Solicitare drepturi bănești / salariale. Hotărâre din 01-07-2014, Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 01-07-2014 în dosarul nr. 13683/95/2010
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1123
Ședința publică de la 01 Iulie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. C.
Judecător P. P.
Judecător M. P.
Grefier M. V. A.
_
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul P. S., împotriva sentinței civile nr.65/12.01.2012, pronunțată de Tribunalul Gorj– Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți T. D. E. G., C. L. TG-J., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat că prin încheierea de ședință din data de 19.02.2013 judecarea cauzei a fost suspendată pentru lipsa nejustificată a părților și că, potrivit referatului întocmit de grefă, s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru constatarea perimării, după care;
Instanța, în raport de referatul întocmit de grefierul de ședință, potrivit art. 248 Cod procedură civilă, a ridicat excepția perimării recursului, trecând la soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Tribunalul Gorj – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale prin sentința civilă nr.65/12.01.2012 a respins contestația formulată de către reclamantul P. S., în contradictoriu cu intimații T. D. E. G. și C. L. Tg-J..
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:
Reclamantul P. S. îndeplinește funcția de regizor culise în cadrul Teatrului D. E. G., așa cum rezultă din cuprinsul contractului individual de muncă și al carnetului de muncă depuse la dosar de către intimat.
Prin decizia nr. 262/15.07.2010, s-a dispus diminuarea cu 25% a cuantumului brut al salariului reclamantului începând cu data de 01.07.2010, această decizie fiind contestată în cauza de față.
Reclamantul a formulat plângere administrativă împotriva acestei decizii, plângerea fiind înregistrată de către intimat sub nr. 1642/11.08.2010, iar ulterior s-a adresat cu plângere și în fața instanței de judecată. În primul rând, reclamantul a invocat că salariul a fost diminuat în mod unilateral de către angajator.
Instanța a reținut însă că măsura de diminuare a salariului reclamantului cu 25% a fost luată în temeiul art. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar. Prin textul de lege menționat, s-a prevăzut diminuarea cu 25% a cuantumului salariilor, soldelor, indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale stabilite în conformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Cum drepturile salariale ale reclamantului au fost stabilite în conformitate cu dispozițiile art. 330/2009, nu poate fi vorba de o diminuare unilaterală a salariului dispusă de angajator, ci de o măsură dispusă în aplicarea unei legi, respectiv Legea nr. 118/2010.
S-a invocat de către reclamant faptul că prin diminuarea salariului se încalcă prevederile art. 11, art. 16 alin. 1, art. 20 și art. 44 din Constituția României. Instanța constată că Legea nr. 118/2010 a fost supusă controlului de constituționalitate, iar prin decizia nr. 872/2010 Curtea Constituțională a stabilit că această lege nu aduce atingere dreptului la muncă ce include și dreptul la salariu. S-a reținut de către Curte că, deși măsura diminuării salariilor din sectorul bugetar se constituie într-o veritabilă restrângere a dreptului constituțional la muncă, restrângerea este conformă articolului 53 din Constituție, în condițiile în care este prevăzută de lege, vizează un scop legitim (reducerea cheltuielilor bugetare), este necesară într-o societate democratică, există o proporționalitate între mijloacele folosite, adică reducerea salariilor cu 25% și scopul urmărit, adică reechilibrarea bugetului de stat, măsura legislativă se aplică nediscriminatoriu.
În conformitate cu dispozițiile art. 147 alin. 4 din Constituția României, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii de la data publicării.
Reclamantul a invocat încălcări ale legislației internaționale ca urmare a diminuării drepturilor salariale. S-a susținut că această măsură încalcă prevederile art. 1 din Primul Protocol la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, reclamantul fiind privată de un bun al său( salariul), dreptul de proprietate fiind unul garantat.
Chiar dacă a reținut că prin diminuarea salariului nu se încalcă un drept constituțional, în condițiile în care sunt îndeplinite condițiile art. 53 din Constituție, instanța a procedat la analiza contestației reclamantului din perspectiva Convenției pentru a stabili dacă aplicarea Legii nr. 118/2010 este de natură a produce efecte contrare acesteia, în condițiile în care chiar dispozițiile art. 20 alin. 2 din Constituție impun prioritatea reglementărilor internaționale, cu excepția situației în care legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1, orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Rămâne de stabilit dacă salariul, într-un anumit cuantum reprezintă un bun în sensul art. 1 din Protocol. În primul rând, Convenția nu garantează un anumit cuantum al salariului, acest aspect rezultând și din cuprinsul Hotărârii Kecko versus Ucraina din 8.11.2005, hotărâre în care se menționează că este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat. O creanță, cum este cea privind salariul, poate reprezenta un bun numai în măsura în care are o bază suficientă în dreptul intern. Ori, în condițiile în care în dreptul intern s-a prevăzut diminuarea salariilor cu 25%, suma de care reclamantul este privată nu reprezintă un bun în sensul art. 1 din Protocol, o astfel de creanță neavând o bază suficientă în dreptul intern. Această constatare a instanței face de prisos analiza cerinței legate de proporționalitatea mijloacelor folosite cu scopul urmărit și a celei vizând caracterul nediscriminatoriu.
De altfel, prin decizia pronunțată la data de 6 decembrie 2011 în cauzele F. M. împotriva României (cererea nr._/11) și A. G. S. împotriva României (cererea nr._/11), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că România nu a încălcat dispozițiile articolului 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenție, sub aspectul reducerii cu 25% a salariilor, ca urmare a aplicării Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare.
Reclamantul P. S. a mai susținut că măsura diminuării salariului încalcă art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului. Dispozițiile acestui articol garantează dreptul de proprietate și faptul că nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de bunurile sale.
Instanța a apreciat însă că reclamantul are un astfel de drept doar în ceea ce privește salariul stabilit în conformitate cu Legea nr. 118/2010, întrucât pentru diferență nu mai justifică un titlu, iar problema lipsirii în mod arbitrar de un anumit cuantum nu poate fi pusă în discuție în condițiile în care diminuarea este prevăzută prin lege.
Articolul 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului garantează dreptul la muncă și la salariu egal pentru muncă egală, nu însă un anumit cuantum al salariului. Ca atare, nu se poate susține încălcarea acestui articol.
Reclamantul a mai susținut că măsura criticată încalcă principiile prevăzute de punctele 2 și 4 din Carta Socială Europeană Revizuită ce a fost ratificată de țara noastră. Cele două principii consacră dreptul lucrătorilor la condiții de muncă echitabile și la o salarizare echitabilă, care să asigure un nivel de trai decent salariaților și familiilor acestora. Salariul actual al reclamantului, de 1047 lei, este discutabil dacă poate să asigure un trai decent. Pe de ală parte, măsura este una provizorie, până la 31.12.2010, fiind justificată de condițiile economice actuale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul P. S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Verificând actele de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 19.02.2013, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 242 pct.2 C.p.civ. pentru lipsa părților.
Se constată că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii, iar în conformitate cu dispozițiile art. 248 C.p.civ. orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 C.p.civ perimarea se poate constata și din oficiu.
Instanța, în baza art.248 și urm C.p.civ., urmează a constata perimat recursul de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată perimat recursul declarat de reclamantul P. S., împotriva sentinței civile nr.65/12.01.2012, pronunțată de Tribunalul Gorj– Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți T. D. E. G., C. L. TG-J..
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 01 Iulie 2014
Președinte, M. C. | Judecător, P. P. | Judecător, M. P. |
Grefier, M. V. A. |
Red.jud.M.C.
Jud.fond L.R.
Teh.red. A.G./2 ex
Data: 03.07.2014.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 2269/2014. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 429/2014. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
