Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 269/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 269/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 11-02-2014 în dosarul nr. 5323/95/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 269
Ședința publică de la 11 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE -L. B.-Președinte Secție
-O. C. G.- Judecător
-M. C.-Președinte Instanță
Grefier D. M.
XXX
Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta pârâtă ., împotriva sentinței civile nr. 4544 din 15.10.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant P. T. L., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat că prin serviciul registratură s-au depus concluzii scrise din partea intimatului reclamant și s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Luând act de cererea privind judecarea cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, a apreciat cauza în stare de soluționare și a luat în examinare recursul de față.
CURTEA
Asupra recursului civil de față.
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr._, reclamantul P. T. L. în contradictoriu cu pârâta . a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata salariului ce i se cuvine și care este prevăzut în contractul individual de muncă, ore suplimentare, sâmbete, duminici, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat, reprezentând drepturi bănești care i se cuvin pentru munca depusă în perioada mai 2011-noiembrie 2011, precum și cheltuielile de judecată făcute cu acest proces.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că în perioada mai 2011 – noiembrie 2011 a desfășurat activitate în cadrul unității pârâte, îndeplinind funcția de conducător auto de mare tonaj.
A mai menționat reclamantul că, în luna noiembrie 2011, împreună cu colegul său B. G. D. a solicitat directorului Bengui M. I., să plătească salariile restante. Acesta din urmă a avut un comportament violent, forțându-i pe cei doi să predea cheile mașinii și telefonul mobil care au fost date de firmă, făcând afirmația că din acel moment sunt concediați.
Concedierea și încetarea contractului individual de muncă s-a făcut în mod abuziv, a apreciat reclamantul, acesta învederând că nu a semnat nici o cerere prin care să solicite încetarea contractului individual de muncă și nici nu i s-a comunicat vreo decizie de concediere.
Conform art. 76 Codul muncii „Decizia de concediere se comunică salariatului în scris și trebuie să conțină în mod obligatoriu: motivul care determină concedierea, durata preavizului și criteriile de stabilire a ordinii de prioritate, conform art. 69 alin. 2 lit. d, lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariații urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condițiile art. 64, însă a arătat reclamantul acest lucru nu s-a întâmplat în cazul său ca salariat.
Astfel, reclamantul a solicitat ca instanța să dispună conform art. 78 și art. 80 din Codul muncii „nulitatea absolută a concedierii, anularea concedierii, obligarea angajatorului la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat. De asemenea, a mai solicitat reclamantul obligarea pârâtei la restituirea salariilor restante pe perioada mai 2011–noiembrie 2011, plata orelor suplimentare, sâmbete, duminici și compensarea în bani a concediului neefectuat în perioada mai 2011 – noiembrie 2011.
În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 76, art. 77, art. 78, art. 80 alin. 1 și 2, art. 123, art. 146 alin. 4, art. 166 din Codul muncii.
În dovedire au fost depuse la dosar copia CI, a contractului individual de muncă nr. 14/20.05.2011,
Deși legal citată pârâta . nu a formulat întâmpinare în cauză.
Pentru termenul de judecată din data de 03.07.2012 reclamantul a formulat precizare la acțiune prin care a arătat că a solicitat obligarea pârâtei la plata salariilor cuvenite pe perioada mai 2011 – noiembrie 2011 în sumă de 5040 lei, conform contractului individual de muncă, precum, înțelegând de asemenea să renunțe la capătul de acțiune privind obligarea pârâtei la plata orelor suplimentare, sâmbete, duminici și compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat. A mai precizat reclamantul că referitor la cele două capete de cerere la judecarea cărora renunță, înțelege să formuleze o nouă acțiune și menține cererea pentru acordarea cheltuielilor de judecată.
Prin sentința nr.4544 de la 15 octombrie 2013 Tribunalul Gorj a admis în parte acțiunea precizată de către reclamantul P. T. L., luându-se act de renunțarea acestuia la petitul privind obligarea pârâtei . Tg.J. la plata orelor suplimentare, a orelor prestate în zilele de sâmbătă și duminică și completarea în bani a concediului de odihnă neefectuat.
A fost obligată . la plata drepturilor salariale cuvenite pe perioada 20 mai 2011-30 noiembrie 2011, conform contractului individual de muncă nr.14 din 20 mai 2011.
A fost respins capătul de cerere privind plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut următoarele:
Reclamantul a fost salariatul pârâtei . contractului individual de muncă nr.14 din 20 mai 2011, în funcția de conducător auto.
Conform adresei nr._ de la 10 octombrie 2013 emisă de Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj contractul individual de muncă al reclamantului a încetat la data de 30 noiembrie 2011 în temeiul dispozițiilor art.55 lit.b Codul muncii.
Pentru perioada cât reclamantul a prestat activitate în temeiul contractului individual de muncă angajatul are obligația de a-i plăti acestuia drepturile salariale ca o contra prestație pentru munca depusă.
Întocmirea statelor de funcții și a tuturor documentelor financiar contabile pentru evidența salariaților și a drepturilor bănești cuvenite acestora revin ca o îndatorire exclusivă angajatorului, căruia îi incumbă și sarcina probei în acest sens, dacă se declanșează un litigiu.
Or, în speță, societatea pârâtă a manifestat o atitudine pasivă, neformulând întâmpinare și nereprezentând dovezi care să infirme temeinicia pretențiilor reclamantului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta . criticând soluția primei instanțe pentru nelegalitate.
S-a susținut că:
- hotărârea este afectată de nulitate întrucât a fost dată cu încălcarea prevederilor privind procedura de citare a părților, fapt prin care s-a nesocotit principiul contradictorialității procesului civil și dreptul la apărare al pârâtei.
- reclamantul și-a desfășurat activitatea la un punct de lucru din Timișoara, dar drepturile salariale le încasa de la sediul societății din Tg.J..
În dovedirea motivelor de recurs, societatea pârâtă a învederat instanței că va depune înscrisurile care atestă plata integrală a drepturilor salariale.
Deși s-au acordat mai multe termene în acest sens recurenta nu s-a prezentat în instanță și nici nu a depus înscrisuri care să demonstreze plata salariului pe perioada indicată de intimatul reclamant.
Recursul este nefondat.
În conformitate cu prevederile art.921 din codul de procedură civilă aplicabil litigiului de față „comunicarea citației și a altor acte de procedură nu se poate realiza prin afișare în cazul persoanelor juridice, precum al asociațiilor sau societăților care, potrivit legii, pot sta în judecată, cu excepția cazurilor în care se refuză primirea sau dacă se constată, la termen, lipsa oricărei persoane la sediul acestora”.
Textul de lege menționat mai sus consacră principiul potrivit căruia, în cazul persoanelor juridice, al asociațiilor și societăților, citarea și comunicarea actelor de procedură nu se poate realiza prin afișare.
De la regula analizată însuși textul comentat admite două excepții: prima excepție se referă la situația în care se refuza primirea citației sau a actului de procedură, iar cea de-a doua vizează ipoteza în care se constată lipsa oricărei persoane la sediul persoanei juridice căreia urmează să i se comunice actul de procedură.
În această ultimă situație, agentul procedural are obligația să afișeze citația sau actul de procedură, realizându-se astfel în mod legal procedura de citare.
În speța de față prima instanță a procedat la citarea societății A. SRL Tg.J. la sediul corect al acesteia așa cum a fost indicat de reclamant prin cererea de chemare în judecată, dar și așa cum rezultă din cuprinsul înscrisurilor aflate la filele 34 (adresa Oficiului Național al Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Gorj) și 45 (copie a contractului individual de muncă încheiat între reclamant și societatea pârâtă înregistrat sub nr._-2-18/20 mai 2011).
În condițiile în care agentul procedural, deplasându-se la sediul societății pârâte nu a găsit nicio persoană căreia să-i înmâneze citația a procedat la afișarea acestui act conform tezei ultime reglementată în cuprinsul art.921, raportat la art.100 Cod pr.civilă.
Prin urmare, procedura de citare a fost îndeplinită legal prin afișare, pentru fiecare termen de judecată..
În contextul speței trebuie precizat și faptul că societatea pârâtă a luat cunoștință de existența litigiului, fapt demonstrat prin cererea aflată la fila 36 din dosarul de fond, prin care aceasta a solicitat un nou termen de judecată pentru a-și angaja apărător.
Circumstanțele în care s-a derulat judecata în primă instanță conduc la concluzia că s-a respectat procedura de citare a părților implicate în litigiu neputându-se invoca nesocotirea dispozițiilor legale privitoare la desfășurarea procesului civil și producerea unei vătămări care nu ar putea fi înlăturată în alt mod decât prin anularea (casarea) hotărârii.
Este lipsită de justificare juridică susținerea recurentei cum că s-a aflat în imposibilitate de a-și formula apărările, câtă vreme a cunoscut de existența litigiului și în considerarea sarcinii probei care îi incumbă potrivit art.272 Codul muncii avea posibilitatea chiar și în recurs să prezinte înscrisuri care să ateste plata drepturilor salariale către reclamant, indiferent de locul unde și-a desfășurat activitatea..
Or, nici în această etapă procesuală recurenta nu a fost în măsură să probeze contrariul și netemeinicia pretențiilor intimatului-reclamant.
Așa fiind în conformitate cu prevederile art. 312 Cod pr.civilă, Curtea va respinge recursul ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta pârâtă ., împotriva sentinței civile nr. 4544 din 15.10.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant P. T. L..
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Februarie 2014.
Președinte, L. B. | Judecător, O. C. G. | Judecător, M. C. |
Grefier, D. M. |
04.03.2014
Red.jud.M.C.
2 ex/AS
j.f.E.G.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 2968/2014. Curtea de Apel... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
