Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1610/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1610/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 26-09-2014 în dosarul nr. 16463/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 3535/2014
Ședința publică de la 26 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. M.
Judecător M. L.
Grefier G. D. L.
Pe rol, judecarea apelului declarat de apelanta L. L., domiciliat în C., ., nr. 6, .. 1, ., împotriva sentinței civile nr. 1610/25.03.2014, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI "CFR CĂLĂTORI" SA, cu sediul în mun. București, bvd. D. G., nr. 38, sector 1, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au fost lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că apelul este declarat și motivat în termen legal, iar prin conținut motivelor de apel se solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 223 alin.3 Noul Cod procedură civilă, după care;
Curtea, apreciind cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberare.
CURTEA
Asupra apelului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr. s-a 1610/25.03.2014, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, s-a respins cererea formulată de reclamanta L. L., în contradictoriu cu pârâta S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR CĂLĂTORI - CFR CĂLĂTORI SA.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, reclamantul a fost angajatul societății pârâte inclusiv în perioada vizată, așa cum rezultă din acte depuse la dosar.
Potrivit art.41 alin. 3 lit. a) din CCM unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010 s-a prevăzut că „Salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.”
Cu privire la valabilitatea CCM Unic la nivel de R. Transporturi 2008-2010, încheiat la data de 19.12.2007 si înregistrat la MMFES sub nr.722/03/24.01.2008, instanța a reținut ca acesta s-a aplicat cu începere de la 01.01.2006 si pana la data de 31.12.2010, astfel încât acesta nu mai era valabil și în perioada 2011 si 2012 pentru care reclamantul solicită drepturile bănești.
Cu privire la valabilitatea CCM la nivel de grup de unități instanța a reținut următoarele:
CCM la nivel de grup de unități pentru anii 2006 – 2008 a fost înregistrat la Direcția de Muncă și Protecție Socială sub nr. 2836 din 28.12.2006 și potrivit art. 4 din cuprinsul său s-a aplicat de la data înregistrării la autoritatea competentă, producând efecte timp de 24 de luni.
Reclamanta invocă faptul că CCM la nivel de grup de unități din transport feroviar pe anii 2006-2008 si-a prelungit valabilitatea cu 48 luni, respectiv până la data de 20.06._, dată fiind modificarea art. 4 prin Actul adițional înregistrat la MMFES cu nr.370/20.06.2008.
Art.4 din CCM la nivel de grup de unități așa cum a fost modificat prin Actul adițional înregistrat la MMFES cu nr. 370/20.06.2008 prevedea următoarele:" Prezentul contract colectiv de muncă la nivelul grupului de unități feroviare se aplică de la data înregistrării, producând efecte timp de 48 luni" .
Instanța a constatat că prin actul adițional invocat de reclamanta s-a modificat cuprinsul art. 4 în sensul că a fost modificată perioada pentru care producea efecte contractul respectiv de la 24 de luni la 48 de luni.
Acest termen se calculează de la data "înregistrării" contractului colectiv și nu de la data înregistrării actului adițional prin care s –a modificat perioadă de valabilitate. Cele 48 de luni se calculează așadar de la 28.12.2006 data "înregistrării" contractului colectiv la nivel de grup de unități și s-a împlinit la 28.12.2010 .
Că aceasta a fost voința părților contractante rezultă și din faptul că prin actul adițional nr. 629/04.01.2011 părțile au stabilit că perioada de valabilitate a aceluiași contract se mai prelungește până la 31.01.2011. Dacă ar fi fost corectă interpretarea făcută de reclamant în sensul că CCM la nivel de grup de unități a fost prelungit prin primul act adițional cu 48 de luni de la data actului adițional (adică 26.06.2008 plus 48 de luni egal 20.06.2012) nu ar mai fi fost necesar ca părțile să mai încheie și să înregistreze cel de-al doilea act adițional la CCM la nivel de grup de unități, actul adițional nr. 629/04.01.2011 care a prelungit valabilitatea doar până la 31.01.2011.
Așadar, CCM la nivel de grup de unități pentru anii 2006 – 2008 nu a fost valabil și în perioada pentru care reclamantul solicită drepturile bănești și nu se poate vorbi de o încălcare a acestuia.
Reclamanta a mai invocat și teoria dreptului câștigat, având în vedere că prin hotărâre judecătorească pârâta a fost obligată să îi plătească diferențele dintre drepturile salariale calculate la nivelul salariului de baza minim brut de 700 lei și drepturile salariale efectiv plătite, pe anii 2009-2010, iar ulterior pârâta nu a mai avut în vedere acest salariu minim, revenind la salariul minim de 600 lei.
Instanța a constatat că hotărârile judecătorești prin care li s-au acordat aceste diferențe de drepturi salariale au avut în vedere dispozițiile CCM Unic la nivel de R. Transporturi 2008-2010 care în anii 2011- 2012 nu au mai fost valabile, motiv pentru care nu se poate reține această teorie, pentru fiecare perioadă analizându-se distinct prevederile legale aplicabile. Prin hotărârile judecătorești pronunțate în baza CCM la nivel de ramură transporturi, pentru perioada de până la 31.12.2010 instanța nu a dispus și pentru viitor.
Pe de altă parte CCM la nivel de unitate din anii 2011 și 2012 nu au prevăzut stabilirea salariilor în raport de salariul de bază 700 lei, ci în raport de valoarea de 600 lei, valoare pe care pârâta a respectat-o.
Față de cele arătate mai sus, instanța a respins acțiunea ca neîntemeiată .
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamanta L. L., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului, reclamanta a arătat că a fost și este angajată cu contract de muncă încheiat pe perioada nedeterminată al SNTFC CFR Călători SA (S. Națională de Transport Feroviar de Călători). Pentru anii 2011 -2012 a fost negociat și încheiat contractual colectiv de muncă între SNTFC CFR Călători SA și organizațiile sindicale reprezentative, prin care s-a acordat tuturor salariaților drepturi salariale, prime si alte sporuri.
Angajatorul a calculat drepturile salariate ignorând pragul minim de 700 lei, stabilit prin CCM la nivel de ramură și pentru care instanța de judecată s-a pronunțat prin hotărâre definitivă, acordând dreptul de a i se calcula salariul de încadrare plecând de la valoarea de 700 lei cu respectarea formulei de calcul și a coeficienților de ierarhizare, calculând drepturile salariale cu aplicarea formulei de calcul și a coeficienților de ierarhizare plecând de la o valoare a salariului minim brut de 600 lei, arătând modul de calcul care a fost aplicat:
Potrivit prevederilor art.41 alin.(3) lit.a) din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010: "Salariul de bază minim brut pe oră, negociat, va fi de 4,2 lei/oră, respectiv 700 lei pentru un program complet de lucru de 170 de ore pe lună""".
Apelanta a solicitat să se rețină că salariul de bază la calea ferata se negociază doar pentru clasa 1 de salarizare, iar pentru celelalte clase de salarizare în funcție de coeficientul K și formula de calcul.
Conform art.7 alin.(4) din CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 (prelungit prin act adițional nr.370/20.06.2008 cu 48 luni până la data de 20.06.2012 conform art.4) se prevede că: „salariile de bază corespunzătoare fiecărei clase de salarizare se stabilesc în funcție de coeficienții de ierarhizare si formula de calcul din Anexa nr.l și care constituie baza minimal pentru negocierile CCM la nivelul unităților componente ale grupului de unități feroviare.
Pârâta nu a respectat prevederile mai sus menționate deși în baza art.7, alin.(l) pct.d) din CCM la nivel de unitate pentru anii 2011-2012, se stabilește aplicarea formulei de calcul potrivit clasei 1 de salarizare, valoare stabilită de legiuitor.
Mai susține reclamanta că, în calitate de angajator pârâta nu i-a acordat și nu i-a plătit drepturile salariale plecând de la salariul minim brut de 700 lei cu respectarea coeficienților de ierarhizare și a formulei de calcul prevăzute de Anexa nr. 1 din CCM la nivel de unitate pentru anii 2011-2012.
Prin urmare, Anexa nr.l la Contractul colectiv de munca la nivel de unitate pe anii 2011-2012 conține o clauză abuzivă, în sensul că stabilește la un nivel inferior salariului minim brut (respective 600 lei și nu 700 lei) în calculul salariilor brute, clauză ce încalcă prevederile art.41, alin.(3) litera.a) din CCM la nivel de ramură transporturi.
In conformitate cu prevederile art.238 din Codul muncii la data încheierii contractelor colective de muncă:
"(l) contractele colective de munca nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior.
(2) contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă.
(3) la încheierea contractului colectiv de muncă prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal.
In același sens sunt și dispozițiile art.32 din Legea 62/2011, potrivit cărora:„contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contracte colective de muncă încheiate la un nivel superior, iar la încheierea contractului colectiv de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal.
Totodată, art.48. alin.(l) din aceeași lege prevede că: "executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți"".
Art.236 din Codul muncii prevede că: "acele contracte colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților”.
Or, contractual colectiv de muncă la nivel de unitate cuprinde clauze ce stabilesc drepturi inferioare celor stabilite la nivel superior, respectiv Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități feroviare cât și CCM unic la nivel de ramură transporturi, ceea ce înseamnă faptul că la nivel de unitate contractul colectiv de munca nu a fost încheiat „ cu respectarea dispozițiilor legale", respectiv dispozițiile art.132 din Legea 62/2011, art.238 din Codul muncii, art.2, alin.(3) și alin.(4) din CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar.
In caz de neconformitate, clauzele contractului colectiv de muncă încheiat la nivel ele unitate, contrare clauzelor contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar și contractual colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi sunt ipso jure înlocuite cu acestea din urmă.
Prin conținutul său, contractul colectiv de muncă nu poate determina o înrăutățire a situației salariaților în raport cu prevederile legale, clauzele sale sunt subordonate legii și ca atare, pot da naștere numai unui regim juridic mai favorabil salariaților. Drepturile cuprinse în legislația muncii constituie un minim legal de la care niciodată nu se poate deroga în defavoarea lor.
Potrivit prevederilor art.38: "salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate.
Astfel, prin sentința judecătorească rămasă definitivă pronunțată de
către Tribunalul D. referitoare la stabilirea drepturilor salariale, au obligat pârâta la plata diferenței dintre salariul lunar pentru perioada efectiv lucrată în anii 2009-2010, diferențe calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei și salariul plătit conform formulei de calcul, fiind un drept câștigat deja, iar pentru anii 2011 și 2012 pârâta nu poate diminua
salariul prin calcularea salariului brut pornind de la un salariu minim brut de600 lei și prin amânarea în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2011 și 2012 cât și pentru perioada 2012-2014 a respectării salariului minim brut de 700 lei.
Prin art.38, legiuitorul a instituit o măsură de protecție a salariaților, ce consta în interdicția de a renunța la drepturile ce le sunt recunoscute de lege.
Angajatorul nu poate invoca, în favoarea sa, că exista un act sau o tranzacție prin care s-au limitat drepturile salariale ori s-a renunțat la acestea.
Revenirea pârâtei pentru anul 2011 - 2012 la salariul minim brut de 600 lei dedus prin calcul conform formulei de calcul din Anexa 1 la CCM este o încălcare flagrantă a drepturilor salariale obținute prin sentința judecătorească pentru anul anterior cât și a dispozițiilor art.7 din CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar și a art.41, alin.(3) litera a) din CCM la nivel de ramură transporturi, care stabilesc că salariile de bază corespunzătoare fiecărei clasa de salarizare se calculează în funcție de coeficienții de ierarhizare și de formula de calcul din Anexa nr.l, plecând de la valoarea salariului minim brut de 700 lei.
Actualizarea cu indicele de inflație se justifică prin necesitatea unei corelații a salariului cu salariul nominal de care ar fi beneficiat la momentul în care angajatorul datora drepturile salariale pretinse și momentul în care aceste sume vor fi efectiv în patrimonial personal, știut fiind faptul că funcția principală a indexării este atenuarea efectelor inflației asupra nivelului de trai.
În dispozițiile art.166, alin.(4) din. Codul muncii, legiuitorul a stabilit că întârzierile nejustificate a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului salariatului.
Definiția daunelor-interese nu este precizată în dispozițiile Codului muncii, ceea ce îndreptățește coroborarea acestui text legal cu textele legale civile care lămuresc sau conturează sfera noțiunii de daune-interese.
Potrivit dispozițiilor art.1088 Cod civil, la obligațiile care au ca obiect o sumă oarecare, salariul reprezentând suma de bani pe care angajatorul este obligat să o plătească cu titlu de contra prestație specifică și necesară pentru prestarea muncii, daunele-interese, la care se referă generic dispozițiile art.166 alin.(4) din Codul muncii, nu pot cuprinde decât dobânda legală.
Prin urmare, reținând că salariul reprezintă o obligație de plată a unei sume de bani, că există posibilitatea de acordare a unor daune-interese pentru acoperirea prejudiciului cauzat de neplata drepturilor salariale conform dispozițiilor art.166 alin. (4) din Codul muncii, că art.1088 cod civil reglementează explicit în ce constau daunele-interese pentru neexecutare, (neplata salariului integral echivalând din punct de vedere al efectelor juridice cu o neexecutare, chiar dacă parțială, a obligațiilor), nu exista nici un impediment legal pentru, acordarea dobânzii legale civile în cuantumul reglementat de dispozițiile Ordonanței nr.l3/2011.
A solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și obligarea pârâtei la plata diferențelor de drepturi salariale pe perioada 01.01._12 pentru o valoare a salariului minim brut de 700 lei, salariu calculat în funcție de formula de calcul și coeficienții de ierarhizare, drepturi bănești actualizate în raport cu rata inflației și dobânda legală până la data efectiva a plății, așa cum au fost descrise în petitul acțiunii.
În drept, și-a întemeiat apelul pe dispozițiile art.466 și următoarele din
C. pr. c iv.
Prin întâmpinare, intimata S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI "CFR CĂLĂTORI" SA a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică, întrucât începând cu 01.01.2011 nu a mai existat contract colectiv de muncă la nivel de ramură, astfel că nu mai exista obligativitatea de a se raporta la un contract superior inexistent.
Apelul nu este fondat.
Curtea, analizând sentința prin prisma criticilor invocate, a apărărilor formulate, a dispozițiilor art.479 alin.(1), teza a II-a C.pr.civ., constată că nu subzistă nici motive de ordine publică și nici alte motive care să poată duce la schimbarea sau anularea acesteia.
Astfel, nu sunt întemeiate criticile apelantei cu privire la interpretarea eronată de către instanța de fond a dispozițiilor art.7 alin.4 din contractul colectiv de muncă la nivel grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008, așa cum a fost modificat prin act adițional nr. 370/20.06.2008, în condițiile în care prin actul adițional invocat s-a modificat cuprinsul art.4, în sensul că a fost modificată perioada pentru care producea efecte contractul respectiv de la 24 de luni la 48 de luni.
În acest sens, instanța a apreciat corect că acest termen se calculează de la data "înregistrării" contractului colectiv, iar nu de la data înregistrării actului adițional prin care s –a modificat perioada de valabilitate, astfel că cele 48 de luni se calculează de la 28.12.2006 data "înregistrării" contractului colectiv la nivel de grup de unități și s-a împlinit la data de 28.12.2010(filele 24-29 dosar fond).
De altfel, chiar dacă a rezultat așa cum a susținut și intimata că potrivit actului adițional nr.4294/28.12.2010(fila 44 dosar fond), prin actul adițional nr.370/20.06.2008 a fost prelungită perioada de valabilitate a contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități feroviare până la data de 31 ianuarie 2011, tot nu mai puteau fi aplicate efectele acestuia, diferențele de drepturi salariale fiind solicitate pentru o perioadă ulterioară încetării acestui contract, respectiv 01.01._12.
În susținerea acestui raționament, instanța de fond a arătat că aceeași prelungire a contractului colectiv de muncă a avut loc potrivit actului adițional nr.629/04.01.2011, prin care a fost prelungită valabilitatea contractului doar până la data de 31 ianuarie 2011.
Cu privire la hotărârile judecătorești invocate de apelant, se constată că pe de o parte acestea nu poartă mențiunea că sunt definitive, ca efect al exercitării căilor de atac, iar pe de altă parte nu este recunoscut în sistemul judiciar român precedentul judiciar, așa cum se întâmplă în sistemul common law.
Jurisprudența Curții Europene este direct aplicabilă în sistemul român de drept; are forță constituțională și supralegislativă.De asemenea, jurisprudența Curții Constituționale, spre deosebire de jurisprudența instanțelor, are asemănător deciziilor pronunțate de către Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii o astfel de forță, constituind izvor de drept, deciziile pronunțate făcând corp comun cu Constituția pe care Curtea o interpretează.
Nefiind întemeiate nici celelalte critici invocate de apelantă, în temeiul art.480 C.pr.civ., apelul se privește ca nefondat și se respinge, menținându-se soluția instanței ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta L. L., domiciliat în C., ., nr. 6, .. 1, ., împotriva sentinței civile nr. 1610/25.03.2014, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI "CFR CĂLĂTORI" SA, cu sediul în mun. București, bvd. D. G., nr. 38, sector 1.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Septembrie 2014.
Președinte, I. M. | Judecător, M. L. | |
Grefier, G. D. L. |
Red.jud.M.L.
4 ex/AS
j.f.C.Uncheașu
10.10.2014
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 3107/2014. Curtea de Apel... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 2802/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
