Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 268/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 268/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 04-02-2014 în dosarul nr. 7376/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 268/2014
Ședința publică de la 04 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. M. L.
Judecător D. S.
Grefier N. A.
*****
Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamanta D. E., cu domiciliul în C., .. 18, ..1, ., împotriva sentinței civile nr. 6575 din 17 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă C. Națională de Căi Ferate -C.F.R. SA - Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații C., cu sediul în C., ., jud. D., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, părțile au lipsit.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în cadrul căruia a învederat că:
- apelul este declarat și motivat în termenul legal,
- prin cererea de apel s-a solicitat și judecarea cauzei în lipsa părților,
- intimata pârâtă a formulat întâmpinare la motivele de apel, apelanta reclamantă nu a depus răspuns la întâmpinarea formulată, după care; instanța constatând cauza în stare de soluționare a trecut la deliberări.
CURTEA
Asupra apelului de față:
La data de 04.04.2013, reclamanta D. E. a chemat în judecată pe pârâta C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR SA - SUCURSALA CENTRUL REGIONAL DE EXPLOATARE, ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII C., solicitând obligarea acesteia să calculeze și să plătească:
- salariul al 13 - lea cuvenit pentru anii 2009 și 2010 echivalent cu salariul de bază de încadrare al reclamantului din luna decembrie a anilor respectivi, conform art. 43 alin. 2 lit. a din CCM unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010;
- ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de C. 2010, P. 2010 și Ziua Feroviarului 2010 echivalent fiecare cu un salariu de bază la nivelul clasei 1 de salarizare prevăzut de art. 41 alin.3 lit. a și b din CCM unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010, conform art. 71 din CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar aplicabil;
- daune interese constând în actualizarea sumelor cuvenite cu rata inflației de la data nașterii dreptului până la data plății efective plus dobânda legală aferentă,
- cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 6575 din 17 octombrie 2013, Tribunalul D. a respins acțiunea formulată de reclamanta D. E., având CNP_, cu domiciliul în C.., .. 18, .. 1, ., jud. D., în contradictoriu cu pârâta C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR SA cu sediul în București, ..38, Sector 1 - SUCURSALA CENTRUL REGIONAL DE EXPLOATARE, ÎNTREȚINERE ȘI REPARAȚII C., cu sediul în C., ., D., cod fiscal_.
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul D., a constatat și reținut următoarele aspecte:
Asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă prin întâmpinare, referitor la solicitarea acordării salariului suplimentar aferent anului 2009, instanța a reținut că salariul suplimentar se acordă în primul semestru al anului următor, conform dispozițiilor art.43 din CCM unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010. Față de data formulării prezentei cereri, respectiv 04.04.2013, instanța a constatat că termenul de prescripție de 3 ani la care s-a raportat pârâta în motivarea excepției referitor la acordarea salariului suplimentar pe anul 2009, nu s-a împlinit, astfel că instanța a respins această excepție.
Pe fondul cauzei, s-a reținut:
Reclamanta a fost salariată a pârâtei în perioada dedusă judecății, astfel cum rezultă din documentele de muncă anexate la dosarul cauzei.
Potrivit disp.art.30 alin.1 din CCM la nivel de grup de unități din transporturi feroviare, pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
În CCM la nivel de ramură transporturi 2008-2010, acest drept este reglementat la art.43 alin.2 lit.a .
Această prevedere este preluată în CCM la nivel de unitate 2009-2010 la art.32(1) potrivit căruia pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul companiei poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv. (2)Salariul suplimentar se poate acorda și trimestrial, în baza hotărârii Consiliului de Administrație, luată cu acordul delegaților aleși ai sindicatelor. În acest caz, cuantumul anual al salariului suplimentar va fi echivalent cu un salariu de bază mediu lunar realizat.(3)Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de până la 10 % din fondul de salarii realizat lunar".
S-a constatat că, deși potrivit acestei prevederi din CCM la nivel de grup de unități și CCM la nivel de ramură transporturi, acordarea acestui drept nu este condiționată, în CCM la nivel de unitate acordarea acestui drept salariaților este condiționată de realizarea unor venituri care să permită constituirea acestui fond.
În CCM la nivel superior a fost recunoscut în principiu acest drept tuturor salariaților din unitățile care fac parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel, iar în CCM la nivel de unitate părțile contractante-patronatul și salariații reprezentați de organizația sindicală, au stabilit de comun acord condițiile de acordare a acestui drept, ce vizează constituirea fondului necesar plății acestuia și criteriile de acordare, ceea ce nu contravine dipozițiilor Legii nr.130/1996.
Instanța a reținut astfel că pârâta a fost în imposibilitate financiară să constituie acest fond prev. la art. 32 (3) din CCM la nivel de unitate, dovada fiind în acest sens situația financiară a acesteia atestată de fundamentarea bugetului de venituri și cheltuieli .
Nu se poate susține astfel că pârâta a ignorat prevederile contractului colectiv de muncă în condițiile în care i-a fost impusă de legiuitor o anumită conduită financiar contabilă cu privire la încadrarea în anumite cheltuieli.
Pentru aceste considerente acțiunea formulată de reclamantă privind plata salariului suplimentar pe anii 2009 – 2010 este neîntemeiată.
Cu privire la cererea privind acordarea ajutorului material de C. și P. pe anul 2010 și premierea pentru Ziua Feroviarului pe anul 2010 instanța reține următoarele:
În CCM la nivel de grup de unități aceste drepturi sunt reglementate la art.71 iar în CCM la nivel de unitate, drepturile sunt menționate la art.65.
Potrivit disp.art.71 din CCM la nivel de grup de unități, cu ocazia sărbătorilor de P. și C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare, pentru ziua Feroviarului se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație la nivelul clasei 1 de salarizare.
Potrivit dispozițiilor art.65 din CCM la nivel de unitate, cu ocazia sărbătorilor de P., de C. și de Ziua Feroviarului se va acorda salariaților un ajutor material al cărui cuantum va fi de cel puțin un salariu de bază la nivelul clasei 1 de salarizare; de ajutorul respectiv nu vor beneficia salariații care, în cursul anului respectiv, au absentat nemotivat de la serviciu mai mult de o zi, au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice sau la data acordării ajutorului se aflau în concediu fără plată pentru o perioadă de un an.
Acordarea acestor drepturi este condiționată de disponibilitatea financiară a unității, condițiile și criteriile fiind stabilite de către partenerii sociali în urma negocierii prin intermediul contractului colectiv de muncă la nivel de unitate .
S-a constatat că prin actul adițional nr.1718/22 04 2010 au fost modificate prevederile art. 65 ultimul aliniat în sensul că părțile au convenit următoarele: " Pentru anul 2009, 2010 nu se acordă ajutoarele materiale cu ocazia sărbătorilor de Paști, de C. și de Ziua Feroviarului ."
În raport de considerentele expuse, instanța a respins acțiunea ca neîntemeiată. Modificând practica anterioară în adoptarea acestei soluții, instanța a avut în vedere jurisprudența instanței de control judiciar și necesitatea unificării practicii judiciare în materie.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele acesteia.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta D. E., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de apel s-au criticat următoarele :
Sentința apelată este netemeinică și nelegală și reprezintă dovada evidentă a nesocotirii a cel puțin două dintre principiile fundamentale ale procesului civil, respectiv principiul legalității și al dreptului la un proces echitabil.
S-a arătat că după cum se poate constata din cererea de chemare în judecată modificată prin completare, cauza acesteia este reprezentată de CCM Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008-2010 și de CCM la Nivel de G. de Unități Feroviare pe anii 2006-2008, prelungit prin Actul Adițional înregistrat la MMFES cu nr.370/20.06.2008.
S-a precizat că potrivit legii 130/1996, (privind contractul colectiv de muncă) în vigoare în perioada dedusă judecății Art. 7, alin. (2), „Contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților ".
Articolul 8 al aceleiași Legi 130/1996 stabilește limitele clauzelor contractelor colective de muncă după cum urmează:
(1)Clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele și în condițiile prevăzute de prezenta lege.
(2)Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la
nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
(3)Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă.
(4)La încheierea contractului colectiv de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal.
Articolul 24 al aceleiași Legi 130/1996 prevede consecințele nerespectării art. 8 din aceeași lege și sancțiunile nerespectării după cum urmează;
(1)Clauzele cuprinse în contractele colective de muncă negociate cu încălcarea prevederilor art.8 sunt lovite de nulitate.
(4) Până la renegocierea drepturilor, clauzele a căror nulitate a fost constatată sunt înlocuite cu prevederile mai favorabile cuprinse în lege sau în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior, după caz.
S-a mai arătat că, urmare a aplicării dispozițiilor sus menționate, clauzele dintr-un contract colectiv de muncă la nivel inferior care nu se încadrează în limitele prevăzute de art. 8 al legii 130/1996, sunt nule adică nu au existat niciodată.
Articolul. 57 alin. 4 din Codul muncii, inclus în capitolul V secțiunea 1 prevede că,, În situația în care o clauză este afectată de nulitate, întrucât stabilește drepturi pentru salariați care contravin unor norme legale imperative, sau contractelor colective de muncă aplicabile, aceasta este înlocuită de drept cu dispozițiile legale sau convenționale aplicabile, salariatul având dreptul la despăgubiri.
Dacă o clauză nulă a CIM este înlocuită de drept cu dispozițiile legale sau convenționale aplicabile în situația arătată anterior, aceiași regulă se aplică și clauzelor nule din CCM, interpretarea neputând fi decât extensivă.
Clauzele nule ale unui contract colectiv de muncă la nivel inferior, nu pot împiedica executarea unui contract colectiv de muncă superior cu forța juridică superioară.
S-a mai precizat că, potrivit dispozițiilor sus menționate orice clauze din contractele colective de muncă la nivel inferior sunt lipsite de orice eficacitate în condițiile în care între apelantă și intimata-pârâtă produceau efecte contractele colective de muncă la Nivel de R. Transporturi și la Nivel de G. de Unități Feroviare, în privința cărora nu s-a administrat nici o probă din care să rezulte că nu și-ar fi produs efectele în perioada dedusă judecății.
Obligațiile asumate de intimata-pârâtă prin cele două acte juridice invocate anterior (cele două CCM superioare), sunt obișnuite, pozitive, perfecte și trebuiau executate necondiționat. Orice condiționării ce ar rezulta din CCM la Nivel de Unitate inferior cu privire la fondul de constituire a veniturilor pentru plata salariului suplimentar, nu pot produce nici un efect atât timp cât CCM la nivel superior nu le prevede.
S-a mai menționat că, potrivit art. 38. Cod muncii: „Salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate."
Art. 38 din Codul Muncii, stabilește interdicția salariatului să renunțe nu numai la drepturile consacrate prin lege, ci și la cele negociate prin contract colectiv sau individual de muncă .
Nesocotind principiul legalității procesului civil, instanța de fond a inversat ierarhia CCM, considerând ca un CCM la nivel de unitate inferior, se aplică cu prioritate față de CCM superioare ca rang.
A solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței apelate, modificarea în întregime, prin admiterea acțiunii conform cererii de chemare în judecată modificată prin completare.
În drept, apelul este întemeiat pe dispozițiile art. 466-482 Cod de Procedură Civilă.
Intimata pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțate de instanța de fond.
Apelul este nefondat.
Cu privire la încălcarea principiului legalității, Curtea constată că susținerea apelantei reclamante este nefondată, deoarece procesul s-a desfășurat în conformitate cu dispozițiile legale, judecătorul fondului asigurând respectarea dispozițiilor legii privind realizarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părților din proces.
Totodată, se constată că la prima instanță au fost primite toate cererile formulate de apelanta reclamantă, atât în ceea ce privește stabilirea cadrului procesual dar și în ceea ce privește administrarea probatoriilor, apelanta beneficiind de apărare calificată, astfel încât nu se poate reține că acesta nu a avut parte de un proces echitabil.
Pe fond criticile formulate sunt de asemenea nefondate.
Astfel, cu privire la salariul suplimentar, Curtea reține următoarele:
Potrivit disp.art.30 alin.1 din CCM la nivel de grup de unități din transporturi feroviare 2009-2010 pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
În CCM la nivel de ramură transporturi 2008-2010, acest drept este reglementat la art.43 alin.2 lit.a . La același articol, dar la alineatul 3 din CCM la nivel de ramură transporturi se prevede expres “ La nivel de unitate, condițiile de diferențiere, diminuare sau anulare a participării salariaților la fondul de premiere lunar și anual, la salariul de merit cât și la al 13-lea salariu, se stabilesc, în funcție de posibilități, printr-un regulament aprobat în acest sens de către Comisia paritară din unitatea respectivă”.
Așadar, prin CCM la nivel de ramură transporturi se lasă la latitudinea partenerilor sociali de la nivelul fiecărei unități stabilirea condițiilor concrete de acordare, diminuare sau anulare a acestui drept în funcție de posibilitățile acestora și, preluând aceste prevederi în CCM la nivel de unitate 2009-2010, s-a prevăzut că “ pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul companiei poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv. (2)Salariul suplimentar se poate acorda și trimestrial, în baza hotărârii Consiliului de Administrație, luată cu acordul delegaților aleși ai sindicatelor. În acest caz, cuantumul anual al salariului suplimentar va fi echivalent cu un salariu de bază mediu lunar realizat.(3)Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de pana la 10 % din fondul de salarii realizat lunar".
Prin urmare, în aplicarea disp.art.43 alin.3 din CCM la nivel de ramură transporturi, prin CCM la nivel de unitate acordarea acestui drept salariaților este condiționat de realizarea unor venituri care să permită constituirea acestui fond.
În CCM la nivel superior a fost recunoscut în principiu acest drept tuturor salariaților din unitățile care fac parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel, iar în CCM la nivel de unitate părțile contractante-patronatul și salariații reprezentați de organizația sindicală, au stabilit de comun acord condițiile de acordare a acestui drept, ce vizează constituirea fondului necesar plății acestuia și criteriile de acordare.
Totodată, se reține că art. 30 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar prevede că salariații vor primi salariul suplimentar numai pentru „muncă ireproșabilă”, dar nu detaliază care sunt criteriile după care se va stabili care sunt persoanele îndreptățite la primirea acestui drept salarial. Cert este, însă, că din aceste prevederi contractuale nu reiese caracterul obligatoriu al acordării acestui drept la „salariu suplimentar”, motiv pentru care se permite completarea acestor prevederi cu cele existente în contractul încheiat la nivel de unitate.
Din această perspectivă, nu se poate reține că CCM la nivel de unitate conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior fiind îndeplinite cerințele art.8 alin.2 din Legea nr.130/1996.
În contextul în care unitatea nu a avut venituri corespunzătoare acoperirii tuturor cheltuielilor, înregistrând pierderi în anii 2009-2010, posibilitățile financiare fiind unul dintre aspectele pe care chiar CCM la nivel de ramură transporturi îl menționează ca impunându-se a fi avut în vedere la acordarea celui de-al 13-lea salariu ( la art.43 alin.3), Curtea consideră că pârâta nu avea obligația plății salariilor suplimentare pe anii 2009 și 2010.
Pentru aceste considerente acțiunea formulată de reclamantă privind plata salariului suplimentar pe anii 2009 – 2010 este neîntemeiată.
Cu privire la cererea privind acordarea ajutorului material de C. pe anul 2010, sărbătorilor de P. și premierea pentru Ziua Feroviarului pe anul 2010, instanța reține următoarele:
În CCM la nivel de grup de unități aceste drepturi sunt reglementate la art.71 iar în CCM la nivel de unitate 2009-2010, nr. 2591 înregistrat la DMPS la 06.06.2009, drepturile sunt menționate la art.65.
Potrivit disp.art.71 cu ocazia sărbătorilor de P. și C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare, pentru ziua Feroviarului se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliu de administrație, la nivelul clasei 1 de salarizare.
Potrivit dispoziții art.65 din CCM la nivel de unitate, cu ocazia sărbătorilor de P. și de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit la nivelul clasei 1 de salarizare iar pentru ziua feroviarului se va acorda o premiere, cuantumul acesteia urmând a fi stabilit de Consiliul de Administrație cu consultarea delegaților aleși ai sindicatelor, cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare.
Ultimul aliniat al acestui articol prevede că în anul 2009, aceste ajutoare nu se acordă.
Curtea constată că CCM la nivel de unitate nu conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
Este adevărat că la același articol din CCM la nivel de unitate, s-a menționat că aceste prevederi se aplică cu 01.2010, iar prin Actul adițional la acest CCM, părțile contractante au convenit ca aceste drepturi să nu se acorde pentru anul 2010.
În raport de disp. art. 25 alin.3 din Legea nr.130/1996 potrivit cărora clauzele CCM se aplică de la data înregistrării, însă părțile pot conveni ca data aplicării clauzelor negociate să fie ulterioară înregistrării, Curtea reține că acordul de voință al părților contractante, a fost în sensul ca data aplicării clauzelor negociate să fie ulterioară înregistrării CCM/2009, respectiv 01.2010.
Referitor la acordul părților privind neacordarea acestor drepturi pe anul 2010 conform actului adițional menționat mai sus, Curtea reține că, în acest fel a avut loc o modificare a acestei clauze din CCM la nivel de unitate, posibilitate conferită de art. 31 alin.1 din Legea nr.130/1996 potrivit căruia, clauzele contractului colectiv de muncă pot fi modificate pe parcursul executării lui, în condițiile legii ori de câte ori părțile convin acest lucru.
Concluzia care se impune este aceea că salariații, prin reprezentanți au renunțat practic la aceste drepturi recunoscute prin Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități și CCM la nivel de unitate, renunțarea fiind posibilă deoarece nu a privit drepturi la care face referire art. 38 din Codul muncii.
Din interpretarea gramaticală a dispozițiilor art. 38 din Codul muncii, respectiv din folosirea de către legiuitor a sintagmei „salariații nu pot renunța” precum și din prevederea expresă a sancțiunii nulității absolute a tranzacțiilor, rezultă că norma instituită de text are caracter imperativ.
Este însă de observat că în cuprinsul aceleiași norme legale se face referire repetată la drepturile recunoscute salariaților de lege ( sau prin lege), astfel că interdicția, respectiv nulitatea absolută, privesc exclusiv această categorie de drepturi salariale, adică acelea care sunt prevăzute de lege în sensul restrâns al termenului.
Dacă legiuitorul ar fi intenționat să interzică renunțarea la toate categoriile de drepturi, adică atât acelea obținute prin lege, cât și prin negocieri colective sau individuale, ar fi făcut mențiune expresă, așa cum s-a făcut în cuprinsul art. 39 din Codul muncii. Acest text legal, enumerând drepturile și obligațiile salariaților, prevede că salariații au orice alte drepturi prevăzute de lege sau de contractele colective de muncă aplicabile ( art. 39 alin 1 lit. n), cât și alte obligații prevăzute de lege sau de contractele colective de muncă aplicabile( art. 39 alin 2 lit. g).
Așadar, Codul muncii face distincție între drepturile prevăzute de lege, care au un caracter minimal, de protecție și la care nu se poate renunța și alte drepturi negociate de salariat, individual sau prin reprezentanții sindicali.
Cu privire la aceste ultime categorii de drepturi legea nu instituie interdicția renunțării la ele și nu stabilește expres nulitatea tranzacțiilor.
Potrivit art. 247 din Codul Muncii, în vigoare în anii 2009-2010, în cazul în care la nivel de angajator nu există CCM, se aplică CCM încheiat la nivel superior.
Rezultă că atunci când la nivel de angajator este încheiat CCM, se aplică acesta.
Având în vedere aceste considerente, Curtea apreciază că apelul este nefondat și, în temeiul art.480 alin.1 Noul Cod de Procedură Civilă, va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta D. E., cu domiciliul în C., .. 18, ..1, ., jud. D., împotriva sentinței civile nr. 6575 din 17 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă C. Națională de Căi Ferate -C.F.R. SA - Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații C., cu sediul în C., ., jud. D..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 04 Februarie 2014.
Președinte, L. M. L. | Judecător, D. S. | |
Grefier, N. A. |
Red. Jud. L.L./7.02.2014
Tehnored. N.A/4 ex.
Jud.fond G.S.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Hotărâre din... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
