Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 805/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 805/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 18-03-2014 în dosarul nr. 10242/101/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 805/2014
Ședința publică de la 18 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. S.
Judecător L. M. L.
Grefier N. A.
*****
Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamanta U. S. LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT M., cu sediul în Dr.Tr. S., ., jud. M. în numele membrei de sindicat M. J. I., împotriva sentinței civile nr. 5731 din 13 decembrie 2013, pronunțată de Tribunalul M. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele pârâte GRĂDINIȚA CU P. PRELUNGIT NR.19, cu sediul în Dr. Tr. S., ., jud. M. și GRĂDINIȚA CU P. PRELUNGIT NR.2, cu sediul în Dr. Tr. S., .. 2, jud. M., având ca obiect drepturi bănești Premiul anual (al 13-lea salariu) aferent anului 2010.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în cadrul căruia a învederat că apelul este declarat și motivat în termenul legal, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care instanța constatând cauza în stare de soluționare a trecut la deliberări.
CURTEA
Asupra apelului de față:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul M. sub nr._ U. S. Libere din învățământ M., în numele reclamantei membră de sindicat M. J. I. a chemat în judecată pe pârâtele Grădinița cu P. Prelungit nr.19 Drobeta Tr.S. și Grădinița cu P. Prelungit nr.2 Drobeta Tr.S.. pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtelor la plata premiului anual ( al 13-lea salariul) aferent anului 2010, prevăzut de art. 25 din Legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, sume actualizate în conformitate cu indicele de inflație până la data plății efective, pentru membrii de sindicat.
Prin sentința civilă nr. 5731 din 13 decembrie 2013, Tribunalul M. a respins acțiunea formulată de U. S. Libere din Învățământ M. în numele reclamantei membră de sindicat M. J. I. în contradictoriu cu pârâtele Grădinița cu P. Prelungit nr. 19 și Grădinița cu P. Prelungit nr.2 .
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul M. a constatat și reținut următoarele aspecte:
Reclamanta M. J. I. este personal didactic și în cursul anului 2010 și a desfășurat activitatea la pârâtele Grădinița cu P. Prelungit nr.19 Drobeta Tr.S. și Grădinița cu P. Prelungit nr.2 Drobeta Tr. S. (conform relațiilor comunicate de unitatea școlară).
Prin acțiune reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata premiului anual aferent anului 2010, conform dispozițiilor art.25 din Legea nr. 330/2009, sumă reactualizată.
Față de această solicitare, instanța a reținut că prin art.25 din Legea nr. 330/2009 s-a prevăzut că pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea, plata premiului făcându-se începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.
Prin Legea 285/2010 intrată în vigoare la 01.01.2011, s-a reglementat salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, lege care la art.8 s-a prevăzut că „sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.”
Din interpretarea dispozițiilor art.8 din Legea nr. 285/2010 rezultă că acest text reglementează situația sumelor corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 în sensul că pe de o parte prevede încetarea acordării lor începând cu luna ianuarie 2011, iar pe de altă parte prevede că aceste sume vor fi incluse în creșterile salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar
Prin urmare, în raport de dispozițiile art.8 din Legea nr. 285/2010 rezultă că beneficiul premiului anual pe anul 2010 este recunoscut, modificată fiind numai modalitatea de acordare, în sensul că se acordă eșalonat și succesiv.
În ceea ce privește natura premiilor în bani acordate angajaților conform legii, prin decizia Curții Constituționale nr. 1615/20.12.2011, s-a constatat că sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, legiuitorul fiind în drept să le diferențieze, modifice, suspende sau anuleze.
Referitor la susținerea reclamanților în sensul că dreptul de a încasa premiul anual aferent anului 2010 era un drept câștigat, iar instanța potrivit art.20 din Constituție trebuie să dea prioritate reglementărilor internaționale atunci când acestea sunt mai favorabile în materia drepturilor omului, s-a constatat că prin Hotărârea din 8 mai 2005, pronunțată în cauza Kechko împotriva Ucrainei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că „ ține de marja de apreciere a statului acordarea beneficiilor plătite din fonduri publice angajaților săi. Statul poate introduce, suspenda sau înceta plata acestor beneficii, adoptând în acest sens modificările legislative corespunzătoare.”
Având în vedere considerentele în fapt și în drept anterior expuse, s-a constatat că acțiunea este neîntemeiată, urmând să fie respinsă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta U. S. LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT M. în numele membrei de sindicat M. J. I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
In motivarea apelului, apelanta arată că în mod greșit instanța de fond a apreciat că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 au fost incluse în creșterile salariale ce s-au acordat în anul 2011 personalului din sectorul bugetar conform disp. art.8 din Legea nr.285/2010.
În realitate nu a avut loc o compensare între sumele cuvenite cu titlu de „premiu anual" aferent anului 2010 și creșterile salariale ce se acordă pentru anul 2011, din următoarele considerente:
1. art. 8 din Legea nr. 285/2010 prevede că sumele corespunzătoare premiului anual sunt avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011;
2. natura juridică a premiului anual și a salariului sunt diferite: premiul reprezintă o sumă unică, ce se acordă o singură dată, în considerarea muncii desfășurate, în raport și cu perioada de timp lucrată din anul 2010, în timp ce salariul reprezintă prestație bănească lunară, acordată pentru munca depusă de salariați. Mai mult, nu toți salariații beneficiază de premiul anual, ci doar cei care au desfășurat activități profesionale satisfăcătoare sau nu au fost sancționați disciplinar, în timp ce salariul se acordă tuturor angajaților;
3.nu se poate aprecia că a operat o compensare între sumele cuvenite cu titlul de premiu anual și majorările salariale ce se acordă în anul 2011, întrucât ar fi trebuit ca aceste creșteri salariale să se acorde diferențiat (ținându-se seama de situația fiecărui salariat și de îndreptățirea fiecărui salariat de a primi sau nu o sumă de bani cu titlul de premiu anual pe anul 2010) și nu tuturor salariaților, în mod unitar și cu același procent ( de 15%);
4. conform art. 1 alin. (3) din Legea nr. 285/2010, majorările salariale se acordă în anul 2011, ținându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcție sau, după caz, în specialitate, dobândite în condițiile legii până la 31 decembrie 2010, deci în baza unor criterii total diferite de cele care sunt avute în vedere la acordarea premiului anual aferent anului 2010 ( perioada de timp lucrată în anul 2010 și desfășurarea unei activități profesionale corespunzătoare).
Prin urmare, este evident faptul că, în baza art. 8 din Legea nr.285/2010, membrul de sindicat a fost privat de dreptul său de a primi premiul anual aferent anului 2010, fiindu-i încălcat dreptul fundamental al acestuia la respectarea bunului, consacrat de dispozițiile art. 1 alin. (1) din Primul protocol adițional la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Astfel, la data intrării în vigoare a Legilor nr.284/2010 și nr.285/2010, membrul de sindicat era beneficiarul unui drept actual - în sensul Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și cu o bază legală - Legea nr. 330/2009, astfel încât intră sub sfera de protecție a art. 1 alin. (1) din Primul protocol adițional la Convenție.
Ori, în privința drepturilor asupra veniturilor salariale, în jurisprudența C.E.D.O. se face o distincție esențială între dreptul de a continua să primești în viitor un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul, câștigat pentru o perioadă în care munca a fost prestată ( cauza Lelas împotriva Croației din 20 mai 2010, par.58). De asemenea, Curtea a statuat că pretenția poate fi considerată „bun" dacă este suficient de
determinată și fundamentată legal în dreptul intern (hotărârea Marii Camere
în cauza Vilho Eskelinen împotriva Finlandei din 19 aprilie 2007. Totodată,
prin hotărârea Kecho contra Ucrainei din 8 noiembrie 2005, CEDO a stabilit
că „este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților
săi din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau anula plata unor
asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare. Totuși, dacă printr-o dispoziție legală în vigoare se stabilește plata unor sporuri și condițiile pentru aceasta au fost îndeplinite, autoritățile nu pot, în mod deliberat, să amâne plata lor atâta vreme cât dispozițiile legale sunt în vigoare."
Pentru aceste motive a solicitat admiterea apelului, modificarea hotărârii instanței de fond, în sensul admiterii acțiunii introductive.
Apelul este nefondat.
Premiul anual a fost reglementat prin Legea nr.330/2009 care la art.25 alin. 1 prevede că pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea.
A..2 al aceluiași articol prevede că pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporțional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada în care a desfășurat activitate iar alin. 3 dispune că premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor.
Potrivit alin. 4 al aceluiași articol, plata premiului anual se face pentru întregul personal salarizat potrivit acestei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.
Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că legea recunoștea în principiu salariaților ale căror drepturi salariale erau stabilite potrivit acestor dispoziții, beneficiul premiului anual, a cărui cuantificare se realiza la finele anului 2010, când în raport de prestația fiecăruia salariat pe parcursul anului se putea stabili dacă este persoană îndreptățită să primească acest premiu și care este cuantumul drepturile salariale aferente acestui premiu.
La data de 31.12.2010 a intrat în vigoare Legea nr.285/2010 care la art. 8 menționează că, sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.
Cu alte cuvinte, legiuitorul a schimbat destinația sumelor corespunzătoare premiului anual, înainte ca apelanta să dobândească calitatea de persoană îndreptățită la acest premiu, deci înainte de a se naște dreptul de a primi premiul anual aferent anului 2010. Ulterior a intrat în vigoare Legea nr.284/2010, care prin art.39 lit. w a abrogat în integralitate Legea nr.330/2009.
Este de reținut că prin decizia în interesul legii nr. 21/2013, cu caracter obligatoriu de la data publicării în M.O, instanța supremă a statuat cu caracter obligatoriu faptul că premiul anual aferent anului 2010 a fost inclus în majorările salariale din anul 2011, potrivit Legii 285/2011.
În raport de aceste precizări, Curtea constată a fi nefondate susținerile apelantei referitoare la calitatea sa de titular al acestui drept la expirarea anului 2010.
Ca urmare apelanta, la data intrării în vigoare a Legilor nr. 284/2010 și nr. 285/2010, nu era beneficiara unui drept actual și nu deținea un bun în sensul Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, pentru a intra sub sfera de protecție a art. 1 alin. (1) din Primul Protocol Adițional la Convenție.
Având în vedere aceste considerente, în baza art.480 alin.1 Noul cod procedură civilă, apelul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta U. S. LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT M., cu sediul în Dr.Tr. S., ., jud. M. în numele membrei de sindicat M. J. I., împotriva sentinței civile nr. 5731 din 13 decembrie 2013, pronunțată de Tribunalul M. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele pârâte GRĂDINIȚA CU P. PRELUNGIT NR.19, cu sediul în Dr. Tr. S., ., jud. M. și GRĂDINIȚA CU P. PRELUNGIT NR.2, cu sediul în Dr. Tr. S., .. 2, jud. M..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Martie 2014.
Președinte, D. S. | Judecător, L. M. L. | |
Grefier, N. A. |
Red. Jud. L.L./31.03.2014
Tehnored. N.A./5 ex.
Jud. fond G. R.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 664/2014.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|








