Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 2533/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2533/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 13-06-2014 în dosarul nr. 8954/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2533/2014
Ședința publică de la 13 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. M.
Judecător M. L.
Grefier G. D. L.
Pe rol judecarea apelului declarat de apelanta . CĂII FERATE SA cu sediul în ., sector 1, București, împotriva sentinței civile nr.7459/26.11.2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimat B. I., cu domiciliul în C., ., ., ., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au fost lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a acordat termen pentru lipsa de apărare.
Față de circumstanțele cauzei, Curtea apreciază că nu se impune pronunțarea cu privire la estimarea duratei procesului, motiv pentru care, în baza art. 482 raportat la 244 și 394 Noul Cod de proc.civ., constată încheiată cercetarea judecătorească și, având în vedere că se cere judecarea în lipsa părților, reține pricina spre soluționare.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 7459/26.11.2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, s-a admis acțiunea așa cum a fost formulată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că:
Cu privire la excepția prescripției invocată de pârâtă pentru perioada 03.05._09, instanța a constatat că este neîntemeiată și a respins-o deoarece drepturile solicitate de reclamant sunt drepturi de natură salarială ,iar acțiunea fost depusă la 03.05.2013, în termenul de prescripție este de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Asupra fondului:
Reclamantul a fost angajatul societății pârâte inclusiv în perioada vizată, așa cum rezultă din carnetul de muncă/adeverințe.
Potrivit art.41 alin. 3 lit. a) din CCM unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010 s-a prevăzut că „Salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.”
Aceste prevederi contractuale nu au fost aplicate de unitatea pârâtă, pe argumentarea potrivit căreia drepturile salariale solicitate nu sunt reluate și în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, iar obligația de a aplica CCM încheiat la nivel superior ar fi incidentă doar în cazurile în care la nivel de angajator nu există încheiat contract colectiv de muncă.
Clauzele contractuale enunțate nu condiționează însă acordarea acestor drepturi de preluarea lor în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate fiind, din modul de redactare, imperative pentru angajator, după cum se prevede în dispozițiile art.3 din CCM unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010:
„(1) Clauzele prezentului contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi produc efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile de transporturi și activități conexe din țară, indiferent de structura capitalului acestora.
(2) Contracte colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze prevăzute în mod expres prin lege.
(3) În cazul în care părțile au încheiat contract colectiv de muncă la nivel de unitate sau grup de unități înaintea semnării, înregistrării și publicării prezentului Contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi, cele de la nivelurile inferioare acestuia se vor adapta la prevederile sale, acolo unde prevederile minimale din prezentul contract nu au fost atinse sau ale cărui clauze nu se regăsesc incluse.”
Pârâta nu a respectat aceste obligații contractuale, deși prevederile contractelor încheiate la nivel superior sunt obligatorii și au caracter minimal pentru nivelurile inferioare.
Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate nu poate prevedea sub sancțiunea neluării în seamă drepturi cu caracter inferior celor reglementate de Contractul colectiv de muncă (CCM) încheiat la nivel de ramură.
În caz de neconformitate, clauzele contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate contrare clauzelor Contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură sunt ipso jure înlocuite de acestea din urmă.
În ceea ce privește invocarea dispozițiile art.268 lit.d) Codul muncii, potrivit cărora cererea nu putea fi formulată decât pe durata existenței contractului, instanța constată că astfel de prevederi legale se aplică numai în cazul în care se solicită constatarea nulității unui contract individual sau colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
Prin urmare, pârâta nu a acordat și nu a plătit reclamantului drepturile salariale solicitate, încălcând prevederile art.40 alin.2 lit.c) din Codul muncii potrivit cărora „angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractului individual de muncă”, precum și prevederile art.229 alin.4 din Codul muncii potrivit cărora „contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților”.
În acest fel a produs reclamantului un prejudiciu material constând în contravaloarea diferențelor de drepturi salariale calculate în raport de salariul de baza minim brut de 700 lei, prejudiciu pe care angajatorul este dator să îl acopere în temeiul art.253 din Codul muncii, potrivit cărora „angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul”.
Având în vedere că prin neacordarea integrală a drepturilor salariale cuvenite reclamantul a suferit un prejudiciu constând, pe de o parte, în contravaloarea drepturilor salariale, iar pe de altă parte în devalorizarea monedei naționale, dar și în lipsa de folosință a sumelor cuvenite, instanța a obligat pârâta și la actualizarea sumei cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective, precum și cu dobânda legală aferentă, repararea prejudiciului trebuind să fie integrală.
Față de cele arătate mai sus, instanța a admis cererea obligând pârâta să plătească fiecărui reclamant diferențele dintre drepturile salariale calculate la nivelul salariului de baza minim brut de 700 lei, conform art. 41 alin. 3 lit. a) din Contractul Colectiv de Muncă unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010 și drepturile salariale efectiv plătite, pe perioada 03.05._10, sume care vor fi actualizate raportat la rata inflației, precum și să plătească dobânda legală aferentă.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta . Căii Ferate SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
O primă critică vizează neaplicarea CCM unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 deoarece recurenta nu este semnatara a acestui contract, și în acest fel în mod greșit instanța a ignorat caracterul consensual al contractului și a dispus împotriva voinței părților încălcându-se astfel principiul forței obligatorii a convenției, principiu statuat prin dispoz. art.969 Cod civil.
O altă critică este aceea că instanța de fond a apreciat în mod greșit că acele clauze la nivel de unitate ale CCM contrare celor la nivel de ramură sunt înlocuite de acesta din urmă, invocându-se dispozițiile Legii nr.130/1996 și învederându-se că reclamantul nu a invocat nulitatea, instanța depășindu-și atribuțiile puterii judecătorești atunci când a aplicat din oficiu dispozițiile legale.
O altă critică privește aplicarea greșită a prevederilor art.40 alin. 2 lit. c respectiv art.229 alin. 4 din Codul muncii în privința respectării obligațiilor ce reveneau angajatorului.
Un ultim motiv de nelegalitate vizează acordarea greșită de către prima instanță a dobânzii legale BNR aferentă drepturilor bănești solicitate, fără a indica temeiul legal.
Solicită admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței instanței de fond cu respingerea acțiunii.
În drept invocă dispoz. art.466, art.480 alin.2 Cod proc.civ., art.969 Cod civ., Legea nr.53/2003, Legea nr.130/1996, Legea 62/2011, Ordinele președintelui Institutului Național de S. nr.601/2002 și nr.337/2007.
Curtea, constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Apelantul pârât a invocat în mod neîntemeiat dispozițiile art.41 alin. 3 lit.a din CCM la nivel de ramură arătând că acesta nu are nici o aplicabilitate deoarece recurenta nu este semnatară a acestui contract.
Din examinarea anexei 5 la acest contract rezultă că printre unitățile la care se aplică acest contract este indicată și recurenta.
Prin art. 41(1) al Contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramura de transporturi pe anii 2008 – 2010, au fost stabiliți coeficienți minimi de ierarhizare, pe categorii de salariați, cu valori cuprinse intre 1 si 2.
La alin. 2 s-a prevăzut ca acești coeficienți se aplica la „…salariul de baza minim brut la nivel de ramura transporturi stabilit prin art.41, alin. 3 lit. a).”
Salariul de baza minim brut începând cu data de 01.01.2008 a fost stabilit la valoarea de 700 lei potrivit art.41, alin. 3 lit.(a) din contract.
Potrivit art. 41 alin. 3 (b): „ părțile implicate in negocierile colective la nivel de grup de unități si unitate vor lua ca baza de la care pornesc negocierile valoarea salariului de baza minim brut la nivel de ramura transporturi, stipulat la art.41(3,a) pentru stabilirea salariului de baza minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de baza minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 41 pct. 1 din prezentul contract de munca.”
În consecință, prin contract colectiv la nivel de ramură s-au stabilit coeficienți minimi de ierarhizare precum și salariul de baza minim brut.
S-a prevăzut totodată că acești coeficienți minimi de ierarhizare se aplică la salariul de baza minim brut respectiv.
Totodată, potrivit art. 41 alin. 3 (b), în negocierile colective la nivel de grup de unități și de unitate, părțile implicate urmează să pornească în stabilirea drepturilor de la cele doua valori minime stabilite prin contractul de muncă la nivel de ramură.
Fiind valori minime, stabilirea salariilor pentru diferitele categoriile de salariați trebuie să plece de la aceste valori în sens crescător.
Prin acte adiționale la contractul colectiv de muncă, salariul de baza minim brut la nivelul grupului de unități, așa cum rezulta din recunoașterile unității pârâte, a fost de 540, 570, respectiv 600 pentru diferite perioade de timp.
Pe de altă parte, au fost negociați coeficienți de ierarhizare în mod crescător în raport de clasa de ierarhizare, însă aceștia nu au fost aplicați la un salariu de baza minim brut de 700 cum prevede art. 41(2) din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, ci la valoarea de 570 lei.
Prin urmare în mod temeinic și legal instanța de fond a constat încălcarea prevederilor din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură.
Potrivit art. 11(1) din L. 130/1996 în vigoare la data încheierii CCM, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte, după cum urmează: a) pentru toți salariații din unitate, în cazul contractelor colective de muncă încheiate la acest nivel; b) pentru toți salariații încadrați în unitățile care fac parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel; c) pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă;
Potrivit art. 8 (1), clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele și în condițiile prevăzute de prezenta lege.(2) Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Potrivit disp.art. 238 (1) din C. Muncii, în redactarea anterioară, dispoziții aplicabile în raport de data încheierii CCM, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, iar potrivit art. 247 din C. Muncii, în cazul în care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramură nu există contract colectiv de muncă, se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior, disp. art. 236(4) din C. Muncii, menționând expres că, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
În raport de prevederile legale mai sus menționate, clauzele contractelor colective de munca își produc efecte pentru toți salariații din unitățile respective.
Ca atare în mod temeinic și legal a reținut instanța de fond că pârâta nu a respectat aceste obligații, deși prevederile contractuale încheiate la nivel superior sunt obligatorii și au caracter minimal pentru nivelurile inferioare, angajatorul încălcându-și obligația prev.de art. 40(2) lit.c din C. Muncii, respectiv să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă.
Angajatorul nu are obligația de a respecta dispozițiile contractului colectiv de muncă la nivel superior doar în cazul în care la nivelul angajatorului nu există încheiat contract colectiv de muncă.
Dimpotrivă, din dispozițiile legale mai sus menționate rezultă efectul obligatoriu al contractelor colective de muncă de nivel superior și caracterul minimal al drepturilor stabilite prin aceste contracte față de cele de nivel inferior.
Curtea constată că alături de caracterul obligatoriu al contractelor colective trebuie reținute atât principiul aplicabilității directe a efectelor contractelor asupra salariaților din domeniul de referință, potrivit art. 11(1) din L.130/1996, cât și principiul ierarhizării forței obligatorii a contractelor colective de muncă.
În consecință, în situația existenței unor contracte care stabilesc drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, datorită celor doua principii, angajatorul are obligația să aplice clauzele contractuale obligatorii mai favorabile.
Urmează să se constatate că motive invocate de apelant sunt neîntemeiate, că angajatorul nu a respectat dispoz. art.41 alin. 3 din CCM, drepturile salariale fiind calculate la un nivel inferior salariului de bază minim de 700 lei.
În raport de aceste considerente Curtea în temeiul disp.art.480 alin.1 Cod pr.civilă respinge apelul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta . CĂII FERATE SA cu sediul în ., sector 1, București, împotriva sentinței civile nr.7459/26.11.2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimat B. I., cu domiciliul în C., ., ., ., având ca obiect drepturi bănești.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Iunie 2014
Președinte, I. M. | Judecător, M. L. | |
Grefier, G. D. L. |
Red.jud.I.M.
4ex/G.L.
J.F.E.V.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 747/2014.... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 1305/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
