Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 247/2014. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 247/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 03-02-2014 în dosarul nr. 7156/63/2013

Dosar nr._ ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 247/2014

Ședința publică de la 03 Februarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE R. M.

Judecător A. M.

Grefier G. Ț.

***************

Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamanta U. T. A Sindicatelor Mișcare- Comercial Regionala CF C. pentru B. Lelioara, A. M., M. I., L. D., N. Anișoara, împotriva sentinței civile nr.5821 din 23.09.2013, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți S. Națională De Transport Feroviar Marfă "CFR SA" București și S. B. Oltenia având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns: apelanta reclamantă U. T. A Sindicatelor Mișcare- Comercial Regionala CF C. pentru B. Lelioara, A. M., M. I., L. D., N. Anișoara reprezentată de avocat R. A. delegație substituire pentru avocat G. A. F. lipsind: intimații pârâți S. Națională De Transport Feroviar Marfă "CFR SA" București și S. B. Oltenia

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că apelul este declarat și motivat în termenul legal și au fost înaintate cererile de renunțare a apelanților reclamanți la judecarea capetelor de cerere privind salariul suplimentar pe anul 2010 și ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de C. pe anul 2010, către intimații pârâși și a fost comunicat punctul de vedere, după care;

Nemaifiind cererii de formulat excepții de ridicat și constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii asupra apelului.

Avocat R. A. pentru apelanta reclamantă U. T. A Sindicatelor Mișcare- Comercial Regionala CF C. pentru B. Lelioara, A. M., M. I., L. D., N. Anișoara, a solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat, să se ia act de cererile de renunțare și nu a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.

CURTEA

Asupra apelului civil de față:

Prin sentința civilă nr. 5821 din 23.09.2013, pronunțată de Tribunalul D., a fost respinsă cererea de renunțare la judecată.

Au fost respinse ca neîntemeiate excepțiile.

A fost respinsă cererea formulată de pe reclamant U. T. A Sindicatelor Mișcare- Comercial Regionala CF C. pentru membrii de sindicat B. Lelioara, A. M., M. I., L. D., N. Anișoara cu sediul în C., .-7 în contradictoriu cu pârâtele S. Națională de Transport Feroviar de Marfă "CFR MARFĂ" SA București cu sediu în București, .. 38, sect. 1 CF_ și S. B. Oltenia C. cu sediul în C., ., CUI_, ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a constatat următoarele:

Cererea de renunțare la judecata unor capete de cerere este formulată de către avocat, pentru sindicat, dovedind cu act autentic pentru mandat special în vederea exercitării dreptului de dispoziție. Însă sindicatul nu face dovada, la rândul său, că a primit împuternicire scrisă în acest sens de la salariați.

În temeiul dispozițiilor art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011, forma actualizată, sindicatul are chiar calitate procesuală activă, iar nu numai o calitate de mandatar (alin.3), însă în temeiul unei împuterniciri scrise din partea salariatului (alin.2). dacă la exercitarea dreptului la instanță este necesară dovadă scrisă, având în vedere și principiul simetriei formelor, la renunțarea la judecată, act de dispoziție cu efecte energice, se impune prezentarea unui înscris prin are salariatul își manifestă acordul în acest sens.

În speță, avocatul reclamantului nu făcut această dovadă scrisă (chiar și înscris sub semnătură privată din parte asalariartului, pentri sindicat).

Prin urmare, instanța a respins cererea de renunțare la judecată.

Asupra excepțiilor:

Cu privire la excepția prescripției invocată de pârâtă, instanța constată că este neîntemeiată și o va respinge, deoarece drepturile solicitate de reclamant sunt drepturi de natură salarială, așa cum prevede art. 160 din Codul muncii, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art.268 alin.1 lit.c) Codul muncii, potrivit cărora pentru cererile având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri pentru salariați termenul de prescripție este de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, iar nu de 6 luni.

Referitor la perioada pentru care se solicită drepturile, intervalul vizat este 2010, acțiunea fiind înregistrată pe rolul Tribunalului în anul 2013.

Astfel, instanța constată că se încadrează în termenul de prescripție de trei ani.

Pentru drepturile aferente 2009, scadența este tot în cursul anului 2010, moment de la care începe să curgă termenul. Întrucât pârâtul nu a dovedit concret care este acest moment, nu se poate stabili că s-a împlinit prescripția.

Prin urmare, a respins ca neîntemeiată excepția prescripției.

Pentru solicitarea drepturilor bănești prevăzute de contractele colective de muncă salariatul se poate adresa direct instanței, fără a parcurge o procedură prealabilă și obligatorie.

Nu se întrevede vreo altă condiție legală pe care reclamantul să nu o fi îndeplinit la exercitarea dreptului de a sesiza instanța, prin urmare a fost respinsă ca neîntemeiată excepția inadmisibilității.

De asemenea, faptul că un contract colectiv de muncă mai este sau nu în vigoare, prevede ori nu drepturile solicitate este o chestiune ce ține de temeinicia pretenției dedusă judecății, iar nu de inadmisibilitate. Deci și această excepție de inadmisibilitate este neîntemeiată și a fost respinsă ca atare.

Asupra fondului:

Reclamanții sunt angajați ai societății pârâte inclusiv în perioada dedusă judecății, după cum reiese din înscrisurile depuse și din opinia concordantă a părților.

În ceea ce privește salariul suplimentar pentru 2009 și 2010:

Art. 43 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură transporturi enumeră la „alte venituri” al 13-lea salariu, fără a preciza condițiile în care se acordă sau dacă este unul și același cu salariul suplimentar.

Art. 30 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar prevede că salariații vor primi salariul suplimentar numai pentru „muncă ireproșabilă”, dar nu detaliază care sunt criteriile după care se va stabili care sunt persoanele îndreptățite la primirea acestui drept salarial.

Cert este că din prevederile contractuale mai sus amintite nu reiese caracterul obligatoriu al acordării acestui drept la „salariu suplimentar”, motiv pentru care se permite completarea acestor prevederi cu cele existente în contractul încheiat la nivel de unitate.

Art. 30 din Contractul Colectiv de munca încheiat la nivel de unitate precizează o condiție esențială pentru plata drepturilor solicitate, respectiv din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar in cadrul fondului de salarii, in procent de pana la 10 la suta din fondul de salarii realizat lunar.

Or, în contextul in care unitatea nu a avut venituri corespunzătoare acoperirii tuturor cheltuielilor, înregistrând pierderi în anii 2009-2010, Curtea consideră că nu exista obligația plații salariilor suplimentare aferente solicitate de reclamant.

Pe de altă parte, pentru anul 2010, părțile contractante au convenit de comun acord că „salariul suplimentar menționat nu se acordă pentru anul 2010”.

În ceea ce privește plata primei/premierii de Ziua Feroviarului pe anul 2010, a ajutorului de P. pe anul 2010 și respectiv de C. 2010, s-au reținut următoarele:

Potrivit art. 71 și respectiv 49 alin. 3 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, salariații beneficiază de un ajutor material cu ocazia sărbătorilor de P. și de C., ajutor care se va stabili cel puțin la nivelul clasei I de salarizare. Se precizează în continuare că de acest ajutor nu vor beneficia salariații care au absentat nemotivat de la serviciu, cei care au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice sau cei care se află în concediu fără plată cu o durată de un an, respectiv de ajutorul pentru recuperarea forței de muncă (prima de vacanță).

De asemenea, pentru ziua Feroviarului, clauzele contractuale dispun că se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de administrație, la nivelul clasei I de salarizare.

Prin urmare, nu reiese caracterul obligatoriu al acordării acestor „ajutoare” sau premieri, pentru că fie sunt prevăzute categoriile de salariați excluse de la primirea acestora, fie acordarea este condiționată de acordul Consiliului de administrație.

Caracterul de „drept condițional” sau drept supus anumitor condiții permite completarea prevederilor din contractul care stipulează aceste drepturi cu cele existente în contractul încheiat la nivel inferior, de unitate.

În contractul încheiat la nivel de unitate pe anii 2009-2010 s-a stipulat în art. 62 că plata primei de Ziua Feroviarului, a ajutorului de P. și respectiv de C. se vor acorda începând cu anul 2010, după care prin act adițional, părțile au convenit de comun acord ca drepturile mai sus-menționate să nu fie acordate pentru anul 2010.

În cauza pendinte nu se pune problema de interpretare a unor dispoziții legale, ci a unor prevederi contractuale a căror existență depinde în primul rând de manifestarea de voință a părților semnatare ale contractului.

Prin urmare, prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2009 - 2010 și ale actelor adiționale la acesta reprezintă acordul de voință al părților care, pot conveni suspendarea ori neacordarea acestor drepturi pentru anii 2009 și 2010, conform art.31 și 33 din Legea nr.130/1996, iar aceste prevederi ale contractelor colective de muncă la nivel de unitate sunt opozabile părților care l-au semnat.

De asemenea, în cauză nu sunt incidente nici dispozițiile art. 38 din Codul muncii, potrivit cărora salariații nu pot renunța la drepturile recunoscute prin lege, în discuție fiind numai efectele acordului de voință al părților unui contract colectiv de muncă.

Prin decizia nr. 4 din 12 martie 2012 (Dosarul 1/2012) privind examinarea recursului în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Timișoara, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 12 aprilie 2012, Înalta Curte a respins recursul în interesul legii formulat de Curtea de Apel din Timișoara, pe motiv că nu îndeplinește condițiile de admisibilitate. Argumentul principal a fost acela că recursul respectiv nu privește interpretarea și aplicarea Codului muncii, a Legii nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă sau a Legii dialogului social nr. 62/2011, ci interpretarea, din perspectiva efectelor juridice, a clauzelor referitoare la unele drepturi salariale inserate în contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități în domeniul feroviar.

Pe cale de consecință, părțile contractante sunt suverane în a aprecia limitele în care se aplică contractele care derivă din manifestarea lor de voință, iar, în condițiile în care acestea convin asupra interpretării unor clauze contractuale, instanța de judecată trebuie să țină cont de acordul de voință al părților.

În ceea ce privește Protocolul încheiat în data de 11 04 2011, acesta se referă la persoanele care beneficiază deja de titluri executorii și care au fost de acord să primească drepturile în mod eșalonat.

De altfel, dacă reclamantul s-ar enumera printre persoanele care beneficiază în mod eșalonat de drepturile care fac obiectul acțiunii pendinte, atunci prezentul demers procesual ar deveni lipsit de interes.

În concluzie, instanța a respins cererea ca neîntemeiată.

Modificându-și practica anterioară, în adoptarea prezentei soluții instanța a avut în vedere și jurisprudența generală a instanței de control judiciar și necesitatea unificării practicii.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, reclamanta U. T. A Sindicatelor Mișcare- Comercial Regionala CF C. pentru B. Lelioara, A. M., M. I., L. D., N. Anișoara criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivare a arătat referitor la respingerea cererilor de renunțare în numele salariaților reprezentați de U. Teritoriala a Sindicatelor Mișcare – Comercial - Regionala CF C. faptul că salariații reclamanti au mandatat organizația sindicala in baza Legii 62/2011 sa acționeze in judecata in vederea recuperării drepturilor salariale, aplicabile fiind în cauza dispozițiile art. 28 si astfel considera ca in mod greșit instanța de fond a respins cererea de renunțare.

A mai menționat ca la data întocmirii procurii notariale prin care organizația sindicala era mandatata sa împuternicească reprezentantul convențional sa renunțe la judecata exista acordul expres al salariaților de a renunța la judecarea celor două capete de cerere menționate.

Prin prevederile CCM încheiat Ia nivel de grup de imitați s-a creat o obligație ferma a acordării unor drepturi salariale nu doar o posibilitate de acordare a acestora.

De asemenea, faptul că nu exista o hotărâre a Consiliului de Administrație al societății de acordare a acestor drepturi nu poate fi interpretat in sensul solicitat de recurenta, ca inexistenta dreptului, deoarece existenta sa rezulta din clauzele contractuale in discuție» prin hotărâre putându-se eventual stabili cuantumul acestora si nicidecum acordarea sau neacordarea lor.

Din modul de redactare a prevederii art. 30 contractul colectiv de munca la nivel de grup de unități se observa ca acesta nu instituie o facultate, ci o obligație in sarcina angajatorului care este condiționata de conduita angajatorului la locul de munca.

In speța dedusa judecații nu s-au administrat probe din care sa rezulți ca reclamanta intimata nu a avut o conduita corespunzătoare la locul de munca sau ca ar ei fost sancționată in perioada di referința.

Conform dispozițiilor art. 243 codul muncii executarea Contractului colectiv de munca este obligatorie pentru parți.

Apărările recurentei referitoare la imposibilitatea constituirii fondului de premiere nu pot înfrânge voința . in contractul colectiv de munca, dreptul salarial prevăzut nefiind condiționat de configurarea prestabilita a fondului de salarii.

Revenind la dispozițiile art. 243, alin.l, lit. B codul muncii executarea contractului colectiv de munca este obligatorie pentru parți impunându-se pârtilor ca si legea, astfel ca executarea obligațiilor care rezulta din acesta este prevăzuta sub sancțiunea atragerii răspunderii pârtii care se face vinovata de neîndeplinirea acestuia.

Prin art. 40, alin2 codul munco, raportat la art. 155 si 243 codul muncii si art. 41, alin 5 din constituite se statuează obligația angajatorului de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de munca aplicabil si contractelor individuale de munca, existenta sau inexistenta resurselor financiare neputând avea vreo influenta asupra stabilirii sau recunoașterii drepturilor salariale.

Referitor la drepturile salariate solicitate prin acțiunea introductiva învederează faptul ca în data de 07-04-2011 la solicitarea societății angajatoare s-a încheiat un protocol prin care SNTFM CR Marfa SA București recunoaște expres existenta drepturilor aferente Premierii de Ziua Feroviarului, Primei de Paste, Primei de C. si Salariu! Suplimentar si propune federațiilor sindicale reprezentative o modalitate amiabila de eșalonare a plații acestor drepturi având ca scop evitarea procedurii de executare, convenție care dovedește existenta dreptului fapt recunoscut de angajator.

A mai arătat faptul ca in materia litigiilor de munca in cazul conflictelor de munca derivate din nerespectarea dispozițiilor Centratelor Colective de Munca pentru perioada când la nivelul unității intimate ou exista o reglementare proprie erau aplicabile dispozițiile contractului colectiv de munca la nivel de grup de unități din transportul feroviar care este contractul colectiv de munca imediat superior.

In acest sens sunt aplicabile dispozițiile art. 247 Codul Muncii care stabilesc in mod expres ca in cazul in care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramura nu exista contract colectiv de munca, se aplică contractul colectiv de munca la nivel superior.

In concluzie nu se poate susține ca pentru perioada in discuție ar exista un vid contractual intre parți contractele încheiate la nivel de grup de unități aplicându-se in conformitate cu prevederile art. 11, alin. 1 și b din Legea nr. 130/1996 tuturor salariaților care fac parte din acel grup.

Referitor 1a salariul suplimentar pentru anul 2009 si 2010): În conformitate cu prevederile CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2007, prelungit prin act adițional pana în data de 28,12.2010 se prevăd în articolul 30, paragraf (1) următoarele; "Pentru manca ireproșabila desfășurata in cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia salariații imitaților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv."

Același lucru este stipulat si de Contractul Colectiv de Munca unic la nivel de ramura Transporturi pe anii 2008-2010, unde, la articolul 43, paragraf (2), punctul a) se prevede: "Alte venituri sunt al 13-lea salariu, egal cu salariul de baza brut al angajatului avut in luna decembrie a anului precedent si w fi acordat in primul semestru al anului următor.

Cu privire la ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de C. și pentru anul 2010, si

sărbătorilor de Paști pentru anul 2010 si de asemenea. Premierea pentru Ziua Feroviarului pentru anul 2010.

In conformitate cu prevederile Contractului Colectiv de Munca la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2007, prelungit prin act adițional pana la data de 28.12.2010 se prevăd la articolul 71 următoarele:

În afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații var mai beneficia de următoarele: cu ocazia sărbătorilor de Paste si de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare; pentru Ziua Feroviarului se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație, la nivelul clasei I de salarizare;"

A mai solicitat să se observe in paragrafele enunțate mai sus ea expresiile "vor primi „ și "va fi acordat”, „vor mai beneficia” si "se va acorda” au un caracter imperativ, neacordând angajatorului posibilitatea de a le omite.

A mai precizat că in calitate de angajator, parata nu i-a acordat aceste drepturi salariale, încălcând astfel prevederile art. 40, aliniat 2, litera c), din vechiul Cod al Muncii (valabil în acea data), potrivit căruia: "angajatorul are obligația sa acorde salariaților toate drepturile care decurg din lege, din contractul de munca aplicabil si din contractul individual, de munca".

Potrivit dispozițiilor articolului 238, aliniat 1, din vechiul Cod al Muncii (valabil la acea data), "contractele colective de munca nu pot conține clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractele colective de numea încheiate Ia nivel superiori iar aliniatul 3 al aceluiași articol prevede ca "la încheierea contractului colectiv de munca, prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal”.

Mai mult, in cadrul Contractului Colectiv de Munca al S.N.T.F.M. C.FJL Marfa S.A. valabil pentru perioada 2009-2010. ia articolul 2, aliniat (2) este prevăzut faptul ca "Părțile se obliga, ca la negocierea CCM sa nu susțină si sa nu promoveze clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective încheiate la nivel superior sau prin legislație", iar aliniatul (7) prevede ca "Prevederile prezentului contract colectiv de munca se vor adapta prevederilor contractului colectiv de munca la nivel superior acolo unde prevederile minimale ale acestora nu au fost atinse sau ale căror clauze nu se regăsesc incluse"

Ținând cont de dispozițiile articolului 241, aliniat 1, litera c) din vechiul Cod al Muncii (valabil la acea data), pentru perioada dedusa judecații "clauzele contractelor colective de munca produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s~ a Încheiat contractul colectiv de munca la acest nivel".

Potrivit articolului 3, aliniat (1) din Contractul Colectiv de Munca la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2007, prelungit prin act adițional pana la data de 28.12.2010 (contract la nivel superior contractului colectiv de munca la CFR Marfa) clauzele acestui CCM produc efecte pentru toți salariații încadrați in unitățile care fac parte din grupul de unități feroviare pentru care s-a încheiat prezentul contract colectiv de munca (...) si de asemenea, paraților le revine obligația de a respecta prevederile din respectivul contract colectiv de munca.

De asemenea a solicitat să se observe totodată ca semnatar al acestui Contract Colectiv de Munca la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2007 si al actului adițional de prelungire a valabilității pana la data de 28,12.2010, este si societatea parata S.NT.RM. CFR Marfa S.A. București prin Directorul General L. B., societate care are in subordine directa S. CFR Marfa B.-Oltenia.

Potrivit articolului 3, aliniat 1 din Contractul Colectiv de Munca Unic la nivel de Ramura Transporturi pe anii 2008-2010 (contract la nivel superior Contractului Colectiv de Munca la nivel de grup de unitari din transportul feroviar), clauzele acestui CCM produc efecte pentru toți salariații încadrați in unitățile de transporturi si activități conexe din tara, indiferent de structura capitalului acestora,

A mai solicitat să se observe totodată Anexa 5 la acest CCM, in care sunt nominalizate unitățile la care se aplica acest contract colectiv de munca unde la poziția 2 se regăsește societatea parata SNTFM CFR Marfa S.A, București, cea care are in subordine directa S. CFR Marfa B.-Oltenia.

A mai menționat că potrivit articolului 7 aliniat 2 din Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de munca, contractele colective de munca încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea pârtilor.

Ca atare, pentru perioada dedusa judecații, contractul colectiv de muncă încheiat de SNTFM. CFR Marfa SA, pentru perioada 2009-2010 si înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei,si Protecției Sociale - Direcția de Munca si Protecție Sociala a Municipiului București sub nr. 2384/04,06.2009 nu trebuia sa conțină clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractele colective de munca încheiat la nivel superior si anume Contractului Colectiv de Munca Unic la nivel de Ramura Transporturi pe anii 2008-2010 si Contractului Colectiv de Munca la nivel de grup de imitați din transportul feroviar.

In aceste condiții, parata avea obligația sa acorde salariul suplimentar pentru anul 2009 si 20Î0 si ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de C. pentru anul 2010, si sărbătorilor de Paste pentru anul 2010 si de asemenea, premierea pentru Ziua Feroviarului pentru anul 2010.

Totodată, solicită instanței de apel sa observe faptul ca articolul 2, aliniat (8) din CCM al S.NTFM CFR Marfa 2009-2010, articolul 5, paragraf (6) din Contractului Colectiv de Munca la nivel de grup de unități din transportul feroviar, ca si articolul 5, aliniat (6) din Contractului Colectiv de Munca Unic la nivel de Ramura Transporturi pe anii 2008-2010 prevăd același lucru si anume ca un omul în care părțile își încalcă obligațiile lor prevăzute în prezentul contract, neexercitarea de către partea care suferă vreun prejudiciu a dreptului de a cere legal executarea întocmai sau, după caz prin echivalent bănesc a obligațiilor respective, nu înseamnă ca ea a renunțat la acest drept al său".

De asemenea, articolul 38 din Codul Muncii stipulează că "Salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile prevăzute prin lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovita de nulitate.

În drept apelul se întemeiază pe dispozițiile art. 466 și urm. NCPC.

Apelul este fondat.

In conformitate cu disp. art. 406 alin. 1 si 6 NCPC, reclamantul poate sa renunțe oricând la judecata, in tot sau in parte, fie verbal in ședința de judecata, fie prin cerere scrisa. Când renunțarea la judecata se face in apel sau in căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare si va dispune si anularea, in tot sau in parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunțate in cauza.

Raportat la aceste prevederi, având in vedere cererea apelanților reclamanți de renunțare la judecata capetelor de cerere privind salariul suplimentar si ajutorul cu ocazia sărbătorilor de C. aferente anului 2010, făcuta in calea de atac a apelului, precum si acordul intimatei, exprimat prin adresa nr. 1034/28.01.2014, urmează a se lua act de cererea de renunțare la judecata capetelor de cerere sus precizate.

Pe fondul cauzei, se constata ca nefiind întemeiate criticile aduse sentinței apelate sub aspectul modului de soluționare al celorlalte capete de cerere.

În ceea ce privește salariul suplimentar, reclamantul se întemeiază pe disp. art. 30 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar și art. 43 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură transporturi.

Art. 43 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură transporturi enumără la „alte venituri” al 13-lea salariu, fără a preciza condițiile în care se acordă sau dacă este unul și același cu salariul suplimentar.

Pe de altă parte, în alineatul (3) se specifică: „La nivel de unitate, condițiile de diferențiere, diminuare sau anulare a participării salariaților la fondul de premiere lunar și anual, la salariul de merit, precum și la al 13-lea salariu se stabilesc, în funcție de posibilități, printr-un regulament aprobat în acest sens de către comisia paritară din unitatea respectivă.”

Art. 30 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar prevede că salariații vor primi salariul suplimentar numai pentru „muncă ireproșabilă”, dar nu detaliază care sunt criteriile după care se va stabili care sunt persoanele îndreptățite la primirea acestui drept salarial.

Cert este că din prevederile contractuale mai sus amintite nu reiese caracterul obligatoriu al acordării acestui drept la „salariu suplimentar”, motiv pentru care se permite completarea acestor prevederi cu cele existente în contractul încheiat la nivel de unitate.

Art. 30 din Contractul Colectiv de Munca încheiat la nivel de unitate precizează o condiție esențială pentru plata drepturilor solicitate, respectiv din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar in cadrul fondului de salarii, in procent de pana la 10 la suta din fondul de salarii realizat lunar.

Or, în contextul in care unitatea nu a avut venituri corespunzătoare acoperirii tuturor cheltuielilor, înregistrând pierderi în anii 2009-2010, Curtea consideră că nu exista obligația plații salariilor suplimentare aferente solicitate de reclamant.

În ceea ce privește plata primei/premierii de Ziua Feroviarului pe anul 2010, respectiv de C. pe anul 2010 se rețin următoarele:

Prima instanță a efectuat o corectă corelare a prevederilor contractuale care reglementează modul de acordare al acestor ajutoare sau prime.

Potrivit art. 71 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, salariații beneficiază de un ajutor material cu ocazia sărbătorilor de P. și de C., ajutor care se va stabili cel puțin la nivelul clasei I de salarizare. Se precizează în continuare că de acest ajutor nu vor beneficia salariații care au absentat nemotivat de la serviciu, cei care au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice sau cei care se află în concediu fără plată cu o durată de un an.

De asemenea, pentru ziua Feroviarului, clauzele contractuale dispun că se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de administrație, la nivelul clasei I de salarizare.

Prin urmare, nu reiese caracterul obligatoriu al acordării acestor „ajutoare” sau premieri, pentru că fie sunt prevăzute categoriile de salariați excluse de la primirea acestora, fie acordarea este condiționată de acordul Consiliului de administrație.

Caracterul de „drept condițional” sau drept supus anumitor condiții permite completarea prevederilor din contractul care stipulează aceste drepturi cu cele existente în contractul încheiat la nivel inferior, de unitate.

În contractul încheiat la nivel de unitate pe anii 2009-2010 s-a stipulat în art. 62 că plata primei de Ziua Feroviarului, a ajutorului de P. și respectiv de C. se vor acorda începând cu anul 2010, după care prin act adițional, părțile au convenit de comun acord ca drepturile mai sus-menționate să nu fie acordate pentru anul 2010.

În cauza pendinte nu se pune problema de interpretare a unor dispoziții legale, ci a unor prevederi contractuale a căror existență depinde în primul rând de manifestarea de voință a părților semnatare ale contractului.

Prin urmare, prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2009 - 2010 și ale actelor adiționale la acesta reprezintă acordul de voință al părților care, pot conveni suspendarea ori neacordarea acestor drepturi pentru anii 2009 și 2010, conform art.31 și 33 din Legea nr.130/1996, iar aceste prevederi ale contractelor colective de muncă la nivel de unitate sunt opozabile părților care l-au semnat.

De asemenea, în cauză nu sunt incidente nici dispozițiile art. 38 din Codul muncii, potrivit cărora salariații nu pot renunța la drepturile recunoscute prin lege, în discuție fiind numai efectele acordului de voință al părților unui contract colectiv de muncă.

Prin decizia nr. 4 din 12 martie 2012 (Dosarul 1/2012) privind examinarea recursului în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Timișoara, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 12 aprilie 2012, Înalta Curte a respins recursul în interesul legii formulat de Curtea de Apel din Timișoara, pe motiv că nu îndeplinește condițiile de admisibilitate. Argumentul principal a fost acela că recursul respectiv nu privește interpretarea și aplicarea Codului muncii, a Legii nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă sau a Legii dialogului social nr. 62/2011, ci interpretarea, din perspectiva efectelor juridice, a clauzelor referitoare la unele drepturi salariale inserate în contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități în domeniul feroviar.

Pe cale de consecință, părțile contractante sunt suverane în a aprecia limitele în care se aplică contractele care derivă din manifestarea lor de voință, iar, în condițiile în care acestea convin asupra interpretării unor clauze contractuale, instanța de judecată trebuie să țină cont de acordul de voință al părților.

În ceea ce privește Protocolul încheiat în data de 11.04.2011, acesta se referă la persoanele care beneficiază deja de titluri executorii și care au fost de acord să primească drepturile în mod eșalonat.

De altfel, dacă reclamantul s-ar enumera printre persoanele care beneficiază în mod eșalonat de drepturile care fac obiectul acțiunii pendinte, atunci prezentul demers procesual ar deveni lipsit de interes.

In ceea ce privește critica referitoare la greșita respingere a cererii de renunțare la judecata, se observa ca, data fiind reiterarea cererii in apel, aceasta nu se mai impune a fi analizata, examinarea sa nemaiprezentand vreun interes pentru apelant.

Față de aceste considerente, Curtea, date fiind prevederile art. 406 NCPC, în baza art. 480 NCPC urmează a admite apelul și a anula în parte sentința în sensul că se va lua act de renunțarea reclamanților la judecata capetelor de cerere privind salariul suplimentar pentru anul 2010 și ajutor suplimentar cu ocazia sărbătorilor de C. pentru anul 2010.

Se vor menține restul dispozițiilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de reclamanta U. T. A Sindicatelor Mișcare- Comercial Regionala CF C. pentru B. Lelioara, A. M., M. I., L. D., N. Anișoara, împotriva sentinței civile nr.5821 din 23.09.2013, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți S. Națională de Transport Feroviar Marfă "CFR SA" București și S. B. Oltenia având ca obiect drepturi bănești.

Anulează în parte sentința civilă nr.5821 din 23.09.2013, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._ în sensul că ia act de renunțarea reclamanților la judecata capetelor de cerere privind salariul suplimentar pentru anul 2010 și ajutor suplimentar cu ocazia sărbătorilor de C. pentru anul 2010.

Menține restul dispozițiilor.

Cu drept de recurs in termen de 10 zile de la comunicare în ceea ce privește cererea de renunțare la judecată care se va depune la Curtea de Apel C...

Definitivă în ceea ce privește restul dispozițiilor.

Pronunțată în ședința publică de la 03 Februarie 2014.

Președinte,

R. M.

Judecător,

A. M.

Grefier,

G. Ț.

Red.jud.R.M./06.02.2014

Tehn.3ex/G.Ț

Jud.fond.I.S.V.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 247/2014. Curtea de Apel CRAIOVA