Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 2323/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2323/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 02-06-2014 în dosarul nr. 3975/104/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2323
Ședința publică de la 02 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. S.
Judecător M. P.-P.
Grefier A. C.
x.x.x.
Pe rol judecarea apelului declarat de apelanta reclamantă M. N. L. împotriva sentinței civile nr. 27 din 22.01.2014, pronunțată de Tribunalul O., Secția I Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C. - prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice O. și intimatul reclamant S. Finanțe Publice O., având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelanta reclamantă M. N. L. personal și asistată de avocat M. N. lipsind intimata pârâtă Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C. - prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice O. și intimatul reclamant S. Finanțe Publice O.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
S-a procedat la o primă strigare a cauzei la cererea părților, în temeiul art. 220 Cod procedură civilă.
Apărătorul apelantei reclamante a învederat instanței că a formulat cerere de strămutare pe care a depus-o și a solicitat acordarea unui termen în raport de această împrejurare.
Instanța constatând că nu se face dovada că cererea de strămutare a fost înaintată la Înalta Curte de Casație și Justiție, neexistând recipisa poștală și având în vedere că cererea de strămutare nu reprezintă un motiv întemeiat pentru acordarea unui nou termen de judecată, a respins cererea de amânare.
Față de această împrejurare, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 220 Cod procedură civilă, instanța lasă dosarul la a doua strigare, în ordinea înscrisă pe lista de ședință.
La a doua strigare a răspuns apelanta reclamantă M. N. L. personal și asistată de avocat M. N. lipsind intimata pârâtă Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C. - prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice O. și intimatul reclamant S. Finanțe Publice O..
Apărătorul apelantei reclamante a depus un înscris, respectiv anexa 3 b cu Lista posturilor vacante din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice C..
Instanța constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra apelului de față.
Avocat M. N., pentru apelanta reclamantă M. N. L., a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii în sensul anulării deciziei de concediere, reintegrarea reclamantei pe postul deținut anterior concedierii sau pe un post similar și plata salariilor cuvenite de la data încetării relațiilor de muncă și până la data reintegrării efective.
A arătat că dispoziția de concediere a fost emisă în contradicție cu Codul Muncii și cu dispozițiile Ordinului 74/2013, respectiv a dispozițiilor art. 10 alin. 8.
A precizat că fostul angajator a fost preluat prin absorbție de către o altă unitate nou înființată, iar preluarea posturilor nu presupune desființarea lor totală și reînființarea imediată a acestora, dar în număr mai mic.
A mai susținut că este abuzivă măsura concedierii personalului și apoi scoaterea la concurs a acelorași posturi, urmărindu-se de fapt să fie înlăturate din unitate anumite persoane și păstrate sau aduse altele din afara unității. Trebuia să aibă loc o preluare a personalului care apoi urma să fie evaluat pentru posturile din organigramă.
CURTEA
Asupra apelului de față;
Prin sentința civilă nr. 27 din 22.01.2014, pronunțată de Tribunalul O., Secția I Civilă, în dosarul nr._, s-a respins contestația formulată de reclamantul S. Finanțe Publice O. în contradictoriu cu pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C., ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Membrul de sindicat M. N.-L., a fost salariatul DGFP O. – Serviciul Administrativ, Arhivă și de Gestionare a Formularelor, pe postul de secretar – dactilograf I, conform contractului individual de muncă nr. 5575/17.03.2008 (f.13-14).
Prin decizia contestată s-a luat măsura concedierii membrului de sindicat reprezentat ca urmare a desființării postului ocupat, având în vedere dispozițiile art.55 lit.c), art.58-60, art.65-67 si art.75-77 din Codul muncii, precum și art. 208-216 din Legea 62/2011.
La baza emiterii acestei decizii au stat dispozițiile art.13 din HG nr.520/2013 privind organizarea și funcționarea ANAF, OUG 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității ANAF, precum și Ordinul nr.1104/2013 al președintelui ANAF privind aprobarea structurii organizatorice a direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice și a structurilor din cadrul acestora, Ordinul nr.1106 al președintelui ANAF privind aprobarea numărului de posturi pentru fiecare direcție generală regională a finanțelor publice și Ordinul nr.1110/2013 al președintelui ANAF privind aprobarea statului de funcții al Direcției generale regionale a finanțelor publice C..
Conform art.1 din HG 520/2013 art.1, Agenția Națională de Administrare Fiscală se organizează și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, instituție publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Finanțelor Publice, finanțată din bugetul de stat, conform legii.
Potrivit art.10 din OUG 74/2013 (1) începând cu data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzută la art. 13 alin. (1) se înființează în subordinea Agenției direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, instituții publice cu personalitate juridică, și care sunt conduse, prin derogare de la dispozițiile Legii nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, de un director general, funcționar public
(2) Direcțiile generale regionale ale finanțelor publice se înființează prin transformarea direcției generale a finanțelor publice a județului în care va fi stabilit sediul direcției generale regionale, prin fuziunea prin absorbție a celorlalte direcții generale județene ale finanțelor publice din aria de competență stabilită potrivit prevederilor alin. (3)
(3) Orașele în care au sediul direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, aria de competență a acestora, precum și lista direcțiilor generale județene ale finanțelor publice care se reorganizează ca direcții generale regionale ale finanțelor publice se stabilesc prin hotărâre a Guvernului
(4) Direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, înființate potrivit prevederilor alin. (3), preiau activitatea și competențele tuturor direcțiilor generale județene ale finanțelor publice absorbite din aria de competență, precum și a tuturor structurilor teritoriale subordonate acestora
Aliniatele 7 si 8 ale aceluiași articol prevăd că Direcțiile generale județene ale finanțelor publice care se reorganizează prin fuziune prin absorbție în cadrul direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice își pierd personalitatea juridică.
(8) Personalul direcțiilor generale ale finanțelor publice, precum și personalul direcțiilor regionale pentru accize și operațiuni vamale, direcțiilor județene și a municipiului București pentru accize și operațiuni vamale, care se reorganizează prin fuziune prin absorbție, se preia în cadrul direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice, în limita numărului de posturi aprobat, în condițiile legii.
În aplicarea acestor dispoziții legale președintele ANAF a emis ordinele menționate în preambulul deciziei contestate prin care a aprobat structura organizatorică, numărul de posturi și statul de funcții pentru fiecare direcție generală regională.
Astfel începând cu data de 01.08.2013 s-a aprobat structura organizatorică a direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice și structurilor din cadrul acestora, respectiv a administrațiilor județene ale finanțelor publice, iar la anexa 1.1 a Ordinului nr.1104/2013 este prevăzută structura organizatorică a DGRFP C.. Numărul total de posturi pentru DGRFP C., aprobat prin Ordinul nr.1106/2013 este de 2471 posturi.
Toate argumentele invocate de către reclamant referitoare la inopozabilitatea ordinelor Președintelui ANAF, pentru considerentul nepublicării lor în Monitorul Oficial nu pot fi reținute având în vedere că este atributul angajatorului să stabilească organizarea și funcționarea unității și să dea dispoziții cu caracter obligatoriu pentru salariat, sub rezerva legalității lor, potrivit art.40 alin.1 lit.a) și c).
Președintele ANAF a emis ordinele menționate în preambulul deciziei de concediere, cu referire la structura organizatorică și numărul maxim de posturi ce urmau să-și desfășoare activitatea în cadrul acestor instituții, acte administrative cu caracter individual și nu normativ pentru a fi necesară publicarea în Monitorul Oficial.
Față de această situație se apreciază că au fost respectate și dispozițiile HG nr. 561/2009 și ale legii nr. 24/2000.
În ceea ce privește motivele de nelegalitate invocate de reclamant, respectiv lipsa parcurgerii procedurii prealabile a informării notificării sindicatului reprezentativ cu privire la concedierile colective (conform art.69 Codul muncii și lipsa notificării ITM cu privire la efectuarea concedierilor colective (conform art.72 Codul muncii) se apreciază că nu pot fi reținute având în vedere faptul că potrivit art.74 alin.5 „prevederile art.68-73 nu se aplică salariaților din instituțiile publice și autoritățile publice”
Nu pot fi reținute nici motivele de nelegalitate ale deciziei, întemeiate pe dispozițiile art. 76 alin. 1, referitoare la lipsa elementelor obligatorii pe care trebuia să le conțină actul atacat: a) motivele care determină concedierea; b) durata preavizului; c) criteriile de stabilire a ordinii de priorități, conform art. 69 alin. (2) lit. d), numai în cazul concedierilor colective; d) lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condițiile art. 64.
Astfel în decizia contestată se menționează motivul concedierii membrului de sindicat la art.1 – ca urmare a desființării postului deținut, iar la art.2 este menționată durata preavizului acordat.
Criteriile de stabilire a ordinii de priorități, conform art. 69 alin. (2) lit. d), sunt obligatorii doar în cazul concedierilor efectuate de alte unități decât instituțiile publice, rațiunea legiuitorului fiind aceea de a se da eficiență negocierilor purtate cu sindicatul, iar în speță structura organizatorică a pârâtei nu poate face obiectul unei negocieri cu sindicatele, fiind stabilită prin lege.
În ceea ce privește motivul de nulitate întemeiat pe dispozițiile art. 76 alin. 1 lit. d C.m., respectiv încălcarea de către angajator a obligației imperative de a oferi salariatului concediat un loc de muncă vacant în societate, compatibil cu pregătirea sa profesională, instanța apreciază că nici acest motiv nu poate fi reținut în cauză, având în vedere că asupra acestui aspect s-a pronunțat ÎCCJ prin decizia nr. 6/2011, dată în soluționarea recursului în interesul legii, prin care s-a stabilit că dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. d) din Codul Muncii nu se aplică în situația în care concedierea s-a dispus pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, în temeiul art. 65 din Codul muncii. De altfel, în cuprinsul deciziei se prevede că în termen de 7 zile de la data emiterii, Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C. le pune la dispoziție lista funcțiilor publice vacante corespunzătoare, existente la nivelul instituției, prin modalitățile de publicitate menționate în aceasta, salariatul putând opta pentru ocuparea uneia din aceste funcții în termen de 3 zile.
Analizând dispoziția nr. 891/01.08.2013 sub aspectul temeiniciei acesteia se reține că la baza măsurii concedierii a stat desființarea locului de muncă deținut de membrul de sindicat prin adoptarea unei noi organigrame.
Potrivit art. 65 din Codul muncii, concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia. Desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă
Prin reorganizarea unei unități în temeiul art. 65 C Muncii se înțelege orice modificare a structurii interne a angajatorului și orice măsură de ordin organizatoric, singurul îndreptățit să decidă acest lucru fiind angajatorul.
Este necontestată împrejurarea că instanța nu poate cenzura măsura luată de angajator din perspectiva oportunității acesteia, dar poate analiza măsura sub aspectul caracterului real, efectiv și serios.
Pentru ca o cauză să fie reală și serioasă este necesar să aibă un caracter obiectiv, respectiv să nu aibă legătură cu persoana salariatului (art. 65 alin. 1 Codul muncii).
In speță, măsura concedierii a fost dispusă în aplicarea OUG nr. 74/2003 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității ANAF, ale HG nr. 520/2013 privind organizarea și funcționarea ANAF, acte normative ce au aplicabilitate generală și care au fost publicate în Monitorul Oficial, iar promovarea lor se regăsește în notele de fundamentare care de asemenea sunt publice.
Situațiile care au determinat emiterea acestor acte normative sunt contextul socio-economic actual și recomandările FMI referitoare la scăderea cheltuielilor bugetare și necesitatea întăririi aparatului fiscal.
Numărul total de posturi pentru DGRFP C. aprobat prin Ordinul 1106/01.08.2013, a fost de 2471, iar în cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice O. au fost aprobate 294 posturi (Ordinul nr.1110/2013).
În consecință, pentru motivele expuse, instanța constată că prezenta concediere are un caracter obiectiv determinat de reducerea cheltuielilor bugetare la nivelul unităților administrativ-teritoriale, astfel încât să se reducă deficitele dintre veniturile și angajamentele legale de cheltuieli publice.
Pentru a reține cauza reală și serioasă a reorganizării, nu este necesară dovedirea de către angajator a existenței unor dificultăți economice ce ar presupune pierderi financiare efective, ci este suficient ca angajatorul să urmărească eficientizarea propriei activități în scopul utilizării cu randament maxim a resurselor umane și financiare, fiind atributul exclusiv al angajatorului de a hotărî asupra modalității în care își organizează activitatea.
În privința caracterului real al reorganizării pârâta a făcut dovada fără echivoc a faptului că procedura de concediere a vizat toate posturile de natura celui deținut de membrul de sindicat. Faptul că în noua structură de personal nu mai există postul deținut de acesta reprezintă dovada clară a împrejurării că restructurarea este reală. Astfel, din statul de funcții aprobat prin Ordinul 1110/01.08.2013 pentru DGRFP C., rezultă că în cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice O.– f 78-82, nu mai există nici un post de natura celui ocupat de membrul de sindicat – secretar dactilograf în cadrul Serviciului Administrativ, Arhivă și de Gestionare a Formularelor.
Postul ocupat de membrul de sindicat nu se mai regăsește în organigrama pârâtului, astfel că desființarea postului acestuia a fost efectivă și a avut la bază un motiv obiectiv conform celor arătate anterior.
Prin urmare, măsura concedierii a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale în materie și în consecință s-a respins contestația împotriva deciziei nr. 891/01.08.2013, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta M. N. L., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin apelul formulat, s-au susținut următoarele:
Hotărârea instanței de fond este una care nu motivează soluția fiind efectiv o expunere de motive străine de pricina.
În primul rând, hotărârea trebuie să cuprindă, ca o garanție a caracterului echidistant al procedurii judiciare si a respectării dreptului la apărare al pârtilor, în mod clar si fără echivoc motivele de fapt si de drept care au format convingerea instanței, cum si cele pentru care s-au înlăturat cererile pârtilor.
Considerentele hotărârii trebuie să reprezinte explicitarea clara si amănunțita a soluției din dispozitiv si sa cuprindă motivele pe care se sprijină convingerea in adoptarea soluției date .
In prezenta cauza, sentința nu conține argumentele care au justificat adoptarea soluției fiind contradictorie probatoriilor administrate și necombătute de părți.
S-a solicitat a se constata că în motivarea sentinței, instanța de fond nu se conformează cerințelor legale arătate, întrucât nu examinează efectiv apărările și susținerile reclamantei, considerațiile fiind făcute in termeni generali asupra situației de fapt si a dezlegării in drept a cauzei.
Astfel că, în lipsa unei asemenea motivări, nu se poate verifica modul in care s-a procedat la interpretarea probelor in raport de temeiurile de drept, lipsind analiza întregului material probator.
S-a susținut că: în primul rând, suntem în fața unei situații reale de fapt care nu are susținere în apărările si în considerentele reținute de instanța in condițiile in care in cadrul compartimentului in care a fost încadrată reclamanta, numărul de personal nu a fost diminuat si mai mult, in locul postului pe care a fost încadrată și căruia i s-a schimbat titulatura a fost angajata o alta persoana care este angajata pe un salariu de trei ori mai mare decât cel primit de reclamantă.
În contradicție cu decizia Curții Constituționale care s-a pronunțat si a decis ca fiind neconstituționale prevederile Legii de aprobare a OG 77/2013 așa cum au fost declarate ca fiind neconstituționale si prevederile OUG 37/2009 si OUG 105/2009 obiectivul prezentat de intimata si reținut de instanța si anume acela ca sigurul motiv al concedierii a fost reducerea cheltuielilor bugetare contravine normelor anterior prezentate.
Astfel că, nu poate fi reținut ca motiv de concediere reducerea cheltuielilor bugetare in condițiile in care o astfel de motivație a fost reținuta ca fiind neconstitutională.
Cum legislația muncii prevede faptul ca, in situația unei concedieri aceasta trebuie sa fie serioasa si sa aibă un caracter obiectiv, apare evident ca motivul invocat de intimată si reținut de instanța nu se regăsește ca fiind cauza reala si serioasa, cu atât mai mult cu cât, așa cum s-a precizat, pe postul deținut de reclamantă care a fost redenumit tocmai cu scopul să fie înlăturată din unitate, a fost angajată o alta persoana căreia i se plătește un salariu cu mult mai mare, astfel că nu poate fi vorba de reduceri de cheltuieli bugetare si economii la bugetul de stat.
În mod nefondat instanța de fond a ignorat legislația muncii care are un caracter special, derogă de la aceasta și retine că, poate fi înfrântă legislația speciala de motive legate de contextul socio-economic actual si surprinzător recomandările Fondului Monetar Internațional.
Ori in cauză nicio norma sau dispoziție data de FMI nu poate înfrânge aplicarea legii teritoriale naționale cu atât mai mult in relațiile de munca.
În cauză intimata nu a prezentat nicio proba si nici un element concret care să facă dovada că măsura concedierii reclamantei a generat reducerea efectiva a cheltuielilor bugetare făcute de instituție si ca o astfel de măsură a generat reducerea deficitelor dintre veniturile si angajamentele legate de cheltuielile publice.
S-a apreciat că motivația reținuta de instanța de fond in respingerea contestației este una străina de legislația muncii si prevederile Codului muncii in materia concedierii din motive neimputabile salariatului.
S-a arătat ca nu s-a făcut decât o modificare de definire a posturilor cu scopul înlăturării reclamantei si aducerea unui alt salariat cu un salariu mult mai mare fără sa fie împlinită susținerea de reducere a cheltuielilor bugetar.
În drept, și-a întemeiat prezentul apel pe dispozițiile art. 466 si următoarele Cod procedură civilă.
Intimata pârâtă a formulat întâmpinare la data de 27.03.2014 prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței apelate ca fiind temeinică și legală, iar la data de 14.04.2014 apelanta a depus răspuns la întâmpinare.
Apelul nu este fondat, urmând să fie respins pentru următoarele considerente.
Prima critică a apelantei este aceea că, în opinia acesteia, motivarea sentinței apelate este străină de pricină, considerentele fiind făcute în termeni generali. Dintr-o simplă lecturare a sentinței rezultă faptul că instanța de fond a avut în vedere situația de fapt concretă a postului ocupat de contestatoare și a analizat toate motivele de nelegalitate și netemeinicie invocate de contestatoare în cererea de chemare în judecată. Constatând astfel că instanța de fond a expus motivele de fapt și de drept care au stat la baza soluției pronunțate, Curtea constată că prima critică a apelantei este nefondată.
A doua critică a apelantei se referă la faptul că în cadrul compartimentului în care a fost încadrată anterior concedierii nu a fost diminuat numărul angajaților, fiind angajată o altă persoană, cu un salariu mai mare decât cel obținut de apelanta-contestatoare. Această susținere nu are nicio relevanță în cauză. Câtă vreme s-a făcut dovada certă că postul ocupat de salariată a fost desființat efectiv, mai mult, că toate posturile de aceeași natură din cadrul unității au fost desființate, nu prezintă nicio relevanță modul în care angajatorul a înțeles să organizeze personalul pe compartimente. De altfel, prerogativa organizatorică aparține angajatorului, în conformitate cu dispozițiile art. 40 alin. 1 lit. a din Codul muncii, acesta având libertatea să dispună cu privire la modul în care înțelege să își organizeze activitatea.
Faptul că numărul total de posturi dintr-un compartiment a rămas același după reorganizare, nu înseamnă că postul ocupat de contestatoare ar fi exista și ulterior concedierii, câtă vreme în organigrama unității nu mai figurează niciun post de natura celui ocupat de salariatul concediat.
Nu este fondată nici critica apelantei privind nelegalitatea invocării motivului reducerii cheltuielilor ca temei al măsurii concedierii. Este de observat în acest context faptul că în cuprinsul deciziei de concediere nr. 891/01.08.2013 nu este menționat faptul că măsura concedierii ar fi întemeiată pe necesitatea cheltuielilor bugetare. Decizia de concediere menționează faptul că la baza luării măsurii au stat OUG nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală și HG nr. 520/2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Motivele pentru care s-a dispus luarea măsurii de reorganizare a ANAF sunt menționate în expunerea de motive a OUG nr. 74/2013 și vizează: îmbunătățirea activității Ministerului Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală și a structurilor sale, implementarea proiectului de modernizare a administrării fiscale, reglementarea în mod unitar și identificarea unor soluții viabile de administrare de care să profite atât contribuabilii, cât și administrația fiscală. Din examinarea acestor motive rezultă că măsura reorganizării ANAF . Se constată astfel că întreg procesul de reorganizare a vizat eficientizarea activității, nu neapărat reducerea cheltuielilor de personal. O atare măsură este perfect legală, încadrându-se în ipoteza textului art. 65 din Codul muncii. Instanța de fond a reținut corect faptul că nu este necesară dovedirea de către angajator a existenței unor dificultăți economice ce ar presupune pierderi financiare efective, ci este suficient ca angajatorul să urmărească eficientizarea propriei activități în scopul utilizării la randament maxim a resurselor umane și financiare.
Este greșit raționamentul apelantei în sensul că, nefăcându-se dovada reducerii cheltuielilor de personal, măsura concedierii nu este temeinică. Câtă vreme activitatea principală a entității angajatoare este aceea de a administrare fiscală, o eficientizare a activității urmărește în primul rând creșterea veniturilor colectate la bugetul de stat și asigurarea unor servicii de calitate către contribuabili. De aceea, raportat la întreaga procedură de reorganizare, faptul scăderii cheltuielilor de personal nu prezintă relevanță.
Curtea constată astfel că în mod corect instanța de fond a reținut ca esențial în analiza cauzei reale și serioase doar caracterul obiectiv, respectiv faptul că desființarea postului nu are legătură cu persoana salariatului, în condițiile reglementate de art. 65 din Codul muncii.
Având în vedere aceste considerente, constatând că în cauză nu subzistă niciunul din motivele de casare sau modificare, în baza art.480 alin.1 Noul cod de procedură civilă, apelul
urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanta reclamantă M. N. L. domiciliată în Slatina, ., ., ., jud. O. împotriva sentinței civile nr. 27 din 22.01.2014, pronunțată de Tribunalul O., Secția I Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C. - prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice O. cu sediul în C., ..2, jud. D. și intimatul reclamant S. Finanțe Publice O. CUI_, cu sediul în Slatina, ., jud. O., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Iunie 2014.
Președinte, C. S. | Judecător, M. P.-P. | |
Grefier, A. C. |
Red. Jud. M. P. P.
Tehn. A.C:
5 ex/03.07.2014
Jud. Fond: C. C.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 2/2014.... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 2703/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
