Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 2776/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2776/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 30-06-2014 în dosarul nr. 927/54/2014
Dosar nr._ ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA Nr. 2776
Ședința publică de la 30 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. M.
Judecător A. M.
Grefier E. O.
Pe rol, judecarea contestației în anulare declarată de contestatoarele C. Județeană de Pensii D., cu sediul în C., ..14, jud. D. și C. Națională de Pensii Publice - București, cu sediul în București, ., sector 2, împotriva deciziei civile nr.1128/02.04.2014, pronunțată de Curtea de Apel C., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul V. V., cu domiciliul în C., Calea București, ., ., având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat C. A., pentru intimatul V. V., lipsind contestatoarele C. Județeană de Pensii D. și C. Națională de Pensii Publice – București.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefier, care învederează instanței că s-a înaintat dosarul nr._, a cărei decizie a fost contestată și s-a solicitat judecarea în lipsă, conform art.411 Cod pr. civ., după care;
Avocat C. A., pentru intimatul V. V., depune la dosar concluzii scrise, chitanța nr.08/05.06.2014, reprezentând onorariu avocat și solicită termen pentru observarea dosarului atașat, deoarece nu a fost depus în termen la arhivă.
Se lasă dosarul la sfârșitul ședinței.
La a doua strigare a răspuns avocat C. A., pentru intimatul V. V., lipsind contestatoarele C. Județeană de Pensii D. și C. Națională de Pensii Publice – București.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra contestației în anulare.
Avocat C. A., pentru intimatul V. V., solicită respingerea contestației în anulare, ca neîntemeiată și menținerea deciziei Curții de Apel ca fiind legală și temeinică. Susține că motivele invocate de contestatoare referitoare la nepronunțarea capătului de cerere cu privire la decizia nr.5043 din 25.06.2013 trebuie înlăturate, deoarece instanța de apel a analizat întregul material probator. Solicită plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocat.
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față:
Prin sentința civilă nr.7005/05.11.2013, pronunțată de Tribunalul D. – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul_ s-au respins excepțiile invocate de intimată, respectiv excepția inadmisibilității. și excepția de prematuritate .
S-a admis contestația formulată de contestatorul V. V., domiciliat în C., . A 20, . în contradictoriu cu intimata C. Județeană de Prensii D. cu sediul îb C., . 14, Jud. D.
S-a dispus anularea deciziei nr._/24.08.2012 emisă de intimată.
A fost obligată intimata să emită o nouă decizie cu luarea în considerare a adeverinței nr. 27/02.02.2012 emisă de S.C Arhistoc SRL C..
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 248 alin (1) C. pr. civ., "instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei"
Potrivit art. 149 din Legea 263/2010 "(1)deciziile de pensie emise de casele teritoriale de pensii și de casele de pensii sectoriale pot fi contestate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Comisia Centrală de Contestații…(2) procedura de examinare a deciziilor supuse contestării reprezintă procedură administrativă prealabilă, obligatorie fără caracter jurisdicțional…(4) deciziile de pensie necontestate în termenul prevăzut la alin. (1) sunt definitive"
Potrivit art. 6 alin 1 din CEDO „ orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială(…) care va hotărî(…) asupra contestațiilor privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil(…)
Tribunalul a constatat, așadar incidența a două norme ce impun o conduită diferită: pe de o parte norma internă ce impune obligarea cetățeanului la o procedură administrativă, prealabilă, fără caracter jurisdicțional și în fața unui organ lipsit de prerogative jurisdicționale și, pe de altă parte, norma europeană ce consacră dreptul cetățeanului la o justiție imparțială și într-un termen rezonabil, în fața unei instanțe independente și imparțiale
In raport de această situație tribunalul s-a raportat la dispozițiile constituționale și la jurisprudența Curții Europene de justiție
Potrivit art. 20 din Constituția României, intitulat „ Tratatele Internaționale privind Drepturile Omului „: „ Dispozițiile constituționale privind Drepturile și Libertățile Cetățenești, vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu Pactele și cu celelalte Tratate la care România este parte . Dacă există neconcordante între Pactele și Tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile „.
Împrejurarea că, în examinarea normelor interne Curtea Constituțională a României, a decis că nu este vorba de o încălcare a dispozițiilor Constituționale, nu împiedică judecătorul național să facă aplicarea dispozițiilor art. 20 din legea fundamentală și să dea prioritate Pactelor și Tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte .
Această idee și-a găsit consacrarea și în practica Curții de Justiție a Comunităților Europene care a statuat „ judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competentei sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin a acestor norme, împotriva oricărei dispoziții contrare a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau de instanța de control constituțional ( Hotărârea Curții din 9 martie 1978, în cauza Amministrazione delle finanze dello Stato c Simmenthal, 106/77, R..p.629).
In plus, în temeiul priorității Dreptului Comunitar, „ dispozițiile Tratatului și actele instituțiilor direct aplicabile au ca efect, în raporturile lor cu dreptul intern al statelor membre și ca urmare a intrării lor în vigoare, nu doar a face inaplicabilă, potrivit legii, orice dispoziție contrară a legislației naționale existente, ci și – deoarece aceste dispoziții fac parte integrantă, cu rang de prioritate, din Ordinea juridică aplicabilă pe teritoriul fiecăruia dintre statele membre – de a împiedica formarea valabilă a unor noi acte legislative naționale, în măsura în care acestea ar fi incompatibile cu normele comunitare ( Hotărârea Curții 106/77- pct 17).
In exercitarea atribuțiilor stabilite de lege, tribunalul, ca judecător național, examinează cauza prin raportare la normele europene în condițiile în care Constituția și Legea internă aplicabilă (Legea nr.85/2006) nu cuprinde dispoziții mai favorabile ci dimpotrivă .
Dintr-o altă perspectivă ce derivă din chiar dispozițiile legale pe care instanța le-a constatat în dezacord cu normele europene, tribunalul a apreciat că procedura obligatorie este lipsită de o finalitate practică și nu face decât să tergiverseze judecarea pricinii în termenul rezonabil.
Potrivit art.151 alin (2) din Lege "hotărârile prevăzute la art. 150 alin.(3) – respectiv ,cele emise de comisia de contestații pot- fi atacate la instanța judecătorească competentă, în termen de 30 de zile de la comunicare"
Norma nu condiționează posibilitatea atacării hotărârii emise de comisie de faptul admiterii sau neadmiterii contestației, de faptul de a câștiga sau a pierde raportat la propriul interes. In condițiile în care, oricare ar fi soluția adoptată de comisie, contestatorului i se rezervă posibilitatea de a se adresa instanței competente, procedura prealabilă rămâne fără finalitate.
Desigur, în condițiile în care contestația i-a fost soluționată în mod favorabil, se pune în discuție existența unui interes în a formula o acțiune în justiție, dar existența sau inexistența interesului, ca și condiție esențială pentru acțiunea dedusă judecății, se va examina de către instanță pe excepție sau pe fond, dar numai după ce, prin cererea dedusă judecății se instituie legal investită și competentă să judece o asemenea pricină.
Nu în ultimul rând, tribunalul a constatat că reclamantul a înțeles să se adreseze Comisiei de Contestații, fapt recunoscut chiar de intimată, însă organul jurisdicțional nu a soluționat contestația în termenul prevăzut de art149 alin 84) potrivi căruia "termenul de soluționarea contestației este de 45 de zile de la data înregistrării acesteia"
Contestația formulată de către contestator, trimisă Comisiei Centrale de Contestații de către intimată cu nr._/22.11.2012 (fila 27 dosar fond) a fost apreciată ca fiind nesoluționată la data introducerii contestației și la data la care intimata, prin întâmpinare a invocat prematuritatea contestației .
Ulterior, prin Hotărârea nr. 5043/25.06.2013 Comisia Centrală de contestații s-a pronunțat în sensul respingerii contestației, astfel că excepția invocată a rămas fără obiect, respingându-se excepția de prematuritate.
Excepția de inadmisibilitate invocată prin completarea la întâmpinare (fila 43 dosar fond ) a fost de natură a aduce atingere drepturilor consacrate de art 6 din CEDO dar și drepturilor procesuale consacrate de art. 41 ali.(1) Cod proc. Civ. potrivit căruia "orice persoană care are folosința drepturilor civile poate să fie parte în judecată",desigur cu îndeplinirea condițiilor cerute de lege pentru acțiunea în justiție. Respingându-se astfel excepția inadmisibilității.
Adeverința ce s-a cerut luată în considerare în cauză a privit sume contând ca și adaosuri-diferențe de manoperă – derivate din formele de retribuire în acord global și acord colectiv, adaosuri cu caracter permanent care au fost incluse în câștigul salarial pentru care atât unitatea cât și salariatul au achitat contribuțiile pentru asigurările sociale procentele prevăzute de legislația vremii.
Dintr-o altă perspectivă, contestatorul și-a întemeiat acțiunea și pe o decizie dată în soluționarea unui recurs în interesul legii, decizie care în opinia intimatei a fost nerelevantă așa cum s-a opinat că "posibilitatea aplicării principiilor de drept este exclusă atunci când într-o materie sunt stabilite norme legale exprese"
Raportarea cererii contestatorului la decizia ICCJ s-a subsumat unei cauze distincte în acțiunea dedusă judecății
ICCJ a statuat că" Formele de retribuire obținute în acord global, prevăzute de art. 12 alin. 1 lit. a) din Legea retribuirii după cantitatea și calitatea muncii nr. 57/1974, vor fi luate în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut și, pentru acestea, s-a plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii "și a nu ține seama de această decizie înseamnă a crea diferențieri nepermise între cetățeni aflați în aceeași situație juridică.
În ceea ce privește fondul cauzei tribunalul a constatat ca fiind întemeiată contestația și astfel s-a admis iar apărările intimatei înlăturate.
Adeverința pe care contestatorul a prezentat-o a făcut mențiune despre temeiul de drept în baza cărora au fost acordate sporurile, respectiv, pentru adaosul de acord, art. 12 alin 2 din Legea nr.57/1974 iar pentru orele lucrate peste programul normal de lucru, HCM nr.1546/1952, Decretul –lege nr.173/1975 și Legea nr. 49/1992.
A menționat, de asemenea, că unitatea a virat contribuția de asigurări sociale.
Veniturile realizate în sistemul de acord global, consemnate in adeverința nr. 27/02.02.2012 precum și celelalte venituri suplimentare trebuie valorificate la calcularea drepturilor de pensie pentru următoarele considerente:
Retribuirea in acord global, presupunea salarizarea angajaților in funcție de realizările profesionale, cea ce însemna că lunar aceștia puteau obține venituri mai mari sau mai mici dacit salariile tarifare înscrise in carnetul de muncă .
Legea nr.27 / 1966 prevedea că plata contribuției de asigurări sociale era datorată de angajator și se calcula prin raportare la venitul brut realizat de angajat.
Prin art.1 din Decretul nr.389/1972 referitor la contribuția pentru asigurările sociale de stat se dispunea ca angajatorul să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15 % asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat.
S-a observat, așadar, că pentru toate aceste sume angajatorii calculau și virau contribuții de asigurări sociale împrejurare consemnată și de conținutul adeverinței emise.
Adeverința care îndeplinește condițiile de formă și de fond poate fi valorificată, întreaga răspundere pentru mențiunile cuprinse în aceasta revenind exclusiv unității emitente.
C. teritorială de pensii nu poate cenzura conținutul unei adeverințe emise de angajator, care cuprinde elemente ale raportului juridic de muncă privind condițiile de muncă și stagiu sau întinderea drepturilor de care a beneficiat . Prin urmare, refuzul de a valorifica mențiunile cuprinse în adeverință este abuziv și lipsit de temei legal, întrucât înscrisul original supus valorificării se bucură de prezumția de validitate.
Or, în măsura în care s-a apreciat că actul de certificare prezentat de către persoana asigurată atestă mențiuni neadevărate, are posibilitatea de ase înscrie în fals în fața instanței cu toate consecințele ce decurg din aceasta
În consecință, admițând contestația, intimata a fost obligată să emită o nouă decizie cu luarea în considerare a veniturilor consemnate în adeverință.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel comun pârâta C. Județeană de Pensii D. și C. Națională de Pensii Publice – Comisia Centrală de Contestații, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
In fapt, V. V. a contestat hotărârea nr. 5043/2013 a Comisiei Centrale de Contestații și dec._/24.08.2012 solicitând anularea acestora și obligarea CJP D. (prin adresa 3899/02.02.2012) recalcularea drepturilor de pensie cu luarea în calcul a sumelor acordate pentru acordul global și pentru orele lucrate peste programul normal de lucru atestate prin adeverința nr 27/02.02.2012 eliberata de SC . C. – solicitare întemeiată pe prev. dec. 19/2011 a ÎCCJ și a dec. 4 a ÎCCJ.
Prin sentința apelată instanța de fond a respins excepțiile de inadmisibilitate și prematuritate, a admis contestația, a anulat decizia_/24.08.2012 și a dispus emiterea unei noi decizii cu luarea în considerare a adeverinței nr. 27/02.02.2012 emisă de S.C Arhistoc SRL C..
Se apreciază că soluția instanței de fond este nelegală.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității, se invocă dec. 19/2011 a ÎCCJ, întrucât nu poate constitui temei legal pentru recalcularea unei pensii.
Se susține că efectele deciziilor pronunțate în recursul în interesul legii nu se pot opune cu autoritate de lucru judecat legilor promulgate ulterior pronunțării acestuia și prin urmare instanțele trebuie să se conformeze interpretării legii realizate de ÎCCJ numai pentru litigiile nesoluționate, aflate pe rolul acestora înainte de . Lg.263/2010, cu referire la recalcularea drepturilor de pensie în baza Lg. 19/2000 și OUG 4/2005, astfel cum prevăd dispoz. art. 174 și art. 178 din Lg. 263/2010 și nu pentru litigiile declanșate în baza legii noi.
Prevederile art. 174 din Lg. 263/2010 dispun că „ Litigiile care se referă la drepturile ce fac obiectul acestei legi, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a acesteia, se vor judeca potrivit legii în baza căreia a fost stabilit dreptul „
În speță, contestatorul a introdus acțiunea în anul 2012- acțiunea nefiind pe rolul instanței la data intrării în vigoare a Lg. 263/2010- solicitând drepturi de asigurări sociale în baza Lg. 19/2000 și OUG 4/2005 abrogate la formularea cererii de recalculare și a introducerii acțiunii, se apreciază că acțiunea trebuia să fie motivată în drept pe baza actelor normative în vigoare la data introducerii cererii, respectiv în baza Lg. 263/2010.
Cu referire la dec.4/24.09.2010 a ÎCCJ – aceasta nu se referă la problemele de drept puse în discuție în dosarul de față, reiterându-se astfel motivele de inadmisibilitate prezentate pentru decizia 19/17.10.2011.
În ceea ce privește fondul,
Contestatorul V. V. a contestat hotărârea nr. 5043/2013 a Comisiei Centrale de Contestații și dec._/24.08.2012 solicitând anularea acestora și obligarea CJP D. (prin adresa 3899/02.02.2012) recalcularea drepturilor de pensie cu luarea în calcul a sumelor acordate pentru acordul global și pentru orele lucrate peste programul normal de lucru atestate prin adeverința nr 27/02.02.2012 eliberata de SC . C. – solicitare întemeiată pe prev. dec. 19/2011 a ÎCCJ și a dec. 4 a ÎCCJ.
Se apreciază că soluția pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, întrucât :
Instanța de fond a anulat doar decizia nr._/24.08.2012 fără să se pronunțe și asupra hotărârii nr. 5043/25.06.2013, deși contestatorul a precizat că înțelege să conteste această hotărâre (încă din luna iulie 2013) în acest sens fiind introdusă în cauză și CNPP- Comisia Centrală de Contestații – citată pentru termenul din 08.10.2013), prin completarea la întâmpinarea depusă solicitându-se respingerea contestației și menținerea hotărârii 5043/25.06.2013.
Se critică, de asemenea faptul că instanța de fond a motivat soluția pronunțată exclusiv pe dec.5/2010 a ÎCCJ și apreciind eronat și trunchiat prevederile legale anterioare datei de 01.04.2001, nefăcând nicio referire la prevederile legislației pensiilor în vigoare la data formulării cererii de recalculare și a introducerii acțiunii în instanță, nici la apărările apelantelor, referitoare la fondul cauzei și prin urmare această decizie nu poate constitui temei legal pentru recalcularea unei pensii.
Posibilitatea aplicării principiilor de drept este exclusă atunci când într-o materie sunt stabilite norme legale exprese și deci se apreciază că nu se poate reține în speță că omisiunea de valorificare a veniturilor suplimentare reprezentând premii ori sume obținute în acordul global contravine dispoz. art. 2 din Lg. 19/2000, respectiv principiului contributivității, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale „ plătite”.
Se apreciază că nu se poate conchide ca fiind necesar a se valorifica, la calculul pensiilor, în sistemul instituit și prin Lg. 263/2010 toate veniturile obținute pe perioada desfășurării activității în muncă, putând fi valorificate doar acele venituri care aveau carcater permanent și care au făcut parte din baza de calcul a pensiei conform legislației anterioare, cele două condiții, instituite prin art. 164 alin. 3 din Lg. 19/2000 corelat cu partea finală a pct. VI din Anexa la OUG 4/2005 precum și dispozițiile exprese din anexa 15 din normele de aplicare a Lg. 263/2010 – sub imperiul căreia a fost formulată cererea - fiind cumulative.
Se susține că instanța trebuia să aibă în vedere că reclamantul contestator a solicitat recalcularea drepturilor de pensie fiind în vigoare legea mai sus menționată, contestația fiind introdusă în anul 2013- acțiunea trebuia să fie motivată în drept pe baza actelor normative în vigoare la data introducerii cererii.
În acest sens se invocă art. 165 din Lg. 263/2010, art. 127 alin. 1 din HG 257/2011, Lg. 49/1992 pentru modificarea și completarea unor modificări din legislația de asigurări sociale.
Se mai arată că adeverințele privind sporurile cu caracter permanent acordate în perioadele anterioare datei de 01 aprilie 2001 se vor prezenta numai în situațiile în care aceste sporuri nu sunt înregistrate în carnetul de muncă.
Nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 01 aprilie 2001.
În ceea ce privește motivația, conform căreia aceste sume trebuie avute în vedere întrucât s-a plătit contribuție de către angajator nu și de către angajat – se apreciază că nu poate fi primită - deoarece legislația în vigoare de la acea dată prevedea expres pentru ce sume se plătește contribuția pentru pensie suplimentară, caracterul permanent fiind dat de plata contribuției la pensia suplimentară care era plătită de salariat numai pentru sumele încasate drept salarii și sporurile cu caracter permanent, astfel cum prevăd dispoz. art. 10 și art. 64 din Lg. 3/1997 – Contribuția de 3% pentru pensie suplimentară se plătește, în condițiile legii, de către toți salariații cuprinși în sistemul asigurărilor sociale, pentru sumele încasate drept salarii de bază, la care se adaugă: sporul de vechime, sporul de lucru în subteran, precum și pentru lucrul pe platformele marine de foraj și extracție; indemnizația de zbor, sporul pentru condiții grele de muncă, zborul pentru lucrul sistematic peste programul normal ; sporul pentru exercitarea unei funcții suplimentare ; alte sporuri cu caracter permanent prevăzute în contractele individuale de muncă, potrivit legii, în acest sens
fiind și prev. Lg. 49/1992.
Conform art. 71 alin. 1 și 2 din Lg. 27/1966 – legea specială în materia asigurărilor sociale în vigoare în perioada care se solicită a fi avută în vedere la recalculare, codul muncii având caracter general - se prevede expres că „ Fondurile necesare pentru plata pensiei suplimentare se formează din contribuția tuturor angajaților, această contribuție fiind de 2% din salariul tarifar lunar de încadrare și se vărsa prin unități, într-un cont special al Ministerului Muncii la Banca Națională a Republicii Socialiste România.
Contribuția nu se reține pe timp cât angajatorul se afla în incapacitate temporară de muncă, în concediu de studii sau în concediu fără plată, dacă aceste condiții nu depășesc 30 de zile într-un an calendaristic - dispoziții din care rezultă faptul că pentru sumele solicitate a fi avute în vedere nu s-a plătit contribuție la pensia suplimentară, întrucât aceste sume nu intrau sub incidența plății acestei contribuții, deci nu pot fi avute în vedere la recalcularea drepturilor de pensie.
În acest sens se invocă și decizia 19/2012 a ÎCCJ .
Cu privire la valoarea probantă a adeverinței 27/2012 se arată că s-a prezentat motivația legală pentru care sumele atestate nu pot fi avute în vedere la recalcularea drepturilor de pensie și astfel se apreciază că valoarea probantă a acesteia a fost supraevaluată, întrucât din această adeverință rezultă că au fost plătite sume suplimentare, dar nu rezultă că pentru aceste sume s-a plătit contribuție individuală de asigurări sociale.
În drept se invocă dispoz. art. 466 și urm. N.C.P.C, art. XVIII din Lg. 2/2013, art. 430 și 431 NCPC, Legii nr. 263/2010, HG 257/2011, Lg.3/1977.
Solicită admiterea apelului, modificarea sentinței 7005/2013 în sensul respingerii contestației pe excepție, ca inadmisibilă, iar pe fond respingerea contestației ca nefondată.
La data de 10.02.2014 intimatul contestator V. V. a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat, cu menținerea sentinței instanței de fond ca temeinică și legală, iar în drept își întemeiază întâmpinarea pe dispoz. art. 115-118 Cod civil.
Curtea de Apel C. prin decizia civilă nr.1128 de la 02.04.2014 a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta C. Județeană de Pensii D. și C. Națională de Pensii Publice – Comisia Centrală de Contestații, împotriva sentinței civile nr.7005/05.11.2013, pronunțată de Tribunalul D. – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul_, în contradictoriu cu intimatul contestator V. V..
Pentru a se pronunța astfel Curtea a reținut următoarele:
Potrivit deciziei nr. _/28.02.2000 petentul a fost înscris la pensie pentru limita de vârstă și vechime integrală, potrivit dispozițiilor legii 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistența socială cu modificările și completările ulterioare, începând cu data de 01.11.1999 .
La data de 03.02.2012, prin cererea nr. 3899 contestatorul a solicitat o recalculare a drepturilor sale de pensie în baza adeverinței nr. 27/02.02.2012 emisă de . C. - existentă la fila 12 dosar fond care atestă acordarea sporurilor de acord – conform art. 12 alin.2 din legea 57/1974 și pentru orele lucrate peste programul normal de lucru, acordate conform HCM 1546/1952, decret lege 173/1975 și legii 49/1992. Totodată din adeverință rezultă că unitatea a virat contribuțiile de asigurări sociale pentru drepturile încasate de fostul salariat.
În condițiile în care dreptul la pensie, respectiv înscrierea acestuia la pensie s-au realizat sub imperiul legii vechi, anterior deci legii 263/2010, toate considerentele expuse în cadrul criticilor din apel, privind incidența legii speciale care reglementează expres dreptul la pensie dar și a dezlegărilor date de I.CCJ în recursurile în interesul legii, vor fi înlăturate ca fiind nefondate .
Dimpotrivă chiar în legea 263/2010 în art. 174 este stipulat faptul litigiile care se referă la drepturile prevăzute de această lege vor fi analizate potrivit legii în baza căreia a fost stabilit dreptul contestat .
Cum dreptul la pensie a fost stabilit anterior intrării în vigoare a legii 263/2010 iar din adeverința supusă analizei rezultă că:
- sporurile acordate au avut caracter permanent, fiind acordate în temeiul art. 12 alin.2 din legea 57/1974 iar pentru orele lucrate peste programul normal de lucru, în temeiul HCM 1546/1952, decret lege 173/1975 și legii 49/1992;
- sporurile au fost incluse în salariul brut/net individual realizat, salariu care ( potrivit art. 165 alin.1 și 2 din legea 263/2010) se ia în calcul la stabilirea/recalcularea pensiei împreună cu sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare –pentru perioadele anterioare intrării în vigoare a legii 263/2010;
- în perioadele în care contestatorul a beneficiat de aceste sporuri societatea a achitat contribuția pentru asigurările sociale, fiind astfel respectat și principiul contributivității reglementat de art. 2 litera c din legea 263/2010;
Curtea constată că intimata trebuia să ia în calcul această adeverință, astfel cum corect a stabilit și instanța de fond .
În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia nr. 19/2011 în recurs în interesul legii, care a statuat în mod expres și obligatoriu că " formele de retribuire obținute în acord global, prevăzute la art. 12 al. 1 lit. a din Legea nr. 57/1974, vor fi luate în considerare la recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut și, pentru acestea, s-a plătit contribuția de asigurări sociale în sistemul public de pensii" precum și în decizia nr. 5/2010 pronunțată de asemenea în recurs în interesul legii în care a stabilit că sumele plătite pentru munca prestata de foștii salariați in regim de lucru prelungit, in condițiile art. 1 si 2 din Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.546/1952, se au in vedere la stabilirea si recalcularea pensiilor din sistemul public.
În același sens Curtea are în vedere și dezlegările date în decizia nr. 19/2012, prin care I.C.C.J a statuat că principalul element obiectiv apt sa conducă la o justa si legala stabilire si reactualizare a pensiilor provenind din fostul sistem de asigurări sociale de stat îl reprezintă contribuțiile de asigurări sociale plătite, astfel ca la stabilirea si reactualizarea drepturilor de pensie trebuie luate in calcul toate sporurile si alte venituri de natura salariala pentru care angajatorul/angajatul a plătit contribuția pentru asigurările sociale de stat, această abordare înscriindu-se in orientarea Înaltei Curți de Casație si Justiție reflectată de celelalte decizii pronunțate in recursurile in interesul legii promovate in aceasta materie, cu referire expresa cele două decizii anterior enunțate: Decizia nr. 5 din 20 septembrie 2010 si Decizia nr. 19 din 17 octombrie 2011.
Fiind decizii pronunțate în recurs în interesul legii, aplicabile în speță, dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării lor în Monitorul Oficial, potrivit art. 517 alin. 4 C.P.civ. .
În raport de această împrejurare, Curtea a respins excepția de inadmisibilitate formulată de apelantă în cadrul motivelor de apel.
În ceea ce privește soluțiile pronunțate de Curtea de Apel în dosarele menționate ca practică judiciară în aceeași materie de către apelantă, Curtea are în vedere că, în respectivele dosare, contestatorii aveau drepturile de pensie stabilite în temeiul legii 263/2010, ceea ce nu reprezintă și situația din cazul de față.
Pentru aceste considerente, Curtea a respins ca nefondat apelul, în temeiul art. 480 alin. 1 teza I C.P.civ. păstrând hotărârea apelată.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare C. Județeană de Pensii D. și C. Națională de Pensii Publice, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Arată că înțeleg să formuleze contestație în anulate în temeiul art.503 alin.2 pct.3 Cod pr.civilă, întrucât instanța de apel nu s-a pronunțat pe primul motiv de apel menționat de către apelante, prin care s-a precizat că „instanța de fond a anulat doar decizia nr._/24.08.2012, fără să se pronunțe și asupra Hotărârii nr.5043/25.06.2013, deși contestatorul a precizat că înțelege să conteste și această hotărâre.
Având în vedere această situație solicită admiterea contestației în anulare în sensul anulării deciziei nr.-1128 de la 02.04.2014, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ și rejudecarea apelului în raport de pct.3 al art.503 alin.2 și de legislația aplicabilă, având în vedere că acest act este emis în soluționarea unei decizii de respingere a unei cereri de recalculare formulate în temeiul Legii nr.263/2010.
În drept invocă prevederile art.503 alin.2 pct.3 Noul Cod pr.civ.
Contestația în anulare se va admite pentru următoarele considerente:
Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, prin a cărei exercitare se urmărește retractarea (anularea) hotărârii atacate și rejudecarea cauzei ori completarea judecații.
Obiectul contestației în anulare poate fi delimitat prin coroborarea textelor art. 503 și art. 634 alin. (1) Noul Cod pr.civ.
În conformitate cu dispozițiile art. 634 Noul Cod pr.civ.
(1) Sunt hotărâri definitive:
1. hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului;
2. hotărârile date în primă instanță, fără drept de apel, neatacate cu recurs;
3. hotărârile date în primă instanță, care nu au fost atacate cu apel;
4. hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs;
5. hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii;
6. orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.
(2) Hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunțării.
Potrivit dispozițiilor art.503 Noul Cod pr.civ., ce reglementează obiectul și motivele contestației în anulare:
(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.
(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:
1. hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia;
2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;
3. instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;
4. instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.
(3) Dispozițiile alin. (2) pct. 1, 2 și 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs.
Din interpretarea acestui text legal, rezultă că obiectul contestației în anulare diferă în funcție de motivele invocate în susținerea acesteia, obiectul contestației, în toate cazurile, formându-l hotărârile judecătorești definitive.
Spre deosebire de motivul contestației în anulare prevăzut la art.503 alin.1 Noul Cod pr.civ., motivele de la alineatul 2 al aceluiași articol au ca obiect numai hotărâri ale instanțelor de recurs. Se constată, însă, că dispozițiile alineatului final, respectiv cele ale alineatului 3 al art.503 Noul Cod pr.civ. extind obiectul contestației în anulare și la hotărârile date în apel, care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs, dat fiind faptul că și aceste hotărâri sunt definitive. Această extindere nu operează în cazul motivului referitor la omisiunea cercetării unui motiv de casare, menționat la pct.3 al art.503 alin.2 Noul Cod pr.civ.
Astfel, Curtea constată că, în contextul în care obiectul contestației în anulare îl reprezintă o hotărâre a instanței de apel, definitivă, care, potrivit legii nu poate fi atacată cu recurs, această hotărâre nu poate fi contestată conform pct.3 al art.503 alin.2 Noul Cod pr.civ., pentru „omisiunea instanței de recurs de a cerceta vreunul din motivele de casare invocate de recurent”, întrucât, de la extinderea obiectului contestației în anulare prin alin.3 al art.503 Noul Cod pr.civ., este exclus pct.3 al art.503 alin.2.
Având în vedere că prin cererea de apel pârâta a invocat atât primul motiv de apel, în care s-a criticat sentința, susținându-se că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere formulat de reclamant prin precizarea la acțiune, privind anularea Hotărârii nr.5043/25.06.2013 emisă de CNPP, cât și motivul de apel privind fondul soluționării cauzei, efectul devolutiv al apelului a fost limitat de ceea ce s-a apelat, conform art.477 alin 1 Noul Cod pr.civ.
Examinând decizia contestată, sub aspectul motivului de contestație invocat, se constată că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra primului motiv de apel, formulat de pârâtă.
În contextul în care hotărârea contestată, pronunțată în apel, nu poate face obiectul contestației în anulare întemeiată pe pct. 3 al art.503 ali.2 Noul Cod pr.civ., Curtea constată că nepronunțarea instanței asupra unui motiv de apel atrage incidența prevederilor alin.3 raportate la alin.2 pct.4 al art.503 Noul Cod pr.civ., ce reglementează nepronunțarea asupra unui apel declarat.
Față de considerentele expuse, în temeiul art.508 alin.3 Noul Cod pr.civ., raportat la art.503 alin.2 pct.4 Noul Cod pr.civ., coroborat cu alin.3, urmează a se admite contestația în anulare, a se anula decizia contestată și a se fixa termen pentru rejudecarea parțială a apelului, numai în limita motivului a cărui cercetare a fost omisă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite contestația în anulare declarată de contestatoarele C. Județeană de Pensii D., cu sediul în C., ..14, jud. D. și C. Națională de Pensii Publice - București, cu sediul în București, ., sector 2, împotriva deciziei civile nr.1128/02.04.2014, pronunțată de Curtea de Apel C., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul V. V., cu domiciliul în C., Calea București, ., ., având ca obiect contestație decizie de pensionare.
Anulează decizia contestată nr.1128/02.04.2014, pronunțată de Curtea de Apel C., în dosar nr._ .
Fixează termen pentru rejudecarea apelului la 01.09.2014.
Se vor cita părțile.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 30 Iunie 2014.
Președinte, R. M. | Judecător, A. M. | |
Grefier, E. O. |
Red.jud.A.M.
3 ex/AS/09.07.2014
| ← Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 3218/2014.... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 5117/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
