tehnored.M.M.
4ex./07.09.2014.
j.f.M.F.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Hotărâre din... | Obligaţie de a face. Hotărâre din 28-10-2014, Curtea de Apel... → |
|---|
