Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 4418/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4418/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 18-11-2014 în dosarul nr. 11714/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 4418
Ședința publică de la 18 Noiembrie 2014
Președinte: - Florența C. C.
Judecător: - N. D.
Grefier: - A. P.
Pe rol, judecarea apelului formulat de pârâta ., cu sediul în C., .. 11, ., ., împotriva sentinței civile nr. 3987/23.06.2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant M. A. V., domiciliat în C., ., jud. D., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns avocat B. S. M., pentru apelanta pârâtă . și avocat P. E., pentru intimatul reclamant M. A. V..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței următoarele:
- apelul este declarat și motivat în termenul legal;
- prin încheierea de ședință din data de 04.11.2014, a fost respinsă cererea de suspendare executare provizoriu, formulată de apelanta pârâtă ., după care;
Avocat B. S. M., pentru apelanta pârâtă ., a depus la dosar o declarație notarială a numiților F. I. și B. M., autentificată sub nr. 3246/10.11.2014, în susținerea motivelor de apel.
De asemenea, a solicitat proba cu audierea celor doi salariați, respectiv F. I. și B. M., solicitată prin motivele de apel, pentru a face dovada prin declarațiile acestora, că intimatul reclamant a încasat o lunar salariul din caserie împreună cu ceilalți salariați, probă solicitată și la instanța de fond.
Avocat P. E., pentru intimatul reclamant M. A. V., a solicitat respingerea probei cu martori ca inadmisibilă, întrucât în speță este vorba despre împrejurări pentru care legea prevede expres că proba acestora se face cu statele de plată semnate, iar în speță statele de plată nu sunt semnate de către reclamant.
Avocat B. S. M., pentru apelanta pârâtă ., a arătat că a depus la dosar, în faza procesuală a apelului, înscrisuri, respectiv registrul de casă din care rezultă că lunar reclamantului i-au fost debitate prin casierie sumele reprezentând salariile reclamantului, aspect ce rezultă inclusiv din raportul de inspecție fiscală a ANAF-ului. A arătat că, într-adevăr nu există semnătura reclamantului pe statele de plată și a niciunuia din salariați, întrucât din eroare acestea nu au fost semnate.
Instanța a respins proba cu martori solicitată de apărătorul apelantei pârâte, având în vedere, pe de o parte, motivele de apel formulate în cauză, iar pe de altă parte împrejurările ce se urmăresc a fi dovedite cu această probă.
Interpelați de instanță, apărătorii părților, având pe rând cuvântul, au arătat că nu mai au alte cereri de formulat, apreciind cauza în stare de soluționare.
Instanța a pus în discuție excepția lipsei de obiect a cererii de suspendare a executării formulată de apelanta pârâtă, având în vedere faptul că apărătorii părților nemaiavând alte cereri de formulat, înțeleg să pună concluzii pe fond la acest termen de judecată.
Avocat B. S. M., pentru apelanta pârâtă ., a solicitat, într-o primă teză, admiterea cererii, în situația în admiterii apelului, casării sentinței civile apelate și reținerii cauzei spre soluționare, situație în care se impune suspendarea cauzei până la soluționarea definitivă a cauzei. În teza subsidiară, în situația în care se va admite sau respinge apelul, a solicitat să se contate că cererea de suspendare a executării a rămas fără obiect.
Avocat P. E., pentru intimatul reclamant M. A. V., a solicitat admiterea excepției lipsei de obiect a cererii de suspendare a executării, având în vedere că dosarul se va lua în pronunțare la termenul de astăzi, după punerea concluziilor pe fondul cauzei.
Instanța a acordat cuvântul asupra apelului, urmând a se pronunța asupra cererii de suspendare a executării formulată de apelanta pârâtă, o dată cu fondul.
Avocat B. S. M., pentru apelanta pârâtă ., a susținut oral motivele de apel formulate în scris, în raport de care a solicitat, în principal, admiterea apelului, potrivit motivelor formulate în scris, anularea hotărârii atacate și reținând cauza spre rejudecare, respingerea acțiunii principale ca nedovedită, raportat la probele administrate în cauză și la înscrisurile aflate la dosar, din care rezultă că reclamantului i s-a debitat lunar salariul prin casierie, recunoscând, însă, culpa apelantei pârâtei referitoare la faptul că statele de plată nu sunt semnate de salariați, inclusiv de intimatul reclamant, deși acestora li s-au plătit salariile.
În subsidiar, a solicitat admiterea apelului, casarea sentinței civile apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond pentru administrarea corectă și completă a probatoriului solicitat și acordarea posibilității asigurării unei apărări eficiente și corecte în vederea pronunțării unei soluții legale și corecte.
A solicitat amânarea pronunțării în cauză pentru depunerea de concluzii scrise.
Avocat P. E., pentru intimatul reclamant M. A. V., a pus concluzii de respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței civile pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică, pentru motivele arătate prin întâmpinarea depusă la dosar și susținute oral. A arătat că pârâta, în calitate de angajator, avea obligația să facă dovada plății salariului reclamantului cu statele de plată semnate de acesta, conform dispozițiilor legale; cu cheltuieli de judecată.
A precizat că lasă la aprecierea instanței soluția cu privire la amânarea pronunțării în cauză, solicitată de apărătorul apelantei pârâte.
Instanța a respins solicitarea de amânare a pronunțării și a trecut la deliberări asupra apelului formulat în cauză.
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului D. sub nr._, reclamantul M. A. V., a chemat în judecată pe pârâta S.C. T. EXPEDIȚII SRL, solicitând obligarea acesteia la plata drepturilor salariale cuvenite pe perioada iunie 2010 - mai 2013 în cuantum de_ lei, la plata zilelor de concediu de odihnă neefectuate raportat la perioada 01.01._13 în cuantum de 255 lei, plus cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost angajat al pârâtei cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată, din data de 15.12.2006 până la data de 06.06.2013, când i-au încetat raporturile de muncă în baza art.55 lit.c coroborat cu art.81 alin.1 din Codul muncii.
La data încetării raporturilor de muncă, odată cu emiterea deciziei nr. 2/06.06.2013 de încetare a contractului individual de muncă, pârâta a eliberat și adeverința nr. 198, din care rezultă că în perioada lucrată nu a avut absențe nemotivate și nici zile de concediu fără plată, însă a omis să precizeze că în perioada 01.01._12 nu a beneficiat de nici o zi de concediu de odihnă din cele 20 zile prevăzute în contractul individual de muncă și art.145 alin.1 din Codul muncii.
Cu privire la primul capăt de cerere, învederează că începând cu data de 01.01.2009 salariul brut a fost de 720 lei (544 lei net) până la data de 01.01.2013 când a fost majorat la 750 brut( 566 lei net), astfel că totalul drepturilor salariale restante pentru lunile iunie-decembrie 2010, ianuarie-decembrie 2011 și ianuarie-decembrie 2012, trebuie calculat având în vedere salariul net de 544 lei, iar pentru lunile ianuarie-mai 2013, având în vedere salariul net de 566 lei.
În aceste condiții, totalul restanțelor la plata salariului, este pentru perioada iunie 2010- mai 2013 în cuantum de_ lei.
În ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere, arată că potrivit art.1 din contractul individual de muncă, durata concediului anual de odihnă este de 20 zile, astfel că pentru cele 9 zile de concediu i se cuvine suma de 255 lei.
În susținerea a depus la dosar în copie: proces verbal nr.004/25.06.2013, cartea de identitate, contractul individual de muncă, carnetul de muncă, adeverința nr.198/06.06.2013, decizia de încetarea contractului individual de muncă.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoz.art.39 alin.1lit.a, art.40 alin.2.lit.c, art.145 alin.1 și 2, art.146 alin.4, art.159 alin.1 și 2, art.166 alin.1 din Codul muncii republicat cu alin.1 din Legeamodificările și completările ulterioare, art.2² alin.1, art.43 nr.192/2006 cu modificările și completările ulterioare, art.411 alin.1.pct.2 teza a II a, art.453 C.p.civ.
Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, în temeiul art. 270 din Codul Muncii și a prevederilor OUG 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
La data de 08.09.2010, pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
S-a arătat că reclamantul a fost angajatul societății în baza contractului de muncă nr._/15.12.2006, cu un salariu de bază lunar brut de 370 lei, salariu care a fost modificat așa cum rezultă din carnetul de muncă, poz.8-14 și adeverința nr.198/06.06.2013 și că drepturile salariale inclusiv alte obligații ce decurg din raporturile de serviciu au fost achitate, fapt pe care îl poate dovedi cu înscrisuri și martori.
Și-a întemeiat întâmpinare cererea pe dispozițiile art. 205-208 C.p.civ.
A solicitat judecarea în lipsă.
Pârâta a formulat și cerere reconvențională, solicitând obligarea reclamantului la plata sumei de 1450 euro acordată de pârâtă prin UNICREDIT Ț. B., reprezentând avans deplasare în Italia pentru perioada 12.06._13 și la plata sumei de 15.000 lei reprezentând avarii aduse autovehiculului din dotare.
Cererea reconvențională a fost întemeiată pe dispozițiile art. 209 C.p.civ.
Reclamantul a depus răspuns la întâmpinare prin care solicită decăderea pârâtei din dreptul de a depune la dosar documente justificative privind plata drepturilor salariale, întrucât, potrivit dispoz. art.205. alin.2. lit.d și art.194 lit .e. din C.p.civ și ale art.168 alin.1 și 2 și art.272 din Codul muncii, aceasta deși avea obligația de a le depune odată cu întâmpinare, nu s-a conformat în acest sens.
Reclamantul-pârât a depus întâmpinare la cererea reconvențională prin care a solicitat disjungerea cererii reconvenționale, iar pe fond respingerea cererii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
La data de 29.11.2013, pârâta a depus la dosarul cauzei prin serviciul registratură cererea de modificare (completare) a cererii reconvenționale, prin care învederează instanței că își menține cererea privind obligarea reclamantului la plata obligațiilor față de societate în cuantum de 24.952,68 lei și a cheltuielilor de judecată.
A arătat că la data de 23.01.2013, prin neglijență, reclamantul a avariat autovehiculul din dotarea societății, pentru a cărui repararea s-a plătit suma de reîntregire de 2985,12 lei, iar pentru staționarea acestuia profitul societății a fost diminuat cu suma de 2985,12 lei.
A mai arătat că la data de 28.05.2013, fiind în deplasare în Italia, reclamantul a efectuat fără autorizare o remediere care a dus la ruperea unui șurub în chiulasă, astfel că autovehiculul a trebuit să stea în service 7 zile.
Prin refuzul reclamantului de a ridica autovehiculul din autoservice și delegarea unui alt conducător auto n acest sens, s-au produs societății daune în sumă de 529,89 lei, iar pierderile înregistrate la profit din acest motiv au fost de 2925,3 lei.
S-a mai arătat că reclamantul a avut în datare și un telefon mobil pe care urmare folosirii în interes personal în perioada 22.07._13 (data încetării raportului de muncă) a adus societății un prejudiciu în cuantum de 2925,3 lei și că, acesta a primit pentru deplasare și diurnă cu titlu de avans în contul personal deschis la Banca Unicredit Ț. suma de 1450 euro.
La data de 14.06.2012, i s-a virat reclamantului suma de 1400 lei sumă care a convenit să rămână în contul salariilor.
Au fost depuse în copie: facturi, listă tranzacții.
La data de 29.11.2013, pârâta a depus la dosarul cauzei prin serviciul arhivă un set de înscrisuri, respectiv:fișă fiscală privind impozitul pe veniturile din salarii realizate de reclamant pentru anii 2010, 2011 și 2012, fișă sintetică totală privind contribuția individuală de asigurări sociale reținute prin stopaj la sursă pentru reclamant în perioada cât a avut calitatea de angajat, fișă sintetică totală privind contribuția pentru asigurări de sănătate datorate de angajator pentru perioada cât reclamantul a avut calitatea de angajat, fișă sintetică totală privind impozitul pe veniturile din salariile reclamantului pentru perioada cât a avut calitatea de angajat, fișă sintetică totală privind contribuția de asigurări sociale datorate de angajator pentru reclamant pentru perioada cât a avut calitatea de angajat, fișă sintetică totală privind contribuția pentru asigurări de sănătate reținute prin stopaj la sursă de la reclamant pe perioada cât a avut calitatea de angajat, listă tranzacții, extras înregistrare GPS din dotarea autovehiculului nr._ ..
A solicitat, totodată, instanței proba cu interogatoriul reclamantului și proba testimonială.
La data de 23.12.2013, reclamantul a depus note de ședință, însoțite de un set de înscrisuri.
Prin încheierea din data de 10.03.2014, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri și proba cu un martor pentru pârâtă, a cărui declarație este consemnată și atașată la dosar.
În ședința din data de 07.04.2014, pârâta depune Precizări la nota de ședință a reclamantului.
În ceea ce privește cererea reconvențională, pârâta arată că potrivit art. 256 Codul Muncii, "(1) Salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligată să o restituie.
(2) Dacă salariatul a primit bunuri care nu i se cuveneau și care nu mai pot fi restituite în natură sau dacă acestuia i s-au prestat servicii la care nu era îndreptățit, este obligat să suporte contravaloarea lor. Contravaloarea bunurilor sau serviciilor în cauză se stabilește potrivit valorii acestora la data plății ".
Întrucât evenimentul din data de 23.01.2013 a fost produs din neglijența reclamantului, costurile pentru staționarea mașinii și neefectuarea curselor din contracte cad în sarcina pentru neglijență.
În acest sens, a anexat factura de reparații nr. BFA_, în valoare de 11.421,34 lei care a fost achitată de societatea de asigurări, solicitând doar plata de reîntregire a poliței . nr._.
A concluzionat că solicită reclamantului suma de 2985.12 lei, ca urmare a faptului că a creat o daună cu efect imediat.
În scop probator a depus: factură, calcul reparație, document de introducere în reparație a vehiculului, contracte comandă transport, expertiză tehnică extrajudiciară și răspunsul la interogatoriu.
La data de 18.06.2014, reclamantul a depus concluzii scrise prin care admiterea acțiunii, respingerea cererii reconvenționale, plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 3987/23.06.2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, a fost admisă în parte cererea formulată de pe reclamantul M. A. – V., în contradictoriu cu pârâta ..
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului drepturile salariale aferente perioadei lucrate iunie 2010 – mai 2013, conform contractului individual de muncă încheiat de părți și înregistrat la I.T.M. D. cu nr._/15.12.2006.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului contravaloarea zilelor de concediu de odihnă aferent perioadei lucrate 01.01.2013 – 06.06.2013, conform contractului individual de muncă încheiat de părți și înregistrat la I.T.M. D. cu nr._/15.12.2006.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 1500 de lei reprezentând cheltuieli de judecată.
A fost respinsă ca neîntemeiată cererea reconvențională.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul-pârât a fost salariatul societății pârâte-reclamante, cu contractul individual de muncă înregistrat la I.T.M. D. cu nr._/15.12.2006, având funcție de conducător auto. Raporturile de muncă dintre părți au încetat la data de 06.06.2013.
Conform art. 272 din Codul muncii – Legea nr.53/2003, forma republicată și actualizată, „Sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.”
Potrivit art. 168 din Codul muncii, "(1) Plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit.
(2) Statele de plată, precum și celelalte documente justificative se păstrează și se arhivează de către angajator în aceleași condiții și termene ca în cazul actelor contabile, conform legii."
Curtea Constituțională
1.
Textul de lege criticat stabilește modalitatea prin care poate fi probată plata salariilor, stabilind că aceasta se va face prin înscrisurile prevăzute de lege doveditoare ale efectuării plății. Autorul excepției, în calitate de angajator, este nemulțumit că nu poate folosi în sprijinul apărării sale proba cu martori, considerându-se discriminat în raport cu salariatul și îngrădit în exercitarea dreptului la apărare. Față de acestea, Curtea reține că textul de lege nu creează o situație discriminatorie sau favorizantă vreuneia dintre părțile contractului de muncă, ci pune doar în aplicare principiul general de drept comun prevăzut și de art. 1191 din Codul civil, potrivit căruia actele juridice se dovedesc prin înscrisuri, fiind exclusă proba cu martori. Această cerință nu vine decât să contribuie la protejarea siguranței raporturilor juridice dintre salariați și angajatori. De asemenea, nu este împiedicată nici exercitarea dreptului la apărare al angajatorului, întrucât acesta este cel care deține documentele justificative prevăzute de textul de lege criticat, fiind necesară și firească obligația acestuia de a prezenta aceste probe. (Dec. nr. 1.010/2010, M. Of. nr. 571/2010)... citeste mai departe (1-10)
G. C., Codul Muncii comentat si adnotat din 05-iun-2013, Rosetti International
Este evident că salariul trebuie plătit în condițiile prevăzute de textele Codului muncii reproduse anterior, dar este necesară și dovedirea (proba) acestei plăți.
Așa cum s-a reținut în practica judiciară, în caz de conflict de muncă, angajatorul are obligația de a dovedi că a plătit drepturile salariale cuvenite salariatului, iar proba acestei situații de fapt nu poate fi făcută decât „prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit”.258
Evidența este necesară și în ceea ce privește controlul efectuat de Inspecția Muncii. De aceea, documentele justificative trebuie păstrate și arhivate în aceleași condiții ca și actele contabile.
... citeste mai departe (-)
TICLEA A., Codul muncii comentat, editia a IV-a din 01-nov-2013, Universul Juridic
Curtea Constituțională
1.
Interdicția de a renunța, în tot sau în parte, la aceste drepturi, precum și nulitatea actelor de acceptare tacită a unor drepturi salariale diminuate, prevăzute de art. 38 și 165 [devenit art. 170 după republicare] din Codul muncii, sunt măsuri de protecție a salariaților, menite să asigure exercițiul neîngrădit al drepturilor și al intereselor legitime ce li se cuvin în cadrul raporturilor de muncă, pentru a-i feri de consecințele unor eventuale abuzuri ori amenințări din partea angajatorilor. O astfel de măsură de protecție a salariaților nu poate fi considerată a fi un privilegiu, contrară prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție, atât timp cât ea se justifică în considerarea situației unei anume categorii sociale care reclamă o astfel de protecție. Totodată, nu sunt înfrânte prevederile constituționale ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil. (Dec. nr. 494/2004, M. Of. nr. 59/2005)... citeste mai departe (1-2)
G. C., Codul Muncii comentat si adnotat din 05-iun-2013, Rosetti International
În interpretarea textului comentat, urmează să se aibă în vedere și dispozițiile art. 38 din Codul muncii care statornicesc: „salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege”.
Daca vrei sa cumperi cartea, vezi aici
TICLEA A., Codul muncii comentat, editia a IV-a din 01-nov-2013, Universul Juridic
Pârâta nu a făcut dovada, cu înscrisuri ori chiar cu alte mijloace de probă, că a achitat drepturile salariale solicitate, aferente contractului individual de muncă.
La fel și în privința compensării în bani a concediului de odihnă aferent perioadei lucrate 01.01.2013 – 06.06.2013.
Martorul audiat P. D., încuviințat angajatorului, susține că știe că societatea plătea salariile, însă nu se poate stabili dacă, în mod concret, lucrătorul a primit aceste drepturi bănești.
Interogatoriul luat reclamantului este, de asemenea, negrăitor.
Nu poate fi reținut nici raportul de expertiză extrajudiciară, depus de pârâtă, specialitatea calculatoare - în privința mesajelor telefonice (sms) dintre cele două părți. Pe lângă faptul că proba, fiind extrajudiciară, poate fi părtinitoare, nu este de natură să prezinte informații clare din care să reiasă plata salariilor pentru perioada respectivă și în ce cuantum anume.
Potrivit art. 146 alin.4 din Codul muncii, "(4) Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă."
Nu s-a probat efectuarea concediului de odihnă aferent perioadei lucrate în anul 2013. La data de 06.06.2013 raportul de muncă a încetat, fiind deci incidente prevederile legale indicate. Angajatorul nu a dovedit plata compensării în bani a concediului.
Toate celelalte înscrisuri depuse de societate nu pot fi reținute. Multe, emanând de la angajator însuși, pot fi întocmite pro causa. Chiar și așa, nu se dovedește plata salariilor restante ori a compensării în bani a concediului de odihnă.
Prin urmare, în temeiul art.159, art.166 și art.168 din Codul muncii, tribunalul a admis în parte cererea, obligând pârâta să plătească reclamantului drepturile salariale aferente perioadei lucrate iunie 2010 – mai 2013, conform contractului individual de muncă încheiat de părți și înregistrat la I.T.M. D. cu nr._/15.12.2006.
A obligat pârâta să plătească reclamantului contravaloarea zilelor de concediu de odihnă aferent perioadei lucrate 01.01.2013 – 06.06.2013, conform contractului individual de muncă încheiat de părți și înregistrat la I.T.M. D. cu nr._/15.12.2006.
Admiterea în parte s-a datorat faptului că instanța nu a reținut nici sumele solicitate de reclamant. Cuantumul real al drepturilor bănești va fi stabilit în faza executării hotărârii judecătorești, prin bună învoială între părți ori, în caz de neînțelegere, prin expertiză contabilă, raportat la cuantumul concret indicat în contractul individual de muncă încheiat de părți, iar nu raportat la înțelegerile verbale, eventuale, acestea din urmă nefiind dovedite în mod clar.
În ceea ce privește cererea reconvențională, pârâta-reclamantă nu și-a dovedit pretențiile.
Astfel, nu s-a probat că salariatul a folosit telefonul de serviciu în interes personal și care ar fi cuantumul prejudiciului concret produs în acest mod.
Cu privire la suma de 1.450 de euro, dată șoferului ca avans al deplasării în Italia, nu s-a probat cu ce titlu au fost predați: salariu, pentru plata diferitelor taxe, diurnă, etc.
Cu privire la suma de circa 15.000 de euro, care ar reprezenta avariile produse autovehiculului de către reclamantul-pârât, de asemenea nu se face dovada asupra următoarelor aspecte: ce reprezintă acești bani, ce avarii concrete a suferit mașina, dacă au fost produse de reclamant, vinovăția acestuia, raportul de cauzalitate, etc. Prejudiciul este incert.
Nu s-a facut nici dovada că părțile ar fi convenit ca angajatorul să-i rețină salariul timp de patru luni, pentru sejurul petrecut la B.. Din probe nu reiese în mod cert existența acestei înțelegeri și nici că angajatorul ar fi plătit costul sejurului.
Prin urmare, tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea reconvențională.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 453 NCPC instanța a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 1500 de lei reprezentând cheltuieli de judecată – onorariul avocatului, cu chitanțe depuse la dosar.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel pârâta ., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea apelului, pârâta a sustinut că instanta de fond a admis in mod netemeinic actiunea si nu a instrumentat in mod judicios cauza, ignorand practic aspecte importante ale fondului cauzei, considerand ca „parata nu a facut dovada, cu inscrisuri ori cu alte mijioace de proba, ca a achitat drepturile salariale solicitate, aferente contractului individual de munca, precum si a concediului de odihna”.
În acest sens, apelanta pârâtă a arătat că prima instantă a înlaturat declaratia martorului audiat P. D., coleg cu reclamantul care a declarat ca societatea platea salariile, pe considerentul ca nu se poate stabili concret daca si reclamantul a primit aceste drepturi banesti, fără a tine cont de solicitarea de audiere a 4 martori, colegi cu reclamantul, respectiv B. M., C. M. L. si F. I., instanta cenzurand aceasta proba si respingand in mod nejustificat audierea acestora.
Consideră apelanta pârâtă că, în conditiile în care instanta era in dubiu în ceea ce priveste incasarea acestor drepturi de catre reclamant, era vitala pentru solutionarea spetei audierea tuturor martorilor propusi, pentru ca instanta sa se lamureasca cu privire la modalitatea de plata a drepturilor salariale la nivelul unitatii (daca se semnau statele de plata in momentul incasarii) si daca reclamantul si-a incasat aceste drepturi .
Referitor la interogatoriul administrat reclamantului, apelanta a arătat că, în mod netemeinic, a fost considerat de instanta ca „ negrăitor”, în conditiile in care, prin raportare la celelalte mijloace de proba, instanta putea sa iși formeze convingerea asupra sinceritatii raspunsurilor reclamantului.
De asemenea, a susținut că instanta de fond, in mod nefondat, a inlaturat raportul de expertiză extrajudiciara, specialitatea calculatoare, considerand-o ca partinitoare si nesusceptibilă sa prezinte informatii clare din care sa reiese plata salariilor pentru perioada respectiva și cuantumul acestora, fără a avea în vedere că din cuprinsul acestui raport rezulta, fara putinta de tagada, că la data de 27.06.2012 reclamantul avea de incasat doua salarii, lucru recunoscut de catre acesta prin sms-ul trimis personal .
A mai arătat că instanta de fond, in mod nefondat, a apreciat ca toate celelalte inscrisuri depuse de societate nu pot fi reținute, acestea emanând de la angajator și pot fi
intocmite „ pro causa", apelanta susținând, sub acest aspect, că documentele depuse reprezinta documente obligatorii si legale care trebuie intocmite de angajator și sunt emise in mod exclusiv de catre acesta, care atesta faptul ca, pe toata durata contractuala, angajatului i-au fost platite toate contributiile legale obligatorii de catre societate si de care acesta a beneficiat.
Consideră apelanta că, în raport de aceste documente, nu se poate pune problema ca angajatului sa-i fi fost platite toate contributiile legale obligatorii dar sa nu-i fi fost platite si drepturile salariale, fiind de neconceput faptul ca un angajat sa lucreze 7 ani fara a fi remunerat, asa cum sustine acesta.
Pentru aceste motive, a solicitat instantei de apel sa reanalizeze probatoriul administrat, precum și audierea martorilor propuși si respinsi de catre instanta de fond si proba cu inscrisuri, respectiv proces-verbal de control emis de DGFP D. la sesizarea reclamantului, cerere demisie reclamant și fisa de lichidare si alte inscrisuri utile cauzei, înscrisuri pe care le considera utile si pertinente in lamurirea solutiei.
Cu privire la acest aspect, apelanta a susținut că relevante sunt procesul-verbal de control nr. 377/01.07.2014 care sintetizeaza pe deplin derularea relatiilor contractuale cu reclamantul si sesizarea facuta de catre reclamant consemnată de inspectorii fiscali la pct. 1 din acesta „Descrierea faptei” în sensul că „domnul M. A. V. ... nu și-a primit in totalitate drepturile salariale cuvenite iar cele primite au fost mai mici decât cheltuielile cu salariile inregistrate in documentele de evidența contabila de operatorul economic", aspecte ce vin in contradictie cu raspunsurile acestuia la interogatoriu, in care spune ca nu a primit niciun salariu.
Referitor la motivarea instantei de fond de admitere, motivare conform căreia „Cuantumul real al drepturilor banești va fi stabilit in faza executarii hotarârii judecătoresti, prin bună invoială intre parti ori, in caz de neintelegere, prin expertiză contabila, raportat la cuantumul concret indicat in contractul individual de munca", apelanta a susținut că aceasta echivaleaza practic cu o nesolutionare a fondului cauzei, nefiind determinat concret cuantumul drepturilor bănești, în condițiile în care în care in cauza nu a fost administrată o expertiza contabila pentru verificarea actelor contabile, registrelor de casa și determinarea reala si concreta a pretentiilor salariale invocate.
In acest sens, a invocat decizia nr. 1991/2011 a Curtii de Apel C. ..
In ceea ce priveste cererea reconventionala, apelanta a arătat că instanta de fond a respins-o ca neintemeiata, cu o motivare succintă, ignorand probele administrate.
Față de motivele invocate, a solicitat, într-o prima teza, admiterea apelului, anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanta de fond, in vederea administrarii corecte și complete a probatoriului solicitat și, într-o a doua teză, admiterea apelului, anularea hotărârii atacate și pe fond, respingerea acțiunii principale și admiterea cererii reconvenționale.
Intimatul reclamant a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțate de Tribunalul D..
Curtea, examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate, în limitele efectului devolutiv prevăzute la art.477 NCPC, apreciază că apelul este fondat pentru următoarele considerente:
Astfel, se constată că, prin cererea introductivă, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de_ lei, reprezentând drepturi salariale restante pentru perioada iunie 2010-mai 2013 și la plata zilelor de concediu de odihnă neefectuate, raportat la perioada 01.01._13 în cuantum de 255 lei, menționând că, începând cu 01.01.2009, salariul său brut a fost de 720 de lei ( 544 lei) până la data de 01.01.2013, când a fost majorat la 750 de lei brut ( net 566 lei).
Prin întâmpinare, pârâta a susținut că i-a achitat reclamantului toate drepturile salariale pe perioada în care acesta a fost angajatul societății, precizând că salariul brut lunar a fost de 370 lei, conform prevederilor contractului de muncă_/15.12.2006, salariu ce a fost modificat ulterior conform prevederilor carnetului de muncă (pozițiile 8-14) și adeverinței nr.198/06.06.2013.
Prin urmare, conflictul juridic a cărui soluționare a fost dedusă judecății instanței privește nu numai existența unor diferențe de drepturi salariale cuvenite reclamantului, dar și întinderea acestor drepturi.
Prima instanță a admis în parte acțiunea formulată de reclamant, argumentând că: „Admiterea în parte s-a datorat faptului că instanța nu a reținut nici sumele solicitate de reclamant. Cuantumul real al drepturilor bănești va fi stabilit în faza executării hotărârii judecătorești, prin bună învoială între părți ori, în caz de neînțelegere, prin expertiză contabilă, raportat la cuantumul concret indicat în contractul individual de muncă încheiat de părți, iar nu raportat la înțelegerile verbale, eventuale, acestea din urmă nefiind dovedite în mod clar”.
Or, motivându-și în acest fel soluția adoptată, Tribunalul nu s-a pronunțat practic asupra aspectelor care au declanșat conflictul dintre părți și l-au adus spre soluționare instanței de judecată, amânând rezolvarea acestui conflict juridic pentru o fază a executării silite, în cursul căreia părțile ar trebui să ajungă la o înțelegere amiabilă sub aspectul cuantumului drepturilor salariale cuvenite, înțelegere care nu a putut fi realizată însă anterior sau pe parcursul soluționării litigiului ori în cursul căreia cuantumul acestor drepturi ar trebui stabilit prin expertiză contabilă, probă pe care instanța a apreciat-o ca neutilă soluționării litigiului pe fond.
Este adevărat că, în raport de dispozițiile art.662 alin.3 coroborate cu art.628 alin.2 NCPC, în faza executării silite se poate determina cuantumul creanței, inclusiv pe baza unei expertize de specialitate, dar aceasta presupune ca respectiva creanță să fie cel puțin determinabilă. Dar, în speță, din dispozitivul și considerentele sentinței pronunțate de prima instanță nu reies cu claritate elementele pe baza cărora aceste diferențe de drepturi salariale trebuie calculate în faza executării, nefiind stabilită întinderea salariului pe întreaga perioadă dedusă judecății, în raport de prevederile contractului colectiv de muncă și modificările intervenite ( recunoscute de pârâtă), nefiind analizată natura salariului ca și contraprestație a muncii depuse, în funcție de programul de muncă și timpul efectiv lucrat, de perioada concediilor de odihnă, existând astfel riscul declanșării unui nou conflict în faza executării silite.
D. urmare, Curtea apreciază că prima instanță, procedând în această manieră, a lăsat practic nerezolvat conflictul juridic dedus judecății și nu a intrat în cercetarea fondului, astfel că sunt incidente disp. art.480 alin.3 teza finală NCPC.
În ceea ce privește dovada achitării salariilor și legat de criticile apelantei vizând acest aspect, Curtea reține că Tribunalul a apreciat, în mod corect, că proba cu martori nu este admisibilă, în raport de disp. art.168 C.Muncii.
Potrivit acestui text de lege:
„ Plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit.
Statele de plată, precum și celelalte documente justificative se păstrează și se arhivează de către angajator în aceleași condiții și termene ca în cazul actelor contabile, conform legii.”
Se constată, însă, că în dovedirea efectuării plății, pârâta nu a solicitat numai încuviințarea probei testimoniale, dar a depus și o . documente contabile, cum ar fi fișele fiscale privind impozitul pe veniturile din salarii pentru anii 2010, 2011 și 2012 privindu-l pe reclamant sau fișele sintetice totale privind achitarea contribuțiilor de asigurări sociale, de sănătate sau impozitului pentru salariații societății, documente care, deși nu pot dovedi prin ele însele achitarea salariului, din perspectiva art.168 C.Muncii, erau suficiente pentru a justifica necesitatea efectuării unei expertize contabile, probă în cadrul căreia, pe baza verificării evidenței contabile, analizată în coroborare și cu celelalte înscrisuri (inclusiv înscrisurile noi depuse în apel la filele 39-60), se putea stabili dacă s-a făcut sau nu plata salariului. Proba cu expertiza contabilă ar fi fost, de altfel, utilă și pentru stabilirea întinderii drepturilor salariale cuvenite reclamantului, aspect litigios în cauza de față.
Totodată, Curtea constată că prima instanță nu a făcut o cercetare temeinică nici a fondului cererii reconvenționale, respingând-o cu o motivare sumară și care nu-și găsește susținere în probatoriile de la dosar.
Astfel, capătul de cerere reconvențională prin care pârâta reclamantă a solicitat restituirea de către reclamant a sumei de 1450 Euro, achitată cu titlu de avans deplasare în Italia pentru perioada 12.06._13 a fost respinsă de către prima instanță cu motivarea că nu s-a probat cu ce titlu a fost predată aceasta (salariu, pentru plata diferitelor taxe, diurnă, etc). Prima instanță nu a motivat, însă, înlăturarea înscrisului depus la fila 121 din dosar, reprezentând extras din tranzacțiile efectuate în perioada 12.06._13 în care sunt evidențiate tranzacții în sumă totală de 1450 Euro, cu mențiunea destinației ca fiind avans deplasare și diurnă Italia și oricum, indiferent de titlul cu care aceasta a fost achitată, nu a fost analizat caracterul datorat sau nedatorat al acestei sume și nici celelalte condiții prevăzute de art.256 C.Muncii.
În ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere reconvențională, prima instanță nu a analizat condițiile răspunderii patrimoniale a salariatului prevăzute la art.254 C.Muncii, prin raportare la înscrisurile depuse la filele 49-57 din dosar, pe care pârâta reclamantă reconvențional a înțeles să le depună în dovedirea existenței, întinderii prejudiciului și vinovăției reclamantului pârât.
Potrivit art.425 alin1, lit.b NCPC, hotărârea trebuie să cuprindă, printre altele, considerentele în care să se arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția.
În cauză sentința primei instanțe nu răspunde exigențelor acestui text de lege în ceea ce privește cererea reconvențională, nefiind indicate în concret condițiile angajării răspunderii salariatului care nu sunt îndeplinite în cauză, în raport de disp. art.254 și art.256 C.Muncii, astfel încât Curtea să fie în măsură să efectueze un control judiciar corespunzător.
Având în vedere aceste considerente, precum și faptul că pârâta reclamantă reconvențional a solicitat, prin cererea de apel, anularea cu trimitere, Curtea urmează a admite apelul ca fondat și, în temeiul art.480 alin.1-3 NCPC, va anula sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
În rejudecare, Tribunalul va pune în discuție necesitatea efectuării unei expertize contabile pentru a stabili existența și întinderea drepturilor salariale cuvenite reclamantului, pe baza documentelor justificative depuse de pârâtă ( inclusiv în faza apelului), iar în funcție de concluziile acesteia se va pronunța, prin coroborare și cu celelalte mijloace de probă, asupra temeiniciei cererii reclamantului și, de asemenea, se va pronunța motivat asupra cererii reconvenționale, analizând-o în raport de condițiile ce se cer îndeplinite pentru angajarea răspunderii reclamantului pârât potrivit art.254 și art.256 C.Muncii.
Întrucât la primul termen de judecată apelul a fost reținut spre soluționare, Curtea constată că cererea de suspendare a executării provizorii a sentinței apelate a rămas fără obiect, dat fiind că, în raport de disp. art.450 alin.1 NCPC, suspendarea poate fi cerută numai în cursul soluționării apelului.
În consecință, în conformitate cu art.1063 alin.4 NCPC, se va dispune restituirea cauțiunii în cuantum de 1726 lei, achitată de apelanta pârâtă, conform chitanței nr._/1 din 03.11.2014 și consemnate la dispoziția instanței conform recipisei de consemnare nr._/1 din 03.11.2014.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de suspendare a executării sentinței civile nr. 3987/23.06.2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, formulată de apelanta pârâtă ., ca rămasă fără obiect.
Dispune restituirea cauțiunii în cuantum de 1726 lei, achitată de apelanta pârâtă ., conform chitanței nr._/1 din 03.11.2014 și consemnate la dispoziția instanței conform recipisei de consemnare nr._/1 din 03.11.2014.
Admite apelul formulat de pârâta ., cu sediul în C., .. 11, ., ., împotriva sentinței civile nr. 3987/23.06.2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant M. A. V., domiciliat în C., ., jud. D., având ca obiect drepturi bănești.
Anulează sentința atacată nr. 3987/23.06.2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._ și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul D..
Decizie definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Noiembrie 2014.
Președinte, Florența C. C. | Judecător, N. D. | |
Grefier, A. P. |
Red. Jud. C.F. C.
Tehnored. A.P.
4 ex/09.12.2014
Jud. fond I.S. V.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 730/2014.... | Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 2972/2014.... → |
|---|
