Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 338/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 338/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 19-02-2014 în dosarul nr. 656/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 338
Ședința publică de la 19 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. S.
Judecător M. P.
Judecător T. Ț.
Grefier C. C.
x.x.x.
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de pârâta S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ C.F.R. MARFĂ S.A. BUCUREȘTI PRIN SUCURSALA BANAT OLTENIA împotriva sentinței civile nr. 6639 din 23 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant E. M., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se următoarele: recurenta pârâtă a solicitat judecata în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 C.p.c., prin cererea de recurs, iar prin adresa înregistrată sub nr. 6611/13.02.2014 a răspuns solicitărilor instanței de la termenul anterior.
Curtea, constatând cauza în stare de soluționare și luând act de cererile de judecată în lipsă, a luat în examinare recursul.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Prin sentința nr.6639 din 23 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, s-a admis în parte cererea. reclamantul E. M. în contradictoriu cu pârâta S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ CFR MARFĂ SA BUCUREȘTI PRIN SUCURSALA BANAT OLTENIA, având ca obiect drepturi bănești.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma brută de 920 lei reprezentând diferența de drepturi salariale (condiții vătămătoare și indemnizația de concediu de odihnă) pentru perioada 09.01._12 sumă ce se va actualiza cu rata inflației de la data nașterii dreptului până la data plății efective, plus dobânda legală aferentă de la data nașterii dreptului până la data plății efective, precum și la 600 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de expert și de avocat proporțional cu cererile admise.
S-a reținut că reclamantul a fost angajat al societății pârâte în funcția de mecanic locomotivă, în perioada dedusă judecații ,așa cum rezultă din carnetul de muncă a cărui copie conformă a fost depusă la dosar și pretinde că pârâta nu i-a acordat drepturile salariale în cuantumul cuvenit.
Din interpretarea clauzelor contractelor colective de muncă, din actele depuse de unitate și din concluziile raportului de expertiză instanța a constatat că acțiunea este întemeiată doar în parte, sub aspectul unora dintre capetele de cerere.
Astfel, potrivit art 1 din HG 1193/2010 „Începând cu data de 1 ianuarie 2011, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 670 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 170 de ore în medie pe lună în anul 2011 reprezentând 3,94 lei/oră."
Potrivit art 2 din același act normativ "Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată prevăzut la art. 1."
Potrivit HG nr. 1225/2011 pentru anul 2012 salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată a fost de 700 lei lunar
Prin aceste acte normative statul garantează în plată fiecărui salariat un salariu minim brut de 670 lei în anul 2011 și respectiv de 700 lei în anul 2012, angajatorii având obligația să asigure salariaților acest salariu minim brut impus de lege, fără a avea posibilitatea stabilirii unor salarii de bază mai mici de 670 lei, respectiv de 700 lei.
În cazul salariaților de la CFR salariile de bază corespunzătoare fiecărei clase de salarizare se stabilesc în funcție de coeficienții de salarizare si de formula de calcul din Anexa 1, așa cum prevede art. 7 al. 2 din CCM la nivel de unitate pe anii 2011-2012.
Formula de calcul pentru salariile de bază brute corespunzătoare fiecărei clase de salarizare este următoarea: S = S clasa 1 x K (S reprezintă salariul de bază brut corespunzător clasei de salarizare respective, S clasa 1 reprezintă salariul de bază brut corespunzător clasei 1 de salarizare si K este coeficientul de ierarhizare a claselor de salarizare), așa cum rezultă din anexa 1 la CCM.
S-a constatat astfel că pentru calculul salariului de bază corespunzător fiecărei clase de salarizare nu se pornește de la salariul de bază minim brut garantat în plată, ci de la un salariu corespunzător clasei 1 de salarizare (salariu convenit de partenerii sociali la un anumit cuantum).
Așadar pârâta nu avea obligația să pornească de la salariul de bază minim brut pe tară si să înmulțească valoarea acestuia cu coeficientul de salarizare.
În urma aplicării acestei formule de calcul pârâta a stabilit reclamantului salariul de bază corespunzător clasei de salarizare a acestuia, salariu ce respectă condiția impusă de HG nr. 1193/2010 si HG nr. 1225/2011 de a nu fi mai mic decât salariul minim brut garantat pe tară acela de 670 lei, respectiv 700 lei.
Totodată pârâta a respectat dispoziția din anexa nr. 1 la CCM la nivel de unitate pe anul 2011-2012 care prevede că "salariul minim brut in cadrul SNTFC CFR CĂLĂTORI este superior salariului de bază minim brut pe tară."
Reclamantul a mai invocat și dispozițiile art. 164 alin 1, 2 C.muncii dispoziții care prevăd că " Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, corespunzător programului normal de muncă, se stabilește prin hotărâre a Guvernului, după consultarea sindicatelor și a patronatelor. În cazul în care programul normal de muncă este, potrivit legii, mai mic de 8 ore zilnic, salariul de bază minim brut orar se calculează prin raportarea salariului de bază minim brut pe țară la numărul mediu de ore lunar potrivit programului legal de lucru aprobat."
Angajatorul nu poate negocia și stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut orar pe țară.
Nici aceste dispoziții nu impun obligația ca în formula de calcul să se pornească de la salariul de bază minim brut pe țară, ci doar obligația ca rezultatul în urma aplicării formulei de calcul să nu fie sub salariul minim brut pe țară. Ori, pârâta a respectat aceste dispoziții deoarece salarul reclamantului este superior salariului de bază minim brut pe țară.
Concluziile expertizei sub acest aspect nu pot fi valorificate de instanță deoarece expertul nu a procedat la verificarea cuantumului salariului în funcție de prevederile hotărârilor de guvern menționate.
În ceea ce privește salariul suplimentar pentru 2009 și 2010 instanța a reținut că:
Art. 43 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură transporturi enumără la „alte venituri” al 13-lea salariu, fără a preciza condițiile în care se acordă sau dacă este unul și același cu salariul suplimentar.
Art. 30 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar prevede că salariații vor primi salariul suplimentar numai pentru „muncă ireproșabilă”, dar nu detaliază care sunt criteriile după care se va stabili care sunt persoanele îndreptățite la primirea acestui drept salarial.
Cert este că din prevederile contractuale mai sus amintite nu reiese caracterul obligatoriu al acordării acestui drept la „salariu suplimentar”, motiv pentru care se permite completarea acestor prevederi cu cele existente în contractul încheiat la nivel de unitate.
Art. 30 din Contractul Colectiv de munca încheiat la nivel de unitate precizează o condiție esențială pentru plata drepturilor solicitate, respectiv din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, in procent de pana la 10 la suta din fondul de salarii realizat lunar.
Or, în contextul în care unitatea nu a avut venituri corespunzătoare acoperirii tuturor cheltuielilor, înregistrând pierderi în anii 2009-2010, Curtea consideră că nu exista obligația plății salariilor suplimentare aferente solicitate de reclamant.
Pe de altă parte, pentru anul 2010, părțile contractante au convenit de comun acord că „salariul suplimentar menționat nu se acordă pentru anul 2010”.
În ceea ce privește plata primei/premierii de Ziua Feroviarului pe anul 2010, a ajutorului de P. pe anul 2010 și respectiv de C. 2010, s-au rețin următoarele:
Potrivit art. 71 și respectiv 49 alin. 3 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, salariații beneficiază de un ajutor material cu ocazia sărbătorilor de P. și de C., ajutor care se va stabili cel puțin la nivelul clasei I de salarizare. S-a precizat în continuare că de acest ajutor nu vor beneficia salariații care au absentat nemotivat de la serviciu, cei care au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice sau cei care se află în concediu fără plată cu o durată de un an, respectiv de ajutorul pentru recuperarea forței de muncă (prima de vacanță).
De asemenea, pentru ziua Feroviarului, clauzele contractuale dispun că se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de administrație, la nivelul clasei I de salarizare.
Prin urmare, nu reiese caracterul obligatoriu al acordării acestor „ajutoare” sau premieri, pentru că fie sunt prevăzute categoriile de salariați excluse de la primirea acestora, fie acordarea este condiționată de acordul Consiliului de administrație.
Caracterul de „drept condițional” sau „drept supus anumitor condiții” permite completarea prevederilor din contractul care stipulează aceste drepturi cu cele existente în contractul încheiat la nivel inferior, de unitate.
În contractul încheiat la nivel de unitate pe anii 2009-2010 s-a stipulat în art. 62 că plata primei de Ziua Feroviarului, a ajutorului de P. și respectiv de C. se vor acorda începând cu anul 2010, după care prin act adițional, părțile au convenit de comun acord ca drepturile mai sus-menționate să nu fie acordate pentru anul 2010.
În cauza pendinte nu se pune problema de interpretare a unor dispoziții legale, ci a unor prevederi contractuale a căror existență depinde în primul rând de manifestarea de voință a părților semnatare ale contractului.
Prin urmare, prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2009 - 2010 și ale actelor adiționale la acesta reprezintă acordul de voință al părților care, pot conveni suspendarea ori neacordarea acestor drepturi pentru anii 2009 și 2010, conform art.31 și 33 din Legea nr.130/1996, iar aceste prevederi ale contractelor colective de muncă la nivel de unitate sunt opozabile părților care l-au semnat.
De asemenea, în cauză nu sunt incidente nici dispozițiile art. 38 din Codul muncii, potrivit cărora salariații nu pot renunța la drepturile recunoscute prin lege, în discuție fiind numai efectele acordului de voință al părților unui contract colectiv de muncă.
Prin decizia nr. 4 din 12 martie 2012 (Dosarul 1/2012) privind examinarea recursului în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Timișoara, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 12 aprilie 2012, Înalta Curte a respins recursul în interesul legii formulat de Curtea de Apel din Timișoara, pe motiv că nu îndeplinește condițiile de admisibilitate. Argumentul principal a fost acela că recursul respectiv nu privește interpretarea și aplicarea Codului muncii, a Legii nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă sau a Legii dialogului social nr. 62/2011, ci interpretarea, din perspectiva efectelor juridice, a clauzelor referitoare la unele drepturi salariale inserate în contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități în domeniul feroviar.
Pe cale de consecință, părțile contractante sunt suverane în a aprecia limitele în care se aplică contractele care derivă din manifestarea lor de voință, iar, în condițiile în care acestea convin asupra interpretării unor clauze contractuale, instanța de judecată trebuie să țină cont de acordul de voință al părților.
Reținând această interpretare a dispozițiilor din CCM instanța a constatat că nu se pot valorifica concluziile expertizei pe aceste capete de cerere.
Cu privire la sporul pentru orele lucrate în timpul nopții în zilele festive instanța a reținut următoarele:
Potrivit art. 42 litera g din CCM Unic la Nivel de Ramura Transporturi, valabil în anii 2008 – 2010 "sporurile minime ce se acordă în condițiile prezentului contract, la salariul de bază minim brut al salariaților sunt: g) în cazul în care munca în timpul nopții, la solicitarea celui care angajează, va fi prestată într-o zi de repaus sau de sărbătoare, timpul efectiv lucrat se va plăti cu spor de 100% la care se aplică sporul pentru orele lucrate în timpul nopții (procent total de majorare: 250%)".
Instanța a constatat că cererea este neîntemeiată deoarece în art. 42 litera g din CCM Unic la Nivel de Ramura Transporturi, valabil în anii 2008 – 2010 nu este prevăzut un cuantum al sporului de 250%, ci doar un spor de 100% (corespunzător faptului că munca a fost prestată într-o zi de repaus sau de sărbătoare) plus 25% (corespunzător faptului că munca a fost prestată pe timpul nopții).
Articolul face referire la un "procent total de majorare de 250%", înțelegând prin aceasta însumarea tuturor sporurilor: 25% sporul pentru munca în timpul nopții, 100% pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal sau de sărbători legale și 100% pentru munca prestată peste durata normală a timpului de muncă, (sintagma "la solicitarea celui care angajează" făcând trimitere la munca suplimentară, cea pentru care codul muncii - art. 121 - a stabilit expres condiția efectuării la solicitarea angajatorului). În acest fel se stabilește o limită maximă a sumei sporurilor, peste care nu se poate trece, iar nu un cuantum de 250% al sporului pentru munca în timpul nopții, prestată la solicitarea celui care angajează, într-o zi de repaus sau de sărbătoare.
Pe de altă parte prevederile art. 42 litera g din CCM la nivel de Ramura Transporturi pe anii 2008-2010 se aplică în situațiile de excepție în care salariatul prestează simultan munca suplimentară (peste durata normală a timpului de muncă, la solicitarea celui care angajează), în zilele de repaus săptămânal sau de sărbători legale și pe timpul nopții, situații mai rare, care nu au fost dovedite în prezenta cauză.
Pentru munca desfășurata intre orele 22-6, reclamanților li s-a acordat un spor in procent de 25 % din salariul de baza aferent timpului efectiv lucrat in aceasta perioada, conform Anexei 5, cap. VI din CCM SNTFC și respectiv art. 42 litera e din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 - 2010, iar pentru munca desfășurata in zilele de sâmbăta, duminica si sărbători legale (zile festive) li s-a acordat un spor în procent de 100 % din salariul de baza aferent timpului efectiv lucrat in aceasta perioada, conform cap. II din CCM SNTFC și respectiv art. 42 litera c din CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010, astfel că pârâta și-a îndeplinit corespunzător obligațiile ce îi reveneau.
În ce privește indemnizația de concediu de odihnă pe anii 2010, 2011, 2012 instanța a reținut că potrivit raportului de expertiză reclamantului i se cuvine plata unei diferențe brute de 558 lei, rezultată din modul de calcul al indemnizației de concediu folosit de pârâtă.
De asemenea potrivit raportului de expertiză reclamantului i se cuvine plata unei diferențe brute de 362 lei reprezentând sporul pentru condiții vătămătoare în cuantum de 10% din clasa 1 de salarizare.
Astfel pârâta a produs reclamantului un prejudiciu material constând în contravaloarea diferențelor de drepturi salariale (condiții vătămătoare și indemnizația de concediu de odihnă), prejudiciu pe care angajatorul este dator să îl acopere în temeiul art. 253 din codul muncii, potrivit cărora „angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul”.
Având în vedere că prin neacordarea integrală a drepturilor salariale cuvenite, reclamantul au suferit un prejudiciu constând pe de o parte în contravaloarea drepturilor salariale, iar pe de altă parte în devalorizarea monedei naționale și lipsa de folosință a acestora, instanța a obligat pârâta și la actualizarea sumei cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective, plus dobânda legală aferentă, repararea prejudiciului trebuind să fie integrală.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ CFR MARFĂ SA BUCUREȘTI PRIN SUCURSALA BANAT OLTENIA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
1. Instanța de fond a procedat în mod greșit admițând capătul de cerere constând in diferența de indemnizație CO pe perioada 09.01._12 si obligând societatea la plata sumei de 558 lei reprezentând diferența indemnizație CO.
În mod greșit instanța de fond și-a motivat admiterea acestui capăt de cerere pe raportul de expertiza efectuat în cauză de către expertul Coanda D. însușindu-si răspunsul la obiectivul 3, potrivit căruia diferența pentru concediul de odihnă efectuat în perioada 2010-2012 este de 558 lei, fără să țină seama de faptul că urmare a obiecțiunilor formulate de societatea pârâtă la acest obiectiv expertul contabil A DIMINUAT ACEASTA DIFERENȚA LA SUMA_ .
De asemenea, s-a învederat instanței de recurs că. în anul 2011 si 2012 salariul de baza minim conform CCM al SNTFM CFR Marfă SA a fost de 700 lei, astfel încât acest capăt de cerere este lipsit de obiect.
Cat privește diferența de indemnizație de CO pe perioada aferenta anului 2010, s-a precizat faptul că prin sentința nr. 7902/21.11.2012 pronunțată de Tribunalul D. a admis in parte acțiunea formulata de către E. M. si a obligat societatea pârâtă la plata către reclamant a diferenței dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de baza minim brut de 700 lei si drepturile efectiv plătite pe perioada 07.06._10, suma actualizata cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului pana la data plații efective, precum si dobânda legala.
Având în vedere această sentință, societatea pârâtă a procedat la calcularea tuturor drepturilor de care a beneficiat reclamantul în perioada 07.06._10 astfel încât, drepturile efectiv plătite pe perioada 07.06._10 au inclus pe lângă salariul de baza al reclamantului toate drepturile bănești de care a beneficiat în perioada respectivă, deci și indemnizația de concediu aferentă anului 2010. In acest sens au fost depuse acte la dosarul cauzei.
2. Instanța de fond a procedat în mod greșit și admițând capătul de cerere constând în diferența dintre sporul pentru condiții vătămătoare acordat si sporul pentru condiții vătămătoare in procent de 10% din clasa 1 de salarizare pe perioada 09.01._12 si obligând societatea pârâtă la plata sumei de 362 lei reprezentând diferența indemnizație CO.
De asemenea, in mod greșit, instanța de fond si-a motivat admiterea acestui capăt de cerere pe raportul de expertiză efectuat în cauză de către expertul Coanda D. însușindu-si răspunsul la obiectivul 4, potrivit căruia pentru condiții vătămătoare diferența este de 362 lei, fără să țină seama de faptul că urmare a obiecțiunilor formulate de societatea noastră la acest obiectiv, expertul contabil a constatat că nu există diferențe de plată pentru acest spor. Cat privește această diferență în anul 2011, 2012, salariul de baza minim conform CCM al SNTFM CFR MARFA SA a fost de 700 lei, astfel încât acest capăt de cerere este lipsit de obiect.
În ce privește anul 2010, s-a arătat faptul ca prin sentința nr. 7902/21.11.2012 pronunțată de Tribunalul D. s-a admis în parte acțiunea formulata de către E. M. si a fost obligată societatea la plata către reclamant a diferenței dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de baza minim brut de 700 lei si drepturile efectiv plătite pe perioada 07.06._10, sumă actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plații efective, precum și dobânda legală.
La acest salariu rezultat în urma recalculării s-au adăugat toate drepturile bănești de care reclamantul a beneficiat în perioada respectiva, deci și sporurile solicitate.
3.În ceea ce privește plata sumelor solicitate actualizate cu coeficientul de inflație si dobânda legala pentru aceste drepturi bănești până la data efectuării plații s-a solicitat respingerea cererii ca nefondată.
Admițând recursul in interesul legii declarat de Procurorul General, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat în dispozitivul Deciziei nr. 11 din 24.10.2005 (publicată în Monitorul Oficial nr. 123 din 09.02.2006) ca „orice clauza penală prin care se stabilește obligația restituirii la scadență a sumei împrumutate sub sancțiunea penalităților de întârziere, pe lângă dobânda contractuala convenită sau pe lângă dobânda legală, contravine prevederilor legii."
În acest caz reclamantul a solicitat instanței sa-i acorde o dubla despăgubire, ceea ce contravine principiului justei despăgubiri.
Aceste argumente rezultă și din aplicarea regulilor privind convențiile: părțile nu pot stipula în contract și nici nu pot solicita pe cale judecătorească alte daune decât dobânda legală sau actualizarea cu indicele de inflație (una excluzând-o pe cealaltă).
Atât dobânda legală cât și actualizarea cu indicele de inflație reprezintă tot despăgubiri și au aceeași natură juridică, ambele reprezentând daune si, de aceea, cumulul acestora apare astfel inadmisibil.
Pentru aceste considerente și ținând cont de întregul material probator administrat, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței nr. 6639/23.10.2013, iar pe fond respingerea in totalitate a acțiunii formulate de către E. M. ca neîntemeiata.
În drept, și-a întemeiat prezentul recurs pe dispozițiile art. 304 pct. 8,9 si ale art. 304 C.proc.civ.
Recursul este fondat.
Prin sentința civilă nr.7902 din 21 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._/63/2012, s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul E. M. în contradictoriu cu pârâta societatea națională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă SA - Sucursala Banat Oltenia, județul D., având ca obiect drepturi bănești, și a fost obligată pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă SA - Sucursala Banat Oltenia să plătească reclamantului diferențele dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de baza minim brut de 700 lei, conform art. 41 alin. 3 lit. a din CCM unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010 și drepturile salariale efectiv plătite pe perioada 24.09.2009 – 31.12.2010, sume care vor fi actualizate cu rata inflației, la care se adaugă dobânda legală, precum și la 500 lei cheltuieli de judecată.
Hotărârea a rămas irevocabilă ca urmare a respingerii recursului declarat de pârâtă, prin decizia nr.2351 din 13 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel C..
Așadar, reclamantul este beneficiarul unui titlu executoriu pentru toate drepturile salariale ce trebuie plătite de angajator pentru perioada stabilită în titlu, în cadrul cărora este inclusă și indemnizația de concediu și sporul pentru condiții vătămătoare de 10% pe anul 2010. Toate aceste drepturi datorate de angajator vor fi calculate în raport de salariul de bază minim de 700 lei, cuvenit conform art.41 alin.3 lit.a din CCM unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 și dispozițiilor din CCM la nivel de unitate din anii 2011-2012, așa cum s-a stabilit prin sentința nr. 7902 din 21 noiembrie 2012, menționată mai sus.
Încasarea efectivă a diferențelor dintre drepturile salariale cuvenite potrivit acestui titlu executoriu și drepturile salariale încasate, este o problemă de executare.
Ca urmare, în prezenta cauză reclamantul nu mai poate invoca aspecte referitoare la obligarea pârâtei S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ CFR MARFĂ SA - PRIN SUCURSALA BANAT- OLTENIA C. la plata diferențelor drepturilor salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei pentru perioada 2011 până la zi, existând o hotărâre judecătorească care a statuat cu putere de lucru judecat obligația de a plăti reclamantei intimate diferențele dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim de 700 lei, cuvenit conform art.41 alin.3 lit.a din CCM unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 și dispozițiilor din CCM la nivel de unitate din anii 2011-2012 și drepturile salariale efectiv plătite pe perioada 24.09._10, la zi, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației la care se adaugă dobânda legală aferentă, calculate de la data fiecărei scadențe la data plății efective.
Pentru aceleași argumente angajatorul nu mai poate fi obligat la plata diferențelor salariale dintre indemnizația de concediu de odihnă pentru anii 2010, 2011 2012, și a sporului pentru condiții vătămătoare de 10 % pe anul 2010 calculate în raport de salariul de bază minim de 700 lei și cele efectiv plătite reclamantului intimat.
În raport de cele expuse Curtea constată că prima instanță în mod eronat a admis acțiunea, intimatul nu este îndreptățit la acordarea drepturilor, astfel că nu se mai impun a fi analizate celelalte critici din apel.
În temeiul disp.art.480 alin.2 Cod pr.civilă se va admite recursul declarat de pârâtă, se va modifica sentința în sensul că se va respinge în totalitate acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ CFR MARFĂ SA BUCUREȘTI PRIN SUCURSALA BANAT OLTENIA, împotriva sentinței nr.6639 din 23 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul E. M..
Modifică sentința în sensul că respinge în totalitate acțiunea.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Februarie 2014.
Președinte, D. S. | Judecător, M. P. | Judecător, T. Ț. |
Grefier, C. C. |
Red.jud.T.Ț.
Tehn.M.D. 2 ex
J.f.C.D.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 52/2014.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
