Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1514/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1514/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 09-07-2014 în dosarul nr. 11073/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2930
Ședința publică de la 09 Iulie 2014
Completul constituit din:
Președinte: S. A. C.
Judecător: M. M.
Grefier: A. Golașu
_
Pe rol, judecarea apelului declarat de apelanta-pârâtă ., împotriva sentinței civile nr. 1514/19.03.2014, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr. 1_, în contradictoriu cu intimata G. O. M., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la data de 04.07.2014, când instanța în vederea depunerii de concluzii scrise a amânat pronunțarea în cauză la data de 09.07.2014, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1514/19.03.2014, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr. 1_ s-a admis cererea formulată de reclamanta G. O. M., în contradictoriu cu pârâta ..
S-a dispus obligarea pârâtei să plătească reclamantei drepturile salariale cuvenite pentru munca prestată în perioada 18.04._13 conform CIM, sumă actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective, precum și indemnizația de concediu de odihnă cuvenită pentru munca prestată în aceeași perioadă, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
A fost obligată pârâta la 1200 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
La 18.04.2012 între reclamantă și pârâtă s-a încheiat contractul individual de muncă pe durată nedeterminată nr.83/18.04.2012, pentru funcția de director de marketing, pentru un salariul de 1500 lei brut.
Prin decizia nr. 130/19.06.2013, intimata a dispus încetarea contractului individual de muncă, în temeiul art. 65 din Codul Muncii, după acordarea preavizului corespunzător.
Pentru munca prestată de reclamantă de la data angajării 18.04.2012 până la data concedierii 19.06.2013, pârâta nu i-a plătit drepturile salariale cuvenite, nu i-a acordat concediul de odihnă, nu i-a plătit indemnizația de concediu de odihnă corespunzătoare, așa cum rezultă din împrejurarea că statele de salarii nu sunt semnate de salariată și nici nu s-a făcut dovada că salariata reclamantă ar fi împuternicit pe sora sa G. N. Caludia să încaseze salariul în locul său.
Ca urmare, instanța nu a reținut apărarea pârâtei că ar fi plătit salariul surorii reclamantei în numerar.
Dimpotrivă, sora reclamantei a susținut cu prilejul audierii ca martor că nu a semnat și nu a încasat salariul în locul reclamantei decât într-o singură lună pe care nu a putut să o indice, instanța apreciind că nu are importanță în care lună, deoarece plata salariului trebuia făcută către salariatul îndreptățit sau eventual către persoana împuternicită special în acest sens de către salariat, cu procură specială, procură care nu există în acest caz.
Potrivit art.154 din Codul muncii „salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat in baza contractului individual de muncă”, iar potrivit art. 156 din Codul muncii „salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor”.
Dovada plătii salariului, se face potrivit art. 163 din Codul Muncii prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit.
Lipsa semnături salariatei pe statul de salarii sau a unor documente justificative este o dovadă certă a neplății salariului ce nu poate fi acoperită prin alte mijloace de probă.
Prin neplata salariului, pârâta a încălcat aceste prevederi legale, precum și obligația prev. de art. 40 alin 2 lit. c din Codul muncii potrivit căreia „angajatorul trebuie să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractele colective de muncă și din contractele individuale de muncă” și a produs reclamanților un prejudiciu material pe care va fi obligată să îl acopere in temeiul răspunderii patrimoniale reglementată de art. 253 din Codul muncii care prevede că „ angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciu”.
Ca urmare, instanța a admis cererea și a obligat pârâta să plătească reclamantei drepturile salariale cuvenite pentru munca prestată în perioada 18.04._13 conform CIM, sumă actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective.
Proporțional cu munca prestată în baza unui contract de muncă salariații au dreptul la concediu de odihnă anual plătit conform prevederilor art. 144 din codul muncii, concediu ce se efectuează anual conform art. 146 alin 1 din codul muncii și care poate fi compensat în bani în cazul încetării contractului individual de muncă, în conformitate cu art. 146 alin. 4 din codul muncii.
Cum reclamanta nu a beneficiat de concediu de odihnă și cum raporturile de muncă cu pârâta au încetat, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 146 alin 4 din codul muncii privind compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat aferent activității prestate în perioada 18.04._13, astfel că instanța a obligat pârâta la plata compensării în bani a concediului neefectuat, egală cu indemnizația de concediu de odihnă cuvenită pentru munca prestată în această perioadă, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
În baza art. 453 din NCPC a obligat pârâta la 1200 lei, cheltuieli de judecată către reclamantă, reprezentând onorariul de avocat dovedit cu chitanțele depuse la dosar.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta ., solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinței instanței de fond, iar pe fond respingerea cererii de chemare în judecată, cu obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.
Se critică sentința instanței de fond, în sensul că s-a reținut o stare de fapt eronată, interpretând greșit probele administrate în cauză, atunci când s-a apreciat că lipsa semnăturii reclamantei de pe ștatele de plată este o dovadă certă a neplății salariului.
. a făcut dovada plății drepturilor salariale către reclamantă cu statele de plată ale societății pentru perioada începând de la 18.04._13, aceste state fiind semnate pentru reclamanta G. O. M. de d-na G. N. C., sora acesteia, salariată la societate și care presta muncă la punctul de lucru la aceasta.
În acest sens se invocă dispoz. art. 167 alin. 1 C. Muncii.
Un alt caracater neîntemeiat al reținerilor instanței de fond este atitudinea salariatei, care, deși susține că nu ar fi primit drepturile salariale încă de la momentul angajării și până la momentul încetării raporturilor contractuale a prestat muncă pentru societate pentru 14 luni, fără a încasa nicio prestație.
Deși susține acest fapt, reclamanta nu a făcut dovada că ar fi solicitat vreodată plata salariului pentru munca prestată în intervalul 18.04._13.
Se arată în continuare reaua credință a reclamantei, în sensul că aceasta a înțeles să acționeze după 14 luni de la momentul încetării CIM – Dec. 130/2013- cât și a numitei G. N. C.( sora acesteia -Dec. 127/2013).
Se precizează că pârâtă . are în prezent 49 angajați și până în prezent nu a avut nici un litigiu de muncă cu vreunul dintre aceștia.
Se critică în continuare faptul că instanța de fond a dispus citarea în calitate de martor a d-nei G. N. C., sora acesteia, deși aceasta era rudă în grad prohibit, conform art.315 alin. 1, pct. 1 C., motivarea instanței bazându-se exclusiv pe declarația acestei martore și pe susținerile reclamantei.
Instanța de fond a reținut o stare de fapt eronată, interpretând greșit probele administrate în cauză, atunci când a apreciat că salariata nu a beneficiat de concediu de odihnă și nici nu a încasat indemnizațiile de concediu pentru anul 2012 și 2013, înlăturând în mod nejustificat din probatoriu statele de plată aferente lunii aprilie 2013 și mai 2013.
În ceea ce privește motivele de nelegalitate se susține:
Hotărârea instanței de fond este dată cu încălcarea art. 259 C.pr.civilă, întrucât textul legal, chiar dacă prevede caracterul preparatoriu al încheierii prin care au fost încuviințate probele, condiționează posibilitatea instanței de a reveni asupra acestora de administrarea unor alte probe, care ar conduce la inutilitatea probei încuviințate inițial.
De asemenea, hotărârea instanței de fond este dată cu încălcarea art. 167 și art. 168 din C.Muncii, atunci când s-a apreciat că statele de plată semnate de sora reclamantei nu fac dovada achitării drepturilor salariale către aceasta.
Se invocă în acest sens art. 167 (1) și (2) și art. 168 (1) și (2) Codul muncii.
O altă critică se referă la faptul că hotărârea instanței de fond este dată cu încălcarea art. 146 alin.4 din Codul muncii, atunci când s-a apreciat că se impune obligarea pârâtei la plata indemnizației de concediu, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării CIM, salariata a beneficiat de 8 zile de concediu de odihnă în cursul lunii aprilie 2013 și de 13 zile de concediu de odihnă în cursul lunii mai 2013, conform statelor de plată și ca atare s-au respectat dispoz. art.145 alin. 1 C.Muncii.
În drept invocă art. 466 și urm. Cpr.civilă.
La data de 08.07.2014, intimata reclamantă G. O. M. a depus concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea apelului, cu menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.
Apelul este nefondat și se va respinge ca atare, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare :
Prima instanță a reținut în mod corect starea de fapt, astfel cum rezultă din probele administrate în cauză.
Societatea pârâtă E. SRL susține că a făcut dovada plății drepturilor salariale solicitate de către reclamantă prin statele de plată depuse la dosar, pentru perioada 18.04._13.
Pe de altă parte, se recunoaște că statele nu ar fi fost semnate de către reclamanta G. O. M., ci de către d-na G. N. C., sora acesteia, salariată la aceeași societate.
În drept sunt incidente disp. art. 167 alin. (1) c. muncii, care prevăd că: „Salariul se plătește direct titularului sau persoanei împuternicite de acesta.”
Prin urmare, nefiind efectuată o plată direct către salariat, apelanta trebuie a proba existența unui contract de mandat valabil încheiat între salariata-reclamantă și sora sa.
Curtea este de acord că un astfel de contract de mandat se poate încheia chiar și într-o formă verbală, dar apelantul nu a făcut nicio probă cu privire la încheierea unui astfel de contract fie în formă scrisă, fie în formă verbală.
Ca probe ale existenței unui astfel de mandat se invocă simple prezumții potrivit cărora fie reclamanta ar fi muncit în favoarea pârâtei un interval de timp îndelungat, fără a solicita drepturile salariale, fiind imposibil deci să nu fi primit niciun salariu în toată această perioadă, fie că pârâta este de bună-credință, neavând niciun fel de litigiu cu toți ceilalți angajați ai săi.
Aceste prezumții nu sunt suficient de credibile, atâta timp cât nu sunt întărite cu alte probe din care să rezulte un anumit mod de lucru la nivelul societății; de asemenea, se putea solicita în termenul prevăzut de lege chiar și administrarea probei cu expertiza contabilă prin care să se fi urmărit plata contribuțiilor și impozitelor datorate către stat și aferente drepturile salariale solicitate sau prin care să fi ajuns la o concluzie în ceea ce privește modul de constituire a fondurilor salariale, în raport de documentele justificative depuse de către angajator.
Astfel, potrivit disp. art. 168 c. muncii, plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit, fără a se face vreo trimitere la posibilitatea de dovedire prin simple prezumții.
Ori, se recunoaște că statele de plată nu sunt semnate de către titularul dreptului, nu se face dovada existenței unei împuterniciri acordate către o altă persoană, iar alte documente justificative nu au fost depuse, ci se apelează la simple prezumții, care nu sunt de natură să conducă la o concluzie clară și lipsită de echivoc.
În ceea ce privește audierea în calitate de martor a lui G. N. C., sora reclamantei, deși aceasta este rudă în grad prohibit, conform art.315 alin. 1, pct. 1 C., se reține că opoziția la audierea acesteia trebuie a fi exprimată în mod valabil la momentul propunerii probei și anterior încuviințării probei, iar nu la momentul administrării acestei probe, când o astfel de opoziție devine tardivă.
De altfel, motivarea instanței nu se bazează exclusiv pe declarația acestei martore saui pe susținerile reclamantei, ci are în vedere lipsa unui probatoriu care trebuie să provină în primul rând de la angajator, cel căruia îi revine sarcina probei în litigiile de muncă, potrivit disp. art. 272 c. muncii.
În aceste condiții, critica vizând neadministrarea probei cu expertiza cu expertiza grafică sau grafoscopică este lipsită de relevanță, atâta timp cât nu s-a făcut dovada că s-ar fi dat un mandat persoanei a cărei semnătură de pe statele de plată este contestată.
O astfel de probă ar interesa un eventual litigiu care s-ar purta între același angajator și persoana căreia i s-ar putea reproșa primirea unei plăți cu caracter nedatorat.
În ceea ce privește modul în care salariata ar fi beneficiat de concediu de odihnă sau că ar fi încasat indemnizațiile de concediu pentru anii 2012 și 2013, situația este similară cu cea mai sus reținută, întrucât probatoriul propus de angajator se reduce tot la statele de plată, care au aceeași deficiență cu privire la lipsa de semnătură de la beneficiar sau de la o persoană împuternicită de acesta; prin urmare, nu reprezintă o probă valabilă sub aspectele invocate.
Acordarea concediului de odihnă se putea dovedi de altfel prin depunerea unor cereri prin care se solicita acordarea unui astfel de beneficiu sau prin depunerea foilor de pontaj pe lunile în care se invocă efectuarea concediului.
Prin urmare, potrivit disp. art. 480 NCPC, cum motivele de apel nu sunt de natură a conduce la schimbarea sau anularea sentinței criticate, apelul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă ., cu sediul ales la SCPA G. și Asociații SCA din C., ., ., jud. D., împotriva sentinței civile nr. 1514/19.03.2014, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr. 1_, în contradictoriu cu intimata G. O. M., cu domiciliul în C., .. 79, ., ., având ca obiect drepturi bănești.
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09 Iulie 2014.
Președinte, S. A. C. | Judecător, M. M. | |
Grefier, A. Golașu |
Red.Jud.A.S.C.
Tehn.I.C./Ex.2/
Jud.Fond/ Cl.D.
| ← Contestaţie decizie de sancţionare. Hotărâre din 29-10-2014,... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 730/2014.... → |
|---|
