Pretentii. Hotărâre din 02-06-2014, Curtea de Apel CRAIOVA

Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 02-06-2014 în dosarul nr. 5879/95/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 2333

Ședința publică de la 02 Iunie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE - R. M.

Judecător - A. M.

Grefier - V. R.

X.X.X

Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamanta G. V., domiciliată în comuna Bengesti Ciocadia, . împotriva sentinței civile nr. 220 din 6 februarie 2014, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă C. JUDEȚEANĂ DE PENSII GORJ, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat apelanta reclamantă G. V., personal, lipsind intimata pârâtă C. JUDEȚEANĂ DE PENSII GORJ.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat că apelul a fost declarat și motivat în termen legal, nefiind însă semnat, după care:

Apelanta reclamantă a procedat la semnarea motivelor de apel aflate la dosar, fila 3, a depus înscrisuri în susținere, solicitând încuviințarea lor.

Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse în ședință publică și constatând că nu mai sunt formulate alte cereri sau invocate excepții, a apreciat cauza în stare de judecată și a trecut la soluționarea apelului:

Apelanta reclamantă a solicitat admiterea apelului conform motivelor scrise, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii.

CURTEA

Asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, sub nr._, reclamanta a formulat contestație împotriva deciziei nr._ din 13.05.2013 privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de indemnizație de veteran Legea 49/1991 în contradictoriu cu pârâta C. Județeană de Pensii Gorj.

În motivarea contestației, reclamanta a arătat că prin decizia nr._ din 13.05.2013 privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de indemnizație de veteran Legea 49/1991 este obligată la plata sumei de 3312 lei indemnizație de veteran primită necuvenit iar prin decizia nr._/15.05.2013 pe care o consideră nelegală s-a dispus încetarea pensiei de veteran conform Legii 49/1991.

A mai precizat reclamanta că decizia a fost contestată la Comisia de Contestații din cadrul Casei Județene de Pensii Gorj, neprimind răspuns până în prezent și nu este căsătorită cu altă persoană, îndeplinind condițiile Legii 49/1991.

În drept, a invocat prevederile Legii 49/1991 și Legii 263/2010.

În dovedirea acțiunii, a depus la dosarul cauzei: decizia contestată, carte de identitate, certificatul de deces al numitului G. N., certificatul de căsătorie, decizia nr._ din 13.05.2013 privind încetarea plății indemnizației Legii 49/1991.

În temeiul art. 205 C.proc.civ. a formulat întâmpinare pârâta C. Județeană de Pensii Gorj, solicitând respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Prin sentința nr.220 din 6 februarie 2014 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta G. V., domiciliată în comuna Bengești-Ciocadia, . împotriva pârâtei C. Județeană de Pensii Gorj, cu sediul în Tg-J., str. ., județul Gorj.

S-a reținut că prin decizia nr._ din 13.05.2013 privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de indemnizație de veteran Legea 49/1991 s-a dispus constituirea în sarcina reclamantei a debitului în sumă totală de 3.312 lei, reprezentând drepturi încasate necuvenit pe perioada 01.05._13, reținându-se că plata necuvenită a drepturilor a fost generată de faptul că după decesul soțului său G. N., decedat în anul 1973 s-a recăsătorit cu numitul M. I..

Reclamanta, prin cererea nr. 11/1998 a solicitat Asociației Naționale a Veteranilor de Război acordarea indemnizației de veteran de război în temeiul Legii 44/1994 iar în urma unui control, s-a constatat că aceasta s-a recăsătorit după decesul soțului G. N. de pe urma căruia beneficia de indemnizația de veteran de război.

Astfel, așa cum rezultă din Extrasul din Registrul de Naștere pentru uz oficial nr. 1556/14.03.2013 emis de Primăria Bengești-Ciocadia și înregistrat la C. Județeană de Pensii Gorj sub nr. 9875/20.03.2013, reclamanta s-a căsătorit cu numitul M. I. la data de 30.04.1983( fila 22).

Potrivit art. 11 din Legea 44/1994 soțul supraviețuitor al veteranului de război care nu s-a recăsătorit beneficiază de jumătate din indemnizația de veteran de război și din renta lunară prevăzută la art. 13 și 14 precum și de jumătate din numărul călătoriilor gratuite la care avea ori trebuia să aibă dreptul, potrivit legii, soțul decedat.

Mai mult decât atât, văduvele de veterani de război care nu s-au recăsătorit vor beneficia de 100% din indemnizația de veteran de război, dacă soții acestora înaintea decesului au fost decorați cu ordine sau medalii de război ori cu Medalia C. comemorativă a celui de-al doilea război mondial 1941-1945.

Căsătorindu-se cu numitul M. I., reclamanta pierde dreptul conferit de art. 11 din Legea 44/1994.

Nu are nicio importanță faptul că reclamanta a divorțat de acesta așa cum rezultă din sentința civilă nr. 680 din data de 26.05.1997 pronunțată de Judecătoria Novaci în dosarul nr. 864/1997( fila 18).

Împotriva sentinței a formulat apel reclamanta G. V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

A susținut că instanța de fond a aplicat greșit legea, deoarece la data solicitării și acordării pensiei ca soție supraviețuitoare a veteranului de război, nu era căsătorită încadrându-se în prevederile art.11 din Legea nr.44/1994.

A arătat că nu a primit drepturile pe perioada cât a încercat o căsătorie – căsătorie nedusă la bun sfârși și desfăcută prin divorț.

În drept și-a întemeiat apelul pe prevederile art.466 și urm.NCPC.

Pârâta C. Județeană de Pensii Gorj a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței Tribunalului Gorj ca temeinică și legală.

A susținut că în urma unui autocontrol, s-a constatat că petenta s-a recăsătorit după decesul soțului G. N., iar conform art. 11 din Legea 44/1994 „soțul supraviețuitor al veteranului de război care nu s-a recăsătorit beneficiază de jumătate din indemnizația de veteran de război și din renta lunară prevăzută la art. 13 și 14 precum și de jumătate din numărul călătoriilor gratuite la care avea ori trebuia să aibă dreptul, potrivit legii, soțul decedat.

Văduvele de veterani de război care nu s-au recăsătorit vor beneficia de 100% din indemnizația de veteran de război, dacă soții acestora înaintea decesului au fost decorați cu ordine sau medalii de război ori cu Medalia C. comemorativă a celui de-al doilea război mondial 1941-1945”.

Apelul este nefondat.

Astfel cum rezulta din inscrisurile depuse la dosar si sustinerile partilor, petenta a solicitat in anul 1998 Asociatiei Nationale a Veteranilor de Razboi acordarea indemnizatiei de veteran de razboi, in temeiul Legii nr. 44/1994, aceasta fiind platita de catre CJP Gorj pana in momentul constatarii ca aceasta nu indeplinea conditiile legale pentru pentru a o incasa intrucat s-a recasatorit la data de 30.04.1983 cu numitul M. I..

Astfel fiind, rezulta ca desi apelanta pretinde ca la data solicitarii si acordarii pensiei in discutie nu era casatorita, incadrandu-se in prevederile art. 11 din Legea nr. 44/1994, sustinerile sale sunt contrazise de probele administrate in cauza care releva incheierea unei noi casatorii, respectiv Extras din Registrul de nastere eliberat de Primaria Bengesti Ciocadia si s.c. nr. 680/26.05.1997 pronuntata de Judecatoria Novaci prin care a fost desfacuta casatoria partilor.

Acest din urma aspect, al desfacerii casatoriei, este nerelevant sub aspectul acordarii indemnizatiei, caci dispozitiile art. 11, respectiv 13 si 14 din Legea nr. 44/1994 nu prevad o astfel de distinctie, conditionand insa acordarea indemnizatiei de neincheierea unei noi casatorii.

Cum aceasta cerinta nu a fost indeplinita, in mod corect a fost emisa decizia nr._/13.05. 2013 de recuperare a sumelor incasate necuvenit cu titlu de indemnizatie de veteran, sentinta apelata fiind legala si temenica.

Pentru considerentele ce preced, in temeiul art. 480 NCPC, apelul urmeaza a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta G. V., domiciliată în comuna Bengesti Ciocadia, . împotriva sentinței civile nr. 220 din 6 februarie 2014, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă C. JUDEȚEANĂ DE PENSII GORJ.

Decizie definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 02 Iunie 2014

Președinte,

R. M.

Judecător,

A. M.

Grefier,

V. R.

Red.jud.R.M.

Tehn.M.D.4 ex

J.f.T.M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Hotărâre din 02-06-2014, Curtea de Apel CRAIOVA